Dulciuri, cărti și fructe în dar pentru copiii Deltei

Cei peste 600 de elevi incluși în proiectul „Sănătatea copiilor din Delta Dunării” desfășurat de Asociația Salvați Dunărea și Delta cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) România primesc în aceste zile cadouri de sărbători. Cu ocazia Crăciunului pe rit vechi sărbătorit pe 7 ianuarie, Moș Crăciun a ajuns în Delta Dunării și a vizitat copiii din comuna CA Rosetti. Elevii din Letea l-au întâmpinat cu cântece și poezii și fiecare a primit un rucsac cu dulciuri, cărți și fructe. De asemenea, copiii din Chilia Veche, Pardina, Ceatalchioi, Maliuc, Gorgova, Partizani și Sfântu Gheorghe vor primi și ei cadouri în perioada următoare. Evenimentul se înscrie în proiectul “Sănătatea copiilor din Delta Dunării” și a fost posibil cu ajutorul companiei GSK România și al editurilor Art, Litera și Corint Junior.

În cadrul proiectului “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”, o echipă medicală formată din doi medici pediatri și 14 studenți la Medicină a consultat 628 de copii din zece dintre cele mai izolate sate din Rezervație în perioada 24 noiembrie – 11 decembrie. Părinţii a 574 de copii au optat să ca micuţilor să li se facă și analize medicale gratuite – hemoleucogramă, examen coproparazitologic și exudat faringian (pentru preșcolari). Pentru unii, sunt primele astfel de servicii de sănătate. De asemenea, prin amabilitatea companiei GSK Consumer Healthcare, copiii au primit un kit de igienă orală (format din pastă de dinți și periuță de dinți) și Vitamina C.

La un prim consult, copiii Deltei sunt sănătoși, în ciuda condițiilor precare de trai, mai ales în comparație cu copiii din mediul urban, ceea ce poate fi explicat prin faptul că mediul este unul nepoluat, iar tratamentele constau în medicație simptomatică.

Însă, în majoritatea satelor, medicul vine o dată pe săptămână. În acelaşi timp, nu există o cultură a prevenţiei. Marile probleme apar în situațiile în care există accidente, boli cronice. Din cauza lipsei de informare, tinerii rămân neingrijiți, iar bolile se agravează. Salvați Delta a reperat zece cazuri de acest tip și, împreună cu echipa medicală, își asumă rezolvarea acestor cazuri particulare.

Rezultatele investigațiilor medicale vor fi centralizate într-un raport ce va fi lansat la finele lunii februarie. Ca următor pas, Asociația Salvați Dunărea și Delta va atrage atenția autorităților locale și naționale direct responsabile de soarta oamenilor din Delta Dunării că infrastructura de sănătate trebuie îmbunătățită.

Esențiali pentru echipa medicală, cei 14 studenți mediciniști de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București fac parte din Societatea Studenților în Medicină din București, organizatori ai proiectului „Împreună pentru Sănătatea Rurală”.

 Sursa: Asociatia Salvati Dunarea si Delta

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *