Avem o delta. Cum procedam.

București, 23 octombrie – Autoritățile centrale, locale, comunitățile locale și societatea civilă împărtășesc în egală măsură preocuparea pentru salvarea Deltei Dunării. Acest obiectiv va fi atins prin întărirea colaborării între toți acești factori de decizie si printr-un management integrat în care resursa umană locală va primi atenția cuvenită. Problemele sociale vor fi adresate în strânsă legătură cu cele ecologice, ținându-se cont de interdependențele dintre acestea. Pentru gestionarea mai bună a fondurilor europene și, respective, îmbunătățirea accesului beneficiarilor la acestea, a fost propus un sistem de finanțare multi-fond în exercițiul financiar 2013 – 2020. De asemenea, pentru eficientizarea serviciului de combatere a braconajului, serviciile existente se vor reuni într-un singur organism de control.

Acestea au fost concluziile principale ale simpozionului “Avem o Deltă. Cum procedăm?” organizat de Asociația Salvați Dunărea și Delta. Ajuns deja la a 6-a ediție, simpozionul este considerat cel mai important eveniment național dedicat Deltei Dunării, reușind să strângă la aceeași masă principalii actori implicați în managementul acestei zone de importanță strategică. Printre participanți s-au numărat Rovana Plumb, Ministrul Mediului, Edward Bratfanof, Guvernatorul Administrației Rezervația Biosferei Delta Dunării, Ivan Patzaichin, Horia Teodorescu, președintele consiliului județean Tulcea, Florin Toader, Comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, Mihail Fâcă, Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Carmen Stoica, Președinte al Administrației Naționale pentru Pescuit și Acvacultură precum și reprezentanți ai comunităților deltaice.

Ca în fiecare an, simpozionul a adus în prim plan problemele cu care se confruntă sistemul socio-ecologic al Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), printre care cele mai urgente sunt pierderea biodiversității, reducerea drastică a resursei piscicole, gestionarea defectuoasă a deșeurilor dar și siguranța comunităților locale. Deteriorarea resurselor naturale este în strânsă legătură cu degradarea calității vieții locuitorilor din arealul RBDD.

Deși inițiative pertinente de redresare au fost înaintate, multe dintre acestea au fost blocate din cauza ineficienței administrative, a procedurilor multiple și greoaie sau a lipsei de informare.  Pentru redresarea acestei situații, președintele SDD, Liviu Mihaiu a facut un apel ferm la voința politică și a îndemnat către acţiune concertată din partea autorităților în parteneriat cu societatea civilă și comunitățile locale. Ministrul Mediului Rovana Plumb a confirmat acest apel declarând că “Demarăm parteneriatul pentru Delta Dunării – unul realizabil nu doar la nivel de hârtie. Doresc să gasim toate acele soluţii care să ducă la o dezvoltare sustenabilă a Deltei Dunării, parte a patrimoniului universal dar care ne aparţine în primul rând nouă şi trebuie ca împreună cu oamenii să luptăm ca Delta Dunării să fie într-adevar ocrotită şi protejată”.

Ca si soluţie concretă, Asociația Salvați Dunărea și Delta a propus autorităţilor de resort crearea unui sistem de finanţare multi – fond pentru Delta Dunării în următorul exerciţiu financiar. Un astfel de program integrat poate concentra sub aceeaşi autoritate linii financiare care aparţin unor programe diferite. Beneficiarul final din Delta Dunării va avea la dispoziție o singură instituție, o singură procedură și un singur ghid pentru a putea accesa fondurile europene destinate dezvoltării Deltei Dunării.

Informațiile incluse în acest raport au fost culese în cadrul proiectului „Delta Dunarii – Paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii” este un proiect implementat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii  in perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012. Proiectul este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) – Axa prioritara 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturii”.

Sursa: Salvati Dunarea si Delta

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *