SARPELE CEL VERDE


„Prietenia nu poate fi dusă mai departe dacă nu suntem în stare să trecem peste mici greşeli.” –  Jean de la Bruyere

Din istoriile nescrise ci doar trăite, sau mai bine spus „păţite”, ale nenumăratelor ieşiri pe mal de gârlă cu intenţia vădită de a face cunoştinţă cu toate neamurile de peşti care-şi fac veacul sub unduirea lascivă a undei, îmi vin (revin) în minte, acum în ceasul acesta, mai multe scurte episoade care atunci când s-au petrecut au avut haz ( sau poate nu), episoade ce au produs adrenalină, sau din contră, au semănat grea şi tristă amărăciune (deznădejde) în sufletele noastre, ale mele şi ale colegilor mei purtători de toate cele ce se cuvine a purta un pescar care se respectă măcar el pe sine însuşi, chiar dacă poate este luat în râs de alţii.

ŞARPELE CEL VERDE

Eram pe malul râului Suceava, undeva mai la vale de oraşul reşedinţă de judeţ, la Ruşii Mănăstioara.

Locul părea promiţător, cel puţin dacă te ghidai după armata de lansete care tot zgâria şi cerceta apa în toate părţile.

Eram împreună cu Marcel, băiat de treabă, pescar ghinionist.

Se zicea că scobarii şi-ar fi clădit acolo un oraş numai al lor şi că s-ar fi adunat în număr atât de mare că era imposibil să nu-i prinzi.

Ei bine, în acea zi, noi doi am desfiinţat acel mit. După mai multe ore de biciuit luciul fără nici un rezultat ne-am lăsat păgubaşi. Nu prinseserăm nici un peşte, cât de mic ar fi fost el, ca să ne amăgim măcar orgoliile noastre de pescari cu acte in regulă.

Ne-am retras la maşină cu intenţia vădită de a pleca acasă când un lucru ne-a atras atenţia într-o poieniţă de dincolo de drumul care mergea paralel cu firul apei.

Se zice că Domnul după ce a creat bărbatul a luat o coastă din acesta şi a făcut-o pe femeie, iar apoi aceştia se plimbau goi prin grădina Edenului până când şi-a băgat coada şarpele cel viclean.

Nu era grădina Edenului acolo dar o urmaşă a Evei se plimba prin acea poieniţă aşa cum o făcuse şi predecesoarea sa la facerea lumii. E drept că toată această nuditate pe care natura ne-o oferea gratis spre admirare, apărută aşa ca din senin, avea, sau se bănuia că avea un şnur verde care ar fi trebuit să-i acopere acele zone ale corpului care sunt denumite de către anatomişti ca fiind intime, numai ca nu reuşea chiar deloc să facă acest lucru. Sau poate o fi fost însuşi şarpele cel viclean înlănţuit sumar pe trupul de la care cu greu îţi puteai lua privirea?!?

Ştia că o privim dar nu avea nici un fel de problemă din acest punct de vedere.

Frumoasă fată dar şi bună la suflet. Daca tot nu avusesem nici o bucurie la pescuit măcar ne oferea ea o bucurie ( fie ea şi vizuală), în acea zi liniştită de iulie, sau august, nu mai reţin exact.

Facebook Comments
SARPELE CEL VERDE
Apreciati articolul

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *