ŞI DIN STUF, ŞTIUCA RĂSARE


Constantin este naşul meu de cununie. Este un pescar nenăscut în această religie, dar botezat ulterior, pe la vreo douăzeci sau poate chiar treizeci de ani, nu ştiu cu siguranţă.

Era într-o toamna rece, ca orice toamnă care se respectă şi care vrea să fie toamnă în toată regula.

Lui Constantin îi place ştiuca, iar mie îmi place în mod cu totul deosebit pescuitul la biban, aşa că ne-am împărţit bucata de mal de Siret pe care o aveam la dispoziţie în două. El pescuia mai în aval cu linguri, voblere şi tot ce mai avea în trusă pentru a testa rezistenţa dinţilor faimoaselor Esox, eu pescuiam undeva mai sus la o buză de stuf cu gume mici şi foarte apreciate de cumătrii dungaţi ai adâncurilor.

Timpul trecea şi eu îmi vedeam de drilurile mele, driluri nesperat de multe, el spărgând şi tăind apa mai mult în zadar.

După cum se poate înţelege şi pricepe rapid de către un pescar ghinionist, la un moment dat Constantin m-a anunţat că următoarele cincisprezece minute vor fi şi ultimele minute de pescuit din acea zi de duminică mohorâtă, cu un soare ce dădea doar lumină fără a arunca însă asupra firii nici măcar un centigrad de căldură. 

Am mai prins unul, doi sau poate chiar trei bibani, care s-au întors fireşte spre ulterioara dezvoltare şi creştere în mediul din care i-am extras, când a venit acel atac nebun la care sincer nu m-am aşteptat.

Vârful lansetei s-a culcat curbat pe undă iar firul a pornit zănatic a se desfăşura de pe tamburul mulinetei. Peştele a luat-o spre dreapta şi s-a înfipt (cred că acesta este cuvântul potrivit) în stuful ce stătea ca un străjer tăcut, zăngănit doar uneori de câţiva piţigoi gălăgioşi.

Împleticindu-se printre lăncile ţepene şi lipsite de viaţă  ale stufului firul a cedat iar eu am rămas cu lanseta în mână şi cu mintea dezgolită de orice idee concretă în acele momente.

Resemnat am început să strâng sculele când am văzut o lişiţă luându-şi zborul de sub perdeaua de stuf iar apoi am văzut zbatere mare în acel loc. La început nu am înţeles ce se petrece dar apoi am priceput. Peştele intrase în stuful des şi datorită firului destul de lung pe care îl trăgea după el se agăţase cumva în acesta.

Nu am stat să mă gândesc şi am intrat direct în apă iar până la urmă, prin reţeaua densă de fire de trestie şi stuf am reuşit să pun mâna pe hoţul de năluci. L-am luat cu grijă din apă şi m-am prezentat cu el pe mal.

Mă încadrasem în cele cincisprezece minute.

Naşul mă privea curios şi nu-i venea să creadă. Era o Ştiucă, cu „Ş” mare. El nu se întâlnise cu una de aşa mărime în acea zi.

De aceea sunt frumoase poveştile pescăreşti iar unele dintre ele sunt chiar greu de crezut.

Nu mai conta că era noiembrie, nu mai conta că era frig şi că eram plin de apă şi nămol până aproape la mijloc.

Oricum plecam acasă.

Facebook Comments
ŞI DIN STUF, ŞTIUCA RĂSARE
Apreciati articolul

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl sau. Un împătimit al pescuitului pe râu cu bologneza, ce nu refuză nici partidele de pescuit pe ape stătătoare.

LASA UN MESAJ

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *