Primavara, cleanul si mustele artificiale

Este primavara afara, s-a incalzit si pestii devin din ce in ce mai activi. Este momentul sa mergem la pescuit, dupa o iarna in care ne-am facut atat de multe planuri. Pestele vizat este cleanul si nu oricum, ci pescuit la musca artificiala.

Progresul stiintei aduce noutati an de an, atat lansetele, mulinetele si firele, cat si momelile artificiale sunt intr-o continua evolutie. Totusi, pescarii cu experienta stiu ca nu sculele prind pestele, ci maiestria cu care este prezentata momeala. Si unde putem spune ca exista mai multa dibacie in plasarea artificialei in zona de atac a pestelui decat in pescuitul la musca artificiala?

Avem deci o lanseta dotata, cu mulineta, snur si tot tacamul, avem si mustele in care ne-am pus atatea sperante, ramane doar sa ne hotaram unde vom pescui. Functie de timp, putem opta pentru rau sau pentru lac, sau pentru o partida din barca.

Cleanul este un  peste curios si foarte lacom, iar porecla ca ar avea 1000 de ochi sau un ochi in fiecare solz ne dezvaluie ca este un peste temator si sperios. Galagia si zgomotele in general il pun imediat pe fuga, asa ca trebuie sa avem grija mare cum si pe unde calcam, deoarece malurile sunt intesate de peturi din satele riverane baltilor si raurilor. Totusi, cu putina atentie, ne putem apropia mai mult de peste, atat cat este necesar pentru a putea oferi momeala intr-un mod cat mai natural.

Mustele artificiale fac obiectul multor discutii si chiar dispute, insa pestii sunt cei care vor face testul final. Se spune ca nu exista musca care nu prinde peste, ci doar musca incorect pescuita. Cu toate acestea, muscarii au gasit variante de succes, ale unor modele consacrate. Peste tot pe internet circula retete cu muste de clean, pastrav, lipan, ori alte specii insectivore, modele ce si-au dovedit in timp eficienta.

Agresiv dar sperios, pe langa negru si rosu, prefera muste in culori stridente, de multe ori cu irizatii metalice, de dimensiuni mari, asemanatoare insectelor ce-i cad prada, dar si muste fine, in culori sterse, modele de succes pe ape limpezi ori in zile de canicula.

Asa ca din trusa muscarului de clean nu trebuie sa lipseasca mustele uscate, care sunt foarte eficiente pe lac si rauri mici, dar nici udele mari si nimfele, ce dau randament mai mult pe rauri crescute, cand pestii se hranesc la adancime. Restul tine de dibacia muscarului, momentul din zi ales si mai ales, locatia.

Insistati cu muste simple, de cele mai multe ori, mustele simple dau cel mai bun rezultat, cunoasterea malurilor, a structurilor submerse, a obiceiurilor si mai ales a comportamentului pestelui sunt cheia spre succes.

Autor: Florin Ghimisliu – Pitesti – mai multe articole si discutii despre pescuit la musca artificiala gasiti pe www.ghimi.com

F&H - cele mai bune articole de pescuit si vanatoare, scrise de oameni specializati. Tehnica, strategie, nade, scule de pescuit, echipament de vanatoare, toate sub un singur nume The Fishing & Hunting Channel

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *