PONTURI SALAU: alegerea shadului

salau

Le-am adresat urmatoarea intrebare unora dintre cei mai buni pescari la salau: Care este shadul preferat atunci când pescuiești la șalău?

Ovidiu-Ursachi

Ovidiu Ursachi
BIG HAMMER
BIG-HAMMER
Shadul preferat s-a tot schimbat în ultimii ani, dar în ultimii 2 a fost Big Hammer, culoarea Bay Smelt. Are tot ce-i trebuie: culoare, masă, vibrație. Este soft plastic ce are vibrație puternică, capturile de somn în timp ce pescuiam la șalau nefiind chiar o întâmplare. La pescuitul pe Dunăre deseori se folosesc gramaje destul de mari ce pot ajunge și spre 80-100 grame, iar una dintre cele mai întâlnite probleme este aceea de a găsi un soft plastic care să se poată monta bine pe un jig de genul ăsta. Big Hammerul este un astfel de soft, acesta fiind un alt atu principal pentru această nalucă. Mărimile cele mai folosite sunt 4 inchi (10 cm) și 5 inchi (13cm).

Montura cea mai des folosită este cu cârligul de jig clasic, bila practic fiind forma cea mai compactă și care taie cel mai bine curentul. Stilul preferat: vertical din barcă. Pescuiesc în jurul bărcii plus/minus 10m. Practic este un pescuit foarte precis, mai ales în condiții de agățatură grea, cum ar fi copaci, pietre, stabilopozi etc. Pescuind astfel, de multe ori se cer gramaje mari și fire subțiri 8-10 lbs, pentru a învinge forța curentului, iar când salt jigul îmi place să-l „îngheț” timp de 2-5 secunde, până la următorul „touchdown”. Atunci se întâmplă să apară trăsătura tip “ciocan”.

MONTURA CEA MAI DES FOLOSITĂ ESTE CU CÂRLIGUL DE JIG CLASIC, BILA PRACTIC FIIND FORMA CEA MAI COMPACTĂ ȘI CARE TAIE CEL MAI BINE CURENTUL.

 Mihai-Preda

Mihai Preda
RELAX JANKES

RELAX-JANKES

Nu am un singur shad preferat. De obicei încep partida cu trei tipuri de bătăi diferite, iar nălucile cel mai des folosite la început sunt Relax Jankes sau Bass Assassin Turbo Shad. În funcție de răspunsul peștelui îmi fac strategia pentru partida respectivă. Tipurile de shad-uri enumerate mai sus sunt shad-uri la care am avut cele mai bune rezultate. Folosesc cel mai des doua dimensiuni. Jankes-ul preferat este de 3 inchi (7,6 cm) în timp ce pentru Turbo Shad folosesc varianta de 4 inchi (10 cm). Culoarea o aleg în funcție de lumina de afară și cât de tulbure este apa. Dacă dimineața pescuiesc cu Limetreuse (galben aprins) sau Glow (culoare fosforescentă), la prânz, dacă este soare puternic pescuiesc cu gri, negru sau petrol. În funcție de locul de pescuit, structuri, praguri sau cocioc recuperarea o fac fie târșâit pe fund fie jucat destul de mult pe verticală, mai ales în zonele unde există foarte mult cocioc.

ÎN FUNCȚIE DE LOCUL DE PESCUIT, STRUCTURI, PRAGURI SAU COCIOC RECUPERAREA O FAC FIE TÂRȘÂIT PE FUND FIE JUCAT DESTUL DE MULT PE VERTICAL.

petre-german

Petre German
BASS ASSASSIN TURBO SHAD
BASS-ASSASSIN-TURBO-SHAD
De cele mai multe ori, atunci când pescuiesc la șalău cu plastice moi, prefer să încep partida cu năluci mai puțin reactive decât shad-urile. De obicei, favoritele mele pentru primele lanseuri sunt nălucile de tip “fluke”. În cazul în care atacurile șalăilor sunt suficient de agresive, încerc și năluci cu reactivitate mai mare, așa cum sunt majoritatea shad-urilor. Preferatele mele din această categorie sunt Relax Kopyto, Super-Shadul de la Big Bite Baits și – în capul listei – Bass Assassin Turbo Shad (sau “Bătrânul Bass Assassin”, așa cum este denumit de pescari pentru popularitatea sa îndelungată). Din uriașa paletă de culori în care este produsă această nalucă, favoritele mele – datorită eficienței demonstrate de-a lungul timpului – sunt, în perioadele de primavară – Texas Red, iar vara și toamna, Limetreuse.

Primele partide remarcabile cu această nălucă mi le amintesc de prin 2004-2005 pe Valea Argovei, iar de atunci ea nu lipsește absolut niciodată din trusele mele pentru șalău. În Aprilie 2008, pe același lac, cu un Turbo Shad Texas Red am capturat și recordul personal în ceea ce privește șalăul. Tot în 2008, în manșa a doua din etapa finală a Campionatului Național de Spinning am prins două știuci tot la un Turbo Shad  Texas Red care m-au ajutat să devin campion național în acel an. Este lesne de înțeles că din acel moment a devenit una dintre nălucile mele preferate.

Nu am o teorie specială în ceea ce priveste tipul de structuri pe care această nălucă ar fi mai eficientă, de-a lungul timpului având rezultate excelente pe toate tipurile de structuri clasice de pescuit la șalău, și cu lesturi dintre cele mai variate, între 3,5 și 17 grame. Deși nu sunt un fan al pescuitului la șalău cu offset-uri, am folosit – atunci când condițiile o impuneau – Turbo Shad-ul și în astfel de monturi și rezultatele au fost foarte bune.

Pescuitul șalăului este un pescuit stereotip, în care localizarea reprezintă 90% din reușita unei partide – și fără a avea intenția de a face antireclamă acestui stil de pescuit – trebuie să manționez că prefer pescuitul la specii de răpitori la care capacitatea de adaptare și inovație sunt mai importante decât un GPS și un sonar de ultimă generație.

AM PRINS DOUĂ ȘTIUCI LA UN TURBO SHAD CARE M-AU AJUTAT SĂ DEVIN CAMPION NAȚIONAL ÎN ACEL AN.

Adi-Spiac Adrian Șpiac
RELAX KOPYTO

E greu de ales shad-ul numărul 1 în pescuitul la șalău și asta deoarece avem de-a face cu un pește al cărui comportament se schimbă constant și e influențat de o multitudine de factori. Pescuitul cere permanentă adaptare, iar pescuitul șalăului nu face  excepție de la această regulă. Totuși, mă regăsesc într-un număr considerabil de cazuri pescuind cu un shad Relax Kopyto. RELAX-KOPYTOEste o nălucă ce se găsește în diverse dimensiuni, 5cm-6.5cm-8cm-10cm și o paletă foarte largă de culori. Îmi place să pescuiesc în special cu modelul de 6.5cm, în diverse combinații coloristice: alb sidef, alb cu spate negru, galben fluo, fluo cu spate roșu, fluo cu spate negru, verde glitter etc. pe care le asociez de cele mai multe ori cu nuanța apei. Lucrul care mă atrage la această nălucă este agresivitatea ridicată și evoluția excelentă chiar în cazul folosirii unui lest mic. Pe lângă clasicele jiguri, Kopyto merge montat și pe cârlige off-set pentru pescuitul în agățături. Dacă nu se regăsește în trusa voastră de șalău, e momentul să puneți mâna pe el. Kopyto prinde pește!

LUCRUL CARE MĂ ATRAGE LA ACEASTĂ NĂLUCĂ ESTE AGRESIVITATEA RIDICATĂ ȘI EVOLUȚIA EXCELENTĂ

Material aparut in numarul 3 al revistei Pescuitul Pentru Toti.

ppt

Combina pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru calculatoare. Pescuieste cu placere orice peste, fie el de rau sau lac, cu dinti sau cu mustati. Pe primul plan insa ramane pescuitul la rapitori si competitia din aceasta ramura. Mottoul lui - Pescuiesc, deci exist!

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *