Cui i-e frica de multiplicator?

În pescuitul răpitorilor, cu năluci artificiale, avem două categorii principale de echipament, când ne referim la ansamblul lansetă şi mulinetă, la combouri cum le mai numim. Vorbim de spinning şi de baitcasting. Apariţia şi evoluţia, precum şi aplicaţiile ori diferenţele de construcţie şi funcţionare ale acestor echipamente sunt teme destul de cuprinzătoare, dar aici mă voi referi doar la o particularitate, la o situaţie concretă şi deosebit de practică, legată de baitcasting.

Echipamentele de baitcasting sunt deja suficient de utilizate şi cunoscute şi de către pescarii români. Setările şi micile reglaje ale mulinetelor, că aici e problema, pentru a asigura un pescuit eficient şi comod, sunt relativ simplu de făcut şi învăţat. Deşi prezintă multe avantaje şi este net superior spinningului pe un număr considerabil de aplicaţii, mulţi pescari sunt reticenţi când vine vorba de baitcasting. Motivele invocate sunt doua: deficienţele în obţinerea unor lansări la distanţe mari comparativ cu cele obţinute folosind un echipament de spinning, şi, riscul apariţiei încurcării, încâlcelii, liniei principale, acele peruci sau cuiburi de pasăre cum le numesc americanii – bird nests. Un alt motiv ar fi preţul acestor echipamente, care sunt oricum comparabile cu cele ale unui echiament omolog de spinning. Dacă vă mai spun şi că nu trebuie lansat decât pană la o distanţă suficientă nu neapărat maximă, că folosirea unei bărci reduce complet factorul distanţa în lansare, că sunt multe trucuri prin care se poate obţine o lungime a lansării egală cu cele din pescuitul cu echipament de spinning şi mai plusez cu tehnici de eliminare a perucilor, deja am adunat probe pentru o apărare foarte solidă a baitcastingului.

Voi ţine pledoaria însă, folosind numai acest argument din urmă, al eliminării perucilor sau încâlcelii nedorite a firului, apărute în cazuri deosebite, în lansările folosind echipamentul de baitcasting. Trebuie să vă menţionez că, am partide întregi în care nu mi se întâmlă nici măcar o dată să comit o greşeală de natură a imi provoca o astfel de neplăcere, că nu fac un efort suplimentar de atenţie sau nu mi-am dezvoltat vreo procedură pentru a le preveni, din contră, pescuiesc natural, fac şi refac setările mulinetei ca un reflex necondiţionat, tehnicile pe care le abordez sunt efectuate corect iar pescuitul e realmente o plăcere, gândul fiindu-mi numai la peşte şi nălucă. Acum că tot v-am spus astea, nici nu mai reţin când am făcut ultima oară o perucă. Am să le spun peruci în continuare, cu ghilimelele de rigoare, deoarece e termenul folosit cel mai des pe la noi.

În principiu, acestea apar când, viteza de rotaţie a tamburului mulinetei, în timpul lansării, face ca de pe acesta, să fie eliberat mai mult fir şi într-un ritm mai accelerat, decât cel necesar deplasării nălucii aflate pe traictoria ei, imediat după lansare. O schimbare bruscă a vitezei nălucii aflate în lansare este principala cauză a apariţiei perucilor. Un alt factor, poate fi o setare defectuoasă, incorectă, a mulinetei… ori îngroparea unor spire de fir, adânc, în aşezarea acestuia pe tambur… ori o lansare incorectă.

Frâna mulinetei, fie ea magnetică, centrifugală, mixtă sau de alt fel, are rolul de a regla viteza tamburului cât mai corespunzător cu viteza de deplasare a nălucii. Cu cât aceasta este setată la un nivel mai ridicat, cu atât sunt mai puţine şanse de a face o perucă dar şi viteza nălucii va fi brusc redusă, scurtând astfel lungimea lansărilor. Se foloseşte de obicei o setare restrictivă, o frână puternică, pentru wobblere şi linguri oscilante, ori în condiţii de vânt puternic, pe când pentru jiguri sau spinnerbaituri de exemplu, se poate folosi o frână apropiată de minim, sau cu valori de 30-40%.

Controlul aplicat tamburului, prin folosirea degetului mare nu doar pe final de lansare, ci şi în timpul lansării, pentru a corecta viteza acestuia şi a controla perfect lansarea şi lungimea ei, constituie un factor determinant. Un deget educat cum se spune, vă poate ajuta mult în tehnicile de baitcasting, într-atât încât să eliminaţi complet apariţia perucilor. Degetul mare, ajută la aplicarea unei forţe de intensitate diferită asupra tamburului, vă asigură lansări de o precizie maximă şi oprirea lină a nălucii, asigurând în acelaşi timp menţinerea liniei foarte întinsă, chiar şi imediat după ce năluca a plonjat în apă. Practic, trebuie să vă formaţi reflexul dgetului mare în aşa fel, încât, pe toată durata lansării, acesta să fie ca un sistem de control suplimentar, şi nu să intervină doar în oprirea tamburului pe final de lansare.

O greşeală de începător, care are acelaşi efect, este de a nu opri tamburul mulinetei, folosind degetul mare al mâinii aflate pe mulinetă, în momentul în care năluca atinge apa. Tamburul continuă să se rotească, din inerţie, şi acesta este momentul în care apar încurcăturile cele mai năbădăioase, acele overrunns. O soluţie de compromis, poate fi, reglarea unei presiuni sporite asupra tamburului, prin acţionarea butonului de control al lansării – cast control knob – la un nivel ridicat, practic strângerea acestuia, în aşa fel încât, în momentul în care năluca atinge apa, acesta să nu se mai rotească sub forţa inerţiei. Am spus de compromis, pentru că această setare vă va scurta din lungimea lansărilor, dar este chiar de recomandat pe tehnicile şi în situaţiile în care prezentarea sau precizia sunt necesare şi mult mai importante decât distanţa. Cu o astfel de setare puteţi pescui fără niciun risc de a face peruci şi o puteţi obţine pornind de la nivelul cel mai ridicat, cu butonul strâns, şi slăbindu-l încet până la eliberarea treptată a nălucii, cu tamburul deblocat pentru lansare.

Când totuşi reuşiţi să faceţi o astfel de perucă, mai este o soluţie, şi nici să nu vă gândiţi la tambur de rezervă, role de fir suplimentare sau foarfecă. E relativ simplu.

Deblocaţi tamburul şi trageţi de firul ieşit prin inelul de ghidare al mulinetei. La un momentdat, acesta se va opri, fiind reţinut de o spiră mai profundă. În acest moment, blocaţi la maxim frâna de luptă în formă de stea, blocaţi tamburul mulinetei şi apăsaţi cu degetul mare, chiar cu unghia acestuia pe tambur, înaintea nodului. Făcând asta, mulinaţi firul încet, obligând nodul să alunece înainte.

ZOOM

Deblocaţi tamburul şi trageţi din nou de firul ieşit prin inelul de ghidare al mulinetei. Când se opreşte din nou într-un nod, repetaţi acţiunea de la punctul 1 şi continuaţi aşa până când deblocaţi tot firul.

ZOOM

În cele din urmă, veţi îndepărta toate nodurile. Continuaţi să trageţi fir de pe mulinetă, cu tamburul deblocat, până când v-aţi asigurat că e complet liber. Nu uitaţ să reglaţi frâna de luptă la un nivel corespunzător, ea fiind în acest moment strânsă la maxim şi să recuperaţi excesul de fir rămas.

Acum vă puteţi întoarce la ce făceaţi mai înainte. Fir întins!

.