Utopia hard-bait: Silent sau rattling… sau jointed?

  Ok, e vorba de wobblere…

                Când vine voba de wobblere, e multă teorie, multă dezbatere, sunt multe pasiuni şi simpatii. Fiecare pescar are preferatele lui, pe care le înlocuieşte când le pierde sau se deteriorează, şi bagă chiar mâna în foc pe faptul că ştie o reţetă de succes pentru anumite locuri, ape, anotimpuri sau peşti, toată construită pe un mic peştişor din plastic sau lemn. Unii sunt atât de pătimaşi încât ar crede că peştii înşişi preferă anumite mărci de wobbler. Alţii adună colecţii de sute şi mii de piese… şi bine fac!

Fără să merg mai departe, dacă vrem să fim eficienţi şi pragmatici, trebuie să nu uităm că în realitatea pescuitului vorbim de localizare, stimuli şi repere generate de năluci, adaptate la nivelulul de activitate sau agresivitate a peştilor răpitori, la un moment dat. Mai ales când vorbim de pescuitul cu wobblere, în alegerea nălucilor, e bine să nu uităm aceste lucruri şi să rămânem cu mintea deschisă.

Sărind peste definiţia şi descrierea wobblerului, explicaţii pe care deja le consider inutile, rămâne dilema: silent, rattling sau jointed?
Wobblerele silent sunt cele care nu fac zgomot. Veţi spune: bine, dar nu aşa e normal? Răspunsul e undeva la mijloc. Iată însă că există şi wobblere rattling care nu sunt altceva decât năluci hard-bait identice cu cele silent în ceea ce priveşte forma, dimensiunea, coloritul şi funcţionalitatea, dar care produc în momentul evoluţiei în apă, un zgomot, un zornăit dacă vreţi, asemănător celui făcut de un şarpe cu clopoţei. Acesta este dat cel mai adesea de un număr de bile din plastic sau metal, pe care nălucile rattling le conţin în interior.

Wobblerele jointed sunt cele ale căror corp se cumpune din mai multe bucăţi, cel mai adesea doar două, unite printr-o articulaţie mobilă care dă o amplitudine şi o bătaie deosebite în evoluţia nălucii.

Ideea de la care s-a pornit în construcţia sau fabricarea primelor wobblere şi care reprezintă o logică de bază şi de bun simţ, este aceea conform căreia, dacă reuşim să imităm cât mai bine aspectul şi modul de deplasare al anumitor specii de peşte care constituie prada răpitorilor, vom reuşi cu siguranţă să îi păcălim şi pe aceştia.

Dar oare pisica chiar confundă ghemul cu un şoarece?

Uneori o prezentare cât mai naturală nu este deloc suficientă şi asta pentru că, atunci când vorbim de pescuitul la răpitori, nu ne bazăm neapărat pe faptul că sunt flămânzi ci chiar pe faptul că sunt… răpitori! Cred că acesta e şi motivul pentru care experţii în supravieţuire te învaţă să nu fugi de urs sau de leu când îi întâlneşti. Ne bazăm aşadar pe declanşarea acelui instinct irezistibil de a ataca, în jurul căruia se construieşte existenţa oricărui răpitor.              Aici, nălucile încep să aibă un rol important în ceea ce priveşte prezentarea, evidenţierea, identificarea, capacitatea de a stârni un peşte răpitor? Când peştilor le e cu adevărat foame, pescuitul cu orice tip de nălucă nu e mare ştiinţă. Nici termenii momeală şi nălucă nu par să mai aibă acelaşi sens.

Şi un peşte răpitor aflat în stare de apatie, caracterizată de un nivel scăzut de activitate şi agresivitate, poate fi provocat să atace, dar cu siguranţă, modalitatea de a te apropia şi de a-l stârni trebuie să fie una deosebită, care să nu aibă efectul contrar, de a-l pune în alertă mai mare sau de a-l îndepărta.

Practic vorbind, pentru început, aş utiliza un wobbler silent într-o apă stătătoare şi limpede, încercând iniţial o prezentare naturală. Alteori aş face-o în condiţii de slabă activitate a peştilor, fie ei paşnici sau răpitori. Dar mintea pescarului şi a peştelui, funcţionează pe căi misterioase.

Rattling-urile se fac mult mai repede remarcate. Sunt mai uşor de localizat şi de găsit într-o apă tulbure sau curgătoare, ori de către specii al căror văz este mai puţin dezvoltat, cum e somnul. Alteori pot părea o soluţie bună când abordăm o structură pe care o bănuim a fi adăpostul unui răpitor şi încercăm să-l anunţăm că i-am invadat teritoriul. Bilele din interiorul lor au cel mai probabil rolul de a provoca şi de a da semnale de la distanţă. Mâncarea de zi cu zi a ştiucii, sigur nu face ca un şarpe cu clopoţei, dar la fel de sigur o pot atrage, în anumite zile. Aş înclina să spun că rattlingurile sunt o alegere bună aproape în orice situaţie, în cazul unui peşte ca bibanul de exemplu.

La hard-body-urile jointed e mai mult o chestiune de mişcare. Datorită articulaţiei, acestea produc adesea un zgomot specific în deplasare dar le găsim deopotrivă în variante silent sau rattling.

Din păcate pentru pescar, wobblerele nu se pot prescrie. Nu există o reţetă. Nu au fişă tehnică şi instrucţiuni de folosire. Pescarii experimentaţi pot face însă alegeri bune bazate doar pe instinct şi experienţă, deşi informaţiile şi o strategie de abordare bazată pe aceste calcule şi ipoteze a stimulilor şi instinctelor pot fi de bun augur.

Pescuitul la wobbler este un acord fin al stilului, tehnicii şi vitezei de recuperare, cu alegerea tipului şi dimensiunii nălucii, cu asortarea coloritului, pentru o anume apă, pentru un anume peşte, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară…

După toate acestea, când nimic nu apre să dea rezultate, singura tactică bună pare a fi să aveţi la îndemână mai multe modele şi variante de wobblere, din care să puteţi alege şi să nu abandonaţi, să continaţi să schimbaţi năluca până când găsiţi singuri o soluţie de moment. Cum spune Mike Iaconelli: never give up! Aşa se construieşte flerul, experienţa şi mâna unui pescar de wobbler. Când partida părea pierdută, am pus totuşi şi un jointed de 6 cm, medium runner, un perch… veţi spune mai târziu.

Oricât de logice şi studiate alegeri am face, oricât de bune, renumite şi bine croite wobblere vom utiliza, nu vom face decât să ne maximizăm şansele. Nu putem băga mâna în foc dinainte, pentru reuşita unei partide, mai ales când vine vorba de wobbler, dar da, pot fi în anumite condiţii nălucile cele mai indicate. Ştiinţa lor este însă una vastă şi e mai mult o istorie, o cronologie, o sumă de ore, zile şi ani de stat pe apă. Şansele partidei se joacă doar pe apă iar deciziile bune se iau adesea din mers, la faţa locului, chiar dacă o strategie de bază, logică şi bine pusă la punct e indicat să existe, şi toate astea pentru că, aşa cum spune un prieten, să nu crezi că baboiul împarte aceeaşi realitate cu tine…

Pescar de pe vremea când are primele amintiri. Pescuieşte numai la răpitori, numai cu momeli artificiale. La Cristi, nici un nod, nici o piesă de echipament, nici o acţiune, nu sunt la voia întâmplării când vine vorba de pescuit. Totul este conform unui plan. Şedinţa tehnică de informare: la PVTV!

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *