Cine nu-i gata, ia crap cu lopata

Daca va mai faceati iluzii ca pescuitul este o activitate care va poate rupe de stresul cotidian, atunci sa stiti ca va inselati amarnic. Asta pentru ca pescuitul se manifesta intr-un context social, politic si cultural de care nu putem face abstractie nici macar atunci cand avem porniri marunte, de genul prostirii carasului cu rama rosie de balegar. De la cel mai ascuns carlig din trusa si pana in maruntaiele celui mai rebel oblete din balta, Romania palpita negresit cu toate cele pe drumul intortocheat dintre cauza si efect. Iata de pilda doua cazuri concrete: pe de o parte CN de crap de la Corbu, dupa o prima mansa anulata si cu regulamentele schimbate in timpul jocului, iar pe de alta parte examenul de capacitate la care a fost schimbat baremul de corectare chiar in timpul derularii examenului. Nu este neaparat o simetrie a imaginii votului din salile prafuite ale AGVPS-ului alaturata figurii tampe a ministrului educatiei, care azi zice ca baremul ramane neschimbat si maine il schimba. Nu. Dar este acea chimie a metrului negociabil, a cuvantului cu doua intelesuri si a permanentei senzatii de blat care nu-ti da voie in tara asta sa mai crezi in ceva. Priviti scandalul cu plagiatul lui Ponta, circoteca sinuciderii parnaiasului Nastase, ori tanguiala de baiat incuiat in casa a presedintelui Basescu. Nu vedeti in toate astea mizeria apelor de la noi? Nu credeti ca exista o legatura intrinseca intre braconierii care flutura sturionii la pod, la Giurgeni, sub nasul ticalosit al Politiei, si votarea de catre Parlament a redeschiderii vanatorii in Delta Dunarii? Priviti acuzele reciproce de hotie si tradare de tara ale partidelor dambovitene alternate la putere. Nu e cumva ceva din asta in galceava permanenta a pescuitul de competitie mioritic?

Ca roman, sa fugi de Romania, este ca si cum ai incerca sa scapi de propria umbra. Povesteam acum putin timp pe forum experienta pe care am avut-o pe un rau din America unde bassul facea casa buna cu crapul. Eu, ca pescar de rapitor am tot revenit la acel rau generos, pana cand intr-un an am constatat ca pescuitul este interzis cu desavarsire. Patronul magazinului local de scule de pescuit, pe care il frecventam de fiecare data cand eram in zona, m-a lamurit imediat: interdictia fusese introdusa de putin timp datorita plangerilor localnicilor. Raul, altfel cu maluri curate si pline de vegetatie, fusese luat cu asalt de pescari de crap, romani si sarbi. Prindeau mult, ceea ce nu era o problema – americanii nu vor acest peste in apele lor – dar curatau pestii pe mal, pentru a-i duce gata filetati acasa. Maruntaiele pestilor, la care s-au adaugat pungi, cutii goale de bere, sticle si hartii, au schimbat radical aspectul locului. In consecinta, dupa multe amenzi, incidente si reclamatii, oamenii legii au constatat ca est-europenii, in nemarginita lor dragoste pentru crap, sunt de nestavilit. Singura solutie a fost eliminarea totala a pescarilor de pe malurile raului. M-am dus sa ma conving la fata locului, am mers prin locurile cunoscute, unde am gasit multe pagini de ziar mototilite, folosite printre altele la impachetarea mamaligii. Erau pagini din ziarul Romania Libera, ziar care ajungea la diaspora romaneasca in fiecare joi, adus de cursele Tarom. Ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea Romania ma gasise in ascunzatoare, o ascunzatoare pe care o credeam infailibila si de unde speram ca voi scapa, candva, turma.