Romania copiilor nostri

Dupa ce industria a fost vanduta la fier vechi in anii ’90, dupa ce spatiul public a alimentat tunurile imobiliare ale inceputului anilor 2000, iata ca a venit timpul resurselor naturale. Au defrisat mai mult de jumatate din paduri si au sters din geografie raurile montane pentru certificate verzi stoarse din resurse regenerabile, atat de regenerabile incat dezastrul ecologic al vailor carpatine devastate de tevile aductoare este ireversibila. Petrolul, gazele, aurul si cuprul sunt un alt subiect complex al devalizarii la radacina al viitorului, si asta cu largul acord al lobby-urilor deloc dezinteresate facute de politicienii care ne conduc.  Traim o criza economica adanca si averile stranse de acesti baieti au nevoie de si mai multi bani pentru a fi intretinute.

Nu vreau aici sa discutam despre haiducii din SUV-uri de lux aflati la prima generatie in pantofi, si nici despre preacurvia celor care se joaca democratic de-a alternarea la cascaval. Cred insa ca ar trebui sa ne uitam la tara pe care o lasam copiilor nostri. Si daca o fabrica mai poate fi reconstruita, zestrea peisagistica, resursele naturale odata vandalizate si jefuite fara mila nu le mai putem reface. Imi vine in minte acea stire de acum cateva zile, din care aflam cum un hot a patruns in atelierul unui sculptor si dintre toate sculpturile, multe din lemn, cu real potential pe piata de profil, a ales una masiva din metal. De ce? Pentru ca in ignoranta lui, acel hominid planuia sa faca bani ducand-o la topit. Si sa mai stiti ca destinul apelor publice de la noi mi se pare foarte apropiat de cel al placii de bronz de pe momumentul de la Marasesti, furat imediat dupa Revolutie si dus si acela la topit. Sunt convins ca cei care s-au bucurat pentru ca au facut doi lei topind un simbol al jerfei inaintasilor nostri nu au avut remuscari. Asa cum nu au remuscari nici braconierii electrici, nici cei care vand sturionii pe pod la Giurgeni, cei care depoziteaza tone de gunoaie aiurea, ori patronii de balastiere care au desfigurat raurile acestei tari. Credeam acum 20 si mai bine de ani ca regimul comunist si-a facut din lupta impotriva naturii un ideal. Asa a fost, industrializarea fortata si agricultura paranoica au distrus foarte mult din aura de “tara frumoasa” a Romaniei. Ce a urmat insa nu poat fi descris decat ca o imensa ratare a sansei de a deveni ce am fost, si chiar mai mult decat atat. O vandalizare haotica a resurselor naturale si a patrimoniului peisagistic, o adevarata crima de mediu infaptuita de raufacatori ignoranti cu aprobarea celor initiati, a autoritatilor.

Care este mostenirea lasata copiilor nostri ca romani? Ar trebui sa-i intrebam pe cei care de 23 de ani, in numele voturilor pe care le-am dat de fiecare data, si-au batut joc de aceasta mostenire. Si-au batut joc cu siguranta celui care stie ca zestrea copiilor lui este infloritoare si indeajuns de bine pitita prin tot felul de conturi bancare pentru a le asigura acestora un viitor luminos afara, in tari prospere si frumoase, nevandalizate de alesi si nici de tot felul de scursuri interlope de partid. Urmariti aici inregistrarea unui pescar roman, un anonim care vrea sa exorcizeze tot acest rau aratandu-l si celorlalti. Si daca am veni aici pentru a arata ce ajuns fragmentul de Romanie al fiecaruia dintre noi vom stii cu adevarat ce lasam ca mostenire copiilor nostri.