În Ardeal, iernile par a fi mereu mai lungi şi mai friguroase, astfel că, două-trei luni pe an, apele stătătoare sunt acoperite cu gheaţă, iar cele curgătoare sunt scăzute şi desemenea inpracticabile.  Aceste două-trei luni sunt adesea, şi prin prezenţa sărbătorilor de iarnă, un prilej mai bun de odihnă, de încheiat socotelile unui an trecut şi pregătirile pentru a întâmpina unul nou, mereu cu planuri şi speranţe. Pescarii îşi curăţă şi servisează echipamentul cu o atenţie sporită şi răbdare, îşi rearanjează nălucile în cutii şi truse, îşi verifică firele şi îşi planifică viitoarele achiziţii.

Unui pescar nu îi trebuie un motiv anume pentru a deţine o lansetă destinată pescuitului la copcă. Un pescar de răpitori, nu are nevoie de un motiv anume pentru a deţine o lansetă destinată pescuitului la copcă folosind momeli artificiale. Vremea rece, zilele scurte şi capcanele gheţii, m-au ţinut şi pe mine destul de departe de pescuitul la copcă. În această perioadă, preferam apa dezmorţită din avalul termocentralelor sau deversoarele şi zonele de liniştire ale râurilor, unde mai găseam un luciu de apă.

Acum însă, am un plan. Am o strategie. Am plănuit totul încă din primăvară şi nu-mi lipsea decât lanseta potrivită. Aşa că, împreună cu prietenul meu Gabi Udilă – Găbie, pentru prieteni – din Bănie, am proiectat şi croit o astfel de lansetă, care a şi fost gata prin luna căderii florilor de cireş.

Am recurs la o soluţie custom dintr-un motiv lesne de înţeles. Deobicei apelez la ajutorul şi măiestria unui rod-builder, când marfa – lanseta, este una… hai să-i spun specială. Acest fapt înseamnă că, detaliile şi caracteristicile cu privire la lungimea blankului, numărul şi dispunerea inelelor, puterea, sau dimensiunile şi particularităţile mânerului ori ale altor componente, alcătuiesc o construcţie unitară deosebit de rar întâlnită sau chiar inexistentă în oferta producătorilor de lansete.

Şi mai pe scurt, pe lângă faptul că îmi doream o lansetă pentru pescuitul la copcă pe care să pun o mulinetă de baitcasting, lucru deasemenea foarte rar întâlnit în căutările prin oferta magazinelor online din lume, o voiam şi cu mâner coperit cu EVA, la o lungime care să imi permită şi pescuitul din poziţia stând în picioare, inele rezistente la gheaţă şi la firele textile şi nicidecum în ultimul rând, un blank cu ştaif.

Am vrut să o folosesc în ansamblu cu o mulinetă de baitcasting, deoarece… una de spinning nu mai am de câţiva ani în arsenal. Apoi, poziţia mâinii mi se pare mult mai comodă şi mai puţin obositoare, mai ales într-o expunere îndelugată la frig, eliberarea firului şi coborârea nălucii poate fi făcută cu un control sporit, iar puterea mulinetei este net superioară. Deasemenea, firul curge mult mai lin înspre primul inel, mai ales acum, cand avem de-a face cu o lansetă scurtă.

Lungimea lansetei, de 1,2 m, îmi permite să pescuiesc stând aşezat pe genunchi, pe un scaun, sau din picioare, cu aceeaşi uşurinţă şi comoditate, ştiut fiind că iarna, îi amorţeşte destul de repede şi pe pescarii, nu numai pe peşti. Pescuitul la copcă folosind momeli artificiale, se constituie practic dintr-o tehnică de jigging vertical, chiar dacă năluca este o montură jig, o montură drop-shot sau o nălucă hard-body vibration, etc.

Alegerea blankului Ultra MBX Casting, l-a făcut pe Găbie să-mi replice: -Ai făcut o alegere excelentă! dar şi: -Esti sigur? Pentru că o să-mi pară forte rău să tai blankul asta! Mi-am menţinut hotărârea şi am optat chiar pentru două variante de lansetă, una cu inele Fuji SIC Titanium şi una cu inele Recoil, în rest, construcţia fiind identică. Da, Găbie a tăiat în cele din urmă, două blankuri Ultra MBX, probabil în aceeaşi zi. Este un blank din clasa medie-uşoară, ce lucrează încă de pe vârf, pentru ca tăierea a aproape un metru din el, să nu ştirbească rezerva de putere.

Inelele Recoil sunt poate mai practice, mai de recomandat, datorită rezistenţei, flexibilităţii şi generozităţii lor, mai ales când vine vorba de depunerea gheţii. Şi cele Recoil şi cele SIC Titanium, au fost atent ataşate şi matisate cu o aţă neagră ce se pierde în supleţea blankului. Celelalte componentele, de aceeaşi calitate, respectiv mânerul şi foregripul scurte, simple, negre, care încadrează perfect suportul mulinetei – lemn de cireş, cu accesorii gun-smoke, se termină frumos cu un buttcap, şi el cu blazon.

Când am intrat în posesia ei, am remarcat imediat că era exact cum i-o desenasem lui Găbie, şi că îmi întrunea toate aşteptările. Este pe atât unică, precum este elegantă, sensitivă dar puternică şi sublim executată tehnic. Şi cum avea nevoie şi de un nume, i-am spus, în aşteptarea iernii, englezeşte: The Black Icicle.

.

The post PESCARUL GOSPODAR appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

                Nălucile topwater sunt prin definiţie, momeli artificiale care evoluează în filmul apei cum spun pescarii, pe suprafaţă. Nălucile tip frog – broască, sunt şi ele conform numelui, năluci care imită broaştele. Acestea din urmă pot fi sinking, surface sau topwater. Marea majoritate a nălucilor tip frog, sunt năluci topwater, deşi de obicei când spunem topwater ne referim la năluci tip stick, pencil, popper, propeller sau buzz. Pe lângă forma distinctă care imită broasca-batracienii, momelile artificiale tip frog au şi avantajul de a putea fi pescuite în structură densă, care străpunge pelicula apei, fără a rămâne blocate în vegetaţie.

Nălucile frog se pretează cel mai bine a fi folosite, la noi în ţară, în pescuitul ştiucii. Legat strict de aspectul asemănării dintre năluci şi hrana răpitorilor, e totuşi de menţionat faptul că, ştiuca, este poate răpitorul cel mai puţin pretenţios la detalii legate de formă, colorit sau evoluţia nălucilor, oportunitatea sau capacitatea lor de a stimula instinctul de prădător al ştiucii fiind calităţi mult mai preţioase. Pe lângă acest fapt, esocidele din habitatele izolate, sălbatice, necontrolate, sunt cunoscute a se hrăni pe lângă peşte, cu orice vietate acvatică ce corespunde ca şi dimensiune unei potenţiale prăzi, fie că sunt broaşte, şerpi, păsări sau mamifere de mici dimensiuni.

Pescuitul cu aceste broscuţe este unul eficient şi destul de răspândit şi printre pescarii români. Cu toate acestea, oportunitatea nălucilor frog de a fi pescuite în orezării şi incinte unde vegetaţia abundentă face aproape imposibilă abordarea apei cu alte tipuri de năluci, primează efectului, aspectului şi coloritului acestora. Unde locul de pescuit permite tehnici pe swimbait sau glidere de exemplu, le prefer pe acestea, şi posibil şi stiuca să facă la fel. Cu alte cuvinte, să ne bazăm pe faptul că ştiuca va avea chef să mănânce broaşte mai degrabă decât peşte de dimensiuni mai mari, poate fi o greşeală.

Când broaştele par însă să fie singura opţiune din punct de vedere al accesului la apă, peste nuferi şi plauri culcaţi, printre fire de stuf, tulpini şi muguri, nu ne rămâne decât să găsim broasca şi tehnica cea mai potrivită.

Observaţia principală ar fi că, majoritatea producătorilor s-au concentrat pe un aspect mai degrabă comercial şi eye-catching cum spun americanii, decât fish-catching. Atenţia sporită la detaliile care sunt în partea superioară, inobservabile din apă, coloriturile şi modelele cromatice atent alese, ochii realişti şi bulbucaţi sau încruntaţi, împreună cu membrele mai mult decoratice, nu permit o variaţie a tehnicilor sau o prezentare mai diversificată. Corpul voluminos şi gol la interior este deosebit de vulnerabil în faţa dinţilor ştiucii, iar cârligul dublu, imobil, favorizează o rată scăzută a înţepărilor eficiente, cu alte cuvinte, multe ratări.

Producătorii care au urmărit mai mult prinderea peştilor decât prinderea pescarilor, au optat pentru variante mai simple de năluci tip frog, mai naturale ca şi efect deşi sărace în detalii, mai versatile şi mai polivalente, evident, şi mai prinzătoare. Acestea nu au o accesorizare predefinită, fiind armate sau lestate ulterior, cel mai adesea cu un cârlig simplu, offset. Corpul lor este plin, iar membrele seamană unor cozi de grub sau de shad, fiind foarte active în timpul recuperării. Năluca este mult mai rezistentă, iar rata capturilor creşte până la 100%, fiind favorizată de absorpţia şi reţinerea mult mai facilă a nălucii, de către ştiucă. O revelaţie în această categorie de năluci a fost Hard Leg Frog de la Z-Man, având membre generoase şi foarte mobile, iar materialul deosebit de elastic şi rezistent din care este fabricată, făcând-o deopotrivă natural plutitoare şi deosebit de greu distructibilă.

Tehnica de recuperare pe nălucile frog din prima categorie, cele goale la interior, lestate şi pre-armate, este relativ simplă şi liniară. Năluca lucrează oarecum singură, pe recuperare constantă săltând uşor iar pe impulsuri cu stopări, ţâşnind mai tare, asemănător unui popper.

Broscuţele din silicon plin, care permit lestări şi armări ulterioare, oferă o varietate mai mare de tehnici. Armate cu un cârlig offset, nelestat, acestea pot fi pescuite pe suprafaţă. Se pretează o recuperare constantă sau o recuperare cu zvâcniri din vărful lansetei, urmate de stopări. Pe recuperare constantă, membrele vor crea zgomot şi vibraţie, de aplitudine direct proporţională cu viteza de recuperare, creând uneori chiar efectul unui buzzbait veritabil. Armarea cu un cârlig lestat light anterior, poate avea ca efect scufundarea uşoară a părţii anterioare a nălucii. La micile impulsuri date cu vârful lansetei în jos, broscuţa adună membrele şi înnoată asemeni uneia vii, pentru a reveni apoi la suprafaţă, ca o nălucă surface. Lestări suplimentare, pot transforma năluca într-una sinking, fapt care permite dezvoltarea unor noi tehnici de recuperare, accesarea apelor mai profunde şi mai buna explorare a găurilor formate în adevăratele păduri de vegetaţie, unde mai tot timpul, o ştiucă stă la pândă, dar poate nu este dispusă să îşi părăsească ascunzătoarea, până când prada nu îi intră în raza unei capturi sigure.

Tratată cu suficientă atenţie şi aleasă cu pricepere, broscuţa cea urâtă, se poate transforma într-o ştiucă de toată frumuseţea.

The post SPECTACOLUL FROG – BROSCUTA CEA URATA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

                De cîte ori pornim o discuţie despre pescuitul la o specie de peşte răpitor, despre tehnici, năluci şi capturi, ajungem în cele din urmă să discutăm de fapt despre apă, anotimp, condiţii de mediu şi structuri. Restul, tehnica, echipamentul, puterea acestuia, tipurile, formele şi culorile nălucilor, sunt toate adaptate la ceea ce găsim efectiv pe locul de pescuit. Stiu că amanuntele de genul asta pot părea a fi repetate obsesiv, mai ales pentru cei care vor să audă doar povestea şi sa vadă capturile, dar în fapt, ele alcătuiesc planul şi strategia de abordare a peştelui. Până la capturi şi poveşti, pescuitul e informaţie, adaptare, evoluţie, perseverenţă, ambiţie, fără a uita însă de calm, relaxare, linişte şi natură.

Cunoaştem cu toţii cel puţin o poveste, a unui pescar care nu şi-a părăsit niciodată apele de suflet, pe care probabil a şi crescut, şi cărora le ştie fiecare cotlon şi meandru. Acele ape sunt pentru el o sursă inepuizabilă de peşte şi nu vine de la pescuit niciodată, fără capturi. Cu toate acestea, privită prin ochii pescarului modern, o asemenea istorioară poate părea desuetă. Asta până când asistăm cu ochii noştrii la clasica întâmplare în care, plini de scule şi echipament, pescarii înrăiţi sunt surclasaţi de acelaşi pescar băştinas, tăcut şi modest, care pescuieşte la doi paşi de ei şi care priveşte totuşi cu jind la acele lansete sclipitoare ale invadatorilor.

Explicaţia este una singură. Deşi calităţile şi valoarea pescarilor nu se cade a fi pusă în discuţie, cunoaşterea unei ape poate fi adesea elementul hotărâtor. Deşi aceşti pescari fideli de-o viaţă anumitor ape, nu au incercat niciodată să măsoare adâncimi sau temperaturi, nu au căutat neapărat structuri sau compoziţia substratului, nu s-au uitat din ce parte bate vântul ori soarele, îndelungata relaţie cu locurile lor de suflet, le-a adus această cunoaştere instinctivă, şi astfel, nu le-a mai rămas decât să se bucure de calm, relaxare, linişte, natură şi peşte.

Pescarul modern, şi nu mă refer aici neapărat la echipamente performante ori cine ştie ce tehnici şi năluci secrete ci la pescarul tânăr şi ambiţios, este mult mai mobil. Este neobosit în explorarea unor noi locuri şi poate să cutreiere ţări şi continente întregi în căutarea anumitor specii. Asemenea pescari, au însă în faţă o permanentă provocare. Pentru a avea rezultate, adaptabilitatea, experienţa şi memoria de lungă durată trebuie să funcţioneze perfect. Nu ar strica şi un echipament mai răsărit din care să nu lipsească un sonar mai avansat.

După vizitarea multor ape, mai mari sau mai mici, curgătoare sau stătătoare, la altitudine sau în deltă, naturale sau artificiale… ori cum mai vreţi voi, singurele lucruri definitorii, care transformă şi viitoarele partide în unele cât mai reuşite, sunt reprezentate de adaptabilitatea cât mai rapidă, citirea cât mai corectă a apei şi mult apel la experienţă sau informaţii culese din exterior. Putem merge pe o apă unde n-am mai pescuit, dar să ştim dinainte lucruri legate de adâncime, curenţi, afluenţi, guri de izvoare, locuri bune de pescuit, sau, consultând persoanele potrivite, chiar tehnici şi năluci. La faţa locului însă, constatăm mereu că de fapt suntem de unul singur şi trebuie să ne descurcăm.

Structurile sunt, că am ajuns şi la ele în cele din urmă, punctul de pornire în majoritatea partidelor. Chiar şi în apele încă neexplorate, căutarea de similitudini, până la cel mai mic detaliu, cu locurile bine ştiute şi productive de acasă, ne poate pune de la început pe peşte cum ne place să spunem. Peştii, din fericire, nu ştiu în ce ţară se află, câţi sunt sau ce le aduce ziua de mâine. Comportamentul lor individual sau de grup, se bazează strict pe instinct, simţuri şi condiţiile de mediu ale momentului. Aceste informaţii ne pot ajuta să stabilim modele comportamentale ale acestora şi astfel să generăm o reţea de cauzalitate de gen anotimp-temperatura-adancime-specie-structură, pe care o putem extinde chiar la luminozitate, moment al zilei, presiune atmosferică, vreme schimbătoare, etc.. şi care să ne ajute să stabilim prezenţa sau absenţa peştelui, ori măcar să încercăm să aducem posibilităţile în sfera probabilităţii, când vine vorba de localizare.

Astfel, aceeaşi specie de peşte, la ceeaşi altitudine, în aproximativ acelaşi tip de climă – să spunem temperată, în acelaşi tip de apă şi cu aproximativ aceeaşi hrană la dispoziţie, va avea la un momentdat exact acelaşi comportament chiar şi la mii de kilometrii distanţă. Sunt adesea structuri bine definite, artificiale sau naturale, care ţin peşte mai tot timpul, uşor variabil pe adâncime, de la suprafaţă înspre adânc. Sunt adesea structuri, în ape cu mult peşte, la a căror identificare cu sonarul, începem să ne frecăm mâinile şi ne poziţionăm degrabă. Uneori le găsim şi pe acestea pustii.

Regula este în cele din urmă că: nu este o regulă. Dar, datoria pescarului este, să facă el o regulă. Bine, e mai mult o regulă de comportament pe apă şi de etalare a tehnicilor, ca o procedură de lucru dacă vreţi, deoarece când peştele se încăpăţinează să nu respecte regula, nu îl putem trage la răspundere. Greşeala este tot undeva la noi. Rămân mereu hotărâtoare şi aspectele legate de tehnica individuală şi cunoaşterea nălucilor sau comportamentului de hrănire al peştilor, dar fără localizare, nici nu ajungem la această discuţie.

Ideea de bază este reprezentată de a pescui cu mintea deschisă şi de a încerca mereu să stabilim legături logice de genul şi pe raţionamentele descrise mai sus, construind şi în baza rezultatelor proprii, reţele de cauzalitate de gen anotimp-adâncime-peşte-structură, ori de ce nu, mai complexe, aşa cum sugeram. Aducerea lor la nivel de modele comportamentale regulate, pe apele pe care le cunoaştem, sunt adesea arma secretă şi elementul cheie, la care pescarul face apel, în condiţii similare, pe ape complet necunoscute. Am avut astfel de partide, şi deşi localizarea era uneori oarecum facilă, modelele comportamentale dezvoltate de mine, legate de această dată de hrănire şi tehnică, mi-au adus rezultate deosebite pe ape unde pescuiam pentru prima dată şi cu siguranţă satisfacţii maxime. Localizarea dar şi cunoaşterea mofturilor şi dietei peştelui pe care îl vânăm fac diferenţa între a ne mulţumi cu o concluzie de genul: azi nu mănâncă sau a umple şirul cu peşte.

Când vom reuşi să facem asocieri corecte aproape de fiecare dată, să facem reţelele de cauzalitate funcţionale perfect, să stabilim modele comportamentale care nu dau greş, vom fi dezvoltat un simţ în plus, iar vizitarea unei ape noi, nu ne va pune în situaţia de a fi surclasaţi nici măcar de localnici. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e vorba de vanitate, e vorba de a lăsa în grija instinctului, a noului simţ elemente ca: informaţia, adaptarea, evoluţia, perseverenţa, şi de a ne bucura de linişte, calm, natură şi pescuit. Eu am locurile mele, e drept nu multe, unde pot totuşi să mă duc liniştit cu barca, la rame, fără sonar şi motor, cu o singură lansetă şi o cutiuţă cu năluci, ca odinioară. Mă poziţionez după reperele de pe mal şi recunosc imediat structurile pipăind cu jigul substratul. Acolo am şi satisfacţii constante. Acolo însă… sunt şi băştinaş.

The post Localizare şi structuri – Pesti de baştină appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Îngrijirea echipamentelor pentru pescuit, fie că e vorba de mulinete, cu mecanismele lor complicate şi supuse diferitelor condiţii de pescuit, a lansetelor, firelor sau chiar nălucilor, face parte din viaţa pescarului. Menţinerea lor în bune condiţii estetice şi funcţionale, ne va face cu siguranţă partidele mai frumoase, ne va feri de accidentele nedorite, pierderea unor capturi capitale sau deteriorarea irecuperabilă ori distrugerea preţioaselor scule. În partea de îngrijire, avem doua aspecte: unul al intervenţiei active, prin spalare, curaţire, degresare, gresare şi altul pasiv, al depozitării în siguranţă, in condiţii bune, la temperaturile potrivite şi uneori chiar şi în poziţiile corecte, mai ales în cazul lansetelor.

Aveţi în cele ce urmează, cîteva sfaturi privind modul de păstrare a firelor pentru pescuit, sfaturi pe care le veţi putea găsi ca folositoare, în protejarea calităţilor şi asigurarea menţinerii proprietăţilor liniilor.

De la bun început, depozitarea într-un loc întunecos, răcoros, ferit de lumină şi umiditate, unde temperatura nu depăşeşte 25 de grade Celsius, reprezintă condiţii generale şi cerinţe minime de păstrare, valabile în cazul oricărui tip de fir adus în discuţie. Asigurarea acestor parametrii face ca firele să nu sufere aprope niciun fel de modificare a proprietăţilor fizice, putând să rămână ca noi – cum mai spunem – pentru mai mulţi ani.

Nylonul, sau monofilamentul, pierde de exemplu între 30% şi 50% din putere, practic din rezistenţa la rupere, când este expus afară, în lumină solară, pentru perioade lungi de timp. Pe cât posibil, trebuie evitate mediile cu temperaturi ridicate şi umiditatea. Păstrarea firelor monofilament, ferite complet de contactul direct cu razele soarelui, reprezintă chiar o necesitate. Nylonul este predispus prin structura lui fizico-chimică, decolorării, îngălbenirii şi pierderii elasticităţii şi automat a rezistenţei la rupere, în timp. Devine mai sârmos, mai rigid şi mai puţin lucios, cauze care duc şi la pierderea transparenţei. De asemenea, pierderea culorii poate interveni prin expunerea la gaze de eşapament (cum ar fi în garaj)! Punctul de topire al nylonului este de 200-230 grade Celsius, surprinzător de ridicat.

Fluorocarbonul are un indice de refracţie al luminii, foarte apropiat de cel al apei. Acest fapt îl recomandă tehnicilor de pescuit unde discreţia prezentării nălucii şi transparenţa sau limpezimea ridicată a apei, obligă la folosirea unei linii cât mai puţin vizibile. Vorbim de liniile fluorocarbon 100%. Si fluorocarbonul este practic tot un fir monofilament dar ne referim adesea la nylon când vorbim de monofilament.Fluorocarbonul suferă o pierdere a rezistenţei neglijabilă, chiar şi în cazul expunerii prelungite la acţiunea razelor solare. De asemenea, lipsa elongaţiei şi structura mai densă, îl fac să fie mai rezistent la abraziune, frecare, şi în general mai rezistent în timp decât nylonul, deşi punctul de topire al fluorocarbonului este undeva între 170-180 grade Celsius.

Firele PE (polietilenă), care deşi prin proprietăţile polietilenei sunt foarte rezistente la lumină şi acţiunea compuşilor chimici, suferă deteriorări rapide prin expunerea la căldură ridicată, deformându-se, devenind foarte moi, şi vorbim aici de temperaturi de doar 80 grade Celsius sau mai mari. Deşi 80 grade Celsius este o temperatură mai greu de atins, în spatele geamurilor de la maşină, sub sticlă sau în apropierea surselor de căldură, pot fi locuri foarte dăunătoare firelor PE. Radiaţia ultravioletă afectează şi ea firele PE, provocând o pierdere din puterea liniei cu până la 10% pe an, în condiţii de expunere directă, prelungită. Încălzirea continuă a firului, prin frecare, chiar şi la aşezarea pe mulinetă, poate afecta rezistenţa şi proprietăţile acestuia, liniile PE topindu-se la 100-120 grade Celsius.

Firele din poliester sau dacron, au o pierdere neglijabilă a puterii prin expunerea la lumină solara. Acestea sunt în general fire de putere mai mare. În cazul acestor fire se aplică doar condiţiile generale de păstrare. Firele din poliester au un punct de topire situat între 250-260 grade celsius.

În timpul partidelor de pescuit, firele sunt supuse unor condiţii şi factori variabili, unor tensiuni sau nivele fluctuante de stres fizic, cum ar fi absorpţia apei, umezire, uscare, raze ultraviolete, temperaturi extreme, tensiune, frecare, răsucire, etc. Recomandarea cea mai bună, după ce am respectat condiţiile de depozitare, păstrare şi utilizare a firelor, este să verificăm permanent liniile, chiar şi înainte de fiecare ieşire pe apă.

The post Cum pastrăm firele pentru pescuit appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Echipamentele de fineţe şi pescuitul de fineţe nu presupun neapărat năluci sau monturi de dimensiuni foarte mici. Oarecum specifice sunt masele acestora care nu ies din clasa uşoară, light şi bineînţeles, un ansamblu lansetă-mulinetă pe măsură. Caracteristica definitorie a unui pescuit pe care îl numim de fineţe, este constituită în capacitatea de a obţine prezentări cât mai discrete, atât în ceea ce priveşte forma, dinamica şi evoluţia nălucii. Prin discret, înţeleg oferirea unui grad ridicat de naturaleţe, atât ca imagine, coloristică şi înfăţişare cât şi ca tehnică, pe nălucile respective. Tehnicile şi echipamentele de fineţe sunt menite a nu trezi suspiciuni, a permite invadare teritoriului ocupat de răpitori prin includerea perfectă a nălucii în peisaj.

Asociem adesea pescuitul de fineţe cu pescuitul la speciile de răpitori de talie mică sau medie, ca bibanul, păstrăvul sau cleanul. Această asociere se datorează nălucilor de dimensiuni şi mase reduse, precum şi lansetelor din clase uşoare, impuse de talia peştilor ţintă, cu toate că, termenul fineţe este oarecum impropriu uneori, întrucât cicadele, rotativele sau crankurile fat – năluci de baza în abordarea speciilor amintite – fie ele şi de mici dimensiuni, sunt practic năluci de reacţie care produc prin evoluţie tulburenţe şi au un grad ridicat de amplitudine a mişcării, dinamică şi vibraţii.

Acestea fiind spuse voi mai adăuga faptul că un pescuit de fineţe după peşti de apă dulce, de talie mare – şi mă refer îndeosebi la şalău, nu numai că reprezintă o variantă ce trebuie mereu luată în seamă, dar poate fi chiar o condiţie imperativă pentru un pescuit cu rezultate, motivul principal fiind constituit de reputaţia şi mofturile acestui peşte.

                Chiar şi primăvara, în ape aflate în încălzire, cu toate speciile de peşti trezite la viaţă, când şalăul este şi el mai activ şi mai mobil, vremea schimbătoare sau pur şi simplu caracterul lui evaziv, pot face să pară că zanderul, cum îl mai numim, a dispărut cu desăvârşire.

                Aflaţi într-o dispoziţie bună pentru hrănire, şalăii nu se vor sinchisi să răpească cu viteză şi în forţă, prada sau nălucile pescarului. Scoaterea şalăului din starea de veghe sau inapetenţă, în schimb, poate fi un lucru nu tocmai uşor de realizat. Inhalarea nălucii şi simpla ei reţinere ori chiar culegerea nălucii din substrat, nu sunt practici străine pescarului de şalău. Adesea, soluţia cea mai bună pentru a da timp peştelui să acţioneze sau pur si simplu pentru a-i stârni interesul şi a-i oferi o masă uşoară, este un pescuit de fineţe, ce necesită meticulozitate şi atenţie, iar când apelăm la tehnici, năluci şi echipamente de fineţe, specializate, dedicate, pescuitul a ieşit de mult din sfera agrementului. Tehnicile de fineţe îşi găsesc exprimarea foarte bine prin monturi cu năluci soft, acest tip de momeală artificială fiind în majoritatea cazurilor cea mai versatilă când vine vorba de şalău.

Primul aspect de care trebuie ţinut cont, este dimensiunea cârligului. Lestarea uşoară şi supleţea nălucii, fac deosebit de dificilă perceperea atacului sau mai bine spus, reţinerea acestora de către şalău. Adesea, şalăul are capacitatea de a captura nălucile, chiar şi cele mai voluminoase şi mai puternic lestate, cu o precizie şi o discreţie aproape imperceptibilă. Fracţiunile de secundă sunt hotărâtoare pentru o înţepare eficientă. Un cârlig de dimensiuni mai generoase, 3/0 sau chiar 4/0 se impune în primul rând datorită gurii puternice si deosebit de tari a şalăului. Este nevoie de un cârlig cu o deschidere suficientă a curburii astfel încât să permită o fixare bună. Apoi, cârligele mai mari, au adesea tija mai groasă şi sunt mult mai rezistente în înţepare şi dril. Nu în ultimul rând, aspectul care se leagă direct de un echipament de fineţe de la cap la coadă ca să ma exprim aşa, este constituit de folosirea cârligului şi nălucii pe post de semnalizator. Pentru un cârlig şi o nălucă mai mare, deşi suple şi uşor lestate, şalăul va trebui să deschidă mai tare gura şi să absoarbă mai puternic. Montura fiind una fină, va căpăta brusc o dinamică ce poate trăda momentul atacului.

Deşi am folosit tehnici de fineţe şi pe năluci moi de 4-5 centimetri şi jiguri cu cârlige numerele 1 sau 1/0 în pescuitul şalăului, eficiente în atragerea atacurilor, acestea prezintă o dificultate sporită în perceperea momentului în care peştele capturează năluca precum şi în asigurarea unei înţepări eficiente. Dimensiunea nălucii vine în acord şi cu dimensiunea cârligului. Chiar şi pentru tehnici de fineţe, o nălucă soft de 6-8 sau chiar 10-12 centimetri, poate să nu constituie un element ieşit din comun. Este mult mai important ca alegerea ei în materie de supleţe, evoluţie, forma şi coloritul corpului să fie potrivite. Nălucile de tip worm sau jerk, având corpul alungit şi codiţă sau alte proemineţe deosebit de fine, sunt probabil cele mai potrivite. O nălucă mai generoasă, împreună cu cârligul ce o armează, ajută mult în îndeplinirea funcţiei de semnalizator, despre care vorbeam.

La capitolul lestare sau mai pe înţeles greutatea monturii sau nălucii, un pescuit clasic de fineţe, dacă pot să ma exprim aşa, presupune lansete, fire şi năluci până în clasa uşoară. În ape curgătoare, pescuitul de fineţe iese adesea din discuţie, iar în ape stătătoare, lestarea ţine cont de adâncimea acesteia. Într-o apă de până la 2-3 metri adâncime, putem vorbi şi de jiguri sau monturi având mase cuprinse între 1 şi 5 grame.

Un aspect deosebit de important, şi pe care mulţi pescari nu îl consideră relevant sau îl ignoră, îl reprezintă poziţia nălucii sau a monturii în substrat. Adesea, ne concentrăm atât de mult pe nălucile considerate cele mai prinzătoare, pe culori sau pe moda de moment, încât uităm câteva particularităţi ce se leagă exclusiv de tehnică şi prezentare. Inapetenţa şalăilor este adesea asociată cu imobilitatea lor şi cantonarea în imediata apropiere a substratului, uneori chiar confundându-se cu acesta. Nu rare sunt astfel de ocazii, când prezenţa le este trădată de impactul accidental al jigului sau monturii cu corpul peştelui. Acestea sunt momentele în care, o abordare de extremă fineţe şi prezentarea nălucii astfel încât ea să fie mereu la vedere, pot fi hotărâtoare. Şalăul poate fi dispus sa se deplaseze uşor, aproape inperceptibil, pe distanţe scurte sau să dea târcoale nălucii dar nu se va ridica nici măcar câţiva centimetri din substrat şi nici nu se va lansa în atacuri furioase. Monturile folosite pot fi offset, dacă se impune din pricina agăţăturilor sau pe jig, dacă riscul de a pierde năluca este redus. În pescuitul de fineţe, jigurile au o rată de agăţare mai redusă. Se pot folosi jiguri normale, caz în care se poate recurge la o armare mai deosebită, care să păstreze năluca ridicată, vizibilă, sau jiguri care fac asta prin construcţie cum ar fi cele stand-up.

Un avantaj deosebit îl prezintă nălucile soft care au o flotabilitate sporită. Acestea pot fi lestate o idee mai greu şi pot plonja mai lin, iar în contactul jigului cu substratul, să rămână în poziţie verticală. De asemenea, materialul foarte moale din care sunt realizate asigură evoluţia nălucii în orice situaţie, chiar şi la mişcări foarte discrete din lansetă. Însist atât de mult pe păstrarea nălucii la vedere, nu culcată în substrat, deoarece adesea şalăii se pot apropia până la câţiva centimetrii atunci când contactul vizual cu năluca este permanent. Se pot opri şi aştepta doar următoarea mişcare, rămânând cu ochii aţintiţi asupa potenţialei prăzi, fapt care poate fi hotărâtor în declanşarea unui atac.

Linia principală sau firul, trebuie să fie deasemenea de un diametru redus. Unul din motive il reprezintă greutatea proprie, care poate cauza o lejeritate prea mare a liniei când pescuiţi cu năluci uşoare, din clasa light şi ultralight. Al doilea motiv îl reprezintă influenţa vântului şi a valurilor, care pot face, în cazul unui fir mai gros în diametru, aproape imposibilă recepţia atacului peştelui şi o înţepare promptă. Aici intervine mereu dilema de a folosi un monofilament sau un multifilament. Deşi dacă vorbim de fineţe, monofilamentul ar fi de preferat, eu folosesc fire împletite, ce prezintă un raport putere/diametru cât mai mare. Un fir de 6 sau 8 livre având diametrul sub 0,15 mm poate fi suficient. Adesea acopăr primii 1,5-2 metri de fir cu un marker negru. Negrul absoarbe radiaţia luminoasă. Un fir negru este mult mai puţin vizibil decât un fir alb de acelaşi diametru. Firul textil cum îl mai numim, permite o recepţie net superioară a semnalelor care se transmit de la nălucă înspre lansetă, comparativ cu nylonul la care se adaugă şi lipsa elongaţiei în cazul multifilamentului (no stretch). Adesea renunţ şi la agrafe, inele despicate sau alte accesorii, făcând nodurile direct pe nălucă. Monofilamentul mai prezintă dezavantajul diametrului şi greutăţii proprii precum şi rezistenţa mult mai scazută a liniei, măsurată în kilograme-forţă. Nu itaţi că întâlnirea cu un exemplar mai mare ori o înţepare puternică şi rapidă este mereu de dorit în pescuitul şalăului.

Lanseta va trebui să corespundă în primul rând în ceea ce priveşte clasa de putere, cu masele nălucilor ce urmează a fi folosite. Astfel o lanseta de putere medie-uşoară este maximul ce poate fi recomandat. Lungimea acesteia poate varia undeva între 2,0 şi 2,4 metri, în funcţie de alte condiţii, barcă, mal, etc. O caracteristică specială pe care o lansetă, recomandată unui astfel de pescuit de fineţe, la şalău, trebuie să o aibă, este aceea de a avea un vârf sensitiv şi o rezervă de putere mai mare, care să intre repede în acţiune în momentul înţepării. Sensitivitatea vârfului ajută mult în executarea tehnicii de pescuit precum şi în lansarea nălucilor. De putere dezvoltată rapid şi nu progresiv este nevoie în special pentru a putea fixa cârligul bine în gura peştelui şi a preveni dezgăţarea acestuia în timpul drilului.

În ceea ce priveşte tehnica sau tehnicile de pescuit, acestea se adaptează şi ele adâncimii apei, tipului de nălucă folosită, conformaţiei substratului, nivelului la care pot fi localizaţi peştii şi alţi factori de la faţa locului. Ca deobicei, în pescuitul şalăului, e de preferat a se începe cât mai aproape de fundul apei şi prin păstrarea nălucii cât mai mult în apropierea substratului.

The post Finesse, oblige! – Aspecte particulare appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Nalucile hard-body de tip crank, destinate pescuitului speciilor de rapitori de talie mica si medie, sunt oarecum mai putin selective când vine vorba de pestele tinta. Din cauza dimensiunii reduse a corpului, acestea sunt lestate usor si se prezinta sub forma minnowurilor, a nalucilor fat sau a unui hibrid între acestea. Tot ca urmare a finetii lor, acestea nu pot fi accesorizate cu barbete prea generoase, fiind astfel naluci ce evolueaza în straturile mai de la suprafata în coloana de apa. Daca Diverele din clasa medie-usoara si medie, ating si adâncimi de 4-6 metri, diverele din clasa ultra-usoara pot coborî arareori în timpul recuperarii, pâna la 2 metri adâncime, evoluând deobicei între 1 si 1,5 metri, în functie de maniera de recuperare, curentul de apa, dimensiunea si tipul firului – liniei principale, tehnica, etc.

Spun ca sunt naluci mai universale, desi nu mai putin pretentioase, deoarece, caracterul lor de mini-voblere, este suficient pentru a le recomanda a fi pescuite în cautarea mai multor specii de peste de apa dulce sau sarata. La noi în tara, cu astfel de crankuri, cautam preponderent bibanul, cleanul si pastravul. Variantele Deep Diver, coboara si mai adânc în coloana de apa, dar fac asta în detrimentul dimensiunii corpului, care trece de 4-4,5 centimetri, iesind din clasa ultra-usoara, si adresându-se deja numai exemplarelor mari din speciile amintite, adesea nu cu acelasi succes.

Diverele simple, sunt printre cele mai productive naluci mini, ca sa le numesc asa. Faptul ca ele pot fi pescuite si prezentate la adâncimi diferite în coloana de apa, le recomanda în abordarea structurilor mai profunde si a unei largi varietati de lacuri si râuri. Desi pastravul si cleanul de exemplu, ori chiar bibanul, se pot hrani atacând prada si în suprafata apei, în zonele si arealele unde adâncimea atinge 1-2 metri, exemplarele mari vor fi mai precaute si vor cauta în majoritatea timpului adapostul si camuflajul profunzimii si a structurilor. Diverele din clasa ultra-light pot ajunge cu precizie, exact în zona lor de activitate.

Daca dimensiunea redusa a corpului nu permite mari variatiuni ale formei acestora, detaliile ramân la nivel de colorit, ochi, pozitia corpului, tipul evolutiei, dispunerea si felul cârligelor, proprietatea de a fi silent sau rattling. Chiar si asa, avem de ales dintr-un numar practic infinit de modele si producatori, cu particularitati si concepte diferite. Ce va atrage în final pestele, poate ramâne o variabila greu de identificat.

Cu toate acestea, am ales doi producatori japonezi, cu traditie în confectionatul nalucilor crank si i-am pus fata în fata, pe segmentul Diver-elor mini. Constructia impecabila si varietate de modele cromatice, fac din aceasta confruntare amicala, o placere. Nalucile comparate doua câte doua, câte una de la fiecare producator, fata în fata cu omologul sau de la concurenta, au însa caracteristici si particularitati de individualitate distincte. Micile diferente sunt cele care primeaza în alegerile pescarilor. De asa naluci mici, trebuie sa ne apropiem considerabil pentru a le aduce în prim-plan si a identifica fiecare detaliu.

Ecogear SX 40 Long Cast VS Jackall Diver Chubby Minnow 35 SP

SX 40 LC si D Chubby M 35SP, sunt doua crank-uri mai suple si mai usoare. Ele au o evolutie mai putin ampla, mai discreta în comparatie cu voblerele fat, având si corpul mai putin voluminos si barbetele mai înguste. Chubby este chiar un minnow, asa cum îi spune si numele, el având evolutia cu bataile cele mai marunte. SX este o combinatie între un fat, un flat si un minnow. Cea mai buna definitie, desi este mai degraba proprie nalucilor soft, este aceea ca SX 40 LC este un shad.
Proiectat si realizat ca o minune a tehnicii, din componente de cea mai buna calitate, SX 40 Long Cast este o naluca deosebit de versatila. Construit pe reputatia de-acum arhicunoscutului SX 40F, LC înglobeaza un sistem elaborat de transfer al greutati, prin includerea unui lest mobil în interiorul corpului. Foarte meticulos realizat, acest sistem permite o distanta de lansare maxima prin deplasarea acestei grutati iar prin revenirea ei rapida în locul destinat, în timpul recuperarii, un echilibru deosebit, o evolutie superba si o plonjare mai rapida si mai profunda decât a predecesorului SX 40F. Atentia deosebita acordata detaliilor si larga varietate de culori, deosebit de inspirate, în care SX este disponibil, îl transforma într-o naluca de clasa.

Suplu si discret, Diving Chubby Minnow este imbatabil într-o prezentare continua, si o recuperare constanta. Usor de lansat cu echipamentul potrivit, D Chubby M 35 SP permite tehnici diferite datorita constructiei de vobler suspendat între ape. Micile ciupituri din vârful lansetei, precum si pauzele scurte în recuperare, nu îi sunt straine acestei naluci, ba mai mult, o fac irezistibila, tehnicile jerk si pitch fiind foarte productive pe diverele care permit prin constructie aceaste tehnici. Robust si armonios, frumos texturat si bine accesorizat, în modele coloristice vii, acest minnow Jackall, plonjeaza discret si sigur spre locurile unde pândesc rapitorii.

Jackall Diver Chubby 38F VS Ecogear CX 35 High Sound

D Chubby 38F si CX 35 HS, sunt doua naluci hard, le-as spune mini-fat-shad. Ele au o evolutie mai ampla si se fac remarcate imediat. Prin forma corpului si plonjarea energica, acestea vor trezi instinctele de pradator ale pestilor rapitori. Cu barbetele mai late si mai generoase, de care diverele fat au nevoie, aceste doua naluci sunt apropiate ca si caracteristici dar suficient de diferite pentru a se completa una pe cealalta si a reprezenta, deopotriva, optiuni demne de luat în seama pentru cei aflati mai ales în cautarea cleanului si bibanului.

Diving Chubby 38 este un crank cu un volum al corpului generos, disponibil în doua variante, una ce permite a fi pescuit si în apa sarata, fiind construit sa reziste actiunii distructive a acesteia. Tot acesta este si motivul pentru care are corpul o idee mai mare, 38 mm si plonjeaza sensibil mai adânc. Este o naluca hard, micro, cu toate acestea. Sunetul rattling, produs de bilele din interior, este menit a stimula linia laterala deosebit de sensibila a pestilor, facându-l astfel usor de reperat si deopotriva provocator. Barbeta lunga si miscarea de rotatie a corpului ajuta la ocolirea obstacolelor întâlnite în cale. Poate fi lansat usor si tinut în curent ori recuperat la viteze variabile, evoluând deosebit si într-o recuperare lenta.

CX 35 HS, vine sa ocupe locul dintre SX si CK, la Ecogear. Este un crank mic, având o parte anterioara proeminenta si o parte posterioara supla, care permite întepari si capturi sigure. Sistemul High Sound reprezinta dezvoltarea unui sunet rattling de înalta frecventa dar nu foarte puternic, pentru a stimula pestii inactivi în conditii dificile de pescuit. Desi produce o vibratie puternica, CX 35 nu devine incomod pentru pescar, nici dupa o zi întreaga de pescuit. Poate fi lansat în imediata apropiere a structurilor sau chiar în structuri mai dense, evitând cu usurinta încurcarea sau agatarea triplelor de foarte buna calitate, cu care este dotat. Ecogear CX 35 High Sound îsi gaseste repede în gentile si cutiile cu echipament ale pescarii pasionati si datorita faptului ca are deschidere spre o larga varietate de pesti rapitori.

The post Duel nipon in clasa ultra-usoara – Mini-Crank tip Diver appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul de competiţie, al peştilor răpitori, cu momeli artificiale, în România, este în impas. Regresul este unul anormal. Orice fenomen, orice mişcare, ce creşte în aşa ritm şi ajunge de aşa anvergură în scurt timp, cum a făcut-o LRS, trebuie să continue să evolueze, nicidecum să ajungă pe patul de moarte. Spun asta pentru că ea, Liga, nu a avut o voinţă proprie ei, ci a fost animată de spiritul, îndrăzneala şi iniţiativa unor oameni. Aceştia, asemeni lui Ion Ghica, Nicu Balcescu şi Christian Tell, la 1843 când au înfiinţat Frăţia, au pus pe hârtie câteva regulamente şi au început să atragă oamenii, în ceea ce părea, cu adevărat, o revoluţie în pescuitul românesc. Când instinctele, convingerile şi coagularea maselor atinge apogeul, este momentul revoluţiei. Mai e nevoie de scânteie sau pretext, ca în toate marile mişcări de mase din istorie. A fost şi scânteia, dar unul din fronturi, era prea ocupat încă, cu ceea ce ei susţineau că reprezintă, aprinderea focului.

Urmăream recent nişte spoturi video, despre o competiţie de peste ocean, unde oamenii pescuiesc la bass. Filmarea era de prin anii 70’ şi mă amuzam de lansetele şi mulinetele lor. Am urmărit materialele nu dintr-un fel de nostalgie de a asista la o bucăţică de istorie care oricum nu îmi aparţine, ci pentru a remarca ambarcaţiunile, grozave pentru vremea aceea, sportivii care păreau încă de pe atunci nişte panouri publicitare şi bineînţeles, mediatizarea şi excelenta organizare. Am realizat imediat că suntem în urmă, mult în urmă, dar nu cu 40 de ani ci cu vreo 60. În ritmul în care pornise LRS, recuperarea handicapului acesta enorm, nici nu ar fi părut o luptă cu morile de vânt. Singura piedică a constituit-o, pe lângă lipsa de viziune şi interesele personale ale unor oameni, forma primitivă ca structură şi incapabilă fizic, organizatoric, economic şi juridic, a asociaţiei Liga Română de Spinning, de a se extinde şi a evolua. Paradoxal, chiar în perioada de apogeu, când LRS era pregătită de revoluţie, o revoluţie de catifea, nu cu vărsare de sânge, dar îi lipsea propria conştienţă de sine, infamul Ştefan Popescu, aprinda scânteia federaţiei dar în ligă începuse deja războiul civil.

Ca în toate revoluţiile înăbuşite, scindările apar repede, unitatea şi forţa se risipeşte prin diviziune, se caută lideri care să fie traşi la răspundere şi e nevoie de câteva asasinate publice, pentru a potoli pofta de sânge. S-a ajuns până acolo încât, cei cărora le trecea numai prin cap ideea de federaţie sau alt tip de organizare, erau amenintaţi public la fel ca pe vremea Inchiziţiei, cu excluderea din toate cercurile agreate, sub pretext de trădare a Frăţiei. Era un fel de şantaj la nivel de onoare şi imagine de pescar, pentru a se încerca reactivarea unităţii şi fraternităţii de altădată a ligii, principii care au fost însă poate prea mult puse la încercare şi irosite, chiar de aceleaşi persoane care, au devenit peste noapte, şi procurori şi judecători, în apărarea unui sistem căruia altădată îi căutau pricină. S-a pus presiune pe cluburi, s-a discutat pe după perdele, s-au făcut liste de persoane indezirabile iar luptele s-au mutat de la nivelul retoricii la îmbrâncelile de pe pistele de concurs. Vânătoarea de vrăjitoare avea însă loc pe fondul unei scăderi profunde şi constante a încrederii maselor, a pescarilor altădată nerăbdători să se vadă la fiecare etapă cu fraţii lor de peste munţi. Nici nu cred că îşi puneau mai multe speranţe în liga proaspăt sfâşiată şi plină de sânge, decât în Popescu şi federaţia lui, pe care majoritatea nu-l cunoşteau, dar auziseră poveştile, însă din bun simţ, moderaţie, respect şi chiar frica de a fi luaţi în gura lumii – de fapt a câtorva persoane, au preferat să nu ia parte la mascaradă.

Liderul se manifestă prin capacitatea de a ţine oamenii uniţi şi a-i duce într-o direcţie bună, pe care aceştia şi-o doresc chiar dacă nu o întrevăd încă sau nu îi pot cuprinde dimensiunile, dar nu prin puterea cu care dă cu pumnul în masă sau aruncă invective şi ameninţări. Inima unei mişcări este nevăzută, este o stare de spirit, iar corpul şi forţa sunt date de unitate şi mulţime. Eşti lider nu pentru că ai fost votat. Eşti lider pentru că ai susţinere. Datoria ta este să faci în aşa fel încât, masele să rămână cu tine şi să îţi dea binecuvântarea următoarei decizii, pe care tu ţi-o asumi după ce conştiinţa îţi dă avizul dreptărţii şi corectitudinii obiective a acesteia. Problema era că, acest principiu de altfel, îi scăpa cu desăvârşire, şi lui Ştefan Popescu. Când masele, oamenii care s-au împrietenit pe malul apei, se respectă, se caută şi se ascultă încă unul pe celălalt, părăsesc liga, aceasta rămâne fără substanţă. Motivul… să fie oare chiar lipsa de moraluri şi prinţipii de care se face vinovat şi Popescu?

Mi se pare deopotrivă o lipsă de viziune, ca şi cea de la momentul irosirii scânteii, să căutăm acum motive legate de bani, organizare, lansete, puterea motoarelor, concurenţi în barcă şi aşa mai departe… Rescriem regulamente, reorganizam tot, pompăm bani câţi om avea, ne promitem unul altuia marea cu sarea, ne votăm, ne dăm afară, facem bilanţuri şi balanţe încercând printr-o alchimie pescărească să renaştem Liga din propria cenuşă. Liga va putea învia, cu eforturi mari financiare dar şi morale, numai pentru a reajunge la apogeul din 2010, când se va lovi de acelaşi zid. Sisif, încearcă încă din vremea Olimpului, să ducă bolovanul în vârful muntelui. Între timp, americanii pun între noi 70 de ani distanţă.

Viziunea liderului trebuie să fie aceea de a aduna oamenii şi a-i duce mai departe. Cum va face asta şi până unde, ar rămâne de văzut. Nouă însă nu ne trebuie un lider. Nu ne trebuie un fel de cel mai iubit dintre pescari. În antichitate era nevoie de lideri. Burebista a adunat triburile, dar ginta a evoluat până azi, la republica parlamentară. E nevoie de o formă de organizare superioară, nu de un mesia. O conducere solidă se bazează pe o structură complexă şi organizată, care nu permite derapaje, care este transparentă, şi care trebuie numai populată cu oameni competenţi şi bineintenţionaţi. Nimeni nu e de neînlocuit iar procedurile, regulamentele, controlul celorlalte instituţii din administraţia statului şi actele juridice şi administrative, pun maşinăria în mişcare, nu un preşedinte. Are şi preşedintele atribuţiile lui.

Domnul Ştefan Popescu, duce însă în spate un stâlp al infamiei la care, mai mult sau mai puţin s-a pus singur. Tot el, poartă masca hidoasă a dictaturii, neînţelegând că dragoste cu forţa nu se poate şi dacă, îşi doreşte o federaţie cu adevărat funcţională, trebuie să se supună reinvestirii celor mulţi şi nu autonumirii prin puterea cluburilor aservite. Cu alte cuvinte trebuie să meargă din nou la un referendum cu cvorum.

Este momentul ca şi noi să facem un exerciţiul de sinceritate, de bărbăţie şi corectitudine, să recunoaştem că federaţia nu este a lui Popescu exact precum Moldova nu era a lui Stefan Cel Mare ci a urmaşilor, urmaşilor lui în veacul vecilor şi să mai recunoaştem că avem nevoie de ea precum şi dânsa are nevoie de noi şi ca să nu gândim mărunt şi egoist, aşa cum au nevoie poate, toţi pescarii români, de la mic la mare.

PETITIE PUBLICA

Vă solicit respectuos dragi cititori, ca în numele libertăţii de exprimare, a democraţiei şi a celor mai bune interese, să luaţi aminte expunerea de motive mai jos enunţată, iar apoi, după propria, libera şi neviciata judecată, să cântăriţi argumentele în balanţa veridicităţii. Nu vă cer acţiune, vă cer doar atenţia şi fac apel doar la judecata voastră. Am judecat prea mult timp nume şi persoane, fără ca, adesea, să încercăm să ne judecăm mai întâi şi mai aspru, pe noi înşine. Aici vă propun să judecaţi o entitate şi un fenomen. Să judecaţi cu privire la viitorul nostru, în ceea ce priveşte pescuitul de competiţie. Aveţi uşurimea de a nu judeca, o chestiune de viaţă şi de moarte.

Expunere de motive

• Legea română în vigoare statuează că federaţiile sportive româneşti, se înfiinţează cu avizul Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentând mai presus de toate, o recunoaştere a statului român, lucru care aduce după sine caracterul unic şi reprezentativ. Poate exista o singură federaţie pe o ramură de sport. Caracterul unic şi reprezentativ face ca federaţia să fie singura entitate ce poate reprezenta intern şi internaţional ţara şi pescarii de competiţie, în relaţiile cu alte instituţii, cu alte organisme, cu administratorii apelor, resurselor acvatice vii, la nivel organizatoric, decizional, de cooperare, de participare sau afiliere, în ceea ce priveşte pescuitul ca sport.
• Este nevoie să facem numaidecât demersuri pentru a stabili o punte de legătură, stabilă şi durabilă, cu Ministerul Mediului şi cu Ministerul Apelor, pentru o bună colaborare şi obţinerea de avantaje reciproce în ceea ce priveşte buna gospodărire a apelor şi resurselor naturale vii, educarea copiilor şi tinerilor în respectarea şi ocrotirea mediului înconjurător şi habitatelor naturale.
• Este binevenit să intreprindem numaidecât demersuri, în parteneriat cu organismele internaţionale şi europene, competente, precum şi cu statele europene care au introdus specii noi de peşte, în vederea realizării unui studiu serios şi riguros, care să ne permită un studiu de impact asupra introducerii de specii noi în habitate controlate, specii de un interes deosebit pentru industria de profil, turism şi pescuitul de competiţie.
• Trecerea din sistemul privat în cel public, al aparteneţei la statul român, aduce după sine supunerea controlului acestuia, prin instituţii ca Parlamentul României, Curtea de Conturi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate, etc. bineînţeles prin comisiile şi departamentele acestora, control care aduce un plus de transparenţă şi eficienţă în gestionarea finanţelor şi a resurselor de orice fel.
• Recunoaşterea internaţională şi aderarea la organismele internaţionale de profil este indispensabilă, iminentă şi inevitabilă, precum şi descotorosirea de controlul şi influenţele AGVPS, acest mastodont ineficient şi incompetent, care nu are nici o legătură cu sportul. În acelaşi timp, o aderare la CIPS a unei asociaţii de drept privat este imposibilă de drept.
• Federaţia prezintă prin actele de constituire şi funcţionare, o organigramă complexă, pe principiul de funcţionare a celorlalte federaţii române. Personalul angajat, lucrează 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, în departamentele specifice. Selecţia lor se face pe principii de pregătire. Economică, juridică, administrativă, etc. Nu cred că putem concepe cu seriozitate şi bună credinţă, să organizăm şi să manageriem o competiţie pe mai multe eşantioane, cu reprezentare internaţională, în care vrem să atragem sume importante, cu 5 oameni şi o asociaţie de drept privat, fără control şi răspundere.
• Departamentele şi comisiile federaţiei stabilesc obiective şi căi de acţiune pentru îndeplinirea scopurilor şi buna funcţionare a activităţii, conform hotărârilor prezentate şi discutate în adunările generale. Obiectivele sunt trasate clar şi precis, cu termene de îndeplinire, raport al comisiilor şi propuneri de organizare şi dezvoltare.
• Se are în vedere dezvoltarea unor baze sau piste proprii federaţiei, unde să se poată asigura condiţii minime de desfăşurare a competiţiilor interne şi internaţionale. Nu se poate sta la mâna administratorilor de bazine private care nu urmăresc întotdeauna oferirea unui potenţial piscicol, organizatoric şi funcţional, propice sau măcar suficient, organizării unor competiţii la nivel naţional.
• Este de maximă prioritate alocarea unor sume din buget, pentru a prelua în administrare deplină, sub orice formă (închiriere, concesiune, achiziţie, etc) a unor piste pentru pescuit, care să ofere condiţii optime ca suprafaţă, adâncime şi utilităţi, desfăşurării de competiţii. Alocarea separată a unor sume pentru populări şi amenajări ale acestor locaţii constituie deasemenea o necesitate.
• Purtătorul de cuvânt şi şeful biroului de presă pot avea şi trebuie să aibă o activitate necontenită în a promova acţiunile federaţiei, a prezenta şi informa media cu privire la acţiunile, rezultatele şi programele federaţiei, în atragerea sportivilor, sponsorilor, etc… Niciodată, un operator de drept privat nu va putea atrage atenţia media sau a investitorilor, aşa cum o face un sport de performanţă, rezultatele bune la nivel naţional sau internaţional, dar în cadrul instituţional al Ministerului Sportului.
• Federaţia sportivă are scopul şi datoria de a atrage performanţa, prin degrevarea financiară a sportivilor. Trebuie sprijinite şi încurajate toate categoriile de vârstă şi înlesnit accesul pescarilor tineri în competiţiile cu greutate. Pescuitul nu este şi nu poate fi un sport exclusivist, precum nu este nici un sport de performanţă, practicat prin intermediul unei federaţii. Mijloacele materiale trebuie atrase egal şi transparent, direct în stimularea performanţei.
• Prin elaborarea unui buget eficient si bine argumentat se pot atrage sume importante de la minister. Funcţiile administrative, intră automat în buget, deci federaţia îşi poate permite personal de calitate, competent, în ceea ce priveşte organizare, juridic, contabilitate, etc.. De asemenea bugetul poate cuprinde un capitol de investiţii, cheltuieli cu bazele, deplasările lotului, etc Aveţi mai jos câteva din bugetele federaţiilor sportive române pe anul 2012:
  Atletism5.090.000 lei
  Canotaj 4.300.000 lei
  Gimnastică 4.220.000 lei

Schi 3.980.000 lei
Handbal 3.900.000 lei
Rugby 3.400.000 lei
Kaiac 3.350.000 lei
Haltere 3.230.000 lei
Judo 2.850.000 lei
Lupte 2.810.000 lei
Scrima 2.750.000 lei

• Mediatizarea este o consecinţă a cadrului organizat, transparent şi bine reglementat de manifestare a unei activităţi. Este totodată o rezultantă a gradului de interes de care un eveniment sau o manifestaţie se bucură. De amplitudinea acesteia. Performanţa pe o ramură de sport se bucură deasemenea de o atenţie deosebită. Atragerea sponsorilor se face prin rezultate recunoscute în mod oficial şi prin imagine asociată cu performanţă, de interes public, general.
• În sarcina cluburilor sau a sponsorilor cade atragerea fondurilor, sportivii fiind preocupaţi numai de competiţie şi performanţă. În sarcina federaţiei cade găsirea unui sponsor general, a sponsorilor secundari, a sponsorului pentru lotul naţional şi a altor tipuri de venituri de genul fondurilor atrase din mediul privat. Banii pentru publicitate, pomovare şi imagine, sunt atraşi în măsura în care investitorul găseşte în activitatea desfăşurată o contraprestaţie pe măsură la nivel de impact media şi audienţă sau interes. Aveţi mai jos câţiva sponsori foşti sau actuali ai unor federaţii sportive române:

FR BASCHET – NIKE

FR TENIS – BRD GSG

FR RUGBY – ROŞIA MONTANA GOLD CORPORAŢION ŞI STEJAR (URSUS)

FR HANDBAL – ERSTE BANK şi bet-at-home

Etc.

Expunerea mea este puţin argumentată şi puţin documentată aici, pentru motive evidente. M-am rezumat doar la acestea pentru că mi se păreau relevante în lumina încercării de a resuscita inima Ligii, care, din păcate, nu poate desfăşura o activitate şi nu poate avea nici mijloacele necesare împlinirii acestor, deopotrivă, obiective concrete şi deziderate ale pescarilor români pasionaţi peste măsură. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Pe mulţi din cei care au pus umărul la construirea şi dezvoltarea Ligii îi cunosc personal şi îmi sunt chiar prieteni. Ne vorbim şi ne respectăm. Pe alţii nu îi cunosc personal dar îi respect în egală măsură. Demersul meu este idealist şi dezinteresat.

Trebuie să luăm esenţa şi să hotărâm dacă suntem de acord sau nu. Toate lucrurile cer timp. Motivele pot fi întinse pe zeci de pagini. Trebuie să reţinem că este un fenomen de masă şi nu este exploatat deloc. Trebuie să vedem punctele forte şi pragurile care numai de către o federaţie pot fi atinse. Chestiunile legate de bărci, motoare, lansete, echipe, arbitraj, măsurători şi altele, sunt detalii. Pescarii trebuie să pescuiască iar personalul angajat să facă instituţia să funcţioneze. Nu trebuie să privim în urmă dar şi mai mult, să ne întoarcem în urmă. Toate lucrurile vor duce inevitabil într-acolo, tot pentru motivele principale pe care le-am expus aici. Este o diferenţă mare însă, în a putea să le identificăm acum sau să aşteptăm să ne lovim de fiecare în parte, şi apoi, să încercăm din mers să le corectăm, pe calea lungă şi anevoioasă a bâjbâitului, finan’elor şi timpului pierdut.

The post MANIFEST – Ganduri federaliste appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ne-am obişnuit să le spunem nălucilor al căror corp este construit dintr-un material tare, înţelegând aici lemn sau plastic, simplu wobblere. Bine, voblere. Americanii le spun hard-body baits sau pe scurt hard-baits. Nălucile hard se prezintă într-o varietate atât de mare a formelor, dimensiunilor şi aplicaţiilor, încât a fost nevoie ca, subcategoriile ivite, să fie numite distinctiv. În cadrul nălucilor hard-bait, facem iniţial o distincţie majoră. Cele care au acea barbeţică din plastic şi cele care nu o au, acestea din urmă fiind numite lipless. Ar fi simplu să le spun celor cu barbeţica, năluci de tip crank sau crank-baits, dar vedeţi, sunt şi swimbaituri cu barbeţică de exemplu, precum puteţi găsi glidere sau năluci vibration, cărora producătorul le-a inclus în denumire cuvântul crank. Acest cuvânt, crank, nu are la rândul lui o traducere din limba engleză, relevantă sau edificatoare pentru noi. Termenul general însă, folosit pentru a descrie aproape toate voblerele cu barbetă este acela de crank. Cel mai corect ar fi, să facem o combinaţie de limbă română şi engleză, şi să le numim voblere crank. Asta ar include faptul că evoluează în apă prin acea miscare laterală de voblaj, care le-a atras denumirea iniţială (wobbling) şi au şi barbeta din plastic.

Cu siguranţă, denumirea lor este prea puţin importantă. Pescarul se orientează vizual şi pe baza experienţei sau indicaţiilor date de producător, în alegerea voblerelor crank. Tot aşa se decide cu privire la dimensiunea corpului, colorit, adâncimea la care să evolueze în coloana de apă şi dacă să fie plutitor, suspendat sau scufundător. Ca şi o observaţie, voblerele crank de tip scufundător sunt tot mai puţin produse, datorită dificultăţii acestora de a evita obstacolele întâlnite în cale, în timpul recuperării, precum şi tehnicilor mai puţin eficiente. Totodată, lemnul a început să fie tot mai puţin folosit în fabricarea corpului acestui tip de năluci, din motive tehnice şi de cost în principal. Deşi plasticul este mai uşor de modelat, accesorizat cu sisteme de echilibru, lesturi sau bile în interior, pescarii de modă veche susţin faptul că, densitatea şi proprietăţile lemnului au secrete ascunse.

Dacă m-am hotărât să le spun voblere crank, mai fac totuşi două distincţii majore. Voblerele crank sunt în marea majoritate minnow sau plug. Aceste denumiri sunt date de forma corpului nălucii, singura caracteristică pe care o lăsasem afară între criteriile de alegere a nălucilor, enumerate mai sus şi pentru un motiv anume: Plug-urile. Minnow-urile au corpul mai suplu şi mai alungit, mai asemănător cu cel al albiturii dacă vreţi, pe când plug-urile au corpul mai scurt şi mai îndesat. Reamintesc faptul că vorbim de crankuri plug, deoarece plug pot fi şi alte năluci, top-water, etc.

Voblerele crank tip plug, pot fi în principal fat sau flat, pe scurt, asta vine: grase sau late. Bineînţeles că le putem spune bondoace sau îndesate respectiv aplatizate sau înguste, dar în cazul de faţă prefer să rămân la denumirea în engleză. Şi voblerelor prefer să le spun wobblere, asta şi pentru că reprezintă o denumire generală, pescarii folosind denumirile specifice ca jointed-minnow, stick-bait, flat-crank, etc. Acesta din urmă este şi motivul pentru care nu trebuie să ne ferim de nici un nume distinct dat acestor năluci, oricât de ramificate şi încurcate ar putea părea, argumentul fiind în favoarea uzanţelor, a terminologiei cât mai precise, pentru a ne face cât mai bine înţeleşi.

Teoria are bineînţeles rolul ei. În prezent însă, datorită atomicităţii producătorilor şi tipurilor de năluci, numele acestora sau includerea lor în categorii şi subcategorii, este un lucru deopotrivă dificil în cazul anumitor momeli artificilae, pe cât nu se poate alfabetiza şi ierarhiza o piaţă în continuă dezvoltare şi supusă unor noutăţi în materie de inovaţie, care întrec orige imaginaţie. Anumite năluci, pot face parte din mai multe categorii sau clasificări, cum de exemplu un banal vobler pe care majoritatea îl avem poate în cutia cu echipament, este în acelaşi timp o nălucă hard-bait, plug, crank, fat, jointed, suspending şi rattling.

Dacă tot am redus spectrul doar la crankuri fat şi flat, trebuie menţionat ce caracteristici au acestea şi cum pot fi ele pescuite. Este important de menţionat că ne referim la năluci până în clasa medie (medium), ale căror lungime a corpului nu depăşeşte 7-8 centimetri, destinate pescuitului speciilor  de peşti de apă dulce, năluci care reprezintă un procent aproape de 100% în piaţa mondială a crank-urilor. Voblerele fat sunt printre cele mai răspândite. O caracteristică principală a acestora, o reprezintă faptul că o singură nălucă poate fi produsă în variante care acoperă o plajă foarte mare în ceea ce priveşte adâncimea la care evoluează. În funcţie de lungimea, lăţimea şi forma barbetei, aceste voblere pot fi SSR, SR, MR, DR, DD. O individualitate distinctă a acestor năluci, o reprezintă amplitudinea mişcării laterale a corpului, acel voblaj (wobbling), care se manifestă cu o abatere mai mare decât în cazul minnow-urilor sau crank-urilor de tip flat. De asemenea, miscarea de rotaţie, în jurul axei centrale proprii, pe direcţia de recuperare (rolling), este una de amplitudine mai mică spre deosebire de minnow-uri, în cazul cărora această mişcare este evidentă. Mişcarea de rotaţie şi cea de voblaj, sunt rezultante ale tipului de barbetă cu care aceste năluci sunt echipate. Crankurile flat SSR, SR şi MR vor avea un voblaj mai puţin amplu dar o frecvenţă mai ridicată, precum şi o mişcare de rotaţie mai amplă. Cele DR şi DD, vor avea un voblaj accentuat dar o frecvenţă mai mică şi o rotaţie în jurul axei aproape inexistentă. Majoritatea producătorilor, oferă acelaşi tip de nălucă în varianta silent sau rattling, caracteristici pe care le-am mai dezbatut cu diferite ocazii şi care sunt bine cunoscute.

Voblerele flat, au corpul aplatizat, mai asemănător cu al ciprinidelor de mici dimensiuni dacă vreţi. O caracteristică importantă a acestora o constituie faptul că, datorită formei corpului, sunt destul de slab reprezentate în gama de modele DR şi DD. Acestea sunt destinate a fi capabile de o prezentare mai discretă, cu un voblaj discret şi mai mărunt, de amplitudine mică şi o mişcare de rotaţie minimă. Cele mai răspândite sunt modelele SR şi MR.

În materie de aplicaţii, voblerele crank fie ele fat sau flat, pot fi diferenţiate mai degrabă prin adâncimea la care ele evoluează. Astfel, deşi au o prezentare diferită şi produc stimuli diferiţi, nalucile SSR, SR şi MR sunt mult mai eficiente în acoperirea unor suprafeţe mari de apă. Acestea pot fi recuperate mai rapid sau mai lent, deasupra platourilor, structurilor dense, paturilor de vegetaţie, ori în lungul malurilor. Deoarece nu coboară foarte mult în coloana de apă, care poate fi adesea şi de o transparenţă ridicată, o oarecare distanlă în lansarea cestora este necesară. Deasemenea, tehnicile în cazul acestor năluci nu se bazează decât rar pe acţiunea într-o anumită zonă ţintă, un hotspot, ci mai degrabă, printr-o evoluţie mai lentă sau mai rapidă, constantă, care le permite a-şi face simţită prezenţa, a fi reperate, urmărite şi a da timp răpitorilor să-şi declanşeze atacul. Modelele flat, au un avantaj distinct, datorită unei evoluţii mai discrete, mai naturale şi potenţial mai provocatoare, prin expunerea părţilor laterale ale corpului în sursa de lumină, sau diferitele efecte holografice ale acestora. În perioade în care peştele este nehotărât sau mai puţin activ, voblerele flat pot reprezenta diferenţa uriaşă între o partidă reuşită sau una fără rezultate.

Voblerele crank DR şi DD, se pretează mai mult pescuitului într-o zonă fierbinte, de interes, mult mai restrânsă. Acetea sunt lansate mult peste locul vizat, ca prin recuperare, să coboare la timp în zona dorită unde îşi face simţită prezenţă un timp relativ scurt. Tehnica se bazează însă pe potenţialul acelei zone şi pe elementul surpriză. Deşi nălucile care evoluează la 3-6 metri nu se remarcă prin discreţie, ele oferă un element de surpriză şi un timp relativ scurt de reacţie, care pot fi chiar secretele declanşării unui atac. În ape curgătoare, ele pot fi pescuite din punct fix, prin lansarea în aval şi menţinelea lor în curent cu scopul de a le aduce tot într-o zonă de interes, unde, odată ajunse, pot fi prezentate şi pe verticală prin ridicarea şi coborârea vîrfului lansetei. Nălucile DR şi DD se pretează a fi pescuite din barcă în majoritatea cazurilor, tocmai din cauza adâncimii la care acestea evoluează. Pentru acoperirea unor zone întinse cu acest tip de năluci se recurge la pescuitul la trenă.

În funcţie de anotimp, temperatura apei şi instalarea termoclinei sau a altor factori de mediu, peştii răpitori, chiar şi cei mai evazivi, pot fi localizaţi între ape cum mai spunem, chiar pentru perioade mai îndelungate de timp. Adesea, mai ales pe perioada de încălzire a apelor, pot fi găsiţi în apa puţin adâncă a malurilor sau aşa cum aminteam în coloane înguste de apă, deasupra paturilor compacte cu vegetaţie sau structură densă. Toate aceste situaţii pot face imposibilă abordarea lor eficientă cu alte tipuri de năluci. Voblerele crank, fie ele fat sau flat, sunt cele care vă pot permite să rămâneţi în zona de ţintă o perioadă cât mai îndelungată. Restul acordurilor, ca: tip de recuperare, coloritul nălucii, sunetele scoase de aceasta, expunerea în lumină sau discreţia evoluţiei, rămân la latitudinea pescarului… şi a peştelui.

The post Naluci Crank – Tari, grase si late appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Firma niponă JACKALL este un important producător şi dezvoltator din domeniul articolelor de pescuit la nivel mondial. Recunoscute pentru calitatea deosebită şi rezultatele extraordinate produse pe apă, brandurile japoneze se situează la nivel de lideri pe pieţele de profil, fie că e vorba de lansete, mulinete, fire, năluci sau alte accesorii. JACKALL, firmă deja bine cunoscută şi în România, vine mereu cu năluci, proiecte şi concepte, menite a inspira pescarii şi a atinge sau chiar depăşi aşteptările acestora, precum şi a scoate chiar şi peştii cei mai dificili şi mofturoşi din cotloanele sau năravurile lor. Aveţi în cele ce urmează câteva năluci, le-aş numi inedite şi grozave în felul lor, de la JACKALL.

Jackall Rolla Minnow

Rolla Minnow este o nălucă hard-bait cu totul şi cu totul specială. Este un concept care iese din şabloanele cunoscute pentru încadrarea în această categorie, în primul rând pentru că este o nălucă tip pencil, este un thin jerk minnow şi mai mult decât atât, este o nălucă scufundătoare. Forma corpului o împiedică să evolueze generând vibraţii sau voblând, acea wobbling action care defineşte voblerul clasic. Este totuşi o nălucă rattling care are o evoluţie liniară pe o recuperare constantă, prezentând şi o uşoară mişcare de rotaţie în jurul propriei axe. Rolla Minnow 100S, are corpul suplu, ca al unui ac de mare, dotat cu trei cârlige triple de excepţie, pe cel posterior prezentând câteva fire reflectorizante dar discrete, de mare efect. Fiind totuşi o nălucă de tip jerk, permite a fi pescuită şi pe verticală, printr-o tehnică asemănătoare celei drop-shot sau pescuitului la copcă. Forma, dimensiunea şi supleţea, obligă la un pescuit super-tehnic, de fineţe şi contact permanent cu năluca, în aproprierea structurilor, pe ape mai calme şi mai limpezi. Chiar dacă Rolla Minnow, la 10 cm şi 5,1 grame, nu permite acoperirea dintr-un punct fix a unor suprafeţe foarte întinse de apă, potenialul ei în pescuitul avatului etse demn de luat în seamă. Jackall Rolla Minnow, este prin excelenţă o nălucă de tatonare, pentru pescarul iniţiat, inspirat şi metodic.

Jackall Boil Trigger

Pescarii de răpitori obişnuiţi să recupereze nălucile de o manieră continuă, trebuie să se oprească aici. Conceptul Boil Trigger a fost îndelung studiat pentru pescuitul cu pauze lungi în recuperare. Arma secretă o reprezintă postura corpului nălucii în pauza generoasă dintre recuperări, imitând perfect un peşte pradă de mici dimensiuni, rănit sau muribund. Scobitura de la limita anterioară a corpului acestei năluci, asemenătoare celei a unui popper, provoacă un sunet scurt şi înfundat în suprafaţa apei, imitând un peşte care încearcă fără succes să ia ultimele guri de oxigen. Pauza de după această mică zvâcnire, aşează corpul nălucii cu partea anterioară la suprafaţă, plutind orizontal, iar partea posterioară, de după articulaţie, scufundată oblic sub peliculă. Mini streamerul legat pe cârligul triplu de la extremitatea anterioară a corpului nălucii, completează prin mişcarea discretă, ondulatorie, imaginea fidelă şi super naturală a ceea ce reprezintă prada perfectă pentru răpitorii oportunişti, ce vânează şi în suprafaţă. Veţi descoperi că nu forma, coloritul impresionant, detaliile şi cârligele de calitate definesc năluca Boil Trigger, ci prezentările de care ea este capabilă. Jackall Boil Trigger ademeneşte discret dar sigur, fiind doar scânteia, declanşatorul, care poate face apa din jurul ei, să fiarbă instantaneu, într-un atac feroce.

Jackall Super Pin Tail

Pintail este prin excelenţă, o nălucă soft, de tip jerk. Destinată pescuitului cu montură tip drop-shot, care deşi nu foarte populară la noi, este deosebit de eficientă când pescuim în ape mai adânci, după biban sau şalău, ori la copcă, Pintail poate fi armat şi cu un jig cu tijă lungă dar lestat light sau ultralight. Designul unic al micii codiţe vibratile care evoluează la cel mai mic impuls sau curent de apă, reprezintă secretul acestei năluci suple. Culorile naturale şi foarte inspirate, împreună cu ochii 3D ataşaţi, îl ajută pe Super Pin Tail să treacă drept un peşte viu, fără nici cea mai mică urmă de suspiciune. Se integrează perfect şi imediat, într-un cârd de bibănei sau obleţi şi se comportă asemeni lor. Aceste caracteristici de a păstra un profil discret, natural, fără a dezvălui adevăratele pricole pe care le maschează, cum ar fi cârligele pescarului, atribute de mare valoare pentru o nălucă, i-au atras probabil porecla pe care o poartă în Japonia, cea de Crazy Ninja Worm, după forma corpului, Pintail fiind un hibrid de shad cu worm.

Jackall Waber şi Waver Shrimp

            Când am ştiut ca este vorba de o nălucă soft de tip creature-bait dar mai corect craws, am spus: hm, încă o goangă. Când i-am auzit numele, Waber Shrimp sau Waver Shrimp, n-am schiţat niciun gest, cunoscut fiind faptul că explozia pe piaţa mondială a acestui tip de nălucă a adus cu sine cele mai variate forme şi denumiri, care nu mai miră pe nimeni, dar adesea, numai auzindu-le, nu ai nici cea mai mică idee asupra a ceea ce vor ele să repreznte. Cand am văzut văzut pungile inscripţionate Jackall, nu am avut nici un fel de dubiu cu privire la calitatea excepţională, simetria corpului, atenţia la detalii, construcţia perfectă, fără bavuri, de mare fineţe, şi calitatea excepţională a siliconului din ele. Diferenţa dintre Waber şi Waver, este dată de variantele pentru apă dulce sau sărată şi dimensiunea acestora, forma corpului fiind identică. Mă voi referi în continuare la ele sub numele generic de Waber Shrimp, care arată într-adevăr ca un fel de crevete sau răcuşor, dotat cu mulţi apendici vibratili, deci consider că şi numele îi este potrivit. Partea anterioară a nălucii, prezintă corpul unui grub inelat. Partea posterioară este mai suplă şi dotată cu doi cleşti mari ca de crustaceu. Anterior acestora, Waber Shrimp, are două perechi de membre fine dispuse lateral. Corpul se termină cu o codiţă lungă, bifurcată, deosebit de fină. Disponibilă în culori naturale, deschise, sau alese din palete de verde şi maro, această nălucă se pretează a fi pescuită pe monturi offset sau pe jiguri weedless. Pescarii care cunosc potenţialul ascuns al nălucilor soft mai neconvenţionale, trebuie să ia în calcul şi varianta Waber sau Waver Shrimp.

The post NALUCI SUB SEMNUL SACALULUI appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

                A fost o dată un sat, într-o vale. Prin sat trecea un pârâu. Un drum care ieşea din sat, se intersecta cu firicelul de apă şi printr-un pod, peste care treceau probabil mai mult căruţe, se continua până la ieşirea din vale. Pârâul curgea de-a lungul văii formând o vâlcea frumoasă prin care se vărsa în Târnavă. Peisajul pare neschimbat, doar ca podul nu mai există şi totul se află la câţiva metri buni sub apă. Din când în când, şalăii vin prin albie, vânează în vâlcea, se ascund printre picioarele podului şi urcă uneori pe drum.

Legatura peştilor deopotrivă paşnici sau răpitori, cu o structură, este un fapt demonstrat în cazul majorităţii speciilor. În funcţie de complexitatea şi dimensiunea structurii, aceasta poate găzdui mai multe specii, de dimensiuni diferite, din generaţii diferite. Peştii pot migra între structuri, în funcţie de adâncimea la care acestea se află şi în mod direct, în funcţie de temperatura apei şi termoclină, urcă sau coboară pe acestea.

În lacurile de câmpie şi şes, naturale, sau în fostele amenajări piscicole destinate creşterii şi reproducerii intensive a diferitelor specii, este suficientă existenţa uni canal, a unei vechi albii, colmatate, cu o adâncime de doar câteva zeci de centimetri faţă de fundul nămolos al bazinului, pentru a constitui o structură necesară şi suficientă cantonării peştelui în grupuri numeroase. Diferenţa de temperatură a apei, curentul uşor de apă care se formează în canal sau adăpostul oferit de acesta crează condiţii propice de oxigen, hrană şi temperatură.

Lacurile de acumulare, care au ocupat văi lungi si adânci, oferă o diversitate a reliefului submers mult mai variată. Structuri care par de o perfecţiune himerică, pot părea uneori, pustii, peşti pe care noi îi căutăm, având treabă în altă parte. Cu toate acestea, aşa cum ne-am învăţat minte de atâtea ori, diferenţa o poate face discreţia, echipamentul, năluca, experienţa pescarului şi perseverenţa, ambiţia. Astfel de structuri nu sunt niciodată de ignorat.

Identificarea structurilor de genul acesta însă, necesită pe lângă dramul de noroc obligatoriu şi un echipament mai performant, mă refer la sonare de ultimă generaţie, răbdare şi o corectă interpretare a informaţiilor venite de sub apă. Informaţiile obţinute de la persoane care cunoşteau văile înainte de a fi inundate sau de la colegi pescari, sunt de o valoare inestimabilă. Chiar şi cu sonare performante, poţi trece pe lângă o structură care, privită dintr-un unghi mai puţin relevant, poate părea banală.

Adevarul este că, şi peste acest pod fantomă, am trecut şi am pescuit adesea, cu sonare bidimensionale, fără însă a avea o reprezentare măcar mentală, corectă, asupra complexităţii şi dimensiunii acestei structuri. Odată ce am avut prima bănuială, şi bineînţeles primul sonar side-imaging, am „survolat” zona în cercuri largi şi din direcţii diferite. Am trăit revelaţia unui „vânător de epave”. Am avut imaginea complexă a vechii albii a pârâului, mărginită de sălcii şi arini, un mic crâng, cu drumul mai înălţat, cu picioarele şi capetele podului.

Prezenţa şalăilor aici, reprezenta o convingere pentru mine. Este totuşi genul de structură care poate fi exploatată o zi întreagă şi abordată prin multe poziţionări. Uneori, peştii se lasă foarte greu păcăliţi, deşi prezenţa lor poate fi detectată. Alteori e o adevărată luptă de gherilă. Pescuitul în astfel de structuri impune folosirea nălucilor de tip soft pescuite pe monturi offset. Nălucile de tip hard sau jigurile cu vârful cârligului descoperit, sunt trimise în misiuni fără de întoarcere.

În ce priveşte tehnica sau nominalizarea nălucilor, asta e o chestiune de gust pentru fiecare pescar. Sunt multe tehnici iar spectrul de forme şi culori ale nălucilor depăşesc orice imaginaţie. Înafară de asta, fiecare pescar are secretele lui. Pe adâncimea şi temperatura apei, anotimp sau momentul zilei, se pot face strategiile de abordare a acestui tip de structură. Vă voi spune doar că instalarea termoclinei de exemplu, la nivelul vechiului pod, invocând un pod imaginar peste albia inundată, mărginind drumul şi împresurând sălciile şi arinii, unind capetele drumului, aş considera-o o oportunitate rară şi cu asta v-am spus tot.

The post Pe structuri – Candva, aici, era un pod appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Gambitul, în şah, presupune o mutare la sacrificiu, de obicei la începutul partidei, cu scopul de a obţine un avantaj tactic ulterior. Niponii, în producerea nălucilor tip hard-bait, fac şi ei un sacrificiu, dar numai când vine vorba de preţ. În acel preţ se regăseşte însă multă muncă, calitate, ştiinţă, tehnică, pasiune, dragoste pentru pescuit şi respect pentru pescari.

Pentru mulţi dintre noi însă, preţul este un factor determinant în alegerea nălucilor, fapt care ne împinge să recurgem la tactici mai conservatoare. Când adversarul este însă unul versat, un răpitor de talie mare, un adevărat rechin al jocului, trebuie să luăm în calcul sacrificiile şi să ne folosim de orice avantaj. Cum pescarul este mereu la mutare şi cum piesa cea mai valoroasă e mereu năluca, o partidă reuşită trebuie să înceapă printr-o deschidere şi o strategie, care să pună în valoare nălucile cele mai bune.

Veţi găsi pe piaţă, o varietate de năluci hard-bait atât de mare, încât vă veţi afla în faţa unui joc de GO (joc originar, paradoxal, din China) şi nu al unuia de ŞAH. Pe lângă acest aspect, majoritatea pieselor valoroase, şi mă refer aici la wobblere, au replici, copii, care încearcă să le reproducă într-o manieră cât mai fidelă. Multă lume va spune, judecând după înfăţişare: de ce să iau o nălucă japoneză marca X, când găsesc la cutare firmă, modelul X1, care e identic şi care are un preţ de cinci ori mai mic? Pentru un novice în ale şahului, dama şi regele sunt piese uşor de confundat ca şi formă. Pe tablă însă, dama bate în aceleaşi direcţii, dar prezentarea ei pe tablă nu este îngrădită, spre deosebire de rege, care mută doar un câmp o dată. Strategiile ofensive sunt bazate pe aportul damei şi niciodată al regelui. Gambitul damei este celebru pe când rocada este doar o manevră de siguranţă. Fără damă, dacă adversarul nu face vreo mişcare greşită, prin care să se descopere, şansele de reuşită ale unei partide scad simţitor. În urma acestei pledoarii, voi rezuma scurt: replicile, copiile, seamană cu originalul, numai în măsura în care regele seamana cu dama în jocul de şah. Tot prin această comparaţie, imitaţia, are multe minusuri şi vă poate face să pierdeţi partida, chiar şi cu tabla plină de piese.

Dar am vorbit destul despre şah, să trecem la wobblere. Ce va avea mereu un wobbler pur sânge japonez, veţi vedea în cele ce urmează.

Aspectul impecabil este garanţia nescrisă a oricărui produs de origine japoneză. Wobblerele nu fac nici o exceptie. Mă refer aici la calitatea construcţiei, la uniformitatea producţiei de serie. Fără bavuri, fără defecte, compacte, armonioase, până la nivelul la care, oricare 2 din 100 de unităţi de acelaşi fel sunt identice atât ca performanţe cât şi ca aspect exterior, până în cel mai mic detaliu.

Imaginea realistă, culorile vii şi naturale, impresionează numaidecât, pe cât de variate pe atât de inspirate, capacitatea extraordinară de a imita prada şi aspectul real fiind uimitoare şi menţionate prin descriei comerciale ca – live lair, etc

Echilibrul perfect, tot ca o marcă de calitate a construcţiei, se referă atât la echilibrul nălucii în aer, în timpul lansării, cât şi în apă, staţionar, sau în timpul evoluţiei. La această proprietate, contribuie simţitor simetria perfectă, lipsa defectelor şi distribuţia masei nălucii, ajutată de sisteme de greutăţi fixe sau mobile – fixet weight, moving weight, magnet system, tungsten weight, tungsten moving, etc.

Castabilitatea  sau proprietatea de a fi lansate uşor. Aici trebuie să remarc ambiţia japonezilor de a reliza năluci având o masă suficientă pentru a putea fi lansate cu uşurinţă şi a fi pescuite uşor, exact în locurile şi pentru peştii cărora li se adresează. Indiferent de dimensiunea corpului nălucii, acestea par să aibă mereu masa potrivită, aigurând şi flotabilitatea necesară – din motive de siguranţă şi prezentare. Nălucile hard-bait japoneze sunt floating sau suspending, cu foarte mici excepţii. Castabilitatea este asigurată şi prin echilibru sau distribuţia greutăţii, sistemul moving weight fiind special creat şi pentru a asigura lansări mai lungi. Greutăţile mobile din interior, de exemplu, se mută în coada nălucii în timpul lansării, asigurând o inerţie superioară prin transferul momentului şi forţei din lansare în energie cinetică superioară.

Construcţia solidă şi accesoriile de calitate sunt pretenţia oricărui pescar. Cârlige triple, puternice şi bine ascuţite, precum şi o nălucă rezistentă, atât în articulaţii şi structura interioară sau exterioară, transformă wobblerele în investiţii de o viaţă.

Evoluţia precisă şi prezentarea specifică  sunt aspecte ce contribuie la întregirea portretului wobblerelor japoneze. În funcţie de peştele căruia i se adresează şi pentru a oferi prezentări precise, exact în zonele de acţiune şi atac ale peştilor răpitori, nălucile sunt înzestrate, prin construcţie, cu nişte caracteristici specifice, dinainte studiate. Rotirea în jurul propriei axe – rolling –  ori amplitudinea mişcării laterale a corpului în timpul evoluţiei – wobbling – sunt accentuate sau diminuate până la punctul dorit. Împreună cu celelalte trucuri şi intervenţii din timpul procesului tehnologic de producţie, se obţin evoluţii specifice, eratice sau liniare, opriri instantanee la nălucile tip jerk şi multe alte efecte menite a declanşa atacuri – dart action, i-concept, s-concept, etc. Tot la capitolul prezentare, voi aminti şi de faptul că, nălucile pot fi silent –cele care nu scot nici un zgomot sau rattling. Rattling e un termen totuşi prea general şi chiar nepotrivit. Opus termenului silent, pe lângă rattle sound, după japonezi, putând exista şi crack sound, bass sound, prop sound, blade sound, bone sound, etc..

La aceste câteva caracteristici importante se mai adaugă altele, poate mai puţin relevante, dar vă pot spune cu siguranţă că în afară de un aspect aproximativ asemănător care la o privire îndeaproape poate părea chiar grotesc, replicile, copiile, nu reproduc nimic din toate cele prezentate de mine mai sus. Sacrificiul de care aminteam nici nu pare să fie un sacrificiu, ci mai degrabă un preţ decent de plătit.

Când peştele răpitor se dovedeşte un adversar mai puţin pregătit, prins cu garda jos, când se avântă, îşi dezvăluie intenţiile, face mutări aproape la sacrificu în scopul de a captura propria lui partidă, va putea fi bătut şi cu pionii. Când primiţi ŞAH, înseamnă că regele vă e ameninţat şi nu are o poziţie prea bună. Atenţie la MAT! Mai câştigă şi peştele… Dacă faceţi tot aceeaşi mişcare, fără a avea rezultate, se chemă REMIZĂ. Nu ştiu în pescuit cum e un rezultat de PAT. Poate doar la somn… Înţelegeţi ce vreau să spun? Nu uitaţi că sunteţi mereu la mutare şi puteţi începe o partidă de mai multe ori, sau mai multe partide. Folosiţi piesele valoroase! Din fericire, în pescuit nu vă obligă nimeni la piece touche piece joue! Fir întins!

The post Deschiderea japoneza – Gambitul wobblerului appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ştiuca este cu siguranţă unul dintre cei mai spectaculoşi şi mai puternici parteneri în pescuitul sportiv al răpitorilor de la noi din ţară. Atacurile violente în suprafaţă, lumânările şi acrobaţiile demne de un peste-spada, salturile asemanatoare cu cele ale delfinilor şi răsucirile demne de un crocodil de apă sărată, sunt numai câteva elemente ce compun arsenalul acestui peşte răpitor şi pe care le etalează în timpul vânătorii sau în tentativa de a scăpa din cârligele pescarului. Într-o partidă de pescuit la ştiucă, în care rata capturilor este una foarte bună şi peştii sunt trecuţi bine de primii ani de viaţă, pescarul se apropie poate de câteva zeci de ori în aceeaşi zi, de gura plină cu dinţi a esocidei. Accidentele, cauzate de un echipament prost sau neadecvat, de o priză greşită asupra peştelui, de neatenţie sau de forţa brută a ştiucii, sunt un mic dezastru care aşteaptă să se întâmple.

În afară de acest aspect, un echipament adecvat, nu presupune numai lansete, mulinete, fire, strune şi năluci performante. Reţinerea rapidă a peştelui, în condiţii bune şi în siguranţă, limitarea rănilor şi stresului provocat acestuia, în plus faţă de cele deja provocate de forţa drilului şi cârligele nălucilor, precum şi eliberarea acestuia cât mai rapidă şi într-o stare cât mai bună, reprezintă de asemenea condiţiile unui pescuit cu adevărat sportiv. Un echipament specializat şi complet, vă poate oferi o economie preţioasă şi de timp, când e vorba, aşa cum spuneam, de capturi multe, căutarea trofeului sau de ce nu participarea într-o competiţie.

Concret, minciogul, mănuşa de protecţie, cleştele şi despărţitorul, le consider echipamente minime necesare unui ştiucar pus pe fapte mari.

Un minciog generos, cu o ramă puternică şi rigidă integral, aş spune chiar cu deschidere ovală sau dreptunghiulară, nicidecum triunghiulară, având o plasă încăpătoare şi rezistentă, din nylon sau material textil, dar îmbrăcat în plastic sau cauciuc, reprezintă o alegere ideală. Am făcut această referire la compoziţia plasei, deoarece, aceste materiale previn cel mai bine încurcarea cârligelor expuse ale nălucilor, în timpul capturării peştelui. Ştiuca în deosebi, renumită pentru răsucirile pe care le practică în tentativa de evadare, poate produce o încurcătură serioasă într-un minciog a cărui plasă este foarte moale şi nu este pregătită pentru cârlige puternice şi dinţi. Plasele din împletituri dure, cu ochiuri mai largi şi îmbracate în cauciuc, sunt şi mai rigide şi permit o descurcare aproape instantanee, indiferent de acrobaţiile peştlui. Nălucile prinse în aceste plase sunt foarte uşor eliberate. Capturarea peştelui cu minciogul reprezintă cea mai sigură şi mai rapidă metodă de reţinere a acestuia. Riscul ca peştele să fie rănit şi mai mult de aici înainte este eliminat aproape complet. Stresul provocat acestuia este mult diminuat. Un alt avantaj al minciogului, este acela că, face posibilă ţinerea peştelui în apă şi îi limitează mişcările, făcându-i de asemenea imposibilă o evadare de ultim moment. Odată peştele capturat în siguranţă de plasa minciogului, intervine mănuşa.

Există manuşi special construite pentru manevrarea peştilor înzestraţi cu dinţi. Acestea sunt realizate din materiale speciale, deosebit de rezistente, cum ar fi kevlarul sau alţi polimeri şi mase plastice ori pielea tabacită şi tratată, folosită în mai multe straturi. Poziţia de priză este la fel cu cea pe care o folosim când avem mâna descoperită, neprotejată, cu degetele fixate pe placa de os, interioară, a opercului şi degetul mare în exterior, sub mandibula sau ca în poziţia de pumn strâns. Nu ţineţi degetul mare expus dacă nu aveţi mănuşă. Am folosit adesea mâna liberă, goală, în manevrarea ştiucilor, chiar şi a celor de mari dimensiuni. Procedând corect, puteţi reduce considerabil riscurile, dar iarna, cu mâinile ude şi îngheţate, ori în prezenţa unui peşte mare şi pus pe luptă, o clipă de neatenţie vă poate produce răni serioase. Sunt deosebit de periculoase şi rănile provocate de cârligele din partea expusă a nălucii, ce nu se află în gura ştiucii. Mănuşa vă fereşte şi de acestea. Se foloseşte deobicei, pentru dreptaci, o mănuşă pentru mâna stângă.

O priză bună şi corectă asupra ştiucii, cu mâna, ajută mult în scoaterea nălucilor din gura plină cu dinţi. Fixarea mâinii pe partea interioară şi anterioară a mandibulei şi pe opercul, vă permite într-o oarecare măsură şi deschiderea gurii peştelui. De multe ori, cu un cleşte suficient de lung şi puternic, puteţi executa o mişcare scurtă şi precisă, care să vă permită dezgăţatea cârligelor, fie ele simple, duble sau triple, din gura peştelui. Sunt situaţii însă, când, inhalarea nălucii este atât de profundă încât, dacă nu reuşiti să ţineţi peştele cu gura larg deschisă, scoaterea nălucii este aproape imposibilă, cel puţin când vrem protejarea peştelui şi vrem să evităm provocarea unor răni în zona esofagului si branhiilor, răni care îi pot fi fatale. Aici intervine despărţitorul, care nu este altceva decâ un arc pretensionat, destinat a ţine gura ştiucii deschisă. Personal, prefer despărţitoarele cu capetele in formă de T, acoperite cu cauciuc, ce oferă o fixare excelentă şi deosebit de sigură, precum previne riscul de a produce răni suplimentare peştelui. Exemplarele mari, pot inhala năluca foarte adânc şi degăţarea ei poate presupune pătrunderea mâinii pescarului în raza de închdere a gurii peştelui. Aici, un deschizător sigur şi bine fixat reprezintă o necesitate pentru a preveni răni serioase. Cleştii nu mai au nevoie de nici o prezentare. Mulţi folosesc cleşti destinaţi lucrărilor tehnice sau din industria medicală. Şi aceştia sunt buni în măsura în care asigură o închidere bună şi puternică, fără a se deforma sau îndoi. Avantajul cleştilor speciali proiectaţi pentru pescuit, este că aceştia prezintă o construcţe specială care oferă coarde de siguranţă anti-pierdere, mânere care permit o priză comodă şi împiedică alunecarea din mînă, sunt dispuse cu o zonă pentru tăiere, o zonă pentru fixare de forţă, zimţi pentru prize multiple sau cioc pentru prize speciale.

Deşi am folosit şi eu gripul în câteva rânduri, trebuie să recunosc faptul că este un echipament pe care îl dezaprob. Am încercat să îl evit cât mai mult şi am şi renunţat complet la el. Deşi protejează suficient pescarul şi înlocuieşte în oarecare măsură mănuşa sau minciogul, rănile pe care le poate provoca peştelui sunt multiple şi severe, chiar fatale. La capitolul protecţia pescarului, nu aş neglija nici folosirea ochelarilor de soare mai ales în pescuitul ştiucii. Pescuitul cu năluci topwater şi mai ales atacurile nefinalizate pe acestea, pot cauza proiectarea acestora către barcă cu viteză uimitoare. De asemenea dezgăţarea peştelui lângă barcă sau folosirea lansetelor din fibră de sticlă ori a firelor monofilament, vă pot pune în situaţia de a nu mai avea timp de reacţie în faţa unei năluci eliberate brusc de sub tensiune.

Mulţi recurgem la aceste accesorii, numai în momentul în care intrăm în impas. Numai în momentul în care ne rănim, sau scăpăm un peşte, pentru că nu am fost destul de prompţi, siguri sau nu am avut dotarea necesară în a-l manevra corect. Adevărul e că mulţi ne descurcăm şi fără minciog, mănuşă sau despărţitor. Când însă, din diferite motive, fiecare captură devine importantă şi pescuitul capătă un alt ritm, riscurile, expunerea la răni şi timpul devin factori determinanţi, iar siguranţa peştelui şi a pescarului sunt deopotrivă importante, când suntem în zona sportului.

The post Aproape de stiuci – Ferit de dinti appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Prin amabilitatea prietenilor de la Adventure Fishing, am petrecut un weekend dedicat pescuitului, pe lacul Balaton din Ungaria. Am poposit în rezervaţie, la Horgásztanya Tihany-Sajkod, din frumoasa peninsulă Tihany, în condiţii de cazare excelente, pe un deal impunător, complet împădurit, având la poale un mic port cu circuit închis. Accesul în port se face dintr-o parcare pietruită, pe un ponton de lemn ce coteşte prin stuf, apărat de un mic dig cu alee. În port, aşteaptă ancorate, bărcile rezervate de oaspeţi şi două-trei veliere de mici dimensiuni. Liniştea, ordinea, buna dispoziţie şi amabilitatea tuturor e impresionantă. Toată lumea păşea „în vârful degetelor de la picioare”.

Luasem contact cu lacul Balaton, cu doi ani în urmă, când am petrecut o săptămână, e drept doar ca turist, la Balatonlelle, pe ţărmul sudic. Atunci mă hotărâsem să revin şi la pescuit, aflând de renumiţii şalăi şi somni ai lacului. Tot atunci remarcam, în portul mult mai mare şi mai impunător din Balatonlelle, care permitea accesul unor ambarcaţiuni de mari dimensiuni şi chiar a unui imens vas de transport persoane, prezenţa avaţilor. Cu toate acestea, trebuie să recunosc faptul că, am venit în Peninsula Tihany cu gândul tot la şalău şi aproape deloc la avat, lucru care s-a dovedit a fi o mare greşeală.

                Deşi bine reprezentat pe lacul Balaton, şalăul este deosebit de greu de localizat, mai ales pe o apă scăzută şi caldă, de vară, a cărei mărginire nu o poţi determina cu privirea şi pe care încerci să o explorezi cu o ambarcaţiune mică, dotată cu motor electric. Ne-am avântat totuşi preţ de mai mulţi kilometri în căutarea unor locuri ce ar putea ţine şalău. Am ajuns până în zona canalelor navigabile ale ferry-boat-ului ce leaga ţărmul estic al Peninsulei Tihany de localitatea Szantod, pe malul opus, ferry ce transportă chiar şi autovehicule. Valurile provocate de acestea, valurile provocate de vânt şi mai ales cele ale unui Yacht de Lux, trecând cu motoarele ambalate la maxim, la sub o sută de metri de noi, ne-au făcut să cântărim serios căutarea şalăului. Aflat la peste un kilometru distanţă de mal, m-am simţit ca batrânul Santiago a lui Hemingway, pluting pe Gulf Stream. Am continuat totuşi să pescuim, la fel ca Santiago, cu tot felul de năluci soft, am găsit şi un prag proeminent ce făcea o trecere destul de bruscă din cinci în şapte metri, dar în zadar. Cu venirea serii, ne-am întors în portul rezervaţiei, e drept, pe ape mult mai calme.

                Pe toate drumurile noastre în căutarea şalăului, am fost însă însoţiţi de spectacolul avaţilor. Într-o apă nu foarte limpede, tulburată de un alb-verzui destul de dens ridicat de valuri şi vânt, aceştia ofereau un recital pe cinste. Uneori, când atacau în apropierea noastră, lansam în zona respectivă cu nălucile din silicon armate cu jiguri până în zece grame. Am avut doar două atacuri dar nehotărâte. Undeva în larg, pe drumul nostru de întoarcere spre tabăra de pescuit, am asistat chiar la un atac în lanţ, cu cinci sau şase răpiri succesive, de o violenţă fantastică, cu obleţi zburând cât colo în aer, provocat probabil de un monstru ce se apropia de un metru. A fost suficient pentru a ne hotărâ ca a doua zi să o dedicăm avatului.

Partida ce urma suferea însă două neajunsuri. Aveam doar vreo 4 ore la dispoziţie şi numai o mână de năluci dedicate avatului, nici acelea dintre cele mai indicate. Am găsit totuşi un minnow de 9 cm şi 7 grame, ce evoluează până la 60 de centimetri sub peliculă, are spatele negru şi restul corpului argintiu, uşor holografic. M-am mulţumit cu acesta.

                Dimineaţa ce a urmat ne-a aşteptat cu un vânt destul de puternic. Din fericire, acesta sufla dinspre mal, aşa că vegetaţia abundentă a peninsulei şi profilul înalt al reliefului acesteia ne proteja suficient cât ne şi ferea de valuri mari, care pe Balaton pot fi destul de ameninţătoare. Apa în schimb era albă, având o vizibilitate sub treizeci de centimetri iar pe avaţi parcă îi înghiţise pământul. Până la urmă, aceştia şi-au făcut simţită prezenţa, dar atacurile erau sporadice şi nici pe departe la fel de violente ca în ziua precedentă. Am lăsat barca să plutească în derivă şi am început seriile nesfârşite de lansări.

Singura tactică ce am reuşit să o stabilesc, a fost, să lansez în punctele unde aveau loc atacurile, să lansez astfel încât pe recuperare razele soarelui să se reflecte cât mai bine din corpul nălucii, făcând-o vizibilă, să nu am soarele în spate şi automat, pe recuperare, peştele să nu urmărească năluca având soarele în faţă. Nici aceste lucruri nu erau uşor de pus în practică, mai ales cu o nălucă de şapte grame, având o densitate mică a corpului, într-un vânt suficient de puternic şi pe fondul unei lipse de activitate aproape totale. Nici nu se compara cu ziua precedentă, a cărei amintire îmi trezea regretul că nu mă ocupasem de avaţi în dimineaţa trecută.

Barca pluteşte la treizeci-patruzeci de metri de malul delimitat de stuf, crescut în pâlcuri dese. În faţa unui snop de păpuriş, apa face un anafor şi pelicula se tulbură destul de violent. În acele zone, mai văzusem şi în ziua precedentă, ciortani de unu-două kilograme ieşind complet afară din apă şi tot acolo, cunoscătorii locului, mai pescuiesc după ştiucă sau somn. Nu aş fi spus totuşi că e atacul unui avat, apa având acolo sub un metru adâncime şi substratul acoperit cu vegetaţie. Eram cu năluca afară din apă şi neavând altă opţiune, lansez cu precizie chiar în locul respectiv, conform tacticii propuse. Smucesc uşor din vârful lansetei şi recuperez cam un metru de fir. Recuperarea se opreşte într-un atac violent căruia îi răspund imediat cu o înţepare pe măsură. Pescuind în apă tulbure şi având nevoie de supleţea firului, foloseam totuşi o super-linie de zece livre, verde-fluo, căreia îi vopsisem primul metru şi jumătate cu un marker negru. Frâna mulinetei nu era foarte strânsă, tocmai pentru astfel de situaţii, dar suficient de bine reglată pentru a lăsa lanseta din clasa medie-uşoară să lucreze în toată puterea ei. În secunda imediat următoare, avatul de vreo două kilograme, tâşneşte din apă făcând o rotire de 180° în aer, încercând să scape de minnowul meu ce imita obletele. Orice efort i-a fost în zadar, având tripla de mijloc a wobblerului înfiptă în colţul gurii pe interior, iat tripla din coada nălucii, în exterior, de opercul.

                Strategia funcţionase. Era şi singurul lucru pe care probabil puteam să îl fac. Apa în schimb era deosebit de tulbure. Nu tulburimea de cafea cu lapte, cea pe care suntem obişnuiţi să o întâlnim pe râuri. Era ca o ceaţă deasă, imediat sub peliculă. Avaţii nu puteau repera năluca şi nici prada în general, decât de la o distanţă foarte mică. Au apărut şi primele atacuri în care peştii nu au reuşit să captureze năluca.

                Pe o recuperare paralelă cu barca, în ultimii trei-patru metri de fir, observ cu coada ochiului o stralucire intensă şi un val ridicându-se brusc în spatele nălucii. Afară din apă aveam deja cam un metru de fir vopsit în culoare neagră, cu markerul, şi mi-am dat seama că năluca evolua la maxim treizeci de centimetri sub pelicula apei. Nu am apucat nici să clipesc nici să schiţez vreun gest. Mâna mi s-a strâns reflex peste mulinetă şi mânerul lansetei pregătindu-se parcă de un şoc violent, chiar în clipa în care o forţă brutală a vrut să mi le smulgă din strânsoare. Am înţepat larg lateral, ţinând mai mult contră atacului furibund. Avatul a luat puţin fir, lanseta s-a arcuit aproape toată şi apa din jurul bărcii a început să fiarbă într-o văltoare efervescentă, ce a ţinut preţ de câteva secunde bune. Atacase cu aceeaşi hotărâre şi precizie, rămânând practic fără nici o şansă de scăpare. Rămăsesem cu sufletul la gură. Timpul nostru de pescuit însă, se cam scurse.

                Apa încărcată cu suspensii a fost cu siguranţă un mare impediment în întâlnirea avaţilor cu năluca şi cu prada, fiind probabil principala cauză a lipsei de activitate. Deşi ne-a oferit şi nouă un camuflaj perfect, aş fi preferat o apă cu vizibilitate de cel puţin un metru. Aş fi preferat să pot să mai rămân măcar câteva zile. Aş fi preferat să am la mine toate nălucile pentru avat. Dar pentru un prim contact, a fost o partidă mulţumitoare, deşi foarte scurtă. Având în vedere că l-am luat ca pe un nesperat plan B, într-o incursiune fără sorţi de izbândă, după dinţosul vărgat al Balatonului, întâlnirea cu avaţii acestei adevărate mări continentale, a fost una de natură a mă determina şi mai tare. Voi reveni cât de curând la Tihany, voi sta mai mult şi voi căuta doar avaţi. Îi voi căuta şi pe cei mai mari. Şi voi fi pregătit. Voi mai reveni şi pentru şalău…

The post Avati de lac – Cu un minnow pe Balaton appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În pescuitul răpitorilor, cu năluci artificiale, avem două categorii principale de echipament, când ne referim la ansamblul lansetă şi mulinetă, la combouri cum le mai numim. Vorbim de spinning şi de baitcasting. Apariţia şi evoluţia, precum şi aplicaţiile ori diferenţele de construcţie şi funcţionare ale acestor echipamente sunt teme destul de cuprinzătoare, dar aici mă voi referi doar la o particularitate, la o situaţie concretă şi deosebit de practică, legată de baitcasting.

Echipamentele de baitcasting sunt deja suficient de utilizate şi cunoscute şi de către pescarii români. Setările şi micile reglaje ale mulinetelor, că aici e problema, pentru a asigura un pescuit eficient şi comod, sunt relativ simplu de făcut şi învăţat. Deşi prezintă multe avantaje şi este net superior spinningului pe un număr considerabil de aplicaţii, mulţi pescari sunt reticenţi când vine vorba de baitcasting. Motivele invocate sunt doua: deficienţele în obţinerea unor lansări la distanţe mari comparativ cu cele obţinute folosind un echipament de spinning, şi, riscul apariţiei încurcării, încâlcelii, liniei principale, acele peruci sau cuiburi de pasăre cum le numesc americanii – bird nests. Un alt motiv ar fi preţul acestor echipamente, care sunt oricum comparabile cu cele ale unui echiament omolog de spinning. Dacă vă mai spun şi că nu trebuie lansat decât pană la o distanţă suficientă nu neapărat maximă, că folosirea unei bărci reduce complet factorul distanţa în lansare, că sunt multe trucuri prin care se poate obţine o lungime a lansării egală cu cele din pescuitul cu echipament de spinning şi mai plusez cu tehnici de eliminare a perucilor, deja am adunat probe pentru o apărare foarte solidă a baitcastingului.

Voi ţine pledoaria însă, folosind numai acest argument din urmă, al eliminării perucilor sau încâlcelii nedorite a firului, apărute în cazuri deosebite, în lansările folosind echipamentul de baitcasting. Trebuie să vă menţionez că, am partide întregi în care nu mi se întâmlă nici măcar o dată să comit o greşeală de natură a imi provoca o astfel de neplăcere, că nu fac un efort suplimentar de atenţie sau nu mi-am dezvoltat vreo procedură pentru a le preveni, din contră, pescuiesc natural, fac şi refac setările mulinetei ca un reflex necondiţionat, tehnicile pe care le abordez sunt efectuate corect iar pescuitul e realmente o plăcere, gândul fiindu-mi numai la peşte şi nălucă. Acum că tot v-am spus astea, nici nu mai reţin când am făcut ultima oară o perucă. Am să le spun peruci în continuare, cu ghilimelele de rigoare, deoarece e termenul folosit cel mai des pe la noi.

În principiu, acestea apar când, viteza de rotaţie a tamburului mulinetei, în timpul lansării, face ca de pe acesta, să fie eliberat mai mult fir şi într-un ritm mai accelerat, decât cel necesar deplasării nălucii aflate pe traictoria ei, imediat după lansare. O schimbare bruscă a vitezei nălucii aflate în lansare este principala cauză a apariţiei perucilor. Un alt factor, poate fi o setare defectuoasă, incorectă, a mulinetei… ori îngroparea unor spire de fir, adânc, în aşezarea acestuia pe tambur… ori o lansare incorectă.

Frâna mulinetei, fie ea magnetică, centrifugală, mixtă sau de alt fel, are rolul de a regla viteza tamburului cât mai corespunzător cu viteza de deplasare a nălucii. Cu cât aceasta este setată la un nivel mai ridicat, cu atât sunt mai puţine şanse de a face o perucă dar şi viteza nălucii va fi brusc redusă, scurtând astfel lungimea lansărilor. Se foloseşte de obicei o setare restrictivă, o frână puternică, pentru wobblere şi linguri oscilante, ori în condiţii de vânt puternic, pe când pentru jiguri sau spinnerbaituri de exemplu, se poate folosi o frână apropiată de minim, sau cu valori de 30-40%.

Controlul aplicat tamburului, prin folosirea degetului mare nu doar pe final de lansare, ci şi în timpul lansării, pentru a corecta viteza acestuia şi a controla perfect lansarea şi lungimea ei, constituie un factor determinant. Un deget educat cum se spune, vă poate ajuta mult în tehnicile de baitcasting, într-atât încât să eliminaţi complet apariţia perucilor. Degetul mare, ajută la aplicarea unei forţe de intensitate diferită asupra tamburului, vă asigură lansări de o precizie maximă şi oprirea lină a nălucii, asigurând în acelaşi timp menţinerea liniei foarte întinsă, chiar şi imediat după ce năluca a plonjat în apă. Practic, trebuie să vă formaţi reflexul dgetului mare în aşa fel, încât, pe toată durata lansării, acesta să fie ca un sistem de control suplimentar, şi nu să intervină doar în oprirea tamburului pe final de lansare.

O greşeală de începător, care are acelaşi efect, este de a nu opri tamburul mulinetei, folosind degetul mare al mâinii aflate pe mulinetă, în momentul în care năluca atinge apa. Tamburul continuă să se rotească, din inerţie, şi acesta este momentul în care apar încurcăturile cele mai năbădăioase, acele overrunns. O soluţie de compromis, poate fi, reglarea unei presiuni sporite asupra tamburului, prin acţionarea butonului de control al lansării – cast control knob – la un nivel ridicat, practic strângerea acestuia, în aşa fel încât, în momentul în care năluca atinge apa, acesta să nu se mai rotească sub forţa inerţiei. Am spus de compromis, pentru că această setare vă va scurta din lungimea lansărilor, dar este chiar de recomandat pe tehnicile şi în situaţiile în care prezentarea sau precizia sunt necesare şi mult mai importante decât distanţa. Cu o astfel de setare puteţi pescui fără niciun risc de a face peruci şi o puteţi obţine pornind de la nivelul cel mai ridicat, cu butonul strâns, şi slăbindu-l încet până la eliberarea treptată a nălucii, cu tamburul deblocat pentru lansare.

Când totuşi reuşiţi să faceţi o astfel de perucă, mai este o soluţie, şi nici să nu vă gândiţi la tambur de rezervă, role de fir suplimentare sau foarfecă. E relativ simplu.

Deblocaţi tamburul şi trageţi de firul ieşit prin inelul de ghidare al mulinetei. La un momentdat, acesta se va opri, fiind reţinut de o spiră mai profundă. În acest moment, blocaţi la maxim frâna de luptă în formă de stea, blocaţi tamburul mulinetei şi apăsaţi cu degetul mare, chiar cu unghia acestuia pe tambur, înaintea nodului. Făcând asta, mulinaţi firul încet, obligând nodul să alunece înainte.

ZOOM

Deblocaţi tamburul şi trageţi din nou de firul ieşit prin inelul de ghidare al mulinetei. Când se opreşte din nou într-un nod, repetaţi acţiunea de la punctul 1 şi continuaţi aşa până când deblocaţi tot firul.

ZOOM

În cele din urmă, veţi îndepărta toate nodurile. Continuaţi să trageţi fir de pe mulinetă, cu tamburul deblocat, până când v-aţi asigurat că e complet liber. Nu uitaţ să reglaţi frâna de luptă la un nivel corespunzător, ea fiind în acest moment strânsă la maxim şi să recuperaţi excesul de fir rămas.

Acum vă puteţi întoarce la ce făceaţi mai înainte. Fir întins!

.

The post Cui i-e frica de multiplicator? appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 Alegerea unui echipament adecvat pentru pescuit, nu este o chestiune de bani. Alegerea unui echipament performant este o chestiune de buget într-adevar. Pentru a pescui corect, avem însă nevoie, într-o proporţie mult mai mare, de informaţii corecte nu de finanţe. Alegerea unei lansete este primul pas. Și trebuie să pășim cu dreptul.

                Văd adeseori pe forumurile de profil în special, solicitări de genul: Vă rog să-mi recomandaţi o lansetă pentru pescuitul ştiucii. La o asemenea cerinţă, formulată în maniera aceasta, este un singur răspuns întrutotul corect: nu se poate face o astfel de recomandare.

Motivul e unul simplu. La ştiucă se poate pescui cu linguri oscilante sau cu silicoane şi jiguri, cu stickbaituri topwater sau cu spinnerbaituri, cu năluci tip jerk sau pull, şi multe altele, toate acestea putând avea mase şi dimensiuni între 5 şi 150 grame respectiv 5 şi 35 cm, sau chiar mai mari. Dacă potrivirea tipului de momeală artificială cu acţiunea şi lungimea lansetei este o problemă mai sensibilă şi mai pretenţioasă, încadrarea lor în clasa de putere nu ar trebui să fie mare filosofie şi mai mult decît atît, printre primele lucruri de care trebuie ţinut cont în alegerea unei lansete. Este ca o problemă de matematică dacă vreţi, cu intervale, mulţimi şi numere naturale.

O lansetă universală nu există. Spun acest lucru pentru că, orice lansetă mi-aţi indica, eu vă voi arăta o nălucă ce nu va putea fi nici măcar lansată sau pescuită cu acea lansetă. E normal sa fie aşa, când numărul de forme şi dimensiuni ale nălucilor, chiar şi numai destinate peştilor răpitori de apă dulce, este deja, aproape infinit. În al doilea rând, ierarhizarea în clase de putere, pune deja o ordine în diferenţierea şi deosebirea chipamentelor de pescuit. O solicitare de genul: Vă rog să-mi recomandaţi o lansetă de putere medie – este deja o formulare mult mai corectă și un punct real de pornire. Bineînţeles că toate celelalte date, vor completa profilul psihologic a lansetei şi al pescarului, chestiuni legate de lungime, tip de năluci, fire folosite, profilul apelor şi da, şi speciile de peşti vizate.

Totuşi, în pescuitul de pe mal, în pescuitul itinerant, transportăm cu greu mai mult de o lansetă. Dacă vom încerca însă, să o exploatăm în foarte multe aplicaţii, vom avea de suferit la capitolele confort, eficienţă şi rezultate.

Dar ce sunt clasele de putere şi care sunt ele? Clasele de putere reprezintă oarecum plaja de greutăţi ale nălucilor, care se recomandă de către producător, a fi lansate şi pescuite cu o anumită vargă, conform construcţiei ei. Ele sunt în principiu, clasele: UL (ultra-ușoară), L(ușoară), ML(medie-ușoară), M(medie), MH(medie-grea), H(grea), XH(extra-grea). În funcție de stilul de pescuit, tipul aplicațiilor, categoria de apă și alți factori, veți descoperi că, deși această clasificare se păstrează, clasa medie (M) de exemplu, când vorbim de apă dulce, desemnează valori substanțial diferite de clasa medie (M) a lansetelor pentru apă sărată. Acest fapt dovedește că, această clasificare nu constituie totuși o scară, un sistem de măsură exact, având o unitate de măsură precisă. Nici pragurile de delimitare a claselor de putere, nu reprezintă o valoare de neclintit. Ca să vă dau un exemplu, o lansetă ce poate lansa 14 grame de exemplu, poate aparține atât clasei ML cât și clasei MH. Clasificarea ajută la codificarea și ierarhizarea lansetelor, pentru scopuri utile și comerciale. Încadrarea în aceste clase, este însoțită de precizarea exactă a plajei de greutăți a nălucilor, în valori nominale, exprimate într-o unitate de măsură a masei. De exemplu 10-20 grame sau 3/8-3/4 uncii. Nu confundați puterea cu acțiunea. Acțiune ușoară sau acțiune 10-20 grame, nu există. Clasa de putere a lansetei, este, cred fără excepție, inscripționată pe blankul  lansetei, chiar dacă acțiunea ei nu este mereu specificată.

Și totuși, a ține cont de aceste directive dacă vreți, nu este nici pe departe complicat. Nesocotirea lor însă, poate fi o mare greșeală. Alegerea lansetelor cu care dorim să pescuim, în funcție de caracteristicile diferitelor năluci și reciproc, folosirea nălucilor cu respectarea încadrării maselor lor în clasa de putere recomandată a lansetei, sunt cerințele abordării corecte a variatelor stiluri de pescuit. După ce ați hotărât care e specia de pește vizată, puteți determina, în funcție de apă (curgătoare sau stătătoare, mai mult sau mai puțin adâncă, etc.), nivelul de activitate a peștilor, ori pur și simplu după opțiunile și preferințele proprii, tipul sau tipurile de năluci cu care veți pescui. În funcție de acestea, se face alegerea lansetelor sau, mă întorc din nou la reciprocă, în funcție de ce lansetă aveți, știți cu ce năluci puteți pescui.

Vă reamintesc faptul că, m-am referit strict la puterea lansetelor și masele nălucilor. Acțiunea lansetei, evoluția nălucilor, tipul lor, corespondența cu firul, stilul de pescuit, toate acestea sunt probleme total diferite, dar care, este adevărat, nu pot de multe ori a fi tratate pur separat. Neîncadrarea în clasele de putere însă, respectiv încercarea de a pescui o nălucă a cărei masă iese din recomandarea producătorului vizavi de lanseta cu care dorim să o pescuim, va prezenta mai multe probleme. Vă veți confrunta cu lansări deficitare ca și distanță, cu o lipsă de precizie în plasarea nălucii, cu un control ineficient al nălucii, cu pierderi la capitolul confort cauzate de lansări forțate, întinderi și oboseală cauzate de folosirea unui efort amplificat pentru a compensa lipsa ori excesul de putere al lansetei.

The post Matematica lansetelor – Abuz de putere appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Armele neconvenţionale sunt armele care nu corespund unui război clasic, unor reguli ale războiului, unui război normal – dacă există aşa ceva. Silicoanele neconvenţionale pot fi numite aşa numai de o manieră subiectivă, la aprecierea ochiului fiecărui pescar în parte. Atâta timp cât respectăm regulile unui pescuit sportiv, orice nălucă ar intra, după părerea mea, în categoria convenţional. Totuşi, dacă chestionăm pescarii de rând, s-ar putea să avem surprize. Nu poţi arăta oricui un Freaky Flip sau un Megabug şi să-l păcăleşti că sunt pentru pescuit. Dar ele chiar sunt. Bineînţeles că şi copiii le-ar găşi pe placul lor în jocuri cu şi de-a extratereştrii.

La caracteristicile sau avantajele nălucilor soft-plastic în general, aş aminti corpul lor, realizat integral din plastic moale, dacă îi traducem direct pe americani, sau silicon spunem noi, care permite utilizarea într-un număr foarte variat de aplicaţii şi monturi, ce permite pescuitul la adâncime, între ape, în suprafaţă, în structuri dense şi agăţături, cu recuperări rapide sau lente, adresându-se atât peştilor de apă sărată cât şi celor de apă dulce. Sunt categoria de năluci care se prezintă în cele mai variate forme, iar imaginaţia producătorilor de astfel de momeli, duce cu gândul chiar spre un concus de creaţie.

Nălucile din silicon prezintă mai multe avantaje majore, de natură practică. În primul rând sunt cele mai ieftine năluci pentru pescuitul răpitorilor. Apoi, pot îmbrăca o mare varietate de forme, culori, dimensiuni, fără ca preţul lor să crească de o manieră considerabilă. Consistenţa materialului din care sunt făcute ajută la crearea unei imagini foarte reale, atunci când imită o pradă vie, permite impregnarea cu atractanţi de tot felul şi le face rezistente la rupere. Tot plasticul moale, le ajută să evolueze de maniere foarte atractive pentru peştii răpitori, chiar şi la o simplă plonjare sub propria greutate sau la prezentarea lor într-un curent de apă cât de domol. Universalitatea aplicaţiilor şi diversitatea speciilor cărora li se adresează, fac din silicoane, năluca cea mai populară şi adesea cea mai productivă. Apoi a apărut un peşte numit bass.

Într-o accepţiune mai largă, le-aş spune neconvenţionale, cel puţin pentru România, tuturor nălucilor soft-plastic ce nu reprezintă sau nu pot fi asemuite ori confundate cu un peşte. Totuşi gruburile şi nălucile worm sunt răspândite şi la noi, deci mai pot extinde un pic sfera convenţionalului, mai departe de shaduri. Nălucile de tip creature-baits, sau simplu, creaturile, sunt totuşi altă mâncare de peşte. Sau mai corect, mâncare pentru alt peşte.

Creaturile sunt în marea majoritate, dacă nu exclusiv, produse de industria pescuitului la biban american şi în special bibanul american cu gură mare, ca să mă exprim impropriu dar ca să vorbesc pe româneşte. Această ramură fantastică, bass fishing, a născut şi creaturile, care nu sunt altceva decât nălucile din silicon ce imită orice altceva decât peştele pradă. Sunt oare un moft sau sunt chiar mai bune în pescuitul bassului decât majoritatea celorlalte momeli? Mulţi spun că sunt chiar mai bune, dar cu siguranţă, piaţa mondială din jurul acestui fenomen, înghite multă marfă când vine vorba de consum şi e impinsă de la spate de două economii impresionante, cea americană şi cea japoneză, susţinute şi promovate la rândul lor, cot la cot cu alte sporturi celebre, de turnee ca Bassmaster, JB Tournament, NBC Tournament şi multe altele. Aşa s-a făcut că ne-am umplut de insecte, gândaci, lipitori şi alte târâtoare sau alieni.

Ne-am mai obişnuit să le spunem creaturi, tuturor momelilor ce ies din descrierea shad, grub, worm, dar ele sunt totuşi o categorie aparte şi faţă de craws(raci), frogs(broaşte), lizards(şopârle), leeches(lipitori) şi alte vieţuitoare ce pot fi numite. Creaturile sunt acele năluci ce nu pot fi numite altfel pentru că pur şi simplu nu prea seamănă cu ceva anume, dar sunt totuşi lucruri – pentru că sunt momeli – deşi mişcă. Conform unui elev a unui pedagog de şcoală nouă, a lui nenea Iancu Caragiale, e fiinţă care mişcă şi lucru pentru că nu mişcă. Dar pe logica pedagogului: No! Da ornicul meu, prostule… mă voi rezuma să concluzionez că, deşi sunt lucruri, creturile sunt ca nişte fiinţe şi mişcă oarecum chiar bine, dacă îmi permiteţi… Parol! Şi cum noi, avem n-avem bass, mergem la peşte, cum zicea tot ilustrul dramaturg, mai pescuim şi cu creaturi.

Am împrumutat creaturile în mai mică sau mai mare măsură, în pescuitul speciilor de pe la noi, şi uneori prind chiar bine ştiucă, somn, biban şi chiar şalău. Nu îmi dau seama dacă, peştii asociază forma sau felul cum acestea mişcă cu o hrană existentă în mediul lor natural, le e foame sau pur şi simplu fac ce fac prădătorii mai bine, atacă, dar cu siguranţă, bassul nu e neapărat mai prost sau mai puţin inspirat decât toţi aceşti peşti enumeraţi de mine, deşi la concurenţă cu şalăul, n-aş băga mâna in foc. Le pescuim pe cârlige offset, în monturi Carolina şi Texas, nelestate, în monturi drop-shot, pe jig normal sau pe tot felul de jiguri, chiar şi cu skirt.

Dar până una-alta, un lucru e sigur: bassul e de fapt, el, un peşte neconvenţional pentru România. Poate că n-ar fi rău să fim în pas cu lumea, dacă nu pe toate apele, măcar pe ici-colo, prin locurile esenţiale.

The post Silicoane neconventionale – Creaturi de voie de nevoie appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

M-am gandit să vă slabesc un pic de la wobblere, silicoane, mulinete şi lansete japoneze, tactici pretenţioase şi psihologie inversă aplicată pe şalău. Uneori, pot părea lamentabil de obositoare şi pretenţioase, când la doar câţiva metri de năluca ta, peştii sunt prinşi cu zecile de kilograme, într-o capcană invizibilă a morţii. O capcană lungă de 200 de metri şi lată de vreo doi. Chiar dacă nu noi le-am inventat şi probabil că le produc chinezii, larga lor răspândire şi popularitate, atât în Delta Dunării, în rezervaţii, cât mai nou şi pe lacurile de acumulare din ţară, mi-a permis să folosesc licenţa autoricească de a le numi Romanian Domestic Market. E vorba de plasele monofilament.

Româneşti, pentru că e o metodă de pescuit ce ne caracterizează. Da, aţi auzit bine. Sunt tolerate, ignorate şi chiar ocolite, fără a fi deranjate. Deci practic, le acceptăm tacit pentru că nu facem nimic, deşi, în particular, toţi le condamnăm. Şi ne mai mirăm că ne fac unii ţiganii Europei, în sensul peiorativ al cuvântului, fără nici o legătură cu de altfel talentata şi adesea, mai cu frică de Dumnezeu, etnie conlocuitoare. Braconierii Europei suntem sigur. Domestic, aş spune tot făcând haz de necaz, pentru că sunt nu mai departe de curtea noastră şi chiar în mijlocul civilizaţiei, la vedere… şi piaţă, cu sensul de piaţă de desfacere… a peştelui bineînţeles.

Am auzit că se pot lua la kilogram, din Obor de exemplu, sau chiar comanda online. Sunt curios dacă îţi trebuie cont de paypal sau dacă îţi deschide coletul la vama.

Ah… sau nu ştiaţi că e infracţiune? Ia să vedem ce spune legea română în vigoare:

ART. 64 Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se sancţionează cu amendă de la 6.000,00 lei la 10.000,00 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani:

b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală;

g) pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor

şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie;

k) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;

m) producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare. Extrase din OUG 23/2008 cu modificările şi completările ulterioare.

Dar parcă s-a mai înmuiat legiuitorul din 2001 încoace eliminând pedeapsa privativă de libertate – or fi sporit resursele acvatice vii considerabil sau s-a fi instituit democraţia în ţară din 2001 încoace – pentru că textul iniţial al legii 192/2001 suna cam aşa:

ART.61 – (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei următoarele fapte:

d) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, crâsnicelor, setcilor, avelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor sau a altor unelte de pescuit în scop comercial;

e) importul, confecţionarea, producerea, deţinerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament;

Şi pentru cei care nu ştiu, infracţiunile sunt alea ca furtul, tâlhăria etc.. Dar când vine vorba de patrimoniu, drepturi, libertăţi, stat, ordine de drept sau drept penal şi termeni juridici în general, ne pierdem mult mai uşor decât în pescuit, mai ales eu, aşa că nu vă plimb prin hăţişurile legislative. E simplu, când comiţi o infracţiune, cam faci puşcărie sau iei amenzi serioase. Mai vine la pachet cu tot felul de sancţiuni, interzicerea unor drepturi, cazier judiciar… fleacuri.

Da ziceam stat şi ordine de drept? Cine? Ah… deci nu mi-a pus setca în curte…? Nu ma interesează nene… Oare chiar aşa să fie? Dreptul de a avea acces la o resursă în mod public, pentru care contribuie toţi cetăţenii, deci şi eu, tu, este guvernat de principiul egalităţii. Adică, dăm toţi, contribuim toţi, şi avem toţi dreptul la acea resursă, în măsura contribuţiei care e deobicei egală, hai să-i spunem modica taxa ANPA. E ca şi accesul la cultură, la informare, ca şi dreptul la libertatea de exprimare pe care mi-o exercit eu aici, ca şi accesul la servicii medicale, ca şi dreptul la viaţă… Iar am vrut să vă păcălesc amestecând drepturile fundamentale ale persoanei cu alte drepturi şi băgând săracul peşte în procese penale şi de conştiinţă. Auzi frate, să faci pârnaie decât pentru doi caraşi şi-un ghem de nylon, ce nedreptate!

Dar poate că nu ştie statul, ca să nu spun eu cine, arătând cu degetul, unde sunt plasele monofilament… Serios? O fi fost statul ăsta în Deltă? Credeam că numai justiţia e oarbă. Pun pariu că statul nici nu ştie să pescuiască, ce se baga el în treburile noastre!? Şi ştiţi ce mai pun pariu? Că şi la vederea unor poze ca acestea, nimeni nu se simte, nu se sesizează, ca fiind statul, sau vreo autoritate competentă îndreptăţită să facă ceva. Păi şi cum să săvârşeşti infracţiuni împotriva statului sau parimoniului acestuia sau ordinii de drept sau avutului obştesc? Hai că şi asta cu avutul s-a abrogat. E pe legi speciale şi protejarea fondurilor piscicole şi a resurselor acvatice vii şi cu privire la pescuit şi acvacultură, şi avem agenţie şi când zic agenţie mă gândesc la Agenţia Naţională Aerospaţială Americană sau la Agenţia pentru Securitate Naţională, tot a lor. Statul e oricum un termen abstract. Statul se face simţit doar când trebuie să plătim impozite şi taxe. Hai că-i chiar asuprim pe braconierii aştia… le fabricăm dosare halieutice la comandă civică, zău aşa, ce nedreptăţi li se întâmplă într-un stat de drept… sau e o stare de fapte? Sau e un fel de stat… degeaba… Statul suntem noi toţi, nu cum spunea nu ştiu care Ludovic.

Şi atunci vă întreb: mai facem ceva? Sau stăm…

[hana-flv-player video=”https://fishingandhuntingtv.com/ro/movies/2012/plasa.flv” width=”560″ height=”316″ description=”” player=”3″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

The post Tactici de prohibitie – Monofilament RDM appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul este privit ca sport, ca hobby sau ca profesie. În funcţie de gradul de implicare, fiecare pescar alocă din timpul său o parte mai mare sau mai mică şi îi manifestă un grad de interes mai diminuat sau mai ridicat. Când pescuitul devine o obsesie, nu mai avem nicio scuză pentru a nu prinde peşte. Când specia vizată este şalăul, pescuitul cu JIG devine o stare de spirit, o religie.

                Pescuitul cu năluci armate cu jig oferă un număr nelimitat de posibilităţi în abordarea peştelui, a tehnicilor de pescuit şi aplicaţii pe năluci diverse. Stăpânirea cât mai bine a tehnicilor de jigging aduce rezultatele deosebite în pescuitul şalăului. La noi însă, jiggingul este oarecum în perioada de tatonare, mai ales de către începătorii în ale pescuitului cu năluci, care simt o reticenţă instinctuală faţă de acest stil. Voblerele frumos colorate, legenda oscilantei şi productivitatea rotativei îi îndepărtează de banalul cârlig lestat cu bilă de plumb.

Ajuns însă în mâini pricepute, jigul, in pescuitul şalăului, aruncă în uitare nălucile dotate cu cârlige triple. Varietatea tipurilor – permiţând tehnici diferite şi uşurinţa în abordarea structurilor care ţin peşte au făcut din jig năluca supremă.

                Mulţi se tem ca nu vor reuşi să descifreze tainele echilibrării unui echipament pentru jigging. Alţii au o grămadă de semne de întrebare legate de jocul nălucilor armate cu jig. Alţii le văd ca pe nişte năluci fără viaţă. Alături de multe alte temeri, acestea sunt toate simptomele unei lipse de informaţi. Pescuitul cu jig este în fond simplu. Tehnicile evoluează de la sine, simţurile se învaţă – se educă, alegea nălucilor devine a doua natură – un reflex. Tot ce trebuie este să ştim câteva reguli de bază de care să ţinem cont, reguli pe care voi încerca să le enumăr pe scurt în cele ce urmează:

• Ţineţi năluca armata cu jig cât mai aproape de substrat. Şalăul stă în majoritatea timpului aproape de fundul apei. Preferă un substrat curat, acoperit cu pietre sau nisip.
• Dacă pescuiţi în ape mai adânci sau curgătoare, folosiţi un jig mai greu ca să învingă forţa curentului, forţa vântului dacă trebuie să vă luptaţi şi cu aceasta cât şi efectul de paraşută produs de firul tras de jig prin apă.
• Cu jiguri mai grele simţiţi mai bine relieful substratului, structurile şi zonele cu fund mai tare.
• Jigurile sunt ca o sondă cu care puteţi aduna informaţii.
• Indiferent de adâncimea sau debitul apei, jigul trebuie sa ia contact cu fundul.
• Când nu sunteţi sigur sau pescuiţi într-o apă nouă începeţi cu un jig mai greu.
• Ţineţi firul cât mai întins când pescuiţi cu jiguri pentru a simţi şi cele mai fine atacuri. Nu permiteţi firului să stea detensionat – să facă burtă. Opriţi lansarea în momentul imediat dinaintea plonjării nălucii în apă, nu după ce năluca a făcut contact cu pelicula.
• Un fir textil – împletit, şi mai subţire, e indicat.
• Când firul se detensionează, se lasă moale, face burtă, probabil jigul a atins substratul.
• În apă puţin adâncă folosiţi jiguri mai uşoare.
• Jigurile mai uşoare sunt mai uşor de absorbit de către peşti în timpul atacului.
• Când aveţi atacuri pe căderea iniţială a jigului probabil e un semn că şalăii au urcat şi vânează între ape. Treceţi pe gramaj mai mic (jiguri mai uşoare) pentru a-i permite monturii să cadă mai încet cât şi pentru a determina zona de vânătoare a peştilor, apoi încercaţi să rămâneţi cu năluca o perioadă cât mai îndelugată la acea adâncime.
• Asiguraţi-vă că năluca evoluează corect cu gramajul ales pentru jig. Adesea şi lungimea tijei cârligului influenţează evoluţia nălucii. O nălucă din silicon înţepată cu un jig a cărui cârlig iese pe la mijlocul corpului nălucii va avea o mişcare mai amplă şi mai lentă a cozii. O nălucă armată cu un jig a cărui cârlig iese în ultima parte a corpului nălucii, în apropierea cozii, va imprima acesteia o mişcare de amplitudine mai mică dar mai energică.
• Dacă aveţi rateuri şi năluci muşcate doar de coadă sau numai lovituri ale peştelui fără a prinde năluca în gură, puneţi un jig o idee mai uşor. Când peştii sunt nehotărâţi, ţinerea nălucii încă o fracţiune de secundă deasupra fundului apei vă poate aduce un atac.
• Evoluţia nălucilor din silicon armate cu jiguri este dată de forma acestora, greutatea jigului, lungimea tijei cârligului, dimensiunea nălucii, unghiul sub care abordaţi structura, mişcările pe care le faceţi din lansetă, cantitatea de fir pe care o recuperaţi între pompaje şi amplitudinea acestora.
• Învăţaţi cât mai multe tipuri de jiguri şi aplicaţiile fiecăruia pentru a aborda corect variatele locuri de pescuit.
• Folosiţi o lansetă sensitivă, din carbon sau grafit, care să poată arunca jigurile de care aveţi nevoie sau cu care vreţi să pescuiţi. Nu ieşiţi cu greutatea nălucilor din clasa de putere recomandată de lansetă. E recomandat să aveţi câte o lansetă pentru fiecare clasă de putere. ML, M, MH.

• Când simţiţi un atac înţepaţi rapid şi ferm, în forţă. Aveţi grijă să reglaţi frâna mulinetei corespunzător. Ţineţi lanseta aproximativ orizontal, paralelă cu suprafaţa apei, ori cu vârful uşor orientat în jos, pe direcţia firului.

• Când simţiţi orice mişcare anormală a nălucii sau a firului înţepaţi! Când nu mai simţiţi greutatea jigului înţepaţi! Dacă pescuiţi în substrat tare şi firul face burtă dar nu simţiţi contactul jigului cu fundul, înţepaţi!
• Şi semnalele false date de contactul jigului cu alte obiecte sau structuri se învaţă. În timp le veţi deosebi uşor de un atac al şalăului. Dacă nu sunteţi siguri, înţepaţi!
• Când o nălucă dă rezultate folosiţi-o până ce atacurile încetează. În aceeaşi partidă, când vă mutaţi pe un loc nou, începeţi lansările cu aceeaşi nălucă.
• Ajustaţi culorile nălucii în funcţie de momentul zilei, anotimp, transparenţa apei pentru a le face cât mai vizibile. Şalăul se orientează mult după văzul lui excelent.
• Ajustaţi dimensiunea nălucilor în funcţie de temperatura apei. În apă rece folosiţi năluci mai mari iar în apă caldă folosiţi năluci de dimensiuni mai mici.
• Dacă nu aveţi activitate folosiţi cât mai multe tipuri de năluci. Luaţi-le după preferinţă în ordine (shad, grub, worm, creature, skirt, jerk…)
• Folosiţi recuperări alternante până când aveţi primul atac.
• Când peştii sunt slab activi puteţi folosi lestări mai uşoare, năluci de dimensiuni mici şi culori naturale.
• Când peştii sunt activi puteţi folosi jiguri mai grele şi năluci mai mari.
• Când şalăii stau lipiţi de fund puteţi folosi jiguri stand-up sau football trase uşor pe fund sau ridicate foarte puţin.
• Pescuitul din barcă vă oferă avantaje net superioare prin posibilitatea de a avea acces la locurile cu mai mulţi peşti.
• O repoziţionare pe acelaşi loc, chiar şi cu o abatere de câteva grade faţă de poziţia iniţială vă poate permite o accesare mai bună a aceluiaşi loc. Dacă aţi găsit un loc bun, abordaţi-l din mai multe direcţii.
• Alegeţi locurile cu atenţie. Prima condiţie este ca peştele să se găsească în zona unde pescuiţi.
• Folosiţi cunoştinţele pe care le aveţi despre biologia şi comportamentul şalăului pentru a vă ajuta să îl localizaţi.
• Sonarul este un echipament deosebit de folositor mai ales pentru determinarea adâncimii apei şi identificarea structurilor potenţial bune.

The post Jigging pentru toti. Cum sa pescuiesti eficient la salau. appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Hyd Geck este o nălucă soft pentru tehnici de fineţe. Nu puţine sunt cazurile când locurile de pescuit, productive altădată şi ştiute numai de noi, nu dau rezultate. Soluţia poate fi doar o schimbare de tactică. Din nou, dacă vom considera că peştii răpitori sunt mereu flămânzi sau preferă mereu silicoanele clasice tip shad, care dau frumos din coadă, putem fi foarte departe de adevărul unei partide de pescuit.

Dacă în cazul bibanului, premisele mai sus amintite descriu un portret-robot destul de reuşit, şalăul poate fi mofturos din cale-afară. Uneori avem partide în care, localizăm şalăul dar avem o problemă. Majoritatea atacurilor simţite nu se finalizează, indiferent cât de prompt şi energic am reacţiona. Şi atunci când capturăm peştele, descoperim că e înţepat din exteriorul corpului, uneori de înotătoare, de coadă sau de sub gură. Spunem că sunt mârâiţi sau se asează pe nălucă. Singurul lucru pe care îl ştim este că peştele e acolo, nu vrea să plece, stă lipit substratului şi aparent, nu vrea să se hrănească sau cel puţin să atace folosind gura.

Hyd Geck este o nălucă de contact. Evoluţia ei specială poate fi pusă în valoare prin ţinerea nălucii în substrat, în poziţie verticală şi ciupită foarte uşor din lansetă. Coada lată, ca de castor, a lui Hyd Geck, devine deosebit de sensibilă şi vibratilă, într-o prezentare care nu permite culcarea monturii pe acoperământ. În plonjări, aceasta nu are efectul natural al codiţelor de shad sau grub. Cu toate acestea, chiar şi un curent de apă foarte slab, poate activa înotătoarea plină de protuberanţe a lui Hyd Geck, dând impresia perfectă a unui peşte pradă care se hrăneşte din substrat.

Un echipament de fineţe este absolut necesar. O lansetă sensitivă din clasa uşoară sau medie-uşoară şi o mulinetă cu un mecanism ce rulează lin, echipată cu o superlinie de 10 livre, sunt o alegere excelentă. Năluca trebuie ţinută cât mai mult în loc, în poziţie verticală şi recuperată din aproape în aproape, chiar şi la un ritm de sfert sau optime de rotaţie completă a mânerului mulinetei. Montura poate fi pusă în valoare şi doar din vârful lansetei, fără a recupera fir. Din când în când poate fi ridicată brusc printr-un pompaj scurt. Acestea sunt motivele pentru care menţinerea liniei cât mai tensionată şi folosirea unui fir textil cu diametru redus, sunt aspecte foarte importante.

Pentru reuşita tehnicii, folosirea unor jiguri tip stand-up, stand-up HD, football, tip-up, sparkie sau banana, sunt absolut necesare. Şi în apă mai puţin adâncă, Hyd Geck dă rezultate bune, păcălind uşor, chiar şi la cei 4 inci ai lui, şi bibanul.

Este o nălucă mai deosebită, mai puţin clasică, ce necesită o tehnică precisă, care se deprinde cu un pic de răbdare. Atacurile peştilor sunt foarte bine resimţite iar satisfacţia este pe măsură. E bine să aveţi în valigeta cu softuri şi o pungă, două, de Hyd Geck, sigur le găsiţi loc între cele câteva sute de silicoane pe care le aveţi deja.

The post Dr. Jackall şi Mister Hyd Geck appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

  Ok, e vorba de wobblere…

                Când vine voba de wobblere, e multă teorie, multă dezbatere, sunt multe pasiuni şi simpatii. Fiecare pescar are preferatele lui, pe care le înlocuieşte când le pierde sau se deteriorează, şi bagă chiar mâna în foc pe faptul că ştie o reţetă de succes pentru anumite locuri, ape, anotimpuri sau peşti, toată construită pe un mic peştişor din plastic sau lemn. Unii sunt atât de pătimaşi încât ar crede că peştii înşişi preferă anumite mărci de wobbler. Alţii adună colecţii de sute şi mii de piese… şi bine fac!

Fără să merg mai departe, dacă vrem să fim eficienţi şi pragmatici, trebuie să nu uităm că în realitatea pescuitului vorbim de localizare, stimuli şi repere generate de năluci, adaptate la nivelulul de activitate sau agresivitate a peştilor răpitori, la un moment dat. Mai ales când vorbim de pescuitul cu wobblere, în alegerea nălucilor, e bine să nu uităm aceste lucruri şi să rămânem cu mintea deschisă.

Sărind peste definiţia şi descrierea wobblerului, explicaţii pe care deja le consider inutile, rămâne dilema: silent, rattling sau jointed?
Wobblerele silent sunt cele care nu fac zgomot. Veţi spune: bine, dar nu aşa e normal? Răspunsul e undeva la mijloc. Iată însă că există şi wobblere rattling care nu sunt altceva decât năluci hard-bait identice cu cele silent în ceea ce priveşte forma, dimensiunea, coloritul şi funcţionalitatea, dar care produc în momentul evoluţiei în apă, un zgomot, un zornăit dacă vreţi, asemănător celui făcut de un şarpe cu clopoţei. Acesta este dat cel mai adesea de un număr de bile din plastic sau metal, pe care nălucile rattling le conţin în interior.

Wobblerele jointed sunt cele ale căror corp se cumpune din mai multe bucăţi, cel mai adesea doar două, unite printr-o articulaţie mobilă care dă o amplitudine şi o bătaie deosebite în evoluţia nălucii.

Ideea de la care s-a pornit în construcţia sau fabricarea primelor wobblere şi care reprezintă o logică de bază şi de bun simţ, este aceea conform căreia, dacă reuşim să imităm cât mai bine aspectul şi modul de deplasare al anumitor specii de peşte care constituie prada răpitorilor, vom reuşi cu siguranţă să îi păcălim şi pe aceştia.

Dar oare pisica chiar confundă ghemul cu un şoarece?

Uneori o prezentare cât mai naturală nu este deloc suficientă şi asta pentru că, atunci când vorbim de pescuitul la răpitori, nu ne bazăm neapărat pe faptul că sunt flămânzi ci chiar pe faptul că sunt… răpitori! Cred că acesta e şi motivul pentru care experţii în supravieţuire te învaţă să nu fugi de urs sau de leu când îi întâlneşti. Ne bazăm aşadar pe declanşarea acelui instinct irezistibil de a ataca, în jurul căruia se construieşte existenţa oricărui răpitor.              Aici, nălucile încep să aibă un rol important în ceea ce priveşte prezentarea, evidenţierea, identificarea, capacitatea de a stârni un peşte răpitor? Când peştilor le e cu adevărat foame, pescuitul cu orice tip de nălucă nu e mare ştiinţă. Nici termenii momeală şi nălucă nu par să mai aibă acelaşi sens.

Şi un peşte răpitor aflat în stare de apatie, caracterizată de un nivel scăzut de activitate şi agresivitate, poate fi provocat să atace, dar cu siguranţă, modalitatea de a te apropia şi de a-l stârni trebuie să fie una deosebită, care să nu aibă efectul contrar, de a-l pune în alertă mai mare sau de a-l îndepărta.

Practic vorbind, pentru început, aş utiliza un wobbler silent într-o apă stătătoare şi limpede, încercând iniţial o prezentare naturală. Alteori aş face-o în condiţii de slabă activitate a peştilor, fie ei paşnici sau răpitori. Dar mintea pescarului şi a peştelui, funcţionează pe căi misterioase.

Rattling-urile se fac mult mai repede remarcate. Sunt mai uşor de localizat şi de găsit într-o apă tulbure sau curgătoare, ori de către specii al căror văz este mai puţin dezvoltat, cum e somnul. Alteori pot părea o soluţie bună când abordăm o structură pe care o bănuim a fi adăpostul unui răpitor şi încercăm să-l anunţăm că i-am invadat teritoriul. Bilele din interiorul lor au cel mai probabil rolul de a provoca şi de a da semnale de la distanţă. Mâncarea de zi cu zi a ştiucii, sigur nu face ca un şarpe cu clopoţei, dar la fel de sigur o pot atrage, în anumite zile. Aş înclina să spun că rattlingurile sunt o alegere bună aproape în orice situaţie, în cazul unui peşte ca bibanul de exemplu.

La hard-body-urile jointed e mai mult o chestiune de mişcare. Datorită articulaţiei, acestea produc adesea un zgomot specific în deplasare dar le găsim deopotrivă în variante silent sau rattling.

Din păcate pentru pescar, wobblerele nu se pot prescrie. Nu există o reţetă. Nu au fişă tehnică şi instrucţiuni de folosire. Pescarii experimentaţi pot face însă alegeri bune bazate doar pe instinct şi experienţă, deşi informaţiile şi o strategie de abordare bazată pe aceste calcule şi ipoteze a stimulilor şi instinctelor pot fi de bun augur.

Pescuitul la wobbler este un acord fin al stilului, tehnicii şi vitezei de recuperare, cu alegerea tipului şi dimensiunii nălucii, cu asortarea coloritului, pentru o anume apă, pentru un anume peşte, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară…

După toate acestea, când nimic nu apre să dea rezultate, singura tactică bună pare a fi să aveţi la îndemână mai multe modele şi variante de wobblere, din care să puteţi alege şi să nu abandonaţi, să continaţi să schimbaţi năluca până când găsiţi singuri o soluţie de moment. Cum spune Mike Iaconelli: never give up! Aşa se construieşte flerul, experienţa şi mâna unui pescar de wobbler. Când partida părea pierdută, am pus totuşi şi un jointed de 6 cm, medium runner, un perch… veţi spune mai târziu.

Oricât de logice şi studiate alegeri am face, oricât de bune, renumite şi bine croite wobblere vom utiliza, nu vom face decât să ne maximizăm şansele. Nu putem băga mâna în foc dinainte, pentru reuşita unei partide, mai ales când vine vorba de wobbler, dar da, pot fi în anumite condiţii nălucile cele mai indicate. Ştiinţa lor este însă una vastă şi e mai mult o istorie, o cronologie, o sumă de ore, zile şi ani de stat pe apă. Şansele partidei se joacă doar pe apă iar deciziile bune se iau adesea din mers, la faţa locului, chiar dacă o strategie de bază, logică şi bine pusă la punct e indicat să existe, şi toate astea pentru că, aşa cum spune un prieten, să nu crezi că baboiul împarte aceeaşi realitate cu tine…

The post Utopia hard-bait: Silent sau rattling… sau jointed? appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În alegerea firelor pentru pescuitul răpitorilor de apă dulce, cu momeli artificiale, ţinem cont de mai multe proprietăţi ale acestor linii. Ne interesează de obicei puterea în kilograme-forţă a acestui fir, diametrul lui sau grosimea, rezistenţa la nod şi abraziune, elongaţia sau elasticitatea sa, culoarea şi gradul de vizibilitate atât în apă cât şi în afara ei, acestea fiind doar câteva din proprietăţile cele mai relevante ale unui astfel de echipament.

Dacă ne uităm la pescarii din alte ţări şi îi includem bineînţeles pe americani şi japonezi, vom vedea că aceştia folosesc mult mai des decât noi fire fluorocarbon 100%, ca linie principală, pentru diferite aplicaţii şi specii de peşti răpitori, în mod mai mult sau mai puţin justificat.

Dacă şi unii dintre noi folosim fluorocarbon, e drept, mai mult ca leader, când spun mai mult sau mai puţin justificat înseamnă că proprietăţile distincte ale acestor fire trebuie bine cântărite în balanţa eficienţei pescuitului, deoarce poartă deopotrivă avantaje şi dezavantaje. Folosirea firelor 100% FC – cum prescurtăm de obicei denumirea fluorocarbon – ca linie principală, când vrem să umplem tamburul mulinetei până la buză şi colac peste pupăză, mai avem şi echipament de baitcasting, devine o treabă pentru cei meticuloşi, cu răbdare şi nervi tari. Dacă însă aveţi nervi low-strech asemeni firelor FC şi nu sunt nici foarte rezistenţi la abraziunea pescuitului cu mulinete multiplicator, e nevoie să aveţi un minim de informaţie cu privire la aspectele pe care le implică folosirea unei linii principale din fluorocarbon.

Înainte de toate însă, voi menţiona avantajele acestor fire, care nu sunt foarte numeroase, dar cu siguranţă sunt evidente şi relevante în anumite situaţii.

Firele 100% FC sunt firele cele mai stealth cum spun americanii, practic cele mai greu de observat, sub apă fiind aproape invizibile. Spunem aproape, pentru că deşi teoretic nu au acelaşi indice de refracţie al luminii ca şi apa, chiar şi în medii foarte limpezi, linia din fluorocarbon este deosebit de greu de reperat.

O altă proprietate care recomandă folosirea unei unui fir fluorocarbon este reprezentată de buna rezistenţă la abraziune a acestuia. În pescuit, firul ia adesea contact cu structurile şi obstacolele din mediul submers, în drumul nălucii înapoi către pescar. Acest relief scufundat poate fi moale sau dur, poate avea muchii ascuţite sau un acoperământ care să pună în pericol integritatea liniei şi a nălucii. Firele FC trec mai uşor peste aceste obstacole fiind rotunde în diametru, având suprafaţa mai lucioasă şi rezistând mai bine frecării.

Nu în ultimul rând, gradul foarte redus de elongaţie în comparaţie cu monofilamentul obişnuit, fac din fluorocarbon un fir mult mai sensitiv, care permite o reacţie mai rapidă precum şi o înţepătură mai puternică şi mai promptă.

Deşi avantajele enumerate mai sus ar recomanda fluorocarbonul ca fiind o super-linie, acesta are parcă totuşi o voinţă proprie. Este firul cu memoria cea mai mare spunem noi, adică reţine poziţia în care stă, respectiv i se imprimă spirele din asezarea pe tamburul mulinetei. Datorită rigidităţii şi suprafeţei foarte netede, precum şi rotunjimii în diametru, FC-ul se încăpăţânează să nu stea spiră lângă spiră pe tambur, chiar şi în cazul mulinetelor care dealtfel aşează firul perfect. Acest aspect este valabil atât în cazul mulinetelor de spinning cât şi celor de baitcasting. În momentul în care linia nu mai este tensionată, câteva spire se pot ridica fără vreo acţiune suplimentară exercitată asupra lor şi pot provoca încurcarea sau înodarea firului precum şi dificultăţi în lansare.

Fluorocarbonul 100% este scufundător pe când firele împletite sunt plutitoare. Dacă luăm în calcul şi diametrul aproximativ dublu al FC-ului faţă de braid, în cazul firelor de aceeaşi forţă, vom descoperi că firul fluorocarbon este de câteva ori mai greu ca şi masă, fapt care în cazul mulinetelor multiplicator, duce la îngreunarea suplimentară a tamburului, care capătă altă inerţie. Acest lucru obligă la o atenţie sporită şi la setări cât mai riguroase ale mulinetei, precum necesită şi un minim de experienţă.

Tot aici trebuie menţionat şi că, în lansările la distanţă, greutatea firului va face ca acesta să se lase mult mai tare, făcând burtă cum zic pescarii, iar datorită diametrului sporit să fie şi mai uşor influenţat de rafalele de vânt. Este important să ştim ce năluci şi ce tehnici dorim să abordăm având linie principală fir FC.

Când calităţile acestuia îl recomandă în mod obligatoriu, puteţi prin mici trucuri să vă faceţi viaţa mai uşoară. Dacă nu puteţi rezolva problema prin folosirea lui doar ca leader, nu umpleţi tot tamburul cu 100 sau 150 de metri de fir fluorocarbon. Folosiţi ca backing sau pat, un fir textil mai vechi. Faceţi un nod de ataşare bun şi discret şi îl puteţi asigura şi cu o fâşie îngustă, nu mai lată decât tamburul, de bandă adezivă. Veţi reduce astfel din greutate prin folosirea a doar 50-60 de metri de FC ți veţi preveni şi ridicarea unor spire din profunzime, care vă pot obliga să scoateţi tot firul de pe tambur pentru rezolvarea situaţiei.

Când folosiţi un echipament de baitcasting, setarea controlului tamburului la un nivel la care lăsat liber să nu se învârtă nici sub greutatea proprie nici din inerţie, este o soluţie foarte bună, deşi vă scurtează întrucâtva din lungimea lansărilor. Încercaţi să ţineţi linia sub tensiune şi firul întins, mai ales pe capăt de lansare.

Este şi o chestiune de obişnuinţă şi atenţie, dar dacă învăţaţi să îmblânziţi capriciosul fluorocarbon, vă veţi bucura de avantajele acestui trend, necesar uneori.

The post Nervi de fluorocarbon appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

–        Psssst! Şie faşi?

–        Nica… dau la chieşte, ţin lanseta, mulinez… tu şiieee faşi?

…

Nălucile soft-bait, de la Jackall Bros, nu mai au demult nevoie de nicio prezentare. iShad-ul în special, a devenit arhicunoscut şi printre pescarii români, care folosesc nălucile din silicon pentru pescuitul speciilor ca şalăul şi bibanul.

iShad Tail, este un fel de worm inelat, având partea anterioară a corpului mai bombată, ca a unui grub şi o codiţă fină, vibratilă, de shad. Este produs dintr-un silicon mai tare, de calitate, şi impregnat cu substanţe uleioase, fiind disponibil în felurite variante de culori, mergând de la cele naturale care imită peştele pradă, până la cele mai aprinse şi atractive palete cromatice, pentru cele mai variate condiţii de transparenţă şi turbiditate a apei.

Acest tip de nălucă, este destinată în special pentru pescuitul cu monturi offset, de tip Texas şi Carolina, putând fi deopotrivă armată cu un jig sau şi mai bine, un jig standup.

iShad este produs la dimensiunile de 3,8 şi 4,8 inci. Cele de 3,8 inci, le-am găsit deosebit de bune pentru pescuitul de fineţe, pe montură Texas, cu lăstări de 3 şi 5 grame.

Corpul inelat şi codiţa iShad-ului, prind viaţă la cele mai mici mişcări din lansetă, sau la o simplă plonjare, chiar şi pe lestări din clasa uşoară şi ultrauşoară, aşa cum spuneam, imitând perfect un minnow cum ar spune americanii, sau albitura cum mai spunem noi.

În situaţii când peştii sunt inactivi sau pur şi simplu discreţia şi o prezentare cât mai naturală se impun, precum şi într-o structură rarefiată sau în apă mai mică, iShad se poate dovedi o nălucă redutabilă.

De asemenea, pescuind pe structurile deschise, cu acoperământ tare, armat cu un jig standup din clasa uşoară sau medie-uşoară, odată ce peştele este localizat, veţi descoperi că iShad este o nălucă versatilă. Şi bibanul, chiar exemplarele de dimensiuni nu foarte mari, pare deosebit de interesat şi atras de codiţa fină şi corpul suplu, ca de oblete, a lui iShad.

În structurile mai dense, sau imediat în apropierea lor, puteţi arma iShad cu un cârlig offset lestat pe tijă, fără a mai utiliza clasicul bullet, în căutarea bibanului sau a şalăului.

…

–     Deci, şhie faşi? Dai la chieşte?

–     Uăăăii, da Jiekăl unde-i?

–     Jieekkăăăăllll!!! Şie faaaaaşi! ?

–     Şie faaaaaşi…

–     Nica… dau la chieşte, ţin lanseta, mulinez… tu şiieee faşi?

–     Nica… prind chieşte, dau cu iShad…

–     Indubitabil…

The post iShad tail… iNdubitabil! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.