Cormoranii sunt, fără îndoială, cei mai aroganți filozofi ai ecosistemului. Ei privesc totul de sus – nu doar pentru că zboară, ci pentru că sunt convinși că înțeleg lumea mai bine decât oricine. Cu aripile lor negre, ca o teză pesimistă, și cu ochii mereu iscoditori, ca un adevăr incomod, cormoranii au dezvoltat o doctrină proprie: „Tot ceea ce se mișcă este analizabil. Uneori chiar și mâncabil.”

Primul lor capitol interior este dedicat peștilor, pe care îi consideră „masă de studiu” în sensul cel mai literal. Pentru cormorani, peștii sunt niște creaturi simpatice, dar naive, care trăiesc într-o lume prea mică pentru ambițiile lor. „Peștii sunt filozofi ai adâncului”, spun cormoranii, „numai că gândesc prea încet. Până termină ei o idee, noi am terminat deja prânzul.” Totuși, există și o notă tragică în observațiile lor: peștii sunt singurele ființe care nu fug de adevăr, ci doar de cioc. Iar asta, în ochii cormoranilor, îi face demni de un anumit respect… culinar.

Al doilea obiect de studiu sunt braconierii, pe care cormoranii îi consideră un fel de adversari. Și asta pe bună dreptate.

 „O specie care nu poate trăi în ape, dar care insistă să le golească”, a notat un cormoran bătrân și înțelept în jurnalul său, vorbind despre braconieri.

Pentru cormorani, braconierii sunt niște creaturi bizare, imprevizibile și profund lipsite de eleganță. „Dacă tot vrei să iei pești”, spun cormoranii, „măcar fă-o cu stil, cu precizie, cu rafinament. Nu cu otravă, explozibili, generatoare de curent electric ori plase cu ochiuri mici”. În ochii lor, braconierii sunt tragedia supremă: oameni care nu înțeleg nici apa, nici aerul și nici măcar pe ei înșiși.

Apoi, la judecată, vin pescarii sportivi, pe care cormoranii îi privesc cu un amestec de milă și amuzament.

„Acești oameni vin să prindă pești, dar îi eliberează. Vin să se relaxeze, dar se enervează. Vin să tacă, dar vorbesc întruna, așa ca niște cititori care citesc cu voce tare într-o bibliotecă.”

În final, cormoranii își îndreaptă privirea critică spre oameni în general.

Pentru ei, oamenii sunt o specie fascinantă, dar contradictorie.

Un cunoscut profesor cormoran, extrem de apreciat în lumea aviatică a filozofiei, nota într-unul dintre studiile sale asupra clasei oamenilor următoarele:

 „Oamenii sunt acele ființe care construiesc poduri pentru a traversa râurile, dar apoi distrug apele. Ei vor natură, dar o cară acasă în sacoșe. Oamenii caută echilibrul în viață, dar distrug neîncetat echilibrul lumii.”

Concluzia cormoranilor este simplă: „Lumea este un lac mare în care unii înoată, alții zboară, unii pescuiesc și alții îl distrug.”

Și astfel, cormoranii, acești filozofi ai aerului și ai apei, își continuă existența între cer și luciul apei, meditând la absurditatea tuturor speciilor de dedesubt. Pentru ei, viața este un spectacol, iar peștii, braconierii și pescarii sunt doar actori într-o piesă pe care cormoranii o urmăresc cu un amestec de ironie, superioritate și foame. Multă foame.

The post Discursul Cormoranilor despre Lume appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Prolog personal – despre drumuri lungi și tradiții.

Pentru unii oameni, luna martie înseamnă ghiocei. Pentru alții, început de sezon. Pentru mine, însă, martie înseamnă EXPO F&H.

Ani la rând am făcut drumul lung din Bucovina până la București, asemenea unui pelerin hotărât să ajungă la locul sacru al halieuticului, al lansetelor, mulinetelor, momelilor și al întâlnirii cu prieteni dragi. Anul acesta, la ediția aniversară, am fost din nou – eu, fiul meu David și încă trei amici de-ai mei (Mihai, Florin și Giovani), un mic banc de pescari entuziaști, fiecare cu propriile ritualuri, propriile glume și propriile tentații expoziționale.

Pentru prietenii mei, Expo F&H este un prilej de reîntâlnire și de „hai să vedem ce mai e nou”. Pentru mine este un ritual anual care îmi amintește de ce iubesc atât de mult pescuitul, iar pentru cititori, această introducere devine cheia prin care întregul tratat capătă suflet.

1. Introducere în etologia pescarului expozițional

În literatura de specialitate dedicată Homo Pescarius Enthusiasticus, există un consens aproape academic: această specie atinge apogeul comportamentului social în mediul artificial numit „expoziție de profil”. Aici, indivizii se adună în stoluri compacte, migrează între standuri și emit sunete specifice precum:

„Ia uite, băi, este la reducere!”

„Pe ăsta îl am, dar îmi mai iau unul.”

„Nu iau nimic anul ăsta.” (minciună demonstrată științific la fiecare ediție).

Ediția a zecea, jubiliară, a EXPO F&H a reprezentat, din punct de vedere etologic, un moment de vârf al sezonului de împăcare dintre pescar și portofel, un ritual anual în care instinctele primare se activează simultan cu ofertele din standuri.

2. Habitatul: Pavilionul B1 ROMEXPO – Delta dintre betoane; un ecosistem controlat

Pavilionul B1 este un biotop complex, cu densitate mare de stimuli vizuali: momeli fluorescente, mulinete strălucitoare, bărci care arată ca niște SUV-uri plutitoare și standuri bogate în produse vânătorești.

În acest mediu, pescarul prezintă comportamente ritualice perfect documentate:

– atinge fiecare lansetă, chiar dacă are acasă 17 identice;

– „Cât duce firul ăsta?”, întreabă mereu cu tonul unui inginer de la NASA;

– se uită la motoare de barcă de parcă ar negocia achiziția unei fregate;

– face poze la standuri ca la safari;

3. Subspecii observate la expoziție de-a lungul anilor

3.1. Pescarul Mitologicus

Recunoscut după fraza sacră:

„Eu am prins odată o știucă, o-ho, măi frate, n-am poză să-ți arăt acuma, că mi s-a descărcat telefonul.”

Această subspecie are abilitatea unică de a mări dimensiunea capturilor cu 20% la fiecare povestire repetată.

3.2. Vânătorul Explicativus

Individ calm, cu privire de om care a văzut multe. Explică oricui:

„Nu e vorba de împușcat, e vorba de echilibru în ecosistem.”

De obicei, poartă pălărie verde, de multe ori împodobită cu pene, și vorbește despre „etica vânătorii” în timp ce admiră o pușcă de calibru cât o antenă GSM.

3.3. Pescarul Tehnologicus

Îl recunoști ușor: are în mână un sonar, un aparat dotat cu GPS, o dronă, un fir de minim 8x – mai rezistent decât relațiile lui sociale – și o aplicație care îi spune constant care este temperatura apei în întreaga lume.

Fraza lui preferată este: „Fără tehnologie, nu mai prinzi nimic în ziua de azi.”

3.4. Juvenilul Entuziasmaticus

Această subspecie tânără prezintă o curiozitate naturală pentru: câini de vânătoare, animale împăiate, bărci, lumini, orice are butoane. Este considerat un indicator al sănătății ecosistemului expozițional: dacă un copil se simte bine, expoziția este reușită.

4. Ritualul achiziției – mecanisme psihologice și reflexe ancestrale

4.1. Faza de Observație Intensă

Pescarul fixează obiectul dorit cu privirea unui vultur care a văzut un șoarece apetisant: „Asta sigur prinde.”

4.2. Faza de Justificare Economică

Individul începe să explice:

„Este o investiție considerabilă.”

„Dar la cât pescuiesc eu, își scoate banii.”

„Dacă nu o iau acum, o să regret.”

4.3. Faza de Achiziție Ireversibilă

Portofelul se deschide singur, ca o scoică sensibilă la vibrațiile din interiorul pavilionului și ale celor din sufletul posesorului său.

5. Dedicație pentru Cristian Mihai Albu – Guvernatorul Ecosistemului Expozițional

Acest tratat nu ar fi complet fără o mențiune specială pentru omul care, an de an, orchestrează întregul spectacol expozițional: Cristian Mihai Albu.

El aparține categoriei Homo Organizatorus Maximus, o specie rară, capabilă să: adune sute de expozanți, zeci de mii de vizitatori, tone de echipamente și să le pună pe toate în ordine fără să-și piardă niciodată cumpătul. Aproape niciodată.

Ca și precedentele, și această a zecea ediție i-a purtat din plin amprenta: matură, solidă, spectaculoasă.

6. Scurt final – Epilog despre migrația anuală a pescarilor și vânătorilor către capitală

EXPO F&H – nu este doar o expoziție. Este un ritual. Aici, fiecare pescar și vânător devine, pentru câteva ore, varianta lui ideală: mai priceput, mai informat, mai dotat tehnic și, desigur, mai împlinit.

Iar eu, împreună cu David și cu prietenii mei, am fost din nou parte din acest spectacol.

Și voi fi și la anul, dacă va fi sănătate,

Pentru că unele tradiții nu se explică, ci doar se trăiesc.

La bună (re)vedere!

The post Habitatul F&H Expo – Ediția X appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ajungem de data aceasta acolo unde Dunărea intră pe teritoriul României, acolo unde somnii uriași sunt locatari ai epavelor din adâncuri. Satul de vacanță Divici este locul unde Mălin Mușatescu îl întâlnește pe Zoran Wiener un specialist al pescuitului modern la somn și un bun profesor pentru cei interesați de acest gen de pescuit.

The post VENI,VIDI, DIVICI – Partea 1 – EXPEDITII LA NOI ACASA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

EXPERIENȚĂ CARE CONTEAZĂ

Ayana Coral Bay – Piatra-Olt

21 iunie – 25 iunie

4 nopți / 5 zile

Copii 10 – 16 ani

 

Mai mult decât o tabără.

 

O experiență reală, fără telefoane , în care copiii învață, se distrează și socializează.

Am pregătit o experiență de neuitat: 5 zile de pescuit, natură și distracție, într-un cadru sigur, organizat și prietenos.

Vara asta nu e despre ecrane. E despre natură, prieteni și prima captură

 

Ce include tabăra:

Pescuit educativ asistat

Cazare + 3 mese / zi

Piscină & activități recreative

Instructor experimentat, dedicat grupului

 

ATELIER DE PESCUIT:

Efectuarea monturilor pentru pescuitul la feeder

Prepararea nadei

Tehnica de pescuit la feeder

Concursuri zilnice amicale de pescuit la feeder

Toți copii vor primi diplome și cupe

Nadă asigurată pe toată durata taberei

Copii beneficiază de echipament de pescuit pe toată durata desfășurării taberei

Plimbări în natură

Piscină cu zonă asistată și supravegheată

Șezlonguri pentru relaxare

 

Vârsta participanților: 10 – 16 ani

Locuri limitate

Preț tabără: 1800 lei / copil

 

Înscrieri și detalii: 0722 121 057

O vară cu povești la pescuit începe cu: www.ayanacoralbay.ro

Plata se face prin transfer bancar:

Beneficiar: SC Grup Primacons SRL / RO 6341463

Cont (RON): RO45BRDE290SV03886892900

The post TABĂRĂ DE PESCUIT PENTRU COPII – AYANA CORAL BAY appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

A cincea editie a Campionatului Mondial de Trout Area s-a desfasurat in Italia, langa Campli, pe lacul Vecchio Mulino. M-am alaturat echipei Romaniei, participanta pentru a cincea oara la aceasta competitie si am urmarit, pas cu pas, desfasurarea evenimentului.
Un film in doua parti, in exclusivitate la Fishing & Hunting Romania

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Campionatul Mondial de Trout Area – Editia 5 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Mălin Mușatescu și Fodor Imre ajung în Delta Tisei, acolo unde omul demonstrează că sfințește locul. Un parc natural, Delta Tisei a dezvoltat în zonă un adevărat fenomen al dezvoltării turistice bazată pe pescuitul sportiv / recreativ. Cu reguli aplicate și cu o politică piscicolă corectă, apele de aici sunt curate și pline de pești grație în egală măsură unei monitorizări permanente a activităților din parcul natural. Ca avem de a face cu o poveste de succes a pescuitului dovadă este faptul că zeci de pescari români cae obișnuiau să meargă în Delta Dunării au descoperit această alternativă a Deltei Tisei din Ungaria.

The post O delta. Doua tari – EXPEDITII LA NOI ACASA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

(proverb)

1. Împărăția peștilor

Ei, dragii mei, amu cică era odată, demult de tot, pe când lumea toată era altfel decât asta de acuma, o vreme în care peștii erau împărați peste toate cele. Nu numai prin bălți și mări, cum îi vedeți voi astăzi, ci și pe uscat, pe dealuri, prin păduri, ba chiar și prin sate, acolo unde-și făceau bordeie din scoici mari și-și uscau solzii la soare, ca niște boieri din ceia fuduli.

Iar cel mai vrednic dintre dânșii nu era cineva cu un nume strașnic, cum cred că v-ați aștepta – nu era Crapul Împărat, nici Șalăul cela Bătrân, nici măcar marele Somn Musteață nu era – ci era un pește mic, rotungior, vărgat și cam săltăreț, pe numele lui Bibănică cel Prost. Așa-i ziceau toți, dar nu pentru că era vreun prostovan ceva de felul lui, ferească Sfântul, ci pentru că se prefăcea a fi așa. El era mai șmecher decât toți peștii la un loc, dar își ascundea mintea sub o mutră bleagă, ca să nu-l pună ceilalți la treabă. Bibănică umbla toată ziua cu o coajă de nucă pe post de pălărie și cu o trestie subțârea drept toiag, iar dacă îl întreba careva câte ceva, el își dădea degrabă ochii peste cap și zicea rânjind:

— Eheee, io-s prost, măi fraților, nu mă puneți pe mine la socoteli, că-mi încurc solzii!

Dar în sinea lui râdea, căci știa toate potecile lumii, toate ascunzișurile și toate năzdrăvăniile. Și tocmai istețimea aiasta a lui avea să-l bage într-o belea mai mare decât roata morii.

          Tot pe acea vreme, trăia pe acolo și un duh vechi, prăfuit și cam supărat pe viață, care-și ducea zilele și-și făcea farmecele într-o scorbură de stejar bătrân și se hrănea cu fum de bureți uscați. Duhul aista, pe numele lui Duhul Mârâilă, era tare posac și nu suferea deloc glumele altora. 

Însă Bibănică al nostru, așa cum îl știa toată lumea de poznaș, nu se putu abține și, într-una din zile, el se duse la scorbura lui Mârâilă și se puse, chipurile, pe bocit, de săreau și dungile de pe dânsul.

Duhul, auzind zarva pe care o făcea acela cu plânsul său închipuit chiar lângă casa lui, ieși din sălaș și-l întrebă pe plângăcios: 

— Măi Bibănică, i-a zis el, da’ de ce ești tu așa de supărat? Ți s-o muiet norocul în ploaie?

Bibănică se făcu a nu auzi nimica.

— Taci, măi pește obraznic? Să știi dară că eu sunt un duh mare și tare, așa că nu îngădui la nimenea să mă ia peste picior!

— Apoi, dacă ești așa de mare și de tare, după cum singur zici că ai fi, spuse Bibănică oprindu-se din boceală, învață-mă și pe mine ceva, că eu, săracu’, nu știu decât să dau din coadă.

Duhul, mândru nevoie mare și vrând a se făli cât mai degrabă, îl întrebă:

—  Și ce anume ce ar dori unul ca tine să învețe de la mine, măi Bibănică?

— Apoi, duhule, tu te lauzi că ești priceput la toate, așa că învață-mă și pe mine, rogu-te, cum se pupă o fată, că tare mi-o căzut una cu tronc, și eu, fiind așa de bătut cu leuca în cap, nu știu cum să fac. Și tare mă tem că, dacă n-o s-o pup mai repedea, o s-o pupe alți flăcăi înaintea mea și o să mi-o fure, de-o să rămân iară sângur, ca prostu’, așa după cum îmi iaste și numele cu care m-am pricopsit de la lume.

          Duhul l-o ascultat cu mare atenție și, când bibanul o tăcut, i-o zâs așe:

— Mare adevăr ai grăit, măi Bibănică. Așa-i cu muierile, tăti vor pupate. M-ai întrebat dacă știu cum să face…, normal că știu, că doară îs duh însurat, ci naiba…, dar ție cum să-ți arăt? Că doară nu-i vre să ti pup pi tini, Doamni ferești!

— Păi nu pi mini, boier duh-matale, ci pi soața dumitale. Ei, ci zâci dară, îmi arăți?

O stat duhul ș-o tot cumpănit, s-o tot gândit și, până la urmă, o chemat-o afară pe nevasta lui cea tinerea, și care, uitasem asta să vă spun, era tocmai fata care îi picase cu tronc lui Bibănică al nostru, și, tam-nesam, o și pupat-o pe gură.

Dar Bibănică, având socotelile lui făcute în gând, se prefăcu a nu pricepe nimica.

Atuncea, Mârâilă îi mai arătă o dată, după care îl întrebă dacă s-a luminat vreo țâră la minte cum trebe făcută treaba, însă peștele cela mic i-o zîs că încă nu-i tare sigur c-o înțeles chiar întru totul.

— Ș-amu cum, dihania dihăniilor, să te mai învăț, măi Prostovilă? Ce să mai fac ca să pricepi și tu, odată pentru tătdeauna, cum trebi pupată o fată? începu a se da de ceasul morții duhul cel disperat.

— Păi, duhule-mărețule, lasă-mă să probez pe soața lu’ matale, iar dumneata uite-te atent ce fac, și mi-i zâce pe urmă dacă am pupat-o bine ori nu! Ce spui, tălică, de aiasta?

Și-atuncea, Mârâilă, care bubuia ca un cazan încins la foc mare, văzând cât de netot îi acela din fața lui, de voie – de nevoie, se învoi și-l lăsă să-i pupe nevasta.

Bibănică atâta aștepta și, lepădând pe dată toată nerozia lui închipuită, o cuprinse degrabă în brațe pe femeie și o pupă cu atâta foc și dragoste, că doar orb tare ori nătâng de-a binelea trebuia să fi fost ca să nu pricepi ce făcea pungașul, și cum îl jucase el pe degete pe duhul cel care începu a urla în gura mare:

— Măi pește, tu m-ai batjocorit! Las’ că-ți arăt eu ție! O să fac eu ce-o să fac, și-o să vă scot pe tine și pe toți ai tăi din stăpânire, o să vă izgonesc de pe uscat și o să vă bag în ape pentru tătdeauna!

Peștele, dând drumul muierii, porni a râde, crezând că duhul urlă doar de ciudă, dar Mârâilă nu glumea, și din clipa aceea el a început să născocească un plan, ceva nou, ceva nemaivăzut. Ceva ce avea să schimbe lumea.

2. Invazia omului

Duhul Mârâilă s-a pus, așadar, cu mare hotărâre și grabă pe treabă. A frământat lut, a suflat fum, a amestecat buruieni, a scuipat foc, a mormăit descântece, și din toate astea a ieșit… o făptură ciudată.

Nici cu solzi, nici cu aripi, nici cu coadă. O mogâldeață cheală, cu pielea goală, cu două bețe pe post de picioare și două lopățele pe post de mâini.

— Asta-i răzbunarea ta? a întrebat atunci Bibănică, chicotind. Un boț de carne fără solzi?

— Taci, măi obrazniculi! a răcnit duhul. Aista-i OMUL! Și omul o să vă deie vouă di cap!

Și așa a fost.

Omul, de cum s-a trezit pe lume, a început să scormonească, să sape, să taie, să ardă, să bată, să fugărească, să prindă, să mănânce și să se înmulțească. Era mai harnic decât o colonie de furnici și mai lacom decât un somn flămând.

Peștii, care până atunci trăiseră boierește pe uscat, au început să fie vânați, prinși, uscați, prăjiți, afumați, sărați, ba chiar și povestiți în snoave.

— Măi Bibănică, tu ai făcut asta? întrebau peștii îngroziți. Tu l-ai supărat pe duh?

— Eheee, io-s prost, măi fraților, ce să știu eu? răspundea el, dar în sufletul lui îl cam strângea coada de rușine.

Omul, odată pornit, nu s-a mai oprit. A luat pământul în stăpânire, a ridicat bordeie, apoi case, apoi cetăți. A făcut foc, a făcut plug, a făcut topoare, a făcut războaie.

Așa că peștii nu mai aveau loc de el.

3. Refugiul peștilor

Și într-o zi, când oamenii au început să prindă peștii cu mâna, cu coșul, cu plasa, cu harponul, cu orice le cădea în mână, peștii s-au adunat la sfat.

— Gata, fraților, nu mai putem sta pe uscat! Omul ne mănâncă de vii!

— Unde să fugim? a întrebat un păstrăv speriat.

— În ape! a zis Bibănică, cu glas hotărât. Numai acolo nu poate omul să ne ajungă!

Și toți peștii, mari și mici, grași și subțiri, cu solzi aurii ori cenușii, s-au aruncat în râuri, în lacuri, în mări, în oceane, ascunzându-se în adâncuri, în stufuri, în gropane, în corali și în alge.

De-atunci, omul a rămas pe uscat, iar peștii în apă.

Iar Bibănică cel Prost – care nu era prost deloc – s-a retras într-o baltă liniștită, unde stă și azi, dacă n-a fost prins între timp, povestind la alți pești cum a păcălit el un duh și cum a pierdut o lume.

Și dacă-l întrebi de ce a făcut-o, el ridică șmecherește din coadă și zice:

— Eheee, io-s prost, măi fraților…, dar nu chiar așa de prost!

The post POVESTEA LUI BIBĂNICĂ CEL PROST appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul din caiac are un farmec aparte pentru că pe lângă o discreție aproape totală, îți oferă și satisfacția luptei corp la corp cu peștele răpitor. În acest episod al seriei Studiu de caz la spinning, am continuat pescuitul nostru pe un lac plin de agățături și am încercat diverse metode de păcălire a răpitorilor.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Stiuci în agatatura – STUDIU DE CAZ LA SPINNING appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În competiția de crap, de nivel înalt, există și femei, nu numai bărbați! În ciclul „Portrete de pescari”, Andrei Vladeanu aduce în fața voastra două fete, Silvia și Marinela, componente ale lotului național de pescuit la crap. De unde au plecat și unde au ajuns, într-un nou episod Carp Theatre, aici la Fishing and Hunting!

The post Portrete de pescari – Silvia Gherghina si Marinela Balasescu appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

(mitologic, dar adevărat)

‟Să nu faci nimic când ești dominat de o pasiune furibundă, e ca atunci când încerci să navighezi pe o mare, pe vreme de furtună.‟

Thomas Fuller

Personaje:

Neryna – tânără peștoaică îndrăgostită de un pescar; ea devine Sirena Pescarilor;

Elyon Aatami – un om – pescar, figură amăgitoare și inaccesibilă;

Vocea Mării (Thalassa) – instanța morală a apei;

Mreaja Umbrei – prezență abstractă, simbol al depresiei și nebuniei;

Erinda Zores – ființă hibridă, martoră a destinului Nerynei.

Actul I: Monologul Nerynei

(Scena: Noapte. Liniște absolută. O corabie pescărească veche, cu velele strânse, plutește încet pe ape. Elyon Aatami stă pe marginea punții, privind spre orizontul înstelat. Neryna, ascunsă în adâncuri, își ridică privirea spre el. Lumina lunii se sparge în valuri, ca într-un vitraliu lichid.)

Neryna (monolog): „Îl privesc și nu îndrăznesc să mă apropii. Elyon Aatami, numele lui este ca o pecete de preț pentru mine, ca o promisiune pe care marea nu mi-o va îngădui. Eu sunt ființă de apă, născută din solzi și tăcere, dar inima mea bate ca a oamenilor. De ce nu pot să fiu ca el? De ce trupul meu se agață de adâncuri, ca o mreajă de umbre ce mă ține prizonieră?

Îmi doresc să pășesc pe puntea corabiei lui, să simt lemnul sub tălpi, să-i ating mâna, să-i ascult glasul. Însă sunt doar o umbră în valuri, o dorință neîmplinită. Marea mă ascunde, dar nu mă ascultă. Oh, MARE, lasă-mă să visez că sunt om, chiar dacă visul acesta mă va sfâșia!

Elyon…, tu nu știi că în privirea mea se adună toate furtunile, dar și toate răsăriturile de soare. Tu nu știi că pentru tine aș renunța la solzi, la adâncuri, la cântecul meu. Dar dacă nu voi fi nici pește și nici om, ce voi fi? Un strigăt suspendat între lumi, o ființă fără loc. Și totuși, pentru tine, aș îndrăzni să pierd totul.”

(Se aude un murmur adânc, ca un avertisment: Vocea Mării, încă îndepărtată, dar prezentă.)

Actul II : Transformarea

(Scena: adâncurile mării, luminate de o strălucire fantasmatică. Neryna se află singură, dar neliniștea ei cheamă o ființă hibridă – Erinda Zores, jumătate femeie, jumătate monstru, cunoscătoare a tainelor dintre lumi. Vocea Mării se aude ca un murmur amenințător, dar nu se arată încă pe deplin.)

Neryna: „Nu mai pot rămâne doar o umbră din valuri. Îl vreau pe Elyon Aatami, vreau să fiu cu el și ca el. Să îmi smulg solzii și să îmi frâng coada ca să-mi poată crește picioare. Dar cum să rup legile mării? Oh, adâncuri, dați-mi puterea să mă ridic!”

(Din întuneric apare Erinda Zores, cu o voce șoptită, ca un ecou din abis.)

Erinda Zores: „Te aud, Neryna! Eu sunt cea care cunoaște trecerea dintre lumi. Dacă vrei să devii om, trebuie să plătești: Să renunți la cântecul mării, la răsuflarea adâncurilor. Dar nu se știe dacă vei fi vreodată întreagă. Este posibil să rămâi suspendată între destine…, nici pește, nici om.”

Neryna (cu disperare): „Accept! Accept orice! Îmi voi renega specia, îmi voi nega proveniența și numele. Pentru el, pentru Elyon Aatami, voi face orice, căci vreau să fiu om!”

(Erinda Zores ridică brațele ca într-un ritual mistic, iar valurile se învârtesc în jurul Nerynei. Solzii ei încep să cadă, jumătate din ea se transformă în om, dar coada nu i se frânge și picioarele nu-i cresc. Ea rămâne cu trupul pe jumătate femeie și pe jumătate pește, iar cântecul mării nu  mai răsună prin ea. Se prăbușește în apă, sfâșiată de durere.)

Vocea Mării (tunet adânc): „Neryna! Ai fost amăgită de o ființă a uscatului, de un om, de un prinzător de pești și ai trădat adâncurile! Ți-ai trădat familia și originea. Ai renunțat la darul nostru, dar nu ai primit darul oamenilor. De acum vei fi o creatură fără loc!”

(Neryna urlă, dar din gura ei nu mai răsună cântecul dulce al mării, ci un sunet straniu, ca o chemare rătăcită. Ea își acoperă fața, înțelegând că nu mai aparține niciunei lumi.)

Actul III: Nebunia Nerynei

(Scena: adâncurile mării se întunecă. Neryna plutește singură, fără cântec, fără solzi, cu sufletul frânt. Din adâncuri se ridică Mreaja Umbrei, o prezență abstractă – o voce cu o siluetă difuză – care o învăluie. Lumina lunii nu mai pătrunde în ape. Totul este un abis întunecat.)

Neryna (rătăcită, tremurând): „Nu mai sunt pește…, dar nu sunt nici om. Marea m-a alungat, iar pământul nu mă primește. Ce sunt eu? O fantomă, o greșeală, un strigăt, o rană deschisă între lumi? Umbra mă strânge tot mai mult și tot mai tare, ca o mreajă ce nu se rupe. Îmi aud gândurile ca pe niște ecouri false. Nebunia mă cheamă, și eu îi răspund.”

(Mreaja Umbrei se apropie, vocea ei este ca un murmur abia perceptibil.)

Mreaja Umbrei: „Neryna, tu ești de acum a mea. Ai pierdut cântecul mării, ai fost respinsă de lumina oamenilor. Rămâi cu mine, rămâi să fii regină absolută în palatul nebuniei din mințile tale!”

Neryna (cu un strigăt): „Da! Asta sunt acum. Regina nebuniei. Asta am ajuns din cauza unui om. Din cauza unui amăgitor și prinzător de pești. Poate că îmi merit cu adevărat soarta. Poate că, într-adevăr, îmi merit neascultarea. Dar…, dacă nu pot fi iubită, în schimb voi fi temută. Dacă nu mai pot cânta adevărul, voi cânta neliniștea. Jur pe adâncuri și pe ceruri, jur că voi răzbuna durerea mea pe toți pescarii lumii! Îi voi ademeni necontenit înspre ape cu cântecul meu și îi voi condamna astfel la neliniște. Elyon Aatami nu va fi al meu, dar el și toți cei aidoma lui vor fi de acum înainte prada mea. Dar…, îmi trebuie un nume. Un nume înșelător, precum cântecul meu. Mă voi numi SIRENA PESCARILOR. Așa să fie! ….

Vocea Mării: „Neryna, ai ales. Din dorința ta neîmplinită și din nebunia ta, s-a născut neliniștea. De acum, cântecul tău va fi chemarea ei. Asta va fi în veci menirea ta!”

Actul IV – Confruntarea

(Scena: corabia veche, cu velele sfâșiate de vânt. Marea este agitată de o furtună groaznică. Elyon Aatami stă pe marginea punții, privind îngrozit spre ape. Din valuri se ridică Neryna, cu trupul ei hibrid, jumătate femeie, jumătate pește, dar cu privirea arzând de nebunie. Lumina sângerie a lunii cade pe chipul ei, dezvăluind frumusețea și groaza în același timp. Vocea Mării murmură ca un cor nevăzut.)

Neryna (cu pasiune și disperare): „Elyon Aatami! Am rupt solzii, am frânt adâncurile, am renunțat la cântecul mării pentru tine. Privește-mă! Nu mai sunt pește, nu sunt om, dar pot fi a ta dacă vrei! Întinde mâna și ia-mă pe puntea corabiei tale, fă-mă parte din lumea ta!”

Elyon Aatami (cu uimire și teamă): „Ce ești tu, ființă a apelor? Nu, tu nu ești femeie, tu nu ești om. Ești o corcitură, o fantasmă născută din dorințe și blesteme. Nu pot să te primesc. Corabia mea nu este pentru umbre, inima mea nu e pentru minciuni.”

Neryna (râzând în hohote): „Știam că așa vei răspunde, Elyon Aatami! Știam. Dar am vrut s-o aud din gura ta. Prin spusele tale, acum, tu ți-ai pecetluit soarta.”

(Mreaja Umbrei se ridică în jurul ei, ca un val. Neryna cântă pentru prima dată cântecul dulce și otrăvit. Elyon Aatami se retrage la început înspăimântat, iar corabia se clatină, dar până la urmă el nu poate rezista chemării din cântecul sirenei și se aruncă de bunăvoie între taluzurile spumegânde. Vocea Mării răsună, râzând profund, ca un verdict final.)

Vocea Mării (ca un cor): „Așa s-a scris legenda! Neryna – prima sirenă. Elyon Aatami – prima ei victimă. Un amăgitor de pești amăgit de un fost pește.

Ascultați voi, cei ce încercați necontenit să păcăliți peștii apelor, voi – pescarii întregii lumi: de acum, cântecul chemării va răsuna necontenit în voi! Neliniștea vă va chinui mereu și mereu, până atunci când veți fi devorați de voi înșivă și, de bunăvoie, veți cădea victime propriei voastre pasiuni!

Așa se va face cu adevărat dreptate!

(Valurile se ridică, ca un cor final, iar lumina se stinge).

Așa este legenda.

The post TEXTE ALTFEL (3) – SIRENA PESCARILOR appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

In acest episod al serie Studiu de caz la Spinning, Cristi Albu si invitatii sai pescuiesc la stiuca, pe un lac foarte tehnic, plin de agataturi si stuf. Daca mai punem ca pescuitul se desfasoara din caiac, ca pescuim la spinnerbait, cu surprize din partea altor specii de pesti rapitori, avem reteta perfecta a unei noi aventuri dedicata pasionatilor de Spinning. Spinnerpike, pescuit la stiuca in agatatura, la Fishing & Hunting Channel.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Spinnerpike – STUDIU DE CAZ LA SPINNING appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul alaturi de o pescarita experimentata este un adevarat spectacol in care va veti convinge ca doamnele pot sa prinda stiuci chiar mai bine decat multi pescari cu pretentii. Fiti alaturi de noi pentru a viziona al doilea episod din filmul VISUL UNEI STIUCI DE VARA

The post Visul unei stiuci de vară – Partea 2 – EXPEDITII LA NOI ACASA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Actul 1

Mult, prost și fără rost

A fost odată, nu de mult, a fost atunci o dată, o zi de patru Brumărel, o zi plină de ceață, când doi plecat-am noi din sat, și din oraș mai unul, vrând Delta să o cucerim, iar pești să prindem cu duiumul.

Ehei, dragii mei, și așa au și stat lucrurile în sfânta ziua aceea de sâmbătă dimineața foarte, pe când cocoșii încă visau și deșteptătoarele sforăiau, atunci când noi, cei trei crai –  pescari – de la răsăritul nordic al țării (Nord-Estul României, adicătelea) ne-am îmbarcat în automobil, urmăriți îndeaproape (la doar o lungime de cârlig de remorcare distanță) de barca ce urma să ne fie gazdă și martoră la aventurile noastre halieutice viitoare, și am pornit prin ploaie grea și ceață deasă înspre paradisul visat al pescarilor, spre Delta noastră cea frumoasă și încă destul de sălbatică.

          Și astea toate s-au întâmplat pentru că ele trebuiau să se întâmple, dar și pentru că de vreo șapte ani încoace eu am contractat și dezvoltat în timp o boală destul de gravă, denumită de mine și de alți specialiști: „Febra acută a Deltei de Toamnă, în stare recidivantă”.

          Făcând abstracție de multele și foarte diversificatele piedici care s-au tot organizat, aranjat și interpus în calea noastră până în acea dimineață anterior pomenită, precum și a drumului nostru cu mașina până la Mahmudia și apoi cu barca până la Sfântu Gheorghe, mă voi concentra foarte pe scurt doar asupra escapadei noastre de pe tărâmurile lacustre dunărene din acest an.

          Mai precis, voi împărți povestirea acelor zile de pe meleagurile palustre în trei părți distincte.

          Aceasta este prima parte și, așa după cum ne spune și titlul său, ea simbolizează din plin rezultatul lungilor noaste peregrinări pe ape din prima zi – duminica, a concediului nostru din Delta Dunării 2025.

          Nu asta ne-am propus noi să facem, dar, din păcate, asta am făcut atunci ”cu mare brio și cu mult succes‟, așa după cum spune un amic de-al meu, ciuntitor ”Magna cum laude‟ al limbii române.

          Totuși, dacă mă gândesc bine, toți trei: G., C și subsemnatul C.D.F, (cine scrie, parte-și face, chiar și de litere), cu toții am prins până la urmă câte ceva și în acea stearpă zi. Astfel, G. a prins un strapazan, singurul pește al zilei pentru toți, C. a prins prima ieșire în Delta Dunării din viața sa, care a ajuns recent la al șaptezecilea an de viețuire neîntreruptă, iar eu am prins a-mi calma, puțin câte puțin, dorul de peste un an pentru frumusețile peisagistice ale locurilor.

          Mult, prost și fără rost, dar cu barca. Măcar atât.

Actul 2

Făcând baie cu Barbara

          Acest minunat act secund ne propune după-amiaza zilei de luni, 6 octombrie, conform calendarului pentru anul în curs, atunci când pe coclaurile dunărene și-a făcut, neinvitată, apariția și Barbara, sau Varvara, dacă vreți să sune puțin mai românește.

          Dăduserăm noi, în sfârșit, de pești, după o zi anterioară tare secetoasă halieutic, de bibani, ca să fiu mai exact, și ne tot luptam cu ei cu multă și mare înfrigurare, atunci când s-au petrecut două lucruri. Unul așteptat și unul nu. Cel așteptat a fost că de guma mea s-a interesat de foarte aproape chiar un exemplar din familia percidelor, Sander Lucioperca fiind numele dumnealui de botez, dar eu l-am strigat doar după poreclă, și anume: Străpișor. De fapt, i-am zis pe porecla cea care rimează cu Ionică, știți voi care, că doar aveți 18 ani împliniți, așa că nu mai are rost să o repet și eu aici. Lucrul cel neașteptat și chiar nedorit de noi toți a fost faptul că cineva a răpit soarele și a întunecat cerul. Erau norii lui lelea Varvara, trimiși de ea înainte, anume ca să sperie pescarii venetici așa ca noi.

          Dacă mai este totuși cineva care se întreabă cine este această Varvara sau Barbara, așa cum îi spun cei de la orașe și târguri, îl rog să citească următorul scurt fragment: „… Ciclonul Barbara a lovit România în prima săptămână din octombrie 2025, cu intensitate maximă între 6–8 octombrie, provocând ploi record și fenomene extreme. A fost un episod meteo de referință, comparabil cu cele mai puternice furtuni mediteraneene din ultimii ani. …‟ (sursa: Măria Sa –  Internetul).

          Deoarece dibuirea acelor vărgați răpitori a presupus parcurgerea la bordul ambarcațiunii noastre (în fapt, este a lui G. barca, dar, pentru acele câteva zile de strânsă tovărășie pescărească, cred că nu o să se supere el pe mine dacă o să o numesc ”a noastră‟), a unei distanțe deloc de neglijat de la locul unde eram noi încartiruiți, pot spune liniștit așa deoarece s-au desfășurat în acea perioadă mai multe manevre și exerciții militare în zonă, și văzând amenințarea ce pogora dinspre orizont, am fost nevoiți a pune sub lăcată nălucile noastre, care amișunau cu mare frenezie bibanii locului, și a porni apoi în mare grabă pe drumul de întoarcere spre habitatul nostru riveran de ocazie, localitatea dunăreană Sfântu Gheorghe.

          Și dacă tot am pomenit de Sf. Gheorghe, pot spune că balaurii crunți ai ploii, după ce ne-au urmărit de la distanță o bucată de vreme, numai ce s-au repezit la un moment dat asupra noastră cu mare ferocitate, astfel încât, atunci când am ajuns în cameră, nu mai eram uscat nici măcar în proporție de 1 milimetru pătrat. Așa se întâmplă dacă ai chef să faci baie cu Barbara și ești om însurat. Să îmi fie învățătură de minte pe viitor! Bine măcar că nu mi s-a stricat atunci telefonul. Mare minune, căci, altfel, cred că m-aș fi plictisit îngrozitor până joi după-amiază, data de 9 octombrie, atunci când ne-am încumetat, la risc, să mai zgrepțănăm puțin apele dunărene cu nălucile noastre. Eu și G. doar.

Măcar am avut parte de o ”mare‟ pază la locul unde serveam masa. Că tot veni vorba de masă, foarte gustoase mâncăruri ne-au tot fost servite în acele zile. Mulțumiri deosebite doamnei Chef de cuisine!

Noroc și de vidra care tocmai trecea și prin bărci căuta. Era să uit de ea. Nu de alta, dar am tot întâlnit-o zilele acelea.

Actul 3

Între dogmă și nălucă

          În acele câteva ore rămase ale zilei de joi, precum și în prima parte a zilei de vineri, atât cât am mai pescuit în excursia noastră deltaică de anul acesta, am reușit amândoi, și eu și G, să ne contactăm cu vreo câțiva maiestuoși bibani ai canalelor, dar și cu vreo câteva frumoase și furtunoase cumetre dințoase.

           De conectat, ne-am conectat noi cu ele prin intermediul nălucilor, firelor și al lansetelor noastre, dar de socializat pe viu cu ele…, mai puțin. G. s-a dovedit însă a fi mult mai destoinic decât subsemnatul, deoarece el a ratat mai puține știuci decât mine, reușind să le aducă aproape ”in corpore‟ în barcă, dar eu…, din varii motive care îmi scapă și acum, am păgubit în timpul drilurilor un număr de cel puțin de două ori și jumătate mai mare de știuci față de cele pe care am reușit să le ridic la bord.  În paranteză fie spus, nici C., cel care vineri dimineață a venit cu noi pe apă, nu a avut mai mult succes decât mine. Nu a reușit să pună mâna pe niciuna, în ciuda faptului că, vremelnic, s-a mai conectat și el cu câte vreuna.

          Făcând acum un exercițiu de analiză și gândire profundă, dacă oi fi capabil de așa ceva, pot trage savanta concluzie că între toate dogmele noastre pescărești și toate nălucile pe care le-am îmbăiat, știucile respective au ales libertatea. Asta doar ca să pot muta vina de pe mine pe ele…, bineînțeles.

          Aceasta a fost, dragilor, marea noastră aventură de anul acesta din lumea apelor, a nuferilor, pelicanilor și lebedelor. Dar a fost bun și așa, căci se știe că oricând se poate și mai rău.

          Și loc de mai bine se spune prin lume că ar mai exista, dar nu a fost și în cazul nostru valabil, căci Barbara ne-a băgat la apă, și pe noi și aproape toată pescuiala noastră, mai ușor decât ne-am fi putut imagina vreodată.

Noi să fim sănătoși!

          ”Sic transit gloria Barbara!‟

The post DELTĂ ÎN TREI ACTE appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Cristi Albu va invita la un nou Studiu de caz la spinning, in care veti descoperi pescuitul la pastrav din caiac, pe lacuri montane. O experienta inedita, dintr-o ambarcatiune ce cunoaste din ce in ce mai multi adepti. Tehnica de pescuit, naluci eficiente si peisaje de munte spectaculoase, numai la Fishing & Hunting Channel.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Pescuit la pastrav din caiac – STUDIU DE CAZ LA SPINNING appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

(în patru acte)

„Simt că toți suntem insule într-o mare comună.‟

 Anne Morrow Lindbergh 

Personaje:

THALMOS ARGINTIVOR  – Peștele bântuit de oameni, purtătorul memoriei și al blestemului.

SCARDINIUS FREUDESCU – Pește psiholog rațional, ironic, reprezentant al științei secolului XIX.

PROF. SALMO JUNGOVICI – Pește psiholog mistic, ezoteric, visător.

CORUL PEȘTILOR BĂTRÂNI – Vocea colectivă a memoriei și a înțelepciunii.

CORUL PEȘTILOR TINERI – Vocea progresului, a neînțelegerii și a ironiei.

UMBRA DE OM – Apariție spectrală, fără replici, simbol al prezenței umane în adâncuri

ACTUL I – SOLILOCVII DIN ADÂNCURI

Decor: o întindere de apă adâncă și limpede, cu lumini verzui-albăstrii filtrate prin valuri. În centru, THALMOS ARGINTIVOR, un pește cu solzi translucizi, stă nemișcat, suspendat în apă. Se aude doar un murmur de corali și un clinchet slab, ca de ceasornic ruginit.

THALMOS (cu voce joasă, aproape șoptită): De ani de zile nu mai pot înota liniștit prin apă. De ani de zile nu am mai visat ceva frumos. Numai oameni. Oameni în haine negre, oameni cu ochi de sticlă spartă și mâini de fier. Oameni care nu mai știu să tacă.

(pauză. Se rotește lent prin apă):

Mi-au spus că sunt bolnav. Că am o obsesie. Că nu pot fi bântuit de ceva ce nu trăiește printre noi, în apă. Dar eu îi aud. Mereu. Îi aud cum sapă în maluri. Cum își varsă resturile în râuri. Cum își spală mizeriilor în lacuri și le lasă acolo, să le bem noi.

(se apropie de o piatră acoperită de mușchi):

Aici, sub această piatră, am găsit aseară o monedă cu chipul unui om. Zâmbea. Dar noi, peștii, noi nu putem zâmbi. Noi suntem tot timpul triști, pentru că noi fie înotăm, fie murim.

(pauză lungă. Se aude un sunet slab, ca o un huruit de locomotivă în depărtare):

Ce este oare sunetul acela? Îl aud în fiecare seară. Seamănă cu un animal de fier care urlă pe deasupra apei. Și când urlă, apa se încrețește. Și atunci eu simt că nu mai sunt singur. Că ei sunt acolo. Nu numai cu trupul, ci și cu umbra lor. Cu intenția lor. Cu vina lor. Cu lăcomia lor.

(se întoarce spre public, cu ochii larg deschiși):

Poate că nu ei mă bântuie. Poate că eu sunt cel care nu-i poate uita. Care nu mai poate să și-i scoată din cap. Poate că am înghițit un gând omenesc, și acum îl port în mine ca pe o boală. O boală care nu doare, dar care mă terorizează necontenit.

(pauză. Se aude un clinchet de ceas. THALMOS închide ochii):

Dacă aș putea să-i uit! Dacă aș putea să-i scot din mine, așa… ca pe un cârlig ruginit… Dar nu pot. Ei sunt aici, în mine. În solzi. În sânge. În fiecare cerc pe care-l fac în apă.

(lumina scade treptat. THALMOS rămâne suspendat în întuneric)

ACTUL II – CONSULTAȚII PSIHO-PISCICOLE

Decor: un cabinet subacvatic improvizat. Corali în formă de rafturi, un ceas care ticăie strident, un birou din scoici multicolore. În centru, THALMOS stă pe un scaun. În fața lui, doi pești psihologi: DR. SCARDINIUS FREUDESCU (cu monoclu) și PROF. SALMO JUNGOVICI (cu o barbă de alge și cu o privire visătoare).

FREUDESCU (scriind ceva cu o aripioară într-un carnețel de nisip): Caz clasic de halucinație antropocentrică. Pacientul proiectează asupra speciei umane o vină difuză, rezultatul, se pare, al unui complex de capturare nerezolvat. Spune-mi, Thalmos, ai fost vreodată prins în plasă?

THALMOS (cu voce joasă): Nu. Dar am visat că eram. Și visul mirosea a rugină și spaimă.

JUNGOVICI (încântat): Interesant! Visul ca memorie trans-generațională! Poate nu tu ai fost prins, ci un strămoș de-al tău. Poate porți în tine trauma unui pește de secol trecut. Ai încercat regresia în nămol?

THALMOS: Am încercat să uit. Dar oamenii nu se lasă uitați. Ei revin. În sunete. În umbre. În gustul apei. Și sunt din ce în ce mai mulți. Tot mai mulți…

FREUDESCU: Aha! Gustul! Poate e o tulburare senzorială. Ai schimbat dieta? Ai consumat plastic?

THALMOS (cu o undă de furie): Nu e despre gust. E despre prezență. Ei sunt aici, chiar și când nu sunt. Ca o idee care nu mai vrea să plece…, să moară.

JUNGOVICI (mângâindu-și barba de alge): Poate că tu ești alesul. Poate că oamenii te-au ales să le porți vina. Un pește-mesianic. Un martor al uscatului.

THALMOS: Nu vreau să fiu ales. Vreau să fiu crezut.

FREUDESCU (ridicându-se): Din păcate, știința nu validează bântuirea. Putem prescrie o cură îndelungată de tăcere. Sau o migrație sezonieră spre ape mai puțin populate.

JUNGOVICI: Sau… poți încerca să-i ierți. Uneori, iertarea este antidotul memoriei.

THALMOS (cu furie): Dar dacă nu vreau să-i iert? Dacă nu vreau să-i înțeleg? Eu vreau doar să nu-i mai văd, să nu-i mai aud! Vreau ca ei să dispară pentru totdeauna!

(pauză. Cei doi psihologi se privesc, apoi notează simultan în carnețele lor ceva)

FREUDESCU & JUNGOVICI (în tandem): Rezistență la tratament. Tendințe profetice. Posibil delir ecologic.

(lumina scade. THALMOS rămâne singur, în apa verzui-tulburie. Se aude un sunet slab, ca o locomotivă în depărtare.)

ACTUL III – CORURILE

Decor: o piață subacvatică, cu amfiteatru de corali. Peștii bătrâni stau în semicerc, cu solzi terni și priviri adânci. Peștii tineri dansează în jurul lor, cu solzi strălucitori și mișcări rapide. THALMOS e în centru, tăcut. Se aud bătând clopote de scoici.

CORUL PEȘTILOR BĂTRÂNI (grav, lent):

Oamenii au fost cândva poeți. Aruncau pietre în apă ca să vadă cercuri. Acum aruncă plastic. Cândva ne desenau pe vase, acum ne îngroapă în tot felul de uleiuri. Cândva ne cântau în balade, acum ne calcă cu turbine.

CORUL PEȘTILOR TINERI (vioi, ironic):

Dar ei ne-au dat nume! Ne-au pictat în cărți! Ne-au pus în acvarii cu lumină! Ne-au făcut vedete în filme! Ne-au dat sens! Fără ei, am fi doar carne și solzi care înoată prin apă!

CORUL BĂTRÂNILOR (cu tristețe):

Sensul nu e doar lumină. Sensul este și echilibru, iar ei au rupt echilibrul. Au spurcat adâncul cu zgomotele și mizeriile lor. Au uitat că apa are memorie.

CORUL TINERILOR (cu entuziasm):

Dar memoria poate fi, uneori, o povară! Noi vrem progres! Vrem să fim pești urbani! Să înotăm printre ruine și cabluri! Să fim parte din viitor!

THALMOS (cu voce joasă, dar clară):

Viitorul vostru este condamnat. Când vor seca toate apele, veți înțelege ce înseamnă să fiți bântuiți.

CORUL BĂTRÂNILOR (în crescendo):

Apele vor tăcea. Și abia atunci, în acea tăcere, omul va auzi. Dar va fi prea târziu.

CORUL TINERILOR (în diminuendo):

Poate…, poate că…, într-adevăr, este începutul sfârșitului. Poate că Thalmos are dreptate. Poate că suntem deja bântuiți.

Lumina scade. THALMOS rămâne în centru, învăluit de o apă deja tulbure. Se aude din nou sunetul unui tren. Corurile se retrag în întuneric.

ACTUL IV – BLESTEMUL

Decor: o întindere de apă tulbure și tăcută, aproape nemișcată. THALMOS e singur. În depărtare, o siluetă încețoșată – UMBRA DE OM  – plutește deasupra apei, fără chip, fără sunet, printre tot felul de resturi menajere și industriale. Lumina este foarte difuză și rece Se aud doar bătăile rare ale unui ceas din adânc.

THALMOS (cu voce joasă, dar limpede): Am căutat alinare. Am căutat înțelepciune. Am căutat uitare. Dar voi, oameni, nu mă lăsați să uit. Sunteți în mine ca o rană care pulsează necontenit de durere.

(se apropie de UMBRA DE OM, însă fără să o atingă):

Ați vrut să cuceriți uscatul. Ați vrut să cuceriți cerul. Ați vrut să cuceriți adâncul. Dar nu v-ați cucerit decât pe voi.

(se ridică ușor în apă, ca într-un dans lent):

Aș fi putut să vă iert. Dar voi nu v-ați oprit. Așa că acum nu-mi rămâne altceva de făcut decât să vă dau darul meu: Blestemul.

(vocea devine solemnă, aproape cântată):

Fie ca voi, oamenii,

Să vă dezvoltați necontenit!

Să construiți orașe peste orașe,

Să forați în dealuri și munți,

Să uscați râuri și mări,

Să inventați mașini care gândesc în locul vostru!

Fie ca mintea voastră să nu cunoască odihnă,

Fie ca progresul vostru să nu cunoască sfârșit

Până când veți seca toate apele lumii!

Și abia atunci,

Când nu va mai fi niciun pește,

Niciun val,

Ci doar lacrimi, sete și foame,

Să înțelegeți ce înseamnă să fiți bântuiți!

(UMBRA DE OM dispare lent. THALMOS rămâne suspendat în tăcere. Lumina scade până la negru. Apa se tulbură din ce în ce mai mult.)

EPILOG

CORUL TUTUROR (în crescendo, ca o rugăciune):

Thalmos, tu cel cu solzi de sticlă,

Tu care ai purtat omul în sânge,

Tu care ai rostit blestemul,

Fie ca spusa ta să fie auzită!

Fie ca apele să-și regăsească liniștea!

Fie ca omul să învețe ce înseamnă să fie bântuit până nu va fi prea târziu pentru toți!

(Se aude un clinchet slab, ca o lacrimă căzând pe o scoică. Lumina scade. Coralii se închid. Apele tac. O cortină grea se lasă încet, ca o adâncă apăsare, peste apele negre.)

The post TEXTE ALTFEL (2) – BLESTEMUL PEȘTELUI BÂNTUIT DE OAMENI appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

(teatru naiv  – de dureros)

*

„Ignoranța e cea mai grea povară, dar cel ce o poartă nu o simte.‟

Valeriu Butulescu

Personaje:

Pelagor – pește bătrân, fost mare pescar de oameni

Platonid – pește tânăr, sceptic și ironic

Doamna Somn – soția Domnului Somn, visătoare și melancolică

Carasul de Bibliotecă – pește erudit, păstrător de manuscrise scufundate

(Decorul este compus dintr-o bibliotecă subacvatică în ruină. Cărți plutind în derivă, alge crescute printre rafturi. Peștii sunt adunați în jurul unei mese de corali.)

Pelagor (oftând): Pe vremuri… o simplă copertă de piele și omul se arunca fără ezitare în apă după ea, ca hipnotizat. Cu „Dostoievski” mergeai la sigur. „Kafka” era momeală imbatabilă, să nu mai zic de „Homer‟, „Nietzsche” sau „Cioran‟. Aur curat, ce mai!. Acum… doar tăcere, nici măcar „manualul de dezvoltare personală” nu mai atrage aproape pe nimeni.

Platonid (sarcastic): Și toate astea pentru că oamenii nu mai citesc. De ce oare? Poate că omul s-a dezvățat de sens și acum se hrănește doar cu impulsuri, cu pixeli, cu zgomote, cu imagini…

Doamna Somn (visătoare): Sau poate că suntem noi prea adânci, profunzi și tăcuți. Prea răbdători și, deseori, prea greu de descifrat. Semănăm mult cu o carte. Dar ce e mai frumos, oare, decât gândul? Ce e mai adânc decât o frază care te ține treaz nopți întregi?

Carasul de Bibliotecă (scuturând o carte udă): Am găsit un volum de Heidegger ieri. Era prins între două epave. Niciun om n-a tresărit. Poate că, într-adevăr, logica, valoarea și noima s-au evaporat cu totul. Și pentru totdeauna.

Pelagor (cu amărăciune): Am prins odată un profesor de literatură cu o ediție veche de Kipling. A plâns în apă. Mi-a zis că nu știa că peștii pot înțelege poezia, iar eu i-am răspuns: „Noi nu o înțelegem. O respirăm.”

Platonid (râzând): Poate că trebuie să ne adaptăm. Să le trimitem notificări, un „ping” existențial ceva…

Și, apoi, după un scurt moment de tăcere, spuse din nou:

Sau… poate ar trebui să pescuim și noi cu ecrane, ca știți voi cine…

Pelagor (ironic): Da…, am auzit și eu de cei care momesc oamenii numai și numai cu ecranul…, dar se zice că toate capturile lor sunt sub limita admisă a IQ-ului. Nimic notabil.

Doamna Somn (melancolic): Și ce fel de pescuit ar mai fi acela? Fără sentimente. Fără răbdare. Fără întrebări existențiale…

Carasul de Bibliotecă (cu gravitate): Poate că nu ar mai trebui să ne pierdem timpul de pomană cu oamenii. Poate ar trebui să pescuim doar idei. Sau să ne retragem în adâncuri, acolo unde cuvintele încă mai au greutate.

Pelagor (privind în sus, spre luciul apei): Sau poate…, poate ar trebui să scriem noi. Să scriem și să trimitem cărți la suprafață. Să vedem dacă mai mușcă cineva.

Doamna Somn (ca în vis) Eu voi trimite un poem. Fără autor. Fără titlu. Doar o întrebare: „Mai e cineva acolo?”

Corul Peștilor (în crescendo, ca o chemare)

Mai e cineva acolo?

Mai e cineva acolo?

Mai e cineva…

The post TEXTE ALTFEL – ATUNCI CÂND CARTEA NU MAI ”MUȘCĂ‟ appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Continua aventura pescareasca pe raul Garam, acolo unde Malin Musatescu si invitatii sai au coborat din zona lipanului in zona mrenei. Ploaie, nivel in crestere al raului si pesti care apar si dispar, au facut ca mrenele capitale sa valoreze emotional si mai mult in ecuatia acestui film care surprinde povestea reala, fara cozmetizari, a acestor zile de pescuit. Malin Musatescu, alturi de Alin Musatescu, Peter Stahovitz si Andy Arif vor aduce in fata camerelor de filmat si in acest episod cleni si mrene pe care orice pescar de spinning ii doreste la capatul firului.

The post Râul de poveste – Partea 5 – EXPEDITII LA NOI ACASA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

François René de Chateaubriand

Constanța inconstanței

          Iată-ne, cum-necum, deja trecuți de miez de Răpciune și privind nu neapărat cu mare atenție filele rămase din calendarul acestui an, denumit științific Duo milia viginti quinque – MMXXV,  constatăm că: „mult a fost, puțin a rămas‟. Mai ales pentru noi, cei care ne trecem, ne petrecem și ne întrecem undind pe, și printre, unde, valuri, curenți de ape și visări halieutice care de care mai arzătoare și mai dulci.

          Pentru mine, ca pescar mai mult decât amator, dar nu chiar nătâng și nicidecum începător, caruselul acestui an m-a purtat până la începutul lui Gustar cu mare regularitate pe diferite locuri geografice definite prin poziționarea lor a fi lacustre.

          Despre ceea ce a fost înainte de prohibiția generală pe apele publice și, apoi, pe apele private pe care am hălăduit în timpul acesteia, nu are niciun sens să mă opresc acum cu descrieri, rememorări, comentarii, ci o să mă axez foarte pe scurt asupra celor petrecute după începerea sezonului nou de pescuit, adică la perioada post prohibiție 2025.

          După cum deja am amintit, până la începutul lui august lucrurile au mers relativ bine, multe sondări de unde reușind eu să fac până atunci, dar apoi lucrurile s-au „defectat‟, ca să nu spun altfel, și toate degetele de la o mână mi-ar fi de prisos pentru a număra câte vizite strict în interes de serviciu pescăresc am mai efectuat eu de atunci. Însă aceasta este o cu totul altă poveste, total irelevantă pentru aceste rânduri, dar care pentru mine personal s-ar putea să însemne foarte mult. Dar, deocamdată, voi lăsa timpul să vorbească și lucrurile să se întâmple de la sine și apoi voi vedea dacă și începând cu anul care urmează voi mai abdica necondiționat în fața chemărilor repetate și stăruitoare ale apelor și peștilor sau voi pune punct – cu totul și pentru totdeauna – peregrinărilor mele halieutice. Adică va fi ceva de genul: fie voi recita din nou cu mare emoție și plin de încântare, așa ca în ultimii aproape cinzeci de ani: Gaudeamus igitur !, în minunatul amfiteatru al naturii și al lumii apelor, fie voi spune precum Iulius Cezar la trecerea Rubiconului: „Alea iacta est!” , numai că eu nu voi trece râul respectiv și nici pe un altul nu-l voi mai traversa vreodată cu undița în mână, spunându-i pescarului din mine: „De mortuis nil nisi bonum!‟

          Revenind la subiectul acestor mestecări de gânduri personale, adică la cele două luni destul de intense de pescuit ale mele din acest an, pot spune că am reușit să trag o concluzie generală care să caracterizeze din plin partidele de pescuit din perioada respectivă și, totodată, să îmi reconfirm ceea ce știam deja, și anume că la pescuit totul este mai mult decât relativ.

          Dacă în alți ani, atunci când localizai peștii pe diferite zone aveai siguranța că cel puțin pentru o perioadă îi vei găsi tot acolo, ei bine, anul acesta, atât cât am pescuit eu din el, chiar dacă aproape de fiecare dată am prins pește destul de mult, maxim două partide neproductive, dacă, am avut în tot sezonul ăsta, de fiecare dată am găsit peștii pe alte meleaguri, aceștia migrând din zonele cu apă mică spre zonele adânci, din zonele cu vegetație spre zonele sterpe și viceversa, bineînțeles, așa ca niciodată, parcă, până acum.

Deci, concluzia concludentă care rezultă este aceea că pentru mine a fost un sezon în care inconstanța peștilor a reprezentat o constantă deloc de neglijat.

Irelevanța temperaturii de fierbere a apei

Dacă în prima parte v-am povestit la modul mai mult decât general despre anul meu pescăresc de până acum, nu cred că ar strica să vă povestesc, măcar sumar,  despre una dintre partidele de pescuit ale lunii iulie – din a doua sa decadă.

Eram în barcă din nou cu M., dar acest lucru deja este aproape un pleonasm în cazul meu (notă: doar într-o singură pescuială din barcă în 2025 am fost singur, în rest am pescuit doar în tandem cu el) și, așa după cum am spus în rândurile anterioare, trebuia să căutăm de zor habitatele alese de pești pentru viețuire în ziua respectiva. Și ne-am tot plimbat, și am tot căutat, până i-am găsit.

Dar acest lucru s-a întâmplat cam de fiecare dată anul acesta, așa că nu mă voi opri aici cu relatarea respectivei pescuieli, ci vă voi povesti și care a fost ineditul acesteia.

Erau, cu aproximație, orele unsprezece deja ale zilei, atunci când ne-a fost dat să asistăm la un spectacol destul de rar, dacă nu chiar unic.

Apa întreagă părea să fi prins atunci viață, căci, de oriunde roată, peștii săreau de nebuni spre suprafață.

Am mai trăit ceva asemănător în urmă cu trei toamne în Delta Dunării, dar atunci peștii care participau la proba, mai mult sau mai puțin olimpică, de: săritura spre suprafață, erau, în proporție de 99,999999…. , la sută doar roșioare, care de care mai atletice, însă, de această dată, întreg galantarul cu pești al apei respective înnebunise de-a binelea.

Am distins destul de ușor și de clar salturile înflăcărate ale albiturilor: babuște, morunași și roșioare, atacurile furibunde în peliculă ale știucilor zălude și ale bibanilor loviți parcă de streche și să nu mai pomenesc de avântatele și nebunele salturi ale avaților. Parcă ploua pretutindeni peste apă cu niște pietroaie care din care mai mari.

          Am prins mult pește atunci, oarece știuculițe, dar în special bibani, însă nici roșioarele cele mari nu s-au sfiit în a lovi zdravăn gumele noastre. Despre cei din familia Aspius, pot spune că doar unul dintre ei m-a fericit cu un atac feroce și apoi, câteva secunde, cu un ciob de dril mai mult decât intens. Doar el, dar a fost mai mult decât minunat și atât deoarece ceea ce percepeam vizual, sonor și cu inima, prin intermediul firelor și al lansetelor noastre, a fost ceva atât de extraordinar încât ziua respectivă se va odihni mult și bine de acum înainte în cuibarul amintirilor noastre pescărești.

          Și, apropo, chiar dacă a fost destul de rece în acea zi, s-a demonstrat că apa poate fierbe și din alte motive, nu neapărat din cele termice.

Apoi a venit o ploaie smintită, care ne-a udat completamente, ca pe niște mâți pricăjiți, și a trebuit să fugim, de nevoie și cu mare durere în suflet, acasă.

„Piscem natare doces„ spuneau latinii atunci când vorbeau despre inutilitatea de a învăța pe cineva ceea ce acesta știe deja să facă foarte bine, dar cred eu că în ziua aceea peștii chiar ar fi trebuit reînvățați să înoate, deoarece ei doar săreau. Prin apele lor și prin gândurile noastre.

The post SCURT PE 2 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Am calatorit de-a lungul Raului Doamnei, unul dintre cele mai frumoase rauri de munte din Romania, in cautarea de peisaje si locuri ce-ti taie rasuflarea, dar mai ales in cautarea pastravilor salbatici ai apelor repezi. Cu pasiune pentru aceste ape involburate, Cristi Albu va invita la un nou film din seria Studiu de caz la spinning, aici la Fishing & Hunting Channel.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Drumetind pe Raul Doamnei – STUDIU DE CAZ LA SPINNING appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Te invităm să ne fii partener, la Ediția a X-a, în perioada 12-15 Martie 2026, în același loc bine-cunoscut, Pavilionul B1 al Centrului Expozițional ROMEXPO, ce are o suprafață totală de peste 12.000 de metri pătrați dedicată exclusiv acestui eveniment. 

fishingandhuntingexpo.ro

Ca noutate pentru această ediție, înscrierea și rezervarea unui stand se fac prin accesarea PAGINII DE ÎNSCRIERE și completarea ADEZIUNII ONLINE.

Te rugăm să consulți TERMENII CONTRACTUALI și să acorzi o atenție deosebită noilor noastre condiții de participare, actualizate pentru această ediție.

Important: Alocarea spațiilor se va face în ordinea primirii solicitărilor, exclusiv pe baza completării Adeziunii online.

Planul interior, cât și planul exterior al expoziției se vor actualiza zilnic și pot fi accesate la adresa: fishingandhuntingexpo.ro/Plan.pdf  (pentru a vedea cea mai recentă versiune, te rugăm să apeși Refresh, prin combinația de taste Ctrl+F5).

Pentru orice întrebări suplimentare sau pentru plasarea comenzilor, suntem la dispoziția dumneavoastră pe e-mail sau la numerele de telefon indicate mai jos.

EXPO TEAM
Orar: luni-vineri, 10:00-17:00

Cristi Albu – (Pescuit, ambarcatiuni): +40 743 040 012
Gabi Tomulescu – (Pescuit): +40 743 169 741
Anca Matiesc – (Vanatoare, Food, Outdoor, English): +40 745 204 444

Email: expo@fishingandhuntingtv.com
Strada Miletin 47, Sector 3 | Bucuresti
Strada Călărașilor 15 | Oradea, RO-410195

Marketing/Media:
0040-743-040-018
e-mail: marketing@fishingandhuntingtv.com 

*** 🇬🇧  ***

Launched in 2016, the Number 1 event in Romania dedicated to anglers, hunters, and enthusiasts of boats and the outdoors, the Fishing & Hunting Expo, has reached its 10^th anniversary edition. We invite you to be our partner at the 10^th Edition, which will take place March 12–15, 2026, in the same well-known location, Pavilion B1 of the ROMEXPO Exhibition Center, with a total area of over 12,000 square meters dedicated exclusively to this event.

New for this edition: registration and booth reservation are done by accessing the REGISTRATION PAGE and filling out the ONLINE APPLICATION FORM. Please review the CONTRACTUAL TERMS and pay special attention to our updated participation conditions for this edition.

Important: Space allocation will be made in the order requests are received, exclusively based on completion of the online application form.

The interior plan and the exterior plan of the exhibition will be updated daily and can be accessed at: fishingandhuntingexpo.ro/Plan.pdf  (to see the latest version, please press Refresh, using the Ctrl+F5 key combination) .

Important: Exhibition stand will be allocated in the order in which requests are received, exclusively based on the filled and signed contract, which you can sign electronically and send by e-mail.

For any additional questions or to place orders, we are at your disposal by e-mail or at the telephone numbers indicated below.

EXPO TEAM

Hours: Monday-Friday, 10:00-17:00

Cristi Albu – (Fishing, Boats): +40 743 040 012

Gabi Tomulescu – (Fishing): +40 743 169 741

Anca Matiesc – (Hunting, Food, Outdoor, English): +40 745 204 444

Pirvu Florin – (Hunting): +40 722 936 869

Email: expo@fishingandhuntingtv.com

Splaiul Unirii 76 (River Platza), Sector 4 | Bucharest

Călărașilor Street 15 | Oradea, RO-410195

Marketing/Media:

0040-743-040-018

email: marketing@fishingandhuntingtv.com

The post F&H Expo 2026 – editia a X-a, ANIVERSARĂ appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Locație: Islaz – zona Grămești.

Cu acest prilej se va desfășura și un concurs amical de pescuit de pe mal.

CONCURS DE PESCUIT (SPINNING) DE PE MAL

Denumire concurs: CUPA BUCOVINEI – ED. XI – 2025

IN MEMORIAM SORIN NUCU BUCULEI

Data: Sâmbătă, 13 SEPTEMBRIE 2025:

Locație: lac Rogojești : se anexează harta.

Program desfășurare concurs:

– ora 06-30: întâlnirea pe malul apei;

– ora 07-00: ședința tehnică;

– ora 08-30: start manșa 1;

– ora 11-30: final manșa 1;

– ora 12-30: start manșa 2;

– ora 15-30: final manșa 2:

– ora 16-15: festivitatea de premiere.

Notă: în funcție de numărul de participanți și de condițiile meteo din ziua desfășurării concursului programul manșelor poate suferi unele modificări!

SPONSORI: Rotmac eco, BERTI – hand made lures, Pescarmag.ro, B&b, BEELAN HONEY  BUCOVINA, Serigrafando, Tipografia Celestin, Tornado Print, bioENERGY Suceava

LISTA SPONSORILOR RĂMÂNE DESCHISĂ!

PARTENERI: AJVPS Botoșani, Rotmac eco,

PARTENERI MEDIA: Radautiziar.ro, The Fishing & Hunting Channel, Spinning Case Study , Viva Fm Suceava.

Pentru doritori, taxa de înscriere este de 200 de lei / pescar.

Condiții de participare: Permis de pescuit valabil în anul 2025.

Taxa poate fi achitată la magazinul PescarMag.ro din Rădăuți sau prin virament bancar în contul RO86 UGBI 0000 3320 1662 3RON , cu mențiunea “Înscriere întâlnire ACSBF 2025”.

Se considera înscriși doar pescarii care au achitat taxa de înscriere, fie cash, fie prin transfer bancar!

Valoarea premiilor:

Locul I – Voucher de 1000 lei cash

Locul II – Voucher de 600 lei cash

Locul III – Voucher de 400 lei cash

Locul VII  – 1 exemplar al cărții ”ȘAPTE DE INIMĂ PESCĂREASCĂ”, autor Dinu-Florin Cîrstean.

PESCARMAG.RO ȘI B&B vor oferi, prin tragere la sorți, 3 vouchere în valoare de 200 de lei fiecare;

Locurile I-X vor primi câte un buff personalizat de la SERIGRAFANDO, Luca Micella

Locurile I-X vor primi câte un borcan de miere polifloră a câte 400 de grame / bucata, de la BEELAN HONEY BUCOVINA – BILAN ROMEO.

BERTI – HAND MADE LURES va oferi ca premii năluci pentru pescuitul peștilor răpitori.

Lista premiilor rămâne deschisă.

Organizatorii vor oferi tuturor celor prezenți la această acțiune cafea, ceai, o gustare caldă (ceaun).

The post Socializare la CUPA BUCOVINEI – ED. XI – 2025 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 I. Timpul care nu mai curge

Era o zi de august, din urmă cu doi an.

A fost un an ciudat acel 2023 pentru mine. Ca pescar, nu ca altceva. O să vă explic imediat și de ce.

Dar să revin la ziua respectivă, de august, așa cum v-am spus. Poate credeți că nu pot fi mai exact de atât, dar, spre surprinderea dumneavoastră, nu și a mea, pot, deoarece îmi notez totul într-un catastif electronic. Toate partidele de pescuit din timpul anilor, cu date, locații, starea vremii, stil, echipament, apetitul peștilor etc?

Așadar, era data de 26 ale lunii lui gustar 2023.

Mă aflam încă de cu o zi înainte pe malul Prutului, mai jos de Sadoveni. Era deosebit de cald. Pământul părea să fi uitat cum să respire. La prânz, aerul era ca de foc, de nerespirat. Pe partea cealaltă, Republica Moldova se ridica abrupt, cu un schit mic încastrat între stâncile dealului. Tăcerea venea de acolo, ca o apă rece, peste gândurile mele.

Pescuiesc de când mă știu. Asta spun mereu, ca și cum ar fi o scuză. Dar în acel an, ceva în mine, în inima, gândul, sufletul, mintea mea, nu știu exact unde anume sau dacă nu cumva în toate acestea la un loc, se rupsese. Nu mai simțeam nimic. Nici plăcere, nici chemare. Mergeam la pescuit parcă din obligație. Cu regularitate, cu disciplină, ca o formă de respect față de o rutină care nu mă mai reprezenta.

Viața mă pasa zilnic între serviciu, treburi gospodărești și scris. Da, scriam mult în acea vreme. A fost anul în care am scris integral volumul  Șoapte pe mal, și poate că acolo îmi pusesem toată febra, toată viața, pescuitul devenind un gest gol, ca o fotografie fără subiect.

Și…, totuși, continuam să merg. Zi după zi, mai corect spus, weekend după weekend, cu undița în mână și cu sufletul în derivă.

Poposisem în ajun pe malul Prutului, râul meu cel mai drag dintre toate râurile lumii, cu speranța că voi reveni la normal, cu speranța că plăcerea pescuitului se va înfiripa din noi în mine. Dar … nimic. Stăteam pe marginea apei graniță ca pe marginea unei amintiri care nu mai voia să se întoarcă. Apa curgea frumos și liniștit, dar în mine totul stagna. Mă uitam la plută cum dansează pe luciul apei și mă întrebam dacă nu cumva și ea se preface. Dacă nu cumva și ea, așa ca mine, mimează o viață care nu mai are sens… sau vlagă, sau… chef… .

Ce se întâmplase oare? Unde se dusese bucuria aceea simplă, aproape copilărească, de a simți vibrația firului, de a anticipa ce se petrece în adâncuri, de a ghici ce pește se interesează de momeala sau de năluca mea? De ce nu mai tresăream la primul zvâcnet al lansetei? De ce nu mai simțeam nimic nici când scoteam peștele din apă, ca un robot, privindu-l cum se zbate asemenea unei o întrebări fără răspuns?

Poate că mă pierdusem în cuvinte. Poate că într-adevăr Șoapte pe mal îmi luase tot ce aveam mai viu. Sau poate că nu era vina cărții, ci a timpului. A acelui timp care se scurge fără să întrebe dacă mai avem chef să-l trăim. Mai ales că începusem binișor să mă depărtez de vârsta de patruzeci de ani. Mă simțeam în acele momente ca o frunză uscată prinsă într-un curent lent, curent care nu duce nicăieri, ci doar se învârte hai-hui, orbecăind după o gură de vărsare care a existat cândva, dar care atunci părea că nici măcar nu fusese inventată.

Și…, de ce oare continuam totuși să merg la pescuit dacă tot nu simțeam nicio atracție pentru așa ceva. Poate că dintr-un soi de loialitate absurdă față de mine însumi. Față de pescarul care eram. Față de pescuit. Nu știu. Doar presupun.

Țin minte că mă întrebam ades: Mai sunt eu acela, pescarul nebun și fără pic de liniște care respiră doar prin ceața zorilor din bălți și se alintă în lumina blândă a asfințiturilor de pe întinsurile de apă? Mai sunt pescarul care se trezea cu noaptea-n cap, cu inima bătând ca o undiță încordată și întinsă spre necunoscut? Sau sunt doar o umbră care repetă gesturi în speranța că ele vor aduce înapoi ceea ce s-a pierdut?

Nu aveam răspunsuri. Doar tăceri. Tăceri adânci și negre, ca Prutul. Și poate că, într-un fel, pescuiam în mine. Aruncam firul în propriul suflet, sperând să prind ceva. Orice. Un gând limpede. O emoție. O tresărire. Dar nimic nu venea. Nimic nu era viu acolo. Doar ecoul întrebărilor care se loveau de malul stâncos al conștiinței mele, așa ca apele Prutului de malul stâncos de pe partea moldovenelor,  în fața mea.

II. Vină, tăcere și pești

Și mai era atunci un gând pribeag care nu îmi dădea pace. Un gând care mă rodea neîncetat. Cugetam poate prea mult asupra lui. Posibil să fi fost și el de vină pentru imobilitatea mea sufletească, dar el era tânăr, de puțin timp, pe când boala aceea ciudată mă chinuia încă de la începutul anului.

Un amic de-al meu, pescar cu state vechi, era grav bolnav și mă chemase în urmă cu câteva zile, telefonic, să merg pe la dânsul ca să-mi aleg ce voiam eu din sculele lui de pescuit. Știa că va muri. Și eu știam.

Îmi făcusem o promisiune în mine atunci, de ceva vreme încă, să trec într-o zi pe la dânsul. Să-l văd, poate pentru cea din urmă oară, și să mai stăm puțin de vorbă. Atât cât putea el, cât îl lăsa sănătatea și îl mai ajuta trupul său bolnav. Dar…, am tot amânat. Și iar am amânat… și n-am mai mers. Și…, acum, cu telefonul ăsta…, cum naiba să mai merg? Mi-era teamă că se va crede că merg la el doar pentru ce lasă în urmă. Ca un vultur pleșuv din deșert, ca un jefuitor de morminte. Și chiar nu am vrut să se creadă așa ceva. Relația dintre noi fusese una specială, așa că nu voiam să o întinez cu un gest atât de lumesc, cu un gest care mi se părea absurd până peste poate prin lipsa sa de orice calitate sau rafinament moral. Nu…, nu puteam să-l mai vizitez în condițiile astea. Era clar. Mi-era ciudă pe el că îmi dăduse acel telefon, mi-era ciudă pe mine că nu îl vizitasem până atunci. Și adesea mă înjuram în gând că nu o făcusem.

Am refuzat să cred, nici măcar timp de o secundă, că promisiunea de a-mi da ceva o făcuse tocmai pentru a mă determina să trec pe la dânsul. Mă cunoștea foarte bine și știa că nu rezonez cu ispite de acest gen.

Și timpul a trecut, iar acum nici nu mai contează ce, cum sau de ce a fost tot ceea ce a fost atunci. El pe mine nu m-a mai văzut niciodată, dar eu pe dânsul da. La priveghi și la înmormântare. Stătea nepăsător, rece la trup și cu mâinile pe piept, iar eu eram cu mâinile goale și cu sufletul plin de o vină pe care nu o mai poate spăla nici măcar Prutul.

Și…, dacă tot am pomenit de Prut, ar trebui să mă întorc pe malul său.

Peștii atunci mușcau cu destul aplomb. Plătici și morunași. Nimic spectaculos, dar nici dezamăgitor. Dar nici măcar ei, peștii, cu toată zbaterea și frumusețe lor, nu mă puteau scoate din starea deplorabilă în care mă aflam. Nici ei nu puteau să repare ceea ce era atunci în mine defect.

De două zile eram acolo, pe malul meu preferat, și tot nu simțeam nimic. Tot mort în suflet eram. Nici măcar seara, când colegii pescari făceau grătar, râdeau și povesteau în jurul focului. Nu. Nici atunci. Eu stăteam ca un obiect uitat pe marginea unei conversații. Focul ardea, dar nu mă încălzea.

III. Ceața care dezvăluie

Țin minte că în ziua de 27 august m-am trezit foarte devreme. Soarele încă nu se arătase de după malul din față, ci doar se bănuia că se trezise din visare. De ce oare mă trezisem? Nu mai știu, dar nici nu mai contează foarte mult acum.

Ideea este că m-am ridicat încet, în liniște, colegii mei încă dormeau, și am ieșit din cort. Afară era răcoare, ceață și vânt. Și, probabil, că mai era ceva acolo, ceva magic, deoarece, dintr-o dată, fără veste sau fără motiv, fără logică sau fără vreo explicație… am simțit. Dorința. Nerăbdarea. Plăcerea… Ca o flacără care se aprinde într-un loc unde nu mai era nimeni și nimic. Ca un pește care apare din neant. Am apucat undița cu o emoție pe care aproape că nu o mai recunoșteam. Era ca și cum mă întorsesem acasă, fără a ști însă de ce anume plecasem.

Oare ce s-a schimbat în acea dimineață? Ce s-a întâmplat și reparat în mine? Nu știu. Nu pot să-mi dau un răspuns. Și dacă eu, care mă cunosc mai bine decât oricine, nu pot, atunci voi, cititori dragi, ce șansă aveți?

Dar poate că unele lucruri nu se explică. Ci doar se trăiesc. Se simt. Se pierd și apoi, când te aștepți mai puțin, se regăsesc. Și Prutul curge mai departe și acum, iar peștii apelor și ai sufletului, câteodată, ne bucură cu adevărat.

Aegroto dum anima est, spes est. 

The post PESCUINDU-MĂ PE MINE ÎNSUMI appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.