Florin Carstocea, Nelu Ghelase, Vali Martoiu, Traian Petrar, Felix Roman si Stefan Fasie, in trei cuvinte… Aur pentru Romania

Organizarea CN de crap se face de ani buni pe banii, timpul și nervii pescarilor de competiție care au reușit să preia aceste evenimente sportive de la AGVPS. AGVPS, la rândul său, s-a adaptat rapid noii situații. Fiind presați de o iminentă revoltă a pescarilor de competiție care s-au organizat în cluburi și asociații cu intenția de a boicota CN-urile AGVPS prin organizarea de CN-uri paralele independente, AGVPS a dat senzația că renunță la puterea absolută. Astfel a fost predată ștafeta pentru organizarea CN de crap – și ceva ma târziu a CN de spinning – stratagemă care nu au făcut decât să aducă avantaje pentru AGVPS. Vădit lucru, odată ieșit din umbra prăfuită a acestei organizații, pescuitul de competiție a devenit și performant. De la regulamente, la pregătirea pistelor, organizarea etapelor, cooptarea sponsorilor și formarea loturilor naționale, totul a fost făcut pe munca și efortul financiar al pasionaților care s-au dăruit pescuitului de competiție. A fost o supapă extraordinară, o mișcare inteligent făcută de AGVPS, prin care singurul lucru pe care îl mai aveau de făcut a fost să plătească taxa la FIPS. În rest comisiilor nu le rămânea decât să oblăduiască simbolic, pe la tot felul de adunări și ședințe, talentul, performanța și sacrificiile pescarilor care s-au înhămat de bună voie la organizarea CN de pescuit. Mai mult, după încercări ratate de a înființa federații care să uzurpe rolul și statura AGVPS la FIPS, băieții din competiție s-au liniștit și și-au dat seama cât de greu este să urnească acest colos din locul lui. Bref, AGVPS a devenit o Înaltă Poartă la care pescarii de competiție vin în fiecare an, așa, ca să demonstreze că sunt supuși și cu ciocul mic. Venirea asta în piele de supuși ghiauri nu rămâne însă fără consecințe pentru pescarii de competiție, căci toată gloria și sacrificiul soldaților sunt acum ale sultanului.

Până la urmă toate astea contează mai puțin. Principalul este ca loturile naționale să participe la CM-uri și să reprezinte cu onor România. Ce mai contează că AGVSP joacă rolul păstorului absolut al pescuitului de competiție de la noi? Totul este bine dacă lasă libertate pescarilor să-și organizeze campionatele naționale și selecțiile pentru lot așa cum cred ei că este mai corect. Lucru care s-a și întâmplat, singura participare la acest efort comun din partea AGVPS fiind trimiterea unui observator pe la etape, mai ales la crap. Adică un fel de frecție și gargară pe la standuri, evident pe banii organizatorilor de etapă. Am spus și o mai spun: în lipsa unei federații sportive a pescarilor AGVPS demonstrează că este singura asociație capabilă să controleze fenomenul la nivel național. Impostura conjuncturală asumată însă de AGVPS, acceptată și de pescari ca monedă de schimb a libertății, este suportabilă atâta timp cât bunul simț moderează această relație. O relație nu de simbioză, așa cum vrea să insinueze AGVPS, ci de parazitism. Un parazitism în care gazdele sunt sunt chiar pescarii de competiție.

Salut aici rebranduirea revistei AGVPS prin formatului ambițios în care se prezintă ea acum. Găsesc însă aici un articol scris de Muguruel Ionescu, o retrospectivă a anului competițional 2012 care mă cutremură prin tupeul afirmațiilor. Iată prima mostră: „… activitatea competițională din anul precedent a fost dominată de găzduirea și organizarea, de către AGVPS din România, al celui de-al XIV-lea CAMPIONAT MONDIAL DE PESCUIT LA CRAP”. Știți ce? Asta mi se pare nu numai impostură, ci și o formă perfidă de plagiat prin care AGVPS își însușește toate realizările RIG Service, la care se adaugă – evident – încasarea perfidă a taxelor de participare. Ceva mai încolo același domn Mugurrel Ionescu ajunge și la CN de spinning, organizat de facto de către LRS (Liga Română de Spinning). Această Ligă, prin cluburile pe care le reprezintă, este implicată total în roganizarea pistelor de concurs, arbitraj, relația cu sponsorii, organizarea și finanțarea lotului național, inclusiv finanțarea participării la CM-uri. Totul este realizat cu banii sponsorilor (prin asocierea directă a acestora cu cluburile din LRS) și cu banii colectați din cotizațiile pescarilor la cluburi, cât și din taxele de participare la etape. Nu vi se pare prin această prismă până și simpla apariție a siglei AGVPS pe bannere la concursuri un abuz? Iată ce crede însă domnul Mugurel Ionescu: „ Toate etapele și finalele campionatului național de pescuit sportiv s-au desfășurat sub egida, îndrumarea și, în mare parte (sublinierea noastră), finanțarea AGVPS din România, cu directa implicare a membrilor Comisiei de Pescuit Sportiv și Competiții”. Păi este sau nu este ăsta cinism? Să nu amintești, măcar așa, în treacăt, și LRS și sponsorii mari ai lotului național? Să-ți asumi cu seninătate absolut toate meritele, când tu pui pe masă doar taxa de participare la CM (ceva peste 1000 euro) și afilierea la FIPS-CIPS? Când fiecare pescar membru al lotului a cheltuit din buzunarul propriu pentru a fi prezent la toate etapele CN minim 1000 euro, la care se adaugă eforturile sponsorilor și NIMIC de la AGVPS?

Din textul semnat de domnul Muguruel Ionescu transpare adevărata față de stăpân a AGVPS, un stăpân care nu are considerație pentru slugile sale pasionate de pescuitul de competiție, în schimb este dependent de rezultatele muncii acestora. Da domnilor, pentru că performanțele, medaliile și tricolorul înălțat la festivitățile de premiere sunt merite pe care, iată, AGVPS și le arogă în totalitate, merite care au rolul să îi cimenteze pe vecie poziția de afiliat FIPS-CIPS, unic reprezentant al pescarilor români în competiția internațională oficială. Să zicem că domnul Mugurel Ionescu, în textul său din Vânătorul și Pescarul Sportiv ar fi subliniat implicarea logistică și financiară a organizatorilor reali ai CN-urilor. Ar fi promovat munca Rig Service și LRS, ar fi mulțumit sponsorilor. Să zicem că în acest context ar fi reiterat rolul de reprezentant FIPS al AGVPS în România, un rol pur tehnic, aproape birocratic. Dacă ar fi fost așa pescarii de competiție ar fi trecut cu vederea că „îndrumarea” și „directa implicare a membrilor Comisiei de Pescuit Sportiv și Competiții” s-au rezumat în principal la deplasări afară cu loturile, la antrenamente sau la CM, moca, pe cârca asociațiilor independente și sponsorilor acestora care au organizat, finanțat totul – de la piste, arbitraj și premieri, la tricourile, jachetele și șepcile tricolorilor. Iată cum un text ce părea o trecere în revistă impersonală a unui an competițional, cam așa ca la gazeta de perete dintr-o defunctă Circă de Miliție, domnul Mugurel Ionescu a reușit să semneze în numele AGVPS un adevărat autodenunț.

The post AGVPS sau cum se fura aurul appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Priviti imaginea de mai sus. In ea este raul Buda, un rau binecuvantat din Fagaras, cu pastravi, cu aburul vaii strajuite de cetina intunecata, cu volburi, pastravi si cascade. Orice tara care are o asemenea minunatie a naturii ar face tot ce ii sta in putinta sa o pastreze si sa o lase cat mai intreaga generatiilor ce vin. Inchipuiti-va un rau Buda in Cehia, Ungaria sau in Serbia. Daca vi se pare prea mare efortul de imaginatie, atunci urmariti la PVTV filmele realizate pe rauri de munte in astfel de tari. Adevarate paradisuri pentru turism si pescuit cu musca artificiala. Ca e vorba despre dezvoltarea comunitatilor din zonele respective, despre pensiuni si tot felul de servicii destinate turistilor, nu mai trebuie sa spun, e clar ca buna ziua. Avem deja multi pescari romani care pleaca anual in tarile cu pricina si lasa destui bani acolo. Ii lasa pentru ca in tara la noi raurile au ajuns la mila profitorilor care – ati ghicit – nu au nici cea mai mica mila pentru valorile de patrimoniu natural si cultural al acestei tari, atata timp cat pot face bani din asta. Priviti imaginea de mai sus, pentru ca este o parte din Romania care a murit acum un an sub lama buldozerelor unor indivizi care, in spatele paravanului certificatelor verzi oferite de europeni pentru obtinerea energiei din resurse regenerabile, au reusit sa puna in aplicare o adevarata hacatomba ecologica, incalcand tot ce se poate incalca in materie de legislatie de mediu. Va mai retin atentia doar cu atat: la vremea respectiva, in urma protestelor societatii civile, a ONG-urilor, ministrul Ministerului Mediului – Laszlo Borbely – a promis oprirea lucrarilor si a recunocut mari neregului in acest proiect. Ministrul a cazut, s-a spalat pe maini, nici usturoi n-a mancat, iar scandalul politic de acum este mediul perfect pentru ca baietii destepti sa continue lucrarile cu sarg, ducandu-si distrugerea la nesfarsit fara sa-i mai intrebe nimeni de sanatate. Vorba aceea, decat sa aiba copiii si nepotii nostri un asemenea rau, mai bine sa aiba copiii si nepotii lor Ferrari si Maserati.

Nu stiu cum sunteti voi, ceilalti pescari, dar eu ma simt deja coplesit de distrugerea apelor si fondurilor piscicole de la noi. Pentru ca neantul nu se implementeaza in cele mai profunde locuri ale Romaniei. Ticalosia nu se consuma numai acolo sus, in creierul muntilor, unde am ajuns sa bagam in teava micro-hidrocentralelor orice paraie, inca de la izvor, lasand seci vaile, izgonind salbaticiunile Fagarasului si schimband microclimate. Cum sa nu ia foc padurile Fagarasului, atat cat au scapat de securea mafiei lemnului, chinuite de vara caniculara, cand apele acestui masiv muntos sunt bagate pe sest  prin tevi si duse jos, drept in turbine? Cum sa infrunti uscaciunea cu o uscaciune  si mai mare? Si nu e doar vorba despre celelalte pustiimi, ale baltilor si japselor, ghiolurilor si canalelor din Delta, unde isi fac de cap braconierii electrici ca si cum Rezervatia Biosferei Delta Dunarii ar fi intr-o tara din lumea a treia, unde disolutia statului este lucrarea autoritatilor spre o netarmurita coruptie la cel mai inalt nivel. No. Am intalnit neantul asta la doi pasi de casa, in inima Bucurestiului, pe cand filmam pescarii de pe Dambovita. Am vazut cu stupoare o barca pneumatica, motorizata, a Apelor Romane, cu doi baieti (probabil de serviciu) care scoteau plasele ascunse undeva pe mijlocul apei, intre Ciurel si Grozavesti. Braconieri in buricul targului? Asta nu este tot! Mergeti la Lacul Morii sa vedeti ce n-ati vazut. Haite de braconieri din Rosu, din blocurile vecine, din negura taranei Ilfovului, impanzind cu plase acest lac ce ar fi putut fi un excelent loc de recreere pentru Bucuresteni, pescari sau nepescari. Mergeti sa-i vedeti cum dau cu curent electric, aici sub nasul autoritatilor centrale, nu va mai minunati ca in 22 de ani la Tulcea nu a fost bagat in parnaie niciun nenorocit de braconier cu aparat electric.

Unde sa mai mergem la pescuit, cand jaful este peste tot, iar putinele ape cu peste destinate pescuitului sportiv sunt din ce in ce mai prohibitive? Pana vom gasi un raspuns la aceasta intrebare, altfel cu un grad destul de mare de sens peiorativ, revin la crima de pe valea raului Buda. Seceta nu a ramas fara urmari. In tevi abia daca mai curge apa. Iar acest august se va repeta pe un rau cu debit oricum sub ceea ce trebuie sa fie pentru a face o micro-hidrocentrala profitabila. Nu-i nimic. Nu trebuie sa produca mult. Doar putin, cat sa puna baietii destepti mana pe certificate verzi. Adica milioane de euro anual, storsi pe bune, din piatra seaca.

The post Kilowattul trece, pietrele raman appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Iata ca minunea s-a intamplat! Am asteptat 22 de ani sa avem un studiu statistic specializat care sa faca putina lumina in lumea pescuitului sportiv/recreativ. IMAS a finalizat un astfel de studiu in perioada 9 – 17 noiembrie 2011, pe un esantion multistadial si realizat in 189 de puncte de esantionare din 91 de localitati. Marimea esantionului a fost de 1041 de persoane, eroarea maxima de esantionare fiind de +/- 3%. Intrebati daca merg la pescuit, un procent de 25% au raspuns afirmativ, ceea ce inseamna ca – cel putin teoretic – din 20 de milioane de romani, 5 milioane umbla dupa baboi. Evident ca este vorba despre 5 milioane de romani – barbati, femei, copii, batrani – care au fost cel putin o data in viata la peste… Sa nu va inchipuiti ca avem de a face cu pescari ce ajung pe apa saptamanal.

Acum putem desena profilul pescarului majoritar. Pescuieste de cel mult 2 – 3 ori pe an, numai in ape publice, cu undita, fara a plati taxa ANPA. El nu este membru al unei asociatii, nu cumpara reviste si nici nu le citeste atunci cand da de ele. In schimb se uita la TV, la emisiunile de pescuit. Are undeva pana in 8 clase primare, uneori ceva peste, ceva de genul prima treapta de liceu. In top 5 al notorietatii firmelor de echipament de pescuit se afla pentru acest pescar pe primul loc Baracuda, urmata de Cormoran, apoi in ordine de Mustad si Shakespeare. Cele mai multe produse cumparate de acest pescar pentru a-si completa trusa sunt produse de Mustad (probabil cele mai populare carlige din Romania), apoi de Cormoran si de Baracuda. Pescarul majoritar cheltuieste anual pentru nada si momeli sub 200 lei. Mai cheltuieste alti 200 lei pentru echipamente de pescuit si inca 200 lei pentru deplasarea la apele pe unde pescuieste. O caracterizare fugara a acestui pescar ar construi o imagine de familie iesita pe malul apei, cu lansete si undite multe, cu gratar, mici si patura.

Sa vedem insa cam cum arata pescarul ceva mai pasionat, cel care merge mai des la pescuit si care se straduie sasi mareasca bugetul destinat acestei activitati. In linii mari pescarii prefera apele publice (49%) si doar 23,7% pescuiesc pe ape private. In fine 27,1% merg pe ambele tipuri de ape. Dintre ei doar 12,1% isi vizeaza permisul si doar 6,1 s-au afiliat unei asociatii. Doar 5% dintre ei cheltuiesc intre 200 si 900 lei anual pentru nada si momeli, 4,1% cheltuiesc o suma situata in aceasta marja pentru deplasari si un alt 5% se incadreaza intre 200 si 900 lei pentru a-si achizitiona echipamente. Este evident ca in acest procent de 5% sunt inclusi pescarii dedicati, hotarati sa consume timp si bani pentru pasiunea lor, cu varste cuprinse intre 45 si 59 de ani. Foarte probabil sa se incadreaze in grupa celor care merg cel putin o data pe luna la pescuit, care locuiesc in orase mijlocii ale Munteniei, cu un venit lunar de 750 lei si care au un statut social mediu. Poate o sa va para bizar, dar in aceasta grupa se incadreaza atat barbati, cat si femei, in procentaje sensibil egale. Cei mai multi barbati au ca studii 8 clase, in timp ce femeile sunt ceva mai scolite, marea lor majoritate avand liceul. Ei reprezinta cel mai activ segment, atat ca prezenta pe site-uri, forumuri pescaresti, fiind si cei mai buni clienti ai dealerilor de echipamente de pescuit.

Daca ne uitam mai atent la chestionar, vom afla ca din totalul pescarilor (cei 25% din esantion) doar 4% dintre acestia sunt interesati de pescuitul de competitie, cifra ce este fara indoiala inclusa in cele 5% care reprezinta nucleul, hard core-ul pescuitului sportiv din Romania. Mai exact spus, 25.000. Numai ca cifrele BRAT din ultimii ani ne indica un maxim la revistele pescaresti de 13.000 de exemplare vandute, in timp ce interesul pentru pescuitul de competitie nu pare sa depaseasca 2000 de competitori pentru toate stilurile cumulate (spinning, fly, stationar si crap). Ceea ce inseamna ca suntem inca mult sub potential.

Sa-i vedem insa si pe cei care merg cam o data pe saptamana la pescuit. Sunt in marea majoritate barbati cu varste cuprinse intre 30 si 44 de ani, provin din mediul rural al Munteniei si au un venit mediu de sub 290 lei. Cu studiile nu stau rau, au liceul, in schimb au un statut mediu scazut. Este foarte probabil vorba despre pescuitul de subzistenta in care se incadreaza profilul pescarului care pescuieste cu undita si lanseta.

Un pescar pasionat devine o rotita intr-un angrenaj economic care produce in zilele noastre – si in tari care au inteles importanta acestei activitati – sume cu multe zerouri. S-a mai observat ca apetenta acestui pescar pentru informatie este proportionala cu educatia sa si rimeaza cu bugetele pe care le aloca echipamentelor de pescuit. In ceea ce priveste canalele de informatie, se observa o scadere a ponderei presei scrise, doar 18% dintre cei chestionati raspunzand afirmativ la intrebarea „Cititi reviste de pescuit?”. Este cu siguranta vorba despre o reorientare datorata Internetului si posibilitatii de a obtine informatii gratuit pe siteuri si forumuri pescaresti. O alta observatie este ca televiziunea joaca un rol important in formarea acestei piete in care 59% dintre pescari urmaresc emisiunile posturilor TV dedicate pescuitului. Nu pot incheia aceasta succinta prezentare a studiului IMAS fara a prezenta mai pe larg topul notorietatii brandurilor producatoare:

1. Baracuda
2. Cormoran
3. Mustad
4. Shakespeare
5. DAM
6. Shimano
7. Carbotex
8. Kamasaki
9. Okuma
10. Energofish
11. Rapala
12. Mitchell

Pe ultimele locuri, in ceea ce priveste notorietatea printre pescarii romani sunt producatori ca Sakura, Ryobi si Tubertini.

Iata si primele branduri clasate in topul vanzarilor din Romania, asa cum reiese din studiul cu pricina:

1. Mustad
2. Cormoran
3. Baracuda
4. Shakespeare
5. DAM
6. Carbotex
7. Shimano
8. Daiwa

Voi reveni si cu alte comentarii saptamana viitoare pe marginea acestui subiect interesant, atat pentru pescari, cat si pentru cei angrenati economic in acest segment al activitatilor recreative.

The post Pescuitul printre cifre appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

In orice tara civilizata pescuitul sportiv este privit cu toata responsabilitatea de autoritati. Deoarece este o activitate cu impact triplu – social, economic si de mediu – pescuitul sportiv are desemnata o autoritate care sa conduca managementul piscicol din apele publice, acolo unde aceasta activitate recreativa are acces consfintit prin Constitutie. In linii mari, dincolo de contributia la proiecte legislative si la aplicarea legislatiei, autoritatea respectiva emite permise de pescuit. Direct, fara a implica neaparat asociatiile private de pescari. Si face acest lucru fara a amesteca plasele cu lansetele. Mai pe sleau spus, autoritatea care reprezinta pescuitul sportiv sustine interesele acestei activitati recreative si dreptul publicului de a avea acces la resursele piscicole din domeniul apelor publice. Pe de alta parte exista o alta autoritate, care coordoneaza activitatea pescuitului comercial, construind managementul resursei piscicole destinate consumului de la nivelul unui Minister al Agriculturii. Cum in marea majoritate a Europei pestele din domeniul public nu reprezinta o sursa de hrana acceptata de normele in vigoare, nu discutam de aparitia concurentei intre pescarul profesionist (comercial) si cel sportiv (recreativ).

La noi ANPA (Agentia nationala pentru Piscicultura si Acvacultura) a elaborat o arhitectura a pisciculturii – asa cum se doreste ea in dogmele aprozaristilor si tractoristilor pusi de partide pe la Min. Agriculturii – bazata in proportie de peste 90% pe sursa piscicola provenita din apele publice. In loc sa refaca piscicultura existenta inainte de 1989, si ma refer la acele amenajari piscicole complexe, crescatoriile, fermele piscicole care preluat mai mult de 50 % din efortul piscicol total al apelor din Romania, ANPA reduce totul la pescuit in ape publice prin concesiune. In aceasta situatie pescarului sportiv ii este practic furat dreptul de a pescui in conditii normale pe apele publice, acolo unde concesionarul nu are alte griji decat recoltarea pestelui. De la infiintarea acestei Agentii si pana astazi, si bunaoara au trecut ceva ani de atunci, nu s-a repopulat nimic in apele vamuite de plasele concesionarilor. Paza este zero, deoarece pe de o parte concesionarul nu are niciun chef sa-si sparga capul pe Dunare sau pe Olt cu braconierii inraiti, iar pe de alta parte (si zic eu in multe cazuri) braconierul este chiar concesionarul. Batalia pentru peste este feroce, deoarece atata timp cat nu ai cheltuielile unei ferme piscicole (incepand cu intretinerile bazinelor, a cladirilor, paza, furajare si repopulare) castigul din comertul cu peste din ape publice este mai mult decat rentabil. Aceasta este piscicultura pe care o promoveaza ANPA, chiar daca pestele pe care il pune ea pe piata isi duce viata in ape supuse deselor accidente ecologice, ape in care orasele si industria patriei isi varsa nefiltrate canalizarile.

Acum cativa ani de zile imi spunea un om din conducerea ANPA ca este pacat sa fie lasate apele publice fara a le fi exploatata resursa piscicola. Aceasta mentalitate a mers chiar mai departe decat puteam noi pescarii sa ne imaginam atunci. Ingramadeala la jaful piscicol din apele publice a facut ca in scurt timp sa fie mai multi mafioti cu solzi uscati pe mustata decat rauri, lacuri si baraje. Astfel, pentru a face fata presiunilor venite din partea lumii interlope si interpartinice, ANPA a scos la mezat pana si lacurile din parcuri. Asa au ajuns de pilda Herastraul si Baneasa, in buricul metropolei, sa fie ape cu… patron. Nu vorbim despre imaginea de lumea a treia a unei capitale cu parcuri in care se pescuieste industrial, ci despre calitatea acelor pesti impreganti cu metale grele si alte substante nocive. Nicaieri in lume nu exista piscicultura in miljocul unui oras ca Bucurestiul, cu doua milioane de locuitori si cu sute de mii de automobile circuland bara la bara. Ei bine, acesti pesti sunt interzisi la export, nicio tara din UE nu accepta asa ceva. In schimb, Ministerul Agriculturii si Ministerul Sanatatii considera ca romanul poate manca. Vorba aceea, la tara merge si asa.

Iaca ANPA, care nu are bani sa sustina un corp de paza si nici nu pune un pui de baboi in balta, dar ia bani din concesionari si din permise de pescuit comercial si sportiv la gramada, este gata sa cheltuiasca niste milioane de euro pentru a construi Bursa Pestelui la Tulcea. Se va bifa prin aceasta nu numai finantarea firmelor clientelelor politice care vor maslui niscaiva licitatii pentru construirea acestei super-tzepe, dar se va pune cu surle si trambite piatra de temelie a noii pisciculturi de caterinca din Romania. Prin asta alesii neamului vor mari capacitatea de absorbtie a fondurilor europene si vor da de haleala la popor. Iata frati pescari unditari si lansetisti de ce nici la basca nu ii doare pe granzii jafului piscicol de pescuitul sportiv. O autoritate separata in cadrul ANPA care sa conceapa legile pescuitului sportiv, sa gospodareasca bugetele si sa apere interesele lansetistilor? Nici in visele cele mai frumoase. Asa ca sa nu va mai mirati de ce, de cativa ani, permisele pentru anul in curs sunt puse pe piata abia prin martie, aprilie, nu ca le-ar controla cineva, doar macar asa, pentru linistea pescarului sportiv corect. Dar sa zicem ca prin absurd (sau prin miracol) este infiintata autoritatea care se ocupa de pescuitul sportiv, sunt desfiintate concesionarile si apele publice sunt in totalitate ale pescarilor sportivi. Cu paza, cu repopulari asa cum ne dorim. Ei bine, ne vom lovi de distrugerea apelor, cu tot cu ce inseamna ele ca ecosistem acvatic.

Poluarea, exploatarile de nisip si disparitia vegetatiei specifice luncilor vor fi alte obstacole greu de trecut. Ministerul Mediului, singurul care ar putea opri distrugerea raurilor de la noi, nu se ocupa decat cu acordarea de avize de mediu pentru tot felul de distrugeri, de la balastiere din zona mrenei, la microhidrocentrale in etajul pastravului si pana la izvoare. Si ca sa vedeti ce bine merge treaba inter-ministerial, distrugerea unui rau in jud. Arges precum Capra, bagat prin tevile energofage ale “baietilor destepti”, nu a lasat ANPA indiferenta. Agentia se chinuie acum sa demonstreze ca populatia de pastrav de pe Capra nu a fost afectata de… disparitia raului, deci nu are de ce sa se auto-sezize, ca unic detinator al resurselor pisicole din apele de munte. Chiar asa, acolo unde pescuitul cu musca artificiala la pastrav fusese oprit datorita instaurarii prohibitiei, lamele buldozerelor au fost prietenoase cu salmonidele. Cum sa ai pretentia in aceste circumstante ca Agentiei care iti vinde acel carton la misto pe post de permis, pe care oricum nu-l controleaza nimeni, sa-i pese de apocalipsa piscicola de pe Olt, Prut, Mures sau Dunare? Nu inchei seria editorialelor dedicate unei revolutii neimplinite a pescarilor pentru ca merita sa discutam si saptamana viitoare despre impactul economic generat de pescuitul sportiv. Iar de aici la producatori, importatori si retaileri si modul in care acestia se implica pentru a stopa declinul apelor de la noi, nu este decat un pas.

P.S. Un lac natural precum Caldarusaniul, aflat intr-o zona de un pitoresc aparte, cu o vestita manastire aproape de malurile sale, ar fi devenit intr-o tara normala rezervatie in care singurele activitati permise sunt pescuitul recreativ si turismul. Inchipuiti-va miile de bucuresteni care ar fi venit aici la aer curat, la reculegere, la pescuit, fiind cazati in pensiunile din zona. In locul acestei fictiuni este realitatea cruda. Lacul, odata cu nuferi si apa limpede, este astazi o cloaca tulbure interzisa pescuitului sportiv, in care un patron dubios creste fitofag cu aviz de la Agentie.

The post Undita si revolutia IV appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ca efect direct al democratiei in 1990, pe Calea Mosilor, vinerea, a aparut un targ de pescuit cu toate cele. Viermusi, rame, carlige si ceva scule. Acolo i-am vazut la apusul carierei pe bisnitarii de scule si pe manufacturierii ambulanti de oscilante, fetze cunoscute oricarui pescar bucurestean cu state vechi in vestita piata a pescarilor din Obor. Oborul fost in multii ani de restriste comunista un fel de club unde se discuta pe ce balta merge bine carasul sau unde mai musca stiuca, unde te intalneai cu amici din tagma si de unde se pleca acasa cu achizitii simbolice de genul o rola de nylon, ori cateva carlige. Iata ca vremurile se schimbasera si nu numai revolutionarii isi castigasera dreptul de a iesi in strada, ci si pescarii. Tin minte ca pe Mosilor am vazut primele tranzactii la scara mare cu jiguri si cu “twistere” aduse din Ungaria. Pionieratul de pe Dridu din anii ’80 la salau cu “gigei” – un fel de gruburi facute din matisarea jigului cu fasii din cauciuc taiate din manusi chirurgicale – isi gasea insfarsit implinirea. Mai erau si unditele telescopice, “tevile”, atat de rare pe vremea Impuscatului, dar si prima revista “independenta”, nascuta din initiativa privata – Pescarul. Dupa o elipsa destul de mare am regasit la sfarsitul anilor ’90 targul pescaresc de pe Mosilor mutat din intersectie, de acolo de unde disparuse dealtfel si frumosul stejar secular care facea umbra targului ad-hoc de pe trotuar. Toata gasca de pescari ajunsese intr-un teren viran, tot pe Mosilor, aproape de sediul AGVPS, un fel de curte uitata de vreme in miezul unui oras aflat la inceputul boom-ului imobiliar.

As face un exercitiu de memorie pentru cei care stiu despre ce vorbesc. Va mai aduceti aminte de tipul acela subtirel cu oscilante “hand made” puse intr-un display mobil la purtator, un fel de geanta diplomat deschisa si atarnata de umeri asemenea unui acordeon? Ei bine, eu cred ca asta a fost imaginea simbolica a sfarsitului unei ere, acolo in curtea aceea virana de pe Mosilor. In spatele acestei imagini se formasera deja marii importatori de echipamente de pescuit din Romania iar magazinele care se aprovizionau de la acestia isi faceau timid aparitia in intreaga tara. Cu nimic mai putin important, isi faceau aparitia primii producatori autohtoni de naluci, de plute, de boilisuri. Semnalul fuse dat. Inevitabil pe locul fostul teren viran s-a contruit un bloc si toata aceasta mica revolutie industriala a pescuitului de la noi, care a inglobat in cei cativa ani de efervescenta ai anilor ’90  evolutia de cateva decenii din pescuitului frantuzesc, italienesc sau englezesc, a intrat in lama capitalista a buldozerului. Sa nu credeti insa ca totul a fost inutil. Noi tehnici de pescuit la crap, la spinning, fly si stationar au intrat pe piata alaturi de noile echipamente. Importatorii incercau sa tina pasul cu schimbarea de optica a pescarilor, cu noile cerinte ale tehnicilor din ce in ce mai specializate. In paralel cu acest fenomen ce a pus in sistemul economic national o rotita importanta, si ma refer aici la producerea, importul sau/si comercializarea echipamentelor de pescuit sportiv, s-a nascut si o alternativa. Alternativa cremei pescarilor de rapitor si a muscarilor care au inteles ca ora exacta se da peste ocean, mai exact in America. Si pentru asta existau catalogul Cabela’s si rudele sau prietenii din State. Echipamentul adus de pasionati pe aceasta cale nu a insemnat volum, ci calitate si a orientat optiunile consumatorilor de high end spre relizarile de ultima generatie. Aceasta a fost pepiniera pescuitului de competitie din spinning si fly de mai tarziu, si a influentat profund optiunile importatorilor si dealerilor locali.

Pescareste vorbind, intram in secolul XXI cu temele facute. Se pescuia la rapitor cu toate nalucile existente in lume, cu boilies la crap si cu Match la caras. Sarulestiul isi facuse deja faima, Tancabestiul, Gostilele si Darvariul dadeau semnalul aparitiei si altor ape sub semnul manageriatului piscicol dedicat pescuitului sportiv. Peste tot in tara aveam “patroni” de balti care cochetau cu ideea pescutiului sportiv si pescarii incepeau sa se organizeze in structuri independente, “particulare”, APS-uri rebele rupte din matca agevepesista. In Delta, pe Olt, pe Dunare si in toate apele publice cu potential piscicol isi luase avantul deja marea concesionare, ca forma de braconaj cu acte in regula. Semnalele venite din partea autoritatilor erau clare: pescuitul sportiv nu conteaza. Era vremea schimbarii, o schimbare facuta prin jaf la adresa resurselor piscicole. Patronii de balti – fara prea multa scoala la viata lor – au facut cu baltile ce au vrut. Speciile chinezesti, taierea stufului si a salciilor de pe maluri au transformat helestee si lacuri cu aspect natural in ligheane inconjurate de maluri namoloase, lipsite de orice fel de vegetatie subacvatica, cu ape mai tulburi decat Gangele. Transformarea nu era sesizata de marile mase de pescari preocupate mai mult de gratarul cu mici, beri si manelele care puneau pe burta bateriile Daciilor la malul garlei. Ceva mai urban, pe Calea Mosilor revolutia pescarilor amutise chiar sub ferestrele prafuite ale AGVPS-ului. Cladirea in care generatii intregi de pescari si vanatori si-au vizat permisele a trecut neatinsa prin toate revolutiile. Pescuitul intra intr-o noua era, era Internetului, o vreme a forumurilor spumoase in care informatiile si injuraturile zburau in eterul cablurilor cu viteza lenesa a unui dial-up. Incepea razboiul impotriva terorismului, dar ce ne pasa noua? Se mai prindea inca peste, apareau noi reviste de pescuit, ne organizam in structuri independente, aveam tot mai multe magazine de profil, tot mai multe branduri. Viitorul era al nostru. Vom vedea insa saptamana viitoare pentru cat timp.

The post Undita si revolutia II appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Întotdeauna am privit gerul, gheaţa şi viscolul ca pe un răgaz. Este reflexul meu de pescar care simte nevoia venirii unui nou început de sezon, în fapt doar un reper convenţional care ne dă prin discontinuitate confortul ciclicităţii, al tradiţiei. Dincolo de excepţii, aşa cum sunt “libelula” vioaie, degerătura şi obletele congelat într-un spasm etern la două degete de izbăvirea copcii, se recompun marile aşteptări. Sub nămeţi încolţesc firele de iarbă. Sub firele de iarbă este nebunia care cuprinde pământul în fiecare primăvară. Acea vibraţie surdă care înverzeşte stuful şi ascute colţii şalăului, acea energie care scoate broasca din neantul mâlului şi crapii din postul negru. Însă până la momentul de graţie eu cred că ar fi bine să înţelegem spaţiul în care pasiunea aceasta încearcă să-şi trăiască visele. Reperul nostru, ruperea de monopolul AGVPS şi de comerţul socialist de stat, este deja la o distanţă de 22 de ani. O viaţă de pescar, o viaţă în care ar fi trebuit să se întâmple multe.

Să nu uităm că cei care nu aveam relaţii pe la IDMS – lanţul de magazine Auto, Moto, Camping şi Sport în care se vindeau pe sub mână mulinete DAM şi lansete Tokoz – am plecat de la scule second hand cumpărate prin Obor. Multe dintre ele contra-făcute, ca şi firele de pescuit sau cârligele. Revistele de pescuit aduse de afară, în special La Peche sau Blinker, erau răsfoite şi date mai departe de mii, poate zeci de mii de confraţi într-un circuit rivalizat în România socialistă doar de cel al casetelor VHS porno. Ştiu pescari serioşi care păstrau intacte nu numai mulinetele după ani de folosinţă, dar şi cutiile, pentru că la fiecare Crăciun le puneau frumos ambalate sub brad. Nu numai televizorul color, playerul video sau Dacia erau cumpărate pe viaţă, ci şi sculele de pescuit. Cine punea mâna pe o lansetă Shakespeare Ugly Stick sau o mulinetă Penn, dacă nu era bişniţar, se liniştea. O lansetă Pezon&Michel costa cât un salariu minim, o mulinetă Mitchell 900 valora pe piaţa neagră cât un salariu mediu. Erau achiziţii majore, care trebuiau să te ţină, în accepţiunea acelor vremuri, probabil 20 – 30 de ani. Şi pentru că pescuitul nu este ca filatelia, toată nebunia avea nevoie (ca şi acum) de o finalitate. Pe malul apei. Fie ea baltă, Deltă sau râu.

Proiecţia tuturor revistelor de pescuit şi a sculelor cumpărate cu atâtea sacrificii era drillul cu un peşte, doi, dar asta numai după ce îţi vizai permisul la o asociaţie a AGVPS-ului, că altceva nu era. Se prindeau cleni de 2 kilograme şi mrene de 5 kilograme pe Argeş, la Mihăileşti. Ştiuci de 10 kile la Mogoşoaia, Mostiştea sau la Căldăruşani. Şalăi cât câinele ciobănesc pe Olt, somni cât barca pe Dunărea Veche, în faţa satului Mila 23, păstrăvi de 10 de kilograme în Vidraru. Odată cu mijirea zorilor capitalişti am zis că democraţia şi economia de piaţă vor spulbera iobăgia pescarilor români legaţi de glia agevepesistă, că vom avea în sfârşit acces la echipamentele de pescuit de ultimă generaţia şi – mai ales – la informaţie. S-au întâmplat toate acestea, numai că realitatea perfidă a demonstrat că, atunci când pui mâna pe peştişorul de aur, trebuie să te gândeşti bine şi ce dorinţă îţi pui. Pentru că e foarte probabil să se împlinească. Săptămâna viitoare vom pătrunde mecanismele prin care libertatea de asociere a pescarilor, importul liber de echipamente de pescuit şi privatizarea serviciilor dedicate pescuitului sportiv se bizuie astăzi pe mai puţin de 10% din potenţialul piscicol pe care România îl avea pe vremea lui nea Nicu.

The post Undiţa şi revoluţia (I) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Daca nu-mi place ceva in viata, atunci cu siguranta ca este carcaletele asta de vreme, nici toamna, nici iarna, nici zloata, nici soare. E ca spritul dubios, in care nu stii daca e prea multa apa, sau daca vinul e din  ala de PET, mai mult petrochimie decat viticultura. In toata aceasta cufureala climatica pescuitul este si el destul de deranjat la carlig, fie ca vorbim despre crap, albitura sau rapitor. Tranzitia nu are cum sa placa decat pescuitorilor in ape tulburi, ori noi suntem pescari cinstiti si nu dam la japca prin gropane de iernare. Fie ca ne pasioneaza copca si tot ce are aceasta in subsidiar (baboi, tarie, degeraturi si un ceai fierbinte), fie ca nu concepem decat libertatea pe care ti-o da in pescuit oglinda lichida a lacului sau raului, stim ca acum nu prea merge nimic. Sa-i plimbi pe la nas salaului plasmuirile din silicon este in aceste conditii ca si cum ai astepta ca un crap ce zace pe gheata din pescarie sa-ti ciuguleasca boiliesuri din palma. Nu zic nu, sunt printre noi meseriasi capabili si de asa ceva, cu toate ca etichetarile pe care ni le fac cei din afara tagmei te indeamna sa nu prea mai crezi in nimic. Vorba aceea, har sa fie si Photoshop. Mai este si posibilitatea de a pacali confuzia meteorologica luandu-ti lansetele in spinare si plecand pe undeva pe la tropice, sau – mai ieftin si mai comod – consumandu-ti adrenalina de pescar privind PV-TV –ul, la televizor sau online. Vei fi conectat astfel cu pestii de acasa si de aiurea, caci astazi nu numai incalzirea se manifesta global, ci si pescuitul, iar noi nu putem sta deoparte. 2012 va fi anul in care granitele, limitele si distantele nu vor mai ridica obstacole pentru pescarii din Romania. Acolo unde nu puteti sa va urmati pasiunea, va vom duce noi. Acolo unde nu stim noi, ne veti arata voi.

La multi ani!

The post Pasiunea vine prin cablu appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ajunsa la un nivel minim record pentru luna decembrie, Dunarea a devenit un adevarat iad al pestilor care incearca sa-si gaseasca un loc de iernare. In primul rand conceptul “mai putina apa, mai mult peste” are astazi un revers destul de nociv, daca ne gandim ca mai putina apa inseamna mai multa mizerie venita din canalizarile patriei. Nu cred de pilda ca in conditiile actuale de seceta prelungita, care a lovit intregul bazin dunarean, folosim mai putin detergent, de la spalatul vaselor, la spalatul masinii. Asadar e de mirare ca Dunarea nu a inceput deja sa faca spume. In al doilea rand braconierii care au luat in stapanire acest fluviu, de la Moldova Noua pana la varsarea in Marea Neagra, au inteles imediat ca pestii sunt mai usor de gasit acum in albia restransa la senalul navigabil. Curentul electric, pescuitul cu “parasuta” si la “coasa”, carbidul si plasele au decimat fara mila pestii in prag de iarna. In Rezervatia Biosferei Delta Dunarii  macelul se face cu navoade trase de barci prin ghioluri si canale, salbaticie blagoslovita cu incuviintarea stiintifica de la INCDD, chiar daca este evident pentru toata lumea ca la o cota 20 cm la Tulcea pescuitul in Delta este carnagiu. Tot pestele din ghiolurile cu apa mica, din canalele secundare si din japse s-a retras acolo unde a mai gasit apa. Iar acolo i-au asteptat cohortele de pescari profesionisti cu mintile si sufletele posedate, asemenea cautatorilor de aur din Alaskala inceputului de secol XX. Guvernatorul rezervatiei, cel de la care ne-am fi asteptat sa dea de urgenta un ordin de crutare temporar, prin care sa interzica pescuitul comercial pana la revenirea cotelor Dunarii la un nivel, sa-i spunem, normal, tace ca un peste. Nu-i de mirare, este chiar domnul Baboianu. Un prieten care tocmai se pregatea febril sa mearga in Delta la o stiuca, mi-a spus chiar ca sunt prea pesimist, si ca ar trebui sa vad partea plina a paharului. “Iata, am o informatie sigura din Delta ca a inceput sa se prinda stiuca multa pe Fortuna, apa e mica si a adunat pestele in ghiol”. Intr-adevar o oportunitate pe care nu ar trebui sa o scape nici un pescar de spinning. Dar la intoarcere omul nu numai ca avea paharul gol – disparuse cu totul! Ajuns in Fortuna a dat peste zeci de barci care arau ghiolul strangand iarba, pestele, melcii si scoicile intr-o devalmasie a distrugerii pe care ARBDD o numeste “pescuitul de subzistenta” al localnicilor. Si acolo unde nu era navod, erau sute de setci, zeci de kilometri de plasa monofilament care aruncau in derizoriu nu numai pescuitul sportiv si navigatia pe ghiol, dar mai ales ideea de ecosistem acvatic, si pana la urma de Rezervatie a Biosferei. Traim vremuri nu numai de criza, ci si de mult imbecilism manifestat plenar atat la sate, cat si la Guvern. Intre aceste doua repere ale saraciei de duh si de finante, autoritatea statului – atunci cand nu face cardasie cu hotii si criminalii, ramane fara benzina. Uite asa nu avem noi control acum in Delta, cand oamenii locului au iesit cu mic cu mare, cu autorizatie si fara, sa prinda si urma de fauna piscicola care mai ramasese in apa publica vamuita de seceta. De la Politia din Delta lipsesc dubios cam 34 de tone de benzina, asa ca salupele cu girofar stau legate in port, spre bucuria inconstienta a plasarilor si a braconierilor.

Cu toate acestea mai este stiuca in Delta. In fostele incinte piscicole, cateva la numar, amenajate si pazite special pentru a sustine pescuitul sportiv si turismul. Sincer, nici nu stiu daca trebuie sa ma bucur sau sa ma intristez si mai tare. Inevitabil, din Delta noastra nu au mai ramas decat cioburi.

The post Romania la cote mici appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.