Carnea peştilor din Rezervaţie nu conţine toxine proprii. Este adevărat, carnea cocoşelului de mare (Blennius) este considerată tradiţional a fi improprie consumului uman, dar asta nu pentru că ar fi toxică în sine, ci pentru că este de o calitate inferioară. Alte popoare îl consumă fără probleme. În schimb, carnea de peşte poate adăposti o multitudine de paraziţi. Situaţia este incomparabil mai frecventă la peştii răpitori, din pricina efectului cumulativ (riscul de a veni în contact cu parazitul este mai mare, întrucât speciile respective consumă alţi peşti, posibil a fi deja infestaţi).

În muşchii, peritoneul şi ovarele bibanilor, ştiucilor ori şalăilor prinşi putem întâlni mici chiste, care conţin viermişori rotunzi şi roşii, încolăciţi, de numai 2-3 cm lungime. Este vorba de larva unui vierme (Eustrongylides sp.) care are ca gazdă definitivă păsările ihtiofage. Odata eliberată din chist cu un cuţit, larva se mişcă încet, dar vizibil. Culoarea este dată de sângele gazdei, cu care viermele se hrăneşte.Din fericire, pe cât de neplăcut este aspectul cărnii infestate, pe atât de uşor este distrus parazitul, folosind metodele termice uzuale de preparare. Infestarea la om este rarisimă (numai cinci cazuri descrise de-a lungul timpului în SUA), fiind semnalată de suferinţe digestive nespecifice, date de migrarea larvei  prin peretele intestinal al omului.

Mai rar, viermişori asemănători putem întâlni chiar în intestinul peştilor. Vorbim tot de un nematod (vierme rotund şi subţire) numit Cammallanus. Numai că de data asta peştele este gazda definitivă. Viermii sunt eliminaţi oricum când eviscerăm peştele, nu ridică aşadar probleme pentru noi, chiar dacă pot fi întâlniţi inclusiv la peştii paşnici (crap).

Nu acelaşi lucru se poate spune despre botriocefal (Diphyllobothrium latum). În stadii inferioare de dezvoltare, viermele infestează peştii juvenili (chiar nerăpitori), de unde, prin efect cumulativ, are mari şanse să paraziteze un peşte răpitor. Dacă acesta din urmă ajunge pe masa noastră insuficient preparat termic, vom deveni gazdă definitivă pentru vierme, adică vom adăposti în intestine o tenie lată de 2 cm şi lungă de peste 15 m! Consumul tradiţional de carne sărată de ştiucă a fost considerat principala cauză a răspândirii bolii în rândul lipovenilor. Mult timp, Delta a fost considerată zonă endemică pentru această afecţiune, astăzi în regres vizibil datorită mijloacelor moderne de conservare (congelare), preparării termice corecte a cărnii, dar şi a înlocuirii rapide a populaţiilor de răpitori (generaţii mai scurte, peşte recoltat la vârste şi dimensiuni din ce în ce mai mici).

The post Paraziţi din carnea de peşte appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.