Balta Mare a Brailei vi se pare un subiect agro-industrial plictisitor? Hai sa incepem atunci asa: aici a fost salasul vestitului Terente, banditul violator full-option, printre dotarile caruia se afla si un penis de 20 cm, ajuns pana la urma in borcan, la IML, pentru posteritate, drept cea mai mare scula de roman. Ironia sortii a facut sa fie totusi lipovean, pe numele sau real Stefan Vasili. S-a nascut in 1895 la Carcaliu si incepand cu varsta de 20 de ani si-a construit cu migala aura de personaj de legenda. A fost iubit de popor pentru ca facea ceea ce ceilalti nu erau in stare sa faca, din varii motive ce tineau de putirinta, dotare ori frica.  A fost un fin cunoscator al ghiolurilor si labirintului de canale din Balta Mare  Brailei, unde devenise intangibil, fiind ajutat si de pescarii locului. A talharit cu banda sa, sau de unul singur, prea-plinul boierilor, arendasilor, chiaburilor si al ciocoilor, a violat fecioare si neveste de potentati, a evadat de la ocna, a scapat de fiecare data printre degetele jandarmilor. A fugit in Bulgaria si a ajuns pana in Grecia, s-a intors pana la urma in tinuturile natale unde a fost – inevitabil – dat in gat la potera de complicii sai. A sfarsit ca orice haiduc, cu baioneta jandarmului la carotida, fiind un exemplu elocvent pentru omul din popor ca nimic nu este etern. Nici macar Balta Mare a Brailei.

Inca de la inceputul secolului XX a existat o dezbatere intre cei care promovau pescaria traditionala in Balta si cei care militau pentru secarea acestui paradis piscicol natural si transformarea in camp agricol. In tabara ecologistilor lider absolut era nimeni altul decat Dr. Grigore Antipa. In tabara inginerilor, carora le trebuiau lucrari ciclopice pe masura priceperii lor – iar desecarea acestui paradis era asa ceva – se numara Anghel Saligni. Dar iata cum descria insusi marele Antipa acest colt de rai:

“Aici avem în total o suprafață inundabilă de 63.190 ha, din care 11.629 sunt bălți cu luciu de apă și gârle, iar restul de 51.560 ha teren inundabil, stufării, păduri de salcie etc. Bălțile principale sunt Șerbanul, Orzea, Gemenele, Rușava, Scurtul, Bobocul, Lungulețul, Ulmul, Dunărea veche etc. Mai toate aceste ghioluri au câte o gârlă specială prin care se alimentează cu apă din Dunăre; pe de altă parte ele au câte o altă gârlă (gârla lor de scurgere) care le pune în comunicare direct sau indirect cu gârla Filipoiul. Acesta este un canal lung de aproape 24 km, care începe de la lacul Șerbanu și drenează întreaga regiune, vărsându-se în brațul Măcinului mai sus de Ghecet. În acest canal se scurg toate bălțile din Domeniu. Toate bălțile de aici au nivelul fundului lor deasupra etiajului Dunării, numai ghiolul Dunărea Veche – care prin originea sa este un vechi cot al Dunării – are apa foarte adâncă până la 8 metri sub etiajul Dunării. (…)“ Gr. Antipa

Iata ca am ajuns la un punct unde ghiolul Dunarea Veche, sau Blasova – cum I se mai spune astazi, devine numitor comun pentru povestea noastra pescareasca si cea a destinului Baltii. La Dunarea Veche din Balta Mare a Brailei am mers dupa salai, loc in care am reusit cateva capturi frumoase, mai ales ca peisajul de aici inca are ceva din vraja de odinioara. Am gasit aici un imens camp pe care utilajele lucrau din greu, un fel de Centru de Excelenta agricol peste care apa Dunarii era pulverizata de utilajele de irigatie moderne, un camp ca un ocean in care ghiolul devenise o insula paradoxala. Sa-l lasam insa pe dr. Gr. Antipa sa ne descrie Balta, asa cum era ea la inceput de secol XX:

“Apa revărsată peste câmpii și prin pădurile de sălcii unde peștele se hrănește și crește foarte repede găsind o hrană abundentă, începe încetul cu încetul a se retrage din bălți și de aici prin gârlele lor de scurgere se varsă în Filipoi. Încetul cu încetul și peștele urmează acest drum vrând să iasă în Dunăre, așa că la retragerea apelor și mai cu seamă toamna o mare parte din peștele de pe Domeniu este deja concentrat în canalul Filipoiul. Aici el este pescuit în leasă în cantități enorme – odată am observat singur în 3 ore prinzându-se 26.000 kg. Pescuitul bălților cu năvoade și ave începe toamna pe la finele lui August, peștele care rămâne aici speriat de năvoade fuge din tote părțile și se concentrează din nou în Filipoi (…) caută a se ascunde la gropi și pe sub butucii de sălcii însă pescarii îl găsesc și-l pescuiesc pe de o parte pe sub maluri cu tărbufurile, iar pe de altă parte la gropi cu prostovoalele. Balta Domeniului Brăilei constituie pe de o parte o minunată capcană pentru a prinde peștele din Dunăre ce vine în ea pentru a se reproduce și totodată un loc minunat unde peștele se reproduce, mănâncă și crește dând o enormă producție, necunoscută în alte pescării din Europa.”  Gr. Antipa

Ca in multe cazuri, inginerii i-au invins pe biologi. S-a intamplat atunci cand fructul distrugerii se copsese. Era in vremea de restriste comunista, cand au fost infiintate in Balta Mare a Brailei lagare de asa-zisa re-educare, in fapt lagare de exterminare a gresitilor politici, in speta anti-comunisti. Prin munca lor a inceput in anul 1964 constructia digului de 162 Km, finalizat in 1968 si din care mai apar la lumina si astazi fragmente din scheletele detinutilor politici care si-au dat ultima suflare aici. In urma acestei lucrari – considerata drept cea mai ampla interventie antropica distructiva la adresa mediului acestei tari – in Balta Mare a Brailei aproape 95% din suprafata de 681,3 km a devenit teren agricol. Ce am pierdut in numele porumbului care ar fi putut creste oriunde in nemarginirea Baraganului, ne spune acelasi Gr. Antipa:

“În aceste bălți cu cât apele sunt mai înalte și cu cât durează ele mai mult, cu atât și producția crește. În anul 1904-1905 când apele au ajuns numai la cota de 3,57 m, deci nici nu au trecut peste maluri (…) producția a fost foarte mică ajungând abia la 920.723 kg. În anul 1907-1908, când apele au fost foarte înalte ajungând la cota 5,40 m și au durat 180 de zile acoperind cu totul terenul inundabil, producția a fost foarte mare, ajungând la 6.447.793, deci de 7 ori mai mare ca în anul 1904-1905.”  Gr. Antipa

Daca cititi cu atentie cantitatile produse in regim natural de pescaria din Balta inainte de desecare, veti observa ca nici daca adunati productia din ultimii 10 ani din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii nu obtineti productia dintr-un an prost de la inceput de secol XX. Distrugerea Baltii Mari a Brailei a devenit un succes al comunismului ce a demonstrat ca secera si ciocanul pot aduce victoria in mult sforaita lupta a proletarului cu natura. Devenita falimentara in anii ’90 datorita eforturilor prea mari pentru a destufiza permanent campurile si mai ales datorita aparitiei continue a saraturii in brazda, Balta Mare a Brailei nu a fost insa renaturata pentru a fi redata Dunarii. In schimb a devenit cea mai mare ferma capitalista din Uniunea Europeana, intr-un context politic prin care au fost deblocat anul acesta cateva miliarde pentru relansarea… pescariei in Romania. Si daca va intereseaza, urmasii lui Terente sunt bine-mersi. Isi plimba prin Braila burtile de respect cu limuzinele si cu manelele date la maxim, sa le vada dusmanii lanturile de aur de la gat, mai mari decat cele ruginite pe gleznele detinutilor politici ingropati in digurile Baltii Mari. In acest strop de neant mioritic am gasit totusi salaii si un colt de apa care s-a impotrivit distrugerii. Ii puteti vedea urmarind RAPITORI FARA REGULI in cele doua episoade ale filmului “Undeva, dincolo de Dunare”. In curand, doar la PVTV.

The post UNDEVA, DINCOLO DE DUNARE appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Șalăul – răpitorul care a făcut regulile în spinningul din România primei decade a anilor 2000, și asta pentru că a împletit oportunitatea de a-l avea în ape excelente – așa cum au fost Gostilele, Săruleștiul, Dârvariul și Valea Argovei – cu revoluția jigging care a cuprins încă din anii ’90 comunitatea pescarilor de răpitor. Astăzi aceste ape au ales calea crapului și a pescuitului industrial (Dârvari, Gostilele, Valea Argovei) sau a sturionilor (Sărulești), ceea ce a făcut ca șalăul să iasă din prim planul spinnigului de la noi. Adevărul este că în restul apelor șalăul este un pește fugărit atât de patronii de bălți – care vor doar crap chinezesc și nimic altceva – și de braconieri, acolo unde mai înoată prin ape doar de sămânță. Șalăul există însă acolo unde te aștepți mai puțin, mai ales în lacuri în care piscicultura este stăpână, și asta nu neapărat pentru că este dorit de piscicultor, ci mai ales pentru că știe să se adapteze la condiții de prigoană și poate să apară din neant când te aștepți mai puțin.

Iată deci un motiv serios pentru a păstra un loc important în trusă pentru jiguri și năluci suple. Shad, jerk, grub, worm, creature – denumiri care ar putea să-l facă pe un începător să renunțe înainte chiar de a lansa primul său jig. Haideți să aducem din zona abstractului aceste năluci pentrua constata că lucrurile sunt destul de simple.

Shadul are forma unui pește (mai mult sau mai puțin alungit) și este prevăzut cu coadă vibratilă, fiind o nălucă universală, pentru orice situație de pescuit, cu precădere atunci când șalăii sunt activi și răspund bine la vibrația relativ puternică generată de coadă.

Grubul are profil unui vierme sau a unei larve generice și este prevăzut cu un apendice vibratil de forma unei virgule, care are o intensitate a vibrațiilor mai scăzută decât a shadului și care se pretează unor prezentări ceva mai discrete, atunci când șalăii sunt slab activi.

Worm este un vierme lung, care are coadă vibrtilă asemănătoare cu grubului, însă dimensiunea sa mare îl indică drept o nălucă productivă în cazul în care șalăii sunt ceva mai agresivi în hrănire.

Jerkul are corpul asemănător cu al unui shad din categoria celor fusiforme, dar care nu este prevăzut cu coadă vibratilă. Are cea mai discretă evoluție și este năluca perfectă atunci când doriți prezentări de finețe care să scoată din apatie șalăii nemotivați în hrănire.

Creature este năluca cea mai puțin opulară la noi, dar care în anumite situații poate aduce cele mai bune rezultate. Mai ales modelele care imită racii, pot deveni adevărate arme letale în lacurile în care puii de rac fac parte din meniul șalăilor.

Culorile pe care le alegeți trebuie să țină cont în primul rând de dominanta de culoare a apei în care pescuiți. În linii mari într-o apă cu dominantă maronie portocaliul este mai vizibil decât alte culori, în timp ce într-o apă verzuie cea mai vizibilă culoare este verdele sau galbenul, mai ales în varianta fluo. Albul este o culoare vizibilă mai ales în ape ceva mai puțin profunde și se pretează bine oricărei dominante de culoare pe care o are apa. Trebuie spus aici că această discuție este valabilă atunci când dorim ca năluca noastră să aibă o vizibilitate maximă. Există însă situații în care nivelul scăzut de activitate al șalăului să indice drept cea mai bună alegere o culoare cu vizibilitate minimă, așa cum este negrul sau maronul. Nu în ultimul rând, atunci când vă construiți strategia de alegere a culorii, este bine să aveți în vedere și faptul că roșul este prima culoare care dispare odată cu creșterea adâncimii, iar ultimul este albastrul, mai ales acolo unde apa este ceva mai transparentă.

Dinamica acestor năluci este relativ aceeași, cu ajustări ale vitezei, amplitudinii pompajelor și ale lungimii stopărilor. Există două maniere clasice de jucare a acestor năluci: prima este în plan vertical, în „dinți de fierăstrău”, mișcare realizată din vârful lansetei, a doua este majoritar în plan orizontal, realizată din mulinetă, cu stopări și accelerări, ceea ce îi conferă nălucii o mișcare de târâre în substrat, cu ușoare decolări. Alternați aceste tehnici de pescuit, cu ajustări ale amplitudinii dinamicii, până când începeți să aveți atacuri.

Toate aceste tehnici de pescuit cu jiguri înseamnă și o ajustare corectă a lestărilor, astfel încât să le corelați cu adâncimea de prezentare (greutate mai mare la adâncime mai mare), cu nivelul de activitate al șalăilor (greutate mică la șalăi inactivi, greutate mai mare la șalăi agresivi) și cu condițiile de pescuit  (greutate mai mare în vânt puternic). Alegerea corectă a nălucilor, culorilor, gramajelor și dinamicilor sunt doar o parte a ecuației șalăului. Celaltă parte – la fel de importantă – este localizarea, strâns legată de identificarea structurilor în care șalăul preferă să vâneze (substrat ferm, praguri, zone cu acoperiri diverse – așa cum sunt pietrele, crăcile și alte obiecte scufundate – gropi, diferite detalii de relief subacvatic).

The post Despre jiguri numai de bine appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.