Chiar fără minciuni pescăreşti, ghiolurile Deltei îngheaţă iarna. Fac excepţie lacurile dinspre mare, cele prin care apa curge continuu şi …iernile blânde. Braţele fluviului îngheaţă rar pe de-a-ntregul, dar acumulările de sloiuri sunt frecvente. Mlaştinile se „întăresc” greu, cu atât mai târziu cu cât nămolul este mai gros. Paradoxal, deşi apare prima, gheaţa dinspre mal e mai subţire şi dispare imediat la dezgheţ. Un lac mare joacă însă după alte reguli. Primele îngheaţă golfurile adăpostite, care se vor şi dezgheţa ultimele. Gheaţa avansează greu spre centru, mai ales dacă respectivul e întins şi agitat din fire, dar când reuşeşte să-l cuprindă pe tot devine suficient de groasă ca să ţină căruţa.

Să te aventurezi oare pe oglinda albă? Lipovenii susţin că urmele proaspete de animale şi gheaţa albă care nu trozneşte sunt semne liniştitoare. Din păcate, unele bălţi au izvoare permanente, alteori apa curge sub gheaţă sau e puţin sărată, microclimatul local poate fi mai blând. Îţi mai trebuie câteva fultane de papură sau pipirig ori cuiburi de păsări şi eşti total în derută. De ce? Pentru că ele îngheaţă rareori temeinic. Dacă papura a fost culcată de vânt şi peste ea s-a pus zăpada, de-abia se adună dedesubt o pojghiţă de-un deget. Mai întunecate de fel, tulpinile de stuf se încălzesc cum dă puţin soarele, topind gheaţa un centimetru în jur. Suficient ca, în număr mare, să-i scadă binişor rezistenţa.

Să cazi pe neaşteptate în apă nu e deloc o fericire, chiar dacă ştii să înoţi. Când afară te coci şi apa e rece, inima se poate opri brusc. Muşchii nu mai răspund comenzilor ori se contractă fără să-i mai putem relaxa – avem un „cârcel”, cu care pas de mai înoată. Aerul e un bun izolator termic doar dacă stă pe loc, or iarna rareori nu bate vântul, care agravează aşadar hipotermia, mai ales că apa ajunsă în haine le anulează acestora efectul protector.

La frig, capilarele din piele se strâng de tot sau se astupă cu cheguleţe de sânge, caz în care celulele deservite mor. De unde nasul şi degetele ne erau roşii, încet-încet virează spre alb-cenuşiu. Curând pielea e ca opărită, cu băşicuţe, apoi o ia spre vineţiu şi negru, sfârşind de obicei la coş. De frig nu mai simţim nimic: un cuţit ager poate fileta degetul până la os fără să ne doară. Uneori ne trezim vorbind într-o parte, cu faţa picată pe jumătate, de la pleoapă pân’ la buză – avem o paralizie facială. Gândim lent, vorbim în dodii, bâlbâiţi ca după beţie şi mai că am dormi pe picioare. Abia respirăm, inima bate aiurea. E ultimul pas înainte de a cădea cortina.

Dacă păţim necazul, trebuie să ne încălzim cu orice preţ. Scoatem hainele ude şi punem schimburi uscate. Nu ne frecăm cu zăpadă, ca să nu distrugem şi mai mult zona degerată. Bem lichide calde, dar fără grade multe pe etichetă. Alcoolul e vasodilatator şi accentuează pierderile de căldură, başca efectul direct pe un creier deja în ceaţă. Când omul adoarme muşchii i se relaxează şi adio producţie proprie de căldură. Cel mai bine ar fi să ne îmbăiem în apă de 40 de grade. Cum cada cu apă fierbinte nu aşteaptă pe mal, e de preferat să mergem degrabă la spital. Există şi o veste bună: cine se îneacă iarna va putea fi mult mai uşor salvat! Cu un metabolism încetinit, neuronii consumă puţin oxigen, perioada în care putem fi resuscitaţi cu succes crescând astfel mult dincolo de limita celor 5-10 minute utile.

The post Caderi sub gheata >> Ce trebuie sa faci sa evizi un dezastru appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Partida despre care vreau sa va povestesc s-a intamplat cu ceva ani in urma, intr-una din iernile nu tocmai blande. Nu mai retin exact daca era 1 sau 2 ianuarie, dar cu siguranta era imediat dupa revelion. Satui de atata porc in toate stilurile, am decis sa bagam o “sala” la spart de copci pe unul din lacurile din jurul capitalei…

Am plecat cu fratele meu cel mare dis de dimineata cu speranta ca vom scapa de plictiseala orasului si cu intentia sa “spargem gheata” cu ceva capturi memorabile. Hotarati sa dam de “barlogul” crapilor bagati la iernat, am ajuns la balta pe nesimtite. Stiam despre crapi ca stau peste iarna precum sardelele in cutie si daca reusesti sa le pui marmusca la nas nu vor ezita o clipa sa o inghita precum o prajitura cu frisca. Zis si facut!

Inarmati cu rangi pentru spart gheata, am inceput sa cautam zonele cu stepi si buturugi, unde stiam inca din vara ca isi faceau crapii veacul. Sa nu isi inchipuie cineva ca asta este o treaba usoara! Ca sa gasesti un “cuib” de crapi trebuie sa faci zeci, chiar si sute de copci si daca te-a pricopsit Dumnezeu sa fie si gheata groasa… atunci chiar ca ai pus-o! Am inceput sa “foram” metodic, copca dupa copca, in zonele stiute de noi.

Bagam marmusca si observam cu atentie daca existau in copca diferente de adancime sau curent lateral ori mici miscari nefiresti pentru o apa statatoare… miscarile ne-ar fi dus imediat cu gandul la o gramada de pesti care se misca usor. Este foarte important cum sondam si cum facem apa. Marmusca trebuie sa stea pe fundul apei si pluta ne poate „spune” foarte usor prin pozitia ei inclinata ca aceasta a ajuns pe substrat. Eu de cele mai multe ori folosesc o pluta de 0,1-0,2 grame, chiar daca dandineta sau marmusca are 3-5 grame.

Pluta este doar un indicator care imi spune cand momeala sta pe fundul apei. Cu cat pluta este mai usoara, cu atat sesizam miscarile si trasaturile pestilor mai repede. Orice miscare iti poate transmite un mesaj, pentru ca localizarea cu exactitate a pestilor care s-au bagat la iernat nu o poti sti niciodata cu exactitate. Majoritatea pescarilor sunt de parere ca pestii ierneaza in gropile adanci, bagati in namolul moale precum o pilota pufoasa. Eu sunt de alta conceptie. Am gasit crapi iarna in zone in care apa nu depasea un metru. Asa ca nu exista reguli sau cel putin nu din cele unanim acceptate. Dupa parerea mea, mai degraba caut pestele iarna in zone cu izvoare sau stepi decat in gropi statute. O explicatie logica ar fi ca stepii sau izvoarele sunt un plus de caldura sau hrana, pe cand o groapa adanca nu le poate oferi decat maxim adapost. Pentru reprizele de hranire ar trebui sa se deplaseze pe zone cu tocatura si stepi, unde gasesc larve de chironomide, gamarusi sau mici colonii de scoici care reprezinta proteina, energie, viata.

Dar dupa cum am spus si mai devreme… fiecare cu conceptia lui. Confirmarea sau infirmarea abordarii fiecaruia o face numai numarul de pesti prinsi la sfarsitul partidei. Dar sa revenim la ziua despre care va povesteam.

Vremea era destul de calda, insa era o ceata de o taiai cu cutitul… daca te indepartai unul de celalalt mai mult de 30 de metri nu te mai vedeai. Dupa ce am gaurit sistematic timp de 3 ore o zona cu stepi fara a avea nici o trasatura ferma, am decis sa ne mutam intr-un loc unde stiam ca era un fost dig sub apa si unde adancimea nu sarea de un metru pe dig si cam trei la baza lui. Acolo gheata nu era prea groasa, existand in zona respectiva un curent de apa format inca de pe vremea vechii albii, dinainte sa se ridice noile diguri.

Dupa 6-7 copci, fratele meu a avut prima trasatura, dar pe care nu a reusit sa o fructifice. Pana se mai „linistesc” noile copci am zis sa mai incerc putin pe zona cu stepi, unde avusesem mai devreme o plecare laterala, dar la care cand am intepat nu am simtit nimic. Cum pipaiam stepii eu cu marmusca doldora de libelule, il aud pe frate-meu ca ma fluiera usor pentru a-mi atrage atentia ca are ceva „marfa” in varga.

Am lasat lanseta mea pe gheata punand rucsacul pe ea sa nu mi-o ia pe copca vreun peste. Rucsacul mai are si rolul de „auto-intepare” in caz ca trage… asigurata scula. Am fugit sa il ajut pe Marian la scoaterea pestelui.

Ajung repede langa copca si vad prin apa limpede frumusetea de crapcean ce trecea dintr-o parte in alta a copcii…

Cu rabdare si dibacie, frate- meu aduce intr-un tarziu la gura copcii o mandrete de romanesc pe care eu il apuc si il trag pe gheata. Bucurie mare, ce mai!!! Nu numai pentru ca prinsese primul peste, dar mai ales pentru ca aveam confirmarea ca dadusem peste un loc de iernat. Este regula ca unde prinzi unul sunt gramada. Dupa asta, eu m-am indrept spre locul unde aveam lasate lucrurile, iar Marian s-a apucat de „dansat” nebuneste mormasca in copcile de langa cea care ii oferise trofeul.

Cand ajung insa la cativa metri de lanseta observ ca – spre norocul meu – uitasem tamburul la mulineta slab si vad cum firul se desfasura incet prin copca.
Apuc lanseta cu o mana si cu cealalta mana pe tambur contrez usor, opresc astfel derularea firului si in acelasi timp intep cat mai era nevoie pestele de la celalalt capat al liniei. Dupa miscare batul a ramas pentru moment blocat, dupa care a inceput sa plece precum marfarul, incet dar sigur, unde voia el. Mare noroc pe mine ca eram cu lanseta, iar firul era destul de rezistent … altfel nu stiu daca as fi putut tine de el. Fluier usor la Marian, care se pune instant in miscare pentru a-mi da o mana de ajutor. Ii fac semn sa ia si ranga, deoarece „clientul” parea mare si nu ar fi putut fi scos pe copca facuta de mine. De cum ajunge langa mine, se si pune incet si cu grija sa largeasca copca „tinand” firul meu cu dosul palmei pe o latura a copcii, timp in care cu cealalta mana largea cu ranga copca pentru a putea scoate „godacu” din apa. Ca o invatatura, „cel mai simplu cand avem un astfel de incident in care avem un peste mult prea mare sa il scoatem pe copca este sa facem o alta copca langa aceasta, taind in gheata 3 laturi si cand acelea sunt gata abia atunci sa unim capetele cu vechea copca. Astfel nu riscam sa fim cu taisul rangii prea mult timp in apropierea firului”. Odata copca largita, nu avem altceva de facut decat sa asteptam sa oboseasca ghezasul. Niciodata sa nu tineti firul in scurt. Mereu sa aveti o distanta de minim 4-5 metri de copca si drilul cu un peste mare sa se faca apropiindu-ne si indepartandu-ne de copca cu tot corpul astfel vom amortiza mai bine socurile si vom reduce pe cat posibil tensiunea firului in marginea ghetii…. deci ATENTIE!!! Niciodata nu scurtam firul sau nu stam inerti langa copca. Dupa minute bune de dril apare in raza copcii si galbiorul meu imbracat in armura lui de aur. Un crapcean superb de peste 6 kilograme imi face cu mana cand intr-o parte cand in alta a copcii. Reusesc intr-un tarziu sa il pozitionez la gaura astfel incat fratele meu, ca un adevarat profesionist, il trage pe gheata. Cand am vazut cat este de mare nu imi mai incapeam in „pene” de bucurie.

Marian, bucuros ca a putut sa ma ajute sa scot asa frumusete de crap, se intoarce si el la locul lui. Va dati seama ca acum nu mai aveam de ce sa plec din zona cu stepi spre Marian, pentru ca tocmai primisem confirmarea ca si eu „stau” pe un cocolos de crapi. Cum orice zi de iarna se duce repede si cum imi doresc sa fac si ceva poze cu capturile noastre, pentru a se bucura si alti pescari care nu au avut ocazia sa iasa la pescuit, hotaram sa ridicam ancora. Strangem sculele si plecam pe o alta balta, care avea stuf si papura numai buna de un decor de sedinta foto. Oprim masina, coboram, luam ceva peste si dupa ce aranjam putin locul, facem cateva fotografii.

Cum am depasit campul lor vizual ne-am pus pe privit „spectacolul” la adapostul dunei de compost in care cei trei combatanti mai aveau putin si se sfasiau intre ei care sa apuce copcile lasate libere de noi dupa sedinta foto. Ii auzeam cum se certau… care cum a ajuns primul, care a vazut primul locul,… care ne-a vazut sau ne-a auzit primu’…. dupa ce au bagat monturile unditelor in apa ii auzeam cum isi daruiau alimente unul altuia spunand: „-Uite ba pe ce apa mica erau crapii … cand v-am zis eu ba ca este pe apa mica voi nu si nu ca este la dracu cu carti… am mers ca boii kilometri de mi-au intrat picioarele in fund si ca sa ce? Sa prind 3 ghiborti lesinati si 4 babusti vai de mama lor de nu pot amagi cu ei nici pisica ? Stiti voi repede ca pestele este pe gropane sa bagam aiurea kilometri si cand colo cand te gandesti ca am trecut pe aici de dimineata si era locul liber… daca stiam nu ne opream aici si il spargeam ! Ce mai … l-au omorat aia aici pe apa mica”. Radeam cu Marian de ne prapadeam auzind comentariile in linistea baltii.

Dupa o repriza sanatoasa de ras, bagam lucrurile in masina si pornim spre capitala. Asa cum va puteti imagina, tot drumul spre casa am ras si am comentat partida si pozna facuta bietilor „colegi de breasla” mai putin norocosi decat noi… Daca printre cititori se afla macar unul din cei trei, il rugam sa ne ierte… dar era prea frumos sa nu profitam de ocazie!
In incheiere nu-mi ramane decat sa va urez fire zbuciumate si sa traiti fiecare clipa din viata la intensitate maxima!

The post Crapi, iarna, viata si un pic de ceata appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Am ales pentru astazi o discuţie referitoare la cum folosim nada pe timp de iarnă, că tot suntem în plin ger. Mulți pescari nu cred că sunt în temă cu nădirea în acest anotimp si aici mă refer la granulaţia ei, la culoare sau mai mult la cantitatea care trebuie aruncată în apă la începutul partidelor. Primul aspect care trebuie luat în calcul este cantitatea. Cu 2 kilograme de nadă putem face o partida fară probleme, peştele fiind in aceasta perioada mult mai reticient. Răspunde mult mai greu și de aceea granulaţia năzii trebuie să fie una fină pentru a nu sătura repede peștii.

O altă mare problemă este culoarea năzii, mulți pescari folosind culoarea neagră deoarece aşa au auzit că se foloseşte pe timp de iarnă. Total greşit. Că se foloseşte mai mult iarna decât vara această culoare este perfect adevărat. Rolul culorii negre este acela de a nu atrage peştele mic pe vad deoarece în aceste condiţii apare şi răpitorul care poate sau mai bine spus sigur va strica vadul. De exemplu la babuşca, culoarea neagra este foarte indicată în toate anotimpuri. Într-un lac cu babuşcă de obicei se află şi foarte mult peşte mic. Atunci nada neagră şi supra-umectată face ca pe vad să nu apară obletele sau peştii de talie mai mică.

În această perioadă trebuie să avem foarte mare grijă si la ce introducem în nadă și aici mă refer la momeala vie. Aceasta trebuie să fie foarte puţină, la2 kilogramede nadă fiind suficiente150 gramede vierme mic roşu sau cel mai indicat ar fi larvele de libelulă, care pe timp de iarnă sunt extraordinare la orice soi de peşte. De aceea se spune în general că larvele de libelula sunt preferatele tuturor peştilor, însă probabil ca nu multă lume are posibilitatea să le  folosească la fiecare partidă de pescuit, viermele roşu fiind un inlocuitor foarte bun.

O recomandare de-a mea ar fi ca în cazul în care pescuiți pe o apă curgătoare la nadă să adăugți 2 kilogramede pământ, asta pentru a nu dispersa nada rapid şi pentru a păstra peştii pe vad cât mai mult timp.

O ultimă indicaţie ar fi ca nădirea de start, indiferent de locul unde pescuiți, pe baltă sau pe râu, să nu fie masivă. Se poate ca peştele să răspundă foarte bine la nadă, caz în care putem continua nădirea cu un bulgăre mic, de dimensiunea unei mandarine. În cazul în care nădim mult şi peştele nu răspunde se poate lua în calcul şi ipoteza ca pe acel vad densitatea de peşte să nu fi fost mare, iar ei să se fi săturat cu nada pe care am aruncat-o la început.

Cam asta a fost prima mea poveste pentru dumneavoastră, până săptămâna viitoare va doresc rezistenţă la ger şi fir întins.

The post Nada pe timp de iarna >> Cum pescuim pe rau in anotimul geros appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescarul roman de crap nu este unul norocos. Zona  climaterica in care este situata tara noastra ne ofera maximum 9 luni de pescuit din martie pana in noiembrie si asta daca esti un pasionat dispus sa te lupti cu capriciile vremii. Nici pestii nu sunt mai prietenosi. Daca in alte zone geografice in perioada rece crapii isi incetinesc metabolismul, dar raman totusi activi, la noi odata cu venirea frigului mustaciosii autohtoni par decupati dintr-un film facut la sectia de reanimare. Din toata intinderea unui lac ei isi aleg cea mai buna zona de iernat, se aduna in “ salon” in grupuri si intra in “moarte clinica”.

Si chiar si asa cate unul dintre noi vrea sa devina Dr. House si sa faca imposibilul posibil. De aceea, fiecare inventeaza cate o reteta pe care sa o administreze cu succes pacientului intrat in coma.

Parerea mea este ca cea mai buna nada pentru astfel de situatii este “localizarea”. Dar plecand de la premiza ca aceasta conditie este indeplinita avem nevoie de o momeala cu care sa ademenim “pacientul”. Iar din punctul meu de vedere momeala oferita trebuie sa fie una care are de indeplinit o singura conditie – ATRACTIA. Daca ati fost atenti am spus de doua ori momeala. Si revin pentru ca eu consider ca pescuitul pe timp rece se face avand langa momeala de la carlig cantitati foarte mici de nada fie pe arcul naditor fie in saculetul solubil, nada ce trebuie sa indeplineasca acea singura conditie, sa atraga si nu sa determine crapul sa se aseze hotarat la masa asa cum facem atunci cand nadim in perioada calda.

O astfel de reteta ar trebui sa contina in opinia mea acele ingrediente care dau consistenta si atractie pastei pe care urmeaza sa o folosim. Deci putem renunta la renumitele fainuri de peste, la proteinele lactice sau praful de ficat. Mixul nostru poate fi fara nici un fel de problema alcatuit din parti egale de faina de soia si gris, adica celebrul mix 50/50. La partea lichida lucruri sunt similare. Adica putem renunta la aminoacizi dar nu putem renunta la aroma sau la un strop de ulei esential.

Asadar, eu cred ca atunci cand dorim sa concepem o momeala speciala pentru sezonul rece targetul nostru este sa rezolvam cu mare atentie problema atractiei. Momeala noastra trebuie sa se asemene fie cu pop-up-urile ( vizual si semnal chimic) fie cu o nada tinuta mult timp la dip ( semnal chimic) sau chiar o combinatie a acestora adaugand in compozitia momelii noastre un colorant.

Cum iarna mai are cate ceva de spus , iar noi visam la zilele petrecute pe malul apelor, atunci cand va plictisiti si va este dor de pescuit va recomand sa incercati sa va concepeti propria momeala de iarna.

The post Reanimarea crapilor appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Temperaturile au scazut iar crapii se pregatesc pentru iernat. Asta nu inseamna ca nu se mai prind deloc. Iata cateva ponturi  de sezon…

METABOLISM INCETINIT
Racirea apei incetineste considerabil metabolismul crapilor, care nu mai sunt dispusi sa risipeasca nicio picatura de energie aiurea. Nici macar pentru procurarea hranei. Proviziile sunt deja in camara.

AMESTECUL DE NADIRE
Intr-o galetusa punem putin groundbait (in cazul nostru MHLM) peste care aruncam o mana de viemusi. Albi, rosii, nu conteaza prea mult, important e sa miste.

PROTEINE
Facultativ, aplicam si bomboana pe coliva, libelulele. Daca nu avem aceste larve nu e nicio drama, oricum mor destul de repede. Totusi, libelelule completeaza perfect meniul nostru.

ALCOOL DE PORUMB
Putin CSL si niste sirop de porumb dulce (SPD) vor completa lucrarea si impreuna cu foarte putina apa din lac vor face ca amestecul nostru sa se lege minunat.

NADIRE ZGARCITA
Fara exagerare, 3-4 bile sunt suficiente pentru nadirea grea, ca sa spunem asa. Mult, mult mai important e unde le aruncam. Adica in ce loc al lacului.

CERCELUS
Viermusii nu pot sa lipseasca de pe firul de par in aceasta perioada. Forfacul e scurt, de 10 centimetri.

CARLIG NR 8
Nici snowman-ul mic, facut dintr-o solubila de 12 mm si o jumatate de pop up de 10 mm, nu este de nesocotit. Pentru ca poate prinde dulap.

ARC NADITOR
Indiferent ce punem la carlig, pescuim cu arc naditor (sau feeder), pe care punem – evident – amestecul pe care l-am facut la inceput.

CHEIA SUCCESULUI
Asa cum am mai spus, localizarea este decisiva. Daca nu lansam unde stau crapii nu am facut nicio branza.

APA RECE
Reimprospatarea momelilor se poate face fara griji la doua ore, pentru ca solubila, chiar daca e mica, se dizolva foarte greu.

8 ORE PE MALUL LACULUI
Partidele scurte din acest sezon ne pot aduce – pe langa gripe sau guturaiuri – si satisfactii deosebite.

The post Tehnica la crap pentru apa rece appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.