Prin fața noastră curgea cu viteză destul de mare un braț al Dunării, iar vis a vis era o insulă, nu prea mare dar nici mică. Inițial am crezut că în spatele insulei era iarăși apă și apoi malul bulgăresc, însă ulterior ne-am dumirit că lucrurile nu stăteau chiar așa. Pentru că în zona respectivă Dunărea se împărțea magistral în trei, prin urmare mai urma o insula și iarăși apă. Această conformație ne-a ținut, pe tot parcursul partidei de pescuit, la adăpost de bărci, șalupe sau vapoare. În patru zile au trecut prin fața noastră de două ori Poliția de Frontieră, de două ori niște localnici la vâsle după lemne și o dată doi „electricieni” bulgari. Aceștia din urmă au fugit rapid când l-au observat pe Mae cu obiectivul camerei înspre ei. În rest a fost liniște, multă liniște…

După ce am ajuns la locul de pescuit și am băut câte o bere rece, Mirel s-a suit în mașină să plece înapoi la București, ne-a mai spus încă o dată că acolo a prins el în urmă cu vreo șapte ani un crap mare și ne-a invitat ultima oară să mergem să mai vedem un loc „pe plajă”. Noi am spus că rămânem pe loc pentru că este prea frumos. Ne-a urat fir întins și dus a fost. „Eu dau în stânga”, i-am spus de la început lui Toto, iar el a cedat ușor. Totuși a pus condiția să înțepăm pe rând, indiferent la ale cui lansete trage. S-a făcut! Zona din stânga m-a atras de la început din două considerente. În primul rând pentru că în partea respectivă malul făcea un arc de cerc destul de mare, iar brațul Dunării curgea practic într-un unghi de 90 de grade (rotunjit), iar apoi pentru că multitudinea de pomi scufundați mi-a făcut cu ochiul. Mi-am spus că dacă o să vină pește în zonă, de acolo o să vină.

Mai mult, după ce am intrat cu sonarul și am observat că primul prag este destul de aproape (lucru întâlnit cam peste tot pe Dunăre), iar adâncimea apei crește cu cât ne apropiam mai mult de extremitatea stângă, înspre copacii scufundați, am devenit și mai încrezător în alegerea făcută. Ca să fiu mai clar, imediat după primul prag apa  „cădea” în 2,5 metri în fața corturilor, iar în stânga ajungea la 5 metri. Cu ocazia primei prospectiuni cu barca și sonarul am luat cu noi și două găleți, una cu porumb fiert și alta cu boilies, așa de bun venit. Am nădit undeva la vreo 100 de metri în dreapta, deoarece instinctul ne-a spus că în acest mod nada o să se așeze oarecum în zona celor șase lansete, trei ale lui Toto și trei ale mele. Iar dacă boabele de porumb s-ar fi dovedit prea ușoare și boiliesurile prea rotunde și rostogolitoare, dacă-mi permiteți expresia, nada trebuie să se fi oprit în zona copacilor scufundați. O dată pentru că aveau în ce să se oprească, iar pe de altă parte deoarece conformația malului (despre care am vorbit mai sus) făcea un efect de anafor asupra apei.

Am terminat de nădit, am pregătit lansetele (cele mai multe cu boabe de porumb pe firul de păr), am atașat săculeți solubili, plumbi plați grei, le-am aruncat și ne-am băgat în corturi pentru că se întunecase. Până dimineața nu am avut niciun țac, iar firele le-am găsit infernal de pline de iarbă. Hm, n-o să fie ușor, mi-am zis…

Va urma.

The post Pescuit la crap pe salbatica Dunare – Sondarea terenului appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.