„ Sa cautam sa ne pazim nu prin strasnicia legilor, ci prin corectitudinea faptelor noastre” – Tucidide

Frigul patrunzator ii ingreuna respiratia. Ochii ii lacrimau iar lacrimile ajunse pe obraji inghetau repede, lucruri care il faceau pe copilul ce inainta cu greu prin zapada ce scartaia sub pasii sai micuti sa se stearga tot mai des cu maneca cojocelului sau plin de petice, peste fata. Nu avea manusi iar degetele de la maini ii inghetasera deja. Muta mereu, dintr-o mana in alta undita, incercand astfel sa se mai incalzeasca nitel. Cunostea bine drumul de aceea faptul ca inca era noapte nu-l incurca deloc. Se grabea sa ajunga la locul de pescuit cat mai de dimineata posibil, pentru a-l prinde liber deoarece stia ca acolo vin multi pescari si nu va mai incapea si el si astazi trebuia neaparat sa prinda ceva, macar un peste – doi, sa aiba ce manca in ziua de Craciun el si mama sa cea bolnava care statea de cateva zile la pat cuprinsa si ea de aceeasi boala cumplita care-i curmase viata tatalui sau si care-l rapuse in urma cu doua luni si pe fratele sau mai mic. Saracia in care se zbateau il facea pe copil sa planga adeseori, iar lipsa posibilitatilor de trai il mahnea tot mai mult. In timpul verii si al toamnei, cand lumea avea nevoie de forte de munca la lucrul campului si la diferite alte treburi de prin gospodarie, reusise sa se descurce, muncind cand pe la unul cand pe la altul, pe bani putini ce-i drept, dar macar avea cu ce sa cumpere cate ceva de mancare pentru el si ai lui. Acum insa, in plina iarna nu-i ramanea altceva de facut decat sa incerce sa prinda niste pesti, singura hrana pe care o mai putea procura. Invatase sa pescuiasca de la tatal sau si acest lucru ii placea foarte mult. De cand acesta murise, anul trecut, ii folosea ori de cate ori mergea la peste undita sa, un bat telescopic de cinci metri cumparat cu multi ani in urma din bazar. Din banii castigati in toamna reusise sa-si cumpere un plic de carlige, o rola de fir pentru legat carligele si doua plute mici si foarte sensibile de balsa, tot din bazar. Avusese grija sa stranga inainte de a veni ingheturile o cutie mare de rame pe care le pastra la caldura, sa nu inghete si umezea din cand in cand pamantul in care le tinea, cu multa grija si constiinciozitate, constient find ca de ele depindea daca vor avea sau nu ce manca peste iarna.

E drept ca din cand in cand ii mai vizita cate o ruda si le mai aducea cate ceva de mancare sau haine mai vechi pe care acestia nu le mai foloseau, dar asta se intampla foarte rar, in rest trebuia sa se descurce singur. Pana sa se imbolnaveasca mama sa mai era cum era, dar acum. Nu mai avu timp sa se gandeasca mai mult pentru ca ajunse langa apa. Inca era intuneric, dar macar locul nu fusese ocupat. Rezema undita de o cracana din rachita care zacea infipta in mal inca de dinainte de ingheturi si se ghemui langa piatra uriasa care strajuia malul, fiind astfel putin mai la adapost de curenul rece ce se iscase de-a lungul apei. Isi sulfa de zor in pumnii inghetati si isi lovea palmele una de alta incercand sa puna astfel sangele in miscare. Incet, incet reusi sa-si miste degetele cuprinse insa de o durere crunta provocata de incalzirea fortata.

Undeva, dincolo de apa, de dupa malul inalt , o dunga rosiatica vestea nasterea zilei. O zi minunata pentru alti copii, ziua ajunului nasterii Mantuitorului, ziua colindelor si a lui Mos Craciun. Pentru el insa aceste lucruri aproape ca nu existau, pentru el si mama sa el trebuia sa fie Mos Craciunul care sa aduca ceva acasa. Daca nu se va simti chiar foarte rau mama sa in aceasta seara, va merge si el la cateva case cu colindul, macar la preot si la invatatoare sa spera ca va resui sa ajunga.

Un zgomot de motor ii ajunse la urechi, apoi vazu in departare lumina unor faruri, deja incepeau sa apara pescarii. Se bucura atunci ca reusise sa ajunga primul acolo. Lumina devenea din ce in ce mai puternica, iar din strafundul apelor scobarii argintati se azvarleau in sus, in salturi repetate ce increteau pret de cateva clipe suprafata apei. Cateva lebede impinse de apele inghetate tocmai pana in acele locuri atat de nordice trecura fantomatic pe langa el.

Desfacu undita cu grija, regla adancimea si scoase din buzunarul pantalonilor cutiuta cu rame. Lua cu grija o rama subtire si rosie si o puse cu mare greu, din cauza frigului, in carlig, apoi incepu sa pescuiasca. Erau momentele cele mai dragi ale vietii sale condamnata parca la un chin continuu. Cand pescuia se simtea el insusi, se simtea in alta lume, lipsit de griji si uitand de toate amaraciunile. Nici nu sesiza faptul ca incet, incet locul se aglomerase. Multi pescari venisera in acel loc renumit de scobar, unde se prindea foarte bine acest peste pe toata perioada anului.

Soarele se ridica usor peste pamant aducand putina caldura, mai mult inselatoare, pentru pescarii adunati pe maul apei. Copilul stia ca poate sta doar pana la pranz, apoi trebuia sa plece acasa sa se ingrijeasca de mama sa.

Degeaba reusise sa ajunga primul pe apa, degeaba prinsese cel mai bun loc, era una din acele zile in care scobarul nu manca sub nici o forma. Daca de dimineata scobarii aratasera o oarecare frenezie in miscari manifestata prin saluri repetate, acum nu mai sarea nici unul. Apa parca era pustie.

“ – Ce are, ca nu manaca daltarul ?” se auzi intreband o voce, “- Nu stiu, dar e a treia zi cand nu pune gura, poate au umblat astia de la baraj la nivelul apei, dar nu vrea si gata “ ii raspunse cel interpelat.” ; “– Asa-i scobarul, cand nu vrea, apai nu vrea” spuse un al treilea..

Atunci pluta mica se opri o clipa din cursul sau pe firul apei tremurand usor. Copilul stia foarte bine ce inseamna acest lucru si intepa scurt. Simti zbatere in fir. Scobarul se zbatea disperat scuturand cu putere din cap incercand sa se elibereze, dar cu multa rabdare si o stiinta perfecta a drilului, copilul reusi sa-l aduca la mal. Era un scobar maricel pe care cu greu reusi sa-l ia cu o mana din margine apei, neavand minciog. Ii scoase cu grija carligul si il puse in pseudo juvelnicul sau facut dintr-o perdea veche.

“- Cine-i pescar prinde peste. Felicitari copile !“ spuse pescarul batran din stanga sa, privindu-l cu admiratie pe tanarul pescar. Copilul ii multumi cu un zambet timid. Se simtea atat de bine in acele clipe ca parca nimic altceva nu mai conta.

Orele trecura insa repede si nici un alt peste nu mai avu bunavointa sa se apropie de carligul sau. Oricum dintre toti de acolo, doar el reusise sa prinda un peste. Mai toti pescarii deja plecasera dezamagiti. Acum mai era acolo doar el si pescarul batran care-l complimentase atunci cand prinsese scobarul.

“ – Mai stai tinere prieten ?” il intreba acesta.

“ – Nu domnule, nu mai stau, trebuie sa merg acasa sa am grija de mama si apoi sa merg putin cu colindul”, raspunse copilul.

“- Va veni la tine Mos Craciun anul asta, ai fost cuminte ?” ;

“ – Eu as vrea sa vina domnule, dar din pacate viata m-a facut sa nu mai astept nimic de la nimeni. Daca nu reusesc eu sa adun ceva, atunci nu vom avea ce manca acasa “, zise cu tristete, dar totusi cu o urma de demnitate in glas tanarul pescar.

Raspunsul acesta neasteptat de la un copil il facu pe batran sa tresara. Avea in fata sa un copil sarman, dar care avea o gandire deja matura si care dadea dovada de mult bun simt si modestie.

Copilul isi stranse undita, scoase din apa micul juvelnic in care scobarul se zbatea vioi si lunadu-si la revedere de la batran, dar nu inainte de ai ura acestuia un Craciun fericit, se porni spre casa. Macar va avea mama sa ce manca in ziua de Craciun. Deodata se auzi strigat :

“- Hei copile ! Stai putin ! “ il striga batranul de care tocmai se despartise. “- Vino putin inapoi!” Ascultator, copilul se intoarse langa batran. “- Da domnule! Ce doriti ?”, intreba el politicos.

Batranul il privi un timp in tacere apoi il intreba cu o voce grava :

“- Copile tu crezi in Dumnezeu ?”

“ – Cred domnule, sigur ca cred, cu toate ca mi-a dat atatea momente de indoiala in viata“

“ – Daca spui ca crezi cu adevarat, stii ca Dumnezeu ii rasplateste pe toti cei care fac fapte bune, nu ?”

“- Desigur domnule, asa este “.

“- Atunci fa si tu o fapta buna in aceasta zi speciala, si daca ai credinta adevarata fapta ta nu va ramane nerasplatita. “.

Copilul ramase pe ganduri nestiind ce sa zica, apoi, parca trezit dintr-un vis ii spuse batranului :

“- Desigur in situatia mea de acum prea multe fapte bune nu pot sa fac, dar cred ca daca as elibera pestele prins astazi, ar fi o fapta buna, placuta lui Dumnezeu “, si fara sa mai stea pe ganduri scoase scobarul din juvelnicul sau improvizat si-l aseza cu grija in apa, dandu-i drumul. Il privi in timp ce acesta disparea in adancuri dupa care ofta zicand “ – Chiar daca mama nu o sa aiba ce manca maine, macar am facut un lucru bun”. Lacrimi mari ii aparura in ochii mici facandu-l sa se simta stanjenit in fata pescarului strain de langa el.

“- Nu plange copile ! Fapta ta este una demna de tot respectul, nu multi ar fi facu acest gest. Eu nu sunt un om bogat, dar vreau sa-ti daruiesc ceva. Ce zici esti deacord? Nu vreau sa te simti jignit, este doar o rasplata pentru fapta ta buna, rasplata cea mare insa va veni din ceruri. Vei vedea!“ mai spuse batranul in timp ce-i intindea cu mana sa tremuratoare o bancnota de 50 de lei.

Copilul se simtea putin stingherit, nu-i placea sa primesca de pomana, nu era un cersetor, dar poate ca pana la urma un mic ajutor din partea batranului nu-i i-ar fi stricat, mai ales in situatia in care se afla, fara bani, fara mancare si cu mama bolnava, isi aminti de o poezie invatata de la tatalu sau si mai ales de un vers care-i ramasese intiparit foarte limpede in minte:  “ Mananc si plang, mananc”.

“- Multumesc domnule, mi-ar fi de mare ajutor darul dumneavoastra acum, voi avea cu ce sa cumpar ceva mai mult de un singur peste pentru ziua de Craciun, dar as prefera sa consider suma de bani pe care mi-o dati ca un imprumut pe care ma angajez sa vi-l returnez cat mai repede cu putinta. Ce ziceti este bine asa ?”

“ – Tinere, bunatatea si maturitate de care dai dovada marturisesc ca nu le-am mai vazut demult la un om. Sa fie asa cum vrei tu. Si nu uita un lucru: MOS CRACIUN chiar exista, sa stii asta de la mine”!”

Dupa ce facu cateva cumparaturi de la magazinul din centrul satului copilul porni spre casa sa. Intalnirea cu acel batran atat de cumsecade il miscase peste masura, nu-si putea lua gandul de la el. Ajuns nu departe de casa vazu ca pe horn iesea fum, semna ca cineva facuse focul. Oare cine sa fi fost? Mama sa nu mai coborase din pat de doua zile. Grabi pasul si ajunse curand langa casa. Privi pe geam si o vazu pe mama sa trebaluind pe langa soba. Parca nu mai era bolnava. Se produsese o minune. “ MOS CRACIUN exista cu adevarat.“ Avea dreptate batranul. Acesta era cel mai frumos cadou pe care-l putea primi de Craciun.

Pe chipul copilului se asternu un zambet frumos, iar buzele sale subtirele prinsera a rosti o rugaciune soptita. Sarbatorile puteau de-acum sa soseasca si pentru ei.

The post In ajun de sarbatori appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Fara “a coafa” prea mult discutia noastra si a cadea in patima “cuvintelor alambicate” despre pescuit, o sa va povestesc, pe scurt, cum s-a desfasurat prima mea partida la scobar din secolul acesta . Nu neg absolut deloc ca sunt un pescar de spinning si ca salaul e specia mea favorita ( si am o gramada de motive in acest sens: e pestele caruia ii acord cea mai mare atentie pe tot parcursul anului si cu care am o relatie foarte buna de ani de zile). Dar, la fel de bine in zilele cand prietenii mei de diverse coloraturi pescaresti, crapari, pescari de spinning sau de stationar isi incearca norocul pe o balta noua si vin cu propunerea unui altfel de pescuit, nu ma dau niciodata la o parte.

Cu cartile pe fata
Nu aveam niciun partentener de pescuit si nici nu cunosteam pe nimeni care sa ma indrume sau sa-mi arate cum se prinde acest peste. Afara era frig, zapada si vant ca la polul nord, apele erau umflate si tulburi. In realitate, eram in cadere libera fara parasuta de rezerva in plin sezon hibernal.

Cand am intrat in primul magazin de profil ca sa-mi cumpar niste nada, vanzatorul m-a intrebat mirat: “Va faceti un stoc de nada de acum pentru la primavara?”… Nu am zis nimic, i-am multumit, am bombanit ceva nedeslusit in cerul gurii si mi-am vazut de drum.

Dupa ce am colindat o groaza de ape in prima zi, imi creasem in minte cateva strategii de abordare bine structurate, dar care erau doar la nivel de idee, nu imi garantau cu nimic succesul unui pescuit reusit. In cea de a doua zi, am cautat pestele in diverse locuri si cu diverse technici, iar rezultatul la sfarsitul zilei era: zero pesti, zero trasaturi. A treia zi, mancat, odihnit, spalat si cu noaptea in cap plec din nou pe apa…alta locatie, alta gara, alte injuraturi, alta zapada, iar balanta celei de a treia zi…cred ca ati ghicit-o deja: zero pesti, zero trasaturi. Deja incepusem sa ma gandesc melancolic la apele limpezi de acasa, la pestii colorati si iarba verde de pe malul Dunarii. Clar incepusem sa delirez si creierul sa-mi joace feste.

Da, exact cum ati anticipat sunt un om perseverent. A patra zi din nou la drum, alta gara, aceleasi injuraturi, temperaturi si mai scazute, un alt fel de oboseala, un tren pierdut( ce mai conteaza nu e primul, nici ultimul), aceeasi cantitate de apa in adidasi, in schimb ceva avea sa se intample. Avusesem cu o jumatate de ora inainte de apusul soarelui o trasatura. Excelent !

Eram ultima mea carte pe care mizasem, nu mai aveam nicio alta alternativa in afara de aceasta, in cele patru zile de cautari, epuizasem absolut toate locatiile si strategiile gandite si stabilite de mine. Nu imi mai ramanea decat sa plec acasa invins si cu o alta speranta pierduta.

Am ajuns in gara, trenul meu deja plecase, incepuse sa ninga usor, eram inghetat si flamand, dar extrem de bucuros in acelasi timp de cele intamplate. Nu ma mai intersa nimic, dar absolut nimic, puteam sa merg pe jos 100 de km, imi era indiferent. Nu imi venea sa cred ca localizasem pestele in ultimul loc ales de mine din cele “n” locatii. Sincer, nu stiu daca am dormit in acea noapte mai mult de trei ore, dintre care o ora sigur in sala de asteptare, ca sa nu spun ca din moment ce am pus capul pe perna pana dimineata, mi s-a parut o vesnicie.

In sfarsit, in cea de-a cincea zi cand m-am vazut ajuns pe apa, nu stiam pe ce sa pun mana mai repede si sa incep sa pescuiesc. De data aceasta am fost insotit de un prieten, domnul Gaspar, pescar de stationar din acele locuri, pe care l-am cunoscut la sute de km departare, la un pescuit de guvizi la mare si care a avut amabilitatea sa imparta cu mine in acea zi minciogul dansului si confortul unei masini. Fara a mai alerga prin gari dupa trenuri, va spun ca deja ma simteam ca un star de cinema care merge sa-si ridice premiul pentu intreaga sa cariera.

Nada.
Am ajuns la locul ales, mi-am pregatit repede nada si echipamentul, apa fiind limpede, adanca si rece, am considerat ca un aport mare de carbohidrati simpli si proteina camuflate intr-o nada de culoare negra si cu o granulatie fina, m-ar fi ajutat foarte mult. In acest sens am folosit:

– 1 kg Ice Mix Benzar

– 1 kg Extra Feeder Iarna Maros

– 1 pachet de aditiv Sensas Gardonix Noir

– 100 ml vierme inecat

– 100 ml vierme viu

– 200 ml aditiv scobar Benzar

Nu am folosit niciun colant suplimentar pentru nada, iar in apa cu care am umectat nada am dizolvat cei 200ml de aditiv scobar plus 150 gr de zahar, iar ca intensificator de aroma am pus o lingurita mica de sare de bucatarie.

Echipament de feeder folosit.
Lanseta  Maver Reactorlite 12ft , echipata cu o mulineta Shimano Exage 3000 MRA, cosulete de 60 gr, fir principal de 0,18 Colmic Race, forfac de 0,12 Trabucco Super Elite T1 si carlige Owner si Milo Suehiro marimea 14-16.

Pe carlig am pescuit cu 2 pinki unul alb si unul rosu, iar lungimea forfacului a fost de 70 cm. Am inceput sa pescuiesc cu cosuri de 70gr. si am observat la scurt timp ca pestele nu se hranea pe fund si ca rapea momeala la cativa centimetri deasupra substratului, drept pentru care am trecut imediat pe cosuri de 60 gr., ce puteau fi plimbate pe substrat mai usor, dandu-i in acest fel pestelui oportunitate de atac mai buna, lucru care mi se intampla destul de des si in pescuitul pe Dunare.

Am prins o gramada de scobari care mai de care mai frumos si mai bataios. Chiar daca afara erau – 2 grade C, pestele a raspuns foarte bine inca de la primele lansari si dadea dovada de o darzenie greu de stapanit in drill, lucru care m-a surprins placut pentru acea vreme. Trebuia sa fiu tot timpul in contact cu pestele, ca alfel la cea mai mica schimbare de curent sau nor, reactiona intr-un mod diferit: ori venea in mal, ori tinea albia raului, iar eu riscam sa raman doar un simplu spectator pe malul apei.

S-a consumat repede acea zi si parca nici nu stiu cand s-a terminat totul. Am plecat melancolic seara spre casa ,obosit si doar cu cateva fotografii capturate de mine pe malul apei, singurul meu trofeu real a acelor clipe. Nu mai comentam nimic din cele intamplate, asa cum o faceam odata in timpul altor partide de pescuit. Corpul meu se balansa in tandem cu serpentinele de pe drum iar ochii abia daca ii mai putem tine deschisi, dar undeva sub fesul sintetic ascundeam un gand frumos: la anul trebuie sa o iei de la capat, draga Alimane!

The post Visul pescarului Aliman appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.