Am revenit alaturi de Gabi Subtirica la o partida de pescuit pe Balta Vlahi,  iar din cauza faptului ca apa era foarte ridicata, nu am reusit sa facem un pescuit asa cum ne doream, de pe pontoane. Lacul se varsa in Dunare iar din cauza aluviunilor si a faptului ca nivelul Dunarii era mai sus decat nivelul apei din lac, curgerea ei nu prea a fost posibila pentru cateva saptamani. Apa era aproape de podeaua pontoanelor si deci statul pe ele era oarecum riscant in cazul vantului, a valurilor.Am mers pe un loc care m-a atras de prima data cand am venit pe lac, un loc pe mal care este insa destul de greu de pescuit. Nu iti ofera foarte multe posibilitati, doar un golf cu apa mica, care in perioada de depunere poate fi productiv si o zona cu apa ceva mai mare, cu stuf. Aici lansatul este destul de greu din cauza copacilor, cu alte cuvinte, este un loc impracticabil in timpul sezonului si mult mai slab decat orice ponton.

Eu am ales zona cu stuf si apa putin mai mare iar Gabi zona golfului. Zona pescuita de catre mine era destul de inchisa, de pe pontonul 1A se poate aborda mult mai bine aceasta portiune de stuf si se poate pescui cu trei, patru lansete si nu cu maximum doua, asa cum s-a intamplat in cazul partidei de fata.

Chiar si asa, din prima seara am inceput sa prindem fara sa nadim mai mult de 1kg de boiliesuri iar majoritatea pestilor au fost peste 10kg. Am nadit apoi constant si cate putin iar pestii au tras din ce in ce mai bine, mai ales in perioada de noapte unde aveam fiecare intre 6-10 trasaturi.

Eu am pescuit foarte aproape, stuful era la 20-30 de metri de mal iar din aceasta zona au venit si crapii mai mari, de 14, 15 si 16.5kg. Gabi a ales sa pescuiasca atat aproape cat si plantat in malul opus, acolo de unde a reusit si el prinderea multor crapi intre 10-13kg.

Am pescuit atat cu momeli flotante, semi echilibrate precum snowman-uri cat si de fund cum ar fi doua boiliesuri de 16mm. Crapii au tras la majoritatea dintre ele, insa doua monturi au fost ceva mai selective, mai multe detalii tehnice le voi prezenta intr-un articol viitor.

Partida a durat in jur de 50 de ore iar datorita populatiei foarte bune de crap din lac si a peisajelor fermecatoare, ne-am propus sa revenim aici pentru a reusi prinderea unui crap de peste 20kg. Exista foarte multe zone unde se pescuieste foarte rar si unde crapii au atat de multa hrana incat efectiv nu au motive intemeiate pentru a pleca de sub plauri ori stuf.

Speram sa le dam noi destul  de multe motive in partidele ce vor urma!

The post Primavara pe Vlahi appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Primăvara e modul în care natura ne spune : „să înceapă petrecerea”! – Robin Williams

Cu rochia sa cea uşoară, din rouă argintie şi puf alb de păpădie, tivită pe la poale cu mici broderii de brume rare, şi cu ilicul plin de flori de toporaşi, ghiocei şi brebenaşi, de după dealurile adormite şi din luncile-ațipite, apăru cu zboru-i lin,  printre frunze de mălin, Primăvara cea frumoasă, a vieții dulce-mpărăteasă.

Mai întâi, ea a atins uşor, cu degetele-i lungi şi subțiri, apele desferecându-le , rupând astfel vraja care le ținea împietrite sub alb şi rece giulgiu de gheață. Susurul acestora, atât de plăcut în rostogolirea peste bolovanii rotunzi ai albiilor, a atras atenția ghioceilor care s-au grăbit să-şi scoată capetele curioase de sub alba mantie de nea, mantie care se subția cu fiecare ceas. Din înaltul îndepărtat al cerului, rotundul soare se căznea din toate puterile sale, anemice încă, să aducă puțină căldură peste pământul rece. Încet –încet el a reuşit să cheme la viață firea adormită. Gâzele mici şi slăbite de iarnă au ieşit şovăielnice din hibernalele lor ascunzişuri scăldându-şi firavele lor trupuri în razele soarelui. Rădăcinile pomilor au pornit a extrage sevă hrănitoare din glia străbună şi prin fibrele acestora ea a prins a circula spre ramurile golaşe încă, transformându-se cu ajutorul luminii şi a căldurii în mici muguri verzi care au început a tivi degetele răsfirate ale crengilor.

Timpul prinse a se mişca mai alert. Zilele s-au lungit treptat iar nopțile s-au micşorat. Adormirea iernatică a dispărut de peste tot. Urşii greoi au ieşit mormăind înfometați din bârlogurile lor călduroase căutând cu ochii încă mici spre lumină şi privind plini de nădejde spre firea în renaştere. Cerul s-a umplut de zboruri vesele. Călătoarele şi  pribegele păsări au revenit în patrie lăsând străinătățile. Graurii au fost primii care s-au întors şi văzând că toate lucrurile sunt bune au trimis depeşă suratelor rândunele şi cumetrilor cocostârci care s-au grăbit să îi urmeze.  Apoi au venit şi celelalte, toate, pe rând, după cum au simțit chemarea şi după cum a dat Domnul. După ce au venit şi şi-au căutat cuiburile din anii trecuţi, s-au odihnit o vreme după lunga călătorie iar mai apoi s-au hrănit intens pentru a-şi reface forțele slăbite de drum şi după ce s-au simțit din nou în puteri au început a repara cuiburile stricate de iarnă. Totul în grabă, dar totul cu temei. Cu temei pentru că în ele îşi vor depune ce au ele cel mai de preț pe lumea aceasta, ouăle, cele care le asigură existența (ca şi specie) şi pe viitor, iar în grabă, deoarece timpul dragostei deja îşi strigă alarmat sosirea.

Din creştetul munților şi până în câmpia netedă dragostea freamătă în ființele de multe neamuri. Gâze, păsări, animale şi peşti, toți se supun fără nici o excepție legilor străvechi ale perpetuării speciei.

Fiind la o partidă de pescuit pe un iaz particular, o partidă de pescuit la roşioară, babuşcă, caras şi oblete, mi-am îngăduit un răgaz impus întrucâtva şi de fierbinţeala destul de dogoritoare a amiezii şi m-am retras la umbra plăcută unui grup de salcâmi şi plopi aflaţi în apropierea locului meu de pescuit.

Stau întins pe iarba verde şi privesc vrăjit la tot ce mă înconjoară.

Din vârfuri lungi de plopi, cucii îşi strigă cu foc iubirea. De aici se aude unul, altul îi răspunde de undeva de mai încolo. Nici un al treilea nu se lasă mai prejos şi se bagă şi el în vorbă. Apoi al patrulea. Sunt peste tot, iar viața şi dragostea ce gâlgâie în ei nu le dă pace. O pupăză se amestecă şi ea strigându-şi „Pu-pu-pu-ul” cu mare frenezie.

Pomii sunt verzi acum, unii sunt plini de floare iar alții deja şi-au scuturat albul veşmânt.

Vântul primăvăratic se prelinge alene peste câmpul verde, împestrițat de galbene păpădii. O narcisă întârziată mă priveşte curioasă dintre firele de iarbă. Din nu se ştie ce cauză ea a înflorit mult mai târziu decât suratele ei astfel că acum când toate celelalte narcise sunt ofilite ea este în deplinătatea frumuseţii sale. Totul este minunat acum, iarna a rămas doar în amintire. Viaţa este stăpână absolută peste tot şi peste toate.

Dintre toate instinctele care influenţează viaţa peştilor (şi în general a tuturor vieţuitoarelor) instinctul sexual este cel mai puternic. Grija pentru perpetuarea speciei, adânc săpată în zestrea genetică a tuturor fiinţelor de pe glob poate produce modificări esenţiale în ceea ce priveşte comportamentul şi fizionomia acestora. De regulă, în această perioadă, o parte dintre celelalte instincte sunt estompate iar găsirea locului propice împerecherii precum şi a partenerului adecvat ocupă prim plan-ul activităţilor cotidiene. Nimic altceva nu mai contează. Tot în această perioada din păcate scade şi nivelul de prudenţă, astfel mulţi peşti îşi găsesc sfârşitul din cauza diverşilor prădători şi nu în ultimul rând al oamenilor (braconierilor) care profită la maxim de această situaţie. Sunt foarte cunoscute lungile călătorii ale somonilor din oceane şi până în apele de munte, locul de depunere al icrelor dar totodată şi mormântul lor. La o scară mult mai mică la noi în ţară există  o migraţie de referinţă în lumea peştilor. Este vorba despre “bătaia scobarului”, peşte care se reproduce încă de primăvara foarte timpuriu în cârduri mari, migrând în susul apelor spre locurile de împerechere.

„Nuntitul” scobarului este un fenomen deosebit, foarte apreciat din păcate de către braconieri, care urmăresc scobarii pe toată perioada migraţiei. Iată cum descria I. Simionescu această procesiune nupţială, la începutul secolului XX, în cartea sa de referinţă „Fauna României”:

„…Când crapă frunza arinului, ei ( scobarii ) se urcă mai spre munte, ca să lepede icrele în apa rece. Le apucă înainte oamenii şi-i aşteaptă făcând garduri de bolovani de-a curmezişul pârâului, ca o leică , având deschiderea înspre partea dincotro vine peştele; la gura gardului stă capcana, vârşa, coşul, sau măcar nişte cetini de brad în care se încurcă peştele, de unde este prins în destul de mare cantitate….”

De aici putem trage deci concluzia că acest peşte a fost vânat de către oameni pe timpul reproducerii sale probabil dintotdeauna. Scobarii ajunşi la maturitatea sexuală încep încă din martie să se adune iar împerecherea se termina în luna mai. Scobarii masculi suferă unele transformări în ceea ce priveşte aspectul, astfel ei îmbracă haină pompoasă, de nuntă: pe corp le apar dungi transversale, iar pe cap şi pe solzi se pot distinge şi cu ochiul liber mici butoni cornoşi cât gămălia unui ac. Aceştia sunt butonii dragostei, cu care ei se fălesc în faţa „doamnelor” încercând a le atrage atenţia. În ceastă perioadă scobarii devin foarte aspri la atingere, „lipindu-se” efectiv de mâna omului.

Un confrate al său este morunaşul. Acesta depune icrele ceva mai târziu decât scobarul, şi anume în lunile mai – iunie. Şi morunaşii se adună în această perioadă în număr mare în vaduri. „Bătaia” are loc cu precădere la adăpostul nopţilor înstelate, atunci când peştii se manifestă zgomotos, bătând cu putere apa cu cozile lor, jucând cu mare abnegaţie jocul dragostei, joc care le frământă necontenit trupurile agitate. Odihna i-a părăsit. Mereu sunt în mişcare, căutând locurile cele mai bune. Deoarece numărul în care aceşti peşti se adună în apele mici de pe vaduri este foarte mare, se creează senzaţia că  „apa fierbe” în acele locuri. Şi ei, ca şi fraţii scobari, suferă transformări de înfăţişare. Devin aspri la atingere (masculii), le apar şi lor „butonii dragostei” pe cap şi nu numai, iar culoarea lor devine una de gală: neagră pe spate şi aurie pe laterale (mulţi pescari povestesc ca au prins morunaşi albi, morunaşi negri sau galbeni, neştiind în fapt care este cauza acestor diferenţe cromatice). Din păcate şi morunaşii cad în această perioadă în număr mare în mâinile braconierilor.

Şi alte specii de peşti: lipanul, bibanul, văduviţa, cleanul, avatul, crapul, somnul, ş.a.m.d. se înmulţesc tot primăvara.

Este vremea în care pescuitul este oprit pe apele naturale ale țării pentru a da posibilitatea peştilor să-şi depună icrele în linişte.

Foarte spectaculoase sunt „bătăile”somnilor şi a crapilor.

Aristotel povesteşte încă din antichitate despre somni şi despre obiceiurile acestora din perioada de împerechere. El a observat că masculii rămân să aibă grijă de icrele depuse în marginea apelor, iar dacă nivelul apelor scade şi puietul încă nu a ieşit, ei le stropesc în permanenţă cu coada pentru a le menţine umede tot timpul.

Tot Aristotel spunea că :

„Limitele contemplării sunt şi cele ale fericirii: cu cât contempli mai mult, cu atât eşti mai fericit.

Exact asta fac şi eu acum.

Contemplarea naturii mă umple de o adevărată bucurie.

Privesc spre cerul senin printre ramurile încărcate cu flori albe ale unui salcâm. Ce minunăţie! Parcă e o lume de vis. Salcâmul e plin de viaţă. Sute şi sute de harnice albine se grăbesc să-l ajute la polenizare. Un zumzet continuu se aude dintre ramurile sale. Toate făpturile îşi au rolul lor în lume. Chiar şi cele mai mici.

Dinspre baltă au început să se audă orăcăiturile la unison al unui grup de broaşte. Şi pentru ele acest anotimp este cu siguranţă cel mai important dintre toate celelalte. În lunile mai şi iunie febra dragostei le cuprinde şi pe ele. O lebădă ieşi graţioasă din stuful des din dreapta mea. A ieşit să se hrănească. Perechea ei probabil este preocupată cu clocitul.

O pală mai puternică de vânt făcu o invitaţie scurtă la dans florilor de salcâm, iscând astfel o ninsoare plăcută care se cerne frumos dinspre ramurile acestuia. Salcâmul îmi ninge trupul iar miresma florilor îmi îmbătă mintea şi sufletul. Este ceva extraordinar.

Mă ridic în cele din urmă şi mă apropii încet de apă.

Soarele nu mai este în vârful cerului. A coborât uşor spre apus.

Un rac pribeag îşi face de lucru în marginea apei. Nu ştiu ce căută. Se învârte parcă într-aiurea printre firele de stuf tânăr. După un timp însă a dispărut în apa adâncă. În curând vor ecloza şi ouăle de rac, o nouă generaţie de mici crustacee va apărea în apele lacului.

Mă aşez pe scaunul care m-a aşteptat cuminte în marginea apei şi luând în mână lanseta cu vârf blectorizat care se odihnise şi ea, mă apuc din nou de pescuit.

Dinspre grupul de salcâmi vântul aduce până la mine plăcutul miros al florilor. Este un amestec puternic de diferite arome, dulce-parfumat, ademenitor  şi parcă afrodiziac. Zâmbesc. Deodată mi se pare că înţeleg mai bine toate câte se petrec în această perioadă dominată de dragoste. Vorba cântecului:

„ … Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?…”

The post Anotimpul iubirilor appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.