Pescuit la salau pe platouri sau praguri fara agataturi

Pescuitul la salau, pe sfarsit de primavara, inseamna de foarte multe ori un pescuit pe zone cu platouri sau praguri, cu apa de 2-4 metri, curate, fara foarte multe agataturi. Pare cel mai simplu stil de pescuit la salau, diferit de cel in care pestele este pe zone cu piatra colturoasa, crengi sau buturugi. Este pescuitul clasic, un jig de 5-7 grame cu un carlig de 2/0 sau 3/0 lasand naluca sa faca ce stie ea mai bine, adica sa ademeneasca salaii infometati.

In materie de naluci optiunile sunt infinite, insa se intampla sa vrea la o singura naluca. Asa am patit intr-o partida mai veche de pe lacul Sarulesti, atunci cand, fiind in barca impreuna cu Stefan (administratorul lacului la acea vreme) am avut cea mai buna activitate la o imitatie de rosioara. A fost ziua unui soft de 9 cm, cu o paleta in forma de picior de rață, un Duckfin Shad, perfect ca forma si actiune pentru conditiile date.

Produsele Daiwa respectiv nalucile soft DuckFin Shad pot fi comandate de pe siteul Fishing Mall si sunt recomandate de Eugen German, Campion National la pescuitul rapitorilor.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Pescuit la salau pe platouri sau praguri fara agataturi appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Tainele pecuitului mi-au adus aminte de acea bucurie cand, pentru prima data, am tinut in mana un bat, o mulineta cu o sfoara si la capatul firului o naluca. De data asta eram “papusarul”ce cauta pesti infometati si nu zambete de copil. In mintea mea am crezut si sperat ca ceea ce simt eu cand lansez la apa naluci poate fi ceea ce simte cel ce manuieste acea papusa, care, pusa in cutie pana la urmatorul spectacol, este lipsita de viata asemeni nalucilor mele asezate haotic in cutie.

Anii au trecut, iar atunci cand vremea spunea un NU categoric plutelor mele, stiam ca trebuie sa caut in cutie nalucile vechi si obosite pline de amintirile pestilor prinsi de care ma despart cu greu.

Conditiile favorabile unei astfel de partide le-am intalnit sambata trecuta pe malurile lacului Tancabesti in compania a doi pescari sportivi din campionatul national de spinning de la mal. Am avut placerea sa pescuiesc alaturi de Florin Dandu si Razvan Vintilescu intr-o zi ploioasa si capricioasa la o partida de recunoastere pe malurile Tancabestiului.

Salaii nu s-au lasat mult asteptati, iar tabloul a fost completat de cateva stiuci flamande care s-au repezit asupra nalucilor cu atacuri ce au declansat adrenalina mult cautata de iubitorii acestui stil de pescuit.

Port in trusa o lanseta mai veche de 7 ani pe care am reconditionat-o iarna trecuta, imbracand-o cu un set de Fuji Alconite, mandrina Fuji si o lungime totala de 2.10 m de la un 2.70 m. Am echipat “batul papusarului”cu un Ryobi Zauber 1000 pe care am „insirat” un SeaBass de 12 Lbs de la Varivas. Am pescuit cu o greutate de 7 grame, fiind axat pe o prezentare agresiva, care sa starneasca atacul salailor, fara ezitare.

Pentru mine, naluca are o semnificatie aparte. Cand vine vorba de pescuit salai, un pescuit extrem de complex si tehnic, ma orientez catre forma, volum si evolutie. Imi place sa alternez recuperarile pe jocuri complexe atat in masa apei cat si pe substrat, cu schimbari de directie. Incerc astfel sa localizez pestii si sa obtin acel “ciocan” care semnaleaza prezenta pestelui tinta.

Partida a contorizat un numar de peste 40 de exemplare de stiuca si salau pe durata a 5 ore de pescuit intrerupte de ploaia torentiala care ne-a fortat sa ne retragem la restaurant pentru o ciocolata calda.

3 pescari, 5 ore si peste 40 de pesti cu greutati intre 600 gr si 2.5 Kg.

Ploaia nu a mai contat iar clipele surpinse in fotografii sustin aceasta afirmatie. Zambetele noastre nu isi gasesc masura in galbeni daca imi permiteti exprimarea, pentru ca, pescuitul, indiferent de forma sa, este hrana sufletului.

Pana la urmatorul spectacol, nalucile se odihnesc in cutie, iar batul si sfoara le pazesc.

The post Maestrul papusar appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

La sfarsitul lunii martie, impreuna cu Eugen German, am pescuit pe unul din lacurile celebre pentru populatia de rapitori, Gostilele. Este un lac-scoala pentru multi pescari din zona Bucurestiului si nu numai, un lac ce prezinta foarte multe tipuri de locuri de salau. Poate si acesta este motivul pentru care de fiecare data cand pescuiesti pe Gostilele ai o provocare in a localiza pestele.

Noi l-am cautat in special pe zone acoperite de cocioc, unde adancimea apei oscila in jurul a 4,5 – 5 metri, pentru ca de la primul peste ne-am dat seama ca nu este foarte activ, ca este static, parazitii de pe el indicandu-ne acest lucru.

Va invit sa urmariti cateva imagini din filmul Ziua salaului, un film pe care il puteti vedea chiar astazi, incepand cu ora 14:30, un film in care Eugen, Campion National la pescuitul rapitorilor in ultimii doi ani va da si alte indicatii despre cum sa abordati o partida de salau in aceasta perioada.

The post Ziua salaului appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Din start, m-am hotarat sa il caut in zonele cu apa ceva mai adanca, banuind ca temperatura constanta ii ofera confort, fata de temperatura apei de la suprafata, care nu depasea 2-3 grade.

LOCALIZARE
Pentru primele lanseuri, am ales un capat de drum, apa de peste 5 metri, substrat tare si ceva agataturi in zona drumului, intr-un loc celebru, “La ciobanie”. De obicei incep partida cu naluci soft ceva mai “agresive”, cu shaduri ale caror cozi sa disloce multa apa, in speranta ca daca exista salai “activi” acestia vor ataca din prima. Asa am facut si acum si, chiar daca nu de la primele lanseuri, am avut cateva atacuri extrem de discrete, nespecifice salaului, niste “lasari” pe fir, care s-au terminat cu retezarea paletei vibratile. Nalucile care au starnit interesul pestilor au fost Savage Gear 4Play Shad de 7,2 cm si un Daiwa Duckfin Tail Shad de 9 cm.

Am gandit atunci ca exista pesti in zona, dar nu se hranesc cum trebuie si sunt foarte mofturosi. Trebuia sa schimb imediat ceva… am decis sa pastrez dimensiunea aproximativa a nalucii (7 – 9 cm), acelasi gramaj (7 grame), dar sa schimb profilul cozii… am pus un Jerkbait Minnow Spli Tail de la Big Bite Baits, de culoare Lime, ce avea codita despicata, o naluca soft alungita, cu o prezenta mult mai discreta in apa ce putea fi mai usor inhalata de pestele rapitor. Banuiala mi s-a adeverit, drept pentru care la urmatoarea lansare, pe aceeasi directie, fix in acelasi loc am avut acelasi atac discret, dar de data aceasta am reusit sa intep pestele.

Am schimbat cateva locuri, pastrand totusi aceleasi coordonate, apa adanca si substrat cu mici obstacole si am avut parte de acelasi tratament, atacuri rare si extrem de anemice. Vremea a fost perfecta, cu vant foarte slab, lucru care mi-a permis sa incerc un pescuit extrem de fin. Aveam pregatita si o a doua lanseta, care ducea finetea la rang inalt: varf blectorizat (carbon plin) extrem de sensibil, fir monofilament 0,18 mm, jig de 3 grame si carlig numarul 1, iar pe carlig o naluca la fel de discreta, un Flash J Shad de la Fish Arrow, cu o codita extrem de fina, care „bate” fin la orice miscare.

Chiar daca poate parea mai degraba o corvoada, atunci cand pescuiesti pe ape cu adancimi de peste 5 metri, timpul necesar nalucii pentru a ajunge pe fundul apei fiind mai indelungat, aceasta combinatie este foarte eficienta pentru salaii sau bibanii mofturosi. Si de data aceasta am avut dreptate si am reusit sa mai pacalesc imediat un salau frumos pe un platou cu apa adanca.

Ca o concluzie a zilei, finetea a fost cuvantul de ordine. Reteta succesului in aceasta perioada este un echipament din clasa Light, fire subtiri, recomandat chiar monofilament pentru ca permite pestelui rapitor sa inhaleze fara prea mare efort naluca, gramaje mici,  3 – 7 grame, carlige asemenea si recuperari cu pauze de 2-3 secunte intre turele de manivela. Si rabdare, tutun sau, pentru nefumatori, Coca Cola.

Pana saptamana viitoare va doresc fir intins, acolo unde mergeti si ganditi-va la pilda asta… pescuiesc, deci exist!

The post Cum sa prinzi salai mofturosi appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul salaului este pe cat de frumos, pe atat de tehnic si, de multe ori, dificil. Trasatura acestuia, „ciocanul” in termeni pescaresti, iti produce Adrenalina care te mentine „in actiune” o intreaga zi de pescuit. Primavara, mai ales perioada cand apa incepe sa se incalzeasca si pestii se pregatesc de reproducere, situatia devine si mai „speciala”, instinctul reproducerii primand in fata celui de hranire.

Impreuna cu prietenul meu Stefan Sajgo, am facut doua partide pe unul din lacurile din jurul Bucurestiului, care inca mai dau salau, Gostilele. Va invit in continuare la un nou studiou de caz la spinning… pentru ca, nu-i asa, e timpul salaului.

STUDIU DE CAZ: pescuit salaului pe lac, primavara, in timpul perioadei de reproducere
LOCATIE: lacul Gostilele este unul din lacurile celebre pentru pescuitul pestilor rapitori din jurul Bucurestiului, cu suprafata de 439 ha, fiind situat intre bazinul Mariuta (20 ha) si lacul Darvari (85 ha). Adancimea apei este cuprinsa intre 1 si 7-8 metri, cu o medie de 4-5 metri, apa acoperind fostele drumuri locale, diguri, livezi si alte formatiuni existente inainte de formarea actualei acumulari.
CONDITII DE PESCUIT: cer partial acoperit cu nori, vand slab, temperatura ambientala ~17 grade, temperatura apei 12-14 grade
ECHIPAMENT:
Cristi: lanseta Daiwa Steez SVF Compile-X, clasa Medium-Light (1.8 – 10.5 g); mulineta Daiwa Infinity Q 2000, fir monofilament fluo Sunline SiglonF 0.23, jiguri de 5 grame pe carlige Gamakatsu Jig 22, numarul 2/0.
Stefan: Lanseta Major Craft ARS 63 PE, mulineta Shimano Ultegra 2500s, fir monofilament 0,18, jig 5 grame pe carlige Gamakatsu Bronze nr 2/0, naluca Slider alb sidef 3″

LOCALIZARE PESTI: un singur loc a produs mai mult fata de celelalte, caracteristicile acestuia fiind fundul tare, presarat cu stepi rari, de mici dimensiuni, radacini de stuf, adancimea apei fiind de 4-5 metri.
REZULTATE: cele doua partide s-au desfasurat la distanta de 5 zile si am putut observa cateva aspecte interesante. Daca in prima partida femelele prinse aveau toate burtile pline de icre, in cea de-a doua deja o parte din ele se „batusera”, toti pestii, atat femele cat si masculii, avand urme de muscaturi si loviri, aripioarele fiindu-le zdrelite, semn ca fusese o saptamana foarte „intensa”. 

1. Daiwa D-Fin 7 cm – PEARL
2. Jackall Ishad 9.65 cm – TC SHIRASU
3. Slider Grub 7.62 cm – PEARL
4. Ecogear Grass Minnow M 6.35 cm – PEARL GLOW

De departe nalucile care s-au remarcat au fost de culoare alba, cu variatiuni intre perlat si cu glitter. Probabil 80% dintre salaii prinsi (peste 20 in cele doua partide) au fost prinsi la aceasta culoare. Toate nalucile aveau un profil alungit, bataia lor lipsind sau fiind foarte discreta, cu amplitudini mici.

Doua alte amanunte care ne-au adus salai in carlige  au fost pe deoparte faptul ca am folosit gramaje si carlige de dimensiuni mici – 5 grame si carlige numarul 2/0 – , iar pe de alta parte ca am folosit fire monofilament – eu fluorescent, Stefan transparent. Asta se traduce intr-o prezentare mai discreta, o rezistenta mai mica din partea ansamblului si in posibilitatea ca pestele sa inhaleze mai usor naluca.

Stefan: Partida de pescuit a fost una dificila, salaul fiind foarte „marait”, dupa depunere. Localizarea lui a fost o problema majora si de mare finete din cauza faptului ca nu se hranea. Am folosit 2 tactici care se pare ca au fost castigatoare:

• un pescuit de mare finete cu jiguri de 5 grame, pe o apa de 5 metri cu gruburi de la Slider de 3″ culoare alb sidef, care iesea in evidenta pe substratul inchis la culoare, fiind o zona cu fund tare si stepi
• a doua tactica, mai agesiva, pe raci, gramaj mai mare al jigului si fir textil pentru a fi in contact maxim cu naluca, strategie bazata pe faptul ca salaul isi apara cu inversunare cuibul de racii care ii mananca icrele proaspat eclozate

CONCLUZII: peste 20 de pesti, multi intepati superficial, semn ca unii erau slab activi, prinsi la echipamente fine, cu fire monofilament, gramaje mici si naluci in nuante de alb.

The post SPINNING CASE STUDY – 4 naluci pentru un salau mofturos appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

V-am prezentat acum ceva vreme doua scurte partide de salau (20 de salai pe ora – Cativa salai, doua naluci si o balastiera), desfasurate, pe o locatie, la acea vreme „secreta”. Am revenit de cateva ori pentru ca am gasit acolo un lac cu un extraordinar potential. Salau, stiuca sau biban, toti si-au gasit loc printre crapii deosebiti din lac, crapi pe care ii puteti vedea atat in emisiunile realizate anul acesta de Vlad Pavlovici si Sorin Rudeanu pentru PVTV cat si pe site-ul www.carponline.ro.

Lacul Varlaam, pentru ca acesta ii este numele, nu este inca deschis publicului si a fost numai testat in cateva randuri pentru a i se cunoaste potentialul. In primavara lui 2014 urmeasa insa sa se deschida atat pescarilor de crap, cat si pescarilor de rapitori, la inceput si la sfarsit de sezon.

Intr-o partida desfasurata luni 11 noiembrie am reusit ca din 15 atacuri sa aduc la mal 10 pesti, cativa dintre ei putand fi vazuti mai jos…

Nu uitati ca din 2014 un nou lac de rapitori va asteapta, la 25 de kilometri de Bucuresti, langa Adunatii Copaceni, lacul Varlaam.

The post Salaii lui Varlaam appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

                       „Metamorfoza”

”Când renunţ la ceea ce sunt, devin ceea ce aş putea fi”

Lao Tzu

Dintre multele frumuseți pe care patria noastră ni le etalează la tot pasul, întru desfătarea ochilor şi bucuria inimii, un loc aparte în sufletul meu îl ocupă râul Prut. Am mai scris despre el şi probabil, cu voia Domnului, voi mai scrie încă. Dar oricât aş scrie, oricât l-aş lăuda, cu siguranță vor mai rămâne multe lucruri nespuse despre el.

Este un râu frumos, dar totuşi este un râu trist. Un râu ce-a smuls inima-ntre frați, un râu ce rupe-n doua Moldova lui Ştefan.

„….Şi din cer întregul loc arată
Ca un rai însângerat la brâu,
Vino frate să legam odată
Malurile tragicului râu!” 

spunea în poezia sa „Maluri de Prut” regretatul poet basarabean Grigore Vieru.

Exact aşa şi este. Un râu cu multe frumuseți, ca un „rai”, dar un „rai însângerat”, un loc destul de trist în care limba noastră românească se aude din două țări diferite.

În acest an, din diferite cauze nu am reuşit să merg la pescuit pe acest râu decât o singură dată, acum la ceas de toamnă.

Despre aceasta voi vorbi în continuare.

*

          O dimineață posomorâtă, de toamnă şi mai posomorâtă, mă privea ternă pe fereastră.

Din rărunchii pământului udat în exces de ploile din ultimile zile, izvora o pâclă rece şi densă care se lăsa leneşă să lunece peste băltoace, noroaie, peste case şi câmpurile golaşe. Vântul adormit o mâna încet, fără chef, încoace şi încolo. În unele locuri ea se agăța parcă în crengile pomilor învăluindu-i în alburiu mister. Soarele nu se vedea ci doar se bănuia că undeva, dincolo de pătura negricioasă a norilor grei, el se lupta aşa cum putea ca măcar lumină să trimită lumii, dacă tot nu putea să-i trimită şi căldură.

Claxonul maşinii ajunsă la poartă mă întrerupse din contemplare. După îmbarcare am pornit la drum. Drum lung. Până la Prut.

Dar si drumurile, oricât de lungi ar fi, au până la urmă un sfârşit.

De după gardul de sârmă se zărea clădirea stingheră parcă a sediului sectorului poliției de frontieră. Nu era nimeni prin curte. Părea părăsită, doar cele câteva maşini parcate în afara curții aminteau de faptul că totuşi cineva se interesează de „siguranța națională”. Am sunat la soneria de la poartă şi în cele din urmă a apărut, mai mult decât plictisit , un „vajnic” frontierist. Ne-a luat documentele şi între două molfăituri de „ciungă”, ne-a transmis şoptit:

„- Aşteptați aici!”.

Nu a durat mult şi dumnealui a revenit. Între timp aruncase guma din gură  (probabil la un coş de gunoi, că aşa e civilzat) şi părea să aibă şi oarece chef de vorbă de data asta:

„- Poftim! Verificați actele! Cât stați? … Până luni? E ok.! Baftă!”

Această urare minunată pentru orice pescar!!! „Baftă!!!!”  Dar na, ce să-i faci? Ce să-i ceri? Vorba aia din popor „ N-ai ce-i face!”

          Şi uite aşa, luaţi în evidența celor ce ne apără glia, am purces spre mal de Prut.

Ce era frumos şi ne dădea şi un sentiment de totală siguranță era faptul că în zona unde ne hotarâserăm noi să ne încercăm „bafta” mai există un punct de control al polției de frontieră. Aici a urmat o nouă luare în evidență, lucru care de altfel s-a repetat în toate cele trei zile cât am stat acolo. Este emoționant cât de bine este apărată țara, şi mai ales câte măsuri de precauție se iau atunci când dumnealor au de-a face cu o grupare bine organizată de pescari înarmați cu tot felul de ustensile de pescuit. Exista desigur pericolul să trecem Prutul înot, mai ales că acum la ceas de toamnă apa este foarte caldă (nu?) iar în acea zonă de baraj, apa are o lățime şi o adâncime mai mult decât considerabilă, dar mă rog , astea sunt alte discuții. Divagația mea pe această temă se datorează unor experiențe nu tocmai plăcute din anii anteriori avute cu dumnealor, polițiştii de frontieră, în alte zone ale Prutului.Cei care frecventează Prutul şi nu au relațiile cuvenite, ştiu despre ce vorbesc. Dar aceasta, după cum am zis, este o ALTĂ DISCUŢIE.

Timpul se scursese, iar ziua era deja trecută de amiază când ne-am început activitățile halieutice. O sumedenie de mici raţe şi lişiţe care înotau pe acolo ne-au întâmpinat gălăgioase dar s-au grăbit să ne cedeze locul plecând speriate.

În acea zonă, malul românesc al Prutului este străjuit de multe stânci, este de fapt o carieră de piatră, aşa se şi numeşte locul :„La carieră”.

La nici 3-4 metri de mal apa depăşeşte 5-6 metri adâncime, în unele locuri  poate chiar mai mult. Am încercat cu bolgneza să dau de peşti, dar nu am reuşit. Fie nu se hrăneau, fie nu erau „acasă”. Ai mei colegi s-au apucat cu mare interes şi pricepere de pescuit la feeder. Este un stil de pescuit frumos, dar care pe mine nu mă prea încântă aşă că i-am lăsat pe ei să încerce iar eu am luat lanseta de spinning hotărât să dau de şalău. Acum ce să zic? Nici priceperea şi nici experiență nu mă ajutau. Poate nici shadurile pe care le-am plimbat prin apă nu au fost tocmai cele mai indicate pentru acea zi, cert este că după aproape două ore de încercări zadarnice am decis că e vremea să iau o pauză.  O pauza totală. Cel puțin din punct de vedere al căutării şalăilor.

Cu câteva zile mai înainte fusesem la pescuit pe râul Siret şi avusesem parte câteva ore de o partidă frumoasă de bibăneală, cu shaduri mici. Dacă a mers acolo, oare de ce nu ar merge şi aici? „ Încercarea moarte n-are”, spune o vorbă din bătrâni, ori eu fiind un om care respectă bătrânii am hotărât că e cazul să le ascult îndemnul. Am schimbat repede tamburul de la mulinetă punându-l pe cel de rezervă care era echipat cu un fir mai subțire, am pus o agrafă mai mică şi un jig mic pe care am montat shadul câştigător din pescuiala precedentă, apoi cu multă speranță am lansat. Shadul a zburat o vreme, dar apoi în mod inevitabil s-a supus legilor fizicii care acționau asupra sa şi a căzut pe apă, la o distanță care mi s-a parut destul de mare. A durat un timp până s-a scufundat în apa adâncă. Când am simțit că firul se „relaxează” am închis mulineta apoi am început recuperarea.

Îmi amintesc primele „lecții” în domeniul pescuitului cu jiguri pe care le-am citit în copilărie într-un număr al străbunei reviste (singura de specialitate din acea perioadă cred) „Vânătorul şi Pescarul Sportiv”. Atunci am citit despre recuperarea „în dinți de fierăstrău”. Erau şi nişte schițe făcute.

Iată că prima lansare nu a avut nici un efect. Nici un „perca fluviatilis” nu a dorit să ia contact cu lumea exterioară. Dar nu am dezarmat. După şalău cum umblasem de-aiurea atâta timp fără să-l prind, oare după biban de ce n-aş umbla?

Şi dăi şi luptă! Am dat ici, am dat colo, am făcut recuperări mai lente, mai rapide, „dinții de fierăstrău” i-am făcut fie mai mari fie mai mici, dar zero absolut. Obosit şi plictisit m-am reîntors la locul de unde începusem. „-Hai să mai dau o dată!”mi-am zis. Am dat şi, aşa cum funcționează legile ciudate ale pescuitului, am avut atac. Atac şi nu doar atac. Am scos şi peştele. Un biban voinic. Voinic şi foarte nervos. Cu câtă furie se zbătea…! Senzații minunate.  Frumos a fost şi faptul că acel biban s-a dovedit a fi un tip care socializa foarte bine deoarece facea parte dintr-un grup numeros. Bibanii parcă înebuniseră efectiv. Se hrăneau nu doar intens ci şi foarte agresiv aş putea spune, uneori veneu câte doi, trei să-l acompanieze pe cel care poftise la micul shad. Veneau până simțeau malul, apoi se întorceau în adâncuri.

Observând agitata mea activitate, unul dintre colegi lăsă baltă feederul şi veni la mine. O vreme se uită şi nu-i venea să creadă. „-Dă şi mie să încerc!” mi-a zis la un moment dat. Nu era cazul să-i dau lanseta mea deoarece mai aveam una de revervă, în husă. Mai aveam şi o mulinetă de rezervă aşa că i-am zis unde le găseşte şi l-am îndemnat să se echipeze singur. După aceea i-am dat un jig şi un shad asemănător cu cele pe care le foloseam eu. La a treia lansare l-am auzit strigând plin de entuziasm: „-Fish on!”. Avea lanseta curbată, semn că prinsese un peşte. Acest amic îşi petrece o mare parte din an la Londra, la munci mai bine plătite decât pe ale noastre meleaguri, şi de acolo probabil i se trag expresiile englezeşti pe care le foloseşte uneori. De atunci doar aşa l-am strigat: „FIŞON”.

Ideea e, ca preț de vreo oră şi jumătate am driluit bibani unul dupa altul. Şi mai mici, şi mai mari, şi mai nervoşi şi mai cuminți. Dar tot ce e frumos nu dureaza la nesfârşit, asa că la un moment dat bibăneala noastră „s-a tăiat” efectiv. Parcă disparuseră din apă. Nici un atac nimic. Nici la mine, nici la amicul meu. Am schimbat shadul cu unul alb sidefat de aceeaşi mărime. Cu greu am mai „ciugulit” unul. În rest nimic cu „N” mare.

Seara venise pe nesimțite, ca o hoață. Se strecurase printre stânci şi peste ape învăluindu-ne în mrejele şi misterele ei. Am strâns grăbiți şi am plecat.

Aveam cazarea şi masa de seară asigurate la sora unui confrate pescar, care locuia în satul din apropiere. Spre marele nostru noroc.

În acea noapte am visat frumos. Un vis frumos cu dungaţi.

Ziua următoare am dedicat-o în prima ei parte altor activități decât pescuitului, aşa că pe apă am ajuns tot după-amiaza. De această dată vremea ne era total potrivnică. Soarele nu fusese vizibil nici în ziua precedentă, dar măcar vântul fusese absent, astăzi însă dimpotrivă. Se cățărase sus pe stânci şi de acolo sufla din toți bojocii peste întinderea de apă umplând-o de valuri.

Pentru amicii mei care au dat în continuare la feeder nu era o problemă prea mare (am uitat să menținez că reuşiseră în prima zi să scoată la mal mai multe plătici, câteva babuşcuțe şi chiar câțiva ciortănei) aşa că nu aveau motive să renunțe la acel stil de pescuit.

Eu şi „discipolul meu” ardeam de nerăbdare să dăm din nou de bibani. Multă vreme nu i-am găsit. Nu erau, nu se hrăneau…, doar ei ştiau cum şi ce fac.

Dar la un moment dat, de după un colț de stâncă, am auzit binecunoscuta exclamație : „-Fish on!” Aşadar amicul dăduse de el. Şi cum fac de obicei pescarii atunci când prietenii lor prind peşte şi ei nu, în doi timpi şi trei mişcări am „zburat peste stânci” până la el. Şi am tot „fish-on” o vreme împreună. Dacă în prima zi dumnealor, frumoşii măsliniu-verzui-dungați ai adâncurilor, s-au hrănit la o distanță destul de mare de mal, acum se adăpostiseră în acel minigolf mai ferit de vânt la nici zece metri de mal. Spectacol extraordinar, mai ales pentru noi care eram novici în ale pescuitului cu plastice moi, şi a spinning-ului în general.

Acestea sunt momentele care probabil încet, dar sigur, duc la metamorfoza mea din punct de vedere al stilului de pescuit. Ştiucile prinse toamna trecută la oscilante, cele prinse în vara asta la voblere şi rotative, bibanii, clenii şi avații păcăliți cu năluci diverse anul acesta, toți aceşti peşti, la care se adăugă şi aceşti bibani nebuni care realmente se ghiftuiau cu shadurile noaste, mă fac să mă desprind treptat din tiparul meu de pescar de bologneză mai mult decât convins. Gândirea mea liniară, a pescarului care cel puțin crede că are răspuns la marea majoritatea a problemelor care apar în decursul unei partide de pescuit la bolo, începe să fie serios zdruncinată de noile perspective pe care le deschide spinning-ul. Gândirea liniară se transformă treptat într-una verticală, ca un grafic matematic al unei functii, în care „punctele de maxim” sunt reprezentate de orice peşte capturat, de orice nălucă nouă testată cu succes, iar „punctele de minim”, de deziluziile care apar atunci când în urma unei manevre greşite peştele scapă, atunci când nu găseşti năluca potrivită care să-l îndemne pe răpitor la atac, atunci când realizezi că încă şi încă ai foarte multe lucruri de învățat. Bucurii nemăsurate dar şi crâncene frustrări. Aşa aş putea caracteriza în câteva cuvinte experiențele mele de până acum în acest stil de pescuit.

Aşa se întâmplă şi în acea a doua zi de bibănit la Prut. După bucuria celor aproximativ două ore de pescuit intens a urmat frustrarea dispariției totale a atacurilor. Apa devenise pustie din nou. Ce se întâmplase? Nu îmi pot explica. Poate că peştii se retrăseseră mai spre larg, unde noi nu puteam ajunge, poate că nu se mai hrăneau…. M-am gândit că poate s-au ridicat în straturile superioare ale apei aşa că am schimbat năluca cu un vobler, testat cu succes pe Siret. Nimic. L-am schimbat şi pe acesta cu un altul. Tot nimic. Am pus şi mai mari şi mai mici, şi scufundătoare şi de suprafață, şi…. nici nu stiu ce nu i-am pus…, şi rotative…., dar totul în zadar. Vorba aceea : „ Mult zgomot pentru nimic.” Din păcate.

Seara iar se abătuse asupra noastră. Am plecat nu tocmai bucuros. În acea noapte nu am mai visat la fel de frumos.

Ziua a treia, ultima din acel „miniconcediu”, avea să fie şi una cu totul deosebită. Nu doar faptul că la prima oră, când soarele încă se mai plimba pe malul moldovenesc, eram deja acolo, cu lanseta în mână, nu doar faptul că în sfârşit norii plecaseră spre alte lumi şi cerul era senin, nu doar faptul că vântul se cuibărise pe undeva uitând să se mai trezească, ci tot ce a urmat în această ultimă zi a fost frumos.

Chiar de la primul lanseu am avut peşte. Un biban frumos, cu aripile roşii ca cerul răsăritului de soare. Colegul meu m-a imitat imediat. La distanță mare de mal atacau flămânzii. Atacau din nou nebuneşte. Unul după altul. Unul după altul.

Simțirea noastră de pescari era la cote maxime în acele momente. Bucuria care ne invada trupurile şi inimile era nemăsurată. Zbaterile peştilor, arcuirile lansetelor, „cântecul” firelor în momentele de maximă tensionare ne erau extraordinar de dragi.

Ce nu se întâmplase în prima zi, atunci când i-am căutat anume, s-a întâmplat la un moment dat în acea zi, din pură întâmplare (sau poate nu). Un strapazan a pofit la shadul cel mic cu care amăgeam bibanii. Imediat am schimbat cu unul mai mare. Ritmul nu a fost fantastic, dar pe mine, ca şi novice m-a mulțumit nespus. Şi mai măricei şi mai mititei, am reuşit să păcălesc câțiva.

La un moment dat am avut parte de un dril cu totul extraordinar. O namilă de biban atacase plin de zel shadul mare. Frumos şi intens dril. Greu, dar cu final fericit. FISH-ON. După cum tot repeta amicul meu.

Când „suducii” nu au mai atacat am schimbat iar pe biban, şi uite aşa, din una-n alta, am văzut soarele ajuns în vârful cerului. Era ora să mâncăm şi noi ceva.

Mâncam tăcut şi priveam apa. Era atât de cristalină încât îmi aminti de legenda Prutului şi de lacrimile din care se zice că s-ar fi născut acest măreț şi minunat râu. O legendă frumoasă şi veche de când lumea, pe care am auzit-o şi eu povestită de către un alt pescar.

Se zi ce că, în urmă cu foarte mult timp, într-un sătuc de munteni trăia un băiat pe care îl chema Prut. Acesta s-a îndrăgostit de fiica lui muntelui Tsar, pe care o chema Hoverla. Tatăl fetei nu a fost de acord cu dragostea lor şi i-a despărţit iar pe fată a blestemat-o. Fata neputând suferi despărţirea de iubitul său s-a aruncat într-o prăpastie. În locul prăpastiei s-a înălţat un munte măreţ (muntele Hovelra de astăzi). Foarte trist, tânărul Prut s-a urcat pe vârful muntelui cel nou şi a început a plânge. Şi a plâns foarte, foarte mult timp. Lacrimile sale s-au unit şi de atunci, un râu a început să curgă, făcându-și loc printre stânci.

Încremenirea apei mă ispiti să renunț o vreme la spinning şi să revin la prima mea dragoste, aşa că după ce am terminat de mâncat am luat bologneza şi am încercat cu ea. Peştii nu s-au lăsat aşteptați. Babuşcuțe, plăticuțe şi câţiva olbeți mari, cu toții au fost activi. O oră a durat pescuitul cu bolo. Îmi satisfăcusem pofta. A mai urmat o jumătate de oră de bibănit (şalăii dispăruseră) iar apoi placarea acasă. Ultimul peşte a fost din nou un biban măricel, frumos şi foarte nervos.

Seara se lăsa încet peste dealuri, soarele se ascundea grăbit, iar pe marginea drumului pomii plângeau cu lacrimi mari, galben-arămii, după vara cea de mult plecată. Maşina rula repede pe şoseaua pustie iar căldura din ea era binefăcătoare. Eram obosit şi totuşi fericit. Pe nesimţite am adormit. Din nou am visat frumos. Un nou vis cu peşti vărgați.

Fish-on!

The post FISH-ON! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

                De cîte ori pornim o discuţie despre pescuitul la o specie de peşte răpitor, despre tehnici, năluci şi capturi, ajungem în cele din urmă să discutăm de fapt despre apă, anotimp, condiţii de mediu şi structuri. Restul, tehnica, echipamentul, puterea acestuia, tipurile, formele şi culorile nălucilor, sunt toate adaptate la ceea ce găsim efectiv pe locul de pescuit. Stiu că amanuntele de genul asta pot părea a fi repetate obsesiv, mai ales pentru cei care vor să audă doar povestea şi sa vadă capturile, dar în fapt, ele alcătuiesc planul şi strategia de abordare a peştelui. Până la capturi şi poveşti, pescuitul e informaţie, adaptare, evoluţie, perseverenţă, ambiţie, fără a uita însă de calm, relaxare, linişte şi natură.

Cunoaştem cu toţii cel puţin o poveste, a unui pescar care nu şi-a părăsit niciodată apele de suflet, pe care probabil a şi crescut, şi cărora le ştie fiecare cotlon şi meandru. Acele ape sunt pentru el o sursă inepuizabilă de peşte şi nu vine de la pescuit niciodată, fără capturi. Cu toate acestea, privită prin ochii pescarului modern, o asemenea istorioară poate părea desuetă. Asta până când asistăm cu ochii noştrii la clasica întâmplare în care, plini de scule şi echipament, pescarii înrăiţi sunt surclasaţi de acelaşi pescar băştinas, tăcut şi modest, care pescuieşte la doi paşi de ei şi care priveşte totuşi cu jind la acele lansete sclipitoare ale invadatorilor.

Explicaţia este una singură. Deşi calităţile şi valoarea pescarilor nu se cade a fi pusă în discuţie, cunoaşterea unei ape poate fi adesea elementul hotărâtor. Deşi aceşti pescari fideli de-o viaţă anumitor ape, nu au incercat niciodată să măsoare adâncimi sau temperaturi, nu au căutat neapărat structuri sau compoziţia substratului, nu s-au uitat din ce parte bate vântul ori soarele, îndelungata relaţie cu locurile lor de suflet, le-a adus această cunoaştere instinctivă, şi astfel, nu le-a mai rămas decât să se bucure de calm, relaxare, linişte, natură şi peşte.

Pescarul modern, şi nu mă refer aici neapărat la echipamente performante ori cine ştie ce tehnici şi năluci secrete ci la pescarul tânăr şi ambiţios, este mult mai mobil. Este neobosit în explorarea unor noi locuri şi poate să cutreiere ţări şi continente întregi în căutarea anumitor specii. Asemenea pescari, au însă în faţă o permanentă provocare. Pentru a avea rezultate, adaptabilitatea, experienţa şi memoria de lungă durată trebuie să funcţioneze perfect. Nu ar strica şi un echipament mai răsărit din care să nu lipsească un sonar mai avansat.

După vizitarea multor ape, mai mari sau mai mici, curgătoare sau stătătoare, la altitudine sau în deltă, naturale sau artificiale… ori cum mai vreţi voi, singurele lucruri definitorii, care transformă şi viitoarele partide în unele cât mai reuşite, sunt reprezentate de adaptabilitatea cât mai rapidă, citirea cât mai corectă a apei şi mult apel la experienţă sau informaţii culese din exterior. Putem merge pe o apă unde n-am mai pescuit, dar să ştim dinainte lucruri legate de adâncime, curenţi, afluenţi, guri de izvoare, locuri bune de pescuit, sau, consultând persoanele potrivite, chiar tehnici şi năluci. La faţa locului însă, constatăm mereu că de fapt suntem de unul singur şi trebuie să ne descurcăm.

Structurile sunt, că am ajuns şi la ele în cele din urmă, punctul de pornire în majoritatea partidelor. Chiar şi în apele încă neexplorate, căutarea de similitudini, până la cel mai mic detaliu, cu locurile bine ştiute şi productive de acasă, ne poate pune de la început pe peşte cum ne place să spunem. Peştii, din fericire, nu ştiu în ce ţară se află, câţi sunt sau ce le aduce ziua de mâine. Comportamentul lor individual sau de grup, se bazează strict pe instinct, simţuri şi condiţiile de mediu ale momentului. Aceste informaţii ne pot ajuta să stabilim modele comportamentale ale acestora şi astfel să generăm o reţea de cauzalitate de gen anotimp-temperatura-adancime-specie-structură, pe care o putem extinde chiar la luminozitate, moment al zilei, presiune atmosferică, vreme schimbătoare, etc.. şi care să ne ajute să stabilim prezenţa sau absenţa peştelui, ori măcar să încercăm să aducem posibilităţile în sfera probabilităţii, când vine vorba de localizare.

Astfel, aceeaşi specie de peşte, la ceeaşi altitudine, în aproximativ acelaşi tip de climă – să spunem temperată, în acelaşi tip de apă şi cu aproximativ aceeaşi hrană la dispoziţie, va avea la un momentdat exact acelaşi comportament chiar şi la mii de kilometrii distanţă. Sunt adesea structuri bine definite, artificiale sau naturale, care ţin peşte mai tot timpul, uşor variabil pe adâncime, de la suprafaţă înspre adânc. Sunt adesea structuri, în ape cu mult peşte, la a căror identificare cu sonarul, începem să ne frecăm mâinile şi ne poziţionăm degrabă. Uneori le găsim şi pe acestea pustii.

Regula este în cele din urmă că: nu este o regulă. Dar, datoria pescarului este, să facă el o regulă. Bine, e mai mult o regulă de comportament pe apă şi de etalare a tehnicilor, ca o procedură de lucru dacă vreţi, deoarece când peştele se încăpăţinează să nu respecte regula, nu îl putem trage la răspundere. Greşeala este tot undeva la noi. Rămân mereu hotărâtoare şi aspectele legate de tehnica individuală şi cunoaşterea nălucilor sau comportamentului de hrănire al peştilor, dar fără localizare, nici nu ajungem la această discuţie.

Ideea de bază este reprezentată de a pescui cu mintea deschisă şi de a încerca mereu să stabilim legături logice de genul şi pe raţionamentele descrise mai sus, construind şi în baza rezultatelor proprii, reţele de cauzalitate de gen anotimp-adâncime-peşte-structură, ori de ce nu, mai complexe, aşa cum sugeram. Aducerea lor la nivel de modele comportamentale regulate, pe apele pe care le cunoaştem, sunt adesea arma secretă şi elementul cheie, la care pescarul face apel, în condiţii similare, pe ape complet necunoscute. Am avut astfel de partide, şi deşi localizarea era uneori oarecum facilă, modelele comportamentale dezvoltate de mine, legate de această dată de hrănire şi tehnică, mi-au adus rezultate deosebite pe ape unde pescuiam pentru prima dată şi cu siguranţă satisfacţii maxime. Localizarea dar şi cunoaşterea mofturilor şi dietei peştelui pe care îl vânăm fac diferenţa între a ne mulţumi cu o concluzie de genul: azi nu mănâncă sau a umple şirul cu peşte.

Când vom reuşi să facem asocieri corecte aproape de fiecare dată, să facem reţelele de cauzalitate funcţionale perfect, să stabilim modele comportamentale care nu dau greş, vom fi dezvoltat un simţ în plus, iar vizitarea unei ape noi, nu ne va pune în situaţia de a fi surclasaţi nici măcar de localnici. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e vorba de vanitate, e vorba de a lăsa în grija instinctului, a noului simţ elemente ca: informaţia, adaptarea, evoluţia, perseverenţa, şi de a ne bucura de linişte, calm, natură şi pescuit. Eu am locurile mele, e drept nu multe, unde pot totuşi să mă duc liniştit cu barca, la rame, fără sonar şi motor, cu o singură lansetă şi o cutiuţă cu năluci, ca odinioară. Mă poziţionez după reperele de pe mal şi recunosc imediat structurile pipăind cu jigul substratul. Acolo am şi satisfacţii constante. Acolo însă… sunt şi băştinaş.

The post Localizare şi structuri – Pesti de baştină appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.