Ne-am obişnuit să le spunem nălucilor al căror corp este construit dintr-un material tare, înţelegând aici lemn sau plastic, simplu wobblere. Bine, voblere. Americanii le spun hard-body baits sau pe scurt hard-baits. Nălucile hard se prezintă într-o varietate atât de mare a formelor, dimensiunilor şi aplicaţiilor, încât a fost nevoie ca, subcategoriile ivite, să fie numite distinctiv. În cadrul nălucilor hard-bait, facem iniţial o distincţie majoră. Cele care au acea barbeţică din plastic şi cele care nu o au, acestea din urmă fiind numite lipless. Ar fi simplu să le spun celor cu barbeţica, năluci de tip crank sau crank-baits, dar vedeţi, sunt şi swimbaituri cu barbeţică de exemplu, precum puteţi găsi glidere sau năluci vibration, cărora producătorul le-a inclus în denumire cuvântul crank. Acest cuvânt, crank, nu are la rândul lui o traducere din limba engleză, relevantă sau edificatoare pentru noi. Termenul general însă, folosit pentru a descrie aproape toate voblerele cu barbetă este acela de crank. Cel mai corect ar fi, să facem o combinaţie de limbă română şi engleză, şi să le numim voblere crank. Asta ar include faptul că evoluează în apă prin acea miscare laterală de voblaj, care le-a atras denumirea iniţială (wobbling) şi au şi barbeta din plastic.

Cu siguranţă, denumirea lor este prea puţin importantă. Pescarul se orientează vizual şi pe baza experienţei sau indicaţiilor date de producător, în alegerea voblerelor crank. Tot aşa se decide cu privire la dimensiunea corpului, colorit, adâncimea la care să evolueze în coloana de apă şi dacă să fie plutitor, suspendat sau scufundător. Ca şi o observaţie, voblerele crank de tip scufundător sunt tot mai puţin produse, datorită dificultăţii acestora de a evita obstacolele întâlnite în cale, în timpul recuperării, precum şi tehnicilor mai puţin eficiente. Totodată, lemnul a început să fie tot mai puţin folosit în fabricarea corpului acestui tip de năluci, din motive tehnice şi de cost în principal. Deşi plasticul este mai uşor de modelat, accesorizat cu sisteme de echilibru, lesturi sau bile în interior, pescarii de modă veche susţin faptul că, densitatea şi proprietăţile lemnului au secrete ascunse.

Dacă m-am hotărât să le spun voblere crank, mai fac totuşi două distincţii majore. Voblerele crank sunt în marea majoritate minnow sau plug. Aceste denumiri sunt date de forma corpului nălucii, singura caracteristică pe care o lăsasem afară între criteriile de alegere a nălucilor, enumerate mai sus şi pentru un motiv anume: Plug-urile. Minnow-urile au corpul mai suplu şi mai alungit, mai asemănător cu cel al albiturii dacă vreţi, pe când plug-urile au corpul mai scurt şi mai îndesat. Reamintesc faptul că vorbim de crankuri plug, deoarece plug pot fi şi alte năluci, top-water, etc.

Voblerele crank tip plug, pot fi în principal fat sau flat, pe scurt, asta vine: grase sau late. Bineînţeles că le putem spune bondoace sau îndesate respectiv aplatizate sau înguste, dar în cazul de faţă prefer să rămân la denumirea în engleză. Şi voblerelor prefer să le spun wobblere, asta şi pentru că reprezintă o denumire generală, pescarii folosind denumirile specifice ca jointed-minnow, stick-bait, flat-crank, etc. Acesta din urmă este şi motivul pentru care nu trebuie să ne ferim de nici un nume distinct dat acestor năluci, oricât de ramificate şi încurcate ar putea părea, argumentul fiind în favoarea uzanţelor, a terminologiei cât mai precise, pentru a ne face cât mai bine înţeleşi.

Teoria are bineînţeles rolul ei. În prezent însă, datorită atomicităţii producătorilor şi tipurilor de năluci, numele acestora sau includerea lor în categorii şi subcategorii, este un lucru deopotrivă dificil în cazul anumitor momeli artificilae, pe cât nu se poate alfabetiza şi ierarhiza o piaţă în continuă dezvoltare şi supusă unor noutăţi în materie de inovaţie, care întrec orige imaginaţie. Anumite năluci, pot face parte din mai multe categorii sau clasificări, cum de exemplu un banal vobler pe care majoritatea îl avem poate în cutia cu echipament, este în acelaşi timp o nălucă hard-bait, plug, crank, fat, jointed, suspending şi rattling.

Dacă tot am redus spectrul doar la crankuri fat şi flat, trebuie menţionat ce caracteristici au acestea şi cum pot fi ele pescuite. Este important de menţionat că ne referim la năluci până în clasa medie (medium), ale căror lungime a corpului nu depăşeşte 7-8 centimetri, destinate pescuitului speciilor  de peşti de apă dulce, năluci care reprezintă un procent aproape de 100% în piaţa mondială a crank-urilor. Voblerele fat sunt printre cele mai răspândite. O caracteristică principală a acestora, o reprezintă faptul că o singură nălucă poate fi produsă în variante care acoperă o plajă foarte mare în ceea ce priveşte adâncimea la care evoluează. În funcţie de lungimea, lăţimea şi forma barbetei, aceste voblere pot fi SSR, SR, MR, DR, DD. O individualitate distinctă a acestor năluci, o reprezintă amplitudinea mişcării laterale a corpului, acel voblaj (wobbling), care se manifestă cu o abatere mai mare decât în cazul minnow-urilor sau crank-urilor de tip flat. De asemenea, miscarea de rotaţie, în jurul axei centrale proprii, pe direcţia de recuperare (rolling), este una de amplitudine mai mică spre deosebire de minnow-uri, în cazul cărora această mişcare este evidentă. Mişcarea de rotaţie şi cea de voblaj, sunt rezultante ale tipului de barbetă cu care aceste năluci sunt echipate. Crankurile flat SSR, SR şi MR vor avea un voblaj mai puţin amplu dar o frecvenţă mai ridicată, precum şi o mişcare de rotaţie mai amplă. Cele DR şi DD, vor avea un voblaj accentuat dar o frecvenţă mai mică şi o rotaţie în jurul axei aproape inexistentă. Majoritatea producătorilor, oferă acelaşi tip de nălucă în varianta silent sau rattling, caracteristici pe care le-am mai dezbatut cu diferite ocazii şi care sunt bine cunoscute.

Voblerele flat, au corpul aplatizat, mai asemănător cu al ciprinidelor de mici dimensiuni dacă vreţi. O caracteristică importantă a acestora o constituie faptul că, datorită formei corpului, sunt destul de slab reprezentate în gama de modele DR şi DD. Acestea sunt destinate a fi capabile de o prezentare mai discretă, cu un voblaj discret şi mai mărunt, de amplitudine mică şi o mişcare de rotaţie minimă. Cele mai răspândite sunt modelele SR şi MR.

În materie de aplicaţii, voblerele crank fie ele fat sau flat, pot fi diferenţiate mai degrabă prin adâncimea la care ele evoluează. Astfel, deşi au o prezentare diferită şi produc stimuli diferiţi, nalucile SSR, SR şi MR sunt mult mai eficiente în acoperirea unor suprafeţe mari de apă. Acestea pot fi recuperate mai rapid sau mai lent, deasupra platourilor, structurilor dense, paturilor de vegetaţie, ori în lungul malurilor. Deoarece nu coboară foarte mult în coloana de apă, care poate fi adesea şi de o transparenţă ridicată, o oarecare distanlă în lansarea cestora este necesară. Deasemenea, tehnicile în cazul acestor năluci nu se bazează decât rar pe acţiunea într-o anumită zonă ţintă, un hotspot, ci mai degrabă, printr-o evoluţie mai lentă sau mai rapidă, constantă, care le permite a-şi face simţită prezenţa, a fi reperate, urmărite şi a da timp răpitorilor să-şi declanşeze atacul. Modelele flat, au un avantaj distinct, datorită unei evoluţii mai discrete, mai naturale şi potenţial mai provocatoare, prin expunerea părţilor laterale ale corpului în sursa de lumină, sau diferitele efecte holografice ale acestora. În perioade în care peştele este nehotărât sau mai puţin activ, voblerele flat pot reprezenta diferenţa uriaşă între o partidă reuşită sau una fără rezultate.

Voblerele crank DR şi DD, se pretează mai mult pescuitului într-o zonă fierbinte, de interes, mult mai restrânsă. Acetea sunt lansate mult peste locul vizat, ca prin recuperare, să coboare la timp în zona dorită unde îşi face simţită prezenţă un timp relativ scurt. Tehnica se bazează însă pe potenţialul acelei zone şi pe elementul surpriză. Deşi nălucile care evoluează la 3-6 metri nu se remarcă prin discreţie, ele oferă un element de surpriză şi un timp relativ scurt de reacţie, care pot fi chiar secretele declanşării unui atac. În ape curgătoare, ele pot fi pescuite din punct fix, prin lansarea în aval şi menţinelea lor în curent cu scopul de a le aduce tot într-o zonă de interes, unde, odată ajunse, pot fi prezentate şi pe verticală prin ridicarea şi coborârea vîrfului lansetei. Nălucile DR şi DD se pretează a fi pescuite din barcă în majoritatea cazurilor, tocmai din cauza adâncimii la care acestea evoluează. Pentru acoperirea unor zone întinse cu acest tip de năluci se recurge la pescuitul la trenă.

În funcţie de anotimp, temperatura apei şi instalarea termoclinei sau a altor factori de mediu, peştii răpitori, chiar şi cei mai evazivi, pot fi localizaţi între ape cum mai spunem, chiar pentru perioade mai îndelungate de timp. Adesea, mai ales pe perioada de încălzire a apelor, pot fi găsiţi în apa puţin adâncă a malurilor sau aşa cum aminteam în coloane înguste de apă, deasupra paturilor compacte cu vegetaţie sau structură densă. Toate aceste situaţii pot face imposibilă abordarea lor eficientă cu alte tipuri de năluci. Voblerele crank, fie ele fat sau flat, sunt cele care vă pot permite să rămâneţi în zona de ţintă o perioadă cât mai îndelungată. Restul acordurilor, ca: tip de recuperare, coloritul nălucii, sunetele scoase de aceasta, expunerea în lumină sau discreţia evoluţiei, rămân la latitudinea pescarului… şi a peştelui.

The post Naluci Crank – Tari, grase si late appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Gambitul, în şah, presupune o mutare la sacrificiu, de obicei la începutul partidei, cu scopul de a obţine un avantaj tactic ulterior. Niponii, în producerea nălucilor tip hard-bait, fac şi ei un sacrificiu, dar numai când vine vorba de preţ. În acel preţ se regăseşte însă multă muncă, calitate, ştiinţă, tehnică, pasiune, dragoste pentru pescuit şi respect pentru pescari.

Pentru mulţi dintre noi însă, preţul este un factor determinant în alegerea nălucilor, fapt care ne împinge să recurgem la tactici mai conservatoare. Când adversarul este însă unul versat, un răpitor de talie mare, un adevărat rechin al jocului, trebuie să luăm în calcul sacrificiile şi să ne folosim de orice avantaj. Cum pescarul este mereu la mutare şi cum piesa cea mai valoroasă e mereu năluca, o partidă reuşită trebuie să înceapă printr-o deschidere şi o strategie, care să pună în valoare nălucile cele mai bune.

Veţi găsi pe piaţă, o varietate de năluci hard-bait atât de mare, încât vă veţi afla în faţa unui joc de GO (joc originar, paradoxal, din China) şi nu al unuia de ŞAH. Pe lângă acest aspect, majoritatea pieselor valoroase, şi mă refer aici la wobblere, au replici, copii, care încearcă să le reproducă într-o manieră cât mai fidelă. Multă lume va spune, judecând după înfăţişare: de ce să iau o nălucă japoneză marca X, când găsesc la cutare firmă, modelul X1, care e identic şi care are un preţ de cinci ori mai mic? Pentru un novice în ale şahului, dama şi regele sunt piese uşor de confundat ca şi formă. Pe tablă însă, dama bate în aceleaşi direcţii, dar prezentarea ei pe tablă nu este îngrădită, spre deosebire de rege, care mută doar un câmp o dată. Strategiile ofensive sunt bazate pe aportul damei şi niciodată al regelui. Gambitul damei este celebru pe când rocada este doar o manevră de siguranţă. Fără damă, dacă adversarul nu face vreo mişcare greşită, prin care să se descopere, şansele de reuşită ale unei partide scad simţitor. În urma acestei pledoarii, voi rezuma scurt: replicile, copiile, seamană cu originalul, numai în măsura în care regele seamana cu dama în jocul de şah. Tot prin această comparaţie, imitaţia, are multe minusuri şi vă poate face să pierdeţi partida, chiar şi cu tabla plină de piese.

Dar am vorbit destul despre şah, să trecem la wobblere. Ce va avea mereu un wobbler pur sânge japonez, veţi vedea în cele ce urmează.

Aspectul impecabil este garanţia nescrisă a oricărui produs de origine japoneză. Wobblerele nu fac nici o exceptie. Mă refer aici la calitatea construcţiei, la uniformitatea producţiei de serie. Fără bavuri, fără defecte, compacte, armonioase, până la nivelul la care, oricare 2 din 100 de unităţi de acelaşi fel sunt identice atât ca performanţe cât şi ca aspect exterior, până în cel mai mic detaliu.

Imaginea realistă, culorile vii şi naturale, impresionează numaidecât, pe cât de variate pe atât de inspirate, capacitatea extraordinară de a imita prada şi aspectul real fiind uimitoare şi menţionate prin descriei comerciale ca – live lair, etc

Echilibrul perfect, tot ca o marcă de calitate a construcţiei, se referă atât la echilibrul nălucii în aer, în timpul lansării, cât şi în apă, staţionar, sau în timpul evoluţiei. La această proprietate, contribuie simţitor simetria perfectă, lipsa defectelor şi distribuţia masei nălucii, ajutată de sisteme de greutăţi fixe sau mobile – fixet weight, moving weight, magnet system, tungsten weight, tungsten moving, etc.

Castabilitatea  sau proprietatea de a fi lansate uşor. Aici trebuie să remarc ambiţia japonezilor de a reliza năluci având o masă suficientă pentru a putea fi lansate cu uşurinţă şi a fi pescuite uşor, exact în locurile şi pentru peştii cărora li se adresează. Indiferent de dimensiunea corpului nălucii, acestea par să aibă mereu masa potrivită, aigurând şi flotabilitatea necesară – din motive de siguranţă şi prezentare. Nălucile hard-bait japoneze sunt floating sau suspending, cu foarte mici excepţii. Castabilitatea este asigurată şi prin echilibru sau distribuţia greutăţii, sistemul moving weight fiind special creat şi pentru a asigura lansări mai lungi. Greutăţile mobile din interior, de exemplu, se mută în coada nălucii în timpul lansării, asigurând o inerţie superioară prin transferul momentului şi forţei din lansare în energie cinetică superioară.

Construcţia solidă şi accesoriile de calitate sunt pretenţia oricărui pescar. Cârlige triple, puternice şi bine ascuţite, precum şi o nălucă rezistentă, atât în articulaţii şi structura interioară sau exterioară, transformă wobblerele în investiţii de o viaţă.

Evoluţia precisă şi prezentarea specifică  sunt aspecte ce contribuie la întregirea portretului wobblerelor japoneze. În funcţie de peştele căruia i se adresează şi pentru a oferi prezentări precise, exact în zonele de acţiune şi atac ale peştilor răpitori, nălucile sunt înzestrate, prin construcţie, cu nişte caracteristici specifice, dinainte studiate. Rotirea în jurul propriei axe – rolling –  ori amplitudinea mişcării laterale a corpului în timpul evoluţiei – wobbling – sunt accentuate sau diminuate până la punctul dorit. Împreună cu celelalte trucuri şi intervenţii din timpul procesului tehnologic de producţie, se obţin evoluţii specifice, eratice sau liniare, opriri instantanee la nălucile tip jerk şi multe alte efecte menite a declanşa atacuri – dart action, i-concept, s-concept, etc. Tot la capitolul prezentare, voi aminti şi de faptul că, nălucile pot fi silent –cele care nu scot nici un zgomot sau rattling. Rattling e un termen totuşi prea general şi chiar nepotrivit. Opus termenului silent, pe lângă rattle sound, după japonezi, putând exista şi crack sound, bass sound, prop sound, blade sound, bone sound, etc..

La aceste câteva caracteristici importante se mai adaugă altele, poate mai puţin relevante, dar vă pot spune cu siguranţă că în afară de un aspect aproximativ asemănător care la o privire îndeaproape poate părea chiar grotesc, replicile, copiile, nu reproduc nimic din toate cele prezentate de mine mai sus. Sacrificiul de care aminteam nici nu pare să fie un sacrificiu, ci mai degrabă un preţ decent de plătit.

Când peştele răpitor se dovedeşte un adversar mai puţin pregătit, prins cu garda jos, când se avântă, îşi dezvăluie intenţiile, face mutări aproape la sacrificu în scopul de a captura propria lui partidă, va putea fi bătut şi cu pionii. Când primiţi ŞAH, înseamnă că regele vă e ameninţat şi nu are o poziţie prea bună. Atenţie la MAT! Mai câştigă şi peştele… Dacă faceţi tot aceeaşi mişcare, fără a avea rezultate, se chemă REMIZĂ. Nu ştiu în pescuit cum e un rezultat de PAT. Poate doar la somn… Înţelegeţi ce vreau să spun? Nu uitaţi că sunteţi mereu la mutare şi puteţi începe o partidă de mai multe ori, sau mai multe partide. Folosiţi piesele valoroase! Din fericire, în pescuit nu vă obligă nimeni la piece touche piece joue! Fir întins!

The post Deschiderea japoneza – Gambitul wobblerului appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

  Ok, e vorba de wobblere…

                Când vine voba de wobblere, e multă teorie, multă dezbatere, sunt multe pasiuni şi simpatii. Fiecare pescar are preferatele lui, pe care le înlocuieşte când le pierde sau se deteriorează, şi bagă chiar mâna în foc pe faptul că ştie o reţetă de succes pentru anumite locuri, ape, anotimpuri sau peşti, toată construită pe un mic peştişor din plastic sau lemn. Unii sunt atât de pătimaşi încât ar crede că peştii înşişi preferă anumite mărci de wobbler. Alţii adună colecţii de sute şi mii de piese… şi bine fac!

Fără să merg mai departe, dacă vrem să fim eficienţi şi pragmatici, trebuie să nu uităm că în realitatea pescuitului vorbim de localizare, stimuli şi repere generate de năluci, adaptate la nivelulul de activitate sau agresivitate a peştilor răpitori, la un moment dat. Mai ales când vorbim de pescuitul cu wobblere, în alegerea nălucilor, e bine să nu uităm aceste lucruri şi să rămânem cu mintea deschisă.

Sărind peste definiţia şi descrierea wobblerului, explicaţii pe care deja le consider inutile, rămâne dilema: silent, rattling sau jointed?
Wobblerele silent sunt cele care nu fac zgomot. Veţi spune: bine, dar nu aşa e normal? Răspunsul e undeva la mijloc. Iată însă că există şi wobblere rattling care nu sunt altceva decât năluci hard-bait identice cu cele silent în ceea ce priveşte forma, dimensiunea, coloritul şi funcţionalitatea, dar care produc în momentul evoluţiei în apă, un zgomot, un zornăit dacă vreţi, asemănător celui făcut de un şarpe cu clopoţei. Acesta este dat cel mai adesea de un număr de bile din plastic sau metal, pe care nălucile rattling le conţin în interior.

Wobblerele jointed sunt cele ale căror corp se cumpune din mai multe bucăţi, cel mai adesea doar două, unite printr-o articulaţie mobilă care dă o amplitudine şi o bătaie deosebite în evoluţia nălucii.

Ideea de la care s-a pornit în construcţia sau fabricarea primelor wobblere şi care reprezintă o logică de bază şi de bun simţ, este aceea conform căreia, dacă reuşim să imităm cât mai bine aspectul şi modul de deplasare al anumitor specii de peşte care constituie prada răpitorilor, vom reuşi cu siguranţă să îi păcălim şi pe aceştia.

Dar oare pisica chiar confundă ghemul cu un şoarece?

Uneori o prezentare cât mai naturală nu este deloc suficientă şi asta pentru că, atunci când vorbim de pescuitul la răpitori, nu ne bazăm neapărat pe faptul că sunt flămânzi ci chiar pe faptul că sunt… răpitori! Cred că acesta e şi motivul pentru care experţii în supravieţuire te învaţă să nu fugi de urs sau de leu când îi întâlneşti. Ne bazăm aşadar pe declanşarea acelui instinct irezistibil de a ataca, în jurul căruia se construieşte existenţa oricărui răpitor.              Aici, nălucile încep să aibă un rol important în ceea ce priveşte prezentarea, evidenţierea, identificarea, capacitatea de a stârni un peşte răpitor? Când peştilor le e cu adevărat foame, pescuitul cu orice tip de nălucă nu e mare ştiinţă. Nici termenii momeală şi nălucă nu par să mai aibă acelaşi sens.

Şi un peşte răpitor aflat în stare de apatie, caracterizată de un nivel scăzut de activitate şi agresivitate, poate fi provocat să atace, dar cu siguranţă, modalitatea de a te apropia şi de a-l stârni trebuie să fie una deosebită, care să nu aibă efectul contrar, de a-l pune în alertă mai mare sau de a-l îndepărta.

Practic vorbind, pentru început, aş utiliza un wobbler silent într-o apă stătătoare şi limpede, încercând iniţial o prezentare naturală. Alteori aş face-o în condiţii de slabă activitate a peştilor, fie ei paşnici sau răpitori. Dar mintea pescarului şi a peştelui, funcţionează pe căi misterioase.

Rattling-urile se fac mult mai repede remarcate. Sunt mai uşor de localizat şi de găsit într-o apă tulbure sau curgătoare, ori de către specii al căror văz este mai puţin dezvoltat, cum e somnul. Alteori pot părea o soluţie bună când abordăm o structură pe care o bănuim a fi adăpostul unui răpitor şi încercăm să-l anunţăm că i-am invadat teritoriul. Bilele din interiorul lor au cel mai probabil rolul de a provoca şi de a da semnale de la distanţă. Mâncarea de zi cu zi a ştiucii, sigur nu face ca un şarpe cu clopoţei, dar la fel de sigur o pot atrage, în anumite zile. Aş înclina să spun că rattlingurile sunt o alegere bună aproape în orice situaţie, în cazul unui peşte ca bibanul de exemplu.

La hard-body-urile jointed e mai mult o chestiune de mişcare. Datorită articulaţiei, acestea produc adesea un zgomot specific în deplasare dar le găsim deopotrivă în variante silent sau rattling.

Din păcate pentru pescar, wobblerele nu se pot prescrie. Nu există o reţetă. Nu au fişă tehnică şi instrucţiuni de folosire. Pescarii experimentaţi pot face însă alegeri bune bazate doar pe instinct şi experienţă, deşi informaţiile şi o strategie de abordare bazată pe aceste calcule şi ipoteze a stimulilor şi instinctelor pot fi de bun augur.

Pescuitul la wobbler este un acord fin al stilului, tehnicii şi vitezei de recuperare, cu alegerea tipului şi dimensiunii nălucii, cu asortarea coloritului, pentru o anume apă, pentru un anume peşte, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară…

După toate acestea, când nimic nu apre să dea rezultate, singura tactică bună pare a fi să aveţi la îndemână mai multe modele şi variante de wobblere, din care să puteţi alege şi să nu abandonaţi, să continaţi să schimbaţi năluca până când găsiţi singuri o soluţie de moment. Cum spune Mike Iaconelli: never give up! Aşa se construieşte flerul, experienţa şi mâna unui pescar de wobbler. Când partida părea pierdută, am pus totuşi şi un jointed de 6 cm, medium runner, un perch… veţi spune mai târziu.

Oricât de logice şi studiate alegeri am face, oricât de bune, renumite şi bine croite wobblere vom utiliza, nu vom face decât să ne maximizăm şansele. Nu putem băga mâna în foc dinainte, pentru reuşita unei partide, mai ales când vine vorba de wobbler, dar da, pot fi în anumite condiţii nălucile cele mai indicate. Ştiinţa lor este însă una vastă şi e mai mult o istorie, o cronologie, o sumă de ore, zile şi ani de stat pe apă. Şansele partidei se joacă doar pe apă iar deciziile bune se iau adesea din mers, la faţa locului, chiar dacă o strategie de bază, logică şi bine pusă la punct e indicat să existe, şi toate astea pentru că, aşa cum spune un prieten, să nu crezi că baboiul împarte aceeaşi realitate cu tine…

The post Utopia hard-bait: Silent sau rattling… sau jointed? appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.