Gambitul, în şah, presupune o mutare la sacrificiu, de obicei la începutul partidei, cu scopul de a obţine un avantaj tactic ulterior. Niponii, în producerea nălucilor tip hard-bait, fac şi ei un sacrificiu, dar numai când vine vorba de preţ. În acel preţ se regăseşte însă multă muncă, calitate, ştiinţă, tehnică, pasiune, dragoste pentru pescuit şi respect pentru pescari.

Pentru mulţi dintre noi însă, preţul este un factor determinant în alegerea nălucilor, fapt care ne împinge să recurgem la tactici mai conservatoare. Când adversarul este însă unul versat, un răpitor de talie mare, un adevărat rechin al jocului, trebuie să luăm în calcul sacrificiile şi să ne folosim de orice avantaj. Cum pescarul este mereu la mutare şi cum piesa cea mai valoroasă e mereu năluca, o partidă reuşită trebuie să înceapă printr-o deschidere şi o strategie, care să pună în valoare nălucile cele mai bune.

Veţi găsi pe piaţă, o varietate de năluci hard-bait atât de mare, încât vă veţi afla în faţa unui joc de GO (joc originar, paradoxal, din China) şi nu al unuia de ŞAH. Pe lângă acest aspect, majoritatea pieselor valoroase, şi mă refer aici la wobblere, au replici, copii, care încearcă să le reproducă într-o manieră cât mai fidelă. Multă lume va spune, judecând după înfăţişare: de ce să iau o nălucă japoneză marca X, când găsesc la cutare firmă, modelul X1, care e identic şi care are un preţ de cinci ori mai mic? Pentru un novice în ale şahului, dama şi regele sunt piese uşor de confundat ca şi formă. Pe tablă însă, dama bate în aceleaşi direcţii, dar prezentarea ei pe tablă nu este îngrădită, spre deosebire de rege, care mută doar un câmp o dată. Strategiile ofensive sunt bazate pe aportul damei şi niciodată al regelui. Gambitul damei este celebru pe când rocada este doar o manevră de siguranţă. Fără damă, dacă adversarul nu face vreo mişcare greşită, prin care să se descopere, şansele de reuşită ale unei partide scad simţitor. În urma acestei pledoarii, voi rezuma scurt: replicile, copiile, seamană cu originalul, numai în măsura în care regele seamana cu dama în jocul de şah. Tot prin această comparaţie, imitaţia, are multe minusuri şi vă poate face să pierdeţi partida, chiar şi cu tabla plină de piese.

Dar am vorbit destul despre şah, să trecem la wobblere. Ce va avea mereu un wobbler pur sânge japonez, veţi vedea în cele ce urmează.

Aspectul impecabil este garanţia nescrisă a oricărui produs de origine japoneză. Wobblerele nu fac nici o exceptie. Mă refer aici la calitatea construcţiei, la uniformitatea producţiei de serie. Fără bavuri, fără defecte, compacte, armonioase, până la nivelul la care, oricare 2 din 100 de unităţi de acelaşi fel sunt identice atât ca performanţe cât şi ca aspect exterior, până în cel mai mic detaliu.

Imaginea realistă, culorile vii şi naturale, impresionează numaidecât, pe cât de variate pe atât de inspirate, capacitatea extraordinară de a imita prada şi aspectul real fiind uimitoare şi menţionate prin descriei comerciale ca – live lair, etc

Echilibrul perfect, tot ca o marcă de calitate a construcţiei, se referă atât la echilibrul nălucii în aer, în timpul lansării, cât şi în apă, staţionar, sau în timpul evoluţiei. La această proprietate, contribuie simţitor simetria perfectă, lipsa defectelor şi distribuţia masei nălucii, ajutată de sisteme de greutăţi fixe sau mobile – fixet weight, moving weight, magnet system, tungsten weight, tungsten moving, etc.

Castabilitatea  sau proprietatea de a fi lansate uşor. Aici trebuie să remarc ambiţia japonezilor de a reliza năluci având o masă suficientă pentru a putea fi lansate cu uşurinţă şi a fi pescuite uşor, exact în locurile şi pentru peştii cărora li se adresează. Indiferent de dimensiunea corpului nălucii, acestea par să aibă mereu masa potrivită, aigurând şi flotabilitatea necesară – din motive de siguranţă şi prezentare. Nălucile hard-bait japoneze sunt floating sau suspending, cu foarte mici excepţii. Castabilitatea este asigurată şi prin echilibru sau distribuţia greutăţii, sistemul moving weight fiind special creat şi pentru a asigura lansări mai lungi. Greutăţile mobile din interior, de exemplu, se mută în coada nălucii în timpul lansării, asigurând o inerţie superioară prin transferul momentului şi forţei din lansare în energie cinetică superioară.

Construcţia solidă şi accesoriile de calitate sunt pretenţia oricărui pescar. Cârlige triple, puternice şi bine ascuţite, precum şi o nălucă rezistentă, atât în articulaţii şi structura interioară sau exterioară, transformă wobblerele în investiţii de o viaţă.

Evoluţia precisă şi prezentarea specifică  sunt aspecte ce contribuie la întregirea portretului wobblerelor japoneze. În funcţie de peştele căruia i se adresează şi pentru a oferi prezentări precise, exact în zonele de acţiune şi atac ale peştilor răpitori, nălucile sunt înzestrate, prin construcţie, cu nişte caracteristici specifice, dinainte studiate. Rotirea în jurul propriei axe – rolling –  ori amplitudinea mişcării laterale a corpului în timpul evoluţiei – wobbling – sunt accentuate sau diminuate până la punctul dorit. Împreună cu celelalte trucuri şi intervenţii din timpul procesului tehnologic de producţie, se obţin evoluţii specifice, eratice sau liniare, opriri instantanee la nălucile tip jerk şi multe alte efecte menite a declanşa atacuri – dart action, i-concept, s-concept, etc. Tot la capitolul prezentare, voi aminti şi de faptul că, nălucile pot fi silent –cele care nu scot nici un zgomot sau rattling. Rattling e un termen totuşi prea general şi chiar nepotrivit. Opus termenului silent, pe lângă rattle sound, după japonezi, putând exista şi crack sound, bass sound, prop sound, blade sound, bone sound, etc..

La aceste câteva caracteristici importante se mai adaugă altele, poate mai puţin relevante, dar vă pot spune cu siguranţă că în afară de un aspect aproximativ asemănător care la o privire îndeaproape poate părea chiar grotesc, replicile, copiile, nu reproduc nimic din toate cele prezentate de mine mai sus. Sacrificiul de care aminteam nici nu pare să fie un sacrificiu, ci mai degrabă un preţ decent de plătit.

Când peştele răpitor se dovedeşte un adversar mai puţin pregătit, prins cu garda jos, când se avântă, îşi dezvăluie intenţiile, face mutări aproape la sacrificu în scopul de a captura propria lui partidă, va putea fi bătut şi cu pionii. Când primiţi ŞAH, înseamnă că regele vă e ameninţat şi nu are o poziţie prea bună. Atenţie la MAT! Mai câştigă şi peştele… Dacă faceţi tot aceeaşi mişcare, fără a avea rezultate, se chemă REMIZĂ. Nu ştiu în pescuit cum e un rezultat de PAT. Poate doar la somn… Înţelegeţi ce vreau să spun? Nu uitaţi că sunteţi mereu la mutare şi puteţi începe o partidă de mai multe ori, sau mai multe partide. Folosiţi piesele valoroase! Din fericire, în pescuit nu vă obligă nimeni la piece touche piece joue! Fir întins!

The post Deschiderea japoneza – Gambitul wobblerului appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

  Ok, e vorba de wobblere…

                Când vine voba de wobblere, e multă teorie, multă dezbatere, sunt multe pasiuni şi simpatii. Fiecare pescar are preferatele lui, pe care le înlocuieşte când le pierde sau se deteriorează, şi bagă chiar mâna în foc pe faptul că ştie o reţetă de succes pentru anumite locuri, ape, anotimpuri sau peşti, toată construită pe un mic peştişor din plastic sau lemn. Unii sunt atât de pătimaşi încât ar crede că peştii înşişi preferă anumite mărci de wobbler. Alţii adună colecţii de sute şi mii de piese… şi bine fac!

Fără să merg mai departe, dacă vrem să fim eficienţi şi pragmatici, trebuie să nu uităm că în realitatea pescuitului vorbim de localizare, stimuli şi repere generate de năluci, adaptate la nivelulul de activitate sau agresivitate a peştilor răpitori, la un moment dat. Mai ales când vorbim de pescuitul cu wobblere, în alegerea nălucilor, e bine să nu uităm aceste lucruri şi să rămânem cu mintea deschisă.

Sărind peste definiţia şi descrierea wobblerului, explicaţii pe care deja le consider inutile, rămâne dilema: silent, rattling sau jointed?
Wobblerele silent sunt cele care nu fac zgomot. Veţi spune: bine, dar nu aşa e normal? Răspunsul e undeva la mijloc. Iată însă că există şi wobblere rattling care nu sunt altceva decât năluci hard-bait identice cu cele silent în ceea ce priveşte forma, dimensiunea, coloritul şi funcţionalitatea, dar care produc în momentul evoluţiei în apă, un zgomot, un zornăit dacă vreţi, asemănător celui făcut de un şarpe cu clopoţei. Acesta este dat cel mai adesea de un număr de bile din plastic sau metal, pe care nălucile rattling le conţin în interior.

Wobblerele jointed sunt cele ale căror corp se cumpune din mai multe bucăţi, cel mai adesea doar două, unite printr-o articulaţie mobilă care dă o amplitudine şi o bătaie deosebite în evoluţia nălucii.

Ideea de la care s-a pornit în construcţia sau fabricarea primelor wobblere şi care reprezintă o logică de bază şi de bun simţ, este aceea conform căreia, dacă reuşim să imităm cât mai bine aspectul şi modul de deplasare al anumitor specii de peşte care constituie prada răpitorilor, vom reuşi cu siguranţă să îi păcălim şi pe aceştia.

Dar oare pisica chiar confundă ghemul cu un şoarece?

Uneori o prezentare cât mai naturală nu este deloc suficientă şi asta pentru că, atunci când vorbim de pescuitul la răpitori, nu ne bazăm neapărat pe faptul că sunt flămânzi ci chiar pe faptul că sunt… răpitori! Cred că acesta e şi motivul pentru care experţii în supravieţuire te învaţă să nu fugi de urs sau de leu când îi întâlneşti. Ne bazăm aşadar pe declanşarea acelui instinct irezistibil de a ataca, în jurul căruia se construieşte existenţa oricărui răpitor.              Aici, nălucile încep să aibă un rol important în ceea ce priveşte prezentarea, evidenţierea, identificarea, capacitatea de a stârni un peşte răpitor? Când peştilor le e cu adevărat foame, pescuitul cu orice tip de nălucă nu e mare ştiinţă. Nici termenii momeală şi nălucă nu par să mai aibă acelaşi sens.

Şi un peşte răpitor aflat în stare de apatie, caracterizată de un nivel scăzut de activitate şi agresivitate, poate fi provocat să atace, dar cu siguranţă, modalitatea de a te apropia şi de a-l stârni trebuie să fie una deosebită, care să nu aibă efectul contrar, de a-l pune în alertă mai mare sau de a-l îndepărta.

Practic vorbind, pentru început, aş utiliza un wobbler silent într-o apă stătătoare şi limpede, încercând iniţial o prezentare naturală. Alteori aş face-o în condiţii de slabă activitate a peştilor, fie ei paşnici sau răpitori. Dar mintea pescarului şi a peştelui, funcţionează pe căi misterioase.

Rattling-urile se fac mult mai repede remarcate. Sunt mai uşor de localizat şi de găsit într-o apă tulbure sau curgătoare, ori de către specii al căror văz este mai puţin dezvoltat, cum e somnul. Alteori pot părea o soluţie bună când abordăm o structură pe care o bănuim a fi adăpostul unui răpitor şi încercăm să-l anunţăm că i-am invadat teritoriul. Bilele din interiorul lor au cel mai probabil rolul de a provoca şi de a da semnale de la distanţă. Mâncarea de zi cu zi a ştiucii, sigur nu face ca un şarpe cu clopoţei, dar la fel de sigur o pot atrage, în anumite zile. Aş înclina să spun că rattlingurile sunt o alegere bună aproape în orice situaţie, în cazul unui peşte ca bibanul de exemplu.

La hard-body-urile jointed e mai mult o chestiune de mişcare. Datorită articulaţiei, acestea produc adesea un zgomot specific în deplasare dar le găsim deopotrivă în variante silent sau rattling.

Din păcate pentru pescar, wobblerele nu se pot prescrie. Nu există o reţetă. Nu au fişă tehnică şi instrucţiuni de folosire. Pescarii experimentaţi pot face însă alegeri bune bazate doar pe instinct şi experienţă, deşi informaţiile şi o strategie de abordare bazată pe aceste calcule şi ipoteze a stimulilor şi instinctelor pot fi de bun augur.

Pescuitul la wobbler este un acord fin al stilului, tehnicii şi vitezei de recuperare, cu alegerea tipului şi dimensiunii nălucii, cu asortarea coloritului, pentru o anume apă, pentru un anume peşte, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară…

După toate acestea, când nimic nu apre să dea rezultate, singura tactică bună pare a fi să aveţi la îndemână mai multe modele şi variante de wobblere, din care să puteţi alege şi să nu abandonaţi, să continaţi să schimbaţi năluca până când găsiţi singuri o soluţie de moment. Cum spune Mike Iaconelli: never give up! Aşa se construieşte flerul, experienţa şi mâna unui pescar de wobbler. Când partida părea pierdută, am pus totuşi şi un jointed de 6 cm, medium runner, un perch… veţi spune mai târziu.

Oricât de logice şi studiate alegeri am face, oricât de bune, renumite şi bine croite wobblere vom utiliza, nu vom face decât să ne maximizăm şansele. Nu putem băga mâna în foc dinainte, pentru reuşita unei partide, mai ales când vine vorba de wobbler, dar da, pot fi în anumite condiţii nălucile cele mai indicate. Ştiinţa lor este însă una vastă şi e mai mult o istorie, o cronologie, o sumă de ore, zile şi ani de stat pe apă. Şansele partidei se joacă doar pe apă iar deciziile bune se iau adesea din mers, la faţa locului, chiar dacă o strategie de bază, logică şi bine pusă la punct e indicat să existe, şi toate astea pentru că, aşa cum spune un prieten, să nu crezi că baboiul împarte aceeaşi realitate cu tine…

The post Utopia hard-bait: Silent sau rattling… sau jointed? appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.