Dupa cum ati vazut si dumneavoastra, in acest an iarna si-a lasat cu greu mantaua de nea peste noi. Acum, ca e in plina desfasurare, vreau sa va povestesc despre un pescuit frumos si foarte eficient, facut de amicul meu Cosmin, pe raul Mures in una din ultimele zile frumoase ale anului 2013. A pescuit bineinteles la feeder cu o montura simpla cu un cosulet de 45 grame, agrafa pentru pluta culisanta de care era prins un cosulet de 45 grame, struna de 50 centimetri, iar carligul de 0.16. Ca nada, Cosmin a folosit 2 kilograme Special Concurs Black simplu fara gram de aditiv. De ce? Pentru ca in zona unde pescuia erau foarte multi scobari mari, insa la fel de multi mici, din acest motiv nada fiind de culoare neagra. Se stie ca Special Concursul este o nada fooarte aromata. In carlig a folosit 2 viermi, unul alb si unul rosu.

Fac o mica paranteza si va spun ca nada Benzar Special Concurs, neagra sau alta culoare, nu se leaga destul de bine, astfel ca prietenul meu Cosmin a umectat-o in 2 trepte, deoarece vroia sa fie si grea si sa se desfaca repede. Doar asa putem obtine acest lucru, prin mai mult apa la inceput, dupa care asteptam 5-10 minute. Sitam, dupa care mai adaugam putina apa, insa exista si posibilitatea sa nu mai fie nevoie. In felul acesta nada se va desface repede si sigur, iar particulele nu vor urca spre suprafata. Este un mod foarte bun de a umecta nada, un mod care in mare masura mi-a dat randament la unul din titlurile castigate.

La fel si Cosmin, dupa 5-6 cosulete a avut primul scobar, unul foarte frumos de circa 400 grame. Trasatura a fost foarte violenta, insa la urmatoarea lansare s-a lasat linistea. Si au mai trecut 20-30 minute si tot nimic. Cosmin insa a facut o jumatate de mutare si anume a lungit struna cu un metru, iar ca sa vedeti dumneavoastra ce ciudati sunt pesti a inceput sa aibe trasaturi. Sigur, daca ma intrebati pe mine eu consider ca din start trebuia facuta miscarea cu struna. De ce am spus ca a rezolvat jumatate de problema… pai Cosmin avea trasaturi, dar nu prindea. Urmatoarea miscare a fost normal, la carlig, dint-un carlig marimea 16 in 20, de la 2 viermi la 1 pinki. Dragii mei si Cosmin tot ratari a avut si tot intepat in gol. Si a mai trecut o ora fara peste, insa intr-un final a facut si mutarea castigatoare; a mai lungit struna cu vreo 30 de centimetri si a pus un carlig marimea 10 cu 3 viermi mari. Trasaturile nu au fost una dupa alta, insa orice trasatura era peste, scobari frumosi de Mures.

Din punctual meu de vedere a fost o partida interesanta din care sunt convins ca si dumneavoastra cititorii nostri aveti ceva de invatat si va multumim pe aceasta cale ca urmariti articolele noastre. Pana data viitoare va doresc fir intins si toate bune.

The post La scobari in toamna tarzie appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Un titlu destul de hazliu, spun eu, pentru acest articol, insa daca veti merge si dumneavoastra cu ea la pescuit o sa ramaneti impresionati, fie ca e vorba de spinning sau de feeder treaba ei o face bine ajutata si de cei 11 rulmenti. Merge excelent,  iar pescuitul cu ea este foare lejer. Nu va ganditi la prostii este vorba doar de o mulineta, una din mulinetele noi scoase de firma Energofish si anume Xara.

Mai zilele trecute am fost la un pescuit de scobar pe raul Mures, in apropierea Aradului. Un loc linistit, cu apa al carui curent nu era tocmai moale. Am pescuit cu un Energoteam Competition Picker, un cosulet de 50 grame, struna de 1,2 metri si un carlig marimea 14. Ca nada am folosit Benzar Mreana Scobar aditivata cu lichid Benzar Turbo Cascaval, pe care bineinteles l-am dizolvat in apa, dupa care am umectat nada. Ca momeala vie am folosit viermi, insa va mai spun un secret. In aceasta perioada scobarul rapeste si atunci cel mai bine este sa introducem viermi vii in nada. Este o activitate in plus pentru el, il tine mult mai bine in loc decat daca am fi avut vierme oparit in nada.

Inca de la primele cosulete am avut trasaturi foarte puternice si bineinteles am si prins scobari, scobari a caror greutate nu excela, erau de maxim 400 grame. In aceasta perioada acestia sunt cei predominanti, insa cu siguranta pe la sfarsitul lunii septembrie isi vor face aparitia si cei de talie mare, 700-800 grame si sper sa vi-i prezint si dumneavoastra.

Spre fericirea mea scobarii au stat toata ziua pe vadul nadit, mirosul puternic de cascaval nu numai ca i-a adus pe vad, dar i-a si tinut foarte foarte bine. In doar cateva ore am prins peste 35 de scobari, intr-o zona frumoasa si linistita a Aradului.

Va recomand si dumneavoastra sa folositi aceasta nada ca sigur o sa fiti multumiti, insa cel mai important lucru din acest articol este mulineta Xara, o mulineta care se gaseste in marimi de 1000, 2500 si 4000. Datorita celor 11 rulmenti este foarte puternica, iar recuperarea cosuletelor sau a nalucilor (pentru ca este perfecta si pentru pescuitul la rapitor) se face foarte usor.

Pana data viitoare, va doresc fir intins!

The post Cu Xara la pescuit appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 Goethe

Un soare şovăitor, dar oricum mult mai hotărât decât fusese în zilele trecute, zâmbea lumii din înaltul cerului descătuşat acum de orice urmă de nori. Aceste zâmbete ale măreţului astru se făceau simţite şi pe pământ. Zăpada aspră de până acum se înmuia din ce în ce mai mult începând uşor să se topească. Erau primele semne de slăbiciune ale iernii de când aceasta se instalase în acest an. Până acum stăpânise în forţă ţinând întreaga fire sub încleştarea sa de gheaţă şi zăpadă. Acum plângea neputincioasă de pe streşinile caselor cu lacrimi mari care cădeau ritmic formând mici băltoace.

Nu departe de sat, în marginea pădurii, râul curgea voios la vale, eliberat acum de podul de gheaţă pe sub care se târâse în ultimele două săptămâni.

Toată lumea era mai veselă, toţi iubeau soarele care fusese atât de zgârcit de când alba doamnă se instalase peste ţară. Căpriori timizi îşi iţeau capetele printre pomii din marginea pădurii riverane, privind cu jind spre câmpul dinspre sat în căutarea unor pâlcuri de iarbă. Dar zăpada încă era multă. Căprioarele trebuiau să mai aştepte. O veveriţă veselă apăru şi ea printre cetini. Privea spre cerul înalt bucurându-se de căldura care îi încălzea blana frumoasă. Un corb solitar ce-şi arunca umbra rotitoare din înălţimile senine o făcu să dispară prevăzătoare printre ramurile dese pierzându-se printre acestea. Câţiva vrăbioi gălăgioşi se certau nevoie mare pentru câteva seminţe căzute dintr-unul din conurile de brad. Pe ei corbul nu-i speria. Sau poate că nici nu-l observaseră atât de preocupaţi erau de cearta lor. Se întrerupseră doar un scurt moment atunci un iepure grăbit nu se ştie din ce pricină ( poate că era iepurele Alicei, cel din povestea lui Lewis Carroll) trecu ca un mic meteorit blănos prin apropierea lor dispărând apoi în zare. Totul era atât de frumos iar gerurile prelungi, căderile masive de zăpadă, şuierele turbate ale vânturilor care purtaseră omăturile de colo – colo făcând-o pe zâna cea rece să râdă în hohote sinistre, erau parcă date uitării în acea zi.

Pe malul râului, mai la vale, doi pescari temerari ieşiseră şi ei din case pentru a se bucura preţ de câteva ceasuri de această vreme blândă. De când începuse iarna încă nu făcuseră nici o pescuială. Nu ţineau neapărat să prindă peşte, doreau cel mai mult să iasă în natură. Să o admire, să se bucure de ea şi împreună cu ea.

Rezultatele erau modeste, dar totuşi existau. O babuşcă micuţă se arătase cea dintâi interesată de micii viermişori din cârlig. Era chiar mai mică decât pluta, dar totuşi era un peşte. Primul peşte al iernii. Au urmat câţiva obleţi iar apoi, exact când soarele se căţărase în cel mai înalt punct al bolţii privind perpendicular spre glie făcând să dispară preţ de câteva momente umbrele, se produse acel lucru la care nădăjduiesc toţi pescarii când se află pe malul apelor. Locul peştilor mici fu luat de peşti de talie mai mare. Încurajaţi probabil de viermii aruncaţi periodic de cei doi pescari drept momeală, aceştia veniseră să se ospăteze şi să ofere clipe plăcute undiţarilor iernatici.

La început dintre undele reci ale bătrânului râu îşi făcu apariţia un clenuţ. Pescarul sesizase muşcătura destul de pronunţată şi înţepă. Lupta fu de scurtă durată deoarece peştele nu era prea mare iar apa rece îl făcea să nu mai fie atât de vivace precum este pe timp de vară. Scoase cârligul din gura peştelui şi dori să-l elibereze imediat, dar colegul său îi zise:

– Stai aşa! Haide să-l punem în juvelnic, poate ca o să mai prindem şi alţii iar la final îi fotografiem pe toţi după care îi eliberăm.

Zis şi făcut. Pescarul desfăcu juvelnicul, îl puse în marginea apei apoi dădu cu grijă drumul peştelui în el.

Nu trecu mult şi colegul său avu şi el un peşte. Pluta doar tremurase uşor. Înţeparea imediată nu dădu nici o şansă peştelui să scape de cârlig. După un dril destul de interesant un scobar frumuşel se odihnea în zăpada moale de pe mal. Îl mai urmară câţiva, apoi trăsăturile dispărură. Soarele se înclinase spre apus învăluind frumos orizontul într-o purpură regală.

Era momentul să încheie partida de pescuit. Strânseră undiţele apoi scoaseră juvelnicul din apă. Înşirară peştii pe un bolovan mare ce străjuia malul, aşezându-i unul lângă altul. Probabil contactul cu zăpada rece, precum şi scoaterea acestora din mediul lor natural îi făcură pe frumoşii peşti să stea ca şi încremeniţi câteva clipe, timp suficient pentru realizarea câtorva fotografii reuşite.

– Natură vie în zăpadă moartă. spuse cel care prinsese cleanul.

Apoi îi eliberară pe toţi.

Fusese o zi frumoasă, atât din punct de vedere meteorologic cât şi din punct de vedere al rezultatelor partidei de pescuit.

Porniră apoi tăcuţi spre casă. Ambii locuiau în satul din apropiere.

Înserarea se lăsa uşor. Zăpada moale din timpul zilei redevenea scârţâitoare sub paşii grei ai celor doi colegi de pescuit. Frigul se trezise din toropeala de peste zi şi se reîntorcea vesel purtat de un curent iscat dinspre pădure şi care trecea peste păşunea din marginea satului pierzându-se printre case şi uliţe. Iarna nu mai plângea. Cu mâna sa de gheaţă atinsese micile bălţi formate sub streşini încremenind apa. Privea acum vioaie în jur. Toate reveneau din nou sub stăpânirea sa. Căpriorii se retrăseseră în ascunzişuri, păsările dispăruseră şi ele. Sus, în vârfuri de munte lupii cei suri îşi urlau spre cer foamea şi sălbăticia. Veselă ea porni să danseze pe deasupra lumii trimiţând peste toată firea suflarea sa geroasă. Era precum fiica mitologică a lui Phorcys şi a lui Ceto, gorgona Medusa, cea care cu privirea ei putea să împietrească pe orice muritor, şi al cărei chip a fost întipărit de către zeiţa Athena pe egida ei. Cu privirea-i sticloasă măreaţa iarnă împietrea într-o albă nemişcare vieţuitoare şi lucruri totodată.

Soarele era la scăpătat când cei doi prieteni ajunseră în apropierea grupului de mici brăduţi de la marginea câmpului. Acolo găsiră un frumos om de zăpadă făcut probabil de către câţiva copii pe vremea amiezii când zăpada moale fusese uşor de adunat în bulgări şi uşor de modelat.

Cel mai tânăr dintre cei doi pescari avu atunci o idee. Îşi scoase fularul de la gât şi îl puse omului de zăpadă. Din geantă scoase o şapcă pe care o puse omului pe cap. Îi mai puse şi ochelarii săi polarizanţi ( pe care îi  purta mereu cu el indiferent de anotimp), îi trecu geanta pe după gât şi-şi înfipse undiţa în faţa acestuia, apoi îi făcu câteva fotografii. Colegul său îl privea distrat şi la un moment dat zise:

– Ia uite ce fudul şade ! Spui că-i place cum l­-ai echipat. Te pomeneşti că zilele următoare o să-l vedem pe malul apei pescuind.

– N-ar fi exclus. Nu uita că mai e o zi şi vine Crăciunul, iar de Crăciun orice lucru este posibil! Orice miracol se poate întâmpla!

Pescarul îl ascultă cu atenţie, apoi un zâmbet îi înflori pe faţa încă tânără.

Această scurtă discuţie cu colegul său tocmai îl inspirase. În fiecare seară copiii săi îl rugau să le spună o poveste, dar nu orice fel de poveste ci o poveste născocită chiar de el.

Astfel, în acea seară când copiii îl rugară să le povestească ceva, el începu să le spună povestea Omului Alb, făcut de nişte copii zburdalnici din omătul moale de la marginea pădurii. Omul de zăpadă stătea acolo bucurându-se de natura frumoasă care îl înconjura. Uneori discuta cu sperioşii iepuraşi care ieşeau din ascunzişuri, alteori cu frumoşii căpriori care îi povesteau câte în lună şi în stele, lucruri pe care le văzuseră sau le auziseră în viaţa lor. Şi păsările pădurii îi ţineau din când în când companie. Cel mai mult îi plăcea să discute cu bufniţa cea înţeleaptă cu toate că la început se speriase de aceasta. Cu ea tăifăsuia mai ales în nopţile lungi dar feeric luminate de lună, atunci când zăpada scânteia minunat şi astfel timpul trecea mai repede. De multe ori Omul de Zăpadă vedea venind pe malul apei care curgea nu departe de el grupuri mai mari sau mai mici de oameni. Bufniţa îi spusese că aceşti oameni pescuiau şi îi explicase ce înseamnă acest lucru. Pescarii aceştia i se păreau foarte interesanţi. I se părea că sunt fermecaţi, iar în sufletul său încolţi o dorinţă ascunsă care însă îl chinuia din ce în ce mai mult. Ar fi vrut să pescuiască şi el măcar o dată. Numai o dată şi ar fi fost pe deplin fericit. Dar cum să facă acest lucru? Se frământa în fel şi chip până când în cele din urmă se hotărî să o întrebe pe bufniţă. Înţeleapta pasăre îl ascultă interesată apoi după un timp de chibzuială îi spuse:

„- Dorinţa ta nu este una uşor de realizat dar nu pot zice că este chiar imposibil să reuşeşti să faci acest lucru. Mâine seară este o seară sfântă pentru întreaga lume. Toată suflarea se va bucura şi va lăuda naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. În această noapte vine şi Moş Crăciun care este un bătrân cu o inimă foarte bună şi care are şi puteri magice. El aduce cadouri copiilor cuminţi de pe întreg pământul dar poate şi îndeplini unele dorinţe ascunse ale celor care şi le doresc din tot sufletul. Dacă tu îţi doreşti cu adevărat să poţi pescui, atunci trebuie să fii atent când va trece pe aici Moşul, să-ţi faci curaj să-l opreşti şi să-l rogi să-ţi îndeplinească dorinţa. Omul cel Alb îi mulţumi bufniţei pentru sfat şi îi promise că aşa va face…

Nu mai continuă povestea deoarece copiii adormiseră. Îi privi cu dragoste. Aceştia dormeau liniştiţi zâmbind din când în când, visând probabil la Moş Crăciun, la Omul cel Alb şi la prietenii acestuia din pădure.

SĂRBĂTORI  FERICITE!

The post Omul de zapada appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Există șase genuri de scobar în Europa. Toate acestea cuprind specii de apă curgătoare care trăiesc în curent, pe sau în apropierea substratului. Hrana este obținută prin raderea vegetației algale de pe substrat sau prin capturarea nevertebratelor care trăiesc între pietre. Caracteristica tuturor acestor genuri este  o gură plasată inferior, cu o „buză” inferioară cu marginile întărite, chiar prevăzute cu o muchie tăioasă care să îi permită regimul de hrănire descris mai sus. În genul Chondrostoma au fost identificate un număr de 10 specii europene. De departe cea mai răspândită este scobarul cu un areal întins pe mare parte a Europei cu excepția Peninsulelor Balcanice, Italiene și Iberice, a Marii Britanii, a țărilor scandinave, și a țărilor baltice. În România este o prezență obișnuită pe cursul mediu al râurilor medii și mari, dar și în Dunăre în cursul superior al sectorului românesc.

Specia se află în expansiune și, similar avatului, a colonizat mare parte din Franța (cu excepția sud-vestului) prin canalul de legătură dintre Dunăre și Rin, pătrunzând în bazinele Ronului, Loarei și a Senei. De asemenea, a fost introdusă în bazinul râului Soca (Italia și Slovenia). În bazinul Ronului specia a intrat în contact cu altă specie de scobar (Parachondrostoma toxostoma) pe care o domină și chiar o elimină și cu care produce numeroși hibrizi. Aceeași situație în cazul speciei Protochondrostoma genei din bazinul râului Soca. Astfel aceste specii care s-au diversificat prin izolare geografică riscă să fie eliminate de specia majoritară care este în ofensivă în habitatele comune.

Biologie
Habitatul său este reprezentat de râuri cu curgere rapidă, de dimensiuni medii- mari cu substrat pietros și bolovănos. Depunerea are loc în curent puternic, pe pat de pietriș, în zone cu adâncime redusă a apei. Poate depune adesea în mici afluenți. Poate prezenta o distribuție longitudinală pe râuri, direct proporțională cu talia lor, astfel exemplarele mai mari plasându-se mai în amonte.
Trăiește până la 12 ani și depune pentru prima dată la vârsta de 3-5 ani. Poate migra câteva zeci de kilometri până la locurile de reproducere, care sunt plasate de multe ori în afluenții râului principal, unde peștele nu rămâne pe parcursul verii.
Depunerea are loc în perioada martie–mai când temperatura apei ajunge la 12°C. Masculii formează grupuri mari, fiecare mascul apărând un teritoriu mic. Femelele depun doar o singură dată pe an și în anumite populații pe o perioadă foarte scurtă (3–5 zile/an). Femela depune icrele lipicioase în mici gropi săpate în pietriș. Puietul în primele stadii de hrănire activă se menține pe lângă maluri, în treimea superioară a apei. Juvenilii devin bentonici și se mențin, de asemenea, în ape puțin adânci de pe lângă maluri. După ce mai cresc, părăsesc zona malurilor și ajung în zonele cu un curent intens. Supraviețuirea puilor depinde de temperaturi, au nevoie de temperaturi ridicate pe durata primăverii, de absența viiturilor și prezența habitatelor cu ape puțin adânci, pe lângă maluri. Juvenilii iernează în ape cu un curent foarte redus sau în adăposturi de-a lungul malurilor. Adulții formează cârduri compacte pe perioada iernii în cursul inferior al râurilor. Larvele și juvenilii mici, care au gura plasată superior se hrănesc cu micro-nevertebrate. Juvenilii mari și adulții care au gura plasată inferior trec la o hrană bentonică formată din diatomee (alge) și detritus preluate prin răzuire de pe substrat dur (bolovani) în curent puternic.
Specia este vulnerabilă la amenajări de baraje, care împiedică migrațiile de reproducere pe afluenți, la distrugerea locurilor de reproducere și la poluare. Însă precum se vede în habitatele pe care le-a colonizat recent, poate fi un pericol pentru speciile native de scobari locali. Paradoxal deși amenajarea de lacuri de acumulare pe cursul apelor curgătoare îi împiedică migrațiile de reproducere specia s-a adaptat și a proliferat în lacurile de acumulare, unde găsește hrană abundentă (perifiton) pe lângă malurile betonate și lipsite de umbră.

Morfologia
Corp fuziform cu cap comprimat median și botul alungit. Mandibula este mai lungă decât maxilarul, care determină o gură cu deschidere inferioară. De altfel, forma particulară a capului și botului îl face de neconfundat printre celelalte ciprinide.
Pigmentația corpului este verde-măsliniu cu reflexe aurii pe spate, cenușiu-argintiu pe flancuri și argintiu pe abdomen. Înotătoarele sunt roșii-sângerii cu excepția dorsalei care este cenușie. Buzele întărite, cornoase și cu margini tăioase și dinții faringieni puternici constituie adaptări perfecte pentru un regim de hrană puțin utilizat de alte specii, ceea ce i-a asigurat un succes adaptativ remarcabil.
Peritoneul (membrana care tapetează peretele abdominal) este negru, fapt care i-a atras denumirea populară de „mațe negre”.
Lungimea medie este de 25–35 cm cu greutatea cuprinsă între 200 și 600 g, exemplarele de talie mare ajungând la 45–50 cm și 1,5 chiar 2 kg. Vârsta maximă raportată a fost de 15 ani.

Pescuitul
Peștele este activ încă de la începutul primăverii, dar în condiții propice se prinde și în sezonul rece. Cel mai bun sezon pentru scobar rămâne, însă, vara și toamna. Cârdurile de scobari își fac simțită prezența, similar obleților, prin sclipirile produse de expunerea flancurilor argintii la soare, mai ales în condiții de apă limpede.
Pentru a ține cârdurile de scobari la locul de pescuit, pescarii nădesc abundent cu arpacaș, cânepă, praf de sânge, organe, pâine și viermuși, sau folosesc nadele speciale de scobar intrate în ultimii ani pe piața noastră. În general se preferă nadele cu granulație mai mare, care se amestecă cu viermuși și pământ argilos, pentru îngreunarea și fixarea nadei.
Liniile pentru scobar sunt fine, iar momelile sunt foarte variate: pâine, cuș-cuș, arpacaș, mazăre, viermuși, râme, larve de chironomide, larve de trichoptere, porumb, mămăligă. Mușcătura scobarului este foarte fină, linia în mișcare fiind stopată scurt, similar unei agățături. Reflexul de înțepare trebuie să fie rapid, pentru că peștele expulzează imediat momeala în cazul în care simte greutatea lestului.
Prin finețea și tehnicitatea pescuitului și prin abundența cârdurilor care în multe segmente de râu poate depăși 60–70% din totalul populației piscicole și talia exemplarelor, scobarul este, fără doar și poate, peștele de căpătâi al pescarului de staționar din apele curgătoare.

Articol preluat de la www.superpescar.ro
Autor: Adrian Ionașcu

The post Scobarul – Chondrostoma Nasus appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.