„ Sa cautam sa ne pazim nu prin strasnicia legilor, ci prin corectitudinea faptelor noastre” – Tucidide

Frigul patrunzator ii ingreuna respiratia. Ochii ii lacrimau iar lacrimile ajunse pe obraji inghetau repede, lucruri care il faceau pe copilul ce inainta cu greu prin zapada ce scartaia sub pasii sai micuti sa se stearga tot mai des cu maneca cojocelului sau plin de petice, peste fata. Nu avea manusi iar degetele de la maini ii inghetasera deja. Muta mereu, dintr-o mana in alta undita, incercand astfel sa se mai incalzeasca nitel. Cunostea bine drumul de aceea faptul ca inca era noapte nu-l incurca deloc. Se grabea sa ajunga la locul de pescuit cat mai de dimineata posibil, pentru a-l prinde liber deoarece stia ca acolo vin multi pescari si nu va mai incapea si el si astazi trebuia neaparat sa prinda ceva, macar un peste – doi, sa aiba ce manca in ziua de Craciun el si mama sa cea bolnava care statea de cateva zile la pat cuprinsa si ea de aceeasi boala cumplita care-i curmase viata tatalui sau si care-l rapuse in urma cu doua luni si pe fratele sau mai mic. Saracia in care se zbateau il facea pe copil sa planga adeseori, iar lipsa posibilitatilor de trai il mahnea tot mai mult. In timpul verii si al toamnei, cand lumea avea nevoie de forte de munca la lucrul campului si la diferite alte treburi de prin gospodarie, reusise sa se descurce, muncind cand pe la unul cand pe la altul, pe bani putini ce-i drept, dar macar avea cu ce sa cumpere cate ceva de mancare pentru el si ai lui. Acum insa, in plina iarna nu-i ramanea altceva de facut decat sa incerce sa prinda niste pesti, singura hrana pe care o mai putea procura. Invatase sa pescuiasca de la tatal sau si acest lucru ii placea foarte mult. De cand acesta murise, anul trecut, ii folosea ori de cate ori mergea la peste undita sa, un bat telescopic de cinci metri cumparat cu multi ani in urma din bazar. Din banii castigati in toamna reusise sa-si cumpere un plic de carlige, o rola de fir pentru legat carligele si doua plute mici si foarte sensibile de balsa, tot din bazar. Avusese grija sa stranga inainte de a veni ingheturile o cutie mare de rame pe care le pastra la caldura, sa nu inghete si umezea din cand in cand pamantul in care le tinea, cu multa grija si constiinciozitate, constient find ca de ele depindea daca vor avea sau nu ce manca peste iarna.

E drept ca din cand in cand ii mai vizita cate o ruda si le mai aducea cate ceva de mancare sau haine mai vechi pe care acestia nu le mai foloseau, dar asta se intampla foarte rar, in rest trebuia sa se descurce singur. Pana sa se imbolnaveasca mama sa mai era cum era, dar acum. Nu mai avu timp sa se gandeasca mai mult pentru ca ajunse langa apa. Inca era intuneric, dar macar locul nu fusese ocupat. Rezema undita de o cracana din rachita care zacea infipta in mal inca de dinainte de ingheturi si se ghemui langa piatra uriasa care strajuia malul, fiind astfel putin mai la adapost de curenul rece ce se iscase de-a lungul apei. Isi sulfa de zor in pumnii inghetati si isi lovea palmele una de alta incercand sa puna astfel sangele in miscare. Incet, incet reusi sa-si miste degetele cuprinse insa de o durere crunta provocata de incalzirea fortata.

Undeva, dincolo de apa, de dupa malul inalt , o dunga rosiatica vestea nasterea zilei. O zi minunata pentru alti copii, ziua ajunului nasterii Mantuitorului, ziua colindelor si a lui Mos Craciun. Pentru el insa aceste lucruri aproape ca nu existau, pentru el si mama sa el trebuia sa fie Mos Craciunul care sa aduca ceva acasa. Daca nu se va simti chiar foarte rau mama sa in aceasta seara, va merge si el la cateva case cu colindul, macar la preot si la invatatoare sa spera ca va resui sa ajunga.

Un zgomot de motor ii ajunse la urechi, apoi vazu in departare lumina unor faruri, deja incepeau sa apara pescarii. Se bucura atunci ca reusise sa ajunga primul acolo. Lumina devenea din ce in ce mai puternica, iar din strafundul apelor scobarii argintati se azvarleau in sus, in salturi repetate ce increteau pret de cateva clipe suprafata apei. Cateva lebede impinse de apele inghetate tocmai pana in acele locuri atat de nordice trecura fantomatic pe langa el.

Desfacu undita cu grija, regla adancimea si scoase din buzunarul pantalonilor cutiuta cu rame. Lua cu grija o rama subtire si rosie si o puse cu mare greu, din cauza frigului, in carlig, apoi incepu sa pescuiasca. Erau momentele cele mai dragi ale vietii sale condamnata parca la un chin continuu. Cand pescuia se simtea el insusi, se simtea in alta lume, lipsit de griji si uitand de toate amaraciunile. Nici nu sesiza faptul ca incet, incet locul se aglomerase. Multi pescari venisera in acel loc renumit de scobar, unde se prindea foarte bine acest peste pe toata perioada anului.

Soarele se ridica usor peste pamant aducand putina caldura, mai mult inselatoare, pentru pescarii adunati pe maul apei. Copilul stia ca poate sta doar pana la pranz, apoi trebuia sa plece acasa sa se ingrijeasca de mama sa.

Degeaba reusise sa ajunga primul pe apa, degeaba prinsese cel mai bun loc, era una din acele zile in care scobarul nu manca sub nici o forma. Daca de dimineata scobarii aratasera o oarecare frenezie in miscari manifestata prin saluri repetate, acum nu mai sarea nici unul. Apa parca era pustie.

“ – Ce are, ca nu manaca daltarul ?” se auzi intreband o voce, “- Nu stiu, dar e a treia zi cand nu pune gura, poate au umblat astia de la baraj la nivelul apei, dar nu vrea si gata “ ii raspunse cel interpelat.” ; “– Asa-i scobarul, cand nu vrea, apai nu vrea” spuse un al treilea..

Atunci pluta mica se opri o clipa din cursul sau pe firul apei tremurand usor. Copilul stia foarte bine ce inseamna acest lucru si intepa scurt. Simti zbatere in fir. Scobarul se zbatea disperat scuturand cu putere din cap incercand sa se elibereze, dar cu multa rabdare si o stiinta perfecta a drilului, copilul reusi sa-l aduca la mal. Era un scobar maricel pe care cu greu reusi sa-l ia cu o mana din margine apei, neavand minciog. Ii scoase cu grija carligul si il puse in pseudo juvelnicul sau facut dintr-o perdea veche.

“- Cine-i pescar prinde peste. Felicitari copile !“ spuse pescarul batran din stanga sa, privindu-l cu admiratie pe tanarul pescar. Copilul ii multumi cu un zambet timid. Se simtea atat de bine in acele clipe ca parca nimic altceva nu mai conta.

Orele trecura insa repede si nici un alt peste nu mai avu bunavointa sa se apropie de carligul sau. Oricum dintre toti de acolo, doar el reusise sa prinda un peste. Mai toti pescarii deja plecasera dezamagiti. Acum mai era acolo doar el si pescarul batran care-l complimentase atunci cand prinsese scobarul.

“ – Mai stai tinere prieten ?” il intreba acesta.

“ – Nu domnule, nu mai stau, trebuie sa merg acasa sa am grija de mama si apoi sa merg putin cu colindul”, raspunse copilul.

“- Va veni la tine Mos Craciun anul asta, ai fost cuminte ?” ;

“ – Eu as vrea sa vina domnule, dar din pacate viata m-a facut sa nu mai astept nimic de la nimeni. Daca nu reusesc eu sa adun ceva, atunci nu vom avea ce manca acasa “, zise cu tristete, dar totusi cu o urma de demnitate in glas tanarul pescar.

Raspunsul acesta neasteptat de la un copil il facu pe batran sa tresara. Avea in fata sa un copil sarman, dar care avea o gandire deja matura si care dadea dovada de mult bun simt si modestie.

Copilul isi stranse undita, scoase din apa micul juvelnic in care scobarul se zbatea vioi si lunadu-si la revedere de la batran, dar nu inainte de ai ura acestuia un Craciun fericit, se porni spre casa. Macar va avea mama sa ce manca in ziua de Craciun. Deodata se auzi strigat :

“- Hei copile ! Stai putin ! “ il striga batranul de care tocmai se despartise. “- Vino putin inapoi!” Ascultator, copilul se intoarse langa batran. “- Da domnule! Ce doriti ?”, intreba el politicos.

Batranul il privi un timp in tacere apoi il intreba cu o voce grava :

“- Copile tu crezi in Dumnezeu ?”

“ – Cred domnule, sigur ca cred, cu toate ca mi-a dat atatea momente de indoiala in viata“

“ – Daca spui ca crezi cu adevarat, stii ca Dumnezeu ii rasplateste pe toti cei care fac fapte bune, nu ?”

“- Desigur domnule, asa este “.

“- Atunci fa si tu o fapta buna in aceasta zi speciala, si daca ai credinta adevarata fapta ta nu va ramane nerasplatita. “.

Copilul ramase pe ganduri nestiind ce sa zica, apoi, parca trezit dintr-un vis ii spuse batranului :

“- Desigur in situatia mea de acum prea multe fapte bune nu pot sa fac, dar cred ca daca as elibera pestele prins astazi, ar fi o fapta buna, placuta lui Dumnezeu “, si fara sa mai stea pe ganduri scoase scobarul din juvelnicul sau improvizat si-l aseza cu grija in apa, dandu-i drumul. Il privi in timp ce acesta disparea in adancuri dupa care ofta zicand “ – Chiar daca mama nu o sa aiba ce manca maine, macar am facut un lucru bun”. Lacrimi mari ii aparura in ochii mici facandu-l sa se simta stanjenit in fata pescarului strain de langa el.

“- Nu plange copile ! Fapta ta este una demna de tot respectul, nu multi ar fi facu acest gest. Eu nu sunt un om bogat, dar vreau sa-ti daruiesc ceva. Ce zici esti deacord? Nu vreau sa te simti jignit, este doar o rasplata pentru fapta ta buna, rasplata cea mare insa va veni din ceruri. Vei vedea!“ mai spuse batranul in timp ce-i intindea cu mana sa tremuratoare o bancnota de 50 de lei.

Copilul se simtea putin stingherit, nu-i placea sa primesca de pomana, nu era un cersetor, dar poate ca pana la urma un mic ajutor din partea batranului nu-i i-ar fi stricat, mai ales in situatia in care se afla, fara bani, fara mancare si cu mama bolnava, isi aminti de o poezie invatata de la tatalu sau si mai ales de un vers care-i ramasese intiparit foarte limpede in minte:  “ Mananc si plang, mananc”.

“- Multumesc domnule, mi-ar fi de mare ajutor darul dumneavoastra acum, voi avea cu ce sa cumpar ceva mai mult de un singur peste pentru ziua de Craciun, dar as prefera sa consider suma de bani pe care mi-o dati ca un imprumut pe care ma angajez sa vi-l returnez cat mai repede cu putinta. Ce ziceti este bine asa ?”

“ – Tinere, bunatatea si maturitate de care dai dovada marturisesc ca nu le-am mai vazut demult la un om. Sa fie asa cum vrei tu. Si nu uita un lucru: MOS CRACIUN chiar exista, sa stii asta de la mine”!”

Dupa ce facu cateva cumparaturi de la magazinul din centrul satului copilul porni spre casa sa. Intalnirea cu acel batran atat de cumsecade il miscase peste masura, nu-si putea lua gandul de la el. Ajuns nu departe de casa vazu ca pe horn iesea fum, semna ca cineva facuse focul. Oare cine sa fi fost? Mama sa nu mai coborase din pat de doua zile. Grabi pasul si ajunse curand langa casa. Privi pe geam si o vazu pe mama sa trebaluind pe langa soba. Parca nu mai era bolnava. Se produsese o minune. “ MOS CRACIUN exista cu adevarat.“ Avea dreptate batranul. Acesta era cel mai frumos cadou pe care-l putea primi de Craciun.

Pe chipul copilului se asternu un zambet frumos, iar buzele sale subtirele prinsera a rosti o rugaciune soptita. Sarbatorile puteau de-acum sa soseasca si pentru ei.

The post In ajun de sarbatori appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Există șase genuri de scobar în Europa. Toate acestea cuprind specii de apă curgătoare care trăiesc în curent, pe sau în apropierea substratului. Hrana este obținută prin raderea vegetației algale de pe substrat sau prin capturarea nevertebratelor care trăiesc între pietre. Caracteristica tuturor acestor genuri este  o gură plasată inferior, cu o „buză” inferioară cu marginile întărite, chiar prevăzute cu o muchie tăioasă care să îi permită regimul de hrănire descris mai sus. În genul Chondrostoma au fost identificate un număr de 10 specii europene. De departe cea mai răspândită este scobarul cu un areal întins pe mare parte a Europei cu excepția Peninsulelor Balcanice, Italiene și Iberice, a Marii Britanii, a țărilor scandinave, și a țărilor baltice. În România este o prezență obișnuită pe cursul mediu al râurilor medii și mari, dar și în Dunăre în cursul superior al sectorului românesc.

Specia se află în expansiune și, similar avatului, a colonizat mare parte din Franța (cu excepția sud-vestului) prin canalul de legătură dintre Dunăre și Rin, pătrunzând în bazinele Ronului, Loarei și a Senei. De asemenea, a fost introdusă în bazinul râului Soca (Italia și Slovenia). În bazinul Ronului specia a intrat în contact cu altă specie de scobar (Parachondrostoma toxostoma) pe care o domină și chiar o elimină și cu care produce numeroși hibrizi. Aceeași situație în cazul speciei Protochondrostoma genei din bazinul râului Soca. Astfel aceste specii care s-au diversificat prin izolare geografică riscă să fie eliminate de specia majoritară care este în ofensivă în habitatele comune.

Biologie
Habitatul său este reprezentat de râuri cu curgere rapidă, de dimensiuni medii- mari cu substrat pietros și bolovănos. Depunerea are loc în curent puternic, pe pat de pietriș, în zone cu adâncime redusă a apei. Poate depune adesea în mici afluenți. Poate prezenta o distribuție longitudinală pe râuri, direct proporțională cu talia lor, astfel exemplarele mai mari plasându-se mai în amonte.
Trăiește până la 12 ani și depune pentru prima dată la vârsta de 3-5 ani. Poate migra câteva zeci de kilometri până la locurile de reproducere, care sunt plasate de multe ori în afluenții râului principal, unde peștele nu rămâne pe parcursul verii.
Depunerea are loc în perioada martie–mai când temperatura apei ajunge la 12°C. Masculii formează grupuri mari, fiecare mascul apărând un teritoriu mic. Femelele depun doar o singură dată pe an și în anumite populații pe o perioadă foarte scurtă (3–5 zile/an). Femela depune icrele lipicioase în mici gropi săpate în pietriș. Puietul în primele stadii de hrănire activă se menține pe lângă maluri, în treimea superioară a apei. Juvenilii devin bentonici și se mențin, de asemenea, în ape puțin adânci de pe lângă maluri. După ce mai cresc, părăsesc zona malurilor și ajung în zonele cu un curent intens. Supraviețuirea puilor depinde de temperaturi, au nevoie de temperaturi ridicate pe durata primăverii, de absența viiturilor și prezența habitatelor cu ape puțin adânci, pe lângă maluri. Juvenilii iernează în ape cu un curent foarte redus sau în adăposturi de-a lungul malurilor. Adulții formează cârduri compacte pe perioada iernii în cursul inferior al râurilor. Larvele și juvenilii mici, care au gura plasată superior se hrănesc cu micro-nevertebrate. Juvenilii mari și adulții care au gura plasată inferior trec la o hrană bentonică formată din diatomee (alge) și detritus preluate prin răzuire de pe substrat dur (bolovani) în curent puternic.
Specia este vulnerabilă la amenajări de baraje, care împiedică migrațiile de reproducere pe afluenți, la distrugerea locurilor de reproducere și la poluare. Însă precum se vede în habitatele pe care le-a colonizat recent, poate fi un pericol pentru speciile native de scobari locali. Paradoxal deși amenajarea de lacuri de acumulare pe cursul apelor curgătoare îi împiedică migrațiile de reproducere specia s-a adaptat și a proliferat în lacurile de acumulare, unde găsește hrană abundentă (perifiton) pe lângă malurile betonate și lipsite de umbră.

Morfologia
Corp fuziform cu cap comprimat median și botul alungit. Mandibula este mai lungă decât maxilarul, care determină o gură cu deschidere inferioară. De altfel, forma particulară a capului și botului îl face de neconfundat printre celelalte ciprinide.
Pigmentația corpului este verde-măsliniu cu reflexe aurii pe spate, cenușiu-argintiu pe flancuri și argintiu pe abdomen. Înotătoarele sunt roșii-sângerii cu excepția dorsalei care este cenușie. Buzele întărite, cornoase și cu margini tăioase și dinții faringieni puternici constituie adaptări perfecte pentru un regim de hrană puțin utilizat de alte specii, ceea ce i-a asigurat un succes adaptativ remarcabil.
Peritoneul (membrana care tapetează peretele abdominal) este negru, fapt care i-a atras denumirea populară de „mațe negre”.
Lungimea medie este de 25–35 cm cu greutatea cuprinsă între 200 și 600 g, exemplarele de talie mare ajungând la 45–50 cm și 1,5 chiar 2 kg. Vârsta maximă raportată a fost de 15 ani.

Pescuitul
Peștele este activ încă de la începutul primăverii, dar în condiții propice se prinde și în sezonul rece. Cel mai bun sezon pentru scobar rămâne, însă, vara și toamna. Cârdurile de scobari își fac simțită prezența, similar obleților, prin sclipirile produse de expunerea flancurilor argintii la soare, mai ales în condiții de apă limpede.
Pentru a ține cârdurile de scobari la locul de pescuit, pescarii nădesc abundent cu arpacaș, cânepă, praf de sânge, organe, pâine și viermuși, sau folosesc nadele speciale de scobar intrate în ultimii ani pe piața noastră. În general se preferă nadele cu granulație mai mare, care se amestecă cu viermuși și pământ argilos, pentru îngreunarea și fixarea nadei.
Liniile pentru scobar sunt fine, iar momelile sunt foarte variate: pâine, cuș-cuș, arpacaș, mazăre, viermuși, râme, larve de chironomide, larve de trichoptere, porumb, mămăligă. Mușcătura scobarului este foarte fină, linia în mișcare fiind stopată scurt, similar unei agățături. Reflexul de înțepare trebuie să fie rapid, pentru că peștele expulzează imediat momeala în cazul în care simte greutatea lestului.
Prin finețea și tehnicitatea pescuitului și prin abundența cârdurilor care în multe segmente de râu poate depăși 60–70% din totalul populației piscicole și talia exemplarelor, scobarul este, fără doar și poate, peștele de căpătâi al pescarului de staționar din apele curgătoare.

Articol preluat de la www.superpescar.ro
Autor: Adrian Ionașcu

The post Scobarul – Chondrostoma Nasus appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.