Dupa un inceput de an plin de concursuri private a venit si randul unui concurs oficial. AGVPS  impreuna cu Adrian Petrisor  au organizat campionatul national de feeder. La startul acestei competitii s-au aliniat 6 echipe. Fir intins Arad, Tubertini Timisoara, Osprey Team Bucuresti, Maros Team Fintainele, Giurgiu, Lazar Team Arad. Am  sa imi exprim parerea mea despre cum am vazut concursul din spatele standurilor si o sa incerc sa trag niste concluzii cu privire la cum s-au pregatit, ce au facut sau ce cred eu ca ar fi trebuit facut pentru niste rezultate mai bune. Sa „pornim”  la drum!

Am plecat la drum dis de dimineata cu cameramanul PVTV Florin pentru a asista la aceasta finala. Finala care se anunta una cu staif, pescari si baboi dupa baboi. Am ajuns acolo la ora 8 dimineata si dupa ce am dat o tura pe la toti concurentii pentru a-i saluta, ochiul meu de specialist a inceput sa iscodeasca trusele, monturile si nadele lor.

Spre surprinderea mea nu am vazut aliniati la startul acestei competitii prea multi pescari cu state vechi in ale concursurilor. Pot spune cu mana pe inima ca stiam cine o sa castige finala si cu o eroare de 0,1% puteam da si podiumul la individual…  acea eroare s-a produs si campion a iesit Marius Boldea, un baiat ce care nu il stiam, deci nu il luasem in considerare. In rest faptele s-au intamplat exact cum am crezut. Campioana echipa Fir Intins Arad, avand in componenta ei baieti din lotul Energofish (echipa multipla campioana nationala). Restul echipelor pregatite sau mai putin pregatite ca truse sau momeli au iesit onorabil.

A fost un concurs unde am vazut mai multe rateuri si scapari de pesti cat in toata viata mea competitionala (30 de ani). Pescarii se precipitau la intepare de parca era prima lor partida de pescuit.  Am vazut pescari care au avut titlul in mana, dar in loc sa pescuiasca stateau de vorba la telefon sau fumau linistiti de parca erau la cine stie ce distanta de urmaritori.

Am tras o privire la nadele lor. In mare mai toate nadele erau facute corect, adica usor sub umectate, cu o cantitate suficienta de larve de chironomide sau fouilles in ele. Ce nu am vazut la niciun pescar a fost rame taiate si colate cu pamant sau vierme colat cu pietris ori pamant.

The post Finala nationala de feeder 2012 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Gerul  din aceasta iarna a facut ca raurile sa devina bloc de gheata. Nu fac exceptie nici raurile din apropierea casei mele Neajlovul si Dambovnicul. Satul de atata dat la zapada ma hotarasc sa fac un pescuit pe rau intr-o zona unde stiu ca apa are 2-3 metri adancime si unde mai mereu ierneaza obletele. Zis si facut! Imi fac putina nada cu canepa proaspat prajita, pun un plic de budinca de vanilie si adaug cam 30 grame de scortisoara proaspat macinata. Ca liant am pus niste paine uscata si data prin masina de rasnit dupa care am tras-o putin la tigaie cu 20 mililitri de ulei de floarea soarelui pentru a avea un miros mai puternic.

Odata terminata nada merg la frigiderul cu viermusi si imi scot din galeata cam 400 grame de viermi amestecati, albi si rosii. Fac o varga de 2,5 metri cu o montura fina, fir de 0,10 milimetri, pluta de 0,2 grame si carlig numarul 18. De cum am terminat pregatirile iau ranga de gheata, spumiera pentru scos gheata din copca, scaunelul, varga si nada si le bag in masina, hotarat sa nu ma intorc acasa fara o tigaie de obleti. Plec cu greu cu masina dintre  muntii de zapada si pe drum sun un amic din satul vecin care stiu ca sufera de aceeasi maladie ca si mine „pescuitul”. Cand a auzit ca plec la pescuit a sarit ca ars ca vine si el in 10 minute la locul stabilit. Las masina la marginea padurii si o iau incet spre gropanul de dupa confluenta raurilor Neajlov cu Dambovnic. Intru in prima faza timid pe gheata incercand din loc in loc gheata cu ranga pana ajung pe zona unde stiam ca prindeam eu cel mai bine toamna spre iarna. Incep sa sparg gheata cu ranga si cum dadeam eu mai cu foc ma claxoneaza amicii ca au ajuns si ei.

Costel Agavici nu era singur ci ii luase si pe Fane, frate-sau si pe fiul cel mare Lorenzo… acum nu va inchipuiti ca este Lamas actorul ci Lorenzo de Clejani, pescaru’. Ii salut si incep sa sparg mai departe…si sparg, si sparg, si sparg … deja ma ia cu transpiratia cand vad ca am spart 35-40 centimetri  si apa tot nu apare. Ajung langa mine si fortele proaspete si  le inmanez „stiloul” de spart pentru a continua copca. Ii zic lui Agavici, pentru ca el luase ranga, sa nu cumva sa o scape pe copca pentru ca face baie dupa ea. Cum spargea el asa cu mare foc la prima strapungere hop cu ranga pe copca… face o fatza consternata ca stia ca il asteapta o poezie de la mine si cand isi revine din „soc”  ii zice lui Lori sa aduca drujba din masina pentru a face o copca mai mare, sa recuperam ranga. Cat a taiat copca l-am tocat  la cap. Dupa juma’ de ora de taieri cu drujba la gheata si maini inghetate prin apa inghetata  cautand  prin apa ranga infipta pe fundul raului reusim sa o gasim. Ne mutam mai amonte putin si dam alte copci, pentru ca acolo se facuse prea mult zgomot. In fine, am reusit sa facem cate o copca pentru fiecare si am bagat in ele cate 3-4 bulgari de nada proaspata. In maxim 10 minute deja aveam trasatura dupa trasatura.

Singurul inconvenient era frigul caruia Fane i-a gasit antidotul, sub forma unei mari gramezi de lemne luate din padure carora le-a dat foc pe gheata. Sa fiu sincer  era mai mult fum decat foc, dar mintea lucra si vorba tiganului… „unde-i fum e’ si caldura”.

Incingem un concurs unde Lorenzo se vedea castigator solist pana sa intru eu in carti… incepuse deja  sa dea pe dinafara stiinta pescuitului din el si facea manevre  fata de tatal si unchiul lui cum ca sa ia pestii lor de langa ai lui ca nu vrea sa para ca i-au luat impreuna.  Ma apuc si eu si pana la finalul partidei le dau un bumbac de zile mare.

Cu damblaua facuta, cu 50-60 de obleti in punga de fiecare,  suficient de inghetati si cu soarele aproape apus ne hotaram sa plecam fiecare la casele noastre. Strangem in viteza sculele, facem cateva fotografii si plecam spre bucatariile noastre care ne asteptau cu mamaliguta si mujdei de usturoi pentru a completa tigaia de obleti ce avea sa vina. S-am incalecat pe-o sa si v-am spus partida asa.

Fire zbuciumate!!!

The post Obleti la copca, pe Neajlov appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

…asa as rezuma ziua de azi, dupa o dimineata plicticoasa de stat pe net.

14 februarie, ultima zi in care meteorologii ne anunta ca vom mai vedea soarele, pentru o perioada de 6-7 zile. Asa ca ma hotarasc rapid sa ies la un pescuit pe Dambovita. Ma smulg cu greu din fata calculatorului si imi tarasc fizicul greoi de mamut prin casa cautand sa imi incropesc rapid o trusa de silicoane. Decis sa imi testez noua achizitie, o lanseta Sirrus Centurion de 8’0” cu o putere de aruncare intre ½ si 1 ½ oz, asta in traducere romaneasca ar suna cam asa: – lanseta de 2,4 metri cu putere de aruncare intre 14-42 grame. Arunc in graba cateva silicoane si niste jiguri in buzunarul gentii, insfac lanseta cu mulineta montata pe ea si ma avant pe treptele casei spre masina, cu viteza melcului turbat. Reusesc sa pornesc jucaria si astept politicos sa imi dea voie sa plec de pe loc ”daca nu se incalzeste nu pleaca nici taiata cu toporul “. Pornesc prin traficul infernal din capitala si ma indrept spre cheiul Dambovitei. Locul unde pescuiesc este la maxim un kilometru de casa mea. Cred ca daca as merge pe jos as ajunge mai repede. Coloanele infernale de la semafoare ma fac sa parcurg kilometrul in cel putin 20 de minute. Oricum ajung in locul vizat si incep sa tatonez o zona cu agataturi si cu apa destul de adanca. Nu apuc sa lansez de doua-trei ori ca vad firul slabindu-se putin si intep instant. Noua lanseta se incovoaie usor si firul incepe sa o ia intr-o parte destul de rapid. Drilul dureaza putin si langa mal constat ca am de-a face cu un salau cam la un kil jumate. Il salt pe mal si il “blatuiesc” in viteza sa nu am “musafiri”, dupa care imi continui pescuitul. Nu trec 20 de minute si apare claxonandu-ma si bunul meu prieten Mircea, pe care il rog sa imi faca o fotografie cu infractorul dungat.

Pescuim impreuna inca 20-30 de minute, dupa care Mircea se hotaraste sa mearga intr-un loc nou sa il incerce. Pleaca si ma vad iar singur si liber sa imi fac de cap. Ma deplasez cam 200 de metri intr-un loc unde stiam ca sunt pe fundul canalului sunt niste betoane pline de colonii de scoici. In spatele meu soferii nervosi care stau in coloana de zeci de minute din cauza semaforului care nu functioneaza, s-au pus pe claxonat formand parca o simfonie stradala. Sunt unii mai spirituali care deschid geamul si ne mai arunca in zeflemea un “BAFTA !”, la care nu pot sa nu ii raspund politicos: “si mamei tele la fel”. Ma concentrez iar la pescuit si pun un grub mic chartroz cu gliter cu un jig de 5 grame dupa care lansez in zona obstacolelor. Dupa cateva lanseuri simt o mica tensiune in fir si intep brusc. Firul incepe sa danseze nervos si in scurt timp aduc langa mal baboiul nervos. Mirare mare! In loc sa fie un biban sau un salau este o frumusete de caras de peste un kilogram intepat chiar de langa gura. Se pare ca vroia sa fure grubul si sa il faca cadou prietenului ei ( ei, ca era o ea ) probabil azi de sf. Valentin. O ajut sa se catere pe mal si o adapostesc de soare in geanta mea incapatoare si calduroasa.

Cum pescuiam eu mai cu foc ma trezesc in spatele meu cu un veteran al Dambovitei, un pescar inrait, dotat cu o rabdare de fier, cu numele de scena Robert. Cum ne cunoasteam destul de bine incepem sa pescuim umar la umar si sa depanam amintiri din sezonul trecut. Intre doua capturi virtuale din povestirile noastre vad in fir o piscatura pe care o amendez fara drept de apel. Dril frumos la capatul caruia Robert scoate cu nedespartita lui gafa un salau frumos de peste doua kilograme. Il rog sa imi faca cateva poze cu carasul si cu salaul abia scos. Cum faceam poze cu baboii, in dreptul nostru opreste un jeep la volanul caruia se afla o frumoasa doamna si care spre surprinderea noastra ne ureaza: Fir intins ! Ii multumim politicos si ne continuam treaba. Odata terminata partida foto ne dam seama ca timpul acordat pescuitului pe aceasta zi, este aproape de sfarsit. Cu ochii la ceas mai fac cateva lanseuri si decid sa inchei aceasta partida care in acest moment implinea frumoasa varsta de 2 ore.

In incheiere sa spun!… folositi timpul la maxim si nu va dati in laturi sa iesiti la pescuit chiar daca aveti libere fie si numai doua ore. Nu se stie niciodata de unde sare “iepurele”, oricum ar fi el, cu dinti, coada sau dungi.

The post 1 kilometru, 2 ore si 3 pesti appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Partida despre care vreau sa va povestesc s-a intamplat cu ceva ani in urma, intr-una din iernile nu tocmai blande. Nu mai retin exact daca era 1 sau 2 ianuarie, dar cu siguranta era imediat dupa revelion. Satui de atata porc in toate stilurile, am decis sa bagam o “sala” la spart de copci pe unul din lacurile din jurul capitalei…

Am plecat cu fratele meu cel mare dis de dimineata cu speranta ca vom scapa de plictiseala orasului si cu intentia sa “spargem gheata” cu ceva capturi memorabile. Hotarati sa dam de “barlogul” crapilor bagati la iernat, am ajuns la balta pe nesimtite. Stiam despre crapi ca stau peste iarna precum sardelele in cutie si daca reusesti sa le pui marmusca la nas nu vor ezita o clipa sa o inghita precum o prajitura cu frisca. Zis si facut!

Inarmati cu rangi pentru spart gheata, am inceput sa cautam zonele cu stepi si buturugi, unde stiam inca din vara ca isi faceau crapii veacul. Sa nu isi inchipuie cineva ca asta este o treaba usoara! Ca sa gasesti un “cuib” de crapi trebuie sa faci zeci, chiar si sute de copci si daca te-a pricopsit Dumnezeu sa fie si gheata groasa… atunci chiar ca ai pus-o! Am inceput sa “foram” metodic, copca dupa copca, in zonele stiute de noi.

Bagam marmusca si observam cu atentie daca existau in copca diferente de adancime sau curent lateral ori mici miscari nefiresti pentru o apa statatoare… miscarile ne-ar fi dus imediat cu gandul la o gramada de pesti care se misca usor. Este foarte important cum sondam si cum facem apa. Marmusca trebuie sa stea pe fundul apei si pluta ne poate „spune” foarte usor prin pozitia ei inclinata ca aceasta a ajuns pe substrat. Eu de cele mai multe ori folosesc o pluta de 0,1-0,2 grame, chiar daca dandineta sau marmusca are 3-5 grame.

Pluta este doar un indicator care imi spune cand momeala sta pe fundul apei. Cu cat pluta este mai usoara, cu atat sesizam miscarile si trasaturile pestilor mai repede. Orice miscare iti poate transmite un mesaj, pentru ca localizarea cu exactitate a pestilor care s-au bagat la iernat nu o poti sti niciodata cu exactitate. Majoritatea pescarilor sunt de parere ca pestii ierneaza in gropile adanci, bagati in namolul moale precum o pilota pufoasa. Eu sunt de alta conceptie. Am gasit crapi iarna in zone in care apa nu depasea un metru. Asa ca nu exista reguli sau cel putin nu din cele unanim acceptate. Dupa parerea mea, mai degraba caut pestele iarna in zone cu izvoare sau stepi decat in gropi statute. O explicatie logica ar fi ca stepii sau izvoarele sunt un plus de caldura sau hrana, pe cand o groapa adanca nu le poate oferi decat maxim adapost. Pentru reprizele de hranire ar trebui sa se deplaseze pe zone cu tocatura si stepi, unde gasesc larve de chironomide, gamarusi sau mici colonii de scoici care reprezinta proteina, energie, viata.

Dar dupa cum am spus si mai devreme… fiecare cu conceptia lui. Confirmarea sau infirmarea abordarii fiecaruia o face numai numarul de pesti prinsi la sfarsitul partidei. Dar sa revenim la ziua despre care va povesteam.

Vremea era destul de calda, insa era o ceata de o taiai cu cutitul… daca te indepartai unul de celalalt mai mult de 30 de metri nu te mai vedeai. Dupa ce am gaurit sistematic timp de 3 ore o zona cu stepi fara a avea nici o trasatura ferma, am decis sa ne mutam intr-un loc unde stiam ca era un fost dig sub apa si unde adancimea nu sarea de un metru pe dig si cam trei la baza lui. Acolo gheata nu era prea groasa, existand in zona respectiva un curent de apa format inca de pe vremea vechii albii, dinainte sa se ridice noile diguri.

Dupa 6-7 copci, fratele meu a avut prima trasatura, dar pe care nu a reusit sa o fructifice. Pana se mai „linistesc” noile copci am zis sa mai incerc putin pe zona cu stepi, unde avusesem mai devreme o plecare laterala, dar la care cand am intepat nu am simtit nimic. Cum pipaiam stepii eu cu marmusca doldora de libelule, il aud pe frate-meu ca ma fluiera usor pentru a-mi atrage atentia ca are ceva „marfa” in varga.

Am lasat lanseta mea pe gheata punand rucsacul pe ea sa nu mi-o ia pe copca vreun peste. Rucsacul mai are si rolul de „auto-intepare” in caz ca trage… asigurata scula. Am fugit sa il ajut pe Marian la scoaterea pestelui.

Ajung repede langa copca si vad prin apa limpede frumusetea de crapcean ce trecea dintr-o parte in alta a copcii…

Cu rabdare si dibacie, frate- meu aduce intr-un tarziu la gura copcii o mandrete de romanesc pe care eu il apuc si il trag pe gheata. Bucurie mare, ce mai!!! Nu numai pentru ca prinsese primul peste, dar mai ales pentru ca aveam confirmarea ca dadusem peste un loc de iernat. Este regula ca unde prinzi unul sunt gramada. Dupa asta, eu m-am indrept spre locul unde aveam lasate lucrurile, iar Marian s-a apucat de „dansat” nebuneste mormasca in copcile de langa cea care ii oferise trofeul.

Cand ajung insa la cativa metri de lanseta observ ca – spre norocul meu – uitasem tamburul la mulineta slab si vad cum firul se desfasura incet prin copca.
Apuc lanseta cu o mana si cu cealalta mana pe tambur contrez usor, opresc astfel derularea firului si in acelasi timp intep cat mai era nevoie pestele de la celalalt capat al liniei. Dupa miscare batul a ramas pentru moment blocat, dupa care a inceput sa plece precum marfarul, incet dar sigur, unde voia el. Mare noroc pe mine ca eram cu lanseta, iar firul era destul de rezistent … altfel nu stiu daca as fi putut tine de el. Fluier usor la Marian, care se pune instant in miscare pentru a-mi da o mana de ajutor. Ii fac semn sa ia si ranga, deoarece „clientul” parea mare si nu ar fi putut fi scos pe copca facuta de mine. De cum ajunge langa mine, se si pune incet si cu grija sa largeasca copca „tinand” firul meu cu dosul palmei pe o latura a copcii, timp in care cu cealalta mana largea cu ranga copca pentru a putea scoate „godacu” din apa. Ca o invatatura, „cel mai simplu cand avem un astfel de incident in care avem un peste mult prea mare sa il scoatem pe copca este sa facem o alta copca langa aceasta, taind in gheata 3 laturi si cand acelea sunt gata abia atunci sa unim capetele cu vechea copca. Astfel nu riscam sa fim cu taisul rangii prea mult timp in apropierea firului”. Odata copca largita, nu avem altceva de facut decat sa asteptam sa oboseasca ghezasul. Niciodata sa nu tineti firul in scurt. Mereu sa aveti o distanta de minim 4-5 metri de copca si drilul cu un peste mare sa se faca apropiindu-ne si indepartandu-ne de copca cu tot corpul astfel vom amortiza mai bine socurile si vom reduce pe cat posibil tensiunea firului in marginea ghetii…. deci ATENTIE!!! Niciodata nu scurtam firul sau nu stam inerti langa copca. Dupa minute bune de dril apare in raza copcii si galbiorul meu imbracat in armura lui de aur. Un crapcean superb de peste 6 kilograme imi face cu mana cand intr-o parte cand in alta a copcii. Reusesc intr-un tarziu sa il pozitionez la gaura astfel incat fratele meu, ca un adevarat profesionist, il trage pe gheata. Cand am vazut cat este de mare nu imi mai incapeam in „pene” de bucurie.

Marian, bucuros ca a putut sa ma ajute sa scot asa frumusete de crap, se intoarce si el la locul lui. Va dati seama ca acum nu mai aveam de ce sa plec din zona cu stepi spre Marian, pentru ca tocmai primisem confirmarea ca si eu „stau” pe un cocolos de crapi. Cum orice zi de iarna se duce repede si cum imi doresc sa fac si ceva poze cu capturile noastre, pentru a se bucura si alti pescari care nu au avut ocazia sa iasa la pescuit, hotaram sa ridicam ancora. Strangem sculele si plecam pe o alta balta, care avea stuf si papura numai buna de un decor de sedinta foto. Oprim masina, coboram, luam ceva peste si dupa ce aranjam putin locul, facem cateva fotografii.

Cum am depasit campul lor vizual ne-am pus pe privit „spectacolul” la adapostul dunei de compost in care cei trei combatanti mai aveau putin si se sfasiau intre ei care sa apuce copcile lasate libere de noi dupa sedinta foto. Ii auzeam cum se certau… care cum a ajuns primul, care a vazut primul locul,… care ne-a vazut sau ne-a auzit primu’…. dupa ce au bagat monturile unditelor in apa ii auzeam cum isi daruiau alimente unul altuia spunand: „-Uite ba pe ce apa mica erau crapii … cand v-am zis eu ba ca este pe apa mica voi nu si nu ca este la dracu cu carti… am mers ca boii kilometri de mi-au intrat picioarele in fund si ca sa ce? Sa prind 3 ghiborti lesinati si 4 babusti vai de mama lor de nu pot amagi cu ei nici pisica ? Stiti voi repede ca pestele este pe gropane sa bagam aiurea kilometri si cand colo cand te gandesti ca am trecut pe aici de dimineata si era locul liber… daca stiam nu ne opream aici si il spargeam ! Ce mai … l-au omorat aia aici pe apa mica”. Radeam cu Marian de ne prapadeam auzind comentariile in linistea baltii.

Dupa o repriza sanatoasa de ras, bagam lucrurile in masina si pornim spre capitala. Asa cum va puteti imagina, tot drumul spre casa am ras si am comentat partida si pozna facuta bietilor „colegi de breasla” mai putin norocosi decat noi… Daca printre cititori se afla macar unul din cei trei, il rugam sa ne ierte… dar era prea frumos sa nu profitam de ocazie!
In incheiere nu-mi ramane decat sa va urez fire zbuciumate si sa traiti fiecare clipa din viata la intensitate maxima!

The post Crapi, iarna, viata si un pic de ceata appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

The post Vijelie de mrene appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.