Harvey Cox

2.

Poveste cu cleni

(Salvaţi natura!)

 Peştele

            Pe clean lumea l-a botezat în diverse moduri (clenţuş, oachiş, porcul apelor, ş.a.m.d.) iar denumirea sa ştiinţifică este Leuciscus cephalus.

Acest peşte are un corp îndesat, cilindric, uşor turtit lateral. Are capul mare, lat, şi puţin plat dacă este privit de sus. Gura o are situată în vârful botului. Ea se deschide larg, până la linia ochilor. Are solzi relativ mari. Pe marginea solzilor are un desen ce constă din puncte mici, de culoare brună-negricioasă. De obicei este verde-închis pe spate dar cu un luciu metalic, însă poate fi brun-verzui sau uneori negru-verzui. Pe laterale este alb-argintiu. Burta e albă, fără sclipiri argintii. Aripioarele dorsală si caudală sunt fumurii dar au nuanţe roşiatice. Înotătoarele pectorale şi ventrale sunt şi ele roşiatice, iar la capete devin gălbui. Cleanul are irisul ochilor de culoare galbenă sau argintie, în partea de sus se poate distinge o pată brun-verzuie, iar în partea de jos o pată neagră. Mai rar întâlnit la câmpie este însă foarte popular în zona deluroasă urcând pe alocuri chiar până în zona păstrăvului şi al lipanului.

Este considerat peştele cel mai sperios din apele noastre existând un mit despre el care spune că acest peşte are câte un ochi pe fiecare solz. Cert este faptul că petrecându-şi viaţa în cea mai mare parte la fereală, pe lângă maluri sau aţiindu-se în preajma ascunzişurilor submerse, atunci când iese în loc deschis se alarmează imediat de la orice umbră căzută pe apă sau de la orice zgomot perceput şi chiar şi de la orice învolburare neînţeleasă a apei. 

Este un partener de pescuit minunat, iar pentru mine el reprezintă peştele pentru care m-am apucat de spinning.

Povestea

Apă iute, apă lină

Apă fără de hodină

Casă eşti şi cas-ai fost

Pentru cleanul sperios

          Ziua trecuse deja de jumătatea celei de a doua jumătăţi a ei atunci când în sfârşit am reuşit să ajung pe malul apei, pe malul râului Suceava, pe prundul unde am copilărit, pe prundul unde am prins primii boişteni şi porcuşori în anii mici ai vieţii mele atunci când căutam a descifra de la tatăl meu primele slove ale pescuitului.

          Prundul nu mai este cel ce-a fost deoarece excavatoarele l-au mâncat şi l-au ciuntit preschimbându-l şi sluţindu-l mereu. Lunca a pierdut lupta cu distrugerea supravieţuind doar pe alocuri, amintit palid de gloria de odinioară. Firul apei a fost mereu purtat, despletit şi împletit după poftele balastierelor neexistând probabil doi ani consecutivi în ultima vreme în care să-şi păstreze cursul neschimbat.

          Cu toate acestea, cu tot răul pe care omul i-l face necontenit, natura are grijă de sine. Astfel, de mirare este faptul că încă mai înoată peşti în apele Sucevei aici, aproape de zona sa montană, aici unde respectul pentru natură a pierit răpus de pofta şi goana nebună după bani a unui grup de bipezi fără suflet, cu influenţe şi interese adânc înfipte în structurile statului care ar trebui să apere natura.

          Dar să revenim totuşi la pescuit pentru că probabil nu ne-ar ajunge zilele pe care Domnul ni le-a dat pentru a vorbi despre răul continuu pe care omul îl face naturii.

          Am privit în jur deprimat de ceea ce vedeam. Despre natură aminteau doar nişte maci anemici care îşi tremurau tulpinile moi printre pietrele de pe mal, o codobatură stingheră care se îmbăia în apa mică a unui cot al râului, un fluture care se chinuia să treacă peste apă precum şi cele două libelule care îl necăjeau pe bietul fluture atacându-l mereu în zbor.

          Venisem în căutarea cleanului, care chiar dacă nu este un răpitor prin excelenţă nu se dă în lături în a ataca nălucile pescarului care ştie unde şi cum să îl caute. Trebuie să ai răbdare mare cu acest peşte sperios, trebuie să îl cauţi mereu şi mereu astfel încât o partidă de pescuit la clean pe râu nu poate fi nici pe departe o partidă de pescuit relaxantă pentru trup ci doar pentru minte şi suflet.

          Laud şi voi lăuda mereu acest minunat peşte cu solzi de argint, solzi care spre toamnă a vremii şi toamnă a vieţii prind chiar şi luciri de aur, deoarece el este cel care m-a făcut să mă desprind din condiţia mea de pescar de bologneză şi să îmbrăţişez tainele spinning-ului pe care încerc cu fiecare ieşire la pescuit a le descifra.

          Îmi place să îl caut cu cel mai mult cu voblere cu toate că nici la rotative nu am avut rezultate de neglijat.

          Soarele se oprise în vârful pomilor din peticul de luncă de pe malul opus privindu-mă roşu şi galben în acelaşi timp.

          Ardeam de nerăbdare să-mi încerc norocul aşa că foarte repede mi-am pregătit echipamentul şi am lansat.

          Apa venea din amonte împărţită în două pâraie care puţin mai sus de locul unde eram eu se uneau întregind vremelnic cursul râului. Aici era un cot care trimitea şuvoiul spre malul de dincolo punând răgaz de curgere înspre malul pe care mă aflam. Părea un loc perfect de a căuta cleanul la marginea şuvoiului trăgând apoi năluca prin apa mai liniştită.

          Primele lanseuri au fost în van dar nu am disperat. Am schimbat voblerul cu un altul mai greu şi am lansat ceva mai tare, chiar în mijlocul curentului. Năluca a venit cuminte o vreme luptând energic cu apa care o trăgea la vale transmiţând vibraţii puternice în fir dar, tocmai când a ajuns în marginea şuvoiului la linia imaginară care delimita tumultul de acalmie, un şoc energic m-a făcu să tresar. „Poftise ursul la miere.”

          Frumos se încovoia lanseta în dril, frumos se zbătea peştele visând la scăpare iar eu împăcat îmi simţeam sufletul la acel ceas de dril.

Ceea ce pe lacuri nu se întâmplă este puterea deosebită cu care luptă clenii de râu, peşti ce ştiu a folosi curgerea apei în folosul lor, aşadar pescarul trebuie să fie foarte atent iar forţa de rezistenţă pe care el o resimte este cu mult mai mare decât în cazul pescuitului pe lacuri ori baraje.

          După un timp destul de scurt am reuşit să aduc solzosul la mal. O vreme a stat buimac lovit în moalele capului de aerul cald al înserării care luase locul apei cu care era el învăţat, dar mai apoi a prins nerv zbătându-se spre izbăvire. Norocul capturilor mele este acela că nu obişnuiesc să iau peşte acasă decât foarte rar iar clean aproape niciodată. Aşadar din partea mea cleanul era liber să se întoarcă printre ai săi.

          Era un început bun, după cum tot la fel de bună a fost şi continuarea. Următorul lanseu îmi aduse la raport un clean pitic, puţin mai mare decât năluca, clean pe care nu se ştie ce păcat îl mânase să se năpustească asupra acesteia. Imediat  a mai apărut unul mai sănătos cu multă vlagă în trup şi cu multă dragoste de viaţă. Apoi nu a mai venit nimeni astfel că singur am îmbăiat o vreme năluca fără a interacţiona cu vreun argintat din adânc.

          Am schimbat locul mergând în amonte acolo unde cele două braţe ale râului se uneau. Am lansat chiar în împletitura valurilor şi după câteva ture de manivelă năluca s-a făcut grea dintr-o dată. Voinicelul de clean avea terenul de vânătoare aşadar în acel cuib rotat de ape învolburate. L-a mai urmat încă unul ceva mai mic apoi iar linişte totală. Am urcat mai sus pe braţul din stânga care făcea un cot foarte mare şi avea şi o adâncime considerabilă având un curs lin, spre deosebire de celălalt braţ care venea drept şi îngust, tumultuos spumegând în prăvălirea sa peste pietrele albiei.

          Câtă vreme am lansat în apă adâncă nu am avut nici un rezultat. Lucrurile s-au schimbat radical atunci când am început a lansa tare, năluca aterizând chiar lângă malul opus, pe apă mică. Au fost câteva atacuri succesive chiar la impactul voblerului cu apa. Trebuie să fii mereu atent atunci când unduieşti după clean, uneori e leneş şi hoţoman dar alteori parcă anume aşteaptă cu gura larg deschisă ca să îi arunci năluca în ea. Abia prinde fir de apă pe corpul său amăgirea de la capătul firului că deja dihania s-a şi înfruptat cu dânsa. Rateurile în aceste cazuri sunt uneori frecvente, peştele putând ataca fals, dar totuşi, ca orice lucru în viaţă şi acest aspect se poate corecta. Am avut norocul sau poate şi ştiinţa necesară pentru a nu avea nici o ratare. Toate atacurile s-au încheiat cu prinderea şi implicit cu eliberarea capturilor.

          M-am mai luptat apoi cu câţiva cleni chiar în gura plisei dar mânat de la spate de catranul nopţii ce se prăvălea parcă dinspre munţii din depărtare am plecat acasă destul de împlinit ca şi pescar.

          Nu reuşisem să mai prind vreun clean la fel de mare ca şi la partida de pescuit anterioară, atunci când cu un vobler scufundător am prins chiar din locul unde am încheiat pescuiala din acea zi unul dintre cei mai mari cleni pe care i-am pescuit la spinning pe Suceava, dar avusesem activitate şi asta era cel mai important. Va veni ea şi marea captură cândva, căci „ce el nostru e pus deoparte”, trebuie doar să fim acolo, în mijlocul acţiunii iar perseverenţa şi priceperea noastră vor fi cu siguranţă răsplătite.

          Un singur regret am atunci când povestesc despre pescuitul pe prundul meu (pot să îi zic aşa cred) şi anume acela că oricât de mult îmi place să fiu idilic în exprimare, oricât de mult îmi place să aşez frumuseţea naturii în faţa pasiunii halieutice, acest lucru nu îl pot face atunci când scriu despre el. Frumosul a murit de mult pe prundul de la noi, foamea după bani i-a cântat prohodul rupând un petic mare din covorul minunat al naturii ancestrale.

„Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată.”

(Jerome K. Jerome)

The post POVEŞTI CU PEŞTI: Cleanul appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Timid, incapatanat, selectiv, feroce si nu in ultimul rand oportunist.

Iata cateva „calitati” ale unui rapitor fara scrupule capabil de canibalism. Ascuns in majoritatea timpului printre algele intinse de curentii apei, pandeste  in asteptarea insectelor stangace care nu se mai pot ridica in zbor. Orice zgomot produs la contactul cu apa este „gongul de hranire” pentru acest pradator.

Sa ajungi la portile imperiului sau este necesar sa dobandesti toate calitatile mentionate mai sus.

Timid

Niciodata nu defilam in culori tipatoare si care nu se contopesc cu peisajul atunci cand vine vorba de pescuitul cleanului. Prefera apele limpezi si este inzestrat cu o privire agera. Verdele pe un fundal maroniu este cel mai usor mod de a face acest peste sa plece sau sa se ascunda atat de bine incat poti calca pe el si nu il vezi.

Incapatanat

Nu se va urni din ascunzis decat daca prezentarea momelii este una naturala si pe placul sau. Perioadele anului sunt deslusite de acest peste prin prezenta anumitor specii de insecte. Ca atare, nu va raspunde la orice imitatie de insecta ajunsa pe apa, decat daca face parte din familia celor corespondente anotimpului in care il pescuim.

Selectiv

Isi calculeaza la virgula energia consumata intr-un atac, asa ca sansele sa atace musca noastra sunt destul de mici daca nu o lansam in locul potrivit. Se poate ca naluca sa indeplineasca toate criteriile ( anotimp, culoare, volum, evolutie), dar daca nu ajunge pe filmul apei in zona corecta, cleanul va ramane nemiscat in asteptare.

Feroce

Ai crede ca este nevoie de dinti sa impresionezi. Natura nu a inzestrat acest peste cu un astfel de arsenal. Cu toate acestea, atacul este fabulos. Se lanseaza in curentul apei, isi pune in miscare musculatura foarte rapid si transmite toata energia catre inotatoarea caudala care il propulseaza catre tinta in fractiuni de secunda. Gura deschisa larg va actiona ca un aspirator si va inghiti momeala mai repede decat percepe ochiul uman.

Oportunist

Nimeni nu refuza un cadou. Cu atat mai mult daca este vorba de un depozit de energie in cazul cleanului. Va inspecta tot ce ajunge pe apa de la insecte la fructe si seminte, in functie de zona geografica si anotimp, cleanul nu va spune niciodata NU.

Intelegand comportamentul acestui peste, vom deprinde foarte usor tehnica prin care il putem aduce in fata aparatului de fotografiat, inaintea eliberarii.

Daca nu ma credeti pe cuvant, beti o cafea cu un pescar de clean. Toate „calitatile” enumerate la inceput le veti regasi la noul vostru prieten.

Nu uitati: Pescarul traieste cate zile i-a lasat Dumnezeu si in plus zilele in care a fost la pescuit !

The post Zodia Cleanului appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Am descoperit lacul Maries din Thassos in 2007. Un lac frumos, paradoxal, daca este sa ne gandim ca este o apa de munte nu departe de insoritele plaje ale insulei din Egeea. Mirosul de pin si de stanca incinsa in soare este completat armonios de cantecul talangilor caprelor ce hoinaresc prin grohotisurile muntelui inaltat la 1200 m deasupra marii. Numit si Honey Lake, datorita stupilor care impresoara zona, acest lac est defapt un baraj realizat aici pentru nevoile locuitorilor de a iriga livezile de masilini. Acum 10 ani inca mai avea adancimi de 7 m. Acum este intr-un proces accelerat de colmatare care are tendinta sa reduca vechiul baraj la o simpla mlastina. Am revenit un an mai tarziu, in 2008 si uite asa a inceput pentru noi epopeea clenilor din… lacul cu miere.

Maries 2014 – semne clare de colmatare, apa si-a schimbat culoarea

Maries 2008 – lacul era ceva mai limpede si cu adancimi ceva mai mari

2014 – aluviunile s-au depus la intrarea paraului in lac

Cu toate acestea aici sunt cleni. Cleni frumosi, multi de peste un kilogram. Am folosit exclusiv micro-voblere iar in cele cateva ore in care am pescuit in fiecare dimineata inainte de a merge la plaja, am prins in medie 30 – 40 de cleni, de la cei cat un deget, pana la adevarate recorduri. In 2008 fiul meu, Alin, a stabilit recordul la 2 kilograme (38 cm lungime), un clean superb care  a demonstrat potentialul fantastic al acestui micut lac montan. Apoi povestea noastra isi pierde din stralucire, caci lacul a fost descoperit de alti romani, de sarbi si de bulgari. Mai ales sarbii si bulgarii au venit aici cu parasute, cu plase si au inceput sa care pestele atat din baraj, cat si din parau, in amonte si in aval. Confruntandu-se cu acest fenomen autoritatile au luat in 2010 hotararea de a interzice pescuitul in lacul Maries.

Recordul stabilit de Alin in 2008 – 2 kg

Firul de apa care alimenteaza lacul

Borcanul cu miere de la Maries

Primul clean din 2014 la Maries

Cu toate ca autoritatile incearca  sa  protejeze lacul, localnicii nu prea dau semne ca le-ar pasa de ce se intampla cu pestii de aici. Atitudinea localnicilor fata de acest lac este totusi de inteles. Thassos este o insula in care ploaia este un lucru rar, iar apa – asa putina cum e – venita din izvoarele din munti este impartita intre carafa de pe masa si teava irigatiilor. Pestele, prin  definitie, vine din mare, asa ca populatia numeroasa de cleni chiar nu intereseaza pe nimeni. Mai mult decat atat, niciun locuitor al satului Maries din apropierea lacului nu a stiut sa spuna numele in greaca pentru acest peste. Intrebati-i de pestii din mare si va vor spune toate numele ca niste adevarati ihtiologi.

Clenii au fost introdusi in lac acum 20 de ani si de atunci nimeni nu i-a deranjat. Cel putin pana acum cativa ani, cand au aparut braonierii din Est, marea lor majoritate veniti la munca in perioada estivala. Cum nu am vrut sa testez vigilenta padurarilor, am cerut permisiunea la Departamentul de Silvicultura de aici pentru a pescui, argumentand ca sunt jurnalist si ca oricum nu opresc niciun peste. Amabili, grecii mi-au dat permisiunea… verbala. Insula este mica si este simplu sa afli ce se intampla pe un lac mic. Anul acesta am reusit sa dobor recordul fiului meu cu un clean absolut fenomenal de 3 Kg (49 cm lungime, inaltime inaintea dorsalei 15 cm, grosime imediat in spatele operculelor 9 cm), prins atunci cand ma pregateam sa cobor spre plaja, gonit de soarele arzator, care se face simtit in iulie din plin aici chiar si la munte, incepand cu ora 10 dimineata. Drillul cu acest clean tinut la capatul unui fir mono de 0,12 mm, in valea superba a paraului Maries, nu poate fi uitat usor…

Unul dintre primii cleni care au atacat voblerele in 2008

2014, noul record la Maries – 3 Kg

Am urcat si pe firul raului spre cascadele din amonte, acolo unde cativa cleni de 20 – 25 cm au demonstrat ca ochiurile de apa barbotate de cascade, chiar si atat de mici, pot ascunde cleni capitali. Acesti pesti sunt inruditi cu clenii de la noi, cu deosebirea ca aripioarele sunt incolore, si nu portocalii – rosiatice, asa cum sunt clenii nostri. Pentru a fi mai precis trebuie sa spun ca este vorba despre Leuciscus cephalus macedonicus, o varietate care a evoluat izolata in insula si care a inceput dupa parerea mea sa arate si sa se comporte diferit fata de populatiile de clean din rauri precum Struma, Nestos sau  Maritsa. La o prima vedere acesti cleni au capul mult mai mare, iar atunci cand depasesc 2 kg incep sa creasca mai mult in inaltime decat in lungime.

Leuciscus cephalus macedonicus

Unul dintre recordurile de la cascade in 2014

Paradisul in varianta macedoneana insulara

Voblerele pe care le prefera sunt cele floating, foarte compacte, rotunde aproape, cu vibratie marunta si recuperate liniar si foarte lent. De multe ori ataca voblerele aflate in stopare pe suprafata apei, ca si cum ar culege o insecta, detaliu pe care l-am exploatat din plin, multi pesti agatandu-se in voblerul lasat sa pluteasca la suprafata. Exemplarele mari, inclusiv recordul de anul acesta, au venit insa pe prezentari lente undeva intre ape, la adancimi de 50 – 70 cm (apa avand o adancime medie de 1 m).

Anul acesta seceta s-a adaugat colmatarii

Voblere Fat Micro, cele mai eficiente

Din pacate apucaturile indivizilor cu obarsii ce tin de bazinul dunarean, sarbi, bulgari si romani, au facut ca acest lac sa nu mai fi accesibil celor care ar fi vrut sa incerce experiente Ultra Light, la 800 m altitudine, intr-o insula din Egeea. Nu stiu exact care sunt consecintele atunci cand incalci regulile si esti prins pescuind in lacul Maries, dar pot sa va spun ca politistii greci, pe cat de basenti par pe insula, pe atat de rapid apar de nicaieri, inflexibili atunci cand constata ca ai… calcat pe bec. In plus in zona trece frecvent localnicii care se ocupa cu stupii, cu caprele, cu maslinii si mai mult ca sigur ca vor da de stire imediat celor care se ocupa cu paza zonei. Povestea cleanului record de anul acesta ar trebui privita mai putin ca o destinatie de pescuit si mai mult ca pe o povata. Raurile noastre, distruse aproape in totalitate de braconaj si de balastiere, rar mai sunt capabile sa ii ofere pescarului de spinning asemenea trofee. Din pacate, morbul distrugerii raurilor de ses si de munte, vizibil cel mai mult la noi, a ajuns pana in insula Thassos. Restul e plaja si tsatsiki.

Valea Maries cu al ei micut parau cu cleni mari

Clenii macedoneni din Thassos au impotriva lor omul si natura. Doar o pancarta improvizata si batuta in cuie pe un pin nu va rezolva din pacate esenta problemei

The post Cleanul – intre miere si vobler appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

                                     „O iubire infinită”

Ascultă cântecul sacru al Prutului
Şi, mai mult ca sigur, vei descoperi
Poezia existenţei!

Alina Lehmann

Viaţa este mereu surprinzătoare. Aproape niciodată nu poţi şti la ce să te aştepţi. Neprevăzutul face mai mereu parte din joc. Poate tocmai de aceea este atât de frumoasă. Dacă totul ar fi dinainte cunoscut, dacă totul ar fi dinainte programat atunci totul ar deveni tern, existenţa ar fi perfect liniară şi nimic nu ar mai surprinde pe nimeni niciodată. Sentimentele s-ar toci, nu am mai avea stări de bucurie sau de dezamăgire, inima nu ar mai tresări, ochii nu ar mai scânteia, adrenalina nu s-ar mai revărsa. Efectiv nu am mai avea trăiri, de nici un fel. Probabil ne-am transforma în nişte roboţi  perfect programaţi, perfect anonimi.

Indiferent de ce ne oferă existenţa trebuie să apreciem acele lucruri aşa cum se cuvine, la adevărata lor valoare. Desigur că nimănui nu-i plac momentele triste, clipele de grea încercare, cumpenele pe care ni le rezervă uneori traiul nostru pământean, dar dacă avem speranţă şi credinţă atunci cu siguranţă vom reuşi să trecem peste tot oricât ar fi de greu, iar mai apoi se ştie că „timpul vindecă totul”, deoarece el este „cel mai bun medic”. Marele Shakespeare spunea că în mod inevitabil chiar şi cea mai lungă noapte tot la zi ajunge aşa că durerea trebuie înfrântă şi nu trebuie să încetăm să râdem niciodată.

Să ne bucurăm şi să ne mulţumim cu ceea ce avem. Să ne amintim clipele plăcute, să trăim cât mai inspirat prezentul şi să încercăm ca în viitor să reuşim să evităm necazurile.

Amintirile… şi lumea lor. O lume minunată din care nimeni nu ne poate goni. Garabet Ibraileanu descria amintirea ca fiind „o muzică ce ne vine de undeva, de dincolo de orizont” , iar Tudor Muşatescu spunea despre oamenii fără amintiri că sunt aidoma unor „cimitire în care numele morţilor lipsesc de pe cruci”.  De câte ori nu ne amintim cu emoţie întâmplări demult petrecute, demult consumate, întâmplări care ne-au marcat într-un fel sau altul? Inima ne bate mai cu putere, ochii ne lucesc mai intens. Amintirile sunt nişte păsări împăiate care uneori prind viaţă şi care prin zborul lor minunat ne încântă existenţa. Unele amintiri ne bucură altele poate ne întristează umezindu-ne pleoapele cu o uşoară rouă ca cea de pe delicatele petale ale florilor în seninele dimineţi ale zilelor de vară. Amintirile suntem noi, noi cei de „cândva”, pierduţi în labirintul timpului căutând mereu să nu ne rătăcim definitiv în uitare. Suntem noi şi lumea de „altă dată”, o lume puţin distorsionată de trecerea timpului, o lume în culori mai şterse, o lume cu mai multe nuanţe de gri decât a fost în realitate, dar o lume frumos mirositoare, îmbălsămată în întregime în parfumul drag al nostalgiei.

Om fiind am şi eu amintirile mele. Amintiri multe şi diverse. Am şi amintiri triste dar şi multe amintiri vesele şi frumoase. Mai ales acum la ceas de iarnă, acum când timpul parcă are mai multă răbdare cu noi, oferindu-ne mai multe clipe de răgaz decât în restul anotimpurilor, mă las pradă tot mai des acestora. Deschid încet capacul scrinului cu amintiri, şterg grijuliu praful fin al uitării care se depune mereu, şi la lumina caldă al opaiţului memoriei retrăiesc acele scene vechi.

Pescarul din mine are şi el amintirile sale. Poate cele mei plăcute dintre toate. Sunt amintiri ale spiritului liber ce se plimbă prin natura pură admirând-o, iubind-o şi respectând-o în acelaşi timp.

Partidele de pescuit ale anilor trecuţi sunt toate acolo, printre celelalte amintiri, aşezate la loc de cinste în scrinul fermecat.

Multe dintre ele sunt legate în mod deosebit de râul Prut. Acest minunat râu al patriei noastre. Acest râu blestemat de-a lungul timpului, râu care a devenit fără voia sa hotar de ţară, râu care a despărţit şi încă desparte fraţi de-acelaşi neam şi sânge. Sintagma: „De la Nistru pân’ la Tisa” a devenit acum din păcate doar : „De la Prut şi pân’ la Tisa”

Ce este mai dureros decât să te afli pe malul românesc al Prutului şi să vezi pe celălalt mal oameni vorbind şi simţind româneşte dar care totuşi sunt acum într-o altă ţară? Să auzi răsunând din satele de dincolo de apă în după-amiezile de sâmbătă sau de duminică sfânta muzică populară romanescă la nunţi, hore sau botezuri, aceeaşi muzică ce răsună şi în satele de pe malul românesc, şi totuşi să vezi pe maluri patrulând umbrele sinistre ale grănicerilor care veghează ca fraţii să nu se poată întâlni liberi unii cu alţii, să nu poată petrece împreună, să nu mai facă parte din aceeaşi ţară, aşa cum au fost dintotdeauna, încă de dinaintea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dacă ar şti ce a ajuns sărmana lui Moldovă, cum e ea acum împărţită în trei ţări diferite, probabil Voievodul s-ar răsuci în mormântu-i rece de piatră, de la Putna.

„…Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Lângă patul său de chinuri
Toţi boierii s-adunară.

În ceardac cerând să-l ducă,
A luat în mâini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana!

Şi de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!…,”

spunea Şt. O. Iosif în minunata dar trista sa poezie „Când a fost să moară Ştefan”.

Prutul curge însă mereu şi mereu, cu cursu-i lin uneori, alteori repezit, chiar învolburat şi înspumat pe alocuri, spălând malurile, brăzdând necontenit obrazul ţării.

„Deja din nopţi se mai aude încă Prutul
Doinind şi suspinând cu jale,
Lovind din mal în mal tot trupul,
Urcând şi coborând agale. …”

Aşa îl descrie poeta contemporană Alina Lehmann într-una din poeziile sale. Şi tot ea mai spune în continuarea aceleiaşi poezii:

„…Îmi râde Prutu-n tâmple
Şi-mi plânge Prutu-n palme,
Îmi potoleşte setea şi îmi hrăneşte trupul,
Iar în a lui doinire respiră tot văzduhul…”

Prutul cel cu malurile verzi din care vezi iţindu-se în serile sau dimineţile liniştite de vară, printre coloanele de abur cald ale ceţii, chipurile timide ale minunaţilor căpriori ce vin la adăpat, la adăpostul ierburilor înalte sau al tufelor riverane.

Le văd şi acum de parc-ar fi aievea cum mă privesc curioase din cotloanele întunecate ale timpului trecut, luminate frumos de lumina dulce a aducerilor aminte.

Dinspre apa neobosită în prăvălirea sa perpetuă spre marea ce mare se aud limpede plescăiturile făcute de peştii curioşi din adâncuri care se înalţă în salturi zburdalnice spre suprafaţă.

Peştii Prutului sunt de multe neamuri. Sunt peşti frumoşi şi sănătoşi datorită faptului că Prutul este una dintre cele mai curate ape curgătoare din toată ţara noastră, dacă nu cumva este poate chiar cea mai curată apă.

Îmi amintesc multe partide fantastice de pescuit pe care le-am avut pe acest râu.

Astfel într-o toamnă târzie când frunzele subţiri ale sălciilor plângătoare plouau uşor peste undele mişcătoare sub bătaia vântului ce aducea dinspre munţi un rece fior ce amintea de iarna ce abia aştepta să vină, când peştii nu se prea înghesuiau la cârlig, deodată inima mi-a tresărit de bucurie. Vârful sensibil al feederului s-a încovoiat violent. După un dril frumos şi intens, de sub ape şi-a făcut apariţia o minunată plătică ruginie. Ruginie şi frumoasă întocmai ca şi toamna în care ne aflam.

În altă toamnă, împreună cu un prieten am stat mai multe zile la Prut în zona lacului de acumulare de la Stânca Costeşti. Mulţi peşti de diferite soiuri am reuşit atunci să prindem. Mulţi şi de diferite mărimi. Am prins şi babuşte şi roşioare, caraşi şi plătici, crăpceni şi bibani, iar în ultima zi, chiar înainte de plecare, punând în cârlig un peştişor viu pe care l-am cules dintr­-o baltă din apropiere am avut parte de un peşte deosebit. Un şalău (singurul din acea partidă de pescuit) s-a arătat interesat de ceea ce-i propuneam eu drept momeală.

Pluta s-a scufundat fulgerător. Braţul s-a încordat involuntar şi înţepătura a venit de la sine. Zbaterea mare, încercările disperate de salvare, toate intensificate de un echipament fin, au făcut ca imaginea acelui şalău să-mi rămână vie în memorie.

Multe sunt clipele frumoase petrecute de mine în natura mirifică ce înconjoară măreţul râu.

Păsări nenumărate îşi află culcuş şi hrană în pădurile de pe malurile sale. Cinteze, sticleţi, măcelandrii, vrăbii, ciocănitori, sitari, gaiţe, lăstuni, grauri, codobaturi, ciocârlani, ulii şi multe alte neamuri de înaripate se regăsesc cu toate aici. Multe sunt şi păsările de apă care se hrănesc aproape exclusiv cu peşte. Astfel cormoranii cei negri sunt locatari obişnuiţi ai acestor meleaguri. Bâtlani, stârci, diverşi pescăruşi, lişiţe, cufundaci, raţe şi încă alte naţii de păsări îşi găsesc hrana în apele sale. Iar prin luncile, pădurile şi câmpurile riverane trăiesc vulpi roşcate, iepuri sperioşi, mistreţi cu colţi sticloşi, căpriori tremurători, nevăstuici însetate de sânge precum şi diferite alte patrupede mai mari sau mai mici. Fluturi frumoşi, libelule de oţel viu colorat, mii de gâze scânteietoare şi tot soiul de insecte zboară cu aripile lor mici pe deasupra undelor oferind delicii culinare neaşteptate pentru peştii ce stau la pândă în imediata apropiere a suprafeţei apei. Un loc deosebit în acest ecosistem îl au rusaliile, aceste efemeride despre care credinţa populară spune că sunt reîncarnări de scurtă durată ale tinerilor care au murit înainte de vreme, fără a avea parte de cununie, şi care renasc an de an, preţ de câteva ore sub forma acestor atât de mici şi firave insecte pentru a se bucura de dragoste. De fiecare dată în preajma sfintei sărbători a „Pogorârii Sfântului Duh”, mii şi mii de exemplare apar la suprafaţa apei pentru a se contopi într-un superb dans al vieţii şi al morţii. Este un spectacol unic ce merită văzut măcar o dată în viaţă. O dată şi este de-ajuns. Cu siguranţă nu îl vei uita niciodată. După ce îşi consumă viaţa şi dragostea care le dă aripi, după ce-şi încheie misiunea telurică, aceste mici insecte mor, foarte multe dintre ele picând înapoi în apa de unde au ieşit şi în care au vieţuit în stadiile anterioare de dezvoltare. Păsările cerului şi peştii adâncurilor primesc astfel o masă gustoasă şi foarte îmbelşugată.

Râul Prut mai este recunoscut pentru faptul că în apele sale peştii ajung să aibă dimensiuni destul de mari.

O specie de peşte care mă fascinează în mod deosebit este mreana. Aici pe Prut am prins cele mai mari exemplare. Pescuind aproape exclusiv cu echipamente fine şi fire relativ subţiri nu mă pot lăuda că am prins mrene deosebit de mari, deoarece este de la sine înţeles că nu le-am putut scoate, firul cedând în dril, dar şi mrenele de două-trei kilograme sunt, cel puţin pentru mine, trofee de  toată frumuseţea. Toamna în special, când mrenele încep să se grupeze coborând spre locurile mai adânci unde iernează, ele se hrănesc mai intens. Este momentul prielnic pentru nişte partide memorabile la mreană. Trebuie multă nadă şi mult calm, deoarece se pescuieşte în curenţi destul de puternici, cu multe structuri submerse, agăţăturile fiind destul de frecvente. Multe cârlige şi linii rămân sub ape, ca un bir pe care pescarul trebuie să-l plătească pentru pasiunea sa. Dar eforturile şi pierderile sunt răsplătite de cele mai multe ori prin capturarea unor mrene care oferă driluri unice deoarece ele sunt nişte peşti extraordinari, nişte luptători care ştiu să folosească la maxim toate avantajele pe care le oferă albiile şi structurile de pe fundul acestora.

Multe amintiri mai am despre acest râu unic, despre peştii săi şi despre celelalte vieţuitoare care îşi duc viaţa în el sau în apropierea sa… Multe rânduri ar mai fi de scris… Multe alte stop-cadre din filme vechi îmi apar înaintea ochilor ca nişte flash-uri care luminează tunelul timpului în care rătăcesc…, dar acum este vremea să revin în prezent.

Noaptea a coborât demult peste casele şi câmpurile acoperite de zăpada cea rece. S-a făcut târziu şi trebuie să dorm. Să dorm şi să visez la ce o să fie, să visez la alte partide de pescuit pe care le voi face pe malurile Prutului, râu pe care nu voi înceta să-l iubesc niciodată. Poate doar atunci când Dumnezeu, în bunătatea Sa unică, mă va strânge de pe acest pământ amăgitor punând astfel capăt hoinărelilor mele, trimiţându-mă în cea din urmă călătorie, călătoria cea fără de întoarcere.

Sau poate nici atunci…

The post Prutul, o iubire infinita appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Nu mă satur niciodata să învat alfabetul măreţ al naturii. În fiecare zi caut să descopăr o literă nouă. (Victor Hugo)

Era o dimineata frumoasa. Cerul senin, vantul adormit, raul invaluit de ceata. Apa curgeam molcom prin fata mea grabindu-se putin doar undeva mai la vale, acolo unde albia se ingusta si cotea usor spre stanga. Salciile mari, plangatoare, de pe mal, atingeau cu varfurile crengilor suprafata apei. La intervale neregulate de timp prin ceata de deasupra apei se auzeau plescaituri de diferite intensitati, semn ca pestii de toate neamurile se aruncau pana deasupra apei, intr-un joc numai de ei inteles. Undeva dintr-un plop de pe malul opus, ascuns inca de ceata ce se ridica din apa, se auzi un glas de cuc tanar ce abia invata sa cante, urmat aproape imediat de glasul unui cuc matur.

La un moment dat in aer se simti o usoara adiere, iar frunzele subtiri ale salciilor incepura sa tremure si sa susoteasca intre ele intr-o limba neinteleasa. Era semn ca incepea sa se trezeasca vantul. Apa fu cuprinsa de un usor fior si zeci de valurele micute ii incretira suprafata tremuratoare. Ceata incepu sa alerge pe rau si se imprastie descompusa in norisori de diferite marimi.  Atunci se zari si malul opus, plin de vegetatie si strajuit de trei plopi uriasi. Cucii cantau cu spor.

La vreo treizeci de metri mai in aval era o barza negra. Iesise sa-si astampere foamea cautand in apa mici broscute si mici pestisori. Statea nemiscata, ca o statuie , apoi deodata cu o miscare fulgeratoare a capului ataca prada care avea proasta inspiratie de a se avantura pana in apropierea sa.

La orizont aparu o dunga rosie – portocalie. Isi facea aparitia soarele. Incet, dar sigur acesta urca pe bolta senina imprastiind caldura si scurtand treptat umbrele. Incalzite, zeci de insecte zburau vesele deasupra apei. Cateva libelule frumos colorate se zbenguiau pe langa cele cateva fire de papura din fata mea.

Ma aflam acolo, cu undita in mana incercand sa pacalesc, cu cirese mici (pasaresti), clenii, locatarii de drept ai acestor locuri. Rezultatele erau multumitoare, pluta se scufunda destul de des ca urmare a trasaturilor energice ale frumosilor pesti argintii. Din cand in cand aruncam cateva cirese care cadeau cu plescaituri usoare in apa, mai in amonte de locul unde pescuiam. Aveam grija sa nu fac mult zgomot, si sa raman, pe cat se poate, camuflat intre crengile salciei plangatoare.

Cu cat soarele urca mai sus pe cer cu atat caldura crestea mai tare si, incetul cu incetul, toate vietuitoarele incepura sa caute umbra racoroasa de pe maluri. Disparura si micile gaze de deasupra apei si libelulele se adapostira undeva la umbra. Cucii tacura si ei. Nici pestii nu mai sareau. Treptat scazu si ritmul trasaturilor, pana cand clenii nu se mai interesara deloc de micile mele cirese rosii. S-au ascuns si ei probabi pe sub maluri. Vantul se orpi si el. Intreaga atmosfera parea incremenita in caldura din ce in ce mai puternica. Doar eu eram singura fiinta vie din acel peisaj, eram singurul care ma miscam in acel tablou de miez de zi caniculara. Inca speram sa mai prind peste. Dar degeaba. In acea nemiscare totala pluta se incapatana sa se mai avante spre strafunduri. Plutea cuminte, la fiecare lansare pe firul molcom al apei, fara nicio tresarire, fara nicio scufundare. Nu stiam ce sa mai fac. Am privit atunci spre barza pescar, sa vad daca mai era acolo. Era, dar statea nemiscata. Am urmarit-o timp indelungat. Nici o miscare, probabil atipise, rapusa de caldura de foc a amiezii. Deci pana si ea incetase sa mai „pescuiasca”, ea care o facea din nevoile primare ale existentei sale, iar eu care pescuiam doar din placere, si nu ca sa-mi castig existenta, inca mai incercam sa prind ceva.

M-am simtit deodata rusinat de mine insumi. Am strans rapid undita, am aruncat restul de cirese in apa, am eliberat pestii din juvelnic, cu exceptia a trei dintre ei (cei mai vanjosi, de peste un kilogram) si am plecat incet spre casa, pasind cu grija sa nu tulbur in vreun fel linistea parca de plumb care ma inconjura.

Dinu Florin Cirstean

The post Rătăcit în natură appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.