POVEŞTI CU PEŞTI: Cleanul

„Toate fiinţele umane se nasc cu nevoia de a asculta şi de a spune poveşti… dar cea mai mare nevoie a lor este aceea să aibă poveşti incredibile de trăit.”

Harvey Cox

2.

Poveste cu cleni

(Salvaţi natura!)

 Peştele

            Pe clean lumea l-a botezat în diverse moduri (clenţuş, oachiş, porcul apelor, ş.a.m.d.) iar denumirea sa ştiinţifică este Leuciscus cephalus.

Acest peşte are un corp îndesat, cilindric, uşor turtit lateral. Are capul mare, lat, şi puţin plat dacă este privit de sus. Gura o are situată în vârful botului. Ea se deschide larg, până la linia ochilor. Are solzi relativ mari. Pe marginea solzilor are un desen ce constă din puncte mici, de culoare brună-negricioasă. De obicei este verde-închis pe spate dar cu un luciu metalic, însă poate fi brun-verzui sau uneori negru-verzui. Pe laterale este alb-argintiu. Burta e albă, fără sclipiri argintii. Aripioarele dorsală si caudală sunt fumurii dar au nuanţe roşiatice. Înotătoarele pectorale şi ventrale sunt şi ele roşiatice, iar la capete devin gălbui. Cleanul are irisul ochilor de culoare galbenă sau argintie, în partea de sus se poate distinge o pată brun-verzuie, iar în partea de jos o pată neagră. Mai rar întâlnit la câmpie este însă foarte popular în zona deluroasă urcând pe alocuri chiar până în zona păstrăvului şi al lipanului.

Este considerat peştele cel mai sperios din apele noastre existând un mit despre el care spune că acest peşte are câte un ochi pe fiecare solz. Cert este faptul că petrecându-şi viaţa în cea mai mare parte la fereală, pe lângă maluri sau aţiindu-se în preajma ascunzişurilor submerse, atunci când iese în loc deschis se alarmează imediat de la orice umbră căzută pe apă sau de la orice zgomot perceput şi chiar şi de la orice învolburare neînţeleasă a apei. 

Este un partener de pescuit minunat, iar pentru mine el reprezintă peştele pentru care m-am apucat de spinning.

Povestea

Apă iute, apă lină

Apă fără de hodină

Casă eşti şi cas-ai fost

Pentru cleanul sperios

          Ziua trecuse deja de jumătatea celei de a doua jumătăţi a ei atunci când în sfârşit am reuşit să ajung pe malul apei, pe malul râului Suceava, pe prundul unde am copilărit, pe prundul unde am prins primii boişteni şi porcuşori în anii mici ai vieţii mele atunci când căutam a descifra de la tatăl meu primele slove ale pescuitului.

          Prundul nu mai este cel ce-a fost deoarece excavatoarele l-au mâncat şi l-au ciuntit preschimbându-l şi sluţindu-l mereu. Lunca a pierdut lupta cu distrugerea supravieţuind doar pe alocuri, amintit palid de gloria de odinioară. Firul apei a fost mereu purtat, despletit şi împletit după poftele balastierelor neexistând probabil doi ani consecutivi în ultima vreme în care să-şi păstreze cursul neschimbat.

          Cu toate acestea, cu tot răul pe care omul i-l face necontenit, natura are grijă de sine. Astfel, de mirare este faptul că încă mai înoată peşti în apele Sucevei aici, aproape de zona sa montană, aici unde respectul pentru natură a pierit răpus de pofta şi goana nebună după bani a unui grup de bipezi fără suflet, cu influenţe şi interese adânc înfipte în structurile statului care ar trebui să apere natura.

          Dar să revenim totuşi la pescuit pentru că probabil nu ne-ar ajunge zilele pe care Domnul ni le-a dat pentru a vorbi despre răul continuu pe care omul îl face naturii.

          Am privit în jur deprimat de ceea ce vedeam. Despre natură aminteau doar nişte maci anemici care îşi tremurau tulpinile moi printre pietrele de pe mal, o codobatură stingheră care se îmbăia în apa mică a unui cot al râului, un fluture care se chinuia să treacă peste apă precum şi cele două libelule care îl necăjeau pe bietul fluture atacându-l mereu în zbor.

          Venisem în căutarea cleanului, care chiar dacă nu este un răpitor prin excelenţă nu se dă în lături în a ataca nălucile pescarului care ştie unde şi cum să îl caute. Trebuie să ai răbdare mare cu acest peşte sperios, trebuie să îl cauţi mereu şi mereu astfel încât o partidă de pescuit la clean pe râu nu poate fi nici pe departe o partidă de pescuit relaxantă pentru trup ci doar pentru minte şi suflet.

          Laud şi voi lăuda mereu acest minunat peşte cu solzi de argint, solzi care spre toamnă a vremii şi toamnă a vieţii prind chiar şi luciri de aur, deoarece el este cel care m-a făcut să mă desprind din condiţia mea de pescar de bologneză şi să îmbrăţişez tainele spinning-ului pe care încerc cu fiecare ieşire la pescuit a le descifra.

          Îmi place să îl caut cu cel mai mult cu voblere cu toate că nici la rotative nu am avut rezultate de neglijat.

          Soarele se oprise în vârful pomilor din peticul de luncă de pe malul opus privindu-mă roşu şi galben în acelaşi timp.

          Ardeam de nerăbdare să-mi încerc norocul aşa că foarte repede mi-am pregătit echipamentul şi am lansat.

          Apa venea din amonte împărţită în două pâraie care puţin mai sus de locul unde eram eu se uneau întregind vremelnic cursul râului. Aici era un cot care trimitea şuvoiul spre malul de dincolo punând răgaz de curgere înspre malul pe care mă aflam. Părea un loc perfect de a căuta cleanul la marginea şuvoiului trăgând apoi năluca prin apa mai liniştită.

          Primele lanseuri au fost în van dar nu am disperat. Am schimbat voblerul cu un altul mai greu şi am lansat ceva mai tare, chiar în mijlocul curentului. Năluca a venit cuminte o vreme luptând energic cu apa care o trăgea la vale transmiţând vibraţii puternice în fir dar, tocmai când a ajuns în marginea şuvoiului la linia imaginară care delimita tumultul de acalmie, un şoc energic m-a făcu să tresar. „Poftise ursul la miere.”

          Frumos se încovoia lanseta în dril, frumos se zbătea peştele visând la scăpare iar eu împăcat îmi simţeam sufletul la acel ceas de dril.

Ceea ce pe lacuri nu se întâmplă este puterea deosebită cu care luptă clenii de râu, peşti ce ştiu a folosi curgerea apei în folosul lor, aşadar pescarul trebuie să fie foarte atent iar forţa de rezistenţă pe care el o resimte este cu mult mai mare decât în cazul pescuitului pe lacuri ori baraje.

          După un timp destul de scurt am reuşit să aduc solzosul la mal. O vreme a stat buimac lovit în moalele capului de aerul cald al înserării care luase locul apei cu care era el învăţat, dar mai apoi a prins nerv zbătându-se spre izbăvire. Norocul capturilor mele este acela că nu obişnuiesc să iau peşte acasă decât foarte rar iar clean aproape niciodată. Aşadar din partea mea cleanul era liber să se întoarcă printre ai săi.

          Era un început bun, după cum tot la fel de bună a fost şi continuarea. Următorul lanseu îmi aduse la raport un clean pitic, puţin mai mare decât năluca, clean pe care nu se ştie ce păcat îl mânase să se năpustească asupra acesteia. Imediat  a mai apărut unul mai sănătos cu multă vlagă în trup şi cu multă dragoste de viaţă. Apoi nu a mai venit nimeni astfel că singur am îmbăiat o vreme năluca fără a interacţiona cu vreun argintat din adânc.

          Am schimbat locul mergând în amonte acolo unde cele două braţe ale râului se uneau. Am lansat chiar în împletitura valurilor şi după câteva ture de manivelă năluca s-a făcut grea dintr-o dată. Voinicelul de clean avea terenul de vânătoare aşadar în acel cuib rotat de ape învolburate. L-a mai urmat încă unul ceva mai mic apoi iar linişte totală. Am urcat mai sus pe braţul din stânga care făcea un cot foarte mare şi avea şi o adâncime considerabilă având un curs lin, spre deosebire de celălalt braţ care venea drept şi îngust, tumultuos spumegând în prăvălirea sa peste pietrele albiei.

          Câtă vreme am lansat în apă adâncă nu am avut nici un rezultat. Lucrurile s-au schimbat radical atunci când am început a lansa tare, năluca aterizând chiar lângă malul opus, pe apă mică. Au fost câteva atacuri succesive chiar la impactul voblerului cu apa. Trebuie să fii mereu atent atunci când unduieşti după clean, uneori e leneş şi hoţoman dar alteori parcă anume aşteaptă cu gura larg deschisă ca să îi arunci năluca în ea. Abia prinde fir de apă pe corpul său amăgirea de la capătul firului că deja dihania s-a şi înfruptat cu dânsa. Rateurile în aceste cazuri sunt uneori frecvente, peştele putând ataca fals, dar totuşi, ca orice lucru în viaţă şi acest aspect se poate corecta. Am avut norocul sau poate şi ştiinţa necesară pentru a nu avea nici o ratare. Toate atacurile s-au încheiat cu prinderea şi implicit cu eliberarea capturilor.

          M-am mai luptat apoi cu câţiva cleni chiar în gura plisei dar mânat de la spate de catranul nopţii ce se prăvălea parcă dinspre munţii din depărtare am plecat acasă destul de împlinit ca şi pescar.

          Nu reuşisem să mai prind vreun clean la fel de mare ca şi la partida de pescuit anterioară, atunci când cu un vobler scufundător am prins chiar din locul unde am încheiat pescuiala din acea zi unul dintre cei mai mari cleni pe care i-am pescuit la spinning pe Suceava, dar avusesem activitate şi asta era cel mai important. Va veni ea şi marea captură cândva, căci „ce el nostru e pus deoparte”, trebuie doar să fim acolo, în mijlocul acţiunii iar perseverenţa şi priceperea noastră vor fi cu siguranţă răsplătite.

          Un singur regret am atunci când povestesc despre pescuitul pe prundul meu (pot să îi zic aşa cred) şi anume acela că oricât de mult îmi place să fiu idilic în exprimare, oricât de mult îmi place să aşez frumuseţea naturii în faţa pasiunii halieutice, acest lucru nu îl pot face atunci când scriu despre el. Frumosul a murit de mult pe prundul de la noi, foamea după bani i-a cântat prohodul rupând un petic mare din covorul minunat al naturii ancestrale.

„Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată.”

(Jerome K. Jerome)