A fost in sfarsit prima iesire a acestui sezon in Delta Dunarii! Un vant puternic, care a suflat in rafale de pana la 50 Km/h si un frig destul de patrunzator ne-au amintit ca totusi suntem la inceput de martie. Am anulat emisiunea Spinningul merge mai departe de saptamana trecuta pentru a fi in inima Deltei, mai exact in Mila 23, acolo unde aveam sa stabilim baza expeditiei noastre la stiuca. Scopul acestei descinderi de inceput de sezon in imparatia stiucii a fost testarea incintelor La Ardelean si Statia 11 Chilia Veche, ape ce vor deveni piste de concurs in cadrul concursului Operatiunea Monstrul, organizat de pensiunea Big Fish din Mila 23.

Inconjurati atat de stiuci proaspat iesite din fierbintelile dragostei, cat si de stiuci abia intrate in dansul nuntii trebuie sa recunoastem ca a fost dificil sa le aratam in fata camerelor video. Dificil, dar nu imposibil. Am pescuit alaturi de Lucian Dabija (Wizard’s Fishing Team), Ilie Grigorici (West Spinning Brigade) si Cristi Albu (Drill), toti trei pescari de competitie din divizia Master a CN de spinning, un bun prilej pentru a testa prezentari ce au ca aplicatie stiuci apatice, lipsite de interes fata de ofertele noastre culinare, snacksurile asezonate cu ancore si carlige. Ma voi opri de acesta data asupra unei astfel de naluci care s-a dovedit prinzatoare in apele mici, pline de vegetatie, in care pescarul se poate baza doar pe o coloana de apa de 20 – 25 cm.

Am descoperit in oferta actuala de pe piata noastra doua glidere slow sinking – Team Cormoran King of Jerk, 9 cm, 22 g si HRT Lures Jerk Slider, 8 cm, 23 g  – capabile, datorita parametrilor constructivi specifici, sa evolueze imediat sub pelicula. Gliderul Cormoran are probabil cea mai zgomotoasa evolutie din aceasta familie de naluci gratie unor bile masive si foarte mobile. Asta nu este tot, pentru ca pompat in jerkuri nervoase, dar care sa-i dea timp pentru a-si atinge maximul amplitudinii in timpul derivelor stanga – dreapta, are tendinta sa se ridice spre suprafata. Secretul consta in pozitionarea lansetei cu varful ridicat la 45 de grade fata de suprafata apei, detaliu de care trebuie sa tineti cont si cand pescuiti cu HRT, un glider cu derive mai scurte, deci cu un joc mai rapid, si care poate fi tinut astfel in evolutie imediat sub pelicula apei.

Cele doua glidere, plus alte branduri pe care le veti identifica si singuri in oferta destul de diversificata de pe piata noastra, controlate cu strictete in evolutie, vor fi capabile sa exploreze zone impenetrabile pentru alte voblere. Coridoarele cu apa mica dintre tufele de bradis, zonele cu ape superficiale de langa maluri, printre tulpinile de stuf si de nuferi, acolo unde pandesc stiucile capitale pot fi locuri ideale pentru spectacolul nalucilor top water cand apele se incalzesc bine. Acum insa stiucile prefera sa ramana mai putin vizibile si sa atace naluci ce nu trec dincolo de oglinda apei. Mai multe lucruri despre glidere facute sa evolueze in straturile superficiale ale apei le puteti gasi si in revista Pescuitul Pentru Toti nr.6, aparuta pe piata luna aceasta, unde am facut o “disectie” amanuntita a acestor doua naluci pentru a le descoperi si bunele si relele, pentru a le intelege mai bine si pentru a le exploata calitatile cu maxim de eficienta.

The post Primavara, vant de glider appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Luna aceasta va invitam la o calatorie in universul nesfarsit al Deltei Dunarii. Mergem alaturi de Andrei Zabet si nalucile lui fantastice, pe una din planetele acestui univers, incintele de la Ardeleanu, un loc unde spectacolul rapitorului numarul unu de la noi din tara este la cote ridicate.

The post Planeta stiucilor appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Cineva zicea ca avem  apele pe care le meritam. Este trist sa constati ca, in timp ce in Serbia, Ungaria si Bulgaria turismul bazat pe pescuit sportiv este in plina expansiune, in Romania Delta Dunarii este declarata oficial falimentul pescuitului. Nu mai este niciun secret pentru nimeni, dezastrul spre care se indreapta pescuitul sportiv din Romania face referire directa la degradarea apelor, in egala masura publice, cat si private.

Apele publice, in pofida estimarilor optimiste din anii ‘90, au ramas in zilele noastre fara peste. Exceptiile, segmentele „secrete” de rau in care cativa fericiti mai prind ceva, confirma din pacate regula. Spuneam explicabil deoarece, luaţi la bani mărunţi, toţi factorii care ar fi trebuit să sprijine punerea in practica a unui proiect piscicol sustenabil şi a unui sistem de servicii dedicate pescuitului sportiv au avut alte preocupări şi chiar alte interese.

Să începem cu pescarii. O condiţie esenţială ca vocea lor să se audă a fost organizarea în asociaţii legale care să dea coerenţă cererii legitime de a avea acces la resursa piscicolă. Sistemul prin care fractiuni nemultumite din AVPS-urile din teritoriu s-au desprins de AGVPS a fost o rază de speranţă a anilor ’90, insa in cativa ani au demonstrat ca ce naste din pisica, soareci mananca. Numarand foarte multi membri in virtutea vanzarii de permise de pescuit, acestea s-au limitat pana la urma la statutul de simpla veriga prin care autoritatile vand autorizatii de pescuit sportiv catre cetateni. Repopularile practic inexistente, lipsa pazei si pescuitul cu lanseta sau undita ajuns la cheremul braconierilor si al plaselor SRL-urilor dubioase cu contract de concesionare, au distrus si bruma de ape publice la care au avut acces pescarii sportivi. Acesta este adevarul, cu mici exceptii prin vestul tarii: “independenta” de AGVPS, dincolo de parfumul libertatii, nu a adus nimic nou.

Apoi a fost randul cluburilor de pescuit sa iasa la rampa. Dezvoltarea campionatelor de pescuit – atentie, tot intr-un sistem competitional independent, dar binecuvantat de AGVPS cu apartenenta FIPS – a fost o noua speranta ca apele publice vor avea un aparator. Din pacate scopul declarat al acestor cluburi sportive a fost exclusiv competitia, ceea ce inseamna ca membri lor nu sunt interesati decat de soarta a sase – zece ape, sau “piste de concurs”, ca sa fiu mai exact, multe dintre ele aflate in zona managementului privat. Lipsa apetitului pentru problemele de mediu, orgoliile personale ale liderilor, dar si permanentele lupte dintre cluburi pentru suprematie la nivelul deciziilor legate de CN, nu au lasat loc pentru actiuni de protectie a apelor publice si implicit a potentialului lor piscicol.

Apele cu management privat sunt conduse dupa principiul profitabilitatii. Experienta a demonstrat ca nu se pot face bani rapid cu astfel de ape, dandu-le ca destinatie exclusiva pescuitul sportiv. Si lucrul acesta este legat tot de pescari. Suntem cam un milion de practicanti ai acestei pasiuni. Dintre acestia 200.000 ar fi dispusi sa isi vizeze un permis de pescuit si doar 10.000 sa citeasca reviste sau literatura de specialitate. Marea masa vrea doar peste ieftin in traista, cat mai mult, si pentru asta este dispusa sa incalce orice reguli. Ei nu dau doi bani pe etica pescareasca, pe educatie sau pe informatie si nu ar accepta sa plateasca un bon de pescuit pentru a prinde pesti pe care apoi sa-i elibereze. Patronii stiu acest lucru, asa ca le pun pescarilor la dispozitie balti populare, ieftine, cu peste putin si mic din care isi poate lua oricine “prajeala” la juvelnic. Cu toate ca motorul principal al acestui pescuit asa-zis sportiv este carasul, la “bomba”, la bambina, la tambal, afacerea piscicola respectiva se bazeaza pana la urma pe crapul chinezesc, repede crescator. Asadar in marea majoritatea a “baltilor cu patron” pescuitul sportiv este un apendice vulgar printre plase. Si asta nu este totul. Concesionarile au de cele mai multe mirosul coruptiei datorata legaturilor dubioase care se stabilesc intre primarii comunelor ce detin apele respective, fauna interlopa a judetului si autoritatile centrale. Rezultatul este intreruperea vremelnica a concesionarilor si schimbarea patronilor. Cel vechi nu pleaca insa pana nu goleste balta si scoate tot pestele. Este un jaf ciclic care are legatura cu schimbarile periodice de putere din mediul politic local.

La randul lor, managerii piscicoli care au bani si rabdare pentru a investi in facilitati si in servicii de calitate pentru pescari, au de asteptat ca banii sa se intoarca. Acest aspect financiar si numarul mic de astfel de ape fac ca pretul serviciilor sa fie mare, mai mare decat in alte tari unde oferta este mult mai diversa. Criza, lipsa banilor pentru investitii au facut insa astazi ca din putinul de ape de calitate sa mai avem doar cazuri izolate, care, daca este sa ma intrebati, va voi raspunde ca nu se simt nici ele prea bine. Ceea ce parea un boom al apelor private, se vede astazi ca o subtiere a randurilor celor care dadeau semnalul acum 15 ani ca pescuitul sportiv poate genera bussines pentru detinatorii de balti. Sa fie insa pescarii, asociatiile si cluburile de pescari ori patronii baltilor singurii responsabili pentru aceasta stare de fapt?

Vom vedea saptamana viitoare, in ultima parte a acestei fugare incursiuni in istoria recenta a pescuitului sportiv, ce au facut importatorii, retailerii si producatorii autohtoni de echipamente pentru apele si pestii care le sustin in ultima instanta profiturile. Vom incerca sa intelegem cat la suta din distrugere se datoreaza suprapescuitului, cat braconajului electric, cat disparitiei habitatelor naturale si cat poluarii. Si, ca sa nu o mai lungim, vom da o tura pe la autoritati. Sa vedem cata nemernicie a indolentei poate exista pe la Ministerul Mediului, pe la ANPA si pe la Apele Romane si cum, intr-otaracare a cotizat cu economia si cu mari bucati din domeniul public pentru a alimenta averile noii nomenclaturi, ultimele tunuri se dau la resursele naturale.

The post Undita si revolutia III appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.