Un cuvânt foarte utilizat în mijloalele de transport în comun este „coajă” care înseamnă portofel, cea mai râvnită pradă a şuţilor, de unde aceştia speră să culeagă „lămâile”, adică banii. În argoul pescăresc găsim similarele „coteț”, structura sau groapa unde se adună bancurile, de unde se extrage „marfa”, și anume peștele. Dacă în autobuz este important să se afle „centauri”, adică cetățeni străini sau cu bani, la pescuit este fundamental ca „marfa” sa se afle pe „coteț”. Dacă reușita furtului din buzunare se transpune prin termenul „cântat”, „am cântat coaja” însemnand că a luat portofelul, pe baltă întâlnim „sacoșa”. Dacă „s-a făcut sacoșa”, a fost o zi bună.

Există și varianta ca „marfa” să fie fie pe „coteț” dar să fie „mârâită”, adică peștii răpitori să nu aibă apetit pentru mâncare. În acest caz trebuie schimbată „giugeaua”, năluca. Ei bine, aici ajungem la cea mai eficientă sculă din arsenalul pescarilor meseriași de profesie. În timp ce metoda cea mai folosită pe RATB este „svastu-n Caraiman”, introducerea de două degete în buzunar pentru extragerea portofelului, pe baltă salvarea, în aproape orice situație, se numește „papaciucă”. Fiind un instrument atât de valoros poartă mai multe denumiri: „lustră”, „prăjitură”, „bașchie” sau „bașchinetă”.

Cu „papaciuca” se „pune pe ei”, adică se mulinează încet până se simte că firul trece peste un pește. Urmează lovitura de grație, înțepătura, care este bine să fie dată că să „spargă ficații”. Adică în forță. În acest mod se poate prinde „roșu” (crap comun), „butelie” (amur) sau „argint” (fitofag). Nu contează ce pică, important este să fie „cai”, adică mari.

Bilanțul e simplu. Hoții de buzunare se întreabă câte „coji” ai „cântat” (câte portofele ai furat), iar meserașii nostri câți cai ai „pișat”, adică ai prins. Dacă n-ai făcut „sacoșă” înseamnă că ai „bătut câmpiile”, adică n-ai dibuit „cotețul”.

Termeni folosiți de „pescarii de meserie”:

marfă – pește

mârâit – mofturos (peștele)

giugea – nălucă

coteț – structură, groapă, locul unde se adună peștii

sacoșă – captură, totalul peștilor prinși

cai – pești mari

roșu – crap comun

butelie – amur

argint – fitofag

a pișa – a prinde

a bate câmpiile – a pescui unde nu trebuie

lustră, prăjitură, baschie, baschineta, papaciuca – ancora sau cârlig mare, bine ascuțită și fără spin, lestată.

The post Dacă marfa e mârâită, schimbă giugeaua! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Braconajul este o activitate ilegala, incurajata de autoritati prin faptul ca nu numai ca nu intervin pentru a implementa, inclusiv pe malul apelor, autoritatea Statului roman, dar este si protejata prin acte de coruptie ale oamenilor legii. Infratirea cu braconierul infractor nu este doar o poveste a spagii la nivel derizoriu primite de omul in uniforma pentru a inchide ochii cu alibiul ca este vorba despre oameni sarmani care recurg la aceste metode ilegale de pescuit pentru ca nu au ce manca. Nu. Este mai mult decat atat. Cel mai usor de sesizat nivelul institutionalizat la care s-a ajuns in materie de “mafie” a pestelui este “regiunea autonoma” de la podul Giurgeni – Vadul Oii. Acolo, de 24 de ani, zeci de infractori vand pestele – inclusiv sturioni si icre negre – la marginea drumului. Sute de kilograme de peste sunt depozitate in curtile din Giurgeni in cutii frigorifice, insa exista si varianta pestelui “proaspat” vandut din portbagajul… vesnicei Dacii. Totul sub privirile echipajelor de Politie care patruleaza in zona podului, echipaje care reprezinta autoritatea in domeniu a IJP Constanta (zona Harsova) si IJP Ialomita. Pentru a eluda si mai usor legea, pestele este scos la sosea de copii, minori, carora un eventual (si as spune eu improbabil control) nu are ce sa le faca. Undeva mai departe de copii sunt insa tatii in masini prafuite in care se ascunde prada scoasa la vanzare. Daca am aduna aici infractiunile, de la braconaj in forma agravanta, vanzare ilegala de alimente destinate consumului uman, evaziune fiscala, cat si problemele de legate de Autoritatea Protectiei Copilului, am umple doua pagini. In aceasta zona, acum ceva vreme, in drum spre o filmare in Delta, am oprit si am fost interpelat de un tip tuciuriu daca nu cumva vreau peste. Am spus, mai mult in gluma, ca vreau. 5O de kilograme de icre negre. Tipul m-a luat in serios, s-a gandit putin, a dat un telefon si mi-a spus ca in 10 minute voi avea cantitatea. Evident ca am declinat comanda. Va inchipuiti la ce nivel s-a ajuns? Faceti socoteala cat costa, chiar si asa la drumul mare, 50 de kilograme de icre negre…

Iata aici povestea unui frate de suferinta, pescar din Transilvania, care a incercat sa schimbe ceva din mizeria piscicola pe care ANPA o implementeaza de ani de zile, treaba pentru care chiar are pretentia sa emita si permise de pescuit.

“Azi am iesit pe Somes in zona Benesat, Judetul Salaj, cand – dupa ce am lansat de cateva ori cautand salaii – au aparut mai multi indivizi pe malul celalalt care au inceput sa dea la japca, ignorand ostentativ prezenta noastra. Unul dintre ei a agatat un crap sau o platica mare de spate, sau de burta, iar la putin timp un alt braconier a scos un somn de aprox. 5 kg.

Am scos din masina aparatul de fotografiat ca sa fac cateva poze, insa indivizii au inceput sa se agite si au insistat sa opresc filmarea. Nu am reusit sa fac un filmulet mai lung pentru ca bateria aparatului era prea slaba, dar am facut cateva fotografii si am sunat la 112. Am fost redirectionat de catre Politia locala.

Am vorbit cu agentul de Politie si acesta a spus ca va iesi pe teren la locul precizat de mine , locul unde ii aveam inca in fata mea pe cei 15-18 indivizi de pe malul celalalt. Am plecat mai jos catre Baia Mare, iar cum am trecut de indicatorul ” Judetul Maramures” tot pe malul celalalt am vazut o haita de braconieri, erau foarte multi, in jur de 17-22, toti dadeau la japca. Intre timp m-a sunat politistul sa-mi spuna ca nu a gasit pe nimeni la fata locului, iar atunci i-am spus si de ceilalti braconieri. Am plecat si de acolo iar dupa 45 de minute m-a sunat iar politistul ca nici acolo nu a vazut pe nimeni “pescuind”, doar 4 autoturisme si nu poate face nimic.

Se pare ca degeba ne straduim noi, pescarii sportivi, sa-i oprim pe acest indivizi si mafia piscicola care ii incurajeaza. Din pacate nu o sa reusim pana cand nu se va schimba legislatia pentru ca pedepsele sa fie foarte dure si mai ales aplicate. Pana atunci trebuie va trebui sa asistam la astfel de scene ingrozitoare de braconaj la lumina zilei, fara rusine din partea infractorilor.”

The post Cand pestele e crima organizata appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Braconajul este o problema generaliata pe apele noastre. ANPA, detinatorul resursei piscicole, nu are corp de paza, cu toate ca legea data chiar de catre aceasta agentie impune existenta unui corp de paza specializat. RNAR nu are treaba cu asta. Jandarmeria vine cand poate. Si mai ales, atunci cand pescarii reclama prezenta braconierilor, “organele” intai anunta infractorii ca apare controlul si dupa aceea vin la fata locului. Evident ca babuinii cu plase se sutesc si asa se face ca pescarii au ajuns sa plateasca amenzi pentru apeluri false la 112. Fiecare dintre voi s-a lovit de aceasta plaga a apelor publice lasate la mila populatiilor din satele cu iesire la lac sau la rau. Nu mai departe de urbanul curs al Dambovitei, inainte de Opera, am vazut zilele trecute o gasca de baieti cu lansete, de loc sportivi. Pentru ca nu sunt doar aparatul de curentat ori plasa monofilament singurele arme de ditrugere piscicola in masa. Mai sunt si parasutele, ieftine si usor de procurat, inventii chinezesti care pare nevinovate. In realitate acestea devin o problema de mediu abandonate in ape. Cand se strang sute de astfel de unelte ale braconajului, ai macar o idee la ce scara se desavarseste faradelegea piscicola cu largul acord al autoritatilor.

Aveti mai jos cateva ganduri ale lui Dragos Mihai Sarbu, un pescar roman, ca si voi, care s-a lovit de “parasutele” si “tailandezele” ce au infestat apele noastre.

Malin Musatescu

Setci, “paraşute” şi alte ghirlande

Nu de puţine ori s-a întâmplat să-mi doresc o zi frumoasă de pescuit cu vreme bună şi capturi aidoma. Nimic anormal până aici, numai că aşa cum spune şi proverbul, planul de acasă nu se potriveşte de fiecare dată cu cel de pe baltă.

Mă trezesc într-o dimineaţă superbă de vară cu gândul de a vâna câţiva cavaleri cu armura argintie renumiţi pentru atacul violent ce face adrenalina să-ţi inunde corpul şi să-ţi tremure băţul în mână mai ceva ca un dril în plin “loading”.

Ştiam un loc prolific de pândă al avaţilor, căci despre ei este vorba, şi nu după mult timp ajung pe malul oltului cu bunăvoinţa de a le servi prima masă a dimineţii. După ce reuşesc să capturez doi aspieni, simt cum la următorul lanseu rattlin’-ul se propteşte în ceva. Trag mai tare dar, nimic. Fiind aproape de mal intru în apă să dezgat voblerul însă el nu era singur ci împodobit cu o ghirlandă de “paraşuta”.

Cel mai tare m-a indignat faptul că în această minunăţie erau prinşi mai mulţi peşti, unii vi, alţii intraţi deja în putrefactive.

Totodată în majoritatea lacurilor de acumulare, dacă nu chiar în toate, domnesc setcile kilometrice ale braconierilor în care nu de puţine ori s-a înfipt ancora sliderului sau a lingurii, încercând să pescuiesc la ştiuca.

Dacă întreprinderile ce poluau odată atât bătrânul Alutus cât şi alte râuri din spaţiul Carpato-Danubian nu mai prezintă o ameninţare, acestea fiind demult închise sau în curs de ferecare, iată că tot se mai găseşte cineva care să facă rău apei şi peştilor fie din dorinţa de a se distra, fie din inconştienţa numită braconaj.

Dragos Mihai Sarbu

The post Apele Romaniei, intre plasa si neant appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Dupa ce industria a fost vanduta la fier vechi in anii ’90, dupa ce spatiul public a alimentat tunurile imobiliare ale inceputului anilor 2000, iata ca a venit timpul resurselor naturale. Au defrisat mai mult de jumatate din paduri si au sters din geografie raurile montane pentru certificate verzi stoarse din resurse regenerabile, atat de regenerabile incat dezastrul ecologic al vailor carpatine devastate de tevile aductoare este ireversibila. Petrolul, gazele, aurul si cuprul sunt un alt subiect complex al devalizarii la radacina al viitorului, si asta cu largul acord al lobby-urilor deloc dezinteresate facute de politicienii care ne conduc.  Traim o criza economica adanca si averile stranse de acesti baieti au nevoie de si mai multi bani pentru a fi intretinute.

Nu vreau aici sa discutam despre haiducii din SUV-uri de lux aflati la prima generatie in pantofi, si nici despre preacurvia celor care se joaca democratic de-a alternarea la cascaval. Cred insa ca ar trebui sa ne uitam la tara pe care o lasam copiilor nostri. Si daca o fabrica mai poate fi reconstruita, zestrea peisagistica, resursele naturale odata vandalizate si jefuite fara mila nu le mai putem reface. Imi vine in minte acea stire de acum cateva zile, din care aflam cum un hot a patruns in atelierul unui sculptor si dintre toate sculpturile, multe din lemn, cu real potential pe piata de profil, a ales una masiva din metal. De ce? Pentru ca in ignoranta lui, acel hominid planuia sa faca bani ducand-o la topit. Si sa mai stiti ca destinul apelor publice de la noi mi se pare foarte apropiat de cel al placii de bronz de pe momumentul de la Marasesti, furat imediat dupa Revolutie si dus si acela la topit. Sunt convins ca cei care s-au bucurat pentru ca au facut doi lei topind un simbol al jerfei inaintasilor nostri nu au avut remuscari. Asa cum nu au remuscari nici braconierii electrici, nici cei care vand sturionii pe pod la Giurgeni, cei care depoziteaza tone de gunoaie aiurea, ori patronii de balastiere care au desfigurat raurile acestei tari. Credeam acum 20 si mai bine de ani ca regimul comunist si-a facut din lupta impotriva naturii un ideal. Asa a fost, industrializarea fortata si agricultura paranoica au distrus foarte mult din aura de “tara frumoasa” a Romaniei. Ce a urmat insa nu poat fi descris decat ca o imensa ratare a sansei de a deveni ce am fost, si chiar mai mult decat atat. O vandalizare haotica a resurselor naturale si a patrimoniului peisagistic, o adevarata crima de mediu infaptuita de raufacatori ignoranti cu aprobarea celor initiati, a autoritatilor.

Care este mostenirea lasata copiilor nostri ca romani? Ar trebui sa-i intrebam pe cei care de 23 de ani, in numele voturilor pe care le-am dat de fiecare data, si-au batut joc de aceasta mostenire. Si-au batut joc cu siguranta celui care stie ca zestrea copiilor lui este infloritoare si indeajuns de bine pitita prin tot felul de conturi bancare pentru a le asigura acestora un viitor luminos afara, in tari prospere si frumoase, nevandalizate de alesi si nici de tot felul de scursuri interlope de partid. Urmariti aici inregistrarea unui pescar roman, un anonim care vrea sa exorcizeze tot acest rau aratandu-l si celorlalti. Si daca am veni aici pentru a arata ce ajuns fragmentul de Romanie al fiecaruia dintre noi vom stii cu adevarat ce lasam ca mostenire copiilor nostri.

The post Romania copiilor nostri appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În Republica Cehă, un tărâm de vis pentru orice pescar de păstrăv din Europa, Ministerul Mediului nu este ocupat până peste cap cu timbrul de mediu, în schimb are o problemă cu cormoranii. Acuzați că s-au înmulțit în ultimii ani și că produc deja dezechilibre în ecosistemele în care trăiesc, oficialii cehi au hotărât scoaterea acestei specii de pe lista speciilor protejate, ceea ce înseamnă că de la 1 aprilie 2013 împușcarea lor va deveni legală. Acesta este un semnal important pentru pescarii sportivi din toată Europa și mai ales pentru managerii piscicoli care acuză de ceva vreme aceste păsări aflate într-o expansiune populațională evidentă că au generat pierderi piscicole de proporții în ultimii 20 de ani. Guvernul ceh este primul din UE care ia o astfel de măsură împotriva unei specii care se află în mod oficial pe lista roșie. Schimbarea atitudinii oficiale este destul de profundă, pentru că statul ceh nu va mai suporta pierderile piscicole – compensații ce se ridică la zeci de milioane de euro. Este de așteptat ca și alte țări – așa cum sunt Franța și Spania – să folosească acest precedent pentru a lua decizii legislative asemănătoare.

Lucrurile sunt destul de serioase, atât de serioase încât EFTTA (European Fishing Tackle Trade Association) folosește studii ștințifice care demonstrează că un cormoran mănâncă un kilogram de pește pe zi. Cum numărul cormoranilor este în Europa estimat la mai mult de un milion, rezultă că într-o singură zi aceste păsări mănâncă zilnic 1000 de tone. Cantitatea aceasta este folosită de EFTTA pentru a demonstra că în acest ritm stocurile de pește din multe zone ale țărilor europene ar putea fi distruse, risc ce reclamă un management european pe măsură al crizei. Studii realizate între 1965 și 2005 indică o creștere îmbucurătoare a populațiilor de cormoran, însă abia acum se văd și efectele negative ale impactului acestei creșteri populaționale asupra stocurilor de pește. Este vorba despre viețile celor 60.000 de cetățeni europeni care își cîștigă existența lucrând atât în industria pescuitului recreativ-sportiv, cât și în zona pescuitului comercial, detaliu speculat politic până la nivelul formării unui lobby la Bruxelles care militează pentru… execuția în masă a acestor păsări ihtiofage.

Nici peste ocean, în Statele Unite, rudele cormoranilor de la noi nu au motive pentru a-și trăi liniștiți viețile de păsări ocrotite de lege. Și aici studiile au dezvăluit variații populaționale importante în ultimii 100 de ani, astfel încât dacă în secolul 19 zeci de mii de cormorani erau văzuți migrând în lungul fluviul Mississippi, nu același lucru se mai întâmpla la început de secol 20. Cormoranii care colonizau Marile Lacuri în jurul anilor 1920 aveau să dispară după 1950 datorită nivelurilor crescute de poluanți din apă, așa cum sunt DDT-ul și pesticidele. Acestea, acumulate în pești și consumate astfel de păsări, au făcut ca 95% din ouăle din cuiburi să aibă coaja foarte subțire, ceea ce a anulat practic procesul reproducerii. După anul 1970, când în Statele Unite au fost adoptate legi drastice de mediu care au redus cantitatea de produse toxice eliminate de industrie în râuri, populațiile de cormorani au început să-și revină numeric.

Astfel, dacă în 1970 în jurul Marilor Lacuri abia dacă mai cuibăreau 200 de cormorani, astăzi pot fi numărați 600.000. Creșterea aceasta fantastică a generat o puternică competiție la resursa piscicolă cu pescarii sportivi și comerciali, fenomen ce a determinat apariția unor cereri ca împușcarea acestor păsări să fie permisă legal. US Fish & Wildlife, organismul care se ocupă cu fauna terestră și acvatică din domeniul public american, consideră totuși că un management non-letal și regional este posibil (prin distrugerea ouălelor și a cuiburilor), însă nu exclude și metode extreme, inclusiv prin deschiderea vânătorii la aceste păsări acolo unde este necesar. Astfel în 2003 agenții piscicoli au primit dreptul de ucide cormorani pentru a le reduce numărul pe apele unde s-a considerat că reprezintă un pericol pentru populația piscicolă, ocazie cu care au fost uciși 150.000 de cormorani.

În Canada, o țară în care problemele legate de mediu sunt rezolvate prin legi regionale, Ontario este un exemplu de împăcare a oamenilor cu aceste păsări. Canadienii de aici consideră creșterea numărului de cormorani drept un succes al măsurilor de protecție și nu consideră că aceștia reprezintă o problemă pentru stocurile piscicole. Această atitudine pune în opoziție interesele americanilor și canadienilor în zona frontalieră, acolo  unde cormoranii protejați într-o țară pot fi căsăpiți în cealaltă, fapt ce se poate lăsa și cu ceva conflict pe teme de legislație internațională. Dacă aruncăm o privire peste documentele internaționale ce au legătură cu cormoranii vom afla că aceste păsări ihtiofage sunt protejate încă din 1916 în Canada de Tratatul Păsărilor Migratoare, aflat indirect sub auspiciile Convenției Ramsar și al Tratatului Păsărilor Migratoare din 1918. În schimb cormoranii nu au parte de protecție în paginile Convenției Speciilor Migratorii din CITES, ceea ce lasă yankeilor o poartă deschisă…

Și Marea Britanie, cu tot aerul său ilozaționist insular, a cam intrat în conflict cu cormoranii. Astăzi sunt multe asociații de pescuit sportiv, precum Norfolk Anglers Conservation Association, care reclamă reducerea efectivelor de cormoran. Asociația cu pricina a lansat de pildă operațiunea Black Duck, un lobby guvernamental care a demarat un studiu oficial asupra impactului negativ al cormoranilor asupra stocurilor piscicole. Intenția este de a confirma creșterea numărului de cormorani – păsări protejate de lege începând cu 1981– și de a lansa un proiect prin care să fie diminuat impactul acestor păsări asupra resursei piscicole. Practic în Marea Britanie legislația actuală interzice inclusiv folosirea instalațiilor care produc zgomot impulsiv pentru a speria cormoranii care amenință amenajările piscicole.

Nici în Nord cormoranii nu-și mai pot înghiți dumicatul piscicol în liniște, cum ar fi Finlanda, o țară care a început protecția totală a acestei specii din 1996, moment în care mai existau doar 10 perechi într-o colonie, la 14.400 de perechi în 34 de colonii, la nivelul anului 2010. Pescarii acuză păsările că au determinat scăderea producției piscicole din apele coastelor finlandeze. În general pescarii Scandinavi reclamă tot mai frecvent legea protecției acestor păsări care au început să atingă efectivele de dinainte de începutul erei industriale, semn că politicile de mediu au dat rezultate.

Partea tristă a acestei povești a cormoranilor este tocmai conjuctura actuală în care civilizația își cere drepturile de a avea acces la resursele naturale, și face asta eliminând chiar și acei consumatori care au un loc natural în lanțul trofic. Realitatea este că expansiunea urbană, deteriorarea lanțurilor trofice din ecosisteme și sărăcirea biodiversității compensează astăzi în sens negativ scăderea poluării, iar apele sunt primele în care se resimte acest lucru. Scăderea productivității piscicole este un rezultat firesc al acțiunii acestor factori peste care se adaugă presiunea tot mai mare a pescuitului sportiv și comercial în apele continentale și marine. În aceste condiții revenirea cormoranilor la populațiile anterioare momentului în care omul i-a adus în pragul dispariției contravine în mod evident cu interesele pescarilor care cer eliminarea lor de pe ape. Toată tărășenia legată de rolul distructiv al cormoranilor mă duce cu gândul – altfel cum?! – la Delta noastră, unde bubuie 24/24 tunurile cu gaz pentru  a speria cohortele de pelicani și cormorani care încearcă să dea lovitura pe amenajările piscicole. Pentru cel ce știe realitățile Deltei situația în care s-a ajuns, fiind iminentă o derogare prin care Rezervația va permite hăcuirea cormoranilor și foarte probabil a pelicanilor excedentari, nu poate fi decât cântecul de… lebădă al ecosistemului Deltaic. Aici braconajul electric, distrugerea potențialului piscicol prin nerespectarea perioadelor de cruțare la reproducere, circulația intensă a navelor până în cele mai izolate japșe și poluarea au secătuit ireversibil posibilitatea Dunării de a-și reface stocurile piscicole. Și nu este numai scăderea dramatică a numărului peștilor, căci este și o distrugere fără precedent a biodiversității. În aceste condiții de mediu pelicanii și cormoranii nu mai au hrană în apele naturale și migrează către amenajările piscicole, singurele care mai țin pește astăzi la nivelul anilor ’80 de exemplu. Și nu uitați aici faptul că pe 50% din suprafața Deltei în care ar fi trebuit să fie ape cu pești, sunt astăzi terenuri agricole în pârloagă.

Năvala păsărilor acvatice, inclusiv cormorani și pelicani, pe ape urbane, chiar și în cele ale parcurilor, atrage atenția că apele naturale de la noi sunt în pragul colapsului. Iată de ce eu cred că pescarii români ar trebui să nu considere aceste păsări o plagă căreia i se datorează oferta tot mai scăzută a apelor mioritice, așa cum auzit de multe ori. Pur și simplu nu mai găsesc pește în apele naturale! Incriminarea cormoranilor în România mi se pare la fel de hilară ca dosarul penal al unui amărât care a furat un măr de pe o tarabă din piață, amărât care nu are parte de imunitate parlamentară extinsă ca să poată fura toată piața. Și spun asta gândindu-mă cum mai mult de 80% din potențialul piscicol al apelor cu salmonide a fost distrus nu de cormorani, nu de pelicani, ci de băieții deștepți din Energie cu micro-hidrocentralele lor storcătoare de certificate verzi. Iată de ce eu zic că ar fi cazul să nu tragem în pianist.

The post Cormoran nou alicit! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Stiu ca ne place vanatoarea pentru ca de multe ori este singurul moment in care ne intalnim cu prietenii, natura si pasiunea noastra. Cu toate acestea, stand de vorba cu cei asupra carora anii si-au spus cuvantul si cum vom ajunge si noi mai devreme sau mai tarziu, dar care asemeni lor, vom deveni mai intelepti, mai rabdatori si mai experimentati sau nu, am fost curios sa aflu cum era vanatoarea pe timpul lor. Acesti vanatori vechi in ale meseriei si ale caror povestiri m-au fascinat, m-au facut sa realizez ca fiind in secolul vitezei, pana si vanatoarea de care tot tragem in fel si chip sa ramana asa cum era candva s-a schimbat si nu tocmai in bine. Asadar, facem vanatoare la cartrus, kilometrii si viteza.

Cartus pentru ca mai toate autorizatiile sunt scrise cu piesa per vanator, kilometrii ii facem pentru ca nu mai avem densitatea de vanat de alta data si totul in viteza pentru ca acasa, la birou sau in alta parte ceva sau cineva asteapta.

Desi suna ciudat si multi nu ma cred, as vrea, poate asemeni multora, sa fac vanatoarea de care batranii povestesc, vanatoarea unde cu multe zile inainte de ziua vanatorii ieseau in teren, cautau urme, semne, umpleau hranitorile si se lasau inconjurati de linistea naturii ore intregi pentru a observa ce se intampla cu vanatul. Rareori am reusit si eu, desi e greu, e frumos sa mergi dupa prima zapada sa vezi daca mistretii sunt in zona, daca sunt multi, mari, mici, vieri solitari sau doar o scroafa cu godacii dupa ea. Tot asa vei putea observa daca pradatorii sunt prezenti, daca vreun stol de gaste sau rate si-au gasit loc pe fondul de vanatoare pe care mergi, daca cerbii si caprioarele sunt si ei prezenti.

Nu contest deciziile asociatiilor de vanatoare in a elibera autorizatiile pentru anumite specii cu o singura piesa pentru fiecare vanator, si asa nu prea mai avem in numar mare iepure si fazan, dar nu ii inteleg acolo unde forteaza nota, la specii ca potarnichea in aceste timpuri cand daca le intalnesti poti sa te numesti fericit.

Pentru unii dintre noi vanatorii, o partida reusita nu inseamna sa tragi sute de focuri sau sa pleci cu traista plina din teren, ci un simplu aret, o masa cu prietenii vanatori in terenul de vanatoare sau pur si simplu, ca pentru cateva ore te rupi de viata cotidiana.

Scriu aceste randuri cu gandul ca poate cei ce nu au inteles inca, vor intelege ca daca nu ocrotim vanatul pe cat posibil, in curand vom fi in situatia de a nu mai avea ce ocroti. Multe specii sunt in declin ca numar si asta datorita agriculturii, vremii din ce in ce mai capricioase, a pradatorilor care s-au inmultit, a noastra a oamenilor care ne-am intins incet, incet constructiile in teritoriul salbaticiunilor, a braconierilor si nu in ultimul rand a nepasarii.

Usor de spus ca iti place vanatoarea, dar nu stiu cati dintre cei carora le place acest sport fac si altceva decat kilometrii in terenul de vanatoare in cautarea momentului in care sa isi elibereze focul si sa isi ia piesa in traista.

Un caz concret este al unui director de asociatie (al carui nume nu am sa il mentionez din respect) care si-a chemat grupele de vanatori la combatere in momentul in care sacalii si vulpile devenisera o problema si din cele cateva grupe invitate la actiune s-au adunat patru vanatori. Daca invitatia ar fi fost la o vanatoare de umplut traista, probabil ca numarul ar fi fost considerabil mai mare. Concluzia, tot traista e de baza.

Nu spun ca pradatorii ar trebui exterminati pentru ca ar fi o mare greseala, au si ei rolul lor in lantul trofic, dar atunci cand lantul trofic se opreste la ei ca pradatori si numarul lor devine o amenintare, e momentul sa intervenim si asta in mod organizat, cu observatii bine facute inainte.

Incercati sa iesiti o zi in teren, cand dorul de natura va indeamna si faceti cateva poze la ceea ce credeti ca este interesant. Imi puteti trimite si mie aceste poze (florin.pirvu@pvtv.ro) si o mica descriere si promit ca cele interesante vor devein un album pe pagina noastra. Va astept pozele.

Vanat in catare!

The post Vanatoarea la cartus, kilometri si viteza appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

M-am gandit să vă slabesc un pic de la wobblere, silicoane, mulinete şi lansete japoneze, tactici pretenţioase şi psihologie inversă aplicată pe şalău. Uneori, pot părea lamentabil de obositoare şi pretenţioase, când la doar câţiva metri de năluca ta, peştii sunt prinşi cu zecile de kilograme, într-o capcană invizibilă a morţii. O capcană lungă de 200 de metri şi lată de vreo doi. Chiar dacă nu noi le-am inventat şi probabil că le produc chinezii, larga lor răspândire şi popularitate, atât în Delta Dunării, în rezervaţii, cât mai nou şi pe lacurile de acumulare din ţară, mi-a permis să folosesc licenţa autoricească de a le numi Romanian Domestic Market. E vorba de plasele monofilament.

Româneşti, pentru că e o metodă de pescuit ce ne caracterizează. Da, aţi auzit bine. Sunt tolerate, ignorate şi chiar ocolite, fără a fi deranjate. Deci practic, le acceptăm tacit pentru că nu facem nimic, deşi, în particular, toţi le condamnăm. Şi ne mai mirăm că ne fac unii ţiganii Europei, în sensul peiorativ al cuvântului, fără nici o legătură cu de altfel talentata şi adesea, mai cu frică de Dumnezeu, etnie conlocuitoare. Braconierii Europei suntem sigur. Domestic, aş spune tot făcând haz de necaz, pentru că sunt nu mai departe de curtea noastră şi chiar în mijlocul civilizaţiei, la vedere… şi piaţă, cu sensul de piaţă de desfacere… a peştelui bineînţeles.

Am auzit că se pot lua la kilogram, din Obor de exemplu, sau chiar comanda online. Sunt curios dacă îţi trebuie cont de paypal sau dacă îţi deschide coletul la vama.

Ah… sau nu ştiaţi că e infracţiune? Ia să vedem ce spune legea română în vigoare:

ART. 64 Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se sancţionează cu amendă de la 6.000,00 lei la 10.000,00 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani:

b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală;

g) pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor

şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie;

k) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;

m) producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare. Extrase din OUG 23/2008 cu modificările şi completările ulterioare.

Dar parcă s-a mai înmuiat legiuitorul din 2001 încoace eliminând pedeapsa privativă de libertate – or fi sporit resursele acvatice vii considerabil sau s-a fi instituit democraţia în ţară din 2001 încoace – pentru că textul iniţial al legii 192/2001 suna cam aşa:

ART.61 – (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei următoarele fapte:

d) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, crâsnicelor, setcilor, avelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor sau a altor unelte de pescuit în scop comercial;

e) importul, confecţionarea, producerea, deţinerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasă monofilament;

Şi pentru cei care nu ştiu, infracţiunile sunt alea ca furtul, tâlhăria etc.. Dar când vine vorba de patrimoniu, drepturi, libertăţi, stat, ordine de drept sau drept penal şi termeni juridici în general, ne pierdem mult mai uşor decât în pescuit, mai ales eu, aşa că nu vă plimb prin hăţişurile legislative. E simplu, când comiţi o infracţiune, cam faci puşcărie sau iei amenzi serioase. Mai vine la pachet cu tot felul de sancţiuni, interzicerea unor drepturi, cazier judiciar… fleacuri.

Da ziceam stat şi ordine de drept? Cine? Ah… deci nu mi-a pus setca în curte…? Nu ma interesează nene… Oare chiar aşa să fie? Dreptul de a avea acces la o resursă în mod public, pentru care contribuie toţi cetăţenii, deci şi eu, tu, este guvernat de principiul egalităţii. Adică, dăm toţi, contribuim toţi, şi avem toţi dreptul la acea resursă, în măsura contribuţiei care e deobicei egală, hai să-i spunem modica taxa ANPA. E ca şi accesul la cultură, la informare, ca şi dreptul la libertatea de exprimare pe care mi-o exercit eu aici, ca şi accesul la servicii medicale, ca şi dreptul la viaţă… Iar am vrut să vă păcălesc amestecând drepturile fundamentale ale persoanei cu alte drepturi şi băgând săracul peşte în procese penale şi de conştiinţă. Auzi frate, să faci pârnaie decât pentru doi caraşi şi-un ghem de nylon, ce nedreptate!

Dar poate că nu ştie statul, ca să nu spun eu cine, arătând cu degetul, unde sunt plasele monofilament… Serios? O fi fost statul ăsta în Deltă? Credeam că numai justiţia e oarbă. Pun pariu că statul nici nu ştie să pescuiască, ce se baga el în treburile noastre!? Şi ştiţi ce mai pun pariu? Că şi la vederea unor poze ca acestea, nimeni nu se simte, nu se sesizează, ca fiind statul, sau vreo autoritate competentă îndreptăţită să facă ceva. Păi şi cum să săvârşeşti infracţiuni împotriva statului sau parimoniului acestuia sau ordinii de drept sau avutului obştesc? Hai că şi asta cu avutul s-a abrogat. E pe legi speciale şi protejarea fondurilor piscicole şi a resurselor acvatice vii şi cu privire la pescuit şi acvacultură, şi avem agenţie şi când zic agenţie mă gândesc la Agenţia Naţională Aerospaţială Americană sau la Agenţia pentru Securitate Naţională, tot a lor. Statul e oricum un termen abstract. Statul se face simţit doar când trebuie să plătim impozite şi taxe. Hai că-i chiar asuprim pe braconierii aştia… le fabricăm dosare halieutice la comandă civică, zău aşa, ce nedreptăţi li se întâmplă într-un stat de drept… sau e o stare de fapte? Sau e un fel de stat… degeaba… Statul suntem noi toţi, nu cum spunea nu ştiu care Ludovic.

Şi atunci vă întreb: mai facem ceva? Sau stăm…

[hana-flv-player video=”https://fishingandhuntingtv.com/ro/movies/2012/plasa.flv” width=”560″ height=”316″ description=”” player=”3″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

The post Tactici de prohibitie – Monofilament RDM appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pozele sunt facute in data de 10.02.2012 sub hidrocentrala de la Slatioara (langa Slatina, jud Olt). Baietii intrau cu barca si dadeau cu postrovolul si cu parasuta. Se vede in poza cum au umplut un sac cu carasei si bibani.

Primele poze sunt mai neclare deoarece nesimtiti au iesit chiar pe langa mine, care dadeam la pluta cu un viermus si mi-a fost frica sa nu zica de ce le fac poze (poate faceam si o baie).

The post Braconaj la Slatioara appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Impreuna cu prietenii de la Asociatia Pescar Sportiv organizam un concurs in care punem la bataie 2 permise de pescuit pentru anul in curs.

DA-NE UN BRACONIER SI ITI DAM UN PERMIS DE PESCUIT

Despre ce este vorba… asteptam de la voi imagini cu braconieri in actiune, fie ele fotografii sau video, din care sa se vada cat mai mult fata braconierului sau actele lui de braconaj. Cele mai explicite imagini vor fi premiate cu un permis de pescuit sportiv, valabil anul acesta. Astept materialele voastre, care trebuie sa fie insotite si de cateva cuvinte despre locul in care ati surprins actele de braconaj sau chiar de numele braconierului, la adresa de mail concurs@pvtv.ro. Va asiguram de confidentialitate, numele celui care ne trimite imaginile urmand a fi pastrat secret.

Concursul tine pana la sfarsitul lunii februarie, la inceputul lunii martie urmand sa anuntam castigatorul.

DA-NE UN BRACONIER SI ITI DAM UN PERMIS DE PESCUIT

The post CONCURS – Prinde braconieru’ appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ca efect direct al democratiei in 1990, pe Calea Mosilor, vinerea, a aparut un targ de pescuit cu toate cele. Viermusi, rame, carlige si ceva scule. Acolo i-am vazut la apusul carierei pe bisnitarii de scule si pe manufacturierii ambulanti de oscilante, fetze cunoscute oricarui pescar bucurestean cu state vechi in vestita piata a pescarilor din Obor. Oborul fost in multii ani de restriste comunista un fel de club unde se discuta pe ce balta merge bine carasul sau unde mai musca stiuca, unde te intalneai cu amici din tagma si de unde se pleca acasa cu achizitii simbolice de genul o rola de nylon, ori cateva carlige. Iata ca vremurile se schimbasera si nu numai revolutionarii isi castigasera dreptul de a iesi in strada, ci si pescarii. Tin minte ca pe Mosilor am vazut primele tranzactii la scara mare cu jiguri si cu “twistere” aduse din Ungaria. Pionieratul de pe Dridu din anii ’80 la salau cu “gigei” – un fel de gruburi facute din matisarea jigului cu fasii din cauciuc taiate din manusi chirurgicale – isi gasea insfarsit implinirea. Mai erau si unditele telescopice, “tevile”, atat de rare pe vremea Impuscatului, dar si prima revista “independenta”, nascuta din initiativa privata – Pescarul. Dupa o elipsa destul de mare am regasit la sfarsitul anilor ’90 targul pescaresc de pe Mosilor mutat din intersectie, de acolo de unde disparuse dealtfel si frumosul stejar secular care facea umbra targului ad-hoc de pe trotuar. Toata gasca de pescari ajunsese intr-un teren viran, tot pe Mosilor, aproape de sediul AGVPS, un fel de curte uitata de vreme in miezul unui oras aflat la inceputul boom-ului imobiliar.

As face un exercitiu de memorie pentru cei care stiu despre ce vorbesc. Va mai aduceti aminte de tipul acela subtirel cu oscilante “hand made” puse intr-un display mobil la purtator, un fel de geanta diplomat deschisa si atarnata de umeri asemenea unui acordeon? Ei bine, eu cred ca asta a fost imaginea simbolica a sfarsitului unei ere, acolo in curtea aceea virana de pe Mosilor. In spatele acestei imagini se formasera deja marii importatori de echipamente de pescuit din Romania iar magazinele care se aprovizionau de la acestia isi faceau timid aparitia in intreaga tara. Cu nimic mai putin important, isi faceau aparitia primii producatori autohtoni de naluci, de plute, de boilisuri. Semnalul fuse dat. Inevitabil pe locul fostul teren viran s-a contruit un bloc si toata aceasta mica revolutie industriala a pescuitului de la noi, care a inglobat in cei cativa ani de efervescenta ai anilor ’90  evolutia de cateva decenii din pescuitului frantuzesc, italienesc sau englezesc, a intrat in lama capitalista a buldozerului. Sa nu credeti insa ca totul a fost inutil. Noi tehnici de pescuit la crap, la spinning, fly si stationar au intrat pe piata alaturi de noile echipamente. Importatorii incercau sa tina pasul cu schimbarea de optica a pescarilor, cu noile cerinte ale tehnicilor din ce in ce mai specializate. In paralel cu acest fenomen ce a pus in sistemul economic national o rotita importanta, si ma refer aici la producerea, importul sau/si comercializarea echipamentelor de pescuit sportiv, s-a nascut si o alternativa. Alternativa cremei pescarilor de rapitor si a muscarilor care au inteles ca ora exacta se da peste ocean, mai exact in America. Si pentru asta existau catalogul Cabela’s si rudele sau prietenii din State. Echipamentul adus de pasionati pe aceasta cale nu a insemnat volum, ci calitate si a orientat optiunile consumatorilor de high end spre relizarile de ultima generatie. Aceasta a fost pepiniera pescuitului de competitie din spinning si fly de mai tarziu, si a influentat profund optiunile importatorilor si dealerilor locali.

Pescareste vorbind, intram in secolul XXI cu temele facute. Se pescuia la rapitor cu toate nalucile existente in lume, cu boilies la crap si cu Match la caras. Sarulestiul isi facuse deja faima, Tancabestiul, Gostilele si Darvariul dadeau semnalul aparitiei si altor ape sub semnul manageriatului piscicol dedicat pescuitului sportiv. Peste tot in tara aveam “patroni” de balti care cochetau cu ideea pescutiului sportiv si pescarii incepeau sa se organizeze in structuri independente, “particulare”, APS-uri rebele rupte din matca agevepesista. In Delta, pe Olt, pe Dunare si in toate apele publice cu potential piscicol isi luase avantul deja marea concesionare, ca forma de braconaj cu acte in regula. Semnalele venite din partea autoritatilor erau clare: pescuitul sportiv nu conteaza. Era vremea schimbarii, o schimbare facuta prin jaf la adresa resurselor piscicole. Patronii de balti – fara prea multa scoala la viata lor – au facut cu baltile ce au vrut. Speciile chinezesti, taierea stufului si a salciilor de pe maluri au transformat helestee si lacuri cu aspect natural in ligheane inconjurate de maluri namoloase, lipsite de orice fel de vegetatie subacvatica, cu ape mai tulburi decat Gangele. Transformarea nu era sesizata de marile mase de pescari preocupate mai mult de gratarul cu mici, beri si manelele care puneau pe burta bateriile Daciilor la malul garlei. Ceva mai urban, pe Calea Mosilor revolutia pescarilor amutise chiar sub ferestrele prafuite ale AGVPS-ului. Cladirea in care generatii intregi de pescari si vanatori si-au vizat permisele a trecut neatinsa prin toate revolutiile. Pescuitul intra intr-o noua era, era Internetului, o vreme a forumurilor spumoase in care informatiile si injuraturile zburau in eterul cablurilor cu viteza lenesa a unui dial-up. Incepea razboiul impotriva terorismului, dar ce ne pasa noua? Se mai prindea inca peste, apareau noi reviste de pescuit, ne organizam in structuri independente, aveam tot mai multe magazine de profil, tot mai multe branduri. Viitorul era al nostru. Vom vedea insa saptamana viitoare pentru cat timp.

The post Undita si revolutia II appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.