Cormoran nou alicit!

În Republica Cehă, un tărâm de vis pentru orice pescar de păstrăv din Europa, Ministerul Mediului nu este ocupat până peste cap cu timbrul de mediu, în schimb are o problemă cu cormoranii. Acuzați că s-au înmulțit în ultimii ani și că produc deja dezechilibre în ecosistemele în care trăiesc, oficialii cehi au hotărât scoaterea acestei specii de pe lista speciilor protejate, ceea ce înseamnă că de la 1 aprilie 2013 împușcarea lor va deveni legală. Acesta este un semnal important pentru pescarii sportivi din toată Europa și mai ales pentru managerii piscicoli care acuză de ceva vreme aceste păsări aflate într-o expansiune populațională evidentă că au generat pierderi piscicole de proporții în ultimii 20 de ani. Guvernul ceh este primul din UE care ia o astfel de măsură împotriva unei specii care se află în mod oficial pe lista roșie. Schimbarea atitudinii oficiale este destul de profundă, pentru că statul ceh nu va mai suporta pierderile piscicole – compensații ce se ridică la zeci de milioane de euro. Este de așteptat ca și alte țări – așa cum sunt Franța și Spania – să folosească acest precedent pentru a lua decizii legislative asemănătoare.

Lucrurile sunt destul de serioase, atât de serioase încât EFTTA (European Fishing Tackle Trade Association) folosește studii ștințifice care demonstrează că un cormoran mănâncă un kilogram de pește pe zi. Cum numărul cormoranilor este în Europa estimat la mai mult de un milion, rezultă că într-o singură zi aceste păsări mănâncă zilnic 1000 de tone. Cantitatea aceasta este folosită de EFTTA pentru a demonstra că în acest ritm stocurile de pește din multe zone ale țărilor europene ar putea fi distruse, risc ce reclamă un management european pe măsură al crizei. Studii realizate între 1965 și 2005 indică o creștere îmbucurătoare a populațiilor de cormoran, însă abia acum se văd și efectele negative ale impactului acestei creșteri populaționale asupra stocurilor de pește. Este vorba despre viețile celor 60.000 de cetățeni europeni care își cîștigă existența lucrând atât în industria pescuitului recreativ-sportiv, cât și în zona pescuitului comercial, detaliu speculat politic până la nivelul formării unui lobby la Bruxelles care militează pentru… execuția în masă a acestor păsări ihtiofage.

Nici peste ocean, în Statele Unite, rudele cormoranilor de la noi nu au motive pentru a-și trăi liniștiți viețile de păsări ocrotite de lege. Și aici studiile au dezvăluit variații populaționale importante în ultimii 100 de ani, astfel încât dacă în secolul 19 zeci de mii de cormorani erau văzuți migrând în lungul fluviul Mississippi, nu același lucru se mai întâmpla la început de secol 20. Cormoranii care colonizau Marile Lacuri în jurul anilor 1920 aveau să dispară după 1950 datorită nivelurilor crescute de poluanți din apă, așa cum sunt DDT-ul și pesticidele. Acestea, acumulate în pești și consumate astfel de păsări, au făcut ca 95% din ouăle din cuiburi să aibă coaja foarte subțire, ceea ce a anulat practic procesul reproducerii. După anul 1970, când în Statele Unite au fost adoptate legi drastice de mediu care au redus cantitatea de produse toxice eliminate de industrie în râuri, populațiile de cormorani au început să-și revină numeric.

Astfel, dacă în 1970 în jurul Marilor Lacuri abia dacă mai cuibăreau 200 de cormorani, astăzi pot fi numărați 600.000. Creșterea aceasta fantastică a generat o puternică competiție la resursa piscicolă cu pescarii sportivi și comerciali, fenomen ce a determinat apariția unor cereri ca împușcarea acestor păsări să fie permisă legal. US Fish & Wildlife, organismul care se ocupă cu fauna terestră și acvatică din domeniul public american, consideră totuși că un management non-letal și regional este posibil (prin distrugerea ouălelor și a cuiburilor), însă nu exclude și metode extreme, inclusiv prin deschiderea vânătorii la aceste păsări acolo unde este necesar. Astfel în 2003 agenții piscicoli au primit dreptul de ucide cormorani pentru a le reduce numărul pe apele unde s-a considerat că reprezintă un pericol pentru populația piscicolă, ocazie cu care au fost uciși 150.000 de cormorani.

În Canada, o țară în care problemele legate de mediu sunt rezolvate prin legi regionale, Ontario este un exemplu de împăcare a oamenilor cu aceste păsări. Canadienii de aici consideră creșterea numărului de cormorani drept un succes al măsurilor de protecție și nu consideră că aceștia reprezintă o problemă pentru stocurile piscicole. Această atitudine pune în opoziție interesele americanilor și canadienilor în zona frontalieră, acolo  unde cormoranii protejați într-o țară pot fi căsăpiți în cealaltă, fapt ce se poate lăsa și cu ceva conflict pe teme de legislație internațională. Dacă aruncăm o privire peste documentele internaționale ce au legătură cu cormoranii vom afla că aceste păsări ihtiofage sunt protejate încă din 1916 în Canada de Tratatul Păsărilor Migratoare, aflat indirect sub auspiciile Convenției Ramsar și al Tratatului Păsărilor Migratoare din 1918. În schimb cormoranii nu au parte de protecție în paginile Convenției Speciilor Migratorii din CITES, ceea ce lasă yankeilor o poartă deschisă…

Și Marea Britanie, cu tot aerul său ilozaționist insular, a cam intrat în conflict cu cormoranii. Astăzi sunt multe asociații de pescuit sportiv, precum Norfolk Anglers Conservation Association, care reclamă reducerea efectivelor de cormoran. Asociația cu pricina a lansat de pildă operațiunea Black Duck, un lobby guvernamental care a demarat un studiu oficial asupra impactului negativ al cormoranilor asupra stocurilor piscicole. Intenția este de a confirma creșterea numărului de cormorani – păsări protejate de lege începând cu 1981– și de a lansa un proiect prin care să fie diminuat impactul acestor păsări asupra resursei piscicole. Practic în Marea Britanie legislația actuală interzice inclusiv folosirea instalațiilor care produc zgomot impulsiv pentru a speria cormoranii care amenință amenajările piscicole.

Nici în Nord cormoranii nu-și mai pot înghiți dumicatul piscicol în liniște, cum ar fi Finlanda, o țară care a început protecția totală a acestei specii din 1996, moment în care mai existau doar 10 perechi într-o colonie, la 14.400 de perechi în 34 de colonii, la nivelul anului 2010. Pescarii acuză păsările că au determinat scăderea producției piscicole din apele coastelor finlandeze. În general pescarii Scandinavi reclamă tot mai frecvent legea protecției acestor păsări care au început să atingă efectivele de dinainte de începutul erei industriale, semn că politicile de mediu au dat rezultate.

Partea tristă a acestei povești a cormoranilor este tocmai conjuctura actuală în care civilizația își cere drepturile de a avea acces la resursele naturale, și face asta eliminând chiar și acei consumatori care au un loc natural în lanțul trofic. Realitatea este că expansiunea urbană, deteriorarea lanțurilor trofice din ecosisteme și sărăcirea biodiversității compensează astăzi în sens negativ scăderea poluării, iar apele sunt primele în care se resimte acest lucru. Scăderea productivității piscicole este un rezultat firesc al acțiunii acestor factori peste care se adaugă presiunea tot mai mare a pescuitului sportiv și comercial în apele continentale și marine. În aceste condiții revenirea cormoranilor la populațiile anterioare momentului în care omul i-a adus în pragul dispariției contravine în mod evident cu interesele pescarilor care cer eliminarea lor de pe ape. Toată tărășenia legată de rolul distructiv al cormoranilor mă duce cu gândul – altfel cum?! – la Delta noastră, unde bubuie 24/24 tunurile cu gaz pentru  a speria cohortele de pelicani și cormorani care încearcă să dea lovitura pe amenajările piscicole. Pentru cel ce știe realitățile Deltei situația în care s-a ajuns, fiind iminentă o derogare prin care Rezervația va permite hăcuirea cormoranilor și foarte probabil a pelicanilor excedentari, nu poate fi decât cântecul de… lebădă al ecosistemului Deltaic. Aici braconajul electric, distrugerea potențialului piscicol prin nerespectarea perioadelor de cruțare la reproducere, circulația intensă a navelor până în cele mai izolate japșe și poluarea au secătuit ireversibil posibilitatea Dunării de a-și reface stocurile piscicole. Și nu este numai scăderea dramatică a numărului peștilor, căci este și o distrugere fără precedent a biodiversității. În aceste condiții de mediu pelicanii și cormoranii nu mai au hrană în apele naturale și migrează către amenajările piscicole, singurele care mai țin pește astăzi la nivelul anilor ’80 de exemplu. Și nu uitați aici faptul că pe 50% din suprafața Deltei în care ar fi trebuit să fie ape cu pești, sunt astăzi terenuri agricole în pârloagă.

Năvala păsărilor acvatice, inclusiv cormorani și pelicani, pe ape urbane, chiar și în cele ale parcurilor, atrage atenția că apele naturale de la noi sunt în pragul colapsului. Iată de ce eu cred că pescarii români ar trebui să nu considere aceste păsări o plagă căreia i se datorează oferta tot mai scăzută a apelor mioritice, așa cum auzit de multe ori. Pur și simplu nu mai găsesc pește în apele naturale! Incriminarea cormoranilor în România mi se pare la fel de hilară ca dosarul penal al unui amărât care a furat un măr de pe o tarabă din piață, amărât care nu are parte de imunitate parlamentară extinsă ca să poată fura toată piața. Și spun asta gândindu-mă cum mai mult de 80% din potențialul piscicol al apelor cu salmonide a fost distrus nu de cormorani, nu de pelicani, ci de băieții deștepți din Energie cu micro-hidrocentralele lor storcătoare de certificate verzi. Iată de ce eu zic că ar fi cazul să nu tragem în pianist.