Doare sau nu doare pescuitul?

Iata ca intr-un studiu realizat recent la Universitatea din Edinburgh asupra pastravilor pentru a evalua capacitatea acestora de a simti durerea, a fost injectata o solutie acida in buza unui peste si s-a observat o reactie evidenta care demonstreaza aparitia unui stres rezultat, dupa toate probabilitatile, in urma aparitiei durerii. Facand conexiuni intre studii realizate de-alungul anilor asupra pestilor cercetatorii au descoperit ca exista un numar foarte mic de fibre C, acestea fiind cai nervoase care conduc impulsurile de la nociceptori – receptori ai durerii. Mai mult chiar, un studiu asemanator derulat in cadrul Universitatii din Wyoming a dezvaluit faptul ca pestele nu poseda un neocortex destul de dezvoltat pentru a integra stimulii de la receptorii durerii intr-o senzatie complexa. Cu alte cuvinte modul in care pestii resimt durerea nu este similar cu al oamenilor, cel putin in materie de intensitate. Cercetatorii sunt chiar mai transanti, afirmand ca receptorii senzoriali ai pestilor nu sunt capabili sa transmita durerea, ci numai stimuli care declanseaza reactii  de aparare fata de factori adversi.

Uneori si pescuitul este un sport sangeros

Studiile au mers si mai departe, facand apel la experientele pescuitului sportiv, ocazie cu care s-a constatat ca un peste intepat, capturat, si eliberat, va trece rapid peste trauma ranirii si capturarii, revenind la hranire ca si cum nimic nu s-a intamplat. Professorul Robert Arlinghaus, unul dintre oamenii de stiinta care au condus studiile, atrage atentia asupra conflictelor dintre pescari  si oponentii lor, care considera ca aceasta activitate recreationala si sportiva este un act de cruzime si sadism. “Este un conflict social inutil”, spune el, stiinta demostrand fara dubii ca cel putin din punct de vedere fiziologic, suferinta pestelui in carlig nu trebuie privita prin comparatie cu ceea ce se intampla la om si la alte mamifere. Mark Loyd, presedinte al Angler’s Trust, atrage atentia ca dincolo de aceasta dezbatere inutila, pescarii sportivi sunt grupul cel mai activ in protejarea ecosistemelor acvatice si a stocurilor de peste. „Echipamentele si tehnicile moderne de pescuit nu mai sunt de conceput fara catch & release, pestii eliberati avand o excelenta rata de supravietuire, iar in cazul in care totusi sunt sacrificati pesti, pescuitul cu undita sau lanseta este de departe cel mai putin distructiv”.

Gusturi si mirosuri care dor

Totusi, daca sunteti tentati sa credeti ca o sa fie pace sub maslin, ei bine, iata pozitia RSPCA – actualmente cea mai activa asociatie care militeaza impotriva pescuitului sportiv: „sunt destule studii care demonstreaza fara tagada ca pestii simt durerea aidoma pescarului, iar acesta ramane punctul nostru de vedere”. Si asta nu ar fi tot, caci mai exista o organizatie – Pisces, care si-a facut din lupta impotriva pescuitului sportiv un titlu de glorie. In anii ’90 s-au evidentiat prin boicotarea unor concursuri de bass in USA, unde au trimis scafandri si elicopetere pentru a speria pestii. In Marea Britanie, au masat protestatarii zgomotosi cu talangi si megafoane pe malul raurilor si au tras fringhii prin apa acolo unde aveau loc intreceri pescaresti. Avand la indemana destule fonduri, au reusit sa impuna in scolile din America manuale alternative si ore de studiu prin care elevii sunt invatati ca pescuitul este o activitate cruda. Chiar si spoturile la televiziuni au fost folosite indemnand copii sa-si refuze tatii atunci cand acestia vor sa-i ia la pescuit.

Jucarii interzise copiilor

Cu siguranta ca sunt foarte multi oameni bogati care vor sa-si demonstreaza mila fata de lumea care ii inconjoara prin acte de caritate de genul donarii unor milioane in conturile unor astfel de organizatii care lupta pentru drepturile animalelor. Vizate in mod special sunt vanatoarea, luptele cu tauri si pescuitul sportiv. Daca luptele cu tauri isi cam dau obstescul sfarsit, iar vanatoarea va ajunge in cel mult o decada sa se desfasoare in tarcuri precum cel de la Balc datorita diminuarii arealelor naturale, pescuitului inca ii merge bine, mai ales prin faptul ca a demonstrat ca poate fi dus pana la punctul la care, odata capturat, pestele poate fi eliberat cu grija, rata supravietuirii depasind in conditii normale 85%. Asadar iata de ce pescuitul ramane in atentia acestor organizatii ce reusesc sa declanseze adevarate dezbateri publice pe tema restrangerii activitatii pescuitului sportiv si chiar interzicerea totala a acestuia.

Inteapa si nu cerceta

Sa nu prelungesti bucuria

Unul dintre argumentele ca pescuitul sportiv este o activitate plina de cruzime nu este numai studiul realizat asupra pastravilor in Wyoming, studiu ce sta si la baza concluziei RSPCA conform careia pescarii trebuie sa respecte faptul toate animalele vertebrate – deci inclusiv pestii – sunt capabile sa simta intr-o forma sau alta durerea, ceea ce induce suferinta”. Un alt studiu care pare sa sustina acesta afirmatie este realizat de cercetatori de la Scoala Norvegiana de Stiinte Veterinare si de la Universitatea Purdue (USA). De asta data subiectii sunt niste carasi aurii iar stimulul este temperatura crescuta progresiv pana la 50 de grade Celsius. La jumatate dintre pesti li s-a administrat morfina, fiindu-le astfel abolit simtul durerii, in timp ce celeilalte jumatati nu i s-a suprimat acest potential. Cert este ca si pestii carora li s-a administrat morfina, cat si ceilalti, au rectionat imediat la depasirea pragului termic dureros, ceea ce poate fi considerat ca un reflex la aparitia unui stimul periculos pentru supravietuire. Cele doua grupuri de pesti au fost mutate in acvarii separate, iar dupa doua ore a fost reluat experimentul prin cresterea lenta a temperaturii, observandu-se ca pestii care nu au fost anesteziati au reactionat rapid la profilarea stimulului dureros, in timp pestii care au fost anesteziati la primul experiment nu au dat semne ca stiu ce va urma. Aceasta demonstreaza ca durerea a avut un rol aparte in experiment si nu poate fi vorba despre un simplu reflex de aparare la doua ore dupa administrarea primului soc termic. In fapt, morfina a indus aceste diferente comportamentale, ceea ce sugereaza ca exista o anumita integrare cerebrala a experientei dureroase nealterate, care a determinat invatarea si reactia de evitare la al doilea experiment. Asta inseamna prieteni ca separand senzatia de durere de un reflex simplu de aparare, inseamna ca acea durere simtita de peste este integrata emotional si are puterea de a fi invatata, rememorata ca experienta negativa.

Vanatorul vanat

In ajutorul pescarilor vine insa studiul recent al Universitatii din Edinburgh, aflat sub girul Consiliul de Cercetare in Biotehnologie si Biologie al Societatii Regale, care demonstreaza ca cei 58 de receptori descoperiti pe capul si pe buzele pastravilor ca fiind implicati in preluarea stimulilor durerii, nu construiesc un sistem senzorial care sa ne duca la ideea de suferinta a pestelui. Cu toate ca cei 18 nociceptori descoperiti la pastrav raspund exclusiv la stimuli cauzatori de durere si sunt similari ca functie cu receptorii de la om, durerea in cazul pestilor trebuie privita mai degraba ca un semnal de atentionare fata de un stimul care poate provoca leziuni si disfunctii ireversibile organismului. Chiar si asa protejarea pestelui capturat trebuie sa ramana o idee permanenta a pescarului care constientizeaza ca eliberarea sa este un gest absolut esential in peisajul mileniului trei. In aceasta conjuctura, indiferent ca pestele simte mai mult sau mai putin durerea, nu trebuie sa-i prelungim stresul capturarii. Pentru ca suferinta pestelui va insemna in cele din urma suferinta pescarului ramas fara suportul pasiunii lui. Adica tocmai pestele, acest partener tacut.