Prietenii nostri dinozaurii

Avem în sfârșit o veste bună pentru pescari: în apele continentale ale Europei – lacuri, râuri și fluvii – sunt cel puțin 57 de noi specii de pești pe care cercetătorii le-au adăugat celor cunoscute în ultimii șapte ani în cadrul unei colaborări cu IUCN (World Conservation Union), ceea ce mărește lista patrimoniului ihtiologic european la 522 de specii. Stați puțin și nu vă bucurați chiar așa de tare că avem și vestea proastă: mai mult de o treime din acestea specii sunt amenințate cu dispariția. Partea și mai urâtă este că 12 specii sunt deja dispărute.

Printre noile specii descrise de cercetători se află un coregon din lacurile alpine ale Germaniei și Elveției, dar și opt noi specii de zglăvoci, pești asemănători guvizilor, care trăiesc în apele de munte. Este foarte probabil ca în scurt timp și aceste noi specii să împărtășească soarta anghilelor care se  întorc din zonele lor de reproducere din Oceanul Atlantic doar în proporție de 5%. Un alt exemplu trist este al unui porcușor (Gobio delyamurei) care trăiește într-un singur râu din Ucraina și care a dispărut odată cu râul său ce a fost deviat pentru a alimenta sistemele de irigații. Un caz asemănător este al unui pește unic din România, aspretele sau Romanichtys valsanicola, un zglăvoc care trăește numai în râul Vâlsan și care este aproape dispărut în vârtejul braconajului generalizat și al distrugerii habitatelor acvatice care a secătuit toate râurile României. Alt exemplu românesc, destul de mediatizat în ultimul timp, este cel al dispariției roșioarei termale (Scardinius racovitzae) odată cu lacul termal care o adăpostește. Apa termală este captată de vile, pensiuni și hoteluri, fapt ce a secătuit izvoarele.

Cea mai mare parte a speciilor de pești care au dispărut provin din țările Europei Centrale, perioada cea mai critică pentru extincția lor fiind 1970 – 1980, când ecosistemele acvatice au fost afectate de poluarea industrializării masive. Astăzi a fost observată cea mai alarmantă rată a exctincției în apele europene de sud, așa cum sunt cele ale Spaniei și Portugaliei. Aici deșertificarea nu este numai o problemă a schimbărilor climatice, ci și a intervențiilor antropice, consumul de apă destinată agriculturii fiind una dintre cele mai stringente probleme. Chiar dacă somnul, șalăul (specii native din bazinul dunărean) sau bassul (specie nord-americana) din aceste locuri sudice ne bucură viețile de pescari plecați hai-hui în căutarea trofeelor, introducerea lor în apele Spaniei și Portugaliei a determinat extincțiile multor specii de pești nativi. Poluarea biologică, adică tocmai introducerea de specii alogene (care provin din alte zone), a creat dezechilibre ecologice grave în cele două țări, introducerea știucii, provenită din apele centrale și est-europene, și a bassului nord-american devastând practic biodiversitatea din aceste ecosisteme acvatice. Peștii cu pricina, excelenți pentru pescuitul cu năluci, au distrus speciile locale, neadaptate la interacțiunea cu prădătorii mai sus menționați. Este un fenomen în cascadă în mai toate zonele europene, introducerea păsătrvului curcubeu în țările balcanice fiind un alt exemplu în acest sens prin faptul că pune în pericol speciile locale de păstrăv. Bazinele inferioare ale Dunării, Uralului și Volgăi, în speță Delte, se confruntă și ele cu un risc mare de exctincție pentru mai mult de jumătate dintre specii.

Degradarea accentuată a ecosistemele la novel global a determinat ca dispariția speciilor să se deruleze cu un ritm de 1000 de ori mai alert decât în mod normal, ceea ce îi face pe oamenii de știință să creadă că ne aflăm într-un amplu proces de exctincție, mult mai agresiv și mai rapid chiar decât cel care a omorât dinozaurii. Distrugerea totală a râurilor montane prin lucrări de aducțiune, isterie aflată în plină desfășurare astăzi la noi, nu periclitează întreaga populație de salmonide, ci duce și la dispariția acestor ecosisteme acvatice. Introducerea speciilor de crapi chinezești care au distrus vegetația lacurilor din zona de câmpie și eutrofizarea accelerată au redus drastic biodiversitatea acestor ape. Dispariția linului, a văduviței și restrângerea numerică a altor specii care acum nici 30 de ani erau dominante în baziunul dunărean inferior demonstrează că lanțurile trofice au fost afectate profund. România are a o istorie aparte în acest peisaj al extincției peștilor europeni prin braconajul electric sălbatic care a devastat practic potențialul piscicol al bazinului Dunărean inferior.

Nu  avem loc aici să facem o listă a speciilor de pești periclitați din România, însă cu siguranță că un studiu pertinent ar demonstra că – exceptând speciile chinezești, carasul și crapul „românesc”– toate celelalte sunt într-o măsură mai mică sau mai mare în pericol. Mai ales speciile care nu „reprezintă valoare economică”, speciile mărunte, așa cum sunt porcușorii, beldițele, zvârlugile sau ghidrinii, sunt ignorate cu bună știință în România, o țară în care biodiversitatea din ecosistemele acvatice a fost și este în mâinile unor piscicultori semidocți, cu mentalitate de fermă. În aceste condiții pescarii sportivi, alături de cei care au ales ca activitate industria halieutică, fie ei importatori, producători, prestatori de servicii sau comercianți, nu mai multe variante câștigătoare la îndemână. Ei trebuie să conștientizeze că dacă nu sunt luate măsuri de protecție și de refacere a stocurilor poscicole, cât și a biodiversității acum, viteza cu care apele de la noi își pierd valențele biologice îi va pune în postura dinozaurilor în cel mult un deceniu.