2013, anul cu pesti de dupa Apocalipsa

Cat de simplu ar fi ca statul sa infiinteze – dupa 23 de ani de democratie – un corp de paza specializat in protectia apelor si pestilor? Ganditi-va cati bani intra la ANPA din vanzarea permiselor catre asociatiile care le vand apoi mai departe. De ce nu incaseaza ANPA o valoare situata undeva la nivelul unui permis vandut de samsarii din asociatiile pescaresti, in loc sa se multumeasca sa delege unor terti, pe bani putini, exploatarea? Raspunsul este unul singur si il deslusim privind in jurul nostru in aceasta Romanie exotica: lipsa de interes a institutiilor oficiale in a implementa in teritoriu autoritatea statului. Priviti malurile raurilor si o sa constatati pretutindeni ca liziera care umbrea candva lunca este defrisata la liber. Nici nu mai apuca sa creasca la loc, pentru ca va alimenta in stadiul de lastari foamea de araci a taranului roman care – slava domnului – mai are chef de agricultura. Fasia aceasta de tara care insoteste cursul raurilor romanesti este a nimanui.

Intrebati la Ape, la Mediu, la Paduri si vor ridica din umeri cine raspunde pentru aceasta renuntare la administra malurile apleor. Luati un rau, care vreti voi, si priviti-i destinul mioritic: sus, imediat sub izvoare, este atacat de baietii destepti din energie si bagat in tevi pentru cateva milioane de euro pe an facuti din certificate verzi, nu din megawatti, adica din subventii de la stat. Cu pastravii luati in cupa excavatoarelor si trecuti prin turbinele micro-hidrocentralelor de mucava, raul nostru are sansa macar de a-si implini menirea colinara intru slava cleanului si mrenei. Nu va putea caci exploatarile de nisip, salbatice si distructive ca nicaieri in Europa, l-au transformat intr-o salba de gropi haotice. Sperati ca poate mai spre campie raul isi va capata prospetimea? Nici vorba. Aceleasi balastiere il vor mutila pana acolo unde va fi prins in stransoarea betoanelor pentru a deveni lac de acumulare. Mai jos de baraj va primi inevitabil apele menajere si industriale ale oraselor, pentru a se uni cu Dunarea intr-un sarut otravitor al apelor publice, pline de metale grele, hidrocarburi si alte chimicale.

De ce oare se chinuie ANPA sa faca o bursa a pestelui din apele publice ale Deltei la Tulcea – pe bani multi europeni, in loc sa acceseze bani pentru protejarea resursei piscicole din aceste ape ajunse in pragul neantului biologic? Mergeti in Delta, macar pentru imaginea decaderii justitiei de la noi in preajma podului de la Giurgeni, decat pentru speranta de a mai prinde peste prin ghiolurile si canalele Rezervatiei. Cum au fluturat braconierii pestii timp de 20 de ani la drumul mare, cum au tinut si tin in continuare sturionii de nas, flencanindu-i la  masinile din trafic? Am oprit acum putine vreme imediat dupa plata taxei de pod la Giurgeni si un braconier negricios de Harsova m-a intrebat daca vreau peste. I-am raspuns ca vreau. Vreau 50 de kilograme de icre negre. Tipul, cu o uitatura stramba – de lotru iesit in calea trasurii noaptea, pe luna plina – a pus mana pe telefon, mi-a intors spatele pret de un minut si a revenit spunandu-mi ca voi avea toata cantitatea intr-un sfert de ora. Va mirati probabil ce protectie au acestia pentru a-si permite sa vanda peste la sosea din portbagajul masinii personale. Dar ce ziceti de faptul ca nici macar nu se tem sa aduca la carosabil 50 de kilograme de icre negre (valorand probabil peste 50.000 de euro) oricarui necunoscut?

[hana-flv-player video=”https://fishingandhuntingtv.com/ro/movies/2012/braconierigiurgeni.flv” width=”560″ height=”316″ description=”” player=”3″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

Credeti ca avem scapare in apele private? Ia uitati putin la geografia pistelor de concurs din ultimii cinci ani: din ce a fost la spinning de pilda raiul salaului – Gostilele, Valea Argovei, Sarulesti, Darvari – s-a ales praful. In mare parte in numele crapului chinezesc, solutia magica in vreme de criza pentru orice patron de balta, dar si de dragul sturionilor – asa cum este cazul Sarulestiului – sturionii care repopuleaza Dunarea, pentru a fi casapiti cu protectie la nivel inalt, undeva mai jos, in dreptul Harsovei. Daca mai luam in calcul ca statul a dat pana acum un milion de euro  anual pentru repopularea aceasta, veti intelege ca podul cu pricina se afla pe teritoriul Republicii de la Giurgeni. Ei bine, daca nici asa nu e clara disolutia statului, disolutie manifestata la inceput prin autonomie ce aspira apoi la federalizare de tip tribal, sa dam o raita pe Olt, acolo unde gastile de braconieri au devenit asociatii de pescuit industrial care nu respecta nici perioadele de crutare si nici lista uneltelor acceptate de lege.

Daca avem acum acest ciob de imagine piscicola a unei tari cu o remarcabila retea hidrografica, putem indrazni sa dam cu ochiul si la the big picture. Haideti sa populam cu braconieri malurile raului davastat de la izvoare la varsare in Dunare. Din cei ai plevei, care isi flutura varsele pentru a umple pungile de plastic cu porcusori si beldite cat degetul, care muta cursul raului pentru trei cleni si un verdete, care otravesc apa cu tomoxan pentru cateva kilograme de pestisori ce vor hrani porcul. Apoi daca mai aducem la locul lor braconierii cu aparate de curentat, prostovoale si tailandeze sa stiti ca nu sunt toate persoanjele daca nu-i includem pe tractoristii care isi spala motorul in rau si pe patronii de ferme pierdute peste camp, care deverseaza prin ticalosia tevilor ascunse urina porcinelor drept in nasul ultimilor cleni supravietuitori. Iata tabloul pisciculturii romanesti in anul de gratie 2012. Nu ne ramane decat sa murmuram in barba sperantele, tinandu-ne de lansete si undite cu ochii inchisi, ca si cum i-am impartasi Mosului dorintele noastre pentru 2013. Un an fara microhidrocentrale, fara balastiere, fara braconeri, si cu raspunsuri la multele intrebari piscicole ramase de 20 de ani fara raspuns.

Fire intinse si un an proaspat plin numai de bucurii!