Undita si revolutia IV

In orice tara civilizata pescuitul sportiv este privit cu toata responsabilitatea de autoritati. Deoarece este o activitate cu impact triplu – social, economic si de mediu – pescuitul sportiv are desemnata o autoritate care sa conduca managementul piscicol din apele publice, acolo unde aceasta activitate recreativa are acces consfintit prin Constitutie. In linii mari, dincolo de contributia la proiecte legislative si la aplicarea legislatiei, autoritatea respectiva emite permise de pescuit. Direct, fara a implica neaparat asociatiile private de pescari. Si face acest lucru fara a amesteca plasele cu lansetele. Mai pe sleau spus, autoritatea care reprezinta pescuitul sportiv sustine interesele acestei activitati recreative si dreptul publicului de a avea acces la resursele piscicole din domeniul apelor publice. Pe de alta parte exista o alta autoritate, care coordoneaza activitatea pescuitului comercial, construind managementul resursei piscicole destinate consumului de la nivelul unui Minister al Agriculturii. Cum in marea majoritate a Europei pestele din domeniul public nu reprezinta o sursa de hrana acceptata de normele in vigoare, nu discutam de aparitia concurentei intre pescarul profesionist (comercial) si cel sportiv (recreativ).

La noi ANPA (Agentia nationala pentru Piscicultura si Acvacultura) a elaborat o arhitectura a pisciculturii – asa cum se doreste ea in dogmele aprozaristilor si tractoristilor pusi de partide pe la Min. Agriculturii – bazata in proportie de peste 90% pe sursa piscicola provenita din apele publice. In loc sa refaca piscicultura existenta inainte de 1989, si ma refer la acele amenajari piscicole complexe, crescatoriile, fermele piscicole care preluat mai mult de 50 % din efortul piscicol total al apelor din Romania, ANPA reduce totul la pescuit in ape publice prin concesiune. In aceasta situatie pescarului sportiv ii este practic furat dreptul de a pescui in conditii normale pe apele publice, acolo unde concesionarul nu are alte griji decat recoltarea pestelui. De la infiintarea acestei Agentii si pana astazi, si bunaoara au trecut ceva ani de atunci, nu s-a repopulat nimic in apele vamuite de plasele concesionarilor. Paza este zero, deoarece pe de o parte concesionarul nu are niciun chef sa-si sparga capul pe Dunare sau pe Olt cu braconierii inraiti, iar pe de alta parte (si zic eu in multe cazuri) braconierul este chiar concesionarul. Batalia pentru peste este feroce, deoarece atata timp cat nu ai cheltuielile unei ferme piscicole (incepand cu intretinerile bazinelor, a cladirilor, paza, furajare si repopulare) castigul din comertul cu peste din ape publice este mai mult decat rentabil. Aceasta este piscicultura pe care o promoveaza ANPA, chiar daca pestele pe care il pune ea pe piata isi duce viata in ape supuse deselor accidente ecologice, ape in care orasele si industria patriei isi varsa nefiltrate canalizarile.

Acum cativa ani de zile imi spunea un om din conducerea ANPA ca este pacat sa fie lasate apele publice fara a le fi exploatata resursa piscicola. Aceasta mentalitate a mers chiar mai departe decat puteam noi pescarii sa ne imaginam atunci. Ingramadeala la jaful piscicol din apele publice a facut ca in scurt timp sa fie mai multi mafioti cu solzi uscati pe mustata decat rauri, lacuri si baraje. Astfel, pentru a face fata presiunilor venite din partea lumii interlope si interpartinice, ANPA a scos la mezat pana si lacurile din parcuri. Asa au ajuns de pilda Herastraul si Baneasa, in buricul metropolei, sa fie ape cu… patron. Nu vorbim despre imaginea de lumea a treia a unei capitale cu parcuri in care se pescuieste industrial, ci despre calitatea acelor pesti impreganti cu metale grele si alte substante nocive. Nicaieri in lume nu exista piscicultura in miljocul unui oras ca Bucurestiul, cu doua milioane de locuitori si cu sute de mii de automobile circuland bara la bara. Ei bine, acesti pesti sunt interzisi la export, nicio tara din UE nu accepta asa ceva. In schimb, Ministerul Agriculturii si Ministerul Sanatatii considera ca romanul poate manca. Vorba aceea, la tara merge si asa.

Iaca ANPA, care nu are bani sa sustina un corp de paza si nici nu pune un pui de baboi in balta, dar ia bani din concesionari si din permise de pescuit comercial si sportiv la gramada, este gata sa cheltuiasca niste milioane de euro pentru a construi Bursa Pestelui la Tulcea. Se va bifa prin aceasta nu numai finantarea firmelor clientelelor politice care vor maslui niscaiva licitatii pentru construirea acestei super-tzepe, dar se va pune cu surle si trambite piatra de temelie a noii pisciculturi de caterinca din Romania. Prin asta alesii neamului vor mari capacitatea de absorbtie a fondurilor europene si vor da de haleala la popor. Iata frati pescari unditari si lansetisti de ce nici la basca nu ii doare pe granzii jafului piscicol de pescuitul sportiv. O autoritate separata in cadrul ANPA care sa conceapa legile pescuitului sportiv, sa gospodareasca bugetele si sa apere interesele lansetistilor? Nici in visele cele mai frumoase. Asa ca sa nu va mai mirati de ce, de cativa ani, permisele pentru anul in curs sunt puse pe piata abia prin martie, aprilie, nu ca le-ar controla cineva, doar macar asa, pentru linistea pescarului sportiv corect. Dar sa zicem ca prin absurd (sau prin miracol) este infiintata autoritatea care se ocupa de pescuitul sportiv, sunt desfiintate concesionarile si apele publice sunt in totalitate ale pescarilor sportivi. Cu paza, cu repopulari asa cum ne dorim. Ei bine, ne vom lovi de distrugerea apelor, cu tot cu ce inseamna ele ca ecosistem acvatic.

Poluarea, exploatarile de nisip si disparitia vegetatiei specifice luncilor vor fi alte obstacole greu de trecut. Ministerul Mediului, singurul care ar putea opri distrugerea raurilor de la noi, nu se ocupa decat cu acordarea de avize de mediu pentru tot felul de distrugeri, de la balastiere din zona mrenei, la microhidrocentrale in etajul pastravului si pana la izvoare. Si ca sa vedeti ce bine merge treaba inter-ministerial, distrugerea unui rau in jud. Arges precum Capra, bagat prin tevile energofage ale “baietilor destepti”, nu a lasat ANPA indiferenta. Agentia se chinuie acum sa demonstreze ca populatia de pastrav de pe Capra nu a fost afectata de… disparitia raului, deci nu are de ce sa se auto-sezize, ca unic detinator al resurselor pisicole din apele de munte. Chiar asa, acolo unde pescuitul cu musca artificiala la pastrav fusese oprit datorita instaurarii prohibitiei, lamele buldozerelor au fost prietenoase cu salmonidele. Cum sa ai pretentia in aceste circumstante ca Agentiei care iti vinde acel carton la misto pe post de permis, pe care oricum nu-l controleaza nimeni, sa-i pese de apocalipsa piscicola de pe Olt, Prut, Mures sau Dunare? Nu inchei seria editorialelor dedicate unei revolutii neimplinite a pescarilor pentru ca merita sa discutam si saptamana viitoare despre impactul economic generat de pescuitul sportiv. Iar de aici la producatori, importatori si retaileri si modul in care acestia se implica pentru a stopa declinul apelor de la noi, nu este decat un pas.

P.S. Un lac natural precum Caldarusaniul, aflat intr-o zona de un pitoresc aparte, cu o vestita manastire aproape de malurile sale, ar fi devenit intr-o tara normala rezervatie in care singurele activitati permise sunt pescuitul recreativ si turismul. Inchipuiti-va miile de bucuresteni care ar fi venit aici la aer curat, la reculegere, la pescuit, fiind cazati in pensiunile din zona. In locul acestei fictiuni este realitatea cruda. Lacul, odata cu nuferi si apa limpede, este astazi o cloaca tulbure interzisa pescuitului sportiv, in care un patron dubios creste fitofag cu aviz de la Agentie.