ÎNTR-O DUMINICĂ DUPĂ-AMIAZĂ

„Oriunde te-ai afla, fii complet acolo.“

Eckart Tolle

De o vreme încoace, de obicei sâmbăta este ziua dedicată pescuitului din calendarul meu săptămânal, iar dacă se întâmplă totuși ca ieșirea la pescuit să fie duminica, de regulă o fac doar după-amiaza.

Într-o astfel de duminică după-amiază, din urmă cu vreo patru săptămâni, aici cred că ați înțeles clar că intervalul temporal se referă la perioada de timp scursă între data de atunci și data la care am ales eu să scriu aceste rânduri, mă aflam în mașină, bineînțeles împreună cu M., și mergeam la pescuit. Barca ne urma și ea, venind cuminte în urma mașinii, tractată de aceasta fiind.

Și cum glumeam, râdeam sau ce altceva anume făceam noi atuncea, numai ce mi-a sunat telefonul.

Era M.M., colegul și prietenul meu de pescuit împreună cu care merg de regulă în Delta Dunării, dar nu numai. Și la Bicaz am pescuit noi de câteva ori împreună, și chiar și pe Siret.

M-a anunțat că venea și el la pește, tot acolo unde intenționam să mergem și noi, și deoarece urma să ajungem cam în același timp în orașul spre care ne îndreptam atunci cu toții, dar pe drumuri diferite, ne-am dat întâlnire în parcarea unei stații de distribuție a carburanților din respectivul oraș.

Eram ferm convins de faptul că și M.M. are barca cu el, însă nu și-o luase. Voia să pescuiască de pe mal.

După ce ne-am salutat și ne-am sfătuit o vreme, am propus să-l luăm și pe M.M. în barcă cu noi, iar apoi, după ce propunerea mea a fost acceptată de toată lumea implicată în discuție, am pornit direct spre malul apei mult dorite.

Chiar nu știu de ce anume, dar anul acesta, așa ca în niciunul din anii trecuți, aproape de fiecare dată când am ieșit la pescuit a bătut vântul, și nu puțin, iar pe apă au fost valuri destul de mari. Așa era și atunci.

Am purces imediat cu barca spre unele locuri unde dibuise M. oarece reprezentante ale neamului Esox într-una din pescuielile trecute, dar din pricina austrului, a valurilor mari și a vegetației foarte dense din zona respectivă de apă, pescuitul era extrem de greu de realizat. Din cauza vântului aspru se pierdea mult din acuratețea lanseurilor, iar acest lucru făcea ca nălucile noastre să se înfrupte nedorit de des din lanul cu verdeață submersă.

Văzând noi cum stau lucrurile, am părăsit zona, alegând a alerga după bibani. Și am tot alergat după dânșii o bună bucată de vreme, aproape toată apa roată, dar numai bibani din cei mici spre medii am găsit. Niciunul, măcar de leac, mai altoit. Și unde mai pui că atunci eram trei pescari în barcă. Trei, domne’, și toți trei ne hrăneam lansetele doar cu imberbi vărgați. Rușine să ne fie! De fapt, rușine ar trebui să le fie lor, vărgaților corpolenți și necooperanți de atunci, căci noi veniserăm la dânșii plini de gânduri pașnice, fără nicio urmă de dușmănie, iar gumele noastre, cele cu care îi tot îmbiam, erau dintre cele mai gustoase. Dar pentru a nu ofensa prea tare pe nimeni, reformulez totuși cele ce am scris mai sus și spun că atunci a fost o zi din acelea…, știți voi de care, o zi din acelea în care peștii mari nu au dorit să se hrănească cu gume, iar undițarii s-au hrănit și prea hrănit umblând după dânșii.

Deci, după ce ni s-a aplecat și nouă și lansetelor noastre de la atâția bibani mici, și deoarece și vântului i se cam aplecase a mai sufla cu tărie, înmuindu-se destul de mult, determinat probabil fiind și de ceasurile care băteau destul de concret și de corect orele amurgului tomnatic timpuriu, am decis a ne întoarce pe tărâmul de instrucție al știucilor, la locul de unde începuserăm aventura noastră în acea după-amiază.

Apropiindu-ne noi de zona respectivă, am zărit parcate pe acolo mai multe, vreo patru cred, alte bărci, fiecare adăpostind câte doi-trei pescari, iar acest lucru eu l-am considerat a fi unul dătător de speranțe, căci, chiar dacă ceilalți pescari reprezintă în mod clar, prin definiție, concurența, eu unul mă bucur de fiecare dată când găsesc pe alții pescuind în zona unde vreau să dau și eu. Dacă pescarii sunt acolo, înseamnă că nu stau toți degeaba, iar peștii sunt și ei prezenți. Ce-i al meu e pus deoparte, asta este deviza mea atunci când ies pe ape mânat de intenții halieutice, așa că nu mă deranjează în niciun fel faptul că mai sunt și alți purtători de lansete prin locurile de pescuit vizate de mine, și exact așa au stat lucrurile și atunci.                                         

Am oprit barca la o distanță decentă față de ceilalți pescari și am început și noi să  pescuim după știuci.

      Înspre ambarcațiunea din dreapta noastră, în care erau doi indivizi, am auzit zbatere de apă. Involuntar parcă, am privit imediat toți trei acolo. Unul dintre pescari avea lanseta curbată, iar celălalt meșterea cu minciogul după știuca care se zbătea cu putere chiar în marginea bărcii.

 Aici trebuie să mai fac o scurtă paranteză. Din fericire, eu unul nu sufăr de nicio mărire de tensiune arterială și nici nu mă iau durerile de inimă, făcându-mă a mă înverzi de nervi și a înghiți sau a emite fel de fel de injurii și înjurături, care mai de care mai grozave și mai deocheate, așa după cum am observat că pățesc alți pescari în situații asemănătoare, adică atunci când altcineva prinde pește și eu nu, și recunosc că sunt foarte bucuros și mulțumit de faptul că sunt așa. Din eșecuri uneori poți învăța mult mai multe lucruri decât din victoriile facile. Sau nu? Eu zic că da. Și nu numai la pescuit, ci și în viață.

      Analizând ceva mai temeinic circumstanțele în care pescuiam, și anume: cer înnorat, apă limpede, dar cu multă vegetație la aproximativ douăzeci-treizeci de centimetri sub peliculă, am reușit să identific prin truse năluca pe care am considerat-o eu a fi cea mai potrivită atunci. Fiind deci trecută de aprobarea mea, năluca mai trebuia să primească de acum și consimțământul știucilor. Până la răsturnarea cazanului zilei în cel al nopții, l-a primit de trei ori. Și doar de la știuci demne de băgat în seamă. Niște știuci bătăioase foarte, care ne-au prezentat în timpul drilurilor și câteva minunate lumânări, așa cum le zic pescarii acelor salturi, aproape pe verticală, atât de specifice acestor răpitori feroce.

Amicii mei nu au reușit atunci să le prindă, la știuci mă refer, dar sunt absolut convins că o vor face cu ocazia pescuielilor viitoare.

Trebuie să precizez faptul că M.M. a fost cel care a mânuit de fiecare dată cu succes minciogul, așa că luarea lui atunci în barcă s-a dovedit a fi de mare folos.

Of! Observ că am mai uitat să vă spun un lucru foarte important, dacă nu cumva chiar cel mai important al acelei zile: în respectiva duminică a fost ziua de naștere a lui M.

La mulți ani, buni, fericiți, liniștiți și plini de sănătate, prietene, și fie ca bunul Dumnezeu să vegheze mereu asupra ta!