TEXTE ALTFEL (3) – SIRENA PESCARILOR

Teatru scurt – în patru acte

(mitologic, dar adevărat)

‟Să nu faci nimic când ești dominat de o pasiune furibundă, e ca atunci când încerci să navighezi pe o mare, pe vreme de furtună.‟

Thomas Fuller

Personaje:

Neryna – tânără peștoaică îndrăgostită de un pescar; ea devine Sirena Pescarilor;

Elyon Aatami – un om – pescar, figură amăgitoare și inaccesibilă;

Vocea Mării (Thalassa) – instanța morală a apei;

Mreaja Umbrei – prezență abstractă, simbol al depresiei și nebuniei;

Erinda Zores – ființă hibridă, martoră a destinului Nerynei.

Actul I: Monologul Nerynei

(Scena: Noapte. Liniște absolută. O corabie pescărească veche, cu velele strânse, plutește încet pe ape. Elyon Aatami stă pe marginea punții, privind spre orizontul înstelat. Neryna, ascunsă în adâncuri, își ridică privirea spre el. Lumina lunii se sparge în valuri, ca într-un vitraliu lichid.)

Neryna (monolog): „Îl privesc și nu îndrăznesc să mă apropii. Elyon Aatami, numele lui este ca o pecete de preț pentru mine, ca o promisiune pe care marea nu mi-o va îngădui. Eu sunt ființă de apă, născută din solzi și tăcere, dar inima mea bate ca a oamenilor. De ce nu pot să fiu ca el? De ce trupul meu se agață de adâncuri, ca o mreajă de umbre ce mă ține prizonieră?

Îmi doresc să pășesc pe puntea corabiei lui, să simt lemnul sub tălpi, să-i ating mâna, să-i ascult glasul. Însă sunt doar o umbră în valuri, o dorință neîmplinită. Marea mă ascunde, dar nu mă ascultă. Oh, MARE, lasă-mă să visez că sunt om, chiar dacă visul acesta mă va sfâșia!

Elyon…, tu nu știi că în privirea mea se adună toate furtunile, dar și toate răsăriturile de soare. Tu nu știi că pentru tine aș renunța la solzi, la adâncuri, la cântecul meu. Dar dacă nu voi fi nici pește și nici om, ce voi fi? Un strigăt suspendat între lumi, o ființă fără loc. Și totuși, pentru tine, aș îndrăzni să pierd totul.”

(Se aude un murmur adânc, ca un avertisment: Vocea Mării, încă îndepărtată, dar prezentă.)

Actul II : Transformarea

(Scena: adâncurile mării, luminate de o strălucire fantasmatică. Neryna se află singură, dar neliniștea ei cheamă o ființă hibridă – Erinda Zores, jumătate femeie, jumătate monstru, cunoscătoare a tainelor dintre lumi. Vocea Mării se aude ca un murmur amenințător, dar nu se arată încă pe deplin.)

Neryna: „Nu mai pot rămâne doar o umbră din valuri. Îl vreau pe Elyon Aatami, vreau să fiu cu el și ca el. Să îmi smulg solzii și să îmi frâng coada ca să-mi poată crește picioare. Dar cum să rup legile mării? Oh, adâncuri, dați-mi puterea să mă ridic!”

(Din întuneric apare Erinda Zores, cu o voce șoptită, ca un ecou din abis.)

Erinda Zores: „Te aud, Neryna! Eu sunt cea care cunoaște trecerea dintre lumi. Dacă vrei să devii om, trebuie să plătești: Să renunți la cântecul mării, la răsuflarea adâncurilor. Dar nu se știe dacă vei fi vreodată întreagă. Este posibil să rămâi suspendată între destine…, nici pește, nici om.”

Neryna (cu disperare): „Accept! Accept orice! Îmi voi renega specia, îmi voi nega proveniența și numele. Pentru el, pentru Elyon Aatami, voi face orice, căci vreau să fiu om!”

(Erinda Zores ridică brațele ca într-un ritual mistic, iar valurile se învârtesc în jurul Nerynei. Solzii ei încep să cadă, jumătate din ea se transformă în om, dar coada nu i se frânge și picioarele nu-i cresc. Ea rămâne cu trupul pe jumătate femeie și pe jumătate pește, iar cântecul mării nu  mai răsună prin ea. Se prăbușește în apă, sfâșiată de durere.)

Vocea Mării (tunet adânc): „Neryna! Ai fost amăgită de o ființă a uscatului, de un om, de un prinzător de pești și ai trădat adâncurile! Ți-ai trădat familia și originea. Ai renunțat la darul nostru, dar nu ai primit darul oamenilor. De acum vei fi o creatură fără loc!”

(Neryna urlă, dar din gura ei nu mai răsună cântecul dulce al mării, ci un sunet straniu, ca o chemare rătăcită. Ea își acoperă fața, înțelegând că nu mai aparține niciunei lumi.)

Actul III: Nebunia Nerynei

(Scena: adâncurile mării se întunecă. Neryna plutește singură, fără cântec, fără solzi, cu sufletul frânt. Din adâncuri se ridică Mreaja Umbrei, o prezență abstractă – o voce cu o siluetă difuză – care o învăluie. Lumina lunii nu mai pătrunde în ape. Totul este un abis întunecat.)

Neryna (rătăcită, tremurând): „Nu mai sunt pește…, dar nu sunt nici om. Marea m-a alungat, iar pământul nu mă primește. Ce sunt eu? O fantomă, o greșeală, un strigăt, o rană deschisă între lumi? Umbra mă strânge tot mai mult și tot mai tare, ca o mreajă ce nu se rupe. Îmi aud gândurile ca pe niște ecouri false. Nebunia mă cheamă, și eu îi răspund.”

(Mreaja Umbrei se apropie, vocea ei este ca un murmur abia perceptibil.)

Mreaja Umbrei: „Neryna, tu ești de acum a mea. Ai pierdut cântecul mării, ai fost respinsă de lumina oamenilor. Rămâi cu mine, rămâi să fii regină absolută în palatul nebuniei din mințile tale!”

Neryna (cu un strigăt): „Da! Asta sunt acum. Regina nebuniei. Asta am ajuns din cauza unui om. Din cauza unui amăgitor și prinzător de pești. Poate că îmi merit cu adevărat soarta. Poate că, într-adevăr, îmi merit neascultarea. Dar…, dacă nu pot fi iubită, în schimb voi fi temută. Dacă nu mai pot cânta adevărul, voi cânta neliniștea. Jur pe adâncuri și pe ceruri, jur că voi răzbuna durerea mea pe toți pescarii lumii! Îi voi ademeni necontenit înspre ape cu cântecul meu și îi voi condamna astfel la neliniște. Elyon Aatami nu va fi al meu, dar el și toți cei aidoma lui vor fi de acum înainte prada mea. Dar…, îmi trebuie un nume. Un nume înșelător, precum cântecul meu. Mă voi numi SIRENA PESCARILOR. Așa să fie! ….

Vocea Mării: „Neryna, ai ales. Din dorința ta neîmplinită și din nebunia ta, s-a născut neliniștea. De acum, cântecul tău va fi chemarea ei. Asta va fi în veci menirea ta!”

Actul IV – Confruntarea

(Scena: corabia veche, cu velele sfâșiate de vânt. Marea este agitată de o furtună groaznică. Elyon Aatami stă pe marginea punții, privind îngrozit spre ape. Din valuri se ridică Neryna, cu trupul ei hibrid, jumătate femeie, jumătate pește, dar cu privirea arzând de nebunie. Lumina sângerie a lunii cade pe chipul ei, dezvăluind frumusețea și groaza în același timp. Vocea Mării murmură ca un cor nevăzut.)

Neryna (cu pasiune și disperare): „Elyon Aatami! Am rupt solzii, am frânt adâncurile, am renunțat la cântecul mării pentru tine. Privește-mă! Nu mai sunt pește, nu sunt om, dar pot fi a ta dacă vrei! Întinde mâna și ia-mă pe puntea corabiei tale, fă-mă parte din lumea ta!”

Elyon Aatami (cu uimire și teamă): „Ce ești tu, ființă a apelor? Nu, tu nu ești femeie, tu nu ești om. Ești o corcitură, o fantasmă născută din dorințe și blesteme. Nu pot să te primesc. Corabia mea nu este pentru umbre, inima mea nu e pentru minciuni.”

Neryna (râzând în hohote): „Știam că așa vei răspunde, Elyon Aatami! Știam. Dar am vrut s-o aud din gura ta. Prin spusele tale, acum, tu ți-ai pecetluit soarta.”

(Mreaja Umbrei se ridică în jurul ei, ca un val. Neryna cântă pentru prima dată cântecul dulce și otrăvit. Elyon Aatami se retrage la început înspăimântat, iar corabia se clatină, dar până la urmă el nu poate rezista chemării din cântecul sirenei și se aruncă de bunăvoie între taluzurile spumegânde. Vocea Mării răsună, râzând profund, ca un verdict final.)

Vocea Mării (ca un cor): „Așa s-a scris legenda! Neryna – prima sirenă. Elyon Aatami – prima ei victimă. Un amăgitor de pești amăgit de un fost pește.

Ascultați voi, cei ce încercați necontenit să păcăliți peștii apelor, voi – pescarii întregii lumi: de acum, cântecul chemării va răsuna necontenit în voi! Neliniștea vă va chinui mereu și mereu, până atunci când veți fi devorați de voi înșivă și, de bunăvoie, veți cădea victime propriei voastre pasiuni!

Așa se va face cu adevărat dreptate!

(Valurile se ridică, ca un cor final, iar lumina se stinge).

Așa este legenda.