De la legiuitor la plasuitor

Pe data de 8 aprilie Agentia Nationala de Piscicultura si Acvacultura a decretat prohibitia generala pe ape colinare si de ses. La stiuca au facut treaba asta retroactiv, cam cand si-au amintit – ori cand i-au lasat samsarii icrelor de stiuca din Delta Dunarii sa o faca – asa ca teoretic stiuca a avut parte de crutare anul acesta doar 6 (sase) zile. Practic insa nu a fost nici macar o ora de crutare, atata timp cat nu exista paza piscicola. Tot repet termenul chiar si cu riscul de a deveni cliseu, dar dezastrul piscicol fara precedent pe care il traim ca pescari sportivi este implementat de ani de zile de aceasta Agentie populata cu tot felul de sacosari sefiti de politrucii de serviciu ai partidelor alternate la putere. Am crezut ca disparitia pestilor din apele publice este doar un efect izolat al unei cauze ce nu va putea influenta bogatia piscicola din apele private. Cu timpul insa apele private – in fapt multe dintre ele ape naturale, publice, chiar daca pe alocuri zagazuite si transformate in lacuri – au dat semne ca au inceput agonia piscicola. Apele cu pricina, pastorite de Agentie, au fost concesionate unor “patroni” – si nu vreau sa ma opresc aici asupra caracterului interlop cu iz de DNA prin care au fost date mai pe nimic foarte multe ape publice unor indivizi care nu au nicio legatura cu piscicultura.

Eu spun insa ca ar merita sa ne oprim asupra vidului de autoritate pe care aceasta Agentie il practica inca de la infiintarea sa cu o consecventa demna de cauze mai nobile. Odata cu concesionarea resursei piscicole catre terti ANPA considera ca nu mai are responsabilitati. Recte “patronul” poate exploata cum crede el mai bine luciul de apa pentru a face profit. In aceste conditii apa respectiva nu mai are atributii biologice. Pastrarea echilibrului ecologic, a biodiversitatii si a integritatii lanturilor trofice nu mai sunt deziderate ale managementul piscicol de durata pe care ANPA ar trebui sa-l implementeze la nivelul intregului teritoriu. Si ma refer nu la cadrul legislativ, ci la cel executiv. Asa au ajuns toate iazurile simple incinte in care speciile chinezesti au ras fauna autohtona, de la peste pana la cel mai neinsemnat fir de bradis, realitatea activitatii piscicole de la noi reducandu-se in final la modul primitiv prin care “patronul” populeaza dupa ureche cu specii chinezesti pentru a obtine un castig finananciar rapid si maxim. Daca ne gandim la fostele ferme piscicole de pe vremea comunismului, cand inginerul piscicol se ghida totusi dupa niste concepte stiintifice atat in ceea ce priveste structura pe specii, cat si densitatea piscicola optima, ceea ce avem astazi nu se mai incadreaza nici macar in pretentiile acvaculturii de inceput de secol XX. Si daca acest val al aneantizarii ecosistemelor acvatice din zona de ses s-ar fi oprit la iazuri si baraje, tot ar fi fost ceva.

Uitati-va la un lac natural, care in alta tara europeana – si ma refer aici inclusiv la Bulgaria sau Serbia, ca sa nu fiu acuzat ca merg cu standardele prea sus – ar fi devenit grabnic rezervatie: lacul Caldarusani. Acum 30 de ani inca mai era un „iezer”, cu apa limpede, cu nuferi, cu vegetatie subacvatica, plin de tot soiul de specii de pesti si alte animale acvatice, mai mult sau mai putin utile pisciculturii. Un creuzet prin care natura tesea biodiversitate in contextul unui peisaj plin de pitoresc si de istorie. ANPA nu a apreciat acest colt de natura si l-a concesionat ca pe orice ochi de apa neghioaba, ca pe orice crescatorie ordinara baltita pe firul unui parau firav de ses. Patronul, sau mai bine spus cel pus la vedere, a dat drumul la chinezarie si la profit. Stiuca, somnul, salaul au toate sansele sa imparta soarta cu speciile, neimportante pentru plasuitor, specii eliminate odata cu disparitia habitatelor, disparitie datorata invadatorilor asiatici. Salmonidele sunt deja luate in tevile microhidrocentralelor ce au impanzit apele de munte in goana dupa certificate verzi, iar ANPA – ca detinator legal al resursei piscicole din zona montana, a facilitat distrugerea ireversibila a habitatelor acestor specii valoroase de pesti prin neimplicare. Ca lansetisti ar trebui sa ne dam seama ca a venit momentul in care putem afirma oficial ca Romania nu mai are potential piscicol pentru a sustine pescuitul sportiv. Cei care desfasoara activitati economice bazate pe aceasta activitate recreativ – sportiva au de ce sa fie ingrijorati.

Bascalia prin care ANPA implementeaza politica UE in materie de piscicultura isi are apogeul in concesionarea pestelui din… parcuri. Herastraul si Baneasa sunt doar doua exemple in acest sens. Ganditi-va ca ANPA ar fi venit cu un program prin care resursa piscicola de aici ar fi avut ca destinatie atragerea tinerilor catre pescuitul sportiv. Restul il banuiti fiecare dupa imaginatia pe care sunteti  dispus sa o puneti la dispozitia unui astfel de proiect. Nu. ANPA considera aceste parcuri ferme piscicole tocmai bune pentru a le da unor profitori. Imaginea plasuirii de toamna in Herastrau, zic eu cel mai monden parc de la noi, este emblematica pentru gandirea celor care conduc Agentia. Toate aceste instrainari ale fondului piscicol rimeaza la ANPA cu inexistenta unui corp eficient de paza si control. Acesti doi vectori ai distrugerii potentialului pisicol din Romania sunt o reala disolutie a Statului acolo unde legile tarii intalnesc malul apelor. Astfel ANPA ajunge in punctul in care nu numai ca demonstreaza ca este o insitutie inutila, ci si ca este o institutie toxica.

Multi dintre noi stiu deja ca turismul bazat pe pescuit a inceput sa ia amploare in mai toate tarile est-europene. Serbia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croatia, Slovenia au luat avant in aceasta directie si au incantat multi pescari de la noi care cheltuiesc banii acolo si nu acasa. Sa lasi pastravii Carpatilor prada badaraniei excavatoristilor si lacomiei baietilor destepti din energie, ori sa bazezi acvacultura mileniului trei doar pe productia naturala a apelor publice din rauri, fluvii si Delta, este in primul rand un atentat la economia acestei tari. In al doilea rand este un atentat la sanatatea publica deoarece tot acest peste provine dintr-o apa supusa poluarii. In al treilea rand este o lezare a intereselor a sute de mii de pescari sportivi si prin ei o piedica in calea activitatilor economice bazate pe diverse servicii de care este dependenta aceasta activitate. Vorbim aici despre producatorii si dealerii de echipamente de pescuit, dar si despre servicii specifice turismului care ar putea duce la dezvoltarea multor zone din Romania profunda. Si sa mai stiti ca bani europeni ar fi pentru toate aceste proiecte. Inclusiv pentru formarea unei structuri prin care ANPA ar putea pazi apele publice. Dar ANPA nu are nici timp si nici chef pentru astfel de proiecte, asa cum nu este interesata de pilda nici in repopularea apelor secatuite de pescuitul industrial aberant si de braconaj. Pentru ca banii la partide nu vin de aici, ci de la butaforia numita Bursa de peste, acolo unde clientela politica spera sa simta de foarte aproape fojgaiala milioanelor de euro comunitari. Asadar frati pescari, nu pot decat sa va doresc prohibitie usoara!