Vanatoarea la cartus, kilometri si viteza

Stiu ca ne place vanatoarea pentru ca de multe ori este singurul moment in care ne intalnim cu prietenii, natura si pasiunea noastra. Cu toate acestea, stand de vorba cu cei asupra carora anii si-au spus cuvantul si cum vom ajunge si noi mai devreme sau mai tarziu, dar care asemeni lor, vom deveni mai intelepti, mai rabdatori si mai experimentati sau nu, am fost curios sa aflu cum era vanatoarea pe timpul lor. Acesti vanatori vechi in ale meseriei si ale caror povestiri m-au fascinat, m-au facut sa realizez ca fiind in secolul vitezei, pana si vanatoarea de care tot tragem in fel si chip sa ramana asa cum era candva s-a schimbat si nu tocmai in bine. Asadar, facem vanatoare la cartrus, kilometrii si viteza.

Cartus pentru ca mai toate autorizatiile sunt scrise cu piesa per vanator, kilometrii ii facem pentru ca nu mai avem densitatea de vanat de alta data si totul in viteza pentru ca acasa, la birou sau in alta parte ceva sau cineva asteapta.

Desi suna ciudat si multi nu ma cred, as vrea, poate asemeni multora, sa fac vanatoarea de care batranii povestesc, vanatoarea unde cu multe zile inainte de ziua vanatorii ieseau in teren, cautau urme, semne, umpleau hranitorile si se lasau inconjurati de linistea naturii ore intregi pentru a observa ce se intampla cu vanatul. Rareori am reusit si eu, desi e greu, e frumos sa mergi dupa prima zapada sa vezi daca mistretii sunt in zona, daca sunt multi, mari, mici, vieri solitari sau doar o scroafa cu godacii dupa ea. Tot asa vei putea observa daca pradatorii sunt prezenti, daca vreun stol de gaste sau rate si-au gasit loc pe fondul de vanatoare pe care mergi, daca cerbii si caprioarele sunt si ei prezenti.

Nu contest deciziile asociatiilor de vanatoare in a elibera autorizatiile pentru anumite specii cu o singura piesa pentru fiecare vanator, si asa nu prea mai avem in numar mare iepure si fazan, dar nu ii inteleg acolo unde forteaza nota, la specii ca potarnichea in aceste timpuri cand daca le intalnesti poti sa te numesti fericit.

Pentru unii dintre noi vanatorii, o partida reusita nu inseamna sa tragi sute de focuri sau sa pleci cu traista plina din teren, ci un simplu aret, o masa cu prietenii vanatori in terenul de vanatoare sau pur si simplu, ca pentru cateva ore te rupi de viata cotidiana.

Scriu aceste randuri cu gandul ca poate cei ce nu au inteles inca, vor intelege ca daca nu ocrotim vanatul pe cat posibil, in curand vom fi in situatia de a nu mai avea ce ocroti. Multe specii sunt in declin ca numar si asta datorita agriculturii, vremii din ce in ce mai capricioase, a pradatorilor care s-au inmultit, a noastra a oamenilor care ne-am intins incet, incet constructiile in teritoriul salbaticiunilor, a braconierilor si nu in ultimul rand a nepasarii.

Usor de spus ca iti place vanatoarea, dar nu stiu cati dintre cei carora le place acest sport fac si altceva decat kilometrii in terenul de vanatoare in cautarea momentului in care sa isi elibereze focul si sa isi ia piesa in traista.

Un caz concret este al unui director de asociatie (al carui nume nu am sa il mentionez din respect) care si-a chemat grupele de vanatori la combatere in momentul in care sacalii si vulpile devenisera o problema si din cele cateva grupe invitate la actiune s-au adunat patru vanatori. Daca invitatia ar fi fost la o vanatoare de umplut traista, probabil ca numarul ar fi fost considerabil mai mare. Concluzia, tot traista e de baza.

Nu spun ca pradatorii ar trebui exterminati pentru ca ar fi o mare greseala, au si ei rolul lor in lantul trofic, dar atunci cand lantul trofic se opreste la ei ca pradatori si numarul lor devine o amenintare, e momentul sa intervenim si asta in mod organizat, cu observatii bine facute inainte.

Incercati sa iesiti o zi in teren, cand dorul de natura va indeamna si faceti cateva poze la ceea ce credeti ca este interesant. Imi puteti trimite si mie aceste poze (florin.pirvu@pvtv.ro) si o mica descriere si promit ca cele interesante vor devein un album pe pagina noastra. Va astept pozele.

Vanat in catare!