De data aceasta, tortillas sunt umplute cu șalău și somn african, legume proaspete și o aromă de inspirație mexicană. Poate fi o alegere ideală pentru întâlnirile cu prietenii, atunci când vreți să serviți ceva special, dar rapid de pregătit.

📺 VIDEO – https://youtu.be/Q9LUfkdBgFs 
⏰ 20 august, joi, 21:30
Fishing and Hunting

The post Șalău și somn african cu influență mexicană appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 Momentul 1 – Natura

 … Iar la unirea dintre ape

Cu cerul care nu mai vrea

Să poarte-n sine mai departe

Lumina zilei obosite,

Plecată înspre bezna grea,

Culori fantastice-s unite…

ˮ … Nuferi stingheri ne răsăreau, ici-colo, în cale, lebede grațioase ne salutau prietenos, pelicanii filosofau gravi mai deoparte… Dar minunea adevărată ne-a fost dat a o vedea atunci când am ieșit cu barca în largul primului lac, cel în care se sfârșește canalul care trece pe lângă satul lui nea Vania și pe care trebuia să îl traversăm de-a latul său. Oglinda apei, neatinsă … de tremurul vântului, reflecta din plin prefacerile lumii de sus. Soarele … plutea … și prin ape, iar cerul întreg se desfăcea în culori diferite, de la aramă la galben, trecând prin portocaliu, pierzându-se apoi în albastru. Iar apa arăta tot așa, etalând aceleași nuanțe și culori, părându-ți astfel că pluteai undeva pe granița imaginară dintre două lumi care se priveau față în față. Până și negrele păsări ale cerului se întrezăreau a zbura răsturnat în lumea din ape. Cu adevărat fantastic tablou!…“

(Fragment din volumul Șoapte pe mal – 2024, pag. 114-115)

Momentul 2 – Pescarul

… Pescarul din mine tânjește să iasă

Pe balta cea rece, să nu stea acasă,

Pe balta uitării de sine, a uitării de lume,

Ce peștii flămânzi îi ascunde în spume,

Chemarea-n pescari făcând-o să sune…

 ˮ… Pe malul unei ape străvechi pescuia un pescar. Era acolo unde îi plăcea lui cel mai mult să fie. Era acolo unde se împlinea ca ființă. Pescuia încă de dimineață, dar niciun pește nu dorise să se lase păcălit de momeala sa. Ziua se scurse normal. Soarele răsărise, strălucise, scosese viul din amorțirea nopții, îi rânduise pe toți pe drumurile lor, iar acum tocmai se pregătea să treacă hotarul spre cealaltă parte a lumii. Cristalul apei părea lipsit de viață. Pescarul însă nu dădea semne de supărare sau de neliniște. Privea calm apa cu ochii săi mari și limpezi, mai limpezi parcă decât valul. Poate că apa însăși se născuse din ochii săi. Cine știe?…“

(Fragment din volumul Pescuind – 2022, pag. 196)

Momentul 3 – Pescuitul

… Ce-i acela pescuitul,

Ce-i acela un pescar?

Ce înseamnă deci unditul,

Ce înseamnă undițar?…

ˮ… Nu-i mare golful din mijloc de trestii și nici prea adânc, dar e plin de speranțe. Acela-i tărâmul făgăduinței pentru năluci. Acela-i izvorul din care vrea să se-adape pescarul din mine. Acolo adevărul și visul se-mpletesc, acolo speranța prinde contur când zgârie-n creier vibrarea din fir sau se preface în fum și cenușă, în ceață frivolă mânată de vânt, când mintea încă refuză să creadă, iar ochii privesc în gol, spre adânc, zadarnic cătând să vadă prada ce tocmai s-a dus…“

(Fragment din volumul Cu vorba-n fir – 2020, pag .211)

Momentul 4 – Un zâmbet

ˮ… Cu un pește exemplar

Se tot laudă de-o lună,

Uitând însă să ne spună

Și prețul din galantar…“

ˮ… – Pe el, fraților! strigă atunci, exaltat, Marin.

          Alexandru se sperie rău de tot, se făcu alb la trup și se lăsă să alunece ușor de pe scaun, grăbindu-se apoi a se pitula sub acesta, cu fața lipită de peretele tejghelei, dorind astfel a o apăra de eventualele lovituri care puteau surveni dinspre hoarda ce tocmai năvălea asupra lui.

          Cu Marin și cu Vasili în frunte, oamenii deltei l-au extras pe venetic de sub scaun și, strigând din toate piepturile „URA!“, au început a-l purta cu mândrie, pe umeri, prin încăpere. Cineva luase șalăul de pe masă și îl pusese în brațele pescarului, ca pe un trofeu.

Revenindu-și din spaimă și înțelegând acum cum stau lucrurile, Alexandru își dădu seama că, în acele clipe, pentru prima dată în viața sa, se simțea cu adevărat mândru de faptul că era pescar. Și încă ce pescar! Nici el măcar nu știuse până în seara aceea că era un așa de mare undițar. O aflase atunci. Nu mai conta faptul că lucrurile nu stăteau întocmai așa cum le povestise și le înflorise moș Calistrat, nu mai conta faptul că și rachiul pe care îl băuse în seara aceea avea și el meritele și efectele sale în sentimentele pe care le trăia, nu mai conta… Oricum ar fi fost, cert era doar faptul că Alexandru se simțea cu adevărat fericit în acele momente.

Prin toată agitația care cuprinsese stabilimentul, altfel destul de liniștit, al „Piedicii“, el reuși să îl întrezărească o clipă pe bătrânul Danilovici stând calm pe scaunul său, sorbind calm din pahar și făcându-i complice cu ochiul…“

(Fragment din volumul Două lumi – 2023, pag. 64-65)

Momentul 5 – Întreagă viața mea

Să pescuiesc, să scriu aș vrea,

Înlănțuit de mreaja ta,

Să-ți cânt, natură, imnul tău

Și-n vers să te slăvesc mereu,

Întreagă viața mea.

       ˮ… Aici voi pune punct, dragii mei, povestirilor și relatărilor mele de pe malurile apelor, din sânul naturii și din universul drag al libertății depline pe care îl regăsim ori de câte ori ieșim la pescuit.

          Doresc să vă mulțumesc din inimă tuturor celor care ați avut bunăvoința și răbdarea de a citi rândurile scrise de mine de-a lungul anilor și de a mă însoți, astfel,  în aventurile mele halieutice, și pot doar să trag speranța că acestea v-au plăcut și dumneavoastră, iar dacă nu v-au plăcut, că măcar nu v-au plictisit foarte tare și că nu le-ați găsit a fi prea enervante.

      …

          Vă urez tuturor să gustați mereu doar din bucuriile și din împlinirile vieții, să nu încetați să credeți cu adevărat în idealurile și în visurile voastre, să îl purtați în fiece zi pe Dumnezeu în gând, iubindu-i pe cei dragi inimii voastre, respectându-i pe cei din jurul vostru și să vă lăsați, ori de câte ori aveți ocazia, fermecați de minunățiile naturii!

          Și cu acestea fiind zise, parafrazând titlul unui celebru film de la sfârșitul anilor șaptezeci, vă mai spun doar atât:

„– Adio, dar voi rămâne, de-a pururi, cu voi!“

Cu profund respect,

Dinu-Florin Cîrstean  “

(Fragment din volumul Șapte de inimă pescărească – 2025, pag. 215)

The post Poveștile apelor – Momente (Cântecul de lebădă) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Locația este o destinație de vis pentru pasionații de pescuit la muscă, cu pești uriași, împrejurimi sălbatice și experiențe speciale pe malul apei. Un episod pentru cei care iubesc apele mari, peisajele îndepărtate și pescuitul la muscă plin de adrenalină.

📺 The New Fly Fisher – Sezonul 19, episodul 6
⏰ 18 august, marți, 21:00
Fishing and Hunting

#fishingandhunting #TheNewFlyFisher #NewFlyFisher #flyfishing #ReindeerLake #Saskatchewan #fishing

The post 🎣 The New Fly Fisher – Sezonul 19, episodul 6 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

A vrut să își facă memorabilă aniversarea de 50 de ani vânând un taur bătrân de bivol african. Dacă acest vis s-a împlinit ar trebui să rămână, deocamdată, un secret pentru telespectatori.

Terenuri de vânătoare africane, mari așteptări și prima parte a unei povești speciale de vânătoare ajung pe ecran.

The post 🦌 Viktor Takács – Înapoi în Africa, partea 1 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

R. R. Tolkien.

În vremurile de demult, în marele port al Mării celei Mari, viețuia și domnea peste toți pescarii lumii cruntul rege Prin-de-Tot.

Regele Prin era un om foarte rău la suflet, fără pic de milă pentru nimeni, nici măcar pentru oamenii lui apropiați, care tremurau ca varga de frică înaintea lui, și ce să mai spunem despre străini sau despre necuvântătoare…

Dar, oricât de mare și de temut era, regele îmbătrânea, iar lucrul acesta îl speria cumplit, așa că într-o dimineață, după o noapte plină de vise întunecate în care moartea îi făcuse semn cu ochiul că-i vremea să plece, el îl chemă de urgență pe unicul său fiu înaintea lui și-i zise:

— Feciorul meu, tu ai crescut de-acuma, iar eu am îmbătrânit și teamă mi-e că mult timp nu o să mai fac umbră mărilor și uscatului și, tocmai de aceea, cuget în aste clipe că a venit vremea să aflu dacă ești vrednic să-mi iei locul pe tron atunci când va fi să trec cu totul în lumea umbrelor. Ascultă-mă bine, dragul meu: în capătul lumii, dincolo de Marea de Cleștar, sălășluiește cel mai frumos pește din câți există și au existat vreodată pe lumea asta, un pește de aur. În fapt, așa îi și zice lumea: Peștele de aur. De multe ori în viața mea am dorit să merg și să-l prind, dar, din păcate, nu am mai apucat a pleca niciodată în acea expediție, deoarece alte și alte treburi importante mi-au tot ieșit în cale de fiecare dată. Se zice că mulți pescari destoinici au tot umblat și au încercat să-l prindă de-a lungul vremii, dar se vede treaba că este mult prea viclean acest pește de aur, căci nimenea nu a putut a-l dovedi. Așadar, dacă îmi vei aduce acest pește, vei domni în locul meu după moartea mea. Așa să fie! Acum pleacă și zeul pescarilor să fie cu tine!

Atunci, feciorul, care avea inima curată și gândirea neprihănită, plin de respect s-a înclinat și i-a pupat mâna tatălui său,  promițându-i că va face tot ce va ști el mai bine numai să-i aducă Peștele de Aur.

          Regele Prin îl privea tăcut și surâdea în sinea lui, căci nu-i spusese băiatului că Peștele de Aur era fermecat și, chiar mort fiind, acesta putea să-i îndeplinească o dorință celui care știa cum să i-o ceară. Iar el știa. Aflase dintr-un vechi manuscris ce incantație anume trebuie să rostească ținând mâna dreaptă pe capul peștelui. Și dorința lui era să nu moară niciodată, ci să trăiască și să domnească de-a pururi. Așa o inimă de hâdă avea deci regele, încât își mințise unicul fiu și era dispus chiar să-l sacrifice pentru interesele lui egoiste.

          Tânărul crai plecă în zori, cu inima strânsă de teamă, dar hotărât să-și îndeplinească datoria față de părinte. Nu era nici slab și nici nepriceput, dar știa bine că tatăl său nu-i dăduse o misiune obișnuită. Când un rege așa de mare ca el îți cere să-i aduci un pește tocmai de la capătul lumii, nu poate fi vorba doar de o simplă încercare. Totuși, feciorul își puse nădejdea în zeul pescarilor și porni la drum, lăsând în urmă portul Mării celei Mari și pescarii care vorbeau în șoaptă despre cruzimea regelui lor.

Drumul spre Marea de Cleștar era lung și primejdios. Mai întâi, tânărul trecu prin Codrul de Alun. Acolo el întâlni un cerb bătrân cu coarnele grele ca două ramuri de stejar, trimis înaintea lui ca sprijin și povățuitor de însuși zeul pescarilor. Cerbul îngenunche în fața sa, știind cine este, și îi vorbi cu glas omenesc, spunându-i că-l va duce în spinare până la Marea de Cleștar.

Pe drum, atunci când au ajuns în Valea Sticlei, o pasăre de foc, cu penele ca jarul și ochii ca doi cărbuni încinși, îl încercă cu triluri vrăjite. Îi puse întrebări, îl ademeni cu cântece, îl mustră cu insulte, dar feciorul nu scoase niciun cuvânt, căci știa de la cerb că orice răspuns i-ar fi adus imediat pierirea. Atunci, de ciudă, pasărea se aprinse într-un vârtej de foc și se prăbuși la pământ, lăsând în urma ei doar ciocul fermecat, pe care băiatul îl băgă degrabă în desaga lui.

Și iată că, după foarte multe zile de mers, ajunseră în cele din urmă la Marea de Cleștar, ale cărei ape erau atât de limpezi, încât puteai vedea până în adâncul lor.

Acolo, cerbul îi spuse tânărului că el trebuie să plece, dar îi dădu un ultim sfat, și anume că Peștele de Aur nu poate fi prins nici cu undița, nici cu năvodul ori harponul, ci doar cu multă înțelepciune, curaj și, mai ales, cu inima curată. Apoi îi arătă o barcă mică, sculptată dintr-un trunchi de copac, și-l îndemnă să pornească pe mare în căutarea prăzii după care venise.

Tânărul îi mulțumi, îl îmbrățișă cu mult drag și își luă la revedere de la cerb, având lacrimi în ochi, căci îl iubea nespus de mult, apoi se urcă hotărât în barcă și vâsli până când apa se făcu atât de adâncă, încât nu i se mai vedea fundul.

În acel moment, din adâncuri, se ridică înaintea lui chiar Peștele de Aur. Era un pește mai mult decât minunat, dar aprig, cu solzii strălucind ca soarele și cu ochii mari, rotunzi, în care se oglindeau curcubeie fantastice. Peștele îl privi lung, ca și cum i-ar fi citit sufletul și gândul, apoi se repezi năvalnic spre dânsul, urlând cu mare grozăvie. Feciorul regelui Prin însă știa exact ce anume trebuie să facă și suflă pe dată în ciocul fermecat al păsării de foc. Când făcu asta, peștele se cutremură cumplit și muri pe loc, iar din trupul lui se desprinse o lumină albă, care se transformă într-o zână.

Zâna era frumoasă ca zorii, cu părul lung și strălucitor, iar ochii ei aveau culoarea mării. Ea îi mulțumi băiatului că l-a ucis pe cruntul Pește de Aur și astfel o eliberase, căci fusese ținută prizonieră de pește vreme de sute de ani.

Privindu-l, zâna simți că inima ei se aprinde, iar feciorul, la rândul lui, știu pe dată că și-a găsit perechea în lume și astfel o dragoste năvalnică s-a născut imediat între dânșii.

Împreună, ei s-au întors la palatul regelui Prin‑de‑Tot. Acesta se bucură, mai ales când văzu Peștele de Aur, dar bucuria i se transformă repede în teamă, deoarece fiul său se întorsese viu și nevătămat acasă, biruind toate relele, îndeplinindu-și cu bine misiunea și, pe deasupra, aducând cu sine și o zână. Era prea isteț, iscusit, prea iubit de zei și prea puternic, iar lucrurile acestea nu-i convneau defel regelui Prin.

Trebuia să scape cât mai repede de fecior, așa că a pus la cale un complot. În noaptea în care acesta trebuia să se însoare cu zâna, regele l-a chemat într-o încăpere retrasă, sub pretextul că vrea să-i dea binecuvântarea sa, și acolo, la adăpostul întunericului, cu o lovitură mișelească de pumnal l-a ucis pe loc și apoi i-a poruncit celei mai credincioase dintre toate slugile sale să arunce trupul băiatului în mare, ca să pară că acesta își găsise sfârșitul într-un accident.

Dar zâna, fiind fermecată, știu care era adevărul și, când văzu trupul iubitului ei adus de valuri la țărm, o cuprinse o durere adâncă și începu să plângă cu amar. După ce îl jeli vreme îndelungată, ea se ridică în zbor deasupra palatului, cu părul fluturând ca o flamură de doliu, și rosti un blestem cum nu s-a mai auzit altul în lume.

Atunci cerul s-a întunecat, marea s-a zbătut, iar regele Prin‑de‑Tot s-a transformat pe loc într-o pasăre neagră și urâtă, cu ciocul lung și ochii haini, aidoma inimii sale. Așa a apărut pe lume cormoranul și, de atunci, el bântuie apele și țărmurile lumii, mereu nesătul și urât de toată lumea, ca un spurcat și blestemat rege al întunericului.

După aceea, zâna, cu inima frântă, a ridicat trupul tânărului și l-a luat în lumea ei, acolo unde zeul pescarilor l-a readus la viață și apoi l-a pus rege peste toți pescarii lumii, în locul tatălui său.

Tânărul rege și zâna au trăit de atunci fericiți în portul Mării celei Mari și, de nu or fi murit, încă mai trăiesc și astăzi, iar pescarii au început să fie mai curați la inimă și mai cu milă față de pești, aidoma bunului lor rege.

The post POVESTE (cu – și pentru – cormorani, pescari și alte vietăți) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

De această dată, echipa Unde e peștele? vizitează malurile râului Ipoly, unde îi așteaptă împrejurimi sălbatice, sectoare variate de râu și experiențe autentice de pescuit de primăvară.

📺 Unde e peștele? – Aprilie imprevizibil pe Ipoly, părțile 1–2
⏰ 22 iunie, luni, 21:00
Aici, pe Fishing and Hunting!

#fishingandhunting #HolAHal #Ipoly #fishing #spinning #wildriver

The post Hol a Hal? – Aprilie imprevizibil pe Ipoly appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Prin imagini subacvatice spectaculoase, filmul prezintă acești prădători impresionanți și atmosfera specială a scufundărilor alături de ei.

📺 Blue World S5 Episodul 1
⏰ 16 iunie, marți, 21:00
La Fishing and Hunting!

#fishingandhunting #BlueWorld #JonathanBird #tigershark #diving #Bahamas

The post Blue World S5 Episodul 1 | Rechini tigru în Bahamas appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Filmul prezintă cele mai interesante noutăți ale sezonului Delphin 2026: echipamente performante pentru pescuitul la crap, soluții practice și iconica serie QUEEN.

Dacă vă interesează echipamentele noi, dezvoltările din pescuitul la crap și cea mai recentă gamă de produse Delphin, acest episod merită cu siguranță urmărit.

📺 Carp & Queen
⏰ 15 iunie, luni, 21:00
La Fishing and Hunting!

#fishingandhunting #CarpAndQueen #Delphin #carpfishing #fishinggear

The post 🎣 Carp & Queen – noutățile Delphin pentru 2026! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 William Faulkner

Așa după cum se zice că: întrebarea moarte n-are, și asta pe bună dreptate, căci este foarte bine să fim mereu cât mai corect informați, iată că așteptarea, oricât ar fi ea de lungă, are moarte. În cazul de față, așteptarea a durat șaizeci de zile, cele ale prohibiției piscicole pe apele naturale, plus încă alte cinci, patru înainte de prohibiție și una după, în care nu am pescuit.

Mult, puțin, nu mai contează acum, căci a trecut.

Și dacă tot a trecut marele hop, hop și eu pe lac (în paranteză trebuie să spun că râurile, cel puțin cele megieșe mie, sufereau atunci – și încă suferă din plin și acum – de NEGRITĂ MÂLOASĂ ACUTĂ, venită la pachet cu un SINDROM SEVER DE SUPRAÎNCĂRCARE HIDROLOGICĂ a albiilor). Adică mari și tulburi – râurile – ca să fie pe înțelesul plenitudinii publice.

Am vrut chiar din prima zi să fac incluziunea cârligului în peliculă (port acum discuția în registrul termenilor largi conceptual, deoarece din propoziție fac parte integrantă și nălucile cu triplele aferente lor), dar din varii motive, mai mult sau mai puțin obiective și subiective, totul s-a amânat cu fix 24 de cicluri a câte 3600 de secunde fiecare. Dar, vorba aceea veche: unde au încăput peste șaizeci de zile de post negru, mai poate să încapă o zi. Și a încăput. Fără probleme. Pentru ea, nu pentru mine și, mai ales, pentru undițarul care sălășluiește în interiorul demnei făpturi a domniei mele.

Însă a venit, până la urmă, și ziua liberării, în niciun caz pe peronul gării, ci pe malul apei, apoi pe luciul ei, în lină legănare de Barca pe valuri plutește ușor. Și chiar că a fost lină legănarea, căci vântul a cam lipsit, iar talazurile de asemenea – sau, mai corect spus, în consecință.

Vreme bună era, noi împreună așijderea, despre EU și despre deja celebrul DOMN M. se discută în această discuție, urma să mai vedem doar dacă dorul nostru față de solzoșii adâncurilor destul de tulburii din lac era împărtășit și de ei. Adică dacă le-a fost și lor, peștilor, dor de noi, pescarii (tot pentru înțelesul publicului diversificat – și cititor – este această explicație suplimentară).

Chiar vreți să fiu sincer? Atunci trebuie să recunosc că doar de noi doi mă interesa dacă le-a fost dor peștilor, cât despre ceilalți pescari, treaba lor. Sănătate și mult spor! Egoist am fost, egoist sunt încă. Ca orice pescar. Ca orice om. Cu toate că despre pescari se zice că nu prea mai sunt oameni.

La început, în primele două ceasuri ale zilei, umblătura și cercetarea noastră lacustră au fost supuse în mod constant eșecului, dar noi nu am disperat. Bineînțeles că nici nu ne-am bucurat și nimic altceva nu ne-a încântat decât răsăritul boțului sângeriu al astrului diurn pe balta (nu laguna) albastră. Albastru – murdăriu, mai exact, dacă o exista așa o culoare. Dar mai mult ca sigur că nu există.

Dacă ar mai fi fost și ceață, am fi putut cânta cu nostalgie: Smoke on the water, a fire in the sky, Smoke on the water. Dar nu era, așa că nu am cântat. Mai bine, căci eu oricum nu am voce.

După cele două ceasuri rele, au urmat câteva mai blânde – în radiații solare – până pe la amiază. Apoi a fost jale.

Din punct de vedere halieutic, treburile au funcționat oarecum bine din momentul în care vizibilitatea a început să crească cu adevărat și în apă.

Primii pești pe care i-am căutat au fost știucile. Dar o să le mai căutăm și altă dată. Nu-i problemă.

Apoi ne-au vizitat câteva, cu adevărat aurii, roșioare, în timp ce noi undeam după bibani. Schimbaserăm, deci, registrul, inclusiv locurile, lansetele și nălucile. Bineînțeles că și norocul.

Nu ne-am supărat de vizitele lor, mai ales că erau foarte volubile în dril, precum și destul de voluminoase în fizionomie.

După care, timizi, au început a rumpe din gume și cei din neamul Perca fluviatilis. Binănei, bibănuși, bibani. De toate mărimile și forțele.

Ehei, dragii moșului (chiar dacă nu am încă vârsta necesară pentru un așa apelativ demn de respect, am părul alb, deci se acceptă) și cum pescuiam eu așa, liniștit, driluind mai câte un costrăș, mai câte o roșioară consumatoare de plastice moi, numai ce simt la un moment dat firul greu. Nu tu lovitură, nu tu ciugulire, nu tu zvâcnire. Apoi nervi. Apoi greutate. Apoi adrenalină. Mai ales atunci când l-am zărit în undă (mai mult de o secundă – și am observat că El nu avea roșcată fundă; Chestia asta de umplutură este strict pentru cunoscătorii de poezie. Mulțumesc frumos pentru înțelegere!).

Și atunci, dintr-o dată, corasonul bum-bum-bum în pieptu-mi de aramă (vorba vine), iar colegul, entuziasmat și el de așa o creatură, și-a dus cu bine la îndeplinire meșteșugul cu minciogul, demonstrând încă o dată faptul că suntem și că funcționăm ca o echipă. Ura!

După ce am deposedat bibănoiul, căci despre un biban cu adevărat măreț era vorba, de năluca pe care o purta cu mare mândrie în gură, mâinile pe care le posed încă de la născare au suferit o criză de vreo câteva minute bune de vibrații scurte și involuntare, așa ca după o beție de pomină.

Și ca să scurtez povestea, vă spun, scurt pe doi, c-a urmat și numărul doi. Adică al doilea bibănoi, nu vă gândiți la necesitățile fiziologice, s’il vous plaît, chers amis!

Doar cu zece milimetri sub nivelul fratelui său s-a dovedit dumnealui a fi. În rest, la fel de rău în dril, doar că mai avântat în atac.

Și… uite așa am început eu the new season. Alaltăieri. (A se consemna, vă rog frumos, în procesul-verbal că aici autorul face referire la intervalul de timp scurs de la ziua pescuielii până la ziua mâzgălelii, adică a înșiruirii în pagină a acestor… aberații. Puteți să le spuneți și așa. Nu mă supăr. Știu prea bine ce-mi poate mintea… și lanseta.)

Deci debutul fuse și se duse. Dar amintirile au rămas.

Dulci.

Și pozele.

Frumoase.

Și faptul că, iată cum, într-o singură partidă de pescuit am prins bibanii numărul doi și trei ca mărime de când pescuiesc eu. Și pescuiesc de mic… și pescuiesc destul de mult.

Ce-mi mai place să mă laud…!

Boală veche.

A noastră, a lansetizaților. Și nu numai.

The post AȘTEPTAREA MOARTE ARE appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

The post Pescuit la păstrăv pe râul North Platte appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În emisiune, pescari de competiție și pescari testeri își împărtășesc experiența, demonstrând o varietate de metode de pescuit pe ape diferite. Telespectatorii pot descoperi trucuri și idei care îi pot ajuta să aibă partide de pescuit mai reușite.

Noul episod oferă din nou conținut util și inspirațional pentru toți cei care vor să se perfecționeze, să adune idei noi sau pur și simplu să urmărească aventurile de pescuit ale echipei Energofish.

Energofish Magazin – Episodul 110
Din 27 mai, miercuri, 21:00, pe Fishing and Hunting Channel.

The post Magazin Energofish – Episodul 110 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În următorul episod din Blue World, Jonathan Bird îi conduce din nou pe telespectatori în lumi subacvatice extraordinare. Mai întâi, se alătură unei echipe de arheologi subacvatici pentru a ajuta la explorarea epavei corabiei piratului Blackbeard.

După scufundarea istorică, călătoria continuă în Hawaii, unde îl așteaptă o experiență subacvatică complet diferită: în timpul unei scufundări nocturne, întâlnește pisici de mare care se hrănesc în lumina lămpilor scafandrilor.

Blue World S4 episodul 10
Din 19 mai, marți, 21:00, la Fishing and Hunting Channel.

The post Blue World S4 episodul 10 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 „Singuri putem face atât de puțin. Împreună putem face atât de multe.” – Helen Keller

Vă salut, dragi prieteni!

Viitoarea mea carte dedicată naturii și lumii halieuticului, la care lucrez de ceva timp, va fi, în fapt, un mic pseudo-tratat halieutic & ecologic – ce va conține reflecții amuzant-amare despre ape, pești și oameni.

Cartea se va intitula „De-a râsu͗-plânsu͗‟ și va cuprinde povestiri tematice strict fictive, grupate în șapte părți distincte.

 Una dintre părți – Decalogul pescarului – cuprinde zece reguli pescărești „de căpătâi‟, iar ultima dintre ele este:

Regula X:

„Pescarul știe că pescuitul este o poveste fără de sfârșit.‟

„Pescuitul nu se termină niciodată. Chiar și când pleci de la baltă, pescuitul continuă în mintea ta. Te gândești la ce ai făcut bine, la ce ai greșit, la ce momeală vei folosi data viitoare, la peștele care ți-a scăpat și la cel care te-a privit ironic înainte să plece.

Pescarul adevărat știe că fiecare zi la pescuit este o lecție. Uneori înveți despre pești, iar alteori înveți despre tine. Există și cazuri în care înveți doar că nu trebuia să te apleci atât de mult peste apă, pentru că acum ai pantalonii uzi și un baboi râde pe înfundate de tine, dar au și aceste momente rolul și farmecul lor.

Pescuitul este o aventură continuă. O poveste care se scrie cu fiecare aruncare, cu fiecare dril, cu fiecare captură și cu fiecare ratare.

Este o lume în care timpul curge altfel, în care grijile și clipele dispar, în care singurul lucru important este legătura dintre tine, apă și peștele care poate… sau nu… să muște.‟

*

Nu întâmplător am ales acest pasaj, deoarece și în cazul scrisului, mai ales al celui despre pescuit & natură, lucrurile sunt la fel pentru mine, adică: „o poveste fără de sfârșit.‟

Iată că acum se împlinesc fix cincisprezece ani de când am început colaborarea cu site-ul The Fishing & Hunting România, perioadă în care mi-au fost publicate articole și povestiri despre pescuit și natură, în cadrul rubricii Poveștile apelor, cu o frecvență neîntreruptă de minimum un articol / povestire pe lună.

Așa după cum bine știți, multe dintre aceste povestiri s-au tot reunit apoi, periodic, luând forma concretă a celor șapte cărți dedicate pasiunii noastre celei de (aproape) toate zilele: PESCUITUL, pe care le-am publicat până acum.

Fără această frumoasă și lungă colaborare, nu știu dacă respectivele cărți ar fi existat și tocmai de aceea, cel puțin din punctul meu de vedere, consider colaborarea ca fiind și una foarte fructuoasă.

Prima mea povestire a apărut pe site-ul F&H în data de 30 iunie 2011 și se intitulează „Rătăcit în natură‟.

Țin minte și acum că totul a început de la un telefon.

Eram la serviciu, la birou, și cineva m-a sunat să-mi propună colaborarea (asta după ce participasem, în prealabil, la un concurs de texte și fotografii pe teme pescărești organizat de F&H în acea vreme).

Și uite așa, la fel cum unii au ajuns căpitani la cincisprezece ani, eu am ajuns acum colaborator permanent de cincisprezece ani.

*

Iar acel ‟CINEVA” care m-a sunat atunci a fost nimeni altul decât Cristian Mihai-Albu, căruia îi mulțumesc mult pentru tot: oportunitate, libertatea deplină de a scrie doar ceea ce doresc și simt, seriozitate, ocazia de a participa la mai multe ediții ale F&H EXPO și, cel mai important dintre toate, pentru PRIETENIE.

Dacă ar fi să intru în culisele relației de colaborare și prietenie care s-a dezvoltat între noi pe parcursul anilor, aș umple pagini întregi, așa că, pentru a nu vă plictisi cu atât de multe informații, o să mă rezum doar la aceste câteva cuvinte.

*

La final, aș mai adăuga doar atât:

În momentul de față nu știu încă dacă seria Poveștilor apelor va mai continua sau nu, dar știu sigur că pasiunea mea de a scrie despre pescuit, natură și nu numai o va face cu siguranță.

Și să nu mai zic de pasiunea pentru pescuitul în sine!

Fir – întins tuturor!

Vă mulțumesc!

The post LA QUINCEAÑERA – Pinata cu „Poveștile apelor‟ appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Cormoranii sunt, fără îndoială, cei mai aroganți filozofi ai ecosistemului. Ei privesc totul de sus – nu doar pentru că zboară, ci pentru că sunt convinși că înțeleg lumea mai bine decât oricine. Cu aripile lor negre, ca o teză pesimistă, și cu ochii mereu iscoditori, ca un adevăr incomod, cormoranii au dezvoltat o doctrină proprie: „Tot ceea ce se mișcă este analizabil. Uneori chiar și mâncabil.”

Primul lor capitol interior este dedicat peștilor, pe care îi consideră „masă de studiu” în sensul cel mai literal. Pentru cormorani, peștii sunt niște creaturi simpatice, dar naive, care trăiesc într-o lume prea mică pentru ambițiile lor. „Peștii sunt filozofi ai adâncului”, spun cormoranii, „numai că gândesc prea încet. Până termină ei o idee, noi am terminat deja prânzul.” Totuși, există și o notă tragică în observațiile lor: peștii sunt singurele ființe care nu fug de adevăr, ci doar de cioc. Iar asta, în ochii cormoranilor, îi face demni de un anumit respect… culinar.

Al doilea obiect de studiu sunt braconierii, pe care cormoranii îi consideră un fel de adversari. Și asta pe bună dreptate.

 „O specie care nu poate trăi în ape, dar care insistă să le golească”, a notat un cormoran bătrân și înțelept în jurnalul său, vorbind despre braconieri.

Pentru cormorani, braconierii sunt niște creaturi bizare, imprevizibile și profund lipsite de eleganță. „Dacă tot vrei să iei pești”, spun cormoranii, „măcar fă-o cu stil, cu precizie, cu rafinament. Nu cu otravă, explozibili, generatoare de curent electric ori plase cu ochiuri mici”. În ochii lor, braconierii sunt tragedia supremă: oameni care nu înțeleg nici apa, nici aerul și nici măcar pe ei înșiși.

Apoi, la judecată, vin pescarii sportivi, pe care cormoranii îi privesc cu un amestec de milă și amuzament.

„Acești oameni vin să prindă pești, dar îi eliberează. Vin să se relaxeze, dar se enervează. Vin să tacă, dar vorbesc întruna, așa ca niște cititori care citesc cu voce tare într-o bibliotecă.”

În final, cormoranii își îndreaptă privirea critică spre oameni în general.

Pentru ei, oamenii sunt o specie fascinantă, dar contradictorie.

Un cunoscut profesor cormoran, extrem de apreciat în lumea aviatică a filozofiei, nota într-unul dintre studiile sale asupra clasei oamenilor următoarele:

 „Oamenii sunt acele ființe care construiesc poduri pentru a traversa râurile, dar apoi distrug apele. Ei vor natură, dar o cară acasă în sacoșe. Oamenii caută echilibrul în viață, dar distrug neîncetat echilibrul lumii.”

Concluzia cormoranilor este simplă: „Lumea este un lac mare în care unii înoată, alții zboară, unii pescuiesc și alții îl distrug.”

Și astfel, cormoranii, acești filozofi ai aerului și ai apei, își continuă existența între cer și luciul apei, meditând la absurditatea tuturor speciilor de dedesubt. Pentru ei, viața este un spectacol, iar peștii, braconierii și pescarii sunt doar actori într-o piesă pe care cormoranii o urmăresc cu un amestec de ironie, superioritate și foame. Multă foame.

The post Discursul Cormoranilor despre Lume appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Prolog personal – despre drumuri lungi și tradiții.

Pentru unii oameni, luna martie înseamnă ghiocei. Pentru alții, început de sezon. Pentru mine, însă, martie înseamnă EXPO F&H.

Ani la rând am făcut drumul lung din Bucovina până la București, asemenea unui pelerin hotărât să ajungă la locul sacru al halieuticului, al lansetelor, mulinetelor, momelilor și al întâlnirii cu prieteni dragi. Anul acesta, la ediția aniversară, am fost din nou – eu, fiul meu David și încă trei amici de-ai mei (Mihai, Florin și Giovani), un mic banc de pescari entuziaști, fiecare cu propriile ritualuri, propriile glume și propriile tentații expoziționale.

Pentru prietenii mei, Expo F&H este un prilej de reîntâlnire și de „hai să vedem ce mai e nou”. Pentru mine este un ritual anual care îmi amintește de ce iubesc atât de mult pescuitul, iar pentru cititori, această introducere devine cheia prin care întregul tratat capătă suflet.

1. Introducere în etologia pescarului expozițional

În literatura de specialitate dedicată Homo Pescarius Enthusiasticus, există un consens aproape academic: această specie atinge apogeul comportamentului social în mediul artificial numit „expoziție de profil”. Aici, indivizii se adună în stoluri compacte, migrează între standuri și emit sunete specifice precum:

„Ia uite, băi, este la reducere!”

„Pe ăsta îl am, dar îmi mai iau unul.”

„Nu iau nimic anul ăsta.” (minciună demonstrată științific la fiecare ediție).

Ediția a zecea, jubiliară, a EXPO F&H a reprezentat, din punct de vedere etologic, un moment de vârf al sezonului de împăcare dintre pescar și portofel, un ritual anual în care instinctele primare se activează simultan cu ofertele din standuri.

2. Habitatul: Pavilionul B1 ROMEXPO – Delta dintre betoane; un ecosistem controlat

Pavilionul B1 este un biotop complex, cu densitate mare de stimuli vizuali: momeli fluorescente, mulinete strălucitoare, bărci care arată ca niște SUV-uri plutitoare și standuri bogate în produse vânătorești.

În acest mediu, pescarul prezintă comportamente ritualice perfect documentate:

– atinge fiecare lansetă, chiar dacă are acasă 17 identice;

– „Cât duce firul ăsta?”, întreabă mereu cu tonul unui inginer de la NASA;

– se uită la motoare de barcă de parcă ar negocia achiziția unei fregate;

– face poze la standuri ca la safari;

3. Subspecii observate la expoziție de-a lungul anilor

3.1. Pescarul Mitologicus

Recunoscut după fraza sacră:

„Eu am prins odată o știucă, o-ho, măi frate, n-am poză să-ți arăt acuma, că mi s-a descărcat telefonul.”

Această subspecie are abilitatea unică de a mări dimensiunea capturilor cu 20% la fiecare povestire repetată.

3.2. Vânătorul Explicativus

Individ calm, cu privire de om care a văzut multe. Explică oricui:

„Nu e vorba de împușcat, e vorba de echilibru în ecosistem.”

De obicei, poartă pălărie verde, de multe ori împodobită cu pene, și vorbește despre „etica vânătorii” în timp ce admiră o pușcă de calibru cât o antenă GSM.

3.3. Pescarul Tehnologicus

Îl recunoști ușor: are în mână un sonar, un aparat dotat cu GPS, o dronă, un fir de minim 8x – mai rezistent decât relațiile lui sociale – și o aplicație care îi spune constant care este temperatura apei în întreaga lume.

Fraza lui preferată este: „Fără tehnologie, nu mai prinzi nimic în ziua de azi.”

3.4. Juvenilul Entuziasmaticus

Această subspecie tânără prezintă o curiozitate naturală pentru: câini de vânătoare, animale împăiate, bărci, lumini, orice are butoane. Este considerat un indicator al sănătății ecosistemului expozițional: dacă un copil se simte bine, expoziția este reușită.

4. Ritualul achiziției – mecanisme psihologice și reflexe ancestrale

4.1. Faza de Observație Intensă

Pescarul fixează obiectul dorit cu privirea unui vultur care a văzut un șoarece apetisant: „Asta sigur prinde.”

4.2. Faza de Justificare Economică

Individul începe să explice:

„Este o investiție considerabilă.”

„Dar la cât pescuiesc eu, își scoate banii.”

„Dacă nu o iau acum, o să regret.”

4.3. Faza de Achiziție Ireversibilă

Portofelul se deschide singur, ca o scoică sensibilă la vibrațiile din interiorul pavilionului și ale celor din sufletul posesorului său.

5. Dedicație pentru Cristian Mihai Albu – Guvernatorul Ecosistemului Expozițional

Acest tratat nu ar fi complet fără o mențiune specială pentru omul care, an de an, orchestrează întregul spectacol expozițional: Cristian Mihai Albu.

El aparține categoriei Homo Organizatorus Maximus, o specie rară, capabilă să: adune sute de expozanți, zeci de mii de vizitatori, tone de echipamente și să le pună pe toate în ordine fără să-și piardă niciodată cumpătul. Aproape niciodată.

Ca și precedentele, și această a zecea ediție i-a purtat din plin amprenta: matură, solidă, spectaculoasă.

6. Scurt final – Epilog despre migrația anuală a pescarilor și vânătorilor către capitală

EXPO F&H – nu este doar o expoziție. Este un ritual. Aici, fiecare pescar și vânător devine, pentru câteva ore, varianta lui ideală: mai priceput, mai informat, mai dotat tehnic și, desigur, mai împlinit.

Iar eu, împreună cu David și cu prietenii mei, am fost din nou parte din acest spectacol.

Și voi fi și la anul, dacă va fi sănătate,

Pentru că unele tradiții nu se explică, ci doar se trăiesc.

La bună (re)vedere!

The post Habitatul F&H Expo – Ediția X appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

A cincea editie a Campionatului Mondial de Trout Area s-a desfasurat in Italia, langa Campli, pe lacul Vecchio Mulino. M-am alaturat echipei Romaniei, participanta pentru a cincea oara la aceasta competitie si am urmarit, pas cu pas, desfasurarea evenimentului.
Un film in doua parti, in exclusivitate la Fishing & Hunting Romania

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Campionatul Mondial de Trout Area – Editia 5 appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

(proverb)

1. Împărăția peștilor

Ei, dragii mei, amu cică era odată, demult de tot, pe când lumea toată era altfel decât asta de acuma, o vreme în care peștii erau împărați peste toate cele. Nu numai prin bălți și mări, cum îi vedeți voi astăzi, ci și pe uscat, pe dealuri, prin păduri, ba chiar și prin sate, acolo unde-și făceau bordeie din scoici mari și-și uscau solzii la soare, ca niște boieri din ceia fuduli.

Iar cel mai vrednic dintre dânșii nu era cineva cu un nume strașnic, cum cred că v-ați aștepta – nu era Crapul Împărat, nici Șalăul cela Bătrân, nici măcar marele Somn Musteață nu era – ci era un pește mic, rotungior, vărgat și cam săltăreț, pe numele lui Bibănică cel Prost. Așa-i ziceau toți, dar nu pentru că era vreun prostovan ceva de felul lui, ferească Sfântul, ci pentru că se prefăcea a fi așa. El era mai șmecher decât toți peștii la un loc, dar își ascundea mintea sub o mutră bleagă, ca să nu-l pună ceilalți la treabă. Bibănică umbla toată ziua cu o coajă de nucă pe post de pălărie și cu o trestie subțârea drept toiag, iar dacă îl întreba careva câte ceva, el își dădea degrabă ochii peste cap și zicea rânjind:

— Eheee, io-s prost, măi fraților, nu mă puneți pe mine la socoteli, că-mi încurc solzii!

Dar în sinea lui râdea, căci știa toate potecile lumii, toate ascunzișurile și toate năzdrăvăniile. Și tocmai istețimea aiasta a lui avea să-l bage într-o belea mai mare decât roata morii.

          Tot pe acea vreme, trăia pe acolo și un duh vechi, prăfuit și cam supărat pe viață, care-și ducea zilele și-și făcea farmecele într-o scorbură de stejar bătrân și se hrănea cu fum de bureți uscați. Duhul aista, pe numele lui Duhul Mârâilă, era tare posac și nu suferea deloc glumele altora. 

Însă Bibănică al nostru, așa cum îl știa toată lumea de poznaș, nu se putu abține și, într-una din zile, el se duse la scorbura lui Mârâilă și se puse, chipurile, pe bocit, de săreau și dungile de pe dânsul.

Duhul, auzind zarva pe care o făcea acela cu plânsul său închipuit chiar lângă casa lui, ieși din sălaș și-l întrebă pe plângăcios: 

— Măi Bibănică, i-a zis el, da’ de ce ești tu așa de supărat? Ți s-o muiet norocul în ploaie?

Bibănică se făcu a nu auzi nimica.

— Taci, măi pește obraznic? Să știi dară că eu sunt un duh mare și tare, așa că nu îngădui la nimenea să mă ia peste picior!

— Apoi, dacă ești așa de mare și de tare, după cum singur zici că ai fi, spuse Bibănică oprindu-se din boceală, învață-mă și pe mine ceva, că eu, săracu’, nu știu decât să dau din coadă.

Duhul, mândru nevoie mare și vrând a se făli cât mai degrabă, îl întrebă:

—  Și ce anume ce ar dori unul ca tine să învețe de la mine, măi Bibănică?

— Apoi, duhule, tu te lauzi că ești priceput la toate, așa că învață-mă și pe mine, rogu-te, cum se pupă o fată, că tare mi-o căzut una cu tronc, și eu, fiind așa de bătut cu leuca în cap, nu știu cum să fac. Și tare mă tem că, dacă n-o s-o pup mai repedea, o s-o pupe alți flăcăi înaintea mea și o să mi-o fure, de-o să rămân iară sângur, ca prostu’, așa după cum îmi iaste și numele cu care m-am pricopsit de la lume.

          Duhul l-o ascultat cu mare atenție și, când bibanul o tăcut, i-o zâs așe:

— Mare adevăr ai grăit, măi Bibănică. Așa-i cu muierile, tăti vor pupate. M-ai întrebat dacă știu cum să face…, normal că știu, că doară îs duh însurat, ci naiba…, dar ție cum să-ți arăt? Că doară nu-i vre să ti pup pi tini, Doamni ferești!

— Păi nu pi mini, boier duh-matale, ci pi soața dumitale. Ei, ci zâci dară, îmi arăți?

O stat duhul ș-o tot cumpănit, s-o tot gândit și, până la urmă, o chemat-o afară pe nevasta lui cea tinerea, și care, uitasem asta să vă spun, era tocmai fata care îi picase cu tronc lui Bibănică al nostru, și, tam-nesam, o și pupat-o pe gură.

Dar Bibănică, având socotelile lui făcute în gând, se prefăcu a nu pricepe nimica.

Atuncea, Mârâilă îi mai arătă o dată, după care îl întrebă dacă s-a luminat vreo țâră la minte cum trebe făcută treaba, însă peștele cela mic i-o zîs că încă nu-i tare sigur c-o înțeles chiar întru totul.

— Ș-amu cum, dihania dihăniilor, să te mai învăț, măi Prostovilă? Ce să mai fac ca să pricepi și tu, odată pentru tătdeauna, cum trebi pupată o fată? începu a se da de ceasul morții duhul cel disperat.

— Păi, duhule-mărețule, lasă-mă să probez pe soața lu’ matale, iar dumneata uite-te atent ce fac, și mi-i zâce pe urmă dacă am pupat-o bine ori nu! Ce spui, tălică, de aiasta?

Și-atuncea, Mârâilă, care bubuia ca un cazan încins la foc mare, văzând cât de netot îi acela din fața lui, de voie – de nevoie, se învoi și-l lăsă să-i pupe nevasta.

Bibănică atâta aștepta și, lepădând pe dată toată nerozia lui închipuită, o cuprinse degrabă în brațe pe femeie și o pupă cu atâta foc și dragoste, că doar orb tare ori nătâng de-a binelea trebuia să fi fost ca să nu pricepi ce făcea pungașul, și cum îl jucase el pe degete pe duhul cel care începu a urla în gura mare:

— Măi pește, tu m-ai batjocorit! Las’ că-ți arăt eu ție! O să fac eu ce-o să fac, și-o să vă scot pe tine și pe toți ai tăi din stăpânire, o să vă izgonesc de pe uscat și o să vă bag în ape pentru tătdeauna!

Peștele, dând drumul muierii, porni a râde, crezând că duhul urlă doar de ciudă, dar Mârâilă nu glumea, și din clipa aceea el a început să născocească un plan, ceva nou, ceva nemaivăzut. Ceva ce avea să schimbe lumea.

2. Invazia omului

Duhul Mârâilă s-a pus, așadar, cu mare hotărâre și grabă pe treabă. A frământat lut, a suflat fum, a amestecat buruieni, a scuipat foc, a mormăit descântece, și din toate astea a ieșit… o făptură ciudată.

Nici cu solzi, nici cu aripi, nici cu coadă. O mogâldeață cheală, cu pielea goală, cu două bețe pe post de picioare și două lopățele pe post de mâini.

— Asta-i răzbunarea ta? a întrebat atunci Bibănică, chicotind. Un boț de carne fără solzi?

— Taci, măi obrazniculi! a răcnit duhul. Aista-i OMUL! Și omul o să vă deie vouă di cap!

Și așa a fost.

Omul, de cum s-a trezit pe lume, a început să scormonească, să sape, să taie, să ardă, să bată, să fugărească, să prindă, să mănânce și să se înmulțească. Era mai harnic decât o colonie de furnici și mai lacom decât un somn flămând.

Peștii, care până atunci trăiseră boierește pe uscat, au început să fie vânați, prinși, uscați, prăjiți, afumați, sărați, ba chiar și povestiți în snoave.

— Măi Bibănică, tu ai făcut asta? întrebau peștii îngroziți. Tu l-ai supărat pe duh?

— Eheee, io-s prost, măi fraților, ce să știu eu? răspundea el, dar în sufletul lui îl cam strângea coada de rușine.

Omul, odată pornit, nu s-a mai oprit. A luat pământul în stăpânire, a ridicat bordeie, apoi case, apoi cetăți. A făcut foc, a făcut plug, a făcut topoare, a făcut războaie.

Așa că peștii nu mai aveau loc de el.

3. Refugiul peștilor

Și într-o zi, când oamenii au început să prindă peștii cu mâna, cu coșul, cu plasa, cu harponul, cu orice le cădea în mână, peștii s-au adunat la sfat.

— Gata, fraților, nu mai putem sta pe uscat! Omul ne mănâncă de vii!

— Unde să fugim? a întrebat un păstrăv speriat.

— În ape! a zis Bibănică, cu glas hotărât. Numai acolo nu poate omul să ne ajungă!

Și toți peștii, mari și mici, grași și subțiri, cu solzi aurii ori cenușii, s-au aruncat în râuri, în lacuri, în mări, în oceane, ascunzându-se în adâncuri, în stufuri, în gropane, în corali și în alge.

De-atunci, omul a rămas pe uscat, iar peștii în apă.

Iar Bibănică cel Prost – care nu era prost deloc – s-a retras într-o baltă liniștită, unde stă și azi, dacă n-a fost prins între timp, povestind la alți pești cum a păcălit el un duh și cum a pierdut o lume.

Și dacă-l întrebi de ce a făcut-o, el ridică șmecherește din coadă și zice:

— Eheee, io-s prost, măi fraților…, dar nu chiar așa de prost!

The post POVESTEA LUI BIBĂNICĂ CEL PROST appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul din caiac are un farmec aparte pentru că pe lângă o discreție aproape totală, îți oferă și satisfacția luptei corp la corp cu peștele răpitor. În acest episod al seriei Studiu de caz la spinning, am continuat pescuitul nostru pe un lac plin de agățături și am încercat diverse metode de păcălire a răpitorilor.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Stiuci în agatatura – STUDIU DE CAZ LA SPINNING appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

În competiția de crap, de nivel înalt, există și femei, nu numai bărbați! În ciclul „Portrete de pescari”, Andrei Vladeanu aduce în fața voastra două fete, Silvia și Marinela, componente ale lotului național de pescuit la crap. De unde au plecat și unde au ajuns, într-un nou episod Carp Theatre, aici la Fishing and Hunting!

The post Portrete de pescari – Silvia Gherghina si Marinela Balasescu appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

(mitologic, dar adevărat)

‟Să nu faci nimic când ești dominat de o pasiune furibundă, e ca atunci când încerci să navighezi pe o mare, pe vreme de furtună.‟

Thomas Fuller

Personaje:

Neryna – tânără peștoaică îndrăgostită de un pescar; ea devine Sirena Pescarilor;

Elyon Aatami – un om – pescar, figură amăgitoare și inaccesibilă;

Vocea Mării (Thalassa) – instanța morală a apei;

Mreaja Umbrei – prezență abstractă, simbol al depresiei și nebuniei;

Erinda Zores – ființă hibridă, martoră a destinului Nerynei.

Actul I: Monologul Nerynei

(Scena: Noapte. Liniște absolută. O corabie pescărească veche, cu velele strânse, plutește încet pe ape. Elyon Aatami stă pe marginea punții, privind spre orizontul înstelat. Neryna, ascunsă în adâncuri, își ridică privirea spre el. Lumina lunii se sparge în valuri, ca într-un vitraliu lichid.)

Neryna (monolog): „Îl privesc și nu îndrăznesc să mă apropii. Elyon Aatami, numele lui este ca o pecete de preț pentru mine, ca o promisiune pe care marea nu mi-o va îngădui. Eu sunt ființă de apă, născută din solzi și tăcere, dar inima mea bate ca a oamenilor. De ce nu pot să fiu ca el? De ce trupul meu se agață de adâncuri, ca o mreajă de umbre ce mă ține prizonieră?

Îmi doresc să pășesc pe puntea corabiei lui, să simt lemnul sub tălpi, să-i ating mâna, să-i ascult glasul. Însă sunt doar o umbră în valuri, o dorință neîmplinită. Marea mă ascunde, dar nu mă ascultă. Oh, MARE, lasă-mă să visez că sunt om, chiar dacă visul acesta mă va sfâșia!

Elyon…, tu nu știi că în privirea mea se adună toate furtunile, dar și toate răsăriturile de soare. Tu nu știi că pentru tine aș renunța la solzi, la adâncuri, la cântecul meu. Dar dacă nu voi fi nici pește și nici om, ce voi fi? Un strigăt suspendat între lumi, o ființă fără loc. Și totuși, pentru tine, aș îndrăzni să pierd totul.”

(Se aude un murmur adânc, ca un avertisment: Vocea Mării, încă îndepărtată, dar prezentă.)

Actul II : Transformarea

(Scena: adâncurile mării, luminate de o strălucire fantasmatică. Neryna se află singură, dar neliniștea ei cheamă o ființă hibridă – Erinda Zores, jumătate femeie, jumătate monstru, cunoscătoare a tainelor dintre lumi. Vocea Mării se aude ca un murmur amenințător, dar nu se arată încă pe deplin.)

Neryna: „Nu mai pot rămâne doar o umbră din valuri. Îl vreau pe Elyon Aatami, vreau să fiu cu el și ca el. Să îmi smulg solzii și să îmi frâng coada ca să-mi poată crește picioare. Dar cum să rup legile mării? Oh, adâncuri, dați-mi puterea să mă ridic!”

(Din întuneric apare Erinda Zores, cu o voce șoptită, ca un ecou din abis.)

Erinda Zores: „Te aud, Neryna! Eu sunt cea care cunoaște trecerea dintre lumi. Dacă vrei să devii om, trebuie să plătești: Să renunți la cântecul mării, la răsuflarea adâncurilor. Dar nu se știe dacă vei fi vreodată întreagă. Este posibil să rămâi suspendată între destine…, nici pește, nici om.”

Neryna (cu disperare): „Accept! Accept orice! Îmi voi renega specia, îmi voi nega proveniența și numele. Pentru el, pentru Elyon Aatami, voi face orice, căci vreau să fiu om!”

(Erinda Zores ridică brațele ca într-un ritual mistic, iar valurile se învârtesc în jurul Nerynei. Solzii ei încep să cadă, jumătate din ea se transformă în om, dar coada nu i se frânge și picioarele nu-i cresc. Ea rămâne cu trupul pe jumătate femeie și pe jumătate pește, iar cântecul mării nu  mai răsună prin ea. Se prăbușește în apă, sfâșiată de durere.)

Vocea Mării (tunet adânc): „Neryna! Ai fost amăgită de o ființă a uscatului, de un om, de un prinzător de pești și ai trădat adâncurile! Ți-ai trădat familia și originea. Ai renunțat la darul nostru, dar nu ai primit darul oamenilor. De acum vei fi o creatură fără loc!”

(Neryna urlă, dar din gura ei nu mai răsună cântecul dulce al mării, ci un sunet straniu, ca o chemare rătăcită. Ea își acoperă fața, înțelegând că nu mai aparține niciunei lumi.)

Actul III: Nebunia Nerynei

(Scena: adâncurile mării se întunecă. Neryna plutește singură, fără cântec, fără solzi, cu sufletul frânt. Din adâncuri se ridică Mreaja Umbrei, o prezență abstractă – o voce cu o siluetă difuză – care o învăluie. Lumina lunii nu mai pătrunde în ape. Totul este un abis întunecat.)

Neryna (rătăcită, tremurând): „Nu mai sunt pește…, dar nu sunt nici om. Marea m-a alungat, iar pământul nu mă primește. Ce sunt eu? O fantomă, o greșeală, un strigăt, o rană deschisă între lumi? Umbra mă strânge tot mai mult și tot mai tare, ca o mreajă ce nu se rupe. Îmi aud gândurile ca pe niște ecouri false. Nebunia mă cheamă, și eu îi răspund.”

(Mreaja Umbrei se apropie, vocea ei este ca un murmur abia perceptibil.)

Mreaja Umbrei: „Neryna, tu ești de acum a mea. Ai pierdut cântecul mării, ai fost respinsă de lumina oamenilor. Rămâi cu mine, rămâi să fii regină absolută în palatul nebuniei din mințile tale!”

Neryna (cu un strigăt): „Da! Asta sunt acum. Regina nebuniei. Asta am ajuns din cauza unui om. Din cauza unui amăgitor și prinzător de pești. Poate că îmi merit cu adevărat soarta. Poate că, într-adevăr, îmi merit neascultarea. Dar…, dacă nu pot fi iubită, în schimb voi fi temută. Dacă nu mai pot cânta adevărul, voi cânta neliniștea. Jur pe adâncuri și pe ceruri, jur că voi răzbuna durerea mea pe toți pescarii lumii! Îi voi ademeni necontenit înspre ape cu cântecul meu și îi voi condamna astfel la neliniște. Elyon Aatami nu va fi al meu, dar el și toți cei aidoma lui vor fi de acum înainte prada mea. Dar…, îmi trebuie un nume. Un nume înșelător, precum cântecul meu. Mă voi numi SIRENA PESCARILOR. Așa să fie! ….

Vocea Mării: „Neryna, ai ales. Din dorința ta neîmplinită și din nebunia ta, s-a născut neliniștea. De acum, cântecul tău va fi chemarea ei. Asta va fi în veci menirea ta!”

Actul IV – Confruntarea

(Scena: corabia veche, cu velele sfâșiate de vânt. Marea este agitată de o furtună groaznică. Elyon Aatami stă pe marginea punții, privind îngrozit spre ape. Din valuri se ridică Neryna, cu trupul ei hibrid, jumătate femeie, jumătate pește, dar cu privirea arzând de nebunie. Lumina sângerie a lunii cade pe chipul ei, dezvăluind frumusețea și groaza în același timp. Vocea Mării murmură ca un cor nevăzut.)

Neryna (cu pasiune și disperare): „Elyon Aatami! Am rupt solzii, am frânt adâncurile, am renunțat la cântecul mării pentru tine. Privește-mă! Nu mai sunt pește, nu sunt om, dar pot fi a ta dacă vrei! Întinde mâna și ia-mă pe puntea corabiei tale, fă-mă parte din lumea ta!”

Elyon Aatami (cu uimire și teamă): „Ce ești tu, ființă a apelor? Nu, tu nu ești femeie, tu nu ești om. Ești o corcitură, o fantasmă născută din dorințe și blesteme. Nu pot să te primesc. Corabia mea nu este pentru umbre, inima mea nu e pentru minciuni.”

Neryna (râzând în hohote): „Știam că așa vei răspunde, Elyon Aatami! Știam. Dar am vrut s-o aud din gura ta. Prin spusele tale, acum, tu ți-ai pecetluit soarta.”

(Mreaja Umbrei se ridică în jurul ei, ca un val. Neryna cântă pentru prima dată cântecul dulce și otrăvit. Elyon Aatami se retrage la început înspăimântat, iar corabia se clatină, dar până la urmă el nu poate rezista chemării din cântecul sirenei și se aruncă de bunăvoie între taluzurile spumegânde. Vocea Mării răsună, râzând profund, ca un verdict final.)

Vocea Mării (ca un cor): „Așa s-a scris legenda! Neryna – prima sirenă. Elyon Aatami – prima ei victimă. Un amăgitor de pești amăgit de un fost pește.

Ascultați voi, cei ce încercați necontenit să păcăliți peștii apelor, voi – pescarii întregii lumi: de acum, cântecul chemării va răsuna necontenit în voi! Neliniștea vă va chinui mereu și mereu, până atunci când veți fi devorați de voi înșivă și, de bunăvoie, veți cădea victime propriei voastre pasiuni!

Așa se va face cu adevărat dreptate!

(Valurile se ridică, ca un cor final, iar lumina se stinge).

Așa este legenda.

The post TEXTE ALTFEL (3) – SIRENA PESCARILOR appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

In acest episod al serie Studiu de caz la Spinning, Cristi Albu si invitatii sai pescuiesc la stiuca, pe un lac foarte tehnic, plin de agataturi si stuf. Daca mai punem ca pescuitul se desfasoara din caiac, ca pescuim la spinnerbait, cu surprize din partea altor specii de pesti rapitori, avem reteta perfecta a unei noi aventuri dedicata pasionatilor de Spinning. Spinnerpike, pescuit la stiuca in agatatura, la Fishing & Hunting Channel.

DESPRE SERIA DE EMISIUNI STUDIU DE CAZ LA SPINNING

Fiecare partidă de pescuit la răpitori reprezintă o provocare. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio apă nu se încadrează în tipare fixe. Cristi Albu împreună cu invitații săi, pescari de calibru din elita pescuitului la răpitori sau, din contră, simpli amatori de pescuit, au analizat de-a lungul acestei serii diferite situații, tehnici și echipamente adaptate fiecărui stil în parte, pentru a le explica celor mai puțin experimentați secretele răpitorilor din adâncuri. STUDIU DE CAZ LA SPINNING, o serie de emisiuni pentru fiecare pasionat de pescuitul la răpitori. Vă mulțumim că ați găsit răgaz și în acest an să urmariți această serie de la Fishing & Hunting Channel.

The post Spinnerpike – STUDIU DE CAZ LA SPINNING appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Actul 1

Mult, prost și fără rost

A fost odată, nu de mult, a fost atunci o dată, o zi de patru Brumărel, o zi plină de ceață, când doi plecat-am noi din sat, și din oraș mai unul, vrând Delta să o cucerim, iar pești să prindem cu duiumul.

Ehei, dragii mei, și așa au și stat lucrurile în sfânta ziua aceea de sâmbătă dimineața foarte, pe când cocoșii încă visau și deșteptătoarele sforăiau, atunci când noi, cei trei crai –  pescari – de la răsăritul nordic al țării (Nord-Estul României, adicătelea) ne-am îmbarcat în automobil, urmăriți îndeaproape (la doar o lungime de cârlig de remorcare distanță) de barca ce urma să ne fie gazdă și martoră la aventurile noastre halieutice viitoare, și am pornit prin ploaie grea și ceață deasă înspre paradisul visat al pescarilor, spre Delta noastră cea frumoasă și încă destul de sălbatică.

          Și astea toate s-au întâmplat pentru că ele trebuiau să se întâmple, dar și pentru că de vreo șapte ani încoace eu am contractat și dezvoltat în timp o boală destul de gravă, denumită de mine și de alți specialiști: „Febra acută a Deltei de Toamnă, în stare recidivantă”.

          Făcând abstracție de multele și foarte diversificatele piedici care s-au tot organizat, aranjat și interpus în calea noastră până în acea dimineață anterior pomenită, precum și a drumului nostru cu mașina până la Mahmudia și apoi cu barca până la Sfântu Gheorghe, mă voi concentra foarte pe scurt doar asupra escapadei noastre de pe tărâmurile lacustre dunărene din acest an.

          Mai precis, voi împărți povestirea acelor zile de pe meleagurile palustre în trei părți distincte.

          Aceasta este prima parte și, așa după cum ne spune și titlul său, ea simbolizează din plin rezultatul lungilor noaste peregrinări pe ape din prima zi – duminica, a concediului nostru din Delta Dunării 2025.

          Nu asta ne-am propus noi să facem, dar, din păcate, asta am făcut atunci ”cu mare brio și cu mult succes‟, așa după cum spune un amic de-al meu, ciuntitor ”Magna cum laude‟ al limbii române.

          Totuși, dacă mă gândesc bine, toți trei: G., C și subsemnatul C.D.F, (cine scrie, parte-și face, chiar și de litere), cu toții am prins până la urmă câte ceva și în acea stearpă zi. Astfel, G. a prins un strapazan, singurul pește al zilei pentru toți, C. a prins prima ieșire în Delta Dunării din viața sa, care a ajuns recent la al șaptezecilea an de viețuire neîntreruptă, iar eu am prins a-mi calma, puțin câte puțin, dorul de peste un an pentru frumusețile peisagistice ale locurilor.

          Mult, prost și fără rost, dar cu barca. Măcar atât.

Actul 2

Făcând baie cu Barbara

          Acest minunat act secund ne propune după-amiaza zilei de luni, 6 octombrie, conform calendarului pentru anul în curs, atunci când pe coclaurile dunărene și-a făcut, neinvitată, apariția și Barbara, sau Varvara, dacă vreți să sune puțin mai românește.

          Dăduserăm noi, în sfârșit, de pești, după o zi anterioară tare secetoasă halieutic, de bibani, ca să fiu mai exact, și ne tot luptam cu ei cu multă și mare înfrigurare, atunci când s-au petrecut două lucruri. Unul așteptat și unul nu. Cel așteptat a fost că de guma mea s-a interesat de foarte aproape chiar un exemplar din familia percidelor, Sander Lucioperca fiind numele dumnealui de botez, dar eu l-am strigat doar după poreclă, și anume: Străpișor. De fapt, i-am zis pe porecla cea care rimează cu Ionică, știți voi care, că doar aveți 18 ani împliniți, așa că nu mai are rost să o repet și eu aici. Lucrul cel neașteptat și chiar nedorit de noi toți a fost faptul că cineva a răpit soarele și a întunecat cerul. Erau norii lui lelea Varvara, trimiși de ea înainte, anume ca să sperie pescarii venetici așa ca noi.

          Dacă mai este totuși cineva care se întreabă cine este această Varvara sau Barbara, așa cum îi spun cei de la orașe și târguri, îl rog să citească următorul scurt fragment: „… Ciclonul Barbara a lovit România în prima săptămână din octombrie 2025, cu intensitate maximă între 6–8 octombrie, provocând ploi record și fenomene extreme. A fost un episod meteo de referință, comparabil cu cele mai puternice furtuni mediteraneene din ultimii ani. …‟ (sursa: Măria Sa –  Internetul).

          Deoarece dibuirea acelor vărgați răpitori a presupus parcurgerea la bordul ambarcațiunii noastre (în fapt, este a lui G. barca, dar, pentru acele câteva zile de strânsă tovărășie pescărească, cred că nu o să se supere el pe mine dacă o să o numesc ”a noastră‟), a unei distanțe deloc de neglijat de la locul unde eram noi încartiruiți, pot spune liniștit așa deoarece s-au desfășurat în acea perioadă mai multe manevre și exerciții militare în zonă, și văzând amenințarea ce pogora dinspre orizont, am fost nevoiți a pune sub lăcată nălucile noastre, care amișunau cu mare frenezie bibanii locului, și a porni apoi în mare grabă pe drumul de întoarcere spre habitatul nostru riveran de ocazie, localitatea dunăreană Sfântu Gheorghe.

          Și dacă tot am pomenit de Sf. Gheorghe, pot spune că balaurii crunți ai ploii, după ce ne-au urmărit de la distanță o bucată de vreme, numai ce s-au repezit la un moment dat asupra noastră cu mare ferocitate, astfel încât, atunci când am ajuns în cameră, nu mai eram uscat nici măcar în proporție de 1 milimetru pătrat. Așa se întâmplă dacă ai chef să faci baie cu Barbara și ești om însurat. Să îmi fie învățătură de minte pe viitor! Bine măcar că nu mi s-a stricat atunci telefonul. Mare minune, căci, altfel, cred că m-aș fi plictisit îngrozitor până joi după-amiază, data de 9 octombrie, atunci când ne-am încumetat, la risc, să mai zgrepțănăm puțin apele dunărene cu nălucile noastre. Eu și G. doar.

Măcar am avut parte de o ”mare‟ pază la locul unde serveam masa. Că tot veni vorba de masă, foarte gustoase mâncăruri ne-au tot fost servite în acele zile. Mulțumiri deosebite doamnei Chef de cuisine!

Noroc și de vidra care tocmai trecea și prin bărci căuta. Era să uit de ea. Nu de alta, dar am tot întâlnit-o zilele acelea.

Actul 3

Între dogmă și nălucă

          În acele câteva ore rămase ale zilei de joi, precum și în prima parte a zilei de vineri, atât cât am mai pescuit în excursia noastră deltaică de anul acesta, am reușit amândoi, și eu și G, să ne contactăm cu vreo câțiva maiestuoși bibani ai canalelor, dar și cu vreo câteva frumoase și furtunoase cumetre dințoase.

           De conectat, ne-am conectat noi cu ele prin intermediul nălucilor, firelor și al lansetelor noastre, dar de socializat pe viu cu ele…, mai puțin. G. s-a dovedit însă a fi mult mai destoinic decât subsemnatul, deoarece el a ratat mai puține știuci decât mine, reușind să le aducă aproape ”in corpore‟ în barcă, dar eu…, din varii motive care îmi scapă și acum, am păgubit în timpul drilurilor un număr de cel puțin de două ori și jumătate mai mare de știuci față de cele pe care am reușit să le ridic la bord.  În paranteză fie spus, nici C., cel care vineri dimineață a venit cu noi pe apă, nu a avut mai mult succes decât mine. Nu a reușit să pună mâna pe niciuna, în ciuda faptului că, vremelnic, s-a mai conectat și el cu câte vreuna.

          Făcând acum un exercițiu de analiză și gândire profundă, dacă oi fi capabil de așa ceva, pot trage savanta concluzie că între toate dogmele noastre pescărești și toate nălucile pe care le-am îmbăiat, știucile respective au ales libertatea. Asta doar ca să pot muta vina de pe mine pe ele…, bineînțeles.

          Aceasta a fost, dragilor, marea noastră aventură de anul acesta din lumea apelor, a nuferilor, pelicanilor și lebedelor. Dar a fost bun și așa, căci se știe că oricând se poate și mai rău.

          Și loc de mai bine se spune prin lume că ar mai exista, dar nu a fost și în cazul nostru valabil, căci Barbara ne-a băgat la apă, și pe noi și aproape toată pescuiala noastră, mai ușor decât ne-am fi putut imagina vreodată.

Noi să fim sănătoși!

          ”Sic transit gloria Barbara!‟

The post DELTĂ ÎN TREI ACTE appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.