Poveștile apelor – Momente (Cântecul de lebădă)

 „Sunt recunoscător pentru fiecare moment.” – Al Green

 Momentul 1 – Natura

 … Iar la unirea dintre ape

Cu cerul care nu mai vrea

Să poarte-n sine mai departe

Lumina zilei obosite,

Plecată înspre bezna grea,

Culori fantastice-s unite…

ˮ … Nuferi stingheri ne răsăreau, ici-colo, în cale, lebede grațioase ne salutau prietenos, pelicanii filosofau gravi mai deoparte… Dar minunea adevărată ne-a fost dat a o vedea atunci când am ieșit cu barca în largul primului lac, cel în care se sfârșește canalul care trece pe lângă satul lui nea Vania și pe care trebuia să îl traversăm de-a latul său. Oglinda apei, neatinsă … de tremurul vântului, reflecta din plin prefacerile lumii de sus. Soarele … plutea … și prin ape, iar cerul întreg se desfăcea în culori diferite, de la aramă la galben, trecând prin portocaliu, pierzându-se apoi în albastru. Iar apa arăta tot așa, etalând aceleași nuanțe și culori, părându-ți astfel că pluteai undeva pe granița imaginară dintre două lumi care se priveau față în față. Până și negrele păsări ale cerului se întrezăreau a zbura răsturnat în lumea din ape. Cu adevărat fantastic tablou!…“

(Fragment din volumul Șoapte pe mal – 2024, pag. 114-115)

Momentul 2 – Pescarul

… Pescarul din mine tânjește să iasă

Pe balta cea rece, să nu stea acasă,

Pe balta uitării de sine, a uitării de lume,

Ce peștii flămânzi îi ascunde în spume,

Chemarea-n pescari făcând-o să sune…

 ˮ… Pe malul unei ape străvechi pescuia un pescar. Era acolo unde îi plăcea lui cel mai mult să fie. Era acolo unde se împlinea ca ființă. Pescuia încă de dimineață, dar niciun pește nu dorise să se lase păcălit de momeala sa. Ziua se scurse normal. Soarele răsărise, strălucise, scosese viul din amorțirea nopții, îi rânduise pe toți pe drumurile lor, iar acum tocmai se pregătea să treacă hotarul spre cealaltă parte a lumii. Cristalul apei părea lipsit de viață. Pescarul însă nu dădea semne de supărare sau de neliniște. Privea calm apa cu ochii săi mari și limpezi, mai limpezi parcă decât valul. Poate că apa însăși se născuse din ochii săi. Cine știe?…“

(Fragment din volumul Pescuind – 2022, pag. 196)

Momentul 3 – Pescuitul

… Ce-i acela pescuitul,

Ce-i acela un pescar?

Ce înseamnă deci unditul,

Ce înseamnă undițar?…

ˮ… Nu-i mare golful din mijloc de trestii și nici prea adânc, dar e plin de speranțe. Acela-i tărâmul făgăduinței pentru năluci. Acela-i izvorul din care vrea să se-adape pescarul din mine. Acolo adevărul și visul se-mpletesc, acolo speranța prinde contur când zgârie-n creier vibrarea din fir sau se preface în fum și cenușă, în ceață frivolă mânată de vânt, când mintea încă refuză să creadă, iar ochii privesc în gol, spre adânc, zadarnic cătând să vadă prada ce tocmai s-a dus…“

(Fragment din volumul Cu vorba-n fir – 2020, pag .211)

Momentul 4 – Un zâmbet

ˮ… Cu un pește exemplar

Se tot laudă de-o lună,

Uitând însă să ne spună

Și prețul din galantar…“

ˮ… – Pe el, fraților! strigă atunci, exaltat, Marin.

          Alexandru se sperie rău de tot, se făcu alb la trup și se lăsă să alunece ușor de pe scaun, grăbindu-se apoi a se pitula sub acesta, cu fața lipită de peretele tejghelei, dorind astfel a o apăra de eventualele lovituri care puteau surveni dinspre hoarda ce tocmai năvălea asupra lui.

          Cu Marin și cu Vasili în frunte, oamenii deltei l-au extras pe venetic de sub scaun și, strigând din toate piepturile „URA!“, au început a-l purta cu mândrie, pe umeri, prin încăpere. Cineva luase șalăul de pe masă și îl pusese în brațele pescarului, ca pe un trofeu.

Revenindu-și din spaimă și înțelegând acum cum stau lucrurile, Alexandru își dădu seama că, în acele clipe, pentru prima dată în viața sa, se simțea cu adevărat mândru de faptul că era pescar. Și încă ce pescar! Nici el măcar nu știuse până în seara aceea că era un așa de mare undițar. O aflase atunci. Nu mai conta faptul că lucrurile nu stăteau întocmai așa cum le povestise și le înflorise moș Calistrat, nu mai conta faptul că și rachiul pe care îl băuse în seara aceea avea și el meritele și efectele sale în sentimentele pe care le trăia, nu mai conta… Oricum ar fi fost, cert era doar faptul că Alexandru se simțea cu adevărat fericit în acele momente.

Prin toată agitația care cuprinsese stabilimentul, altfel destul de liniștit, al „Piedicii“, el reuși să îl întrezărească o clipă pe bătrânul Danilovici stând calm pe scaunul său, sorbind calm din pahar și făcându-i complice cu ochiul…“

(Fragment din volumul Două lumi – 2023, pag. 64-65)

Momentul 5 – Întreagă viața mea

Să pescuiesc, să scriu aș vrea,

Înlănțuit de mreaja ta,

Să-ți cânt, natură, imnul tău

Și-n vers să te slăvesc mereu,

Întreagă viața mea.

       ˮ… Aici voi pune punct, dragii mei, povestirilor și relatărilor mele de pe malurile apelor, din sânul naturii și din universul drag al libertății depline pe care îl regăsim ori de câte ori ieșim la pescuit.

          Doresc să vă mulțumesc din inimă tuturor celor care ați avut bunăvoința și răbdarea de a citi rândurile scrise de mine de-a lungul anilor și de a mă însoți, astfel,  în aventurile mele halieutice, și pot doar să trag speranța că acestea v-au plăcut și dumneavoastră, iar dacă nu v-au plăcut, că măcar nu v-au plictisit foarte tare și că nu le-ați găsit a fi prea enervante.

      …

          Vă urez tuturor să gustați mereu doar din bucuriile și din împlinirile vieții, să nu încetați să credeți cu adevărat în idealurile și în visurile voastre, să îl purtați în fiece zi pe Dumnezeu în gând, iubindu-i pe cei dragi inimii voastre, respectându-i pe cei din jurul vostru și să vă lăsați, ori de câte ori aveți ocazia, fermecați de minunățiile naturii!

          Și cu acestea fiind zise, parafrazând titlul unui celebru film de la sfârșitul anilor șaptezeci, vă mai spun doar atât:

„– Adio, dar voi rămâne, de-a pururi, cu voi!“

Cu profund respect,

Dinu-Florin Cîrstean  “

(Fragment din volumul Șapte de inimă pescărească – 2025, pag. 215)