Când am spus că simțiserăm pe pielea noastră respectiva întoarcere acasă a acelor temperaturi risipitoare, nu m-am referit doar la faptul că soarele începuse a ne pârli tegumentele cu fierbinte pasiune și plăcere, să nu mai zic de razele sale, ci și la țânțarii care se deșteptaseră parcă dintr-o dată, izvorând puhoi dinspre stufuri, răchite și nuferi, dând cruntă năvală asupra noastră, mușcând cu mare și neobosită lăcomie din noi.

În penultima zi destinată pescuitului din respectiva noastră expediție în Delta Dunării, pe la orele amiezii, atunci când văpaia din ceruri era cea mai zdravănă, reușind însă a ostoi în mare parte atacurile aeriene ale mărunților bâzâitori vampiri înaripați, în timp ce pescuiam noi după știuci în mijlocul unei mici bălți, am perceput cu finele noastre organe auditive, dintr-o dată, o serie de zgomote ciudate venind de undeva dinspre stufurile din capătul de apus al respectivului mic ochi de apă. Privind intrigați într-acolo, am văzut un pelican care se zbătea încercând să-și ia zborul dintre unde, dar nu putea. Părea că ceva îl ținea pe loc. Fiind noi mai cu băgare de seamă la detalii, am observat că pasărea avea în jurul unui picior înfășurată o sfoară, fiind probabil agățată în vreo sculă de pescuit lăsată acolo de către localnici.

– Mă duc să-l salvez. mi-a comunicat atunci cu precipitare Alin, dezbrăcându-se și aruncându-se grăbit în apă.

Numai că socoteala din barcă și cu cea din baltă… nu s-au potrivit nici atunci. A înotat el cât a înotat, s-a apropiat de pelican cât s-a apropiat, dar deodată s-a oprit în loc și s-a ridicat în picioare.

– E prea mică apa aici. Nu mai pot să înot. mi-a comunicat el, începând apoi a se face din ce în ce mai mic, dispărând, felie cu felie, de sus în jos, în baltă.

– E mâlul mare, mă scufund, maître. Ajutor! l-am auzit atunci strigând cu disperare către mine.

Ce era să fac? Acum trebuia să-l salvez eu pe dânsul. Și încă repede. Să mă preschimb și eu în salvamar și să mă arunc după el în apă nu avea nici un rost, din moment ce aceasta era așa de mică acolo și, chiar să zic că ajungeam până la Alin, tot nu aș fi reușit să-l extrag afară din mâl. la cât este el de mare și eu de ne-voinic. Analizând febril situația, am hotărât să trag barca atât cât puteam mai aproape de dânsul, fără însă a o împotmoli, și apoi să-i arunc o funie de care el să se țină și cu forța brațelor sale să se tragă singur afară din nămol, iar dacă nu reușea să facă acest lucru, mă gândisem să-l trag eu, încetul cu încetul, la puterea motorului, afară. Zis și făcut. Am pornit încetișor să mă apropii de dânsul și, atunci când am observat că apa devine periculos de mică, am oprit ambarcațiunea. Am luat apoi o sfoară, am legat-o bine de barcă, iar capătul liber i l-am aruncat lui Alin. Acesta, fiind deja înghițit de Buricul Nămolului până aproape de buricul său proprietate personală, s-a prins cu maximă speranță de funie și a început a trage de dânsa cu însutită putere, semănând oarecum în acele clipe cu un alpinist ce căuta a face cățărări, neavând însă nici un munte la dispoziție. Tabloul aducea oarecum cu cel de la Bicaz, cu deosebirea că acolo Alin trăsese barca de funie după dânsul, iar acum se trăgea el către barcă.

Atunci s-a petrecut un lucru pe care nu îl luaserăm în calcul nici unul dintre noi. Forța de Sfarmă-Piatră a lui Alin nu îl ajutase prea mult pe el să se elibereze din mâlul bălții; în schimb, reușise să tragă barca înspre dânsul, făcând-o să eșueze cu deplin succes. Și cu motorul termic neridicat. Singurul lucru bun a fost acela că amicul meu, ținându-se acum de funie, nu mai era tras în jos de mâl. Doar atât. Am încercat eu să desprind barca și motorul termic din nămol la puterea motorului electric, dar degeaba. Am încercat apoi să turez termicul, sperând că poate-poate se va desprinde cumva de acolo; însă nu am reușit. Doar cât a măcinat el cu elicea pe loc, în gol, adică în mâl, bolborosindu-l și umplând balta cu un miros greu și puturos de sulf, dar de eliberat nu s-a eliberat nici măcar un deget, rămânând în continuare înțepenit acolo.

M-am muncit apoi câteva zeci de minute bune să-l trag de funie spre mine pe uriaș, dar nu am avut nici cea mai mică izbândă, așa că, extenuat, am luat în cele din urmă o pauză.

Știindu-l de-acum pe Alin că era oarecum asigurat, nemaiexistând riscul inițial al dispariției sale premature în neantul mâlurilor eterne ale deltei, și văzând că nu mă descurc de unul singur să trag barca spre apă mai mare pentru a o repune pe linia de plutire, dar nici pe Alin către barcă, m-am hotărât să o sun pe gazda noastră pentru a-i cere ei ajutorul. Numai că delta ne-a mai jucat atunci o festă, semnalul la telefon fiind absent cu desăvârșire de pe acele meleaguri în care ne aflam noi. Cel puțin în rețeaua mea de telefonie mobilă. Adică în rețeaua la care aveam eu abonament, am vrut să zic. A nu se înțelege cumva faptul că eu aș deține respectiva rețea de telefonie mobilă căci nu am nici un chef să mă trezesc pe cap cu tot soiul de sugestii și de reclamații privind serviciile furnizate de rețea.

Alin, chiar dacă stătea agățat de funie precum un păianjen care este agățat de firul său, tot era atent la cele ce se întâmplau în jurul său și, înțelegând descumpănirea mea atunci când am realizat că nu am semnal la telefon, mi-a strigat: – Caută în buzunarul din dreapta al pantalonilor mei! Eu am telefonul pe o altă rețea decât al lui tălică. Poate avem noroc și prinde semnal.

Noroc am avut. Semnal era, dar fatalitatea se părea că nu își jucase încă toate atuurile. Pentru a-i putea debloca telefonul, aveam nevoie de amprenta lui, ori despre Alin al meu mai degrabă puteai să spui că se aseamănă cu marele Flămânzilă la apucături decât cu Păsări-Lăți-Lungilă la elasticitate, ca să-și întindă mâna până la mine și să-și deblocheze gadgetul. Oricum, dacă ar fi fost el așa de elastic, era de mult salvat. În acele momente chiar nu am știut ce să mai fac, așa că am început să strig în gura mare după ajutor, doar-doar m-o auzi careva și va veni să ne scoată de acolo. Deja răgușisem de-a binelea, dar ajutor tot nu primisem.

Vremea a înaintat tăcută, soarele se prăvălise binișor înspre cuibarul nopții, iar noi tot acolo eram. Scena era oarecum nostimă în felul său, dar privită numai din exterior, deoarece, în ceea ce ne privea pe noi, și mai ales pe Alin, cel care abia se mai putea ține de funie, având mâinile amorțite de-a binelea și pe care îl arsese din plin soarele amiezii și după amiezii, pe partea vizibilă a corpului său, bineînțeles, parte care acum era în mare proporție acoperită de hoardele de țânțari flămânzi și care nu se sfiau a-l goli de sânge, situația era din plin condimentată cu tragism. Și să nu vă mai zic faptul că pelicanul cel de la care pornise tot necazul nostru se salvase de unul singur cu destul de mult timp în urmă, zburând peste stufuri fără a ne învrednici măcar cu o privire de mulțumire. Chiar dacă nu îl salvaserăm noi, măcar ne oferiserăm să o facem, cel puțin Alin, iar până la urmă și intenția contează, nu?

Altceva ce aș putea să vă mai spun decât că, în toată după amiaza aceea, în reprize, ba am tras de funie până la epuizare, ba am strigat în gura mare după ajutor, uneori fiind acompaniat și de Alin, până rămâneam fără voce; însă totul a fost în zadar. Ideea e că, atunci când pierise din mine orice speranță, iar din Alin începea să se prelingă și cea din urmă putere, la ceasul acela tainic de amestecare a zilei cu noaptea, a dat peste noi un pescar băștinaș aflat într-o barcă ce avea și vâsle. După ce s-a crucit vreme de câteva minute bune văzând în ce situație eram, omul ne-a scos de acolo. Mai întâi l-a salvat pe Alin, cel care abia mai răsufla, având tot corpul amorțit, ars de soare și mușcat din plin de țânțari, și având și palmele însângerate de la atâta timp cât se ținuse strâns de funie, după care m-a ajutat și pe mine să eliberez barca. Norocul nostru că venise omul să-și verifice sculele în care se agățase pelicanul, căci altfel probabil că în balta aceea am fi înnoptat, iar în dimineața următoare nu se știe dacă l-aș mai fi aflat pe Alin la capătul funiei.

Doamne-ferește!

The post Vâslind printre știucile, pelicanii și oamenii deltei appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Charles Waterman

***

Continuând tot în termeni matematici, ne aducem cu toții aminte despre Teorema (sau Metoda) reducerii la absurd (argumentum ad absurdum = dovedire prin absurd), care este „un raționament în care se presupune că ceea ce trebuie demonstrat nu e adevărat și, prin deducții logice, această presupunere duce la o absurditate“. Există un număr foarte mare de oameni, dintre care fac parte și destul de mulți pescari, ce consideră că bibanul este o specie de pești care nu reprezintă niciun interes, nici culinar și nici pentru pescuit, afirmații care, ambele, sunt catastrofal de false, iar astfel respectivii nu numai că nu consideră bibanul a fi ceva de valoare, dar îl și desconsideră pe de-a-ntregul, de multe ori auzind venind din partea lor întrebarea: Dar ce, bibanul este pește?

          Neputând considera această stupidă întrebare ca fiind o teoremă, cred totuși că am putea să denumim întreaga încercare de discreditare a bibanilor ca fiind o adevărată teorie de bagatelizare a importanței acestora, o conspirație chiar de a aduce în mod voit umbrire unui foarte important reprezentant al percidelor din apele noastre.

          Cu vreo lună în urmă, având o discuție cu cineva, un pescar de staționar, și venind printre altele și vorba despre bibani, omul mi-a zis, destul de amuzat fiind el în acele momente, că are un amic ce pescuiește la spinning și care i-a spus că pescuitul la bibani este ceva foarte frumos, lui însă nevenindu-i nicicum să creadă așa ceva. Și chiar astăzi, mai de dimineață, în timp ce vorbeam cu un bun amic undițar, acesta la un moment dat a spus: „- Pe mine nu mă interesează să prind bibani, nu îmi place“, dar atunci când l-am întrebat dacă i-a pescuit vreodată cu năluci artificiale a spus că nu, că nu a dat niciodată în mod exclusiv după bibani, iar cei pe care i-a prins până acum i-a prins doar în mod total accidental, în timp ce pescuia cu râme sau cu viermi după pești pașnici, precizând că de fiecare dată a avut în cârlige doar exemplare de mici dimensiuni. Așadar, și ignoranța se pare că joacă un rol destul de nefast în această teorie pescărească anti bibani.

          Eu unul, din momentul în care am descoperit cu adevărat ce înseamnă pescuitul cu artificiale al bibanului, și mai ales unditul acestuia cu năluci suple, adică cu gume, am înțeles ceea ce înseamnă a pescui cu adevărat tehnic, deoarece în acest gen de pescuit lansetarul este cel care propune și dictează jocul nălucilor prin apă parcă mai mult decât în alte cazuri și, bineînțeles, că m-am îndrăgostit iremediabil de acest minunat mod de a pescui, așa după cum am și recunoscut nu o dată până acum în scrierile mele anterioare.

 Acum, la ceasurile acestea de toamnă veritabilă în care am ales a înșira prezentele slove pe hârtie, acum când apele devin din ce în ce mai reci și brumele matinale sunt tot mai dese și mai groase, mi-am dedicat ultimele două partide de pescuit aproape exclusiv bibanului și, chiar dacă știam dinainte că locurile în care mi-am propus să pescuiesc nu țin exemplare mari, acest lucru nu m-a împiedicat în a mă bucura câteva ceasuri de atacurile nervoase și de drilurile foarte intense cu bibanii zonelor respective, indiferent de mărimea acestora. Plăcerea de a-i pescui, cel puțin în cazul meu, depășește cu mult dorința de a avea doar capturi mari.

          Nu pot să neg faptul că bucuria pe care o resimt atunci când pescuiesc este în mare măsură direct proporțională cu mărimea peștilor pe care reușesc să-i ademenesc în cârlig, dar în cazul bibanilor acest lucru este înlocuit de multe ori de activitatea lor frenetică, de cumplitele momente de foame crâncenă pe care mi-a fost dat nu o dată să le observ la dânșii, astfel încât starea de permanentă încordare și de maximă atenție în care mă ține pescuitul lor compensează cu brio mărimea capturilor.

          Acum nu cumva să înțelegeți că șuieratul strident al firului și scrâșnirea grea a mulinetei nu îmi sunt cunoscute, deoarece în decursul vremii am prins destul de mulți bibani mari, unii dintre ei fiind chiar foarte mari.

Exact din acest punct de vedere, cel al bibanilor mari, pot să afirm faptul că prezentul sezon de pescuit, per ansamblul său, s-a consumat în cea mai mare parte doar sub egida acestora, a bibanilor extrem de bine crescuți, dar și extraordinar de răi și de bătăioși în dril. Au mai fost ei și alți ani până acum bogați în exemplare mari de vărgați, dar parcă anul acesta i-a întrecut pe toți. Începând de imediat ce s-a încheiat prohibiția pe apele publice și până înspre toamnă, am reușit a da de dânșii aproape cu regularitate.

              Și vă asigur eu că nu sunt singurul undițar din lume îndrăgostit până peste poate de pescuitul bibanului, deoarece cunosc un număr destul de mare de confrați de lansete aidoma mie, așadar bibanul chiar înseamnă foarte mult din punctul de vedere al pescarilor de pretutindeni.

          Iar din punct de vedere culinar, chiar și eu, cel care sunt un non-consumator aproape total de pește, pot spune cu siguranță faptul că bibanii sunt foarte gustoși, fiind poate chiar cei mai gustoși pești de pe la noi, asta, bineînțeles, dacă sunt gătiți așa cum trebuie și de niște mâini pricepute, dar cum acest capitol, cel al gastronomiei pescărești, nu face parte din prezenta mea cărțulie, o să închei aici orice altă referire la el.

          Așa după cum ați observat, chiar dacă am început acest mic intermezzo dedicat bibanilor cu enunțarea metodei reducerii la absurd, eu nu am apelat la așa ceva pentru a vă vorbi despre importanța acestor pești, ci am ales a vă prezenta doar unele evidențe și experiențe personale din domeniul unditului acestora.

          Iar în ceea ce îi privește pe ignoranții în pescuitul bibanului, doar un singur lucru vreau să le transmit acestora: „Habar nu aveți ce pierdeți!“

The post TEORIA REDUCERII BIBANULUI LA ABSURD appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 Aristotel

***

Postulatul lui Euclid ne învață că: „Printr-un punct exterior unei drepte trece o singură paralelă la dreapta dată.‟

Privind această celebră axiomă matematică puțin și din punctul de vedere al pescuitului, nu cred că este prea forțat să spunem următoarele:

„Prin orice punct exterior unor știuci pot trece o mulțime de pescari paraleli cu pescuitul știucii.‟

Eu zic că este perfect adevărat enunțul meu și sunt absolut convins de faptul că îmi dați, și de data aceasta, dreptate, și tocmai de aceea propun să îl denumim, pe respectivul enunț, nici mai mult nici mai puțin decât: Postulatul Știucii.

          Primii pescari pe care îi identificăm a fi paraleli cu pescuitul știucii sunt în mod clar pescarii strict de staționar, adică acei pescari care caută a pescui exclusiv doar pești pașnici.

          Dar…, dar… nici cu cei care se cred mari maeștri în unditul răpitoarelor colțate din apele patriei noastre dragi, și nu numai, nu îmi este rușine…, căci uneori, poate chiar de multe ori, se încadrează perfect și ei în tagma undițarilor paraleli, poate doar de moment ce-i drept, cu prinsul știucilor.

          Să nu îmi spuneți careva dintre dumneavoastră că nu ați avut nicio gherlă până acum, așa după cum sunt denumite în jargon pescăresc acele partide de pescuit care se încheie cu zero rezultate pentru undițari, și că de fiecare dată atunci când ați ieșit la pescuit știuci ați avut capturi, pentru că nu o să vă cred nici în ruptul undiței.

          Dacă ar fi să mă iau ca exemplu etalon doar pe mine însumi, cred că aș putea umple pagini întregi cu acele pescuieli zadarnice, în care nu am zărit nici măcar vreo umbră de știucă prin ape, nu tocmai exemplificările acestora în carne și dinți. Dar cum eu cunosc o mulțime de pescari despre care știu sigur că au pățit și ei același lucru de multe și de nenumărate ori… rezultă că paginile pe care le-aș putea scrie despre nereușitele lor ar alcătui nu doar un singur volum, ci mult mai multe, iar dacă ar fi să scriu despre eșecurile tuturor pescarilor de știucă de pe mapamond probabil că aș epuiza întreaga cerneală din lume, așa că mai bine o să mă abțin a scrie despre aceste lucruri și o să mă preocup doar de insuccesele mele.

          Poate cel mai răsunător dintre toate rateurile mele privitoare la știuci l-a reprezentat toamna unui an abdicat din funcție nu cu prea mult timp în urmă, atunci când în tot sejurul de o săptămână din Delta Dunării nu am fost în stare să amăgesc cu nălucile mele nici măcar o mârliță, oricât de mică ar fi fost ea.

          Însă, strict ca intensitate a dezamăgirilor trăite, consider eu că pe primul loc se situează acele momente în care vezi clar știuca atacând peștișorii din anumite locuri și oricât ai încerca să o chemi la momelile tale artificiale ea te refuză în modul cel mai nonșalant, ignorându-te în totala totalitate a modurilor în care se poate manifesta ignorarea.

          Atunci îți vine să…, și să…, dar asta depinde de fiecare pescar în parte, adică de modul în care se manifestă el în astfel de situații neplăcute, și apoi să o trimiți înapoi la originile ei biologice, ceea ce și faci imediat cu gândul, căci cu fapta nu ai cum o face fiindcă știuca este total absentă.

Tot în capitolul legat de sentimente dezolante și de negre dezamăgiri cred că se încadrează și acele clipe, uneori pot fi chiar ore în șir, când pescuiești asiduu pe unele locuri cunoscute ca fiind productive, de simți că efectiv ți se desprind brațele din umeri, când schimbi nălucile și tehnicile mereu și mereu, și nu ai parte de niciun atac sau urmărire, ci doar de multă și crâncenă dezamăgire. Singurul lucru pe care l-ai mai putea schimba atunci ar fi pescarul, dar cum nu ne putem înlocui chiar pe noi înșine, cel mai bine este, zic eu, fie să te ambiționezi, până la absurd chiar, continuând a face ceea ce faci, indiferent de rezultate, fie să înlocuiești specia peștelui țintă, așa cum procedez eu de cele mai multe ori în astfel de cazuri, alegând a pescui ceva ce este mult mai cooperant și mai activ decât știuca cea încăpățânată și super mofturoasă.

Da, așa după cum am spus și ceva mai sus, pescuitul știucii presupune efectuarea în mod repetat a zeci și zeci, uneori poate chiar sute, de lanseuri până să primești vreun răspuns concret din partea cumetrelor din adâncuri, fiind așadar un pescuit destul de solicitant din punct de vedere fizic, dar și psihic. Legat de acest aspect, am cunoscut pe cineva, un pescar convertit înspre spinning destul de recent, care a început pescuitul răpitorilor dând în special după bibani, părându-i-se astfel că lucrurile nu sunt prea complicate, dar care a avut un șoc total atunci când a început să caute în cod concret și exclusiv știuca. Nu își putuse închipui el vreodată că pe lângă multa muncă pe care o depunea, cazanul frustrărilor și al deziluziilor în care începuse a se scalda din plin putea fi atât de mare și de adânc.

Desigur că există și unele momente de totală înfrățire a neamului Esox cu pescarii, atunci când nu trebuie să știi prea multe despre spinning pentru a prinde știuci, dar aceste momente sunt din ce în ce mai rare și din ce în ce mai izolate, ele reprezentând în zilele noastre adevărate excepții.

Regula de bază care se evidențiază este aceea că pescuitul știucii presupune mută muncă și experiență, multă căutare, multă încordare și, bineînțeles, și multă ocară aruncată dinspre mal sau din barcă direct înspre ape, buruieni, agățători și, mai ales, pești.

Așadar, concluzia care reiese clar din demonstrația mea desprinsă din anii mulți de pescuit pe care îi am la activ, este aceea că noi, pescarii jinduitori de știuci, de mult mai multe ori suntem paraleli decât tangențiali cu răpitorii pe care îi căutăm.

Dar cum adevărații undițari nu renunță niciodată, și acesta este cu siguranță cel mai important lucru, jocul de-a știuca și pescarul va merge mereu mai departe.

The post POSTULATUL ȘTIUCII appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Replică din filmului Operațiunea Monstrul (1976)

După cum am tot recunoscut de-a lungul timpului, ieșirile mele la pescuit în Delta Dunării nu sunt multe, dar totuși, în ultimul timp, an de an, ele încep să se adune.

Chiar dacă mulți din cei care merg cu regularitate în deltă nu văd nimic ieșit din comun la partidele de pescuit pe care le fac ei acolo, pentru mine însă ele reprezintă puncte de reper aparte și amintiri de neuitat, așa că, având bineînțeles și acordul dumneavoastră, o să vă povestesc în câteva rânduri experiențele mele recente, chiar din toamna acestui an, din acest univers pescăresc aparte și mirific care este inegalabila Deltă a Dunării noastre străvechi, experiențe pe care le-am trăit alături de doi foarte buni tovarăși pescari: M.M. și G.P.

***

ȘI-A DAT DOMNUL ȘTIUCĂ

Răsăritul timpuriu al zilei următoare ne-a găsit biciuind deja plini de ardoare locurile din prima zi. Plini de ardoare, dar și plini de nădejdi. Uitasem să specific.

Încă de la primele aruncări, câțiva frați bibani, nervoși nevoie mare, au început groaznic a mă certa pentru faptul că le întinam încă de la o oră atât de matinală teritoriile, și nu s-au lăsat până  ce nu mi-au molfăit cu mare nervozitate nălucile, rupându-le cozile cu regularitate.

„Gumele astea să fie singura mea pagubă de azi“, gândeam eu atunci, amintindu-mi fără nici un strop de delicatețe de cioata cu care mă răfuisem în ziua precedentă. Să aveți mereu lansete de rezervă la voia atunci când mergeți la pescuit, dragii mei, mai ales dacă este departe de casă, căci nu se știe niciodată peste ce cioate sau peste ce alți dușmani fracturatori de undițe puteți da!

La un moment dat, în plin stagiu de destrăbălare vărgată, adică în plină acțiune de hrănire a bibanilor, numai ce am simțit în fir și în lansetă un șoc mult mai puternic, un șoc venit parcă dintr-o altă categorie a atacurilor de până atunci, și instantaneu am simțit firul undiței a fi liber și ușor, ca și cum nu ar mai avut nimic la creștetul său umed.

Cei dintre dumneavoastră care sunteți pescari sunt absolut convins că ați înțeles imediat despre ce anume a fost vorba, dar deoarece sunt și foarte mulți, trag eu speranță, cititori ai acestor rânduri care nu fac parte din tagma jucăușilor de lansete, o să explic în câteva cuvinte totul, nu de alta, dar nu vreau să las în urmă oarece frunți încrețite a mirare, căci ridurile, de orice fel ar fi ele, știm cu toții că nu sunt bune. Și nici dorite de nimeni nu sunt. Asta e clar.

Doamna Știucă – denumită de către domnii specialiști Esox Lucius, Pike de către domnii urmași lui nea Willy – cel ce-a avut într-o vară visul unei nopți, curată comedie, ce mai, dat naibii cu talentul său cu tot, Shakespeare ăsta, Brochet de către domnii care sunt de o națiune cu tatăl muschetarilor, cel botezat Alexandre și născut Dumas, sau Hecht de către domnii din țara care l-a făcut cadou lumii pe marele Johann Sebastian Bach – este un pește răpitor care are în gură niște dinți nemaipomenit de tăioși, iar acești dinți adesea mutilează firele pescarilor, tăindu-le ca și cum ar folosi foarfeci. De aceea se impune ca la pescuitul știucilor să se folosească înaintași speciali la firul principal, înaintași care să reziste colților ascuțiți ai acestora. Se găsesc în comerț sau se pot face acasă de către pescari, din materiale speciale, acești înaintași despre care am vorbit, deci nu sunt greu de procurat. Eu, neavând atunci un astfel de înaintaș montat la fir, am suferit paguba meritată din partea știucii care mi-a atacat guma, luând-o apoi cu ea ca pe o amintire, sau ca pe un trofeu, sau pentru ce alta anume o fi luat-o. Știu doar faptul că ea a luat-o între fălci, iar în rest chiar nu știu și nici nu mă interesează prea mult cum au stat lucrurile.

Am schimbat imediat lanseta cu una echipată regulamentar pentru pescuitul cumetrelor dințate și apoi am început a cerceta și a tot întreba apele dacă este adevărat zvonul cum că adăpostesc știuci hoațe între undele lor.

Prea mult nu am avut de așteptat răspunsul la această întrebare căci, după un nou atac debordant al nălucii, lanseta mea a prins a se încovoia tot mai tare și a tresălta sistematic sub impulsurile oferite de prădătorul devenit dintr-o dată pradă.

Ce ți-e și cu viața asta, nu? Acum ești cel mai mare și mai tare, semănând cumplită teroare printre neprihănitele ființe ale umedului și, într-o clipă doar, ajungi a te zbate cu maximă disperare pentru libertatea ta.

Viața te urcă și tot viața te doboară. Așa este de când lumea. Câți oare dintre semenii noștri care au ajuns a gusta din aerul super rarefiat al înălțimilor celor mai înalte ale succesului sau ale bogățiilor nu au avut parte de astfel de căderi, care mai de care mai drastice, în genunea perfectului anonimat și a uitării sau în cea a luciei penurii? Și câte astfel de căderi vor mai avea loc de acum înainte…., oho, stați voi liniștiți, dragilor…, numai Domnul știe, căci, atâta timp cât vor fi oameni pe pământ, aceștia vor fi purtați mereu în sus și în jos de valurile nestatornice, poate chiar crude, ale vieții.

Despre valurile de atunci din jurul bărcii noastre pot spune doar că la acea oră, încă destul de matutină a zilei, erau ca și inexistente, vântul dând dovadă de o crasă lenevie, doar valurile știucii mele  fiind singurele care au mototolit vremelnic perfecta netezime a cearșafului umedului deltaic.

Și acela avea să fie doar începutul unei adevărate parade cu știuci pe care ne-a propus-o, mai mult decât binevoitoare, scena bălții unde pescuiam.

Pot spune, fără a greși, că au urmat niște momente memorabile, ceva de genul:

Pescarul a dat, știuca a luat, fie pescuitul mereu lăudat!

Mai corect spus, pescarii au dat și știucile au luat, la plural, nu la singular așa după cum am spus eu inițial, deoarece și amicii mei, amândoi, au început a mulina înspre barcă, una după alta, știuci, știuci, și iar știuci. Numai știuci.

Pardon! Am greșit, vă rog să mă scuzați! Și iarbă – buruiană – multă am început toți trei să aducem în mod regulat la barcă în cârligele nălucilor noastre, căci zonele de acest fel, cu multe agățături submerse, s-au dovedit a fi sălașurile cele mai sigure ale respectivelor răpitoare solzoase. Foarte interesante erau acele driluri în care știucile veneau înveșmântate în pături groase de verdeață, dar nu cred că trebuie să vi le descriu eu, drilurile respective, deoarece știți și voi cum stă treaba, iar dacă încă nu știți, aveți tot timpul din lume să aflați de acum înainte. Trebuie doar să încercați. Adică să mergeți la pescuit. Hai, curaj, că pescuitul nu mușcă! Doar știuca.

Tocmai pentru a încerca să păcălesc cumva respectivele agățători, în timp ce evoluam scenic chiar în largul antreu al unui golf întins, mărginit în partea sa stângă de stuf și apoi de un talian, iar în partea sa dreaptă de niște pletoase sălcii și apoi de un alt talian, am schimbat năluca cu una dintre cele mai mici linguri oscilante pe care le aveam atunci la mine, lingură care, pe lângă faptul că avea o greutate destul de redusă, era echipată și cu o ancoră destul de micuță.

Este o vorbă celebră printre pescari care zice: „Momeală mare, pește mare.“. Atunci însă nu a fot deloc așa. La cea mai mică nălucă dedicată știucilor cu care am pescuit în acea zi am prins cele mai mari exemplare ale întregii noastre expediții pescărești de anul acesta din Delta Dunării.

Spre după amiază s-a pornit tot mai tare vântul, îngreunându-ne din ce în ce mai mult pescuitul, dar ne-am mutat chiar la buza stufurilor, urmând linia acestora, și am continuat a prinde știuci, chiar dacă majoritatea dintre ele au fost doar de categorie mică, dar măcar nu am stat degeaba.

În ziua următoare, ultima a expediției noastre deltaice, tot acolo, pe acel lac, am fost și tot cu multe, unele dintre ele fiind chiar frumoase, știuci ne-am răfuit noi până în momentul în care, pe la ceasurile amiezii, Eol, fiind probabil mult prea invidios pe rezultatele noastre pescărești, s-a răsculat cu mult prea turbată furie asupra lumii lacustre, făcând balta întreagă să geamă și să fiarbă în spume și în valuri din ce în ce mai mari, determinându-ne a ne muta cu barca pe canale, acolo unde, parcă anume pentru a-i face în ciudă ofticosului zeu al vântului, am dat de niște bancuri deloc seci de bibani și bibănoi nevrotici, așa că au urmat, până la fuga soarelui către asfințit, alte clipe de destrăbălări pescărești de neuitat.

Atunci când am simțit noi coborând peste baltă adierea răcoroasă a înserării, imediat am și purces la drumul spre casă, fiind cu adevărat împăcați și liniștiți ca pescari după întreaga agitație a acelei zile.

Împăcarea și liniștea ca oameni, ca iubitori de frumos și de natură, ne-am regăsit-o admirând peisajele deltei, așa după cum am făcut în fiecare dimineață și în fiecare seară cât am stat acolo, peisaje mai mult decât fantastice și pe care le-am descris de atât de multe ori până acum în lucrările mele mai vechi încât m-aș acuza eu însumi de repetitivitate dacă aș mai face-o încă o dată.

Vreau doar un singur lucru să vă mai spun și apoi voi pune capăt acestei foarte scurte evocări a excursiei noastre halieutice din deltă de anul acesta:

 Nu ratați, oameni buni, niciodată ocazia de a vizita Delta Dunării, deoarece aceasta este un tărâm binecuvântat, un tărâm de poveste, un tărâm unde te simți cu adevărat liber, descătușat și deconectat de la toate nimicniciile cotidianului!

*

SFARSIT

The post DE PRIN DELTĂ ADUNATE – ȘI-A DAT DOMNUL ȘTIUCĂ appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Replică din filmului Operațiunea Monstrul (1976)

După cum am tot recunoscut de-a lungul timpului, ieșirile mele la pescuit în Delta Dunării nu sunt multe, dar totuși, în ultimul timp, an de an, ele încep să se adune.

Chiar dacă mulți din cei care merg cu regularitate în deltă nu văd nimic ieșit din comun la partidele de pescuit pe care le fac ei acolo, pentru mine însă ele reprezintă puncte de reper aparte și amintiri de neuitat, așa că, având bineînțeles și acordul dumneavoastră, o să vă povestesc în câteva rânduri experiențele mele recente, chiar din toamna acestui an, din acest univers pescăresc aparte și mirific care este inegalabila Deltă a Dunării noastre străvechi, experiențe pe care le-am trăit alături de doi foarte buni tovarăși pescari: M.M. și G.P.

***

O SĂ RUP EU JOARDA DE TINE!

Se știe că, de regulă, atunci când omul dă de bine nu se mulțumește cu ceea ce are, ci vrea să aibă tot mai mult. Așa este, bineînțeles, și cu pescarii.

Chiar dacă aflaserăm locuri bune, cu potențial piscicol însemnat, noi nu am dorit a continua tot pe acolo pescuitul, astfel că în următoarea zi am purces a cerceta alte zone ale deltei, pe unde nu mai fuseserăm până atunci la pescuit niciunul dintre noi, pentru a căuta știucile cele mărețe pe care încă nu le prinseserăm în expediția noastră deltaică, dar la care visam desigur toți trei.

Balta pe care o alesesem atunci a fi ținta călătoriei noastre ne-a întâmpinat mai întâi cu un canal care se înfunda brusc în niște plauri, făcându-ne a ocoli pe un alt canal pentru a putea pătrunde în cele din urmă în ea, iar apoi cu niște ape stricate și sulfuroase, pline de spume urâte, chiar în gura de vărsare a canalului respectiv. Dar cu cât am înaintat mai mult spre sud-est, pe lângă perdeaua groasă a stufului, am început a afla o apă din ce în ce mai curată și mai limpede, chiar dacă se prezenta lumii sub o nuanță ușor negrie. „- Este de la o buruiană anume pe care o ține balta aceea‟; ne-a informat seara gazda noastră atunci când am chestionat-o asupra aspectului culorii apei aceleia, neagră, dar totuși deosebit de limpede.

Prinzând noi curajul de care aveam nevoie pentru a pescui în apa care se tocmea parcă văzând cu ochii cu cât pătrundeam mai adânc în incintă, am început a prinde și oarece știuci, dar tot din clasa inferioară știucilor corpolente și bine crescute.

Pixuri, stilouri, mârlițe. Acestea erau cadourile pe care le primeam în mod aproape constant de la balta aceea, doar G.P prinzând la un moment dat un exemplar ce s-ar fi putut numi pe drept cuvânt știucă, iar acest lucru ne-a determinat în cele din urmă să părăsim locul, pe la ora amiezii, pornind spre o altă baltă care era tot încă nedublata de niciunul dintre noi trei.

Apa care pătrundea în balta respectivă era deosebit de tulbure, dar în zare, spre malul din nord al lacului, se zărea, sclipind sub bătaia soarelui, azurul dătător de speranțe al apelor limpezi.

Am purces acolo imediat, dar nu am găsit nicio știucă, oricât de mică sau de mare ar fi fost ea. Doar multă buruiană Chiar foarte multă.

După vreo două ceasuri de cazne în van, am ieși de acolo.

Apele erau în creștere, iar canalele începuseră a prinde curenți din ce în ce mai puternici. Acest lucru, cel puțin în teorie, ar fi trebuit să fie foarte bun pentru pescuitul percidelor, adică al bibanilor și al șalăilor.

Am abordat, pe rând, mai multe intersecții de canale, dar rezultatele au fost mai mult decât îndoielnice. Doar vreo doi minioni bibani și o cioată solidă. Atât bibanii, cât și cioata, s-au dedat la gumele mele. Dacă vărgații s-au deranjat, de nevoie, să iasă din apă pentru a mă saluta, cioata însă s-a dovedit a fi foarte încăpățânată, deoarece nici măcar atunci când a fost extrem suduită și nervos zgâlțâită de către subsemnatul nu a dorit a se urni din locul său. Ba, mai mult, și-a luat ca amintire și vârful lasetei mele, cel care a cedat la un moment dat de la atâtea smunciri la care îl supuneam, emițând un pocnet strident, pocnet ce mi-a sfredelit o bună bucată de vreme urechile. Știu că atunci a fost a fost exclusiv vina mea, dar am preferat totuși să vă prezint dumneavoastră situația ca și cum ar fi fost vina cioatei. Un lucru perfect omenesc aș zice, acela de a da vina mereu pe alții și de a nu ne asuma responsabilitatea pentru nimic dacă se întâmplă ceva rău, nu-i așa? Dar cred că nici nu mai trebuie să vă întreb. Știm cu toții cum stă treaba.

Cum stătea atunci treaba în portul din zonă am vrut să verificăm noi mai apoi, port în care, cu alte ocazii, chiar prinseserăm foarte mulți pești, bibani în special, dar și numeroase știuci tinere.

Numai că acum, iată că o singură surată colțată a dorit să ni se prezinte dintre apele limpezi ale ”bazinului‟, așa cum numesc oamenii locului acel mic port dunărean.

Abia în ultima intersecție de canale pe care am probat-o în seara acelei zile am dat cu adevărat de niște bibani care nu țineau niciun fel de regim alimentar, printre care s-au amestecat și câteva roșioare destul de corpolente, și care ne-au delectat cu atacurile lor nervoase, făcându-mă pe mine cel puțin să mai uit de neîmplinirile pescărești și de pierderile materiale de peste zi.

Mâine vom schimba foaia și vom merge din nou pe locurile din ajun. Hotărârea fusese deja luată în totală unanimitate.

” – Să te văd acum, cioată urâtă, cui o să îi mai rupi tu lanseta! Mie în niciun caz. Ha! Ha! Ha!‟

Apropos, să știți că propoziția de mai sus s-a vrut a fi un fel haz de necaz, așa că vă rog să o tratați ca atare! Mulțumesc!

VA URMA

The post DE PRIN DELTĂ ADUNATE – O SĂ RUP EU JOARDA DE TINE! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Replică din filmului Operațiunea Monstrul (1976)

După cum am tot recunoscut de-a lungul timpului, ieșirile mele la pescuit în Delta Dunării nu sunt multe, dar totuși, în ultimul timp, an de an, ele încep să se adune.

Chiar dacă mulți din cei care merg cu regularitate în deltă nu văd nimic ieșit din comun la partidele de pescuit pe care le fac ei acolo, pentru mine însă ele reprezintă puncte de reper aparte și amintiri de neuitat, așa că, având bineînțeles și acordul dumneavoastră, o să vă povestesc în câteva rânduri experiențele mele recente, chiar din toamna acestui an, din acest univers pescăresc aparte și mirific care este inegalabila Deltă a Dunării noastre străvechi, experiențe pe care le-am trăit alături de doi foarte buni tovarăși pescari: M.M. și G.P.

***

GURĂ CASCĂ

Noaptea era încă stăpâna de necontestat a lumii la acele ceasuri, dar urletele șacalilor mă treziseră din somn.

Stăteam pe pat și le ascultam văicărelile coborâte parcă din Hades, chinuindu-mă să adorm din nou, dar se părea că somnul din mine plecase de tot, pierzându-și urma peste ape și stufuri.

          Și uite așa, încetul cu încetul, timpul a trecut, șacalii și-au încheiat și ei în cele din urmă lugubrele lor concertele, dar nu fără o sumedenie de bisuri care de care mai dezacordate, cocoșii s-au apucat meticuloși a-și trâmbița zorii, iar eu nu am mai reușit să adorm nici măcar o secundă.

Urma o lungă zi de pescuit, după cum tot lungă avea să fie și călătoria noastră cu barca spre lacul pe care-l vizam.

Nici nu a apucat bine dumnealui Soarele să-și ridice musteața din spuma umedului deltei că noi deja goneam, la bordul ambarcațiunii noastre, către locul mult visat, loc al cărui nume ni-l șoptiseră plini de amabilitate unii cunoscuți de-ai noștri, cunoscuți care ne asiguraseră totodată că zona respectivă era doldora de știuci flămânde și de bibani mai mult decât babani.

Și iată că atunci când printre vârfurile încă verzi ale stufurilor începea a se iți boțul portocaliu al astrului zilei, noi ne aflam deja la destinația aleasă.

          În general, atunci când primești un pont despre un loc anume, mai ales în Delta Dunării, mergi plin de încredere acolo, cu visarea și cu speranța la cote maxime, hotărât a face prăpăd printre prădătorii locului acela. Numai că, odată ajuns pe balta respectivă, cam stai și te uiți nedumerit tot roată, la cât de mare e locul, și te întrebi de unde ar fi cel mai nimerit să începi pentru a avea noroc cât mai repede, fără a bate prea mult apa în gol cu lanseta. Așa și noi. Am oprit barca și am pornit a privi în stânga și în dreapta, înainte și înapoi, abia reușind a vedea depărtatele margini ale lacului. Numai că noi nu ne uitam roată pentru a ne alege un loc din care să începem, ci căutam exact locul de unde trebuia să pornim pescuitul, mai exact căutam acele indicii concrete pe care ni le transmiseseră amicii noștri atunci când ne-au descris locația cea mai bună pentru undit din întreaga acea baltă.

          Și așa cum se întâmplă de multe ori atunci când informațiile sunt transmise prin telefon, nu am găsit reperele pe care le căutam și deoarece dorința de a pescui era net superioară răbdării de a căuta mai departe, am ancorat barca și ne-am dedat desfătărilor halieutice. Desfătări, vorba vine, căci apa era de-o nuanță care amintea cu mare ardoare de celebrul nămol de la Techirghiol și care numai la pescuit nu te îmbia, chiar și nălucilor fiindu-le probabil frică să nu se rătăcească prin tulbureala aceia.

          Și totuși…, și totuși iată că la un moment dat, cam după vreo cincisprezece – douăzeci de minute de pescuit în van, am simțit în lansetă un zvâcnet. Doar atât, un zvâcnet. Dar a fost suficient pentru a-mi face inima să galopeze nebună și în mine speranța să renască subit. După vreo alte trei, patru lanseuri a venit și primul pește. Un biban foarte voinic, dar care prezenta o culoare ternă, ștearsă, cenușie, urâtă chiar, împrumutată probabil de la culoarea apei de acolo.

L-au urmat apoi și alți frați de-ai săi, unii mai mici, alții la fel de mari ca și el, dar nici urmă de știuci, iar cum amicii mei nu reușiseră să dea nici măcar de bibani, am ales a ne muta locul mult mai spre sud față de unde eram atunci.

Și uite așa, navigând încet în direcția aleasă, după un cot mare de stuf am deslușit în cele din urmă și semnele pe care le căutaserăm zadarnic dimineață.

Eram deci pe zona cea bună. Și apa în acea parte a bălții avea o cu totul altă culoare, bătând bine acum înspre turcoaz.

„Printre taliane!‟ sunase îndemnul primit de la amicii noștri și, ca atare, printre taliane am început a pescui.

Pot să zic că bibanii de acolo parcă doar asta așteptaseră, nălucile mele, căci imediat au început a face mare harțag între dânșii, care din ei să le apuce cel mai repede și mai hotărât.

Era mult prea frumos atunci totul pentru a întrerupe distracția cu bibanii, chiar dacă amicii mei începuseră a găbui oarece știuci. Numai că, așa cum este de cele mai multe ori și în viață, ceea ce-i frumos nu ține mult, iar bibanii mei au început a fi din ce în ce mai trândavi, oprindu-și în cele din urmă de tot activitatea de hrănire. Or fi trecut probabil la siestă, ori cine știe la ce altceva anume.

Forțat de împrejurări, am început și eu a da după colțate, reușind a amăgi vreo câteva, dar numai din cele imberbe. Nici cele ale colegilor mei din barcă nu excelau ca mărime. Ne-am tot plimbat noi, pescuind în zig-zag printre multele taliane de acolo, dar știucile cele calificate cu adevărat în etapa superioară a vieții față de cea de mârliță nu am găsit.

Spre amiază am tras barca la umbră, sub niște sălcii din gura unui canal, și am prânzit și noi creștinește, înfruptându-ne cu multă poftă din sendvișurile pregătite de acasă. Apoi am trecut la cafele, țigări și la schimburi de impresii. Unde să mergem, unde să mai dăm, că parcă ne cam plictisiserăm toți de știuculițele acelea mai mult decât feciorelnice.

Unul dintre amici, M.M., s-a dovedit a fi cel mai practic dintre noi, căci a pus mâna pe lansetă și a spus: „- Hai să începem chiar de aici!”

După vreo trei ceasuri tot acolo eram. Nimeriserăm se pare pe un cuib nesecat de bibani mai mult decât nervoși, așa că nu ne-am îndurat a-l părăsi prea devreme.

Totuși, atunci când am început a simți că umbrele prind a se lungi tot mai tare, am plecat la gura unui alt canal pe care îl zăriserăm încă de dimineață.

Acolo am aflat alt zaiafet bibănesc. Mai târziu ne-am dus puțin și în celălalt capăt al acelui foarte scurt canal. Pesemne că acolo se ținea vreun congres ceva al bibanilor, căci erau toți numai din cei cu greutate. După care am probat și o margine de stuf, puțin după buza canalului. Altă strânsură de răpitori vărgați.

Vă întrebați probabil de ne-am tot mutat, ici și colo, dacă bibanii și-au căscat gura mare în fața noastră cu regularitate. Vă spun eu de ce, căci nu este niciun secret. Am făcut asta deoarece ne aflam abia în prima zi a excursiei noastre în Delta Dunării din anul acesta și am vrut să verificăm cât mai multe locuri pentru a ne putea face niște planuri cât mai exacte pentru zilele viitoare.

Nu i-am numărat pe bibanii care m-au vizitat în ziua aceea în barcă, dar cred că numărul lor a depășit bine o sută cincizeci de bucăți, dintre care minim o sută au fost din cei ce mi-au îndoit cu mare barbarie lanseta.

Dacă știucile au fost doar mici atunci, bibanii însă au fost cu adevărat grozavi, și astfel de pescuieli nu se uită ușor.

VA URMA

The post DE PRIN DELTĂ ADUNATE – GURĂ CASCĂ appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Organizator: Clubul Sportiv Aquamania

Loc de desfasurare: Lebada Luxury Resort  & SPA – Localitatea Crisan, Bratul Sulina – Delta Dunarii

Perioada: 02 – 05 Noiembrie 2023

02 Noiembrie – sedinta tehnica ora 18.00                               

03 – 04 Noiembrie – manse concurs

SPECII TINTA SI PUNCTAJ

Specii tinta: Punctează cei mai mari 4 pești prinși din speciile:

• șalău – minim 45 cm
• avat – minim 45 cm
• biban –  minim 25 cm
• știucă – minim 45 cm, cumulați în cele două zile de concurs.

Pentru fiecare set de 4 capturi prinse si eliberate din aceeasi specie, se acorda 100 puncte bonus.

Ex: Echipa a prins 4 bibani de minim 25 cm, primeste bonus 100 puncte peste dimeniunile cumulate ale celor 4 capturi, a prins si 4 avati de minim 45 de cm, mai primeste 100 puncte peste dimeniunile cumulate ale celor 4 capturi samd. Astfel o echipa poate sa primeasca 400 puncte bonus pentru 4 specii diferite X 4 capturi;

Sponsori oficiali: American Nautics, Lebada Luxury Resort&SPA, Marele Pescar, Exigent, AF Consulting, Kosarom, Pure Fishing

Parteneri: Active Design, HTGPS, ARBDD, Delta Spinning Club

Parteneri media: Fishing & Hunting Channel, Aerial View

PREMII

Premii de la American Nautics, Marele Pescar si Pure Fishing:

Locul 1 – Barca Smartliner 540 + Motor termic Mercury 115 L ProXS CT

Locul 2 – Motor termic Mercury MH EFI 25 CP si

                 Vouchere Marele Pescar in valoare de 2 x 700 euro

Locul 3 – Motor termic Mercury ELH EFI 20 CP si

                 Vouchere Marele Pescar in valoare de 2 x 400 euro

CMMC – Motor electric MotorGuide i-pilot si

                 Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro

Locul 4 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

Locul 5 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

Locul 6 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

Locul 7 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

Locul 8 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

Locul 9 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

Locul 10 – Vouchere Marele Pescar 2 x 100 euro si produse Abu Garcia si Plano

 Atentie: 

*Premiile sunt brute, ele se supun impozitarii conform legislatiei aflate in vigoare.

*Premiile enumerate mai sus sunt garantate de organizator.

Organizatorul mai poate adauga in plus fata de acestea, alte bonficatii sau premii pe care le va anunta inainte de startul competitiei.

Detalii suplimentare la Director de concurs:  Iorgulescu Cristian 0722.278.008

***

TAXA DE PARTICIPARE

5.000 lei  de echipa cu cazare de tip 1 sau 4.500  lei de echipa cu cazare de tip 2

Cazarile se fac functie de disponibilitate camerelor.

Cont: RO21 EGNA 1010 0000 0100 6673  – Vista Bank

Beneficiar: Asociatia Clubul Sportiv Aquamania

Detalii plata: taxa concurs AQM 2023  NUME 1, NUME 2

ATENTIE!

Avand in vedere limitarile privind numarul si tipul camerelor din locatia de cazare, validarea inscrierii la concurs se face telefonic sau prin WhatsApp de catre organizatori prin numerele de telefon: 0722.278.008 – Iorgulescu Cristian si 0749.063.063;

Inscrierile se pot anula cel tarziu pana la 19 octombrie 2023!!!

***

CONDITII DE PARTICIPARE

Concursul se desfasoara in sistem deschis, orice persoana poate sa se inscrie in competitie.

Concursul se desfasoara din barca, in echipe de cate doua persoane. Concurentii pot participa si singuri in barca, echipa avand in acest caz, o singura persoana si taxa de concurs se va plati integral;

Este obligatoriu ca barca sa fie condusa de o persoana care detine permis de condus ambarcatiuni conform legislatiei in vigoare.

La concurs pot participa si persoane care nu au implinit 18 ani, dar obligatoriu in barca cu coechipier cu vartsa de peste 18 ani. Daca persoana care insoteste minorul, nu este unul din partii acestuia, atunci este obligatoriu ca aceasta sa aiba declaratie notariala de la parint,  cu acordul acestora pentru participarea minorului la concurs, insotit de persoana respectiva.

Participarea la concurs este conditionata de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor: respectarea conditiilor descrise mai sus, respectarea procedurii de inscriere in concurs prin anuntarea intentiei de participare conform observatiei de mai jos, plata taxei de participare, validarea de organizator a participarii, semnarea in cadrul  sedintei tehnice a regulamentului competitiei.

*Organizatorul va infiinta un grup de WhatsApp cu toti participantii la competitie, in vederea comunicarii de informatii utile referitoare la concurs.

*Prin participarea la competitie toti concurentii isi asuma si vor respecta, conditiile impuse de proprietarul pistei, conditiile si prevederile din regulamentul de concurs.

The post AQM Challenge Cup – Editia I appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

 In timpul prohibitiei de anul trecut puteai sa gasesti stiuca spintecata si golita de icre peste tot prin balta, in timpul inghetului, pentru ca este mai usor sa transporti fara sa fii vazut borcanele cu icre, decat peste. In plus, adevaratul pariu al acestui jaf nu este peste ci icra, pentru ca un kilogram de icre de stiuca a ajuns la… botul barcii sa coste peste 250 lei. Mai nimic din aceste sume de bani, care ajung sa fie adevarate averi daca adunam tonele de icre ce intra in circuitul ilegal catre restaurante si pescarii, nu este fiscalizat. O … amnezie a autoritatilor a mai fost si in anii trecuti, cand pur si simplu prohibitia la stiuca nu a fost instituita, insa iata ca anul acesta jaful este institutionalizat. Acest lucru este cu atat mai grav, cu cat vocea care da vestea “buna” este chiar cea a reprezentatului celor care vor beneficia de acest atac direct la resursa piscicola a Deltei, in timp ce Adminstratia Rezervatiei si Ministerul Mediului tac vinovat. Nu pot incheia aceste randuri fara a aminti ca stiuca este vector important in dezvoltarea turismului in Delta Dunarii, singura activitate durabila in aceasta zona. Nu este de mirare ca stiuca mai supravietuieste numai prin incintele private, iar preturile pentru a putea pescui acest rapitor prin procedee sportive, devine din ce in ce mai prohibitiv, in timp ce apele publice ale Deltei sunt secatuite de peste cu largul acord al autoritatilor, in directa cardasie cu grupurile de interese care exploateaza direct resura piscicola din rezervatia Biosferei Delta Dunarii.

Declaratia Presedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Pescari din Delta Dunării, Lucian Sanda

The post Ne este draga stiuca, dar mai scumpe ne sunt icrele ei appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

ORGANIZATOR: LIGA ROMANA DE SPINNING si TRANSILVANIA PIKE CLUB
LOCATIE: Delta Dunarii, zona Uzlina, Isac, Chiril
PERIOADA: 17-19 iunie 2016
SPECII PUNCTABILE: Stiuca 40 cm – biban 25 cm
SPONSOR OFICIAL: Neumarkt
SPONSOR DE ETAPA: Best For Fishing, American Nautics, Luigi Ionescu, Doncafe.

PARTENERI: Fishing & Hunting, Rapitori Mania, Pescuitul Pentru Toti, Egreta Resort, Pensiunea Arinis

I. PROGRAM DE DESFĂŞURARE
Vineri – 17.06.2016
06:30 Start antrenament oficial
14:30 Final antrenament oficial
19:00 Sedinta tehnica + masa taraneasca, palinca, cafea, etc. – Egreta Resort

Sâmbăta – 18.06.2016
05.30 Intrarea pe apa – verificare barci, livewell, veste, etc.
06.30 Start manşa 1
14.30 Final manşa 1
16.30 Afişarea rezultatelor parţiale – Egreta Resort

Duminica – 19.06.2016
05.30 Intrarea pe apa – verificare barci, livewell, veste, etc.
06.30 Start manşa 2
14.30 Final manşa 2
16.30 Afişarea rezultatelor finale
17.30 Festivitatea de premiere – Egreta Resort

II. PREMII IN VALOARE TOTALA DE 28.610 LEI

Locul 1 – 4.500 LEI + voucher pt produse Herakles oferit de Best For Fishing in valoare de 1500 lei + motor electric Motorguide Xi5 80lbs 60″ 24 Volt Wireless, Sonar & Pinpoint GPS in valoare de 7.650 lei, oferit de American Nautics + voucher in valoare de 1.000 lei/echipa cazare 2 nopti cu demipensiune, oferit de Egreta Resort, Total =14.650 lei
Locul 2 – 2.500 LEI + voucher pt produse Herakles oferit de Best For Fishing in valoare de 1.000 lei + motor electric Motorguide Varimax V40 HT36 12Volt in valoare de 1.520 lei, oferit de American Nautics + voucher in valoare de 800 lei/echipa cazare cu demipensiune, oferit de Egreta Resort + 750 lei oferit de Luigi Ionescu Total = 6.570 lei
Locul 3 – 1.500 LEI + voucher pt produse Herakles oferit de Best For Fishing in valoare de 600 lei + voucher in valoare de 550 lei/echipa cazare cu demipensiune, oferit de Egreta Resort + 500 lei oferit de Luigi Ionescu Total = 3.150 lei
Locul 4 – 700 LEI + voucher oferit de Best For Fishing in valoare de 400 lei + voucher in valoare de 440 lei/echipa cazare 2 nopti cu demipensiune, oferit de Pensiunea Arinis, + 500 lei oferit de Luigi Ionescu Total = 2.040 lei
Locul 5 – 300 LEI + voucher pt produse Herakles oferit de Best For Fishing in valoare de 200 lei + 500 lei, oferit de Luigi Ionescu Total = 1000 lei
CMMC – 500 LEI + voucher pt produse Herakles oferit de Best For Fishing in valoare de 700 lei Total = 1.200 lei

III. REGULI
Concursul se desfășoară după regulamentul Campionatului National de Spinning din Barca 2016, pe care il puteti citi aici:REGULAMENT LRS 2016

IV. TAXA DE PARTICIPARE SI PLATA EI
Valoarea taxei de participare: 600 lei/echipa sau 400 lei/individual
Data limita pentru înscrieri: 14 iunie 2016
Plata taxa: se va realiza doar prin virament bancar în contul LRS:
Titular de cont: Asociaţia „LIGA ROMANA DE SPINNING”
Certificat de identificare fiscala: 25633350
Banca: Bancpost – sucursala Hala Traian
Cod IBAN: RO48BPOS85206988136RON01
Menţionaţi: înscriere Etapa 1 Cupa Herakles, echipa ….

V. CONDIŢII DE PARTICIPARE si ANTRENAMENT
Antrenamentul se face cu programare telefonica.
Perioada de antrenamente este 9 – 12 iunie 2016
Antrenamentele oficiale au loc vineri 17 iunie 2016 intre orele 06:30 – 14:30

Pentru a putea participa la antrenamente si concurs, concurentii sunt obligati sa detina:
– permis de pescuit in Delta Dunarii,
– permis de acces persoane in Delta Dunarii
– permis de acces barca in Delta Dunarii
Acestea se elibereaza de catre ARBBD – consultati http://www.ddbra.ro/contact
– permis de conducere ambarcatiune (pentru membrul echipei care conduce barca)

Concurentii au voie sa treaca prin zona de concurs, in afara manselor, doar in scop exclusiv de tranzit.
Deplasarea se va face exclusiv pe traseul de traversare Uzlina si Isac, pe senalul navigabil si fara nalucile atasate pe firul lansetei.
Primele 15 echipe din clasament sint obligate sa aibe camere de filmat in dotare, conform: REGULAMENT LRS 2016
Concurentii vor fi obligati sa conecteze la acumulatorul barcii, un dispozitiv GPS pus la dispozitie de Liga Romana de Spinning si Nexux Electronics, pentru eliminarea oricaror incercari de frauda. Acest dispozitiv nu trebuie deconectat sub nicio forma. Acest lucru se va penaliza cu 5 puncte mansa. Pierdearea acestui dispozitiv se sanctioneaza cu 100 euro.

VI. CAZARE SI MASA
Pentru doritori exista posibilitatea de cazare si servire a mesei.

EGRETA RESORT
-cazare cu mic dejun inclus 160 lei/loc (130 pat + 30 lei mic dejun) = 320 lei/camera pe zi
-cazare cu mic dejun si cina 195 lei/loc (110 pat + 30 mic dejun+50 cina) = 390 lei/echipa/zi
-cazare in triple =duble cu inca un pat suplimentar=125 lei/loc cu mic dejun(95 pat+30 lei mic dejun) si 165 lei cu demipensiune(mic dejun+cina)/persoana
Valabile pentru 2 si 3 nopti; de la a 4 a noapte de cazare in sus, cazare cu mic dejun 110 lei/persoana in dubla si 80 in tripla
Pt alte informatii : Dl Dan Ghinescu – Tel:0723 226 135

PRODELTA – vila vecina
-120 lei/loc cu mic dejun=240 echipa
-155 lei/loc cu demipensiune=310 echipa/zi Nu sunt posibile triple

CASA FLUTUR – pe cealalta parte a canalului Uzlina in diagonala cu Egreta
-170 lei/loc cu mic dejun =340 echipa
-205 lei/loc cu demipensiune=410 echipa/zi Nu sunt posibile triple

Optionale:
servicii suplimentare optionale:
-transfer sosire + plecare 60 lei/om
-pachet dejun pe barca 30 lei/om
-o masa principala/zi , 50 lei/persoana; valabil si pentru cei care nu stau la Egreta, in limita locurilor din restaurant.
-inchiriere laguna sau romcraft cu motor 15 cp 150 lei/zi plus benzina

Toate solicitarile de servicii cazare, masa, transfer si inchiriere ambarcatiuni se fac la dl Dan Ghinescu la tel. 0723 226 135 si turism@hidroconstructia.com – chiar daca se solicita pt Prodelta sau Casa Flutur.

The post Cupa Herakles 2016 – Delta Dunarii appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Hepatita care se ia prin alimente, mâini murdare, apă etc. se cheamă hepatită A. Sau epidemică, pentru că de obicei  nu suntem singurii care păţim necazul: aproximativ în acelaşi timp şi cam în acelaşi loc apar mai multe îmbolnăviri odată. Este o boală infecţioasă provocată de un virus care ajunge la noi pe cale fecal-orală, cu alte cuvinte intră pe gură şi, după ce-şi face mendrele şi apucă să se înmulţească, iese pe la capătul opus, gata să-i infecteze pe alţii. Scoicile nefierte, racii cruzi, salata spălată cu apă de Dunăre, cafeaua solubilă preparată aşijderea, muştele de pe scrumbia uitată la soare sunt tot atâtea prilejuri de întâlnire cu virusul.

Hepatita virală A este un semn al mizeriei, nu neapărat personale. România este considerată zonă endemică pentru boală. Pe româneşte, ai mari şanse să mănânci –la propriu!- ceea ce elimină pe căi cât se poate de naturale conaţionalii tăi, în lipsa staţiilor de epurare Dunărea nefiind altceva decât o imensă cloacă.

Neplăcerile apar cam la două săptămâni sau chiar o lună de la contaminare, niciodată mai târziu de două luni. Din fericire, nu ne omoară şi odată scăpaţi suntem imuni, adică putem mânca virusuri hepatitice de tip A cu polonicul fără a mai face boala. Anticorpii produşi la prima infectare vor rămâne în sânge pentru toată viaţa. Chiar dacă nu am mai făcut până acum gălbenare, cum i se mai zice prin popor, şansa de a fi venit deja în contact cu virusul este în România foarte mare şi creşte odată cu înaintarea în vârstă. Peste cincizeci de primăveri aproape toţi românii au scăpat de grija hepatitei A, majoritatea după forme inaparente de boală.

Spălatul pe mâini nu e pierdere de vreme şi nici simplă înmuiere a unghiilor în apă. Vara se întâmplă adesea să ne ardă gâtul de sete, dar nu merită să ne asumăm riscul de a bea apă dintr-o baltă la care au acces şi alţii. Putem să o facem la mare nevoie, dar numai după ce am fiert licoarea râvnită cam o jumătate de ceas. De ceva timp încoace există chiar un vaccin împotriva hepatitei A. Nu e însă recomandabil să ni-l administrăm de capul nostru, doar pentru că plecăm o săptămână la pescuit. Nu strică să întrebăm mai întâi un medic despre asta.

The post Hepatita A, luata din Delta appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pentru pescarul care se respectă, tăieturile sunt ceva banal. Aproape fără excepţie, în plagă ajunge şi bacteria care provoacă tetanosul (Clostridium tetani), care, departe de a fi specifică Deltei, are de-a face cu orice zonă acoperită de pământ şi dejecţii animale. Ciudat, dar microbul cu pricina urăşte oxigenul, simpla expunere la aer omorându-l imediat. Înainte să piară în chinuri depune „ouă”, adică spori, aceştia ajungând pe orice cui, sârmă, spin sau ciob odată cu praful ridicat de vânt. Dacă în timp ce scurmăm prin bălegar după râme ne crestăm cu vreun ciob murdar, bacteria începe să se înmulţească. Culmea! Nu va putea pleca de acolo, căci peste tot va da de sânge, cu oxigenul lui cu tot. Este suficient însă să existe, pentru că din bubiţă descarcă o toxină puternică. Rezultatul? Muşchii încep rând pe rând să se contracte şi tot corpul se arcuieşte pe spate. Până şi muşchii masticatori se strâng spasmodic, de aici şi numele popular de fălcariţă dat bolii. Moartea survine rapid, în chinuri crunte. Totul, de la cea mai banală înţepătură!

Din fericire, bacteria e sensibilă la orice: aer, apă şi săpun, antibiotice banale. Tetanosul este singura boală necontagioasă pentru care s-a inventat un vaccin, obligatoriu încă din primele zile de viaţă. Celebrul „antitetanos” nu este altceva decât toxină tetanică în cantităţi prea mici pentru a ne afecta, dar suficiente pentru a stimula apărarea specifică a organismului. Ca să nu lăsăm baltă ştiucile pentru a fugi la spital, unde ne-aşteaptă doctorul să ne împungă cu toxină, va trebui să spălăm imediat pământul din plagă, să o expunem la aer şi să o dezinfectăm, fie şi numai cu ţuica din damigeană.

Mai iubitoare de Deltă e însă … buba neagră. Se cheamă antrax, dalac sau, fără prea multe fiţe, cărbune şi e o rudă bună cu tetanosul mult hulit. Este tot o bacterie (Bacillus anthracis) care trăieşte fără oxigen şi produce spori rezistenţi. Iubeşte căldura şi animalele, ierbivorele în special, temperaturile ridicate favorizându-i prezenţa. Delta, Dobrogea şi lunca inferioară a Dunării produc majoritatea cazurilor de îmbolnăviri de la noi, în ritm de câteva pe an. N-ar fi bai, dacă boala nu ar fi extrem de contagioasă. Simpla atingere a animalului decedat ne transformă imediat în bolnavi buni de dus la spital şi de pedepsit cu injecţii.

Când dă de oxigen, bacteria produce spori, printre cei mai rezistenţi din natură. Atât de serioasă e problema, încât odinioară vita bolnavă era îngropată la doi metri sub pământ, în var nestins! Carevasăzică ferit-a Sfântul să tăiem pielea vacii moarte de pe grind, că umplem de cărbune toată Delta! În cele mai multe cazuri bacteria se opreşte la piele, unde formează un buboi mare, urât şi negru. Necazul e că, spre deosebire de tetanos, care moare în sângele oxigenat, antraxul fuge şi spre alte organe. Uneori ajunge direct în plămâni sau intestine, prin inhalarea sporilor de pe blana animalelor sau prin consum de carne ori lapte infestate. Chiar dacă răspunde bine la mai toate antibioticele cunoscute, inclusiv la bătrâna penicilină, tratamentul trebuie început de maximă urgenţă.

The post Tetanii si bube negre appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Sontea, mai jos de canalul care face jonctiunea cu Gura Olgutei, inseamna mai mult decat vechi povesti cu vintire pline de peste, cu stiuci capitale si somni cat barca de 24 de crivace. Pe malul stang, acolo unde grindul se inalta suficient pentru a nu fi inghitit de apele de primavara, turcii aduceau de la Stambul prizonieri indezirabili si tot felul de renegati pentru a construi ceea ce astazi noi am numi un lagar. Au inaltat chiar si un minaret pitic, din chirpici, nu mai inalt decat salciile, de unde numele lui Alah  razbea pana departe, spre Fortuna. Am aflat toate astea intr-o dimineata in care razele soarelui abia rasarit erau ingreunate de ceata deasa ce se misca lent, umezind totul in calea ei cu o dara alba, ca si cum peste grind, peste mine, ar fi trecut un melc urias. Cortul, lansetele, barca, stuful, malul erau acoperite de miliarde de stropi fini, ciorchini de roua ce straluceau diafan, zamislind din abur si lumina o lume difuza, fara margini, unde  simteam cu fiecare respiratie ca devenisem totuna cu pestii care colcaiau cu zgomot in oglinda canalului. Plamanii imi erau plini de aceasta umezeala cu gust de balta si aroma de salcie iar vocea lui Mos Pituh – care ma intreba daca nu am cumva niste spirt “din ‘cela, mediținal” – rasuna providential pe grindul din “S”-ul Sontei. Tocmai imi atrasesera atentia siluetele unor ibisi macinati de abur, care zburau lasand imponderabile anafore alburii in urma lor, pe neantul cerului, urme inghitite rapid de ceata ce se inchidea apoi asemenea unei cortine. Nici un zgomot, nici un falfait de aripi, ca si cum atomii vazduhului refuzau sa le atinga zborul si probabil ca daca n-ar fi fost vocea mosului, mi-ar fi explodat timpanele de atata liniste. S-a asezat langa mine cu o cana metalica in mana privind flacarile ce incercau sa dea in clocot cafeaua. Mos Pituh nu arata in dimineata aceea chiar bine, era obosit si fornaia ca un porc mistret.

– Ma dor muschii, am capatat o raceala care nu-mi da tihna de cateva zile. Ai niste spirt, sa-mi fac o frectie? ma intreba usor ezitant Mos Pituh.

M-am ridicat si am adus din cort spirtul medicinal, am turnat lichidul albastru in cana iar el a inceput sa bea.

• Pai n-ai zis ca vrei sa-ti faci frectie? il intreb eu contrariat.

• Asta fac, numai ca io omor microbii din interior, nu mai pierd vremea sa ajunga frectia la ei!

Nu stiu daca alcoolul a omorat microbii, dar ochii mosului au capatat destul de repede o alta stralucire, chiar si ceata incepuse parca sa nu mai apese atat de tare grindul. Dupa o pauza cu fornaieli si injuraturi lipovenesti, mosul isi continua povestea cu prizonierii turci, o poveste veche cat satul Mila 23, purtata din generatie in generatie, spusa la ceasul crivatului de bunici nepotilor molesiti de somn, iarna, la caldura sobei in care trosneste stuful uscat. Era o vreme in care locuitorii Deltei, sositi aici de doar cateva generatii, au avut de impartit balta cu corabiile turcesti si grindurile cu ienicerii. A fost intr-un astfel de an, pierdut in pacla istoriei, o iarna crunta in care Dunarea a inghetat, facand un pod de gheata gros de aproape un metru, de la Guri si pana undeva in amonte de Tulcea. Si lipoveni si turci au fost prinsi de aceasta iarna ca intr-un cleste pana cand primavara a inceput sa topeasca gheturile Dunarii si sloiuri imense au inceput sa pluteasca in jos pe fluviu, purtate de curenti, adunandu-se unele peste celelalte, cladind un baraj ciclopic ce a zagazuit apele. Dunarea a inundat tot ce a gasit in calea ei si intr-un tarziu acest zagaz din gheturi a cedat. Ruperea sa a dat nastere unui zgomot ca de tunet care s-a auzit la zeci de kilometri, tunet auzit si de lipovenii din Delta care au inteles foarte bine semnul. S-au urcat cu totii in lotci si au asteptat ceea ce avea sa fie un adevarat zid de apa, un tsunami ce a maturat Delta precum potopul bibilic. Turcii, veniti din stepele Asiei, nu au inteles tunetul, si navala apelor a inghitit grindul, a inecat deopotriva ieniceri si prizonieri, a daramat moscheea. Cand apele s-au retras, lipovenii si-au regasit malurile si au coborat din barci pentru a ridica din nou satul din mâlul urgiei. Putinii turci care au supravietuit diluviului nu au mai venit pe Sontea si grindul lor a intrat din nou in stapanirea jivinelor baltii… Mos Pituh si-a terminat povestirea, a terminat spirtul si s-a dus la canalul din spatele grindului pentru a-si scutura vintirul – promisese un somn capitanului de BM care trebuia sa treaca in acea zi pe Sontea, spre Stipoc. Ceata se ridicase deja si balta isi recapatase sunetele stiute. Era vara, un august proaspat cu miros de lintita si zumzet indepartat de tantari, ascunsi in cotloanele stufului. Iar cerul era atat de albastru, albastru cum nu va mai fi niciodata.

The post Noe a fost lipovean appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Era un apus sângeriu aşa cum numai în Deltă îl poţi vedea. Peste stuf, peste sălciile grindurilor, până dincolo de Olguţa, spre întinderile bănuite ale Băclăneştilor, seara topea soarele în orizontul violet. Era în 1979, pe terasa cârciumii de la malul Dunării Vechi unde ne-am amestecat printre lipoveni, pahare cu rachiu de drojdie şi ţânţari. Venisem la Mila 23 să găsim Delta din cartea lui Petre Grant “Povestiri cu ştiuci”, numai că ştiucile lui Grant fuseseră prinse prin anii ’60 iar noi, întârziaţi cu aproape două zeci de ani, trebuia să ne mulţumim cu ce rămăsese. Sosisem cu câteva ore înainte cu şalupa care făcea legătura între Milă şi Crişan şi în timp ce amicul meu plecase prin sat să închirieze o lotcă, după obiceiul turismului de atunci, eu am făcut rapid o undiţă pentru a trece în revistă oferta piscicolă a locului. Ca într-un tratat de ihtiologie am scos din apă plătică, batcă, biban, săbioară, oblete, babuşcă, roşioară, avat, ştiuculiţă, somotei. Totul numai într-o jumătate de oră, cât i-a trebuit amicului să vină cu o lotcă pentru a ajunge pe malul celălalt unde aveam să punem cortul. Pescari de Bucureşti cum eram, ne-am pierdut minţile vâzând vânzoleala de peşte care vălurea Dunărea Veche în dreptul satului. Somni respectabil îşi arătau spinările asemenea unor anaconde pentru a pliciui cu coada oglinda apei înainte să dispară în gropan. Avaţii şi văduviţele vânau zgomotos în gura canalului care aducea apa cristalina dinspre Lideanca şi Stipoc.

Chiar în faţa cortului nostru, în apa de o şchioapă, bibanii, ştiucile şi şalăii tachinau puietul care încerca să se ascundă prin brădişul de aici. Cum să nu laşi în plata domnului şi cort, şi bagaje, şi mâncare suindu-te ca un disperat în lotcă, aproape călcând pe undiţe şi lansete, pentru a pescui cu înfrigurare? Au fost somni trecuţi de două kilograme – monştri pentru nişte pescari dedaţi la caraşii Bragadirului şi la clenii Argeşului, în aval de Clinceni. Au mai fost plătici cât roata carului, câteva ştiuci (mârliţe ambiţioase), câţiva avaţi şi – ca desert – un banc întreg de sabiţă mare. Uite aşa, obosiţi şi mulţumiţi, am vâslit până pe malul celălalt să bem şi noi, ca pescarii adevăraţi, un rachiu la cârciumă, lângă ponton. Locul acela, învăluit în lumina galbenă a unui bec chinuit de variaţiile de tensiune, era inima satului Mila 23 care mai  păstra încă parfumul unei aşezări lipoveneşti tradiţionale. Malurile erau aşa cum le lăsase Dumnezeu, mărginite de brădiş, cu nuferi şi cu sălciile bătrâne la umbra cărora se odihneau lotcile din lemn, impregnate cu catran. Stiuci erau destule, chiar in spatele satului, acolo unde era o japsa alimentată cu apă din Dunărea Veche printr-un canal ce trece si astazi pe sub unicul podeț al așezării. Prindeam acolo în fiecare dimineață 10 – 15 știuci, nu neapărat mari, toate între un kilogram și două kilograme. Astazi nu mai prinzi acolo decat caras, daca il prinzi si pe acela, și este foarte probabil locul in care tinerii satului invata sa foloseasca aparatul de curentat.

Avații din Gura Olguței erau pentru cunoscători, și mai ales pentru cei care erau în stare să vâslească două ore dus, două ore întors, prin Lideanca, Văcaru și până la intersecția cu Războinița. Mai erau știucile capitale din Băclănești, bibanii la kil din Dunărea Veche, la margine de sat, și șalăii de la insulă. Liniștea, bogația de pește, natura intactă și bonomia localnicilor sunt astazi pe cale de disparitie. Pitorescul satului a disparut in spatele unui dig din piatra facut cu bani europeni mai hidos decat l-ar fi facut Ceausescu.

Lotcile au fost inlocuite cu barci cu motor, acum în fața satului se afla o statie de benzina iar pe Dunărea Veche este trafic de ambarcatiuni ca pe bulevardele oraselor. Miile de păsări care umpleau malurile Dunării Vechi sunt acum o amintire, iar pescarusii si ciorile care au luat locul lopatarilor, starcilor si egretelor nu pot pacali ochiul unui cunoscator. Pescarul barbos, care respecta balta, este in tintirimul Milei 23 de mult. In 25 de ani de Rezervatie Delta a fost distrusa mai mult decat in 45 de ani de comunism. Lipoveni, știuci, pelicani și nuferi au intrat intr-un malaxor gigantic care a folosit resursa naturala si umana a Deltei pentru a alimenta interese meschine de moment in pofida celor comunitare, de lunga durata.

Dar sa revenim la oile noastre. Asadar, in Delta este prohibitie la stiuca pe o durata de 45 zile, in perioada 01 februarie – 17 martie inclusiv. Ca si in ceilalti ani stiuca va fi masacrata pentru icre, pentru că intre februarie si martie pescarii comerciali traiesc doar pentru a umple borcane. Cu 10 kilograme de icre – ceea ce nu e mare lucru daca dai de stiuca si faci asta zi de zi – te scoti din nevoi, daca nu bei tot, evident. Vor fi si multi pescari „sportivi” care vor merge special in aceasta perioada pentru a stoarce icrele din stiuci, unii dintre ei vor incerca sa faca acest lucru chiar si in incinte, acolo unde se pescuieste exclusiv catch&release. Nu am nicio iluzie: multi sunt cei care ii vor icrele pe paine, putini sunt aceia care respecta acest peste, inexistenti cei care ar trebui sa vegheze la respectarea legii prohibitiei. Privita prin devalmasia prezentului deltaic sansa de a aduce inapoi stiucile din povestirile lui Petre Grant pare o utopie. Dar oare cati mai sunt cei care au citit cartile lui Petre Grant in epoca monosilabica a retelelor de socializare, unde fotografiile chiuvetelor umplute cu stiuci starnesc oftatul plin de respect al unditarilor on line?

The post Prohibiția: un pas mic pentru pescar, unul mare pentru știucă appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Cele doua episoade din filmul Pescuind cu Peter Sztachovitz in Delta Dunarii sunt o incursiune in lumea minunata a Deltei Dunarii, acolo unde salbaticia peisajelor unice, fauna de o diversitate uimitoare si stiucile capitale isi dau intalnirea in ochii, mintea si sufletul pescarului de spinning. O stare de spirit pe care sper ca aceasta premiera o va impratasi si telespectatorilor nostri.

The post Pescuind cu Peter Sztachovitz in Delta Dunarii appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Concursurile de pescuit la stiuca, destinate echipelor de doi pescari, au fost marca evenimentelor din zona competitiei organizate in Delta Dunarii. Cel putin in ultimii doi ani aceste concursuri au fost o alternativa la sistemul oficial competitional din spinning, organizat in sistem individual, dand astfel sansa celor care cocheteaza cu concursurile in echipa, asa cum sunt cele de la Campionatele Mondiale, sa ia parte la competitii. Incintele au fost cele care au declansat aceasta febra a concursurilor la stiuca, iar Cormoranul – cu un calendar competitional foarte incarcat – a dat practic ora exacta in acest gen de evenimente. Pikemaster, de  cealalta parte, organizat de Holbina Trei Bibani, a reprezentat un alt gen de abordare, mai selectiv si mai preocupat de a oferi pescarilor inscrisi in concurs absolut toate conditiile pentru competitie. ProFishing League a fost un turneu destinat acestui gen de pescuit competitional si un semnal important pentru Liga Romana de Spinning care a inteles in sfarsit necesitatea infiintarii unui campionat national de spinning din barca destinat echipelor de doi pescari, fara limitari in ceea ce priveste dimensiunile barcilor sau puterea motoarelor.

Destul de timid si-au facut aparitia in Delta Dunarii concursurile in sistemul deschis al ghiolurilor si canalelor, sau cum se mai spune “in natural”, Egreta fiind deschizatorul de drumuri. Anul  trecut un astfel de concurs organizat de Egreta a fost un succes rasunator datorita numarului mare de capturi si a taliei considerabile a capturilor. Semnalul fusese tras ca efectivele de stiuca se refacusera, iar Complexul Matita isi facea la inceputul anului cunoscuta intentia de a organiza in toamna un concurs in sistemul deschis de japse al ghiolului Matita. Problema care a aparut nu mai tine insa de migratia sezoniera a stiucii, de meteo sau de nivelul apelor. Autoritatile au redeschis pescuitul la navod in ghioluri, o metoda de a pescui activ cu plasa. Se matura astfel intreg ghiolul si nu mai sunt sanse de scapare pentru peste intrat aici. Practic orice concurs de pescuit la stiuca pe ghioluri, dupa inceperea pescuitului cu navodul, devine o utopie.

Autoritatile, in loc sa inteleaga importanta acestor activitati care cupleaza pescuitul sportiv cu turismul intr-un sistem de exploatare rationala a resursei piscicole si a potentialului natural al Deltei, au ales exploatarea directa, chiar si prin mijloace distructive, a pestelui din Delta. Pescuitul comercial, fara niciun control din partea organelor abilitate, a secatuit resursa piscicola si a intrat efectiv in colaps, tragand dupa el si turismul. Cine mai vine in Delta Dunarii daca nu mai este peste?

Zilele acestea, pe Uzlina, acolo unde acum un an se incheia un concurs de succes, pescarii comercial abia daca mai aduna in plase cativa carasi. In schimb plasele sunt umplute cu sute de rate, lisite, gainuse de balta si alte pasari… comestibile. Credeti in coincidente? Eu nu. Doar in reorientare profesionala. Mai nou, pe surse, aflam ca Administratia Rezervatiei pregateste o lege prin care concursurile de pescuit organizate pe “natural”, deci inclusiv pe ghiolul Uzlina, sa nu mai poata fi organizate fara aprobari luate de la Rezervatie. Pentru ca asa autoritatile pot sa se convinga daca aceste concrusuri au impact negativ sau nu asupra mediului. Curat cinism, coane Iorgule.

The post Cel mai bun pește tot rața este appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Am vizitat săptămâna trecută locuri dragi mie – Șontea, Olguța, grindul lui Moș Pituh – locuri care în anii ’80, de distrugere comunistă, mi se păreau totuși Raiul. Și aveau de ce să fie așa, chiar dacă nu mai era liniștea și bogăția piscicolă din anii ’60 de pildă. Acum am găsit aici aglomerație de bărci rapide, multe dintre ele cu motoare de peste 50 CP, care gonesc nebunește, tocând mărunt în elice puietul, plantele acvatice, tulburând apa. Pe Șontea de pildă nu am văzut nici o egretă, nici un stârc, nici măcar o rață. Cum să stea păsările în nebunia asta? Nuferii nu mai înfloresc, nu au cum în valurile permanente create de trecerea neobosită a navelor rapide. După 22 de ani de Rezervație a Biosferei Delta a devenit un iad lacustru.

Totuși anul acesta apele mari, cum-necum, au adus știucă pe Șontea. Nu mare, până într-un kilogram, un kilogram și jumătate, cu excepții sărite de două kilograme, care confirmă astfel regula. Rapid atenția pescarilor comerciali s-a mutat asupra acestui răpitor care a fost trecut masiv prin plasele puse fără regulă, fără noimă, cu ghiotura. Valul pescarilor locali a fost urmat imediat de cel al pescarilor  „sportivi” – sute de bărci care au sufocat Șontea și Fortuna cu „lingurile”. În general s-a prins în zilele de glorie cam câte un sac de cap de bour mioritic posesor de lansetă. Oriunde te-ai duce prin Deltă poți observa negreșit miile de vintire înșirate de-a lungul canalelor ca o adevărată pelagră piscicolă. Sunt „scule tradiționale” care au luat cu măsură, de sute de ani, câte ceva din generozitatea Deltei. Numai că anul acesta, doar pe Șontea, sunt vintire câte erau acum 20 de ani între Chilia și Sulina și probabil – mergând la extreme – cam cât în toată Delta anilor ’50.

Să nu credeți că avem de-a face cu braconieri. Nu. Sunt în marea lor majoritate vintire cu autorizație. Acum câțiva ani un pescar profesionist avea dreptul la 15. Dar rărirea peștelui, datorată în primul rând braconajului electric generalizat, a însemnat și mai puțin pește în vintire. Adminstrația Rezervației a găsit soluția pentru a preîntâmpina declinul piscicol. A mărit numărul de vintire pe cap de pescuitor la 40! Logic, mai multe vintire înseamnă mai mult pește.  Anul acesta Rezervația a mărit numărul de vintire permise la 45, ca să fie oamenii mulțumiți. Gestul capătă sens nu ca măsură științifică de regenerare a resursei naturale, ci ca măsură electorală, pentru că Guvernatorul este numit politic și nu are nicio legătură cu competențele în materie de management durabil al unei rezervații atât de importante ca Delta Dunării.

Am avut răbdare să număr pe canalul Litcov, venind dinspre Crișan spre Brațul Sf. Gheorghe, 535 de vintire, fixate pe un mal și pe celălalt. Puse de pescarii profesioniști, de apicultorii din zonă, dar și de locuitori în virtutea dreptului de a avea patru vintire de familie. Și asta doar în prima jumătate a canalului, pentru că în a doua erau turiști cu corturi și sute de lansete înșirate după principiul învățat de la ARBDD: mai multe scule, mai mult pește. Multiplicați această imagine cu 1000 și veți avea tabloul piscicol al Deltei, unde timp de 9 zile nu am văzut nicio autoritate în control. Cu riscurile de rigoare, am ridicat zeci de vintire din apă pentru a vedea în ce constă recolta: o medie de 2 știuci de vintir. Nimic altceva, când și când un caras – doi, o roșioară, pești pe care pescarul îi lasă în vintir pentru a atrage știucile. Dacă înmulțim cu 535 ar trebui să avem cam 1000 de știuci intrate în vintire pe Litcov într-o singură zi. Dar să zicem că doar jumătate din vintire au pește. Asta înseamnă 500 de știuci, cu o medie a greutății de 700 g. Adică 350 kilograme de știucă într-o zi, acum când deja pescuitul este în declin, boom-ul știucii făcându-și apariția la începutul lui iulie. Punând capăt acestui calcul simplu ne putem imagina că numai din Litcov, în jumătatea cu vintire, sunt extrase într-o săptămână toridă de august 2,5 tone de știucă. Adică aproximativ toată cantitatea de știucă declarată fiscal într-un an de toate cherhanalele Deltei…

Zeci de știuci plutesc zilele astea moarte, albe și descompuse în ghiolurile și canalele Deltei. Vintirele sunt „scuturate” la două zile, dar peștele nu rezistă viu decât o zi, în condițiile în care apa la maluri atinge 28 de grade, materia organică din mâl intră în descompunere și consumă o bună parte din oxigenul solvit care a mai rămas la asemenea temperaturi. Așadar în multe vintire sunt știuci moarte pe care pescarii profesioniști le aruncă cu scârbă înapoi de unde au venit, hoituri plutitoare, vestitori ai pisciculturii pentru care UE tocmai a deblocat fonduri de peste 8 milioane de euro pentru înființarea Bursei de Pește de la Tulcea. Am întrebat un lipovean tinerel care își scutura vintirele, de ce jaful acesta la știucă, de ce nu le lasă să mai crească, să se umple de icre și să facă la primăvară mai mulți bani cu ele? Mi-a răspuns sec că oricum până la primăvară nu mai rămâne știucă decât de… sămânță. Nu o ia el, o ia altul. Așa că voi încheia acest capitol al jurnalului de vacanță cu poezia lui Ienăchiță Văcărescu (1740 – 1797):

Într-o grădină,

Lâng-o tulpină,

Zării o floare ca o lumină.

S-o tai, să strică!

S-o las, mi-e frică

Că vine altul şi mi-o ridică.

Eterna și fascinanta Românie!

Cristi Albu: filmul Jurnal de vacanță: Știucile Șontei a fost realizat special pentru PVTV Online. Partea a doua a acestui film Jurnal de vacanță: Avați și delfini va putea fi urmarita saptamana viitoare, in cadrul aceleiasi rubrici, Undița si revolutia, semnata Malin Musatescu.

.

The post Jurnal de vacanță appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ca urmare a modificării temporare a alimentaţiei, o vizită în Deltă se poate lăsa cu tulburări intestinale. Mai rar, ele sunt datorate condiţiilor igienice locale şi nu noilor mâncăruri testate. Să nu uităm că până una alta Delta e punctul terminus al haznalelor multor ţări. Şi, ca o consecinţă directă, apare în statisticile oficiale ca regiune endemică pentru holeră, adică numărul îmbolnăvirilor din zonă este constant crescut din cauza condiţiilor locale specifice. Din fericire, boala în sine nu mai e ce-a fost odată. E dată de o bacterie (Vibrio cholerae) relativ puţin rezistentă, din care trebuie să înghiţim câteva milioane ca să deschidem robinetul la spate. Scoicile de lac şi racii pot fi o sursă importantă de boală, în lipsa unei preparări termice insuficiente. La fel şi celebra ciorbă de peşte a lipovenilor, dacă  e făcută cu apă nefiartă. Cum recunoaştem holera? Când singurul pipi pe care îl producem confundă ţeava şi poate fi eliminat doar stând pe vine, în cantităţi imense şi reprize frecvente (adesea zeci de scaune ca apa pe zi!), treaba e clară.

Alteori avem scaune dese, dar în cantitate mică, un amestec de puroi, mucus şi sânge. E semn că bacteriile ne-au atacat intestinul, căruia îi distrug rând pe rând celulele. Nu e de-ajuns că stropim prin toate părţile. Ne ia cu leşin, durerile de burtă nu ne dau pace, ba mai facem şi febră sau dăm de papa la boboci. Deşi nu obligatoriu, putem bănui că am făcut dizenterie. La fel de temută ca holera, e produsă tot de o bacterie (Shigella disenteriae), ceva mai rezistentă însă. Sunt suficiente câteva sute de astfel de microbi pentru a ne aduce la disperare. Mâini murdare, mese servite din vârful degetelor care au siluit râmele, fructe spălate în ghiolul devenit fosă septică ne pot băga în boală. Chiar de nu e dizenterie, cu o salmonelă mică nu ne rămâne balta datoare. Ouăle de pe mal, fie ele chiar de la raţa vecinului, sunt o pacoste. Fierte incomplet sau savurate ca maioneză pot umple un spital odată, Salmonella fiind o bacterie extrem de rezistentă şi de parşivă.

Dacă de o constipaţie rebelă nu a murit încă nimeni, diareea ne poate veni repede de hac. Deshidratarea este cu atât mai gravă, cu cât soarele bate mai tare. La copilul mic poate fi o chestiune de ceasuri până când organismul cedează. Nici bătrânii nu stau mai bine, sângele îngroşat de atâta apă pierdută pavând drumul către infarct ori accident cerebral. Aşa că prima măsură la coada lansetei este hidratarea. O linguriţă rasă de sare, un sfert de linguriţă de bicarbonat alimentar şi o lingură de glucoză (sau două de zahăr) la litrul de ceai din orice buruiană fac cât o liotă de medici.

Regimul e obligatoriu. Alimentele care fermentează şi cele care ne umplu de resturi sunt renegate. S-a zis cu grăsimile, condimentele, fructele (cu excepţia merelor coapte decojite), legumele (mai puţin morcovii fierţi), cafeaua, sucurile acidulate. Teoretic, antibioticele rezolvă rapid atât holera, cât şi dizenteria. Însă doar câteva sunt potrivite, şi acelea ineficiente dacă la mijloc e un virus care ne-a lovit la maţe, ceea ce se întâmplă mai des decât holera, dizenteria şi salmoneloza la un loc. În plus, luate cu pumnul, antibioticele devin periculoase, putând provoca ele însele diarei severe, aşa că mai bine uitaţi de ele. Aparent, bulinele care ne pun dop (Imodium) sunt bune. Dar dacă diareea noastră e produsă de o toxină, ele pot face mai mult rău decât bine, întârziind eliminarea ei.

The post Dezlegări la maţe appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Am plecat in Delta Dunarii pasind pe pragul dintre doua anotimpuri. O iarna incapatanta si o primavara lenesa si-au dat mana la Mila 23, locul in care am debarcat spre apusul soarelui, intr-o lumina ce facea ca stacojiul stufului sa para si mai insingurat. Nici urma de pasari la capat de migratie, de muguri verzi. Doar frigul umed, insinuat printre plauri si salcii. Totusi era un semn. Unul singur, semnul infrangerii suferite de vanturile reci si taioase de miaza-noapte, de gheturi si de chiciura. Iata-i pe cei doi pelicani supravietuitori, ramasi peste iarna in dreptul satului, care isi intind acum aripile amortite pentru a prinde in ele fuioarele de caldura ale soarelui calic.

Nu a fost chiar cum ne-am inchipuit. Am gasit incintele in care Pensiunea Big Fish organizeaza concursul Operatiune Monstrul ravasite de urmele lucrarilor piscicole. Si intr-o parte si in alta a fost scazut nivelul apei pentru a scoate crapul chinezesc, pentru a muta stiucile mari dintr-un bazin in altul. Peisajul este oarecum dezolant acolo unde visam sa ne luptam cu adevarati monstri ce abia lepadasera  cioburile ghetii din solzii maslinii. Acum, cand stuful inca nu crescuse iar nuferii inca nu acopereau oglinda apei, incintele erau ca un imparat gol. Namolul, stuful tocat de crapii chinezesti, plaurii incendiati si plasele divulgau faptul ca eram de fapt intr-o fosta ferma piscicola comunista, acolo unde astazi nu natura face regulile, ci piscicultorul, patronul, capitalismul.

Cu toate acestea stiucile pareau sa fie la locul lor. Nu stim exact cate dintre ele, doldora de icre, au fost totusi sacrificate pe altarul lacomiei oamenilor. Am pescuit, am prins si am asistat la o lectie: nalucile suple, in conditiile in care stiucile erau stresate de scaderea apei, de plase, de tot felul de permutari prin bazine, sunt singurele capabile sa fie credibile pentru acesti rapitori. Restul a fost doar un fum purtat de vantul care anunta negresit ca primavara vine pentru a dezgheta pamantul negru al grindului, ascultand parca rugile calugarilor-pescari de la manastirea dintre plauri, ghioluri si canale. Am facut la plecare un gest pe care am ezitat ceva vreme sa-l fac. Am dat o tura prin Mila 23, o asezare pitoreasca, asa cum o stiam eu din anii ’80. Si de ce mi-era frica, nu am scapat. Din tot farmecul acestei asezari pescaresti traditionale nu au mai ramas decat gardurile desirate din stuf. Locul casei cu lemnarie albastra si acoperis din stuf a fost luat de pensiuni ce se chinuie sa transforme traditia in kitch cu piscina si internet. Din bogatia de peste care asalta unditarul acum mai bine de 20 de ani chiar de la pontonul la care acosta pasagerul venit de la Crisan nu au mai ramas decat cativa avati stingheri. Dincolo de aceste impresii sunt imaginile filmului O Delta prea indepartata pe care il veti urmari numai la PVTV HD.

The post O Delta prea indepartata appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Sfarsit de octombrie la Periprava. Pescuiesc singur pe o incinta ravasita de vant. Undeva, peste diguri, e vremea inclestarii pescaresti, cu orgolii declarate sau ascunse bine in bucuria copilareasca a evadarii din cotidian intr-un loc in care nu economia, cifrele de vanzari, TVA-ul sau crizele politice sunt importante, ci stiuca si pofta ei de a musca din naluci. Este ireal de cald pentru aceasta perioada, sunt undeva in jur de 21 de grade, o vreme bolnavicioasa – daca este sa dam crezare stufului stacojiu si copacilor cu frunzele rarite. Rupt parca dintr-o alta lume, un fluture amiral sfideaza spatiul, timpul si vantul intr-o teorie a relativitatii scrisa din aripi prin aer, razant cu suprafata telurica a apei. Ce cauta acum si aici acest fluture, in prag de iarna calendaristica? Si ce cauta broscoii mari, topaind usor mahmuri peste diguri, plimbandu-se dintr-o incinta in alta cand ar fi trebuit sa hiberneze in maluri precum astronautii intergalactici in creuzetele criogenice? Nu deslusesc rapsunsurile la toate aceste intrebari si nu reusesc decat sa ma bazez pe o unica certitudine: stiucile refuza cu indaratnicie sa participe la acest ritual care se numeste spinning. Cateva, probabil rebelele, proscrisele incintelor de la Periprava, au infipt dintii in ancore, semn ca in aer si in apa se intampla ceva. Presiunea probabil a capatat accente delirante intr-o prabusire nevrotica, asemenea unui poet decadent care asteapta o toamna ce refuza sa se arate in aburul de la geamuri.

A doua zi, cu tot cu lansete si naluci, fac un salt in timp, de la 21 la 6 grade. De la vara usuratica, pusa pe distractie, la iarna incruntata si ivita brusc, cu bocancul apasat in pragul usii. In fapt iarna asta face deja ravagii prin Europa. Peste Atlantic, Coasta de Est a Americii este incercata greu de furtuna Frankenstorm, Manhattanul a devenit un fel de gost town, Canada se lupta si ea cu vantul si valurile dezlantuite. Tot in SUA, undeva prin centrul tarii, un front polar isi face de cap, in timp ce Argentina este lovita de ploi si inundatii fara precedent. Avem o emisfera nordica apasata de seceta si una sudica inecata in inundatii apocaliptice. O debandada climatica ce parca vrea sa ne aminteasca de presupusul final al calendarului maias. Mai in gluma, mai in serios, nimic nu este intamplator, pentru ca meteorologicele care au bagat direct la balamuc fauna Deltei, de la stiuca la fluture, au fost semnul ca undeva, departe se intampla ceva. Ceva atat de serios incat a oprit campania prezidentiala din USA. Apropos de chestia asta, organizatia Keep America Fishing i-a pus pe finalistii campaniei pentru prezidentiale – Barack Obama si Mitt Romney – sa-si dezvaluie atitudinea fata de pescuit si implicit fata de cei 60 de milioane de pescari cu drept de vot. Eu va voi spicui cate ceva din cele spuse de cei doi in incercarea lor de a-si defini suportul pentru aceasta activitate sportiva si recreativa de referinta, atat ca fenomen social cat si economic.

Barack Obama: … Nu sunt un pescar pasionat si nici nu ma stradui sa par asa. Cu toate acestea inteleg importanta acestei mosteniri nationale reprezentate de activitatea in aer liber si rolul cheie pe care il joaca pescarii sportivi in conservarea resurselor noastre naturale. In timpul campaniei din 2008  am avut oportunitatea de a petrece ceva timp in Montana si am decis ca, indiferent daca as fi castigat prezidentialele sau nu, sa intoarce acolo pentru a invata fly fishingul… Am fost destul de norocos pentru a reveni in acest stat si sa pescuiesc pe East Gallatin River. In ciuda faptului ca am avut ghizi excelenti si am avut cateva atacuri frumoase la artificiala, vremea a fost dificila pentru pescuit in acea zi si nu am reusit sa prind niciun peste. .. Mi-a placut cu adevarat provocarea manuirii mustei artificiale si imi propun pentru viitor sa imi perfectuonez tehnicile de pescuit.

Mitt Romney: … Copilarind in Michigan, pescuitul a fost un mod important al petrecerii timpului si inteleg perfect rolul esential pe care pescarul sportiv il joaca atat in economia noastra cat si in conservarea mediului… Realizez ca pescuitul este una dintre marile oportunitati pe care America le are pentru a conecta individul cu familia, cu prietenii si cu natura. Ca presedinte voi fi atent ca adminitratia sa lucreze aproape de interesele pescarilor sportivi si sa protejeze aceasta fantastica mostenire americana…  Am reusit sa lucrez atat cu pescarii comerciali, cat si cu cei sportivi, pentru a ma asigura ca politicile statului nostru se intalnesc cu nevoile lor si ca Administratia pe care am condus-o le intelege necesitatile. Ca presedinte o sa folosesc din plin aceste experiente personale si profesionale pentru a sustine comunitatea de pescari sportivi din USA.

Ei, ce ziceti? Ati auzit vreun prezidentiabil, daca nu – Doamne fereste! – un presedinte roman acordand atentie celor peste un milion de pescari lansetisti? Cu siguranta ca nu, si daca a existat lobby legat de pescuit prin Parlament, nu a fost decat sa anuleze legea de protectie a stiucii in Delta Dunarii, sa dea drumul la setca si navod in aceeasi Rezervatie a Biosferei, sau sa faca presiuni pentru a da liber la sturioni. Apele publice ale Romaniei au fost transformate in proprietati private sau ferme piscicole, in timp ce fermele piscicole au devenit tarla pe care sunt crescuti pepenii, asa cum se intampla in Delta de pilda. De ce nu putem fi si noi, pescarii sportivi romani, pescari americani, aici, la noi acasa? Pentru ca politicienii nostri stiu ca multi dintre noi si-ar da votul daca i-ar oferi pentru asta, in campanie, o sapca si un plic cu trei carlige, fara alte explicatii.

Din pacate, in timp ce clima agonizeaza global, apucaturile noastre pescaresti mioritice dau senzatia ca rezista erelor geologice, precum pestii care ne-au aprins imaginatia si ne fac sa-i cautam, indiferent daca vara ninge si iarna te prajesti la soare. Treaba care ma face sa cred ca pescarii romani pescuiesc inca de pe vremea dinozaurilor. Probabil ca din cauza asta sunt si asa de buni.

The post Ultima Frontiera – o privire globala appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

In perioada 2011 – 2012, Salvati Dunarea si Delta va implementa proiectul ”Delta Dunarii – paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii”. Proiectul se deruleaza prin Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii” si se desfasoara in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD).

Proiectul ”Delta Dunării – paradisul aproape pierdut! Campanie de informare şi conştientizare cu privire la protejarea biodiversităţii Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării” sau ”Delta Semper” se numără printre eforturile Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta de a informa, conştientiza şi educa cu privire la importanţa conservării biodiversităţii.

The post Delta Dunarii, paradisul aproape pierdut appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Pescuitul crapului la Dunăre presupune plumbi grei şi plaţi, care să se proptească bine pe fund şi să nu fie târâţi de curentul puternic. Totuşi, pe canalele întortocheate, acesta se mai potoleşte, iar multitudinea de obstacole naturale mai domolesc slalomul secular al apei. Ei bine, pe aceste canale, a devenit tot mai popular pescuitul crapului cu arc năditor, la fel ca la baltă. Şi, evident, bulgăritul.

Ingrediente naturale și puțin Scopex

• 1 kg MHLM (groundbait)
• 80 ml CSL (alcool de porumb)
• 80 ml Aditiv Scopex

Se amestecă cele trei ingrediente într-un recipient, apoi se adaugă (câte puţin) apă din Dunăre, până la obţinerea unei consistenţe bune, astfel încât bulgării să se poată modela uşor şi să nu se spargă în aer.

MHLM-ul este un mix de făinuri de porumb şi peşte, la care s-a adăugat spărtură de cereale, proteine lactice, betaină, cânepă şi robin red. Acest groundbait a fost conceput special pentru bulgării de nădire şi arcul năditor. Din fabricaţ ie este recomandat a se folosi amestecat cu apă din baltă, sau (şi) cu CSL. Acesta este unul dintre cei mai apreciaţi atractanţi pentru crap, este produs din boabe de porumb şi are în compoziţie aminoacizi, vitamine şi un conţinut ridicat de zaharuri. În Deltă s-au înregistrat rezultate spectaculoase când s-a mai adăugat un ingredient, aditivul cu aromă de scopex. Cunoscătorii ştiu că această aromă a fost foarte căutată de crapi în respectiva zonă, iar siropul de porumb dulce pe care îl mai conţine aditivul ajută la desfacerea bulgărilor pe substrat, sau de pe arcul năditor, fiind totodată un foarte bun liant.

RECIPIENT SPAŢIOS
Nu contează în ce ordine puneţi ingredientele, însă aveţi grijă ca găletuşa pe care o folosiţi să fie destul de mare, astfel încât să vă permită amestecarea. Faţă de CSL, aditivul de scopex este destul de vâscos şi curge mai greu din recipient. Cu cât este mai cald afară, cu atât aditivul este mai fluid.

APĂ DE BALTĂ
Pentru o răspândire cât mai uniformă a apei de Dunăre în nadă, profesioniştii folosesc în acest moment un pulverizator (cu pompiţă manuală, nu e mare filozofie). Totuşi, dacă adăugaţi apă puţin câte puţin, cu mâna, veţi observa că amestecul de nădire se leagă foarte frumos şi în acest mod.

ATENŢIE LA CONSISTENŢĂ
Rezultatul trebuie să fie o pastă nici prea moale, nici prea tare şi sfărâmicioasă. Acest groundbait este fabricat să se lege numai cu apa, iar aditivul (care conţine SPD) o să ajute suplimentar în acest sens. Sfat: întotdeauna păstraţi nişte MHLM praf, pentru cazul în care aţi scăpat prea multă apă.

PÅRJOALE MARINATE
Pont: turtiţi bilele în mână şi daţi-le forme de pârjoale. Ele se vor aşeza mai cuminţi pe substrat, nemaiexistând pericolul de a fi deplasate de curent. ATENŢIE! Nu introduceţi arome suplimentare în acest tip de nadă. Eventual, când sunt gata, stropiţi bilele cu puţin CSL, un ingredient 100% natural.

The post Nadă pentru Dunăre appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.