O Delta prea indepartata

Am plecat in Delta Dunarii pasind pe pragul dintre doua anotimpuri. O iarna incapatanta si o primavara lenesa si-au dat mana la Mila 23, locul in care am debarcat spre apusul soarelui, intr-o lumina ce facea ca stacojiul stufului sa para si mai insingurat. Nici urma de pasari la capat de migratie, de muguri verzi. Doar frigul umed, insinuat printre plauri si salcii. Totusi era un semn. Unul singur, semnul infrangerii suferite de vanturile reci si taioase de miaza-noapte, de gheturi si de chiciura. Iata-i pe cei doi pelicani supravietuitori, ramasi peste iarna in dreptul satului, care isi intind acum aripile amortite pentru a prinde in ele fuioarele de caldura ale soarelui calic.

Nu a fost chiar cum ne-am inchipuit. Am gasit incintele in care Pensiunea Big Fish organizeaza concursul Operatiune Monstrul ravasite de urmele lucrarilor piscicole. Si intr-o parte si in alta a fost scazut nivelul apei pentru a scoate crapul chinezesc, pentru a muta stiucile mari dintr-un bazin in altul. Peisajul este oarecum dezolant acolo unde visam sa ne luptam cu adevarati monstri ce abia lepadasera  cioburile ghetii din solzii maslinii. Acum, cand stuful inca nu crescuse iar nuferii inca nu acopereau oglinda apei, incintele erau ca un imparat gol. Namolul, stuful tocat de crapii chinezesti, plaurii incendiati si plasele divulgau faptul ca eram de fapt intr-o fosta ferma piscicola comunista, acolo unde astazi nu natura face regulile, ci piscicultorul, patronul, capitalismul.

Cu toate acestea stiucile pareau sa fie la locul lor. Nu stim exact cate dintre ele, doldora de icre, au fost totusi sacrificate pe altarul lacomiei oamenilor. Am pescuit, am prins si am asistat la o lectie: nalucile suple, in conditiile in care stiucile erau stresate de scaderea apei, de plase, de tot felul de permutari prin bazine, sunt singurele capabile sa fie credibile pentru acesti rapitori. Restul a fost doar un fum purtat de vantul care anunta negresit ca primavara vine pentru a dezgheta pamantul negru al grindului, ascultand parca rugile calugarilor-pescari de la manastirea dintre plauri, ghioluri si canale. Am facut la plecare un gest pe care am ezitat ceva vreme sa-l fac. Am dat o tura prin Mila 23, o asezare pitoreasca, asa cum o stiam eu din anii ’80. Si de ce mi-era frica, nu am scapat. Din tot farmecul acestei asezari pescaresti traditionale nu au mai ramas decat gardurile desirate din stuf. Locul casei cu lemnarie albastra si acoperis din stuf a fost luat de pensiuni ce se chinuie sa transforme traditia in kitch cu piscina si internet. Din bogatia de peste care asalta unditarul acum mai bine de 20 de ani chiar de la pontonul la care acosta pasagerul venit de la Crisan nu au mai ramas decat cativa avati stingheri. Dincolo de aceste impresii sunt imaginile filmului O Delta prea indepartata pe care il veti urmari numai la PVTV HD.