POSTULATUL ȘTIUCII

„Este mult mai apreciat ceea ce se obține prin multă muncă.‟

 Aristotel

***

Postulatul lui Euclid ne învață că: „Printr-un punct exterior unei drepte trece o singură paralelă la dreapta dată.‟

Privind această celebră axiomă matematică puțin și din punctul de vedere al pescuitului, nu cred că este prea forțat să spunem următoarele:

„Prin orice punct exterior unor știuci pot trece o mulțime de pescari paraleli cu pescuitul știucii.‟

Eu zic că este perfect adevărat enunțul meu și sunt absolut convins de faptul că îmi dați, și de data aceasta, dreptate, și tocmai de aceea propun să îl denumim, pe respectivul enunț, nici mai mult nici mai puțin decât: Postulatul Știucii.

          Primii pescari pe care îi identificăm a fi paraleli cu pescuitul știucii sunt în mod clar pescarii strict de staționar, adică acei pescari care caută a pescui exclusiv doar pești pașnici.

          Dar…, dar… nici cu cei care se cred mari maeștri în unditul răpitoarelor colțate din apele patriei noastre dragi, și nu numai, nu îmi este rușine…, căci uneori, poate chiar de multe ori, se încadrează perfect și ei în tagma undițarilor paraleli, poate doar de moment ce-i drept, cu prinsul știucilor.

          Să nu îmi spuneți careva dintre dumneavoastră că nu ați avut nicio gherlă până acum, așa după cum sunt denumite în jargon pescăresc acele partide de pescuit care se încheie cu zero rezultate pentru undițari, și că de fiecare dată atunci când ați ieșit la pescuit știuci ați avut capturi, pentru că nu o să vă cred nici în ruptul undiței.

          Dacă ar fi să mă iau ca exemplu etalon doar pe mine însumi, cred că aș putea umple pagini întregi cu acele pescuieli zadarnice, în care nu am zărit nici măcar vreo umbră de știucă prin ape, nu tocmai exemplificările acestora în carne și dinți. Dar cum eu cunosc o mulțime de pescari despre care știu sigur că au pățit și ei același lucru de multe și de nenumărate ori… rezultă că paginile pe care le-aș putea scrie despre nereușitele lor ar alcătui nu doar un singur volum, ci mult mai multe, iar dacă ar fi să scriu despre eșecurile tuturor pescarilor de știucă de pe mapamond probabil că aș epuiza întreaga cerneală din lume, așa că mai bine o să mă abțin a scrie despre aceste lucruri și o să mă preocup doar de insuccesele mele.

          Poate cel mai răsunător dintre toate rateurile mele privitoare la știuci l-a reprezentat toamna unui an abdicat din funcție nu cu prea mult timp în urmă, atunci când în tot sejurul de o săptămână din Delta Dunării nu am fost în stare să amăgesc cu nălucile mele nici măcar o mârliță, oricât de mică ar fi fost ea.

          Însă, strict ca intensitate a dezamăgirilor trăite, consider eu că pe primul loc se situează acele momente în care vezi clar știuca atacând peștișorii din anumite locuri și oricât ai încerca să o chemi la momelile tale artificiale ea te refuză în modul cel mai nonșalant, ignorându-te în totala totalitate a modurilor în care se poate manifesta ignorarea.

          Atunci îți vine să…, și să…, dar asta depinde de fiecare pescar în parte, adică de modul în care se manifestă el în astfel de situații neplăcute, și apoi să o trimiți înapoi la originile ei biologice, ceea ce și faci imediat cu gândul, căci cu fapta nu ai cum o face fiindcă știuca este total absentă.

Tot în capitolul legat de sentimente dezolante și de negre dezamăgiri cred că se încadrează și acele clipe, uneori pot fi chiar ore în șir, când pescuiești asiduu pe unele locuri cunoscute ca fiind productive, de simți că efectiv ți se desprind brațele din umeri, când schimbi nălucile și tehnicile mereu și mereu, și nu ai parte de niciun atac sau urmărire, ci doar de multă și crâncenă dezamăgire. Singurul lucru pe care l-ai mai putea schimba atunci ar fi pescarul, dar cum nu ne putem înlocui chiar pe noi înșine, cel mai bine este, zic eu, fie să te ambiționezi, până la absurd chiar, continuând a face ceea ce faci, indiferent de rezultate, fie să înlocuiești specia peștelui țintă, așa cum procedez eu de cele mai multe ori în astfel de cazuri, alegând a pescui ceva ce este mult mai cooperant și mai activ decât știuca cea încăpățânată și super mofturoasă.

Da, așa după cum am spus și ceva mai sus, pescuitul știucii presupune efectuarea în mod repetat a zeci și zeci, uneori poate chiar sute, de lanseuri până să primești vreun răspuns concret din partea cumetrelor din adâncuri, fiind așadar un pescuit destul de solicitant din punct de vedere fizic, dar și psihic. Legat de acest aspect, am cunoscut pe cineva, un pescar convertit înspre spinning destul de recent, care a început pescuitul răpitorilor dând în special după bibani, părându-i-se astfel că lucrurile nu sunt prea complicate, dar care a avut un șoc total atunci când a început să caute în cod concret și exclusiv știuca. Nu își putuse închipui el vreodată că pe lângă multa muncă pe care o depunea, cazanul frustrărilor și al deziluziilor în care începuse a se scalda din plin putea fi atât de mare și de adânc.

Desigur că există și unele momente de totală înfrățire a neamului Esox cu pescarii, atunci când nu trebuie să știi prea multe despre spinning pentru a prinde știuci, dar aceste momente sunt din ce în ce mai rare și din ce în ce mai izolate, ele reprezentând în zilele noastre adevărate excepții.

Regula de bază care se evidențiază este aceea că pescuitul știucii presupune mută muncă și experiență, multă căutare, multă încordare și, bineînțeles, și multă ocară aruncată dinspre mal sau din barcă direct înspre ape, buruieni, agățători și, mai ales, pești.

Așadar, concluzia care reiese clar din demonstrația mea desprinsă din anii mulți de pescuit pe care îi am la activ, este aceea că noi, pescarii jinduitori de știuci, de mult mai multe ori suntem paraleli decât tangențiali cu răpitorii pe care îi căutăm.

Dar cum adevărații undițari nu renunță niciodată, și acesta este cu siguranță cel mai important lucru, jocul de-a știuca și pescarul va merge mereu mai departe.