Am mers pana la Divici pentru a-l intalni pe Zoran Wiener, un adevarat imblanzitor de somni capitali, monstrii adancurilor dunarene, care se ascund prin cimiterele subacvatice presarate cu epavele navelor scufundate inca de pe vremea Celui de al Doilea Razboi Mondial.

Si – asa cum se intampla de fiecare data in astfel de situatii – am avut alaturi camera de filmat pentru a realiza un film despre acest gen de pescuit supra-specializat. Asadar in curand la Fishing and Hunting Channel veti putea urmari un nou film din seria EXPEDITII LA NOI ACASA.

The post Uriasii blanzi ai Dunarii appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Conform statisticilor avem 11 milioane de români care nu au citit nicio carte în viața lor, iar mai mult de jumătate dintre tinerii care termină un liceu sunt analfabeți funcționali. Nu sună bine și chiar nu știu câți dintre aceștia sunt și pescari, însă cred că este momentul oportun să vă îndemn la lectură. Dacă dați o răită virtuală prin ofertele anticariatelor online, o să constatți că mai sunt destule cărți de pescuit disponibile. Printre acestea se găsește cartea ÎN ATELIERUL PESCARULUI SPORTIV, avându-i ca autori pe Liviu Banciu și Al. Calmuschi.

Apărută în 1968 și editată de AGVPS carte impune respect de la prima frunzărire a paginilor sale. Este probabil prima carte care tratează în România pescuitul cu năluci în manieră modernă, simțindu-se din plin influența școlilor de pescuit americană și franceză. Cu o descriere exhaustivă a tipurilor de oscilante, rotative, voblere și muște artificiale, această carte descrie inclusiv pescuitul cu jig. Cu desene sugestive, cei doi autori abordează într-o manieră specifică acelor ani pentru țările din spatele Cortinei de Fier, acolo unde nu aveau acces echipamentele de pescuit performante produse în lumea liberă. Este vorba despre conceptul de atelier pescăresc, acolo unde pescarul este învățat cum să-și confecționeze singur toate aceste năluci, multe dintre ele copii ale unor modele faimoase ale epocii.

Cu multe detalii despre uneltele de care are nevoie un pescar pentru a-și realiza cu mijloace proprii nălucile ÎN ATELIERUL PESCARULUI SPORTIV, inclusiv pentru confecționarea blancurilor din bambus laminat de tip Tonkin (din care erau confecționate inclusiv faimoasele lansete Hardy Palacona), această carte descrie și modul în care puterea lansetei trebuie corelată cu dimeniunea mulinetei de spinning, pentru a realiza un ansamblu echilibrat.

Luați aminte de la înaintașii noștri care acum 56 de ani citeau, pescuiau și erau capabili să-și meșterească propriile năluci și lansete. Vă recomand cu căldură această lectură.

The post Ai carte, ai parte, ai năluci appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Stiu, o sa ma intrebati unde. Holbina Trei Bibani, rezervatia de stiuci de langa Razelm. Stiu, o sa spuneti “Cum domne’, in natural nu e stiuca?”. Este, dar barcile pescaresti, cu mormane de plase la bord, au transformat canalele Deltei in bulevarde. Asta pentru ca “boaba” de icra de stiuca s-a format bine iar kilgramul a trecut de 700 lei. Aur curat. Asa ca m-am retras din calea fericirii locale dincolo de diguri, in incinta de 1000 de hectare unde dihotomia natural – artificial (?) dispare. La Holbina nu esti intr-un lighean in care vine cineva sa-ti puna in lanseta stiuca. Trebuie sa muncesti, sa bati 1000 de hectare si sa o gasesti.

Dragi prieteni pescari, stim toti, stiuca nu este oriunde, cat poate cuprinde ochiul posesorului de geamantane cu naluci intinderea de ape. Ea are “cotete”, locuri in care se aduna in functie de anotimp, iar asta are legatura cu prezenta hranei, adica a pestisorilor mai mici sau mai mari. Aici nu as vrea sa trec mai departe fara sa va descriu lantul trofic. Existenta stiucii incepe de la carasul sau rosioara care, odata inghititi, o ajuta sa creasca peste un metru lungime, sa puna botul pe naluca noastra secreta, sa fie fotografiata si eliberata. Undeva, spre varful piramidei, trofice se afla Facebook-ul (un mediu lichid virtual), unde vaneaza pradatorul absolut – pescarul. Acesta se hraneste cu like-uri, inimioare si urari gen “Respekt”, totul in functie de animalul solzos pe care il tine in brate, intins in fata, spre telefonul cu care este facuta poza, pentru ca stiuca de un metru sa para de doi.

Aceasta scurta plonjare in tainele ecologiei, de unde si vorbele despre lanturi trofice, are in umbra naluca. Iar naluca se misca pe doua coordonate: timp si spatiu. Iata, deci, ca am ajuns la postulatul de la inceputul acestor randuri. Sa nu o mai lungesc, am fost la momentul si locul potrivit. Din cele o mie de hectare, stiuca a fost masata pe cateva canale adanci, acolo unde cohorte de rosioare, carasi, boarte si obleti s-au adunat intr-o procesiune aproape religioasa. Iar asta nu a fost intamplator, deoarece s-a intamplat chiar de Boboteaza. O Boboteaza la 7 grade Celsius, dar care promitea. Si nu ma refer la Codul Rosu de ninsoare care se anunta, de temperaturile polare, si de tot pachetul de la ANM. Eu zic de comportamentul pestilor.

Un pescar care nu a trecut ca gasca prin apa pescuitului trebuie sa “citeasca” apa, sa puna cap la cap niste concluzii si sa testeze. Asta se mai numeste si pescuit intuitiv. Fara Livescope si fara alte minuni digitale. Pur si simplu o cautare continua, o scanare a canalelor si ghiolurilor pentru a afirma in final “Vine nasulia, stiuca s-a bagat la adanc”. Deci hai la adanc. Odata gasit adancul, vine ca o deductie logica si naluca. Jig, cu skirt din silicon si care armeaza un shad. Neaparat alb sau sidef. Bine, poate fi orice se pescuieste aproape de substrat, sau chiar in substrat. Iata ca troika a fost intocmita: Timp (Boboteaza) – Loc (canal ferit de vant, adanc) – Naluca (Jig, soft plastic). Ego cogito sum!

Am filmat doua zile pentru o serie noua, in care vom vedea ca avem printre noi si pescarite, la fel de pasionate si de experimentate precum masculii posesori de lansete si multa stiinta pescareasca. Stiucile s-au aliniat si ele odata cu planetele pentru a a avea cardurile din camera pline cu povesti pentru naravit la stiuca telespectatorii Fishing and Hunting Channel, la ora de seara, cu viscolul in fereastra si jar mocnit in soba. Sa aveti un 2024 cu sanatate, pace si fire intinse! Restul vine de la sine.

The post JURNAL DE BOBOTEAZA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Mreana si cleanul intra in creierul multor pescari precum virusul West Nile. Este suficient sa ai primul atac la un vobler, prima captura, primul clean trecut de pragul psihilogic al kilogramului si infestarea e gata. Daca ma uit in jur, e chiar pandemie. Suntem multi cu sindromul asta. Chestia este ca suntem mai putini muscati de filoxera mrenei aduse la minciog agatata in ancorele unui vobler sau in carligul offset al unie monturi Ceburashka, Ultra Light. Departe de mine branza, cascavalul puturos sau cosuletul de feeder plini cu viermusi. Naluci, frate, insa nici nu vreau sa va incarc memoria cu detalii tehnice, pentru ca ceea ce este mai important in toata aceasta ecuatie este trairea. Senzatia aia, cand din tumultul tainic al raului selectezi acel semnal in fir care iti spune “Este! A atacat!”. Intepi, se lasa greu, e dulap, un dulap care urca in amonte precum torpila atomica de doua kilotone.

Deci mai pe scurt. Se duce, ia fir, incerci sa o incetinesti, oboseste si ea pana la urma, se lasa pe curent in jos. Alt circ. Chinuie-te sa te lupti cu mreana si curentul raului in acelasi timp. Mult prea mult pentru firul tau de baiat finut. Singura sansa este sa o aduci spre marginea raului, acolo unde curentul este mai domol. Realizabil dealtfel, dupa numarul mrenelor aduse la minciog asa. Ceea ce va descriu aici este despre Aventura de a umbla cu wadersi in apele Garamului din Slovacia, impreuna cu Andy Arif, Alin Musatescu si Peter Sztachovitz. Stiti cantecul ala neaos, din folclorul romanesc, tradus in engleza pentru uz international? “Bring your barbels, Simioane / De la mandra, down, in vale”. Bine… era vorba despre caii lui Simion, dar mrenele Garamului – va pot asigura – in drill, sunt adevarati cai. Fiti geana la Fishing and Hunting, pentru ca in anul care vine va reincepe o serie de episode dedicate acestui fabulous rau, totul in stil AVENTURI LA NOI ACASA. Pentru ca noi, pescarii, suntem peste tot acasa.

The post MAREANA, DRAGOSTEA MEA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Si totusi lansez. E un gest care vrea sa contrazica soarele arzator, pentru ca sunt in cautarea bibanilor, singurii care par activi in aceste zile toride. Si cine cauta, ar trebui sa gaseasca pana la urma. O intersectie de canale, apa tulbure din stanga, limpede din dreapta, semn ca apele se retrag din ghioluri. Undeva, in gura canalului cu apa limpede, este un prag bine demarcat, cu o diferenta de nivel de 50 – 60 cm. Curent destul de puternic, adancime de 3 -4 metri. Jig, ceburashka, cicada, vobler, rezultate slabe. Exista doua variante: locul nu este ce trebuie, ori nalucile nu sunt capabile sa-i faca pe bibani curiosi.

Trebuie sa va spun ca am cautat pe Bratul Sulina avatii o zi inreaga. Nu are sens sa dau detalii despre frustrarea de a lansa o zi intreaa fara a avea nici macar un atac. Stiam. Stiam ca Dunarea a scazut aproape 50 de centimetri cu o zi inainte sa vin in Delta. 50 de centimetri inseamna o scadere mica pentru omenire, dar o scadere mare pentru pescar. Mie mi-a dat vertij si probabil ca si avatii nu erau mai bine. Bref, nimic. Canci.

Bibanul a fost si este intotdeauna refugiul. Bibanul este pestele pescarilor de spinning oropsiti, fara speranta, invinsi. El este intotdeauna balsamul unei partide de pescuit care risca sa se indrepte spre un dezastru total, el este motivul pentru care sunt ancorat la intersectia canalului Eracle cu Dunarea veche. Sap adanc prin trusa cu naluci. Am nevoie de 28 de grame, pentru ca vreau un pescuit in structura si curentul este destul de punternic. Si mai am nevoie de vibratie si de stralucire. Tail Spinner.

O naluca simpla pe care o prefer in pescuitul avatului in curentii adanci ai Dunarii. Am avut zeci – sute de lansari cu acest tip de naluca numai cu o zi inainte, insa avatii m-au ignorat total. Sunt multi producatori, multe modele, la care difera forma corpului lestat si forma paletei. Cunoscatorii reusesc sa deosebeasca si doua tipuri constructive, unul cu paleta montata pe ax, altul cu paleta atasata unui vartej. Nu este o solutie intamplatoare, pentru ca asta inseamna vibratii specific, iar daca incepi sa intelegi si diferenta intra o paleta Colorado si un Willow, atunci inseamna ca stii sa pescuiesti cu tail spinner.

Am avut zile extraordinare de pescuit la avat cu Berti Helic, am testat tot felul de alte modele si am aflat ca exista mereu momente in care un tip contructiv este mai prinzator decat celelalte. De data asta, la intersectia cu Eracle, am avut revelatia lui Gomoku Spin de 16 g. A avut culoarea, dimensiunea, vibratia si greutatea perfecte pentru acest loc de pescuit. A facut si selectia, cautand cu tenacitate babibanii mari, care nu au intarziat sa apara. Asadar vibratie si zgomot, acolo pe fundul apei, in prag. Va las, pentru ca ridic ancora si o sterg la umbra. Este cea mai fierbinte zi de iulie din istoaria umanitatii. Cel putin asa au zis la stiri.

The post Jurnal de zi fierbinte appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Cu siguranta ca cea mai interesanta filmare din acest an a fost pentru mine cea de pe raul Garam, din Slovacia, acolo unde l-am avut ca invitat al emisiunii pe Andy Arif. Am avut de la inceput vesti nu prea bune de la prietenul nostru Peter Sztachovitz – un obisnuit al raului – in legatura cu nivelul foarte scazut al apelor si cu racirea brusca ce a precedat sosirea noastra in Slovacia. Vestea ne-a cam dat fiori, pentru ca apa avea in jur de 6 grade Celsius, semn ca mrenele se retrag in Dunare, iar peste toate astea apele scazute au determinat si clenii sa coboare spre fluviul aflat la aproximativ 20 de kilometri de zona noastra de pescuit. Pe drum Arif s-a destainuit, o destainuire grea, de autostrada lunga si monotona: de fiecare data cand pleaca la peste ploua. Are un nor sociopat care il urmareste peste tot. De data aceasta norul ne-a ajutat, pentru ca ploile abundente, care au coincis ca debut cu plecarea noastra din Bucuresti, au ridicat nivelul apei din raul Garam astfel incat la doua zile de la sosirea noastra in Slovacia, pestii urcau din nou pe rau.

Fiind un pescar de Delta, de barca, pescuitul pe rau a insemnat o conversie a echipamentului si tehnicilor de pescuit, dar m-am adaptat din mers, mai ales ca imi facusem deja temele de acasa. Minciog special, wadersi, accesorii la purtator, tot felul de cutii si cutiute prin labirinticele buzunare ale vestei de muscar. Din fericire doar dupa cateva ore de pescuit imi intrasem deja in rol, iar pestii dadeau si ei semne ca sunt interesati sa fie personaje importante in castingul noilor episode din seria EXPEDITII LA NOI ACASA, pe care o puteti urmari la Fishing and Hunting Channel. Revenisem la prima mea dragoste – pescuitul pe rau.

Daca in barca spatiul restrins te ajuta sa pescuiesti si sa filmezi in acelasi timp, pe rau lucrurile stau cu totul altfel. In primul rand trebuie sa intri in apa, iar camera de filmare trebuie sa ramana undeva la cativa metri de mal, apa adanca si curentul puternic punand in pericol acest echipament. Asa ca, eu fiind si cameraman si gazda a emisiunii, am incercat sa fac cat mai natural posibil translatia de la camera la lanseta. Uneori mi-a iesit, alteori nu. Totul asezonat cu o ploaie insistenta care a facut aproape insesizabila granita lichida dintre rau si restul universului. Dar dincolo de orele obositoare petrecute pe rau, dincolo de ratarile spectaculoase si de pestii capitali scapati, au fost zecile de capturi si zilele petrecute impreuna cu Andy Arif pe un rau absolut fantastic. Iar aceasta bucurie a pescuitului se va vedea cu siguranta in film.

Cel mai palpitant capitol al filmarilor de pe Garam a fost pescuitul in drift, coborand pe rau aproape 6 ore, sub atenta indrumare a ghidului profesionist de pescuit Zoltan Szabo, cel care ne-a pus la dispozitie caiacele. Nimic nu se poate compara cu acest gen de pescuit, cu permanenta schimbare de peisaj, cu locurile de pescuit care se deruleaza in permanenta si pe care nu trebuie sa le ratezi. Sa vaslesti pentru a controla caiacul, sa filmezi si sa pescuiesti, totul fara a risca o baie in apa rece, iata adevarata provocare.  Iar cand ai la capatul firului un clean naravas, totul trebuie ridicat la puterea a doua.

In linii mari pescuitul din caiac pe raul Garam are ca specie tinta cleanul, dar si bibanii si avatii intra in joc fix atunci cand te astepti mai putin.  Influenta Dunarii se resimte pe ultimii kilometrii ai raului, iar aparitia unui somn corpolent in ancorele voblerului, nu este chiar un accident izolat. Totul este sa iti pastrezi calmul si sa controlezi in egala masura pestele si caiacul. Pentru ca raul este plin de capcane.

Cu mreana, ei bine cu mreana a fost alt joc: cu picioarele pe pamantul ferm, sau cat de ferm poate fi un prundis acoperit cu alge si mazga alunecoasa. Am venit pregatiti pentru un turnir cu mrene fascinate de racusori din silicon, carlige off-set si lestari articulate de genul cheburashka. Am plecat dupa 6 zile de pescuit numai cu voblere mini crank, evident lasate mai toate pana la urma printre pietrele si buturugile raului. A fost un sacrificiu pe care ni l-am asumat si care a meritat. Dovada numeroasele mrene venite sa faca spectacol in fata camerelor de filmat.

La 5 mrene scapate, una ajungea in minciog. Aceasta era o ecuatie pe care am invatat-o destul de repede. Mreana nu este un peste rapitor, gura ei subterminala nu este specializata in prinderea pestilor… numai ca mrenele nu pot lasa oportunitatile de hranire sa treaca pe langa ele. Cert este ca odata intepate, mrenele pleaca in amonte, dupa care – daca nu le aduci spre minciogul victorios – incep sa plece pe curent in jos, semn ca au scapat din ancore in timp ce urcau puternic in drill pe curent. In astfel de momente este foarte probabil ca firul sa treaca tensionat peste spatele pestelui, in lungul sau, pe langa inotatoarea dorsala. Odata voblerul scapat din gura carnoasa a mrenei, pestele are tendinta sa continue urcarea pe curent, in timp ce voblerul aluneca spre dorsala, de care se agata cu una dintre cele doua ancore.  In acest moment pestele prins de la jumatatea corpului incepe sa coboare pe curent, semn ca ai ajuns fara voia ta, din pescar cinstit, jepcar. Si se va duce asa probabil pana la Budapesta si de acolo la Giurgiu, depinde cat fir ai pe mulineta.

The post A fost o toamna cu mrene appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

O coperta verde cu sase stiuci pe ea. Chiar si asa, in lumina chioara a becului de pe stalp, lumina filtrata de geamul prafuit al chioscului de ziare, cartea cu pricina a declansat  gestul infrigurat de a cauta prin buzunare maruntii necesari ca aceasta carte sa fie a mea. Era 1979, iesisem de la liceu, era seara, ploua marunt in vantul rece al primaverii. POVESTI CU STIUCI este oglinda pescareasca  a sciitorului si graficianului Petre Grant, o tesatura in care condeiul sprinten, harul literar, umorul fin si dependenta de naluci si stiuci fac din pescuit act de cultura. Eu cel putin am fost fascinat de povestile lui Petre Grant intr-atat de mult incat nu doar ca am devenit la randul meu dependent de stiuci si naluci, dar in vara acelui an plecam deja in explorarea Deltei, avand ca indrumar chiar lectura acelei carti cu coperta verde si grafica cu sase stiuci. Lideanca, Baclanesti, Matita, Mila 23 au fost pentru mine implinirea unui vis infiripat din paginile acestei carti. Un an mai tarziu aveam sa dau cu ochii, intr-o librarie din Campulung Muscel – era vara si ultima vacanta de liceean, cu o a doua carte semnata de Petre Grant. Era deasupra unei gramezi de carti neinteresante pentru mine, o carte cu coperta albastra de data aceasta si un titlu aflat sub asediul a nenumarate stiuci – ALTE STIUCI, ALTE POVESTI.

Nu stiam atunci ca in spatele acestor povesti pescaresti cu stiuci este o poveste mult mai ampla. Anii au trecut, am devenit pescar  exclusivist cu naluci si, aidoma lui Petre Grant, devenisem dependent de stiucile, avatii si bibanii Deltei, de mirosul stufului amestecat cu cel de catran de lotca si de gustul apei de ghiol cristalin, bauta de langa nuferi. In tot acesti timp cele doua carti au ocupat un loc de cinste in biblioteca mea de pescar. Apoi, imediat dupa Revolutie – in 1991, mi-a atras atentia un articol din ziarul Romania Libera intitulat Medalia “Cruciada impotriva comunismului”. Era vorba despre o medalie cu care au fost decorati soldatii romani, dupa ce in 22 iunie 1941 a fost executat ordinul “Va ordon, treceti Prutul”. Autorul acestei medalii era nimeni altul decat Petre Grant. La emiterea editiei 1991 a acestei medalii, la 50 de ani de la eliberarea tinuturilor romanesti de sub stapanirea sovietica, jurnalistii incercau sa afle mai multe despre Petre Grant, despre care marele public – mai ales cel nepescar – nu stia multe lucruri, in afara faptului ca s-a nascut in 1904, a fost grafician roman iar autoritatile comuniste l-au exilat din Micul Dictionar Enciclopedic Roman. In lipsa Internetului de astazi, misiunea de a recompune la inceput de ani ‘90 portretul acestui grafician ce facea parte, printre altele din elitele intelectuale ale pescuitului cu naluci de la noi (alaturi de Titus Popovici, Matty, Ionel Pop, Paul Decei, Bratescu Voinesti si multi alti oameni cu har si scoala, nu doar cu lanseta), era deosebit de dificila.

Gratie Internetului astazi putem insa afla o parte din viata lui Petre Grant si cred ca aici este locul potrivit pentru a face acest lucru. Petre Grant (1904 – 1990) a fost literalmente martorul unui secol si a avut sansa sa vada cu ochii lui doua razboaie mondiale, instaurarea comunismului si in final prabusirea comunismului. A studiat ingineria la Paris, dupa care a lucrat grafica publicitara si arta decorativa. A luat Marele premiu la Salonul Oficial de la Paris (1930), medalii de aur la Bruxelles, Paris si New York pentru grafica sa, a publicat articole si studii de specialitate in revistele epocii (Arta si tehnica grafica si Simetria). Spectrul larg al preocuparilor face ca Petre Grant sa imbine cinematografia cu pasiunea sa pentru pescuitul stiucii, pentru ca nu intamplator incepe in 1943 filmarile la documentarul turistic SNAGOV, ZIUA UNUI LAC. Premiera avea sa fie in 1946, si era povestea pescuitului sportiv si agrementului pe care acest lac il oferea bucurestenilor. In anii Republicii Populare, chiar daca a fost marginalizat profesional de regimul comunist, a reusit sa isi continue pasiunea sa pentru pescuitul sportiv, fiind nu numai autorul unei imense ratari in Lideanca, acolo unde a scapat stiuca mamut a vietii sale, dar a fost implicat si in multe proiecte ale AGVPS, in care si-a pus amprenta inconfundabila a graficii sale.

Cine este totusi Petre Grant? Aflam ca a avut un frate mai mare, Serban Grant, cu care in timpul studiilor de la Laussane (Elvetia) a invatat nu doar pescuitul bibanului in lacul Geneva, ci si hocheiul. Asa au devenit in 1926 membri ai echipei Hockey Club Roman, facand parte inlcusiv din lotul national. Mai aflam ca fratele sau mai mare a fost casatorit cu Maria Nicola Olga (mai tarziu devenita Noche Crist), faimoasa in toata lumea pentru picturile si sculpturile sale. Si o sa vedeti ca nu sunt doar acestea singurele sclipiri de faima ale lumii in care a crescut si trait Petre Grant, cel indragostit de stiuci. Sapand mai adanc in istorie, il gasim pe Effingham Grant, un british pur sange, nascut pe insula Guernsey, care s-ar putea sa nu va spuna mare lucru, dar nu va grabiti. Effingham a avut cinci surori, printre care si Maria Rosetti. Vedeti ca incepem sa venim acasa? In 1837 tanarul Grant gaseste un post liber la Consulatul Britanic din Valahia si un an mai tarziu sora sa Maria ii face o vizita, prilej cu care decide sa ramana si ea la Bucuresti. Ulterior aceasta se casatoreste cu C.A. Rosetti (om politic de calibru, unul dintre conducatorii Revolutiei Pasoptiste, adica cea de la 1848, si luptator pe baricadele unirii Principatelor Romane). In aceasta perioada Effingham se imprieteneste cu Dinicu Golescu (influent logofat si un mare francamason roman timpuriu), se muta in palatul Belvedere, unde o cunoaste pe nepoata acestuia, cu care se casatoreste in 1850.

Va propun aici sa facem o incursiune colaterala catre C.A. Rosetti, pentru a sublinia faptul ca acesta a sustinut actiunile premergatoare Unirii Principatelor si s-a implicat in ajutorarea populatiei in timpul foametei din 1866 – 1867. Iata-l, impreuna cu sotia sa Maria Rosetti, puternic implicat in eliberarea revolutionarilor Nicolae Balcescu, Ion Ionescu de la Brad si Dimitrie Bolintineanu din captivitate. Mai trebuie spus ca Maria Rosetti, matusa lui Petre Grant, a fost o scriitoare si publicista ce s-a implicat in emanciparea femeilor din Romania si a fost modelul dupa care C.D. Rosenthal picteaza in 1850 faimosul tablou Romania Revolutionara.

Nu stim cat de fioroase erau stiucile din Delta sau din iezerul (pe atunci) Cladarusani la 1850, dar stim ca in 1863 britanicul Effingham Grant  infiinteaza prima turnatorie din Bucuresti si un an mai tarziu pune bazele primului atelier de prelucrat tutun din tara. Aceasta firma se transforma in  Regia Monopolurilor Statului, Effingham parceleaza terenul din jurul manufacturii si il vinde muncitorilor, pentru a da nastere la ceea ce mai tarziu se va numi cartierul Regie, la mal de Dambovita, pe care pescarii de street fishing il cunosc bine.  Pe langa topitorie si tutun, Effingham mai avea si pasiunea orhideelor din care a facut afacere prospera pe o strada care se va numi Strada Orhideelor, nume pe care il poarta si astazi.

Iar daca asta nu este suficient pentru a starni empatia pescarilor bucuresteni, trebuie sa stiti ca Effingham Grant, ca orice sustinator al familiei traditionale romanesti, a avut doi fii – Nicolae si Robert. Robert devine inginer de constructii si participa la construirea unui pod la umbra caruia sa circule trenurile spre si dinspre Gara de Nord, pod pe care l-a botezat Podul Grant, in cinstea tatalui sau.

Nicolae Grant (n. 1868, Bucuresti – d. 1950, Campulung Muscel, orasul unde am gasit a doua carte a lui Petre Grant) este insa mult mai conectat cu povestea stiucilor noastre si a urmat Scoala de Arte Frumoase. Acolo a studiat cu Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu,  Leon Jerome si devine ulterior unul dintre pictorii importanti ai Romaniei. Are doi fii, Serban si Petre, despre care am vorbit ceva mai sus.

Petre Grant a mostenit in egala masura de la inaintasi talentul pentru inginerie, litratura si pentru arte plastice, insa ceea ce nu este foarte clar, este de unde a mostenit pasiunea pentru pescuit, naluci, avati, stiuci si bibani. Dar asta are mai putina importanta, important este sa-i cititi cartile cu stiuci, carti aflate la un click distanta in anticariatele online de astazi. Grabiti-va, stocurile ramase sunt limitate.

The post TOATE DRUMURILE DUC LA STIUCA appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

La nici doua zile niste milanezi, de asta data, au venit cu prostovoalele ziua in amiaza mare peste mine  – ati ghicit – tot in bulboana unde inca mai speram sa repet partidele de avati din anii precedenti. Iar scandal, iar o zi ratata. Am revenit seara si am gasit alti localnici, cu o salupa rapida, pescuind electric. Locul era pustiit, I se dusese buhul si iata ca localnici si turisti laolalta au venit sa curenteze pestii. A fost un an slab in Baba Rada, au urmat ani la fel de slabi. Locul isi pierduse nu doar pestii, ci si valentele biologice. Nici obletii nu se mai zareau pe acolo, nici egretele. Nemernicii au dat cu piciorul intr-un joc de domino in care s-au prabusit in cascada. Baba Rada era moarta, atat de moarta incat nici braconierii electrici nu o mai frecventau. Am sperat in anii care au venit ca locul sa se reface. Din pacate pustiirea nu s-a napustit doar peste Baba Rada, ea s-a imprastiat ca o pelagra peste tot,  din Fortuna in Baclanesti, Sontea, Vacar, Olguta, Razboinita si pana in Lideanca. De unde sa mai vina pestii?

Anaforul  creat in Baba Rada de apele tulburi – venite cu putere din Bratul Sulina si apele limpezi, filtrate de ghiolul Fortuna, carate molcom la vale de canalul Sontea – a fost un adevarat paradis. Acolo am descoperit frumusetea pescuitului cu voblere Ultra Light la avat mare. Si cand zic mare, ma refer la piese de minim 2 kilograme. Ce poate fi mai frumos sa tragi de un asemenea avat nabadaios in curent, avand un fir mono de 0.12 mm, o lanseta firava si o mulineta minuscula?  Avatul de un kilogram agatat cu un astfel de echipament iti da drumul la zagazurile adrenalinei mai tare decat o stiuca de 5 kilograme, venita pe un echipament medium. Si nu este numai asta… Linistea canalului spulberata de atacurile in oglinda apei, pescuitul febril in epicentrul vanatorii la suprafata, astea nu se pot uita, chiar daca acum locul nu este mai mult decat o intersectie de canale pe unde alearga nebuneste zeci de barci zilnic.     

The post AVATI IN BABA RADA (II) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Probabil ca locul care mi-a placut cel mai mult in pescuitul avatului a fost intersectia de la Baba Rada cu Sontea. A avut pentru mine perioada sa de glorie la inceputul anilor 2000, locul era tranzitat constant de haite mari de avati capitali care haituiau obletii acolo unde apa limpede a Sontei  se unea cu tulbureala venita din Dunare a Babei Rada. Uneori ii auzeai si vedeai, alteori ii banuiai doar in vartejurile anaforului. Rar trecea cate o barca, nu ne deranja nimeni, nici pe mine si nici pe avati. Trebuia sa te opresti cu barca in mal si sa nu faci zgomot. De multe ori nici nu pescuiam o jumatate de ora dupa ce ajungeam aici, nu miscam, nu lansam, doar contemplam apa.  Mai ales pe la amiaza, cand pescarii si turistii – putini cati erau – se retrageau la masa, iar linistea absoluta cuprindea zona. Era un deliciu sa urmaresti strategiile de atac ale avatilor. De multe ori aparitia la suprafata a obletilor dadea indicii despre dramele care se petreceau in adancuri, unde avati mari participau la ambuscade venind din adancuri. Alteori apa fierbea la suprafata, iar obletii isi mai gaseau scaparea doar sarind pe mal. Cu timpul iti formai ochiul si intelegeai ce naluca, unde si mai ales la ce adancime trebuie sa pescuiesti.

Cu echipament Light  chiar Ultra Light era un spectacol de zile mari, iar dintre toate nalucile voblerele minnow, mai ales Rapala Husky Jerk si Rebel Ghost Minnow erau pe atunci preferatele mele. Stabile in curentul schimbator, capabile sa se avante la cateva palme sub oglinda apei, chiar si recuperate in aval, aceste voblere de mici dimensiuni  erau atacate violent, iar ratarile foarte putine.

Poate va intrebati de ce vorbesc la timpul trecut? Ei bine, intersectia de canale cu pricina este astazi o apa moarta. Ani de zile braconierii electrici din Mila 23 au “batut” zona, stiind ca aici se aduna salaii si somnii. Prin 2007 – 2008 incepuse deja declinul. Apoi au inceput sa apara barcile rapide pe Sontea, apa s-a tulburat puternic iar ingemanarea de apa neagra, venita din ghiol, cu cea maloasa, venita din Dunare, de la Gorgova, nu mai exista. Astazi Delta este o apa maronie, moarta, fara peste. Brazdata de sute de barci rapide cu turisti de pandemie, umpluta de gunoaie – atat umane, cat si menajere – Delta Dunarii isi da in acest an ultima suflare. Avatii din Baba Rada sunt si ei amintire, iar eu ii sunt recunoscator Deltei ca mi-a oferit atatea zile fericite, cotrobaind anaforele dupa avati cu voblere care mai dai care mai sprintare.

The post Amintiri din Baba Rada – (I) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Era prima zi de filmare, o zi caniculara in care am filmat destule stiuci venite in oglinda apei pentru a ne saluta nalucile topwater. Cum filmul este film totusi, aveam nevoie si de un trofeu, din pacate toate capturile zilei stateau bine la numar, nu si la dimensiuni. Chiar si asa eram multumiti, filmasem multe faze tari, cu stiuci venite live, in timp ce cameramanul filma stickbaiturile sau broastele alunecand pe suprafata apei.

Am ajuns la sfarsitul zilei, o zi de stat in barca fara pauza. Eram obositi, bateriile camerei erau pe terminate, eu eram cu pastilele la mine deoaree ma sacaia de ceva vreme o aritmie cardiaca careia nu ii dadeam de capat. Soarele era intrat mai mult de un sfert dincolo de linia orizontului, era acea lumina perfecta la stiuca, dupa o zi in care nu a fost niciun nor pe cer. Am decis sa mai pescuim pret de cateva lansari, nu mai aveam neaparat asteptari, totusi – dupa o acalmie de cel putin un sfert de ora – am intrat intr-o zona in care am avut insfarsit un atac. Am exclamat “Cox, asta a fost mare! Ai vazut ce  vartej a facut?”. Am lansat inca o data si inca o data in acelasi loc, recunosc ca ma parasise optimismul, am lansat mai mult din inertie. Stiuca a venit din nou, a apucat naluca, am intepat. In primele secunde nu mi-am dat seama ca am la capatul firul ceea ce putea sa fie stiuca vietii. Cameramanul a pornit camera si in ultimele raze de soare si ultimele liniute de putere ale bateriei a filmat cea mai mare stiuca iesita la rampa in filmele mele de la Fishing and Hunting.

Cu siguranta era cea mai mare stiuca pe care o agatasem pana atunci. Un drill destul de scurt intr-o apa calda si lipsita de oxigen. Cu siguranta ca in toamna, aceasi stiuca mi-ar fi pus la mare incercare firul si nervii. Am reusit sa o aduc la barca, iar aici as vrea sa va povestesc ce nu se vede in imaginile filmului. Inima mi-o luase la galop, aveam senzatia ca adrenalina varsata in valuri prin sangee meu ma va duce cu pasi repede spre un infarct. Incercam sa ma linistesc, dar inima nu ma asculta iar stiuca nu ma lasa. Incepusem sa am deja ameteli, inima o luase razna, batea atat de des incat era greu sa ii simt pulsul. In tot acest timp Cox a incercat de doua ori sa ridice stiuca in barca, pana la urma a reusit. M-am asezat pe banca, am luat repede o pastila, am continuat filmarea. Fotografia facuta nu arata stiuca in toata splendoarea ei, dar m-am grabit, aproape ca nu mai puteam sa stau in picioare. Nu aveam nimic in barca sa pot masura aceasta stiuca, doar gripul cu cantar pe el. Cand ieseam de pe incinta pulsul revenea incet la normal. Aveam sa ajung la hotel cu… inima usoara, ca un pescar ce isi trecuse un trofeu pe raboj, si asta nu oricum, ci in fata camerei de filmat.

Ajuns acasa am luat gripul, l-am intins pana la greutatea pe care o indicase cu stiuca in el, atarnata. Am luat apoi o fotograma din film, acolo unde Cox era cu stiuca in grip, tinuta vertical. Stiuca si grip in acelasi plan, la vertical, in ax, niciun argument ca ar putea intervene vreo distorsiune dimensionala intre grip si stiuca.  Am luat ca etalon gripul intins si am numarat de cate ori intra in lungimea stiucii. Am inmultit cu lungimea in centimetri a gripului intins la greutatea spusa in film de Cox si au rezultat 115 cm. O stiuca lunga si cu toate acestea bine proportionata la greutatea ei. Asta este istoria in cuvinte a unei stiuci care ma putea duce in pragul infarctului. Puteam sa mor ca un pescar fericit, cu stiuca vietii in drill, dar am trait ca sa pot povesti. Va doresc vizionare placuta, urmeaza secventa cu trofeul acestui film.

The post O stiuca de infarct appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Ne aducem aminte de anul 2006, care venea dupa un an dezastruos la stiuca in Delta, an 2006 in care se prindeau zeci de stiuci de 4 – 6 kg la oscilanta grea, pe fundul canalului Sontea, dupa ce venise o viitura pe Dunare prin iunie – iulie. Am vazut atunci barci ale unor localnici, pescari comeciali, care duceau la cherhanaua de la Gorgova munti de stiuci. Am vazut o barca atat de incarcata cu stiuca, incat mai avea doua degete bordajul deasupra apei. Nu stiu daca lacomia asta o puteai vedea prin anii ’80, cand canalele si ghiolurile Deltei inca erau pline cu stiuca. Cert este ca in 2006, cherhanaua de la Gorgova era atat de plina cu stiuca, incat nu a mai primit pescarii comerciali care veneau cu acest peste, pentru ca devenise foarte cautat crapul. Au ajuns atunci multe stiuci intoarse de la cherhana la porcii, pisicile si cainii din Mila 23. Intr-un fel tot au fost valorificate, decat sa fie aruncate in balta. Numai ca nu au mai ramas in Sontea.

A urmat anul 2007, care ca si anul 1997 si 1987, au fost ani prosti la stiuca. Ma invatase Mos Pituh (intr-o seara in fata focului, la coliba lui din “S”-ul Sontei) ca anii cu 7 in coada sunt ani prosti la peste. Asa a fost, nu stiu cum si de ce. Au urmat ani cu capturi frumoase, iar o privire retrospectiva ne arata ca exista o sinusoida a cantitatilor de stiuca prinsa la lanseta, identica din punctul de vedere al formei, nu al cantitatilor, cu cifrele raportate oficial, anual, de cherhanale. Problema este ca daca privim mai atent aceasta sinusoida observam ca drumul ei merge in jos. Cu minime, dar si maxime – este drept, insa din ce in ce mai mici. Tendinta este clara si daca nu oprim acest declin, stiuca va mai fi disponibila doritorilor de capturi, icre si specialitati culinare umplute doar prin incintele private, cate vor mai rezista asaltului oastelor neantului cu plase si lansete.

Tin minte ca in 1978, cand am debarcat pentru prima data la Mila 23, intr-o dulce vacanta de licean, mi-am pierdut mintile cand am vazut toate speciile care veneau in carligul unditei mele de bambus, cu varf din piper, chiar acolo,  in fata pontonului unde oprea batranul vaporas care facea transferal cu turistii de la Crisan si retur. Misunau pe la ponton avati, rosioare, ciortani, babusti, vaduvite, stiuci, sabite si somotei care mi-au inflamat imaginatia de pescar incat anul urmator am venit cu o lanseta ruseasca, pe care am montat o mulineta Arges, cu fir de Savinesti pe ea. Aveam o cutie de oscilante rusesti si cateva rotative romanesti, nu am facut mare branza, cu toate ca stiucile misunau oriunde te duceai. Anul urmator, si alt an urmator, pana la urma am prins spilul si am inceput sa prindem mai mult, mai mare. Am facut si genocid, am omorat tot, pana cand la un moment dat ne-am dat seama ca este o mare prostie ce facem. Pana la urma pescuiam pentru placerea noastra si chiar daca va asigur ca balta inca nu simtea abuzul nostru, ne-am oprit. Cautam deja trofee prin Bacalanesti, Razboinita, Vacar, Vacarel, Fortuna. Culmea ca cele mai mari stiuci le-am prins in lacul din spatele Milei 23, acolo unde la inceputul anilor ’80 inca puteai sa intepi intr-o ora cel putin 15 stiuci, cu media undeva la 1,5 Kg. Era o vreme in care daca stateai cu cortul pe canalul Neterminatu sau pe Razboinita doua saptamani, vedeai maximum 3 barci trecand la rame, nu la motor. Pe Sontea trecea la doua zile un BM sau o rapida cu turisti straini. In rest doar barci la rame, si acelea rare.

 Am avut ani fara stiuca si ani cu stiuci care atacau la orice, oricand si oriunde. Delta insemna in primul rand, pana acum aproximativ 10 ani, canale si ghioluri LIMPEZI, cu vegetatie, pline de puiet, in care puteai sa privesti spectacolul lumii subacvatice ore intregi, fara sa te plictisesti. Plasele erau rare, incintele piscicole inca aveau apa si peste in ele, contand mult in efortul pisicol al Deltei. Dupa 1990 incintele au fost secate, iar debandada plaselor a prins aripi odata cu aparitia motoarelor rusesti si cu cresterea mobilitatii pescarilor. Apoi au venit aparatele de curentat din Ucraina, concesionarii, cherhanagii cu setea lor de inavutire rapida, motoare din ce in ce mai mari, tot mai multe barci, GPS-uri care permit oricarui turist cu barca sa ajunga in cele mai ascunse cotloane ale baltilor, dar care dau sansa braconierilor sa puna sub apa plase hotesti, doar de ei stiute. Asa ajungem la prezent. Productivitatea piscicola a Deltei a scazut real dupa anii 2000 cu peste 60%, atat cantitativ cat si calitativ,  fata de ce se intampla la inceputul anilor ’80. Aceasta hecatomba piscicola a determinat cresterea numarului de plase permise, transformarea perioadelor de prohibitie intr-o comedie in care nu mai crede nici macar ANPA. Scaderea cu 50% a productiei a determinat din partea ANPA o politica prin care au fost crescute cu 50% numarul si lungimea plaselor, numarul barcilor colectoare, numarul punctelor de colectare. Aceasta compensare prin dublarea efortului pescaresc, nu a dus insa si la o dublare a efortului piscicol. Nu mai ava de unde. In 2020 stiuca a avut de pilda o perioada de prohibitie de doar o saptamana. Delta nu a inghetat anul acesta, iar pescuitul la stiuca a fost la cote maxime. In setci au intrat o mare parte dintre reproducatorii care ar fi contat in mentinerea unei populatii sanatoase de stiuca, iar cunoasterea locurilor in care se “bat” femelele si masculii permit practic excluderea lor – atentie, prin mijloace legale – din ecosistemul acvatic.

O metoda folosita cu mare succes este “pescuitul la lant”. Stiucile se aduna pe anumite locuri pentru reproducere, cauta in special zonele cu stuf, mai ales cand nivelul apei le permite acestora sa intre destul de adanc in intinderile de stuf ce marginesc canale sau ghioluri, in apa nu mai mare de o schioapa. Procedeul de pescuit consta in incercuirea cu setci a zonelor in care pescarii observa o activitate intensa de repoducere a stiucilor (nu este greu sa identifici aceste zone, zgomotul facut de “bataia” stiucilor fiind usor de reperat in perioada de reproducere in linistea baltii). Suprafata incercuita este destul de mare, iar doua – trei barci intre in acest spatiu, lovind bordajul cu lanturi sau cu rame pentru a face zgomot. Agitatia barcilor situate in mijlocul zonei va speria stiucile, care vor da navala spre margini, pentru a se refugia in ape mai adanci, afara din stuf. Acolo le asteapta plasele. In general prin astfel de metode se “curata” de stiuca intreaga zona, intr-o proportie de peste 80%. Cele 20 de procente ramase vor alimenta poftele lansetistilor si ale turistilor de la pensiuni. Repet, acest genocide la stiuca este facut conform legilor emise de ANPA. In mod voit nu doar ca perioada de prohibitive este foarte scurta, dar ea intra in vigoare tarziu, dupa ce stiuca isi termina practic reproducerea.

O alta metoda se bazeaza pe acelasi tip de incercuire cu plase a zonelor de reproducere, numai ca in loc de zgomot se foloseste aparatul de curentat. Se “puncteaza” doar, scopul nu este de a omora pestele prin curentare, ci doar de a-l speria si a-l determina sa se arunce panicat in plase. Pescuitul comercial la stiuca se face in special in perioada de reproducere deoarece icrele de stiuca au cea mai mare valoare. Ca dovada ca pescuitul la stiuca in perioada de vara conteaza pentru pescarii locali numai in masura in care alimenteaza pensiunile si restaurantele locale este faptul ca la cherhanale acest peste se rareste considerabil. In schimb, daca dam o raita prin aceleasi cherhanale iarna, cand stiuca este la bataie, avem sansa sa gasim foarte multa stiuca predata gata taiata pe burta, icrele fiind valorificate pe piata neagra de pescari, inainte sa ajunga la cherhana. Prin februarie – martie dati o cautare pe Internet si o sa vedeti ca sunt multe oferte de icre de stiuca ale unor particulari. Cand sunt cantitati mari, este evident ca sunt samsari care preiau marfa de la pescari comerciali. Daca sunt cantitati mici, sunt de la lansetisti care vin in Delta special pentru icrele de stiuca. Am telefonat la un moment dat intr-un februarie, acum nu multi ani, unui astfel de comerciant de icre de stiuca pe internet si i-am cerut 10 kilograme de icre, sa vad ce stocuri are. A fost momentul in care a spus ca nu are decat 3 kilograme, el capturand stiucile la lanseta, in Delta. In rest, daca mergeti la restaurantele din Tulcea in perioada de prohibitie la stiuca, atat cat este ea decretata de ANPA, o sa vi sa spuna – daca aveti curiozitatea – ca sunt din import Canada… La supermarket insa in aceeasi perioada o sa vedeti etichete cu stiuci eviscerate de icre pe care scrie “cultura”. Totul provine insa, cu mici exceptii, din bazinele naturale ale Deltei.

Vara, odata cu inceperea sezonului turistic insa, lucrurile se schimba. Stiuca nu mai are icre, pescuitul comercial nu mai are aceeasi motivatie (un kilogram de icre inseamna pe piata neagra 130 lei, in timp ce un kilogram de stiuca este maxim 15 lei pe aceeasi piata neagra). Imi asum sa afirm aici ca stiuca tranzactionata pe aceasta piata evazionista in Delta Dunarii reprezinta mai mult de 70% din cantitatile declarate, atat ca icre, cat si ca peste. Daca in perioada rece stiuca este decimata pentru icre de pescarii comerciali, in perioada calda lansetistii finalizeaza actiunea nu doar oprind (atunci cand dau de stiuca) cantitati duble si chiar triple fata de ce zice legea, dar neiertand nici exemplarele sub dimensiunea legala. Asa se face ca in Delta Dunarii specialistii sa constate o scadere a perioadei in care stiuca devine maturate sexual ,asta deoarece durata medie de viata pentru acest peste nu depaseste doi ani. Plasele, scaderea calitatii apelor datorita traficului tot mai intens de barci motorizate si lansetistii fara reguli vor face ca majoritatea stiucilor sa dispara din apa inainte de a implini un an. Tabloul pe care il prezint aici deseneaza peisajul piscicol in care 80% din stiuca scoasa din apa provine din pescuit comercial legal si braconaj laolalta. Cel 20% ramase pot insa sa duca de la un an la altul populatia de stiuca, la un nivel populational minimal. Daca si in procentele scapate se intervine, inclusiv prin metode sportive, atunci sfarsitul este aproape. Daca acum 40 de ani efortul piscicol determinat de pescuitul sportiv nu ar fi contat pus alaturi de cel comercial, astazi conteaza. Pentru ca pestele e tot mai putin, iar numarul de lansetisti in Delta Dunarii a crescut de la cateva mii in anii ’80, la 50.000 in 2020.

Daca pescarii comerciali vin cu argumentul ca ei pescuiesc pentru ca familia lor sa poata supravietui, turistul lansetist aduce argumentul ca el plateste in Delta pentru sejur, iar prin aceasta ajuta populatia locala sa supravietuiasca. Nici unul, nici altul nu pot fi combatuti atata timp cat fac acest lucru in limitele legii. In plus, el considera ca toata aceasta cheltuiala trebuie amortizata de pestele prins. Kilogramele de fileuri de stiuca si eventual de icre, sunt astfel considerate un drept inalienabil al celui care vine in Delta sa-si exercite pasiunea de stiucar. Miile de plase permise astazi de ANPA, kilogramele de fileuri scoase in virtutea dreptului de a insuma pestele prins in mai multe zile de sejur prin procedee recreativ/sportive, inexistenta unei perioade de prohibitie reala pentru stiuca, braconajul, incalcarea reglemetarilor din partea lansetistilor si degradarea ecosistemelor acvatice, converg spre o diminuare drastica a populatiei de stiuci din Delta. Ceea ce pare insa de neinteles este modul in care unii inteleg sa tranforme masa de acasa in abator de stiuci si sa se laude cu asta pe Internet. Unii sunt posesori de pensiuni Deltaice, altii sunt clientii acestora. Lupta impotriva abuzurilor piscicole din Delta Dunarii nu are nicio sansa daca nu vor constientiza localnicii – si in egala masura turistii pescari – ca a venit vremea sa protejam resursa, in pofida dorintei de imbogatire a unora, sau impotriva lipsei de educatie a altora. Nu poti pazi cele 500.000 de hectare, atat cat are Delta Dunarii ca Rezervatie, ca un spatiu in care fiecare are tendinta sa ocoleasca mai mult sau mai putin legea atunci cand vine vorba despre peste. Nici macar o armata de paznici si politisti nu o pot face, daca chiar ar vrea sa o faca. Managementul piscicol din Suedia la stiuca si pastrav, ori cel de la bass din Italia si Spania, demonstreaza ca respectul pentru pesti poate invinge dorinta de a-ti praji trofeele si de a aduce acasa cantitati enorme de peste. Catch and release este cuvantul de ordine care va putea sa salveze si stiuca de la noi, conjugat cu impunerea unei legislatii care sa reduca presiunea pescuitului comercial asupra resursei piscicole. Este vorba aici despre vointa politica la nivel inalt. Stiuca valoreaza pentru comunitatea locala in Delta mai mult ca trofeu eliberat, sau ca specialitate culinara pe masa turistului, decat in cherhana si in supermarket. Vrobim aici despre plus valoare locala. Acest lucru este deja intrezarit de unii dintre antrepenorii locali, iar sansa viitorului de a mai avea stiuca in Delta depinde doar de modul in care localnicii si pescarii sportivi vor putea sa comunice acest lucru guvernantilor.

The post Batalia pentru stiuca appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

As incepe cu circulatia de barci, mai ales ca pescarii atrasi de Delta sunt posesori de barci, nu putine cu motorizari ce depasesc suta de cai putere. Atata timp cat aceste barci raman pe Bratele principale ale Dunarii, pe canalele de acces ale localitatilor si pe traseele turistice, putem vorbi despre o activitate sustenabila. Daca sutele, miile de barci barboteaza apele putin profunde ale ghiolurilor si canalelor secundare, atunci avem o problema majora. Un studiu realizat in sistemele complexe de canale ale Olandei a dus la cateva concluzii care sunt perfect aplicabile Deltei Dunarii:

1. Motorul termic evacueaza direct in apa gazele, care vor fi barbotate in elice si se vor dizolva total in mediul lichid. Poluarea este direct proportionala cu capacitatea si puterea motorului. Ai motor mare, poluezi mai mult.
2. Traficul intens de barci erodeaza malurile, distruge vegetatia acvatica si tulbura apa. Efectele se traduc prin deterioarea ecosistemelor acvatice, disparitia locurilor de adapost pentru puiet, distrugerea locurilor de cuibarit pentru pasarile care fac acest lucru in apele mici de langa maluri.
3. O barca puternica ce inainteaza cu 40 – 50 km/h pe un canal ingust, cu apa ce nu depaseste un metro, va aspira in elice tot ce misca in acea apa – melci, pesti mici, plante. In spatele barcii ramane o Delta trecuta prin blender, in fata barcii sunt pesti poate mai mari care nu au nici timp si nici unde sa se ascunda. Fie vor fi loviti de carena barcii, fie vor fi raniti de elice. Pescarusii care tin siajul barcilor din Delta se hranesc cu fauna pisicola transata si tocata de astfel de barci.
4. O barca de 100 CP care respecta limite de viteza (de genul 15 Km/h) provoaca daune mai mari ecosistemelor decat o barca de 300 CP care se deplaseaza cu viteza de croaziera care ii permite glisare (probabil peste 30 Km/h).

Care ar fi rezolvarea? Nu restrictii de viteza, ci restrictii de putere a motoarelor pe anumite canale, anumite ghioluri, anumite zone. Cum te deplasezi pe acolo? Cu motor termic auxiliar, de mica putere, sau cu motor electric. Am spus-o si o mai spun: nu poti sa intri cu TIR-ul de pe autostrada, traversand orasul, pentru a ajunge nestingherit pana pe aleile inguste dintre blocuri.

Am propus dezbaterii publice in anul 2017, in cadrul politicilor de management ale Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii o astfel de reglementare, care a starnit un val de revolta in randul antrepenorilor din turism, pescarie comerciala, transportatori. In final a intervenit political si s-a renuntat la aceste masuri. Astazi exista un pistol – radar omologat, care aplica legea restrictiilor de viteza in Delta Dunarii, aparat achizitionat tot in 2017.

Sa vedem acum ce s-a intamplat cu pescuitul sportiv/recreational in 2018 intr-o zona consacrata in materie de stiuca: complexul de canale si ghioluri Uzlina – Isaac – Chiril. In 2017 am instituit in Delta Dunarii regula no kill in pescuitul sportiv al stiucii. Asta in contextul in care atunci pescuitul cu setca era interzis din luna februarie pana in luna octombrie, singurele unelte permise pentru pescuitul comercial fiind vintirele. Daca intrebati un localnic o sa aflati ca stiuca prin vintire vezi mai rar, setca fiind scula cea mai eficienta in pescuitul de cantitati mari de stiuca.

Asadar pescuit sportiv/recreational 100% pentru lansetisti si interdictie la setca prinzatoare pentru comerciali. Mai mult, deoarece legea permite acest lucru, am prelungit perioada de interdictie pentru setca cu o luna, datorita nivelului mic de ape din toamna. Evident ca masurile au atras nemultumirea multor lansetisti si plasari. Evident ca au existat lansetisti care nu au respectat reglementarile, evident ca au fost plasari care au intins setcile monofilament. Unii au fost prinsi, altii nu. Important a fost ca exista o regula. Mi-am asumat injuraturile, iar argumentul ca pescarul cu undita nu produce mai mult dezastru piscicol decat pescarul cu vintir, il vom discuta ceva mai incolo. In 2018 am schimbat regula no kill la stiuca, introducand in Legea Prohibitiei – special pentru Delta Dunarii – regula de a permite doar pastrarea a doua exemplare de stiuca peste masura minima, sau un singru exemplar daca acesta depaseste 5 Kg. Nu inventam nimic nici cu no kill, nici cu catch and release, doua exemplare samd. Se practica peste tot in lume, acolo unde sunt pesti frumosi si trofee pescaresti.

Acum, daca tot am ajuns in 2018, haideti sa vedem ce s-a intamplat cand LRS a organizat o etapa de CN la Uzlina si cand s-au prins sute de stiuci, unele dintre ele trofee. Stiu, unii dintre voi veti spune ca a fost o coincidenta, ca a fost apa buna, ca au fost optime presiunea atmosferica si temeperatura, ca s-au aliniat cum trebuie planetele, ca in niciun caz nu a fost acesta rezultatul reglemetarilor. Atunci haideti sa vedem o a doua coincidenta: 2020, etapa LRS in CN de spinning, 10 stiuci de masura prinse de 47 de echipe, in trei zile de pescuit oficiale (antrenamente + concurs). Conjunctura era insa schimbata, regula no kill a fost desfiintata in 2019, s-a dat drumul la setca tot anul, s-a prins bine stiuca la lanseta in sezonul estival, s-a prins bine si la plase. Daca in 2017 si 2018 doar jumatate dintre lansetisti au respectat legea, eliberand stiucile, in 2019 foarte putini au respectat regula celor 5 kilograme. Sute de barci cu turisti au dus la pensiuni zeci de kilograme de stiuca, o regula de alegere a pensiunii fiind daca aceasta avea sau nu lazi frigorifice pentru a tine capturile congelate pe perioada sejurului. Cum localnicii sunt descurcareti, au introdus in oferta inclusive lazile frigorifice, dar si fotografii cu turisti ducand stiucile in fata pensiunii cu roaba. Mese pline de stiuci prinse de turisti si aduse la pensiuni au devenit moneda forte pentru siteurile pensiunilor deltaice care foloseau acest lucru ca pe o chezasie ca daca te duci la ei, prinzi si cari la lada pana te plictisesti. Cu roaba, cu sacosa, cu barca, fiecare dupa posibilitati.

Stiuca este un pradator care poate fi extras dintr-o apa prin metode sportive, decimandu-i populatia, chiar mai bine decat cu plasele. Ar trebui sa va nasca semne de intrebare de ce puteti vedea mutli localnici din Delta preferand in anumite perioade, mai ales cele estivale, lingura si nu plasa. Cu totii stim ca sunt zile proaste la stiuca, dar si zile bune. Mai sunt si zile exceptionale in care efectiv poti umple in doi pescari o barca de stiuca intr-o zi de pescuit. Dar mai stim ca sunt sute de “stiucari” care opresc tot, de la pix pana la marlita, fara discriminare. Cand dau de specimene de exceptie opresc deasemenea tot. Fac poze cu ele, desfid pe Facebook Rezervatia, legea, bunul simt.

O problema a legii facute de ANPA este ca nu specifica cele 5 kilograme admise, daca este vorba despre peste neprocesat sau nu, daca poate fi cumulat pestele prins in mai multe zile de pescuit. Asa se face ca in baza unui permis de intrare in Rezervatie platit pentru 7 zile, poti sa iesi legal din Delta – ca turist si pescar sportive – cu 7 zile X 5 kilograme de peste. Care peste este eviscerat, ceea ce inseamna nu 5 kilograme/zi, ci probabil 8 kilograme. Asta inseamna aproximativ 40 de kilograme de peste. In Delta Dunarii au fost eliberate in 2019 peste 50.000 de permise (gratuite) de pescuit. Sa zicem ca din aceasta cifra doar 5000 sunt pescari de rapitor, dintre care doar 2000 de stiuca. Dintre cei 2000 probabil cad oar 1000 vor fi capabili sa prinda cele 5 kilograme de stiuca permise de lege intr-o zi. Asta inseamna la nivelul Deltei o tona de stiuca. Si este un calcul simplist, care nu introduce in schema abuzurile. Daca sunt intr-un sezon doar 5 zile bune la stiuca, asta ar putea insemna theoretic se poate pleca cu 5 tone de stiuca extrase sportiv, la modul civilizat. Ce scapa intra in raza de actiune a “electricienilor” si a setcilor, care sunt permise tot anul acum, indiferent daca apele sunt mici sau nu. Nu-si mai bate nimeni capul, sau mai bine spus nu-si mai bate nimeni cuie in talpi, intrand in conflict cu cherhanalele. Am incercat sa schimb acest neajuns al legii in 2018, dar conducerea de atunci a Agentiei nici nu a vrut sa auda de asa ceva.

Sunt multe de spus, nu vreau sa se creada ca trec cu vederea prapadul facut de braconajul electric sau de monofilamente, dar cine vrea sa inteleaga, intelege. As vrea sa inchei discutia asta cu o poezie, prima scrisa vreodata in limba romana. A scris-o Ienachita Vacarescu acum mai bine de 300 de ani.

Intr-o gradina,

Lâng-o tulpină,

Zării o floare, ca o lumină.

S-o tai, se strică!

S-o las, mi-e frică

Că vine altul şi mi-o rădică.

Va doresc fire intinse!

The post Prinde si elibereaza, gestul tau conteaza appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Mai concret, situatia s-ar putea defini asa: Cupa Rapture, prima etapa de Campionat National organizat de LRS, 47 de echipe (printre acesti pescari au fost cu siguranta unii dintre cei mai buni pescari de stiuca de la noi), doua zile de concurs, 8 stiuci prinse in total. Noroc ca a punctat bibanul, altfel se stabilea clasamentul cu intrebari, ca la Roata norocului.

Cu aceste ganduri am plecat in vacanta, cu familia, la Sfantu Gheorghe, acolo unde impaci plaja cu pescuitul. Inainte de plaja, in racoarea diminetii, am cautat bibanii, acolo unde ii stiam ca sunt de ani de zile, pana hat – departe prin Rosu si Rosulet. Doi bibani de gradinita s-au aratat in trei zile, asa ca am renuntat. A doua jumatate de zi a fost plaja, adica avat in mare. Nici avatii nu au fost prea ingaduitori cu noi, fiul meu reusind sa aiba cea mai mare captura, ce nu depasea 700 gr. Asadar si mici si rari.

O captura ocazionala de salau juvenil, venita atunci cand pescuiam la biban, ne-a atras atentia si am pornit pe drumul salaului chiar pe malul opus, in zona satului Sf. Gheorghe. Am gasit salaii, nici mari, nici mici, dar si acestia rari. Discutand cu un pescar comercial localnic, acesta mi-a spus ca inainte sa vina apa mare, s-au scos sute de kilograme de “salai mascati”, prapad, ce mai. Cum parintii au ajuns fileuri deja, noi am mai gasit gneratia tanara inainte sa intre in plase. Care plase tapetau tot malul, pana aproape de varsare, peste Dunare de sat, acolo unde pragul incepe chiar de langa stuf, cu o cadere de trei metri. Jiguri de 21 de grame si shaduri corpolente au fost pe placul tineretului – sperante salaiesc, aflat probabil in vacanta, pentru ca in pofida insistentelor noastre pescaresti, nu prea au fost multi, cei care ne-au vizitat in barca.

Probabil apele mari si tulburi, venite intr-o Delta pusa aproape pe uscat de apele mici ale unei primaveri muscate de filoxera Covidului. Sau poate ca de vina sunt plasele fara numar care au profitat ca pestii sunt adunati pe anumite zone datorita nivelului foarte scazut al apelor, poate poluarea,  ori traficul de barci. Cert este ca acesti factori au concurat la peisajul piscicol trist de astazi si va asigur ca nici pasarilor nu le este mai bine in lipsa pestilor. Nu ne mai ramane dect sa le impuscam pe toate, poate – poate mai pica ceva la plase, nu in gusa lor.

The post O vara fara peste appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Mare, Dunare, nisip, soare, valuri, cicade, avati.

La desert: multa natura salbatica

The post SFANTU GHEORGHE – MENIUL ZILEI appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Nu pot sa trec la povesti pescaresti fara a vorbi putin despre demersurile facute pentru a inscrie pescuitul pe lista activitatilor permise dupa 15 mai. A existat o initiativa in mediul virtual, cu precadere pe Facebook, stiu ca si un ministru secretar de stat de la Agricultura – pescar de-al nostru – a atras atentia asupra acceptarii pescuitului ca activitate permisa, a mai avut si AGVPS o initiativa, o petitie. Nu in ultim rand brandurile Fishing and Hunting, Fishing Mall si Fishing and Hunting Expo au inaintat presedentiei, Guvernului si Ministerului de Interne o scrisoare deschisa in care s-a cerut permisiunea de a merge la pescuit dupa 15 mai, conform unei strategii in trei etape, care puncteaza gradual pescutiul recreational pe balti si alte ape private, apoi in pasul doi accesul pe ape publice dupa 1 iunie si in ultima faza permisiunea de a organiza concursuri de pescuit sportiv, fie ca este vorba despre agenda Campionatelor Nationale, fie ca este vorba despre concursuri de pescuit private. Important a fost ca autoritatile ne-au raspuns si dupa cate se vede astazi – dupa declaratiile ministrului Vela si premierului Orban – am avut castig de cauza.

Vreau sa subliniez ca nu este o cursa in care o voce sau alta a pescarilor s-a auzit mai tare la Guvern, nu este o competitie pentru titlu de glorie, este un semn ca am reusit sa ne unim vocile si sa ne facem ascultati. In perioada care va urma este absolut necesar sa ne unim din nou  energiile pentru a atrage atentia asupra distrugerii raurilor si a apelor publice in general. Trebuie sa ne organizam pentru a demonstra autoritatilor ca pescuitul recreativ/sportiv aduce un aport deloc de neglijat la PIB, ca reuseste sa creeze locuri de munca, o structura economica atat pe orizontala, cat si pe verticala. Importatori, retaileri, producatori din industria echipamentelor de pescuit trebuie sa-si uneasca eforturile pentru a veni alaturi de asociatiile de pescari in lupta pentru accesul acestei activitati la resursa piscicola din apele publice, acolo unde pescuitul comercial trebuie sa-si micsoreze ponderea. ANPA va fi prima tinta a acestei campanii de repunere in drepturi a pescuitului recreativ/sportiv pentru sute de mii de practicanti ai acestei activitati. Dar despre astea vom discuta dupa 15 mai.

Distrugerea raurilor, prin braconaj, regularizare, introducere in tevile MHC si exploatari de nisip trebuie sa inceteze, asemenea concesionarii barajelor si cursurilor apelor publice catorva haiduci piscicoli care jefuiesc cu acte in regula potentialul piscicol din bazinele naturale. Daca va trebui, vom face apel si la drepturile din Constitutie ce se cuvin pescarilor cu undita si lanseta in momentul in care li se restrictioneaza accesul la apele publice. Este o batalie pe care trebuie sa o incepem pana nu este totul pierdut, trebuie sa ne luptam pentru reintroducerea lostritei, a lipanului si pastravului, este timpul ca cei care au distrus raurile de munte prin activitatile de defrisare masiva a versantilor sau cei care au pus castigul propriu din certificate verzi mai presus decat zestrea naturala a tarii, sa fie opriti si sa plateasca pentru distrugerile facute. Va trebui ca vocea unita a pescarilor de la noi sa se faca auzita la Ministerul Mediului, acolo unde sa venim cu solutii concrete la problemele cu care se confrunta apele si pestii Romaniei. Nu in ultimul rand va trebui sa gasim parlamentarii care au legatura cu pescuitul si care sa poata sustine legi esentiale in recastigarea apelor publice de partea sutelor de mii de pescari unditari si lansetisti, in detrimentau celor cativa profitori care se imbogatesc din distrugerea potentialului piscicol al Romaniei.

Iata de ce  in perioada imediat urmatoare va trebui sa strangem randurile si sa ne organizam. Pandemia a fost un moment propice pentru a ne opri putin din iuresul care ne cuprinsese atat de tare, incat nu mai aveam timp sa vedem lucrurile esentiale.  Cel mai important lucru care s-a intamplat in ultima saptamana pentru pescuit este ca a fost in sfarsit recunoscut de autoritati. Am demonstrat ca are pondere sociala si economica. Sunt convins ca foarte multi dintre factorii decidenti ai acestei tari care au citit scrisoarea noastra deschisa au aflat pentru prima data ca in Romania exista aproximativ un milion de pescari, care genereaza un segment economic cu tot ceea ce inseamna locuri de munca si aport la PIB. Sunt de asemenea convins ca multi dintre cei care fac politicile acestei tari au putut afla cu acest prilej ca pescuitul sportiv a adus Romaniei medalii, asta intr-o perioada in care medaliile din sportul romanesc au devenit raritati. Un lucru este cert – trebuie sa ne facem ascultati pentru ca avem toate atuurile sa se intample asa.

Pescuitul ca activitate recreationala si sportiva este legata de calitatea apelor, de politicile de mediu si de cele din domeniul piscicol, paza, protectia si regenerarea resursei piscicole din apele publice fiind astazi un domeniu neglijat de autoritati. Aceasta este realitatea pe  care o traim de fiecare data cand iesim la pescuit. Este realitatea pe care o meritam, pentru ca nu am facut nimic sa nu se intample aceasta prabusire a calitatii apelor publice, a resursei piscicole din aceste ape si a restrictionarii accesului marelui public in avantajul concesionarilor. Pescuitul recreativ este privit la ANPA ca o cenusareasa care incearca sa faca competitie pescarilor comerciali la resursa piscicola, iar acesta este motivul pentru care va fi nevoie ca pescuitul recreativ sa aiba propria autoritate centrala care sa asigure dreptul cetatenilor acesei tari la apele publice in baza unor activitati asa cum este pescuitul cu undita si lanseta, cu un profund accent educativ si recreational la care trebuie adusi cat mai multi tineri. Cu totii – pescari, antrepenori din domeniul echipamentelor de pescuit sau din domeniul turismului conexat cu pescuitul – vom avea de pierdut daca vom distruge in continuare aceste ape publice, lasandu-le la cheremul balastierelor, braconierilor si concesiunilor piscicole. Daca nu noi, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand?

Avem o Federatie de Pescuit sportiv, avem AGVPS, avem multe asociatii independente, avem o Liga de Pescuit la Rapitori, dar din pacate nu am vazut un suport venit din partea acestor entitati atunci cand pescuitul recreativ/sportiv a avut nevoie de sustinere. Luptele interne, dezbinarea, interesele contradictorii si orgoliul au facut ca pescarii sa nu insemne mare lucru in dialogul dintre autoritati si societatea civila. Am fi putut organiza un Campionat Mondial de pescuit din barca in Delta Dunarii, dar razboiul dintre cei care au dreptul legal sa organizeze competitii de pescuit sportiv si cei care au afilierea la FIPS-CIPS nu ne lasa sa facem acest lucru. Este momentul sa trecem peste toate aceste forme aberante de organizare, peste toate aceste razboaie si sa devenim o forta care va apara interesele celor peste un million de lansetisti si unditari din Romania. Viitorul depinde doar de noi.

Astept un feedback de la voi, stiu ca sunt multi pescari care ar pune umarul la reconstructia atat de necesara continuarii pasiunii noastre pe apele din Romania.

The post La lansete cetateni! appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Am hotarat impreuna cu Piticu’ sa facem un film pentru Fishing and Hunting, si ce subiect ar fi mai nimerit decat un concurs? Un concurs pe care spectatorul sa-l traiasca alaturi de noi doi in barca. Iar cel mai bun prilej a fost Pikemaster, un concurs organizat de clubul Delta Spinning la Holbina Trei Bibani. Am intrat in concurs avand operatorul cu noi, dar sa stiti ca asta nu ne-a stirbit din tensiunea concursului. Am concurat pe bune, am pescuit o mansa –  maraton de 12 ore si inca una – viteza de 6 ore, am punctate, am pendulat intre agonie si extaz. In final, avand pe apa 20 de echipe cu pescari versati, multi dintre ei participanti la cupe mondiale de stiuca, pescari ce au pasit pe podiumul multor intreceri in care stiuca a fost elementul central al acestor evenimente.

Aceasta a fost conjuncture pe apa, intr-un concurs extrem de solicitant filmat stiuca dupa stiuca pana in ultimul minut al intrecererii. O intrecere in care am ocupat un onorant loc 6, o intrecere in care am avut prilejul sa-l filmam pe Sabin Buzatu in actiune, totul intr-un film marca Fishing and Hunting a carui premiera va putea fi vizionata in curand.

P.S. Priviti cum foloseste Sabin un shad soft plastic in momentul in care a vazut ca am avut ratare la topwater. Recuperare lenta, liniara la suprafata apei, stiuca vine in urmarire, Sabin reduce viteza recuperarii, cat sa introduca naluca supla sub apa. Are atac, are stiuca. Va rog sa remarcati si faptul ca pana in acel moment Sabin pescuia cu naluca supla, armata cu carlig off set, la o adancime de 50 cm – 70 cm, undeva pe un coridor liber, in vegetatie.

The post Trei intr-o barca, fara a mai socoti si stiucile appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

  

 

 

Pana sa ajungem inapoi la locul faptei, as vrea sa va spun cateva cuvinte despre spinnerbait. Este o naluca 100% americana, pe care am descoperit-o pescuind bass in apele din New York prin anii ‘90. Apoi, la ani distanta, am revenit in tara si am inceput o experienta frumoasa numita revista Aventuri la Pescuit. Era 2003, scriam si pescuiam convins ca absolut toate nalucile din pescuitul bassului functionau si in cazul pestilor nostri. Spinnerbait a fost primul studiu de caz, mai ales ca avusesem cateva capturi interesante in 2000 pe Bascov, cand inca mai era stiuca pe acolo. Am scris in 2003 un articol in Aventuri la Pescuit, era prin numarul 3 sau 4, un text despre spinnerbait. Nu cred ca erau in tara atunci mai mult de 10 pescari care stiau ce inseamna aceasta naluca.

 

Una dintre adaptarile care maresc eficienta acestei naluci este carligul simplu atasat ca trailer, un amanunt pe care eu la momentul filmarii cu Petre, il ignoram voit, pentru ca aveam pretentia ca pescuiesc “americaneste” cu spinnerbaitul. A fost un dezastru pe care mi l-am asumat, dupa cum se va vedea. La o ora distanta de stiuca de peste un metru prinsa de Petre, am revenit in canal, abordandu-l tot de pe o laterala, pescuind camuflati in stuful de pe margine. Ca sa intelegi mai bine conditiile de pescuit – canalul nu avea maluri ferme, erau doar margini de stuf. Am lansat un spinnerbait si am vazut prin apa limpede cum o matahala de stiuca aspira naluca si ramane pe loc, impietrita, pentru o fractiune de secunda. Raman si eu blocat, era foarte aproape de barca, mai mult de 60% din intepari din aceasta pozitie nu au sorti de izbanda. Poate ca am si intarziat inteparea, nedezlipindu-mi ochii de la frumosul animal din gura caruia ii ieseau jurubitele de la skirtul multicolor al nalucii. Am intepat si am scos naluca din gura stiucii. Imi venea sa-mi rup lanseta pe genunchi. Am mai insistat – si eu si Petre – dar inutil. Am plecat mai departe, planuind sa ne intoarcem peste inca o ora. Ultima ora de pescuit din acele zile.

 

The post Torpila lui Petre appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Nu de putine ori am avut partide extraordinare la stiuca pe canale, acolo unde adancimile ating frecvent 2 metri si poate mai mult. Am observat ca cele mai productive canale sunt in perioadele cu un nivel stationar al apei, sau in usoara scadere, asa cum se intampla in lunile de varf pentru pescuitul stiucii in Delta. Nu canalele mari, circulate, tin neaparat stiuca, ci acele canale secundare, care au un curent de apa. Acolo se aduna maruntisul, iar stiuca nu poate rata aceasta oportunitate. Nu mai trebuie sa spun ca linistea si traficul mai redus de barci este al doilea factor care determina cantonarea stiucilor in astfel de locuri.

 

 

Eu va sfatuiesc insa sa nu va lasati prada zvonurilor si sa incercati sa fiti inventivi. Adica sa va adaptati si sa dati sens geamantanelor de naluci pe care le carati dupa voi la pescuit. In astfel de ape, cand oscilanta devine un abuz, este bine sa incercati alte naluci, iar o naluca ce merita luata in calcul este voblerul ce se poate scufunda in profunzimile unor astfel de canale, unde stiucile cu siguranta pandesc ascunse langa substrat si ataca in adancime. Poate ca unii veti spune „Cranckbait”, eu le voi spune „da”, dar haideti sa luam in discutie o paleta mai larga de aplicatii. In aceasta categorie intra toate voblerele cu o suprafata a barbetei suficienta pentru a determina plonjarea la adancimi de 1,5 m – 2 m. Este vorba despre voblere floating (mai rar slow sinking), cu o vibratie puternica, caracterizata de frecventa crescuta si de amplitudine mare a balansului pe flancuri, dar si in plan longitudinal (oscilatia cap-coada).

 

De multe ori veti descoperi potentialul unor canale peste care a trecut valul de lingurari, canale trecute pe lista „consumate”. Este foarte probabil sa existe inca stiuca acolo, dar a devenit „rezistenta” la nalucile folosite in exces. Subiectul acesta este de interes si daca acceptam faptul ca primele stiuci care cad victime ancorelor oscilantelor sunt stiucile tinere si mai putin experimentate. Dupa ce trece furia barcilor cu lansetisti, s-ar putea sa ramana in apele respective… surprizele. Mai putin preietenoase, si as zice chiar dusmanoase, sunt stiucile mari, trecute prin viata, care fie au vazut lucirile oscilantelor trecand de sute de ori prin apropierea adapostului din care pandesc, fie au gustat din cocleala metalului ancorelor si au scapat (de catch & release imi este teama sa vorbesc intr-o tara in care nici „izolarea” in plina pandemie nu este luata in calcul de multi).

 

The post Naluci in carantina (II) – Voblere de apa neagra appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Nu mai putem iesi din case? Ne apasa carantina? Nu disperam, ne facem planuri, ne punem ordine in cutia cu voblere si ne ungem mulinetele. Avatii vor fi in astfel de locuri si cand salciile vor fi verzi, iar virusii ne vor lasa sa luam drumul apelor.

Un pescuit pe care l-am apreciat mereu este cel Ultra Light la avat cu voblere minnow intre 2 cm si 8 cm. Dincolo de profil si culoare trebuie sa luati in seama si flotabilitatea acestor voblere pentru ca avatii au obiceiuri schimbatoare, ei isi adapteaza strategiile de vanatoare in functie de prezenta prazii. Nu intotdeauna atacurile vor sparge vulcanic oglinda apei, uneori dramele obletilor se vor consuma nestiut, undeva la 50 cm – 60 cm adancime. Gradual, de la suprafata spre adanc, vom folosi voblere minnow  floating, suspending si sinking.

Tehnica de pecuit cu aceste voblere se bazeaza pe o recuperare rapida, liniara, punctate cu stopari si pompaje (de unde si numele de jerkbait pe care unii retaileri il folosesc pentru astfel de voblere). Modelele suspending se preteaza unor stopari mai lungi, lasate in deriva curentului, cu scurte pompaje in maniera twitching. Atacul avatului este furibund, iar lupta cu un peste de un kilogram, avand echipament Ultra Light (Actiune Moderat-Rapida, Putere 3 g – 7 g, fir mono 0.12 mm) nu se uita repede.

Stati in casa, puneti-va la punct trusa cu naluci si bucurati-va de cumparaturile online, iar FISHINGMALL este locul unde poti gasi multe dintre nalucile pe care ti le doresti.

Pentru mai multe sfaturi si naluci de criza intrati zilnic pe pagina mea de Facebook, unde voi deschide in fiecare dimineata cutiile mele cu naluci pentru cei curiosi.

The post Naluci in carantina (I) – Minnow mic pentru avati mari appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

“Lacul Snagov, această minune, înaintea căreia rămân în extaz străinii care-l vizitează, a fost timp de mai bine de zece ani pustit raclat cu năvoadele, de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. Numai în zilelede geruri năprasnice întrerupeu năvoditu. Și această sălbăticie ar continua și astăzi, dacă nu da Dumnezeu să moară exploatatorul. Ba chiar după moartea lui s-ar fi contiuat, dacă nu intervenea însuși Regele, pe care eu, exasperat de insuccesul repettelor mele intervenții pe lângă totți minisștri ce se succedasera la Ministerul Domeniilor Statului, i-am rugat să intervie.

Da, cerusem tuturor miniștrlor să puie capăt acelei ticaloșii, mă sileam în zadar să-i fac să înțeleagă ce nebunie era acea sleire prin pescuire zi de zi cu năvoadele a unui lac, care nu era repopulat cu pește prin revărsările nici unui fluviu. Unii îmi răspunseseră – Ei, comedia dracului, de peștele din Snagov îmi arde mie acum?”. Alții – “Da, da, ai dreptate, am să iau măsurile. Dar legaturile de rudenie ale exploatatorului cu influente persoane politice împiedicau luarea oricărei măsur cu zâmbete de compătii. Ajunsesem să fiu primit cu compătimire – “Iar cu chestia Snagovului?”.

Exasperat, am cerut audiență Regelui. I-am  spus toată chestia, un fel de rezumat al acestei scrieri. M-a ascultat cu o bunăvoință și cu o atenție pentru care îi sunt adânc recunoscător și a dat ordin să se înceteze năvoditul. Rezultatul acestei măsuri îl poate constata orișicine, informându-se în localitate de în ce măsură s-a repopulat Snagovul de pește. Noi, câțiva pescari cu undița l-am putut constata. Interzicerea navodirei durează deabia de un an, totuși de unde înainte nu prideam mai nimic, anul acesta am putut prinde bibani de peste un kilogram, știuci de peste șase kilograme și șalău de peste patru.”

Fragment din cartea CU UNDIȚA, de I. Alexandru Brătescu – Voinești, editura Cartea Românească, 1936

The post TRECUTUL CONTINUU – partea (II) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

I.Al. Bratescu-Voinesti s-a nascut in anul 1868. Descendent al unei familii de boieri, el a fost secretar general al Camerei Deputaților (1914-1940), membru al Academiei Române din 1918. Este cunoscut marelui public în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună”.  În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză.

Asa cum am mai spus, CU UNDITA – publicata in 1936, cu o singura editie – este cartea de inceput a pescuitului sportiv modern din Romania, dar este si o oglinda tulburatoare a manierei barbare in care sunt tratate apele de la noi inca de la inceput de secol XX. In cele ce urmeaza veti avea parte de fragmente care reprezinta introducerea, nu si partea tehnica. Poate ca ar fi trebuit sa spun ca o noua editie a acestei carti ar fi utila, insa disparitia revistelor si cartilor pescaresti in Romania prezentului, cat si a pescarilor apti sa mai citeasca ceva, ma fac sa cred ca apocalipsa pestilor mioritici este in fapt oglinda noastra ca pescari.

“Oamenii seriosi, oamenii gravi, nu numai ca nu vor ceti aceasta scriere, dar vor avea si un zambet de compatimire, afland ca la varsta mea si la situatia mea de academician, in loc sa ma ocup de lucruri serioase, m-am apucat sa scriu despre pescuitul cu undita.

Aceasta atitudine a oamenilor gravi si seriosi vadeste disconsiderarea la noi, mai ales in vechiul regat, pentru indeletnicirea pescuitului cu undita; dar mai vadeste si o impatrita ignoranta: ignoranta a evolutiei pescuitului cu undita, ignoranta a farmecelor acestei indeletniciri, ignoranta a avantagiilor ei nu numai fizice, dar si intelectuale – si ignoranta a legaturilor ei cu interesele superioare ale Statului.

Da, la noi, mai ales in vechiul regat, cu toate ca existenta multelor lacuri din jurul Capitalei putea ingadui propasirea acestei indeletniciri, pescuitul cu undita e cu totul desconsiderat, lasat pe seama lautarilor, a barbierilor, a oamenilor cam intr-o ureche. Cel ce e vazut plecand cu undita la pescuit e intampinat cu un zambet compatimitor, zambetul acordat nebunului nevatamator. Si aceasta atitudine a oamenilor cuminti fata de pescarul cu undita e cel putin de nouazeci de ori la suta justificata.

Raurile noastre din vechiul regat au fost si continua de a fi pustiite, prin toate mijloacele de distrugere imaginabile: plasi, navoade, mreji, saci, prostovoale, otravuri, dinamita, abateri de apa. Baltile au fost raclate in mod atat de nimicitor incat a devenit in adevar, din partea unui om in toata firea o adevarata nebunie sa continue de a spera ca mai poate prinde cu undita un peste care sa merite timpul pierdut in asteptarea relizarei acestei sperante.

Exista in limba noastra si o zicatoare in acest sens: Cu peste de undita si cu mamaliga de rasnita nu se satura omul.

Cand se limpezesc apele, de indata ce intr-o adancatura s-a semnalat prezenta catorva pesti, gata sunt primarul, popa, invatatorul, notarul, plutonierul major, care daca nu au cartuse de dinamita, pun cativa derbedei ai satului sa li-i prinda cu gogosi, sau prin abaterea apei. Din fructul acestei ispravi, bineinteles ca impartasesc si pe domnul subprefect, sau pe domnul prefect, care sunt incantati sa aiba la dejun un rasol de mreana, ori macar o saramura de cleni, fara macar sa le treaca prin gand sa se intereseze de cum au fost prinsi.

Eram acum un an cu doi prieteni pe malul Argesului. Dupa trei ceasuri in care, cu toate uneltele noastre perfectionate, nu prinsesem nimic, un taran care trecea ne spune:

• Degeaba, nu cred sa puteti prinde ceva, ca duminica trecuta un domn capitan de la 4 Rosiori a dat aici trei cartuse de dinamita, a scos cu soldatii o groaza de peste.

Si daca acest lucru se poate petrece la cativa kilometri de Capitala, isi poate inchipui oricine ce se intampla in tot restul tarii.”

Fragment din Cu undita / I.Al. Bratescu-Voinesti, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1936

The post TRECUTUL CONTINUU – partea (I) appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.

Sute de mii de rusi, polonezi, sarbi, romani si maghiari stabiliti peste ocean au descoperit cu mare bucurie ca acest intrus in apele nord-americane – pe numele lui Ciprinus carpio rex ciprinorum – a prosperat, alcatuind populatii numeroase in apele publice, in apele salbatice, la un nivel pe care nu-l mai regasim in Europa. Pescar de rapitor fiind, nu am rezistat nici eu tentatiei de pescui crap in acest Eden al crapului colonist. Am pescuit niste ani – intre 1990 si 2000 – pe un rau pe care l-am considerat intotdeauna ca fiind de suflet – Wallkill River. 

Este undeva Up State NY, un rau cu cascade, cu largemouth  si smallmouth bass, cu pastrav si evident cu mult crap. Am urmarit cum americanii pescuisc crapul la vedere, la suprafata apei, cu echipament de fly fishing si am reusit si eu sa pescuiesc cu jiguri acest peste “pasnic”. Raul colcaia de crapi de 5 – 6 kilograme, insa probabil mediul nu-i permitea sa ajunga la dimensiunile +20 la care viseaza pescarii dedicati. Crapul din raurile americane este scapat accidental din crescatorii, iar generatiile de huzurie in salbaticie fara a fi amenintat de om (americanii nu mananca crap si nici nu l-au pescuit sportiv in secolul 20) au recompus prototipul initial al pestelui evadat din reproducerea dirijata. Astfel crapul american a devenit din nou crapul sui, lunguiet, crapul salbatic de Dunare, cel pe care noi il numim crap romanesc. Acest crap a luat mintile emigrantilor din Balcani, i-a facut sa dea navala, chestie care a dus pana la urma la eliminarea lor de pe malul apelor cu pricina. Iata un exemplu concludent: Wallkill River ajunsese plin de gunoaiele lasate de pescarii de crap, ziare in care era mamaliga tinuta, pungi si cam tot ce stiti ca lasa si la noi masele de baboieri.

Am vazut si eu pe malul raului multe pagini manjite de mamaliga, rupte din ziare in limba romana, rusa, sarba si chiar maghiara ale celor care isi ostoiau dorul de casa la un pescuit de crap romanesc, sarbesc, rusesc sau unguresc. In cele din urma autoritatile locale din zona Ulster a raului Wallkill au interzis pescuitul de pe mal, pentru a opri astfel pescuitul la crap. Filiera asiatica este si ea importanta, pentru ca vietnamezii, coreenii si in special chinezii sunt mari mancatori de crap, astfel incat au reusit sa decimeze populatia de crapi salbatici dar si de crapi koi din parcuri, deoarece acestea erau apele cele mai accesibile pentru pescarii urbani emigranti. Pescuitul la crap, considerat o specie daunatoare, alogena, nu are limite si nici prohibitie. Asa ca americanii, foarte stricti cu regulile pescuitului sportiv, s-au bucurat ca asiaticii merg la pescuit si cara pestii acasa, chiar si la magazinele de peste din China Town, unde este o delicatesa. I-am vazut pe acesti chinezi pescuind, au monturi vechi, traditionale, tot felul de paste pe care ei le fososesc de sute de ani si in general tehnici de pescuit care multor pescari de crap de la noi le-ar putea parea bizare.

Bizare, dar eficiente. Un alt mod de a diminua populatiile de crap prin procedee sportive este pescuitul cu arcul. Cel putin in anii ’90 erau foarte populare astfel de concursuri dotate cu premii consistente, inclusiv barci. Ei bine, barcile intr-un astfel de “pescuit”, mai curand vanatoare, sunt speciale, capabile sa navigheze in ape putin adanci si prevazute cu o platforma inalta, de pe care sa se poata repera, tinti si lovi pestii. Concusurile sunt organizate primavara, cand crapii vin la bataie in zonele inundate, cu apa mica. Pestii reproducatori, exclusiv femelele, sunt tintite de regul in cap, penetrarea corpului in alte zone insemnand fuga pestelui ranit in zone mai adanci, acolo unde nu va putea fi capturat si adus la masuratoare. Am fost spectator la un astfel de concurs pe Mohawk River, iar abundenta in crap a raului poate fi deslusita in aceste imagini pe care le-am gasit facand ordine prin fotografiile vechi. De retinut ca pestii si sutele de kilograme de icre scurse pe foliile de plastic mergeau la containere pentru a fi folosite la fabricarea mancarii pentru pisici, ca ingrasamant natural sau pur si simplu pentru a fi incinerati. Americanii nu mananca acest peste, deoarece se hraneste cu tot felul de reziduuri biologice, detritus organic, pe fundul apei.

The post VANARE DE CRAP appeared first on F&H - Fishing & Hunting Romania.