TRECUTUL CONTINUU – partea (I)

Incepem in aceasta saptamana sa discutam un ciclu de fragmente din cartea CU UNDITA, scrisa si publicata de I.AL. Bratescu Voinesti in 1936. Este practic prima carte importanta a pescuitului modern in Romania, care introduce terminologia pescuitului cu undita si lanseta, tehnicile, dar si perceptele morale ale acestui sport. Nu in ultimul rand, este o pledoarie pentru protejarea apelor si pestilor. De la Bratescu-Voinesti pescuitul devine sport si in Romania, intr-o tara de inceput de secol XX care nu se deosebeste de ceea ce vedem astazi pe malul apelor la inceput de secol XXI. Distrugerea si jaful par eterne in aceasta tara, un blestem ce se perpetueaza generatie dupa generatie, pescar dupa pescar.

I.Al. Bratescu-Voinesti s-a nascut in anul 1868. Descendent al unei familii de boieri, el a fost secretar general al Camerei Deputaților (1914-1940), membru al Academiei Române din 1918. Este cunoscut marelui public în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună”.  În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză.

Asa cum am mai spus, CU UNDITA – publicata in 1936, cu o singura editie – este cartea de inceput a pescuitului sportiv modern din Romania, dar este si o oglinda tulburatoare a manierei barbare in care sunt tratate apele de la noi inca de la inceput de secol XX. In cele ce urmeaza veti avea parte de fragmente care reprezinta introducerea, nu si partea tehnica. Poate ca ar fi trebuit sa spun ca o noua editie a acestei carti ar fi utila, insa disparitia revistelor si cartilor pescaresti in Romania prezentului, cat si a pescarilor apti sa mai citeasca ceva, ma fac sa cred ca apocalipsa pestilor mioritici este in fapt oglinda noastra ca pescari.

“Oamenii seriosi, oamenii gravi, nu numai ca nu vor ceti aceasta scriere, dar vor avea si un zambet de compatimire, afland ca la varsta mea si la situatia mea de academician, in loc sa ma ocup de lucruri serioase, m-am apucat sa scriu despre pescuitul cu undita.

Aceasta atitudine a oamenilor gravi si seriosi vadeste disconsiderarea la noi, mai ales in vechiul regat, pentru indeletnicirea pescuitului cu undita; dar mai vadeste si o impatrita ignoranta: ignoranta a evolutiei pescuitului cu undita, ignoranta a farmecelor acestei indeletniciri, ignoranta a avantagiilor ei nu numai fizice, dar si intelectuale – si ignoranta a legaturilor ei cu interesele superioare ale Statului.

Da, la noi, mai ales in vechiul regat, cu toate ca existenta multelor lacuri din jurul Capitalei putea ingadui propasirea acestei indeletniciri, pescuitul cu undita e cu totul desconsiderat, lasat pe seama lautarilor, a barbierilor, a oamenilor cam intr-o ureche. Cel ce e vazut plecand cu undita la pescuit e intampinat cu un zambet compatimitor, zambetul acordat nebunului nevatamator. Si aceasta atitudine a oamenilor cuminti fata de pescarul cu undita e cel putin de nouazeci de ori la suta justificata.

Raurile noastre din vechiul regat au fost si continua de a fi pustiite, prin toate mijloacele de distrugere imaginabile: plasi, navoade, mreji, saci, prostovoale, otravuri, dinamita, abateri de apa. Baltile au fost raclate in mod atat de nimicitor incat a devenit in adevar, din partea unui om in toata firea o adevarata nebunie sa continue de a spera ca mai poate prinde cu undita un peste care sa merite timpul pierdut in asteptarea relizarei acestei sperante.

Exista in limba noastra si o zicatoare in acest sens: Cu peste de undita si cu mamaliga de rasnita nu se satura omul.

Cand se limpezesc apele, de indata ce intr-o adancatura s-a semnalat prezenta catorva pesti, gata sunt primarul, popa, invatatorul, notarul, plutonierul major, care daca nu au cartuse de dinamita, pun cativa derbedei ai satului sa li-i prinda cu gogosi, sau prin abaterea apei. Din fructul acestei ispravi, bineinteles ca impartasesc si pe domnul subprefect, sau pe domnul prefect, care sunt incantati sa aiba la dejun un rasol de mreana, ori macar o saramura de cleni, fara macar sa le treaca prin gand sa se intereseze de cum au fost prinsi.

Eram acum un an cu doi prieteni pe malul Argesului. Dupa trei ceasuri in care, cu toate uneltele noastre perfectionate, nu prinsesem nimic, un taran care trecea ne spune:

• Degeaba, nu cred sa puteti prinde ceva, ca duminica trecuta un domn capitan de la 4 Rosiori a dat aici trei cartuse de dinamita, a scos cu soldatii o groaza de peste.

Si daca acest lucru se poate petrece la cativa kilometri de Capitala, isi poate inchipui oricine ce se intampla in tot restul tarii.”

Fragment din Cu undita / I.Al. Bratescu-Voinesti, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1936