O arsita grea s-a lasat peste intinderile de stuf. Canalele curg vascoase, obletii si rosioarele muscaresc intr-o doara, sleiti si ei de caldura. Egretele au disparut in umbre nestiute, doar randunelele mai zboara aproape de apa, tulburandu-i oglinda.
Si totusi lansez. E un gest care vrea sa contrazica soarele arzator, pentru ca sunt in cautarea bibanilor, singurii care par activi in aceste zile toride. Si cine cauta, ar trebui sa gaseasca pana la urma. O intersectie de canale, apa tulbure din stanga, limpede din dreapta, semn ca apele se retrag din ghioluri. Undeva, in gura canalului cu apa limpede, este un prag bine demarcat, cu o diferenta de nivel de 50 – 60 cm. Curent destul de puternic, adancime de 3 -4 metri. Jig, ceburashka, cicada, vobler, rezultate slabe. Exista doua variante: locul nu este ce trebuie, ori nalucile nu sunt capabile sa-i faca pe bibani curiosi.
Trebuie sa va spun ca am cautat pe Bratul Sulina avatii o zi inreaga. Nu are sens sa dau detalii despre frustrarea de a lansa o zi intreaa fara a avea nici macar un atac. Stiam. Stiam ca Dunarea a scazut aproape 50 de centimetri cu o zi inainte sa vin in Delta. 50 de centimetri inseamna o scadere mica pentru omenire, dar o scadere mare pentru pescar. Mie mi-a dat vertij si probabil ca si avatii nu erau mai bine. Bref, nimic. Canci.
Bibanul a fost si este intotdeauna refugiul. Bibanul este pestele pescarilor de spinning oropsiti, fara speranta, invinsi. El este intotdeauna balsamul unei partide de pescuit care risca sa se indrepte spre un dezastru total, el este motivul pentru care sunt ancorat la intersectia canalului Eracle cu Dunarea veche. Sap adanc prin trusa cu naluci. Am nevoie de 28 de grame, pentru ca vreau un pescuit in structura si curentul este destul de punternic. Si mai am nevoie de vibratie si de stralucire. Tail Spinner.
O naluca simpla pe care o prefer in pescuitul avatului in curentii adanci ai Dunarii. Am avut zeci – sute de lansari cu acest tip de naluca numai cu o zi inainte, insa avatii m-au ignorat total. Sunt multi producatori, multe modele, la care difera forma corpului lestat si forma paletei. Cunoscatorii reusesc sa deosebeasca si doua tipuri constructive, unul cu paleta montata pe ax, altul cu paleta atasata unui vartej. Nu este o solutie intamplatoare, pentru ca asta inseamna vibratii specific, iar daca incepi sa intelegi si diferenta intra o paleta Colorado si un Willow, atunci inseamna ca stii sa pescuiesti cu tail spinner.
Am avut zile extraordinare de pescuit la avat cu Berti Helic, am testat tot felul de alte modele si am aflat ca exista mereu momente in care un tip contructiv este mai prinzator decat celelalte. De data asta, la intersectia cu Eracle, am avut revelatia lui Gomoku Spin de 16 g. A avut culoarea, dimensiunea, vibratia si greutatea perfecte pentru acest loc de pescuit. A facut si selectia, cautand cu tenacitate babibanii mari, care nu au intarziat sa apara. Asadar vibratie si zgomot, acolo pe fundul apei, in prag. Va las, pentru ca ridic ancora si o sterg la umbra. Este cea mai fierbinte zi de iulie din istoaria umanitatii. Cel putin asa au zis la stiri.
0 comments