O saptamana de filmari cu Bogdan Doncea, era in 2014. Un tur de forta inceput la Holbina, cu stiuci acrobate si aduse in fata camerei de filmat, cu naluci top water, in special stickbaituri. Apoi pe ghiolul Rosu, cu stiuci musculoase venite la glider, si – ca o revenire la prima dragoste – in finalul periplului nostru am scos din trusa din nou stickbaiturile. Se intampla la Uzlina, incinta Cormoran, unde ne-am oprit doua zile inainte sa plecam spre bucuresti cu tolba… plina de imagini.
Era prima zi de filmare, o zi caniculara in care am filmat destule stiuci venite in oglinda apei pentru a ne saluta nalucile topwater. Cum filmul este film totusi, aveam nevoie si de un trofeu, din pacate toate capturile zilei stateau bine la numar, nu si la dimensiuni. Chiar si asa eram multumiti, filmasem multe faze tari, cu stiuci venite live, in timp ce cameramanul filma stickbaiturile sau broastele alunecand pe suprafata apei.
Am ajuns la sfarsitul zilei, o zi de stat in barca fara pauza. Eram obositi, bateriile camerei erau pe terminate, eu eram cu pastilele la mine deoaree ma sacaia de ceva vreme o aritmie cardiaca careia nu ii dadeam de capat. Soarele era intrat mai mult de un sfert dincolo de linia orizontului, era acea lumina perfecta la stiuca, dupa o zi in care nu a fost niciun nor pe cer. Am decis sa mai pescuim pret de cateva lansari, nu mai aveam neaparat asteptari, totusi – dupa o acalmie de cel putin un sfert de ora – am intrat intr-o zona in care am avut insfarsit un atac. Am exclamat “Cox, asta a fost mare! Ai vazut ce vartej a facut?”. Am lansat inca o data si inca o data in acelasi loc, recunosc ca ma parasise optimismul, am lansat mai mult din inertie. Stiuca a venit din nou, a apucat naluca, am intepat. In primele secunde nu mi-am dat seama ca am la capatul firul ceea ce putea sa fie stiuca vietii. Cameramanul a pornit camera si in ultimele raze de soare si ultimele liniute de putere ale bateriei a filmat cea mai mare stiuca iesita la rampa in filmele mele de la Fishing and Hunting.
Cu siguranta era cea mai mare stiuca pe care o agatasem pana atunci. Un drill destul de scurt intr-o apa calda si lipsita de oxigen. Cu siguranta ca in toamna, aceasi stiuca mi-ar fi pus la mare incercare firul si nervii. Am reusit sa o aduc la barca, iar aici as vrea sa va povestesc ce nu se vede in imaginile filmului. Inima mi-o luase la galop, aveam senzatia ca adrenalina varsata in valuri prin sangee meu ma va duce cu pasi repede spre un infarct. Incercam sa ma linistesc, dar inima nu ma asculta iar stiuca nu ma lasa. Incepusem sa am deja ameteli, inima o luase razna, batea atat de des incat era greu sa ii simt pulsul. In tot acest timp Cox a incercat de doua ori sa ridice stiuca in barca, pana la urma a reusit. M-am asezat pe banca, am luat repede o pastila, am continuat filmarea. Fotografia facuta nu arata stiuca in toata splendoarea ei, dar m-am grabit, aproape ca nu mai puteam sa stau in picioare. Nu aveam nimic in barca sa pot masura aceasta stiuca, doar gripul cu cantar pe el. Cand ieseam de pe incinta pulsul revenea incet la normal. Aveam sa ajung la hotel cu… inima usoara, ca un pescar ce isi trecuse un trofeu pe raboj, si asta nu oricum, ci in fata camerei de filmat.
Ajuns acasa am luat gripul, l-am intins pana la greutatea pe care o indicase cu stiuca in el, atarnata. Am luat apoi o fotograma din film, acolo unde Cox era cu stiuca in grip, tinuta vertical. Stiuca si grip in acelasi plan, la vertical, in ax, niciun argument ca ar putea intervene vreo distorsiune dimensionala intre grip si stiuca. Am luat ca etalon gripul intins si am numarat de cate ori intra in lungimea stiucii. Am inmultit cu lungimea in centimetri a gripului intins la greutatea spusa in film de Cox si au rezultat 115 cm. O stiuca lunga si cu toate acestea bine proportionata la greutatea ei. Asta este istoria in cuvinte a unei stiuci care ma putea duce in pragul infarctului. Puteam sa mor ca un pescar fericit, cu stiuca vietii in drill, dar am trait ca sa pot povesti. Va doresc vizionare placuta, urmeaza secventa cu trofeul acestui film.
0 comments