Amintiri din Baba Rada – (I)

Nu exista peste mai spectaculos ca avatul. Si nu este rapitor mai ranchiunos, mai plin de fite si mai imprevizibil decat acest peste. Si mai este ceva: probabil ca este rapitorul care se preteaza cel mai bine la un echipament light, cu toate ca pot intra in ancore si capturi trecute de 2 kilograme.

Probabil ca locul care mi-a placut cel mai mult in pescuitul avatului a fost intersectia de la Baba Rada cu Sontea. A avut pentru mine perioada sa de glorie la inceputul anilor 2000, locul era tranzitat constant de haite mari de avati capitali care haituiau obletii acolo unde apa limpede a Sontei  se unea cu tulbureala venita din Dunare a Babei Rada. Uneori ii auzeai si vedeai, alteori ii banuiai doar in vartejurile anaforului. Rar trecea cate o barca, nu ne deranja nimeni, nici pe mine si nici pe avati. Trebuia sa te opresti cu barca in mal si sa nu faci zgomot. De multe ori nici nu pescuiam o jumatate de ora dupa ce ajungeam aici, nu miscam, nu lansam, doar contemplam apa.  Mai ales pe la amiaza, cand pescarii si turistii – putini cati erau – se retrageau la masa, iar linistea absoluta cuprindea zona. Era un deliciu sa urmaresti strategiile de atac ale avatilor. De multe ori aparitia la suprafata a obletilor dadea indicii despre dramele care se petreceau in adancuri, unde avati mari participau la ambuscade venind din adancuri. Alteori apa fierbea la suprafata, iar obletii isi mai gaseau scaparea doar sarind pe mal. Cu timpul iti formai ochiul si intelegeai ce naluca, unde si mai ales la ce adancime trebuie sa pescuiesti.

Cu echipament Light  chiar Ultra Light era un spectacol de zile mari, iar dintre toate nalucile voblerele minnow, mai ales Rapala Husky Jerk si Rebel Ghost Minnow erau pe atunci preferatele mele. Stabile in curentul schimbator, capabile sa se avante la cateva palme sub oglinda apei, chiar si recuperate in aval, aceste voblere de mici dimensiuni  erau atacate violent, iar ratarile foarte putine.

Poate va intrebati de ce vorbesc la timpul trecut? Ei bine, intersectia de canale cu pricina este astazi o apa moarta. Ani de zile braconierii electrici din Mila 23 au “batut” zona, stiind ca aici se aduna salaii si somnii. Prin 2007 – 2008 incepuse deja declinul. Apoi au inceput sa apara barcile rapide pe Sontea, apa s-a tulburat puternic iar ingemanarea de apa neagra, venita din ghiol, cu cea maloasa, venita din Dunare, de la Gorgova, nu mai exista. Astazi Delta este o apa maronie, moarta, fara peste. Brazdata de sute de barci rapide cu turisti de pandemie, umpluta de gunoaie – atat umane, cat si menajere – Delta Dunarii isi da in acest an ultima suflare. Avatii din Baba Rada sunt si ei amintire, iar eu ii sunt recunoscator Deltei ca mi-a oferit atatea zile fericite, cotrobaind anaforele dupa avati cu voblere care mai dai care mai sprintare.