LUMEA DINTRE NUFERI (V) – ZIUA CEA MARE

 Povestea din scrisoare

***

Dragă Alexandru,

          Aşa după cum ţi-am promis, iată că nu am uitat a-ţi scrie această scrisoare! În fapt, eu nu fac alta decât a glăsui, iar mucea de Vasili se dă de ceasul morţii ca s-o aştearnă pe hârtie, după dictare. Mult i-a mai plăcut lui şcoala, aşa ca lui Grivei sarea, şi de aceea este foarte emoţionat şi abia îşi stăpâneşte lacrimile de fericire acum când mâzgălește din pix. Oricum o fi el, trist sau vesel, să ştii că te salută şi că îi e dor de tine, aşa după cum şi mie îmi este, şi tuturor celorlalți pe care i-ai cunoscut aici.

          Despre noi alta nu-ţi pot spune decât că suntem bine, sănătoşi şi foarte nerăbdători ca să ne întâlnim iar cu tine la anul. Şi, ca un sfat părintesc, ai mare grijă de prunii din livadă, să îi îngrijeşti aşa cum se cuvine, să le strângi roadele la timpul cel mai nimerit şi să nu laşi, care cumva, butoaiele goale, căci anul viitor vor fi iar la mare căutare produsele distilate ale cazanului tău! Sunt absolut sigur de asta!

          Sperăm cu toţii că şi tu eşti măcar la fel de bine, aşa după cum erai atunci când ai plecat de la noi, şi că încă nu ne-ai dat uitării!

Dar, să-ţi povestesc cele ce s-au întâmplat după plecarea ta acasă!

Mai înainte însă o să închin un pahar în sănătatea dumitale, şi o să-l las pe Vasili ca să facă o mică pauză, că deja îl doare laba aceea de gâscă cu care se căzneşte el a consemna pe hârtie spusele mele, şi pe care o tot scutură de zor, de parcă ar vrea să-şi ia zborul, zicând că atâtea slove n-a mai înşirat el deodată de pe vremea când era la grădiniță şi-şi dădea doctoratul. Hai noroc şi gâl – gâl!

Pentru început, ca să comprehensezi bine şi exact cum a stat toată treaba, este musai ca să te pun la curent cu unele lucruri pe care tu nu le-ai ştiut şi pe care eu nu ţi le-am spus cât ai stat la noi, căci de… mai am şi eu secretele şi misterele mele, uneori, aşa ca delta.

Trebuie să ştii faptul că noi nu am fost singuri în lupta aceea a noastră, noi cei pe care ne-ai văzut şi ne-ai cunoscut. Nu. Din umbră am avut un sprijin important, un sprijin pe care poate nu îl bănuieşti. Află, aşadar, că cel de-al doisprezecelea apostol al meu a fost, nimeni altul decât, Fedea Flavian. Cu el am pornit în fapt toată treaba, dar fără a spune nimănui altul decât atunci când a fost musai a face asta. Nici Vasili, nici Maxim, nici Marin, sau altcineva, nu au ştiu şi nici nu au bănuit nimic. Acum îmi pare rău acum că nu am spus mai repede la lume cum stăteau treburile căci, în toiul desfăşurării evenimentelor pe care o să ţi le povestesc, sărmanul Fefeul a încasat o lopată zdravănă de-a latul spinării, de au trebuit trei inşi ca să-l aducă în simţiri şi să-l pună iar pe picioare. Dar, aşa e la război, fără victime din acelea fără de voie nu se poate, şi oricum, la câte rele,  furtişaguri şi alte porostocovenii a executat dumnealui în viaţa sa, o mângâiere cu lopata peste spate nu i-a stricat. Chiar din contră!

Legătura dintre mine şi pădurar a început la puţin timp după tărăşenia lui Prins cu Seseul, lucru pe care tu îl cunoşti deja.

Într-o zi, a venit el la mine Fefe şi mi-a explicat cum stau lucrurile. Împreună cu Seseul începuseră o afacere foarte profitabilă cu peşte. Găsise meliţistul şef o piaţă importantă de desfacere, iar Vasili a fost primul tocmit pentru a face treaba, numai că li s-a părut lor că nepotul meu e cam lacom şi le cere prea mulţi bani, aşa că au hotărât să-l scoată din schemă şi chiar să nu îi mai plătească nimic, iar  Seseul a născocit treaba aceea cu amenda.

Acum, să nu crezi că feşterul s-a dat pe brazdă aşa dintr-o dată, că a avut el cumva vreo revelaţie astrală şi a vrut să-şi schimbe năravul, sau poate că l-au cuprins remuşcările şi dorinţa de dreptate! Nici pe departe! Dihonia lui asupra şefului de post nu a are nici o legătură cu latura sa spirituală şi morală, ci doar cu partea sa lumească şi trupească. Tot mazdrapalâcul a început din cauza unei purtătoare de fustă şi ie. Una deltaica beladona despre care ai auzit pomenindu-se cât ai stat prin sat pe la noi. De la nevasta lui Polen a pornit totul. O cheamă Mariuşka, dar lumea îi zice Terezuşka. Deci, s-a demonstrat încă o dată lumii că ce poate lega o femeie cu fusta ridicată nu pot desface bărbaţii toţi strânşi laolaltă. Acum, ca să pricepi totul cât mai profund şi corect, urmează a-ţi relata pe scurt o contemporană telenovelă deltaică de primam mână.

Se vede treaba că Mariuşka nu a fost mânată în viaţă doar de mari dorinţe fizice, dorinţe concretizate prin accesarea de mărfuri, ca să nu spun marafeturi, străine, făcându-l astfel pe bietul Poleiandrov să­-şi lase nevasta dintâi, ci şi de idealuri măreţe, căci văzând că sărmanul de bărbat-său, pe cât era de bogat de la brâu în jos, pe atât era de sărac de la brâu în sus, şi că nu-l duce mintea la înavuţire, a hotărât a încerca să-şi schimbe de una singură soarta şi statutul social. Îl ţinti, aşadar, pe Flavian, cel care stătuse cu o muiere cândva, dar care îl părăsise ca să devină marinăreasă, fugind cu un prea-bronzat lotcar străin de ale noastre locuri. Pădurarul reprezenta o partidă numai bună pentru dânsa, mai ales că poseda ceva avere şi că avea o meserie destul de bănoasă şi oarecum respectată. Astfel, în timp ce Fenomen al nostru stătea cuminte acasă, cu boticul pe labe, fără a bănui nimic, duduia lui s-a şi pus cu boticul, şi cu alte cele, pe pădurar. Aşa azi, aşa mâine şi lucrurile păreau să meargă bine, mai ales că Fefeul îi promisese că în primăvara viitoare o va lua de nevastă, cu tot cu plod după dânsa, până atunci având însă grijă a strânge şi a pune deoparte bănuţii care-i reveneau de la manevrele cu Seseul, iar ea urmând a da divorţ de Polen. Numai că feşterul nostru nu a luat în calcul un lucru important, şi anume acela că lui Simion, holtei şi el fiind, i-a căzut cu mult tronc Mariuşka. În multele dintre vizitele „de afaceri” pe care miliţianul le făcea la ore tainice la cantonul silvic, Madama de Pompadur, asta a noastră, şi-a dat seama de pasiunea ce-o născuse ea în inima prim – caşchetarului şi a concluzionat dânsa repede că acela reprezintă o alternativă mult mai bună decât Fedea. Era şi mai tânăr, era şi mai bogat şi avea şi o funcţie mult mai importantă, căci… una e să fii nevasta şefului de post, şi alta a unui simplu pădurar, aşa că a cedat foarte repede în faţa graţiilor omului în uniformă. La Poleiandrov săracul nici nu se mai gândea. El nu fusese decât o ambiţie muierească a ei, la un moment dat, o experienţă, un moft, o curiozitate, dar se săturase de dânsul, căci dragostea trece totuşi şi prin stomac, nu numai pe sub el. Şi anii nu iartă! Va îmbătrâni şi ea, va îmbătrâni şi Polen, şi la ce o să o ajute pe dânsa la bătrâneţe ditamai pieliţoiul fleşcăit al acestuia, iar burta, casa şi ograda să le fie goale? Vorba aceea: „Degeaba ai tu… „mâna” lungă, dacă n-ai şi bani în pungă!”

Pe ascuns, crezând că Flavian n-o să afle nimic, şi dorind a profita de pe urma amândurora niţel, ea a prins a mânca cu două linguri. Şi mai avea şi polonicul de acasă! Dar, cum – necum, pădurarul a aflat. Acum, ce să facă el, şi cum să facă? Pe de o parte, i se aprinseseră de nebun călcâiele după femeia ceea şi nu voia ca să se lase de dânsa iar, pe de altă parte, iubea şi banii care-i ieşeau din învârtelile cu poliţaiul, aşa că nu dorea a se strica nici cu acela, iar dacă ar fi pus-o pe ea ca să aleagă între dânşii doi, era sigur că, fosta cândva pudica şi imaculata Mariuşka, nu l-ar fi ales pe el, fugind de la dânsul, ca de la un ciumat, direct în braţele lui Simion. Poliţetele trebuia, aşadar, ca să dispară cu totul din peisaj dacă dorea ca Ofelia vieţii sale să îi rămână numai lui. Să îl omoare? Se gândise el şi la asta, dar descoperi repede faptul că nu avea nici inimă şi nici putere pentru aşa ceva. Atunci, în mintea lui Fedea a încolţit un plan. Cu multă viclenie, şi făcându-se că nu ştie nimic despre relaţia dintre cei doi, el putea scăpa până la urmă de rivalul său şi totodată putea încă să adune o vreme bani din afacerea cu dânsul. Aşadar, a venit la mine şi mi-a propus să acţionăm din umbră ca să distrugem banda aceea de hoţi care se dezvolta şi se mărea tot mai mult, şi al cărei cap local era Seseul. Cantităţile de peşte ce trebuiau prinse şi livrate creşteau din ce în ce mai mult făcând necesară implicarea a tot mai mulţi oameni.

A apelat la mine ştiind că oricum nu mai am nimic de pierdut şi că îmi pot permite chiar a risca totul, la o adică, dar şi ştiind faptul că mă respectă şi mă ascultă totuşi lumea, în ciuda grelelor mele patimi, iar povestea cu amenda nepotului meu bănuia el că sigur îmi redusese dramatic simpatia pe care poate o aveam pentru domnul meliţean. Ne-am înţeles deci a lucra împreună, eu urmând a căuta oameni de încredere pe care să îi atrag de partea noastră, iar el urmând a încerca să afle toate informaţiile legate de cine erau aceia din spatele comenzilor de peşte, ca să putem opri în totalitate fenomenul acela amplu de braconaj şi să cadă în plasă şi rechinii, nu numai plevuşca. L-am rugat să se ţină o vreme după Vasili, ca să nu îi treacă, care cumva, prin minte nepotului meu să se apuce iar de braconat, dorind a-l păstra curat, la mare distanţă, şi de partea bună a baricadei în războiul care îl pregăteam. A fost o vreme nervos Prins pe Fefeu că se tot ţine de capul lui, dar acum îmi mulţumeşte şi-mi pupă mâinile că i-am purtat de grijă. Când ne-am întâlnit, în ziua aceea când eram la pescuit, cu Fedea pe baltă, când cu pălăria, a fost o simplă întâmplare dar, dacă tot ne-am întâlnit, el mi-a transmis şi atunci un mesaj, şi anume acela că lucrurile erau bune şi sub control, dar voi nu v-aţi dat seama niciunul, căci aveam noi stabilit un mod anume de a comunica atunci când nu eram singuri. Dacă ne întâlneam în public şi eu îl îmbiam cu un rachiu iar el accepta, atunci totul era bine, dar dacă mă refuza, însemna că apăruseră probleme.

          Ziua cea Mare a fost la cinci zile după plecarea ta. Când feşterul îi spusese lui Marin că trebuie să merg după capul de şalău la cherhanaua părăsită, peste o săptămână, la ceasurile patru ale după amiezii, însemna de fapt că în acea zi, şi la acea oră, la fosta cherhana, trebuia să dăm lovitura. Asta fusese o altă înţelegere de-a noastră, aceea că atunci când va afla cea mai bună posibilitate de a acţiona, el trebuia să facă numaidecât cumva şi să îmi transmită mesajul din timp, dar nu personal, iar respectivul mesaj trebuia să conţină ziua, ora şi locul, dar şi cuvintele „vânturi bune” ca să ştiu exact despre ce era vorba.

          Plicul pe care ţi l-am dat ţie şi pe care tu l-ai predat maiorului acela de la jandarmi, care te aştepta în port la Tulcea, conţinea lista tuturor celor implicaţi, atât a celor din satul nostru, cât şi lista cu numele, adresele şi funcţiile celor care făceau comenzile de peşte, nume sustrase cu mare grijă de Flavian dintr-un carnet secret al poliţistului, atunci când acesta dormea, îmbătat fiind de către pădurar.

          

Aşadar, în după – amiaza respectivei zile, Ziua cea Mare, cum i-am spus noi, au tot curs pe Dunăre la vale bărci rapide, de intervenţie, pline cu jandarmi şi mascaţi, astfel că la orele patru a tăbărât asupra cherhanalei părăsite, din toate părţile, o adevărată armată. S-a dovedit faptul că ziua fusese cu adevărat bine aleasă de Fefeu deoarece toţi membrii bandei erau acolo, inclusiv fraţii Capră, încărcând în navete o ditamai movilă de peşte proaspăt pe care îl braconaseră în ultima noapte şi în dimineaţa aceea. Văzând că sunt înconjuraţi, o parte dintre hoţi au încercat să fugă, dar oamenii noştri, cu Polen în frunte, au sărit pe dânşii şi i-au imobilizat, exact la timp ca să îi poată lua apoi mascaţii în primire. În acelaşi timp, alt grup de jandarmi a tăbărât asupra postului de poliţie, pe capul lui Semidov, acolo unde, chipurile cu treabă, ne aflam şi noi: eu, Vasili, Maxim şi Marin. Tot acolo se găsea atunci şi Fedea Flavian. În larma iscată şi în toată agitaţia aceea, Semidov a încercat a fugi, dar Marin şi Maxim au sărit ca rugbiștii pe dânsul, placându-l brutal şi ireversibil, turnându-i totodată şi o ploaie deasă de pumni bine ţintiţi, iar Vasili, găsind în curtea postului de poliţie o lopată, şi văzându-l singur pe Fefeu, s-a repezit urlând de nervi asupra feşterului, aplicându-i lovitura aceea măiastră cu lopata despre care ţi-am pomenit. Noroc că m-am băgat eu repede şi l-am oprit la timp, explicându-i ce rol juca în fapt pădurarul cel care se apucase, fără de voie, a face flotări, căci altfel, surescitat şi nervos cum era, cine ştie ce îi mai făcea aceluia, dezlănţuitul meu nepot! Apoi, lucrurile s-au mai liniştit, bandiţii părăsind satul sub escortă, plecând cu toții abătuţi înspre spre îndepărtate şi zăbrelite locuri. Tot în acea zi, la Tulcea, Brăila şi Galaţi au fost săltaţi de prin case şi birouri mai mulţi oameni importanți, cu toţii implicaţi în reţeaua aceea de braconieri. Ziua cea Mare a fost cu adevărat MARE. A fost un real succes din toate punctele de vedere.

          O vreme, după aceea, am tot fost chemaţi să dăm declaraţii. Probele găsite la cherhanaua cea veche, declaraţiile oamenilor, pozele şi filmările din telefonul lui Vasili, cele cu fraţii Capră braconând, carnetul secret al Seseului, precum şi alte lucruri găsite şi confiscate de jandarmi şi poliţişti au dus la apariţia pe lume a unui dosar de toată frumuseţea, cu mulţi inculpaţi şi, cu şi mai multe, capete de acuzare. Acum, aşteptăm cu toţii procesul ca să vedem ce pedepse vor primii braconierii. Seseul şi fraţii copitaţii nu au nici cea mai mică şansă de scăpare. Fefeul, pe de altă parte, chiar dacă a fost şi el implicat în tărăşenie, deoarece el a fost un om de bază al acţiunii de distrugere a reţelei, şi pentru că a predat poliţiei toţi banii câştigaţi din braconaj, chiar dacă iniţial a fost şi el arestat, este singurul cercetat în stare de libertate, fiind eliberat după patruzeci şi opt de ore. Ceilalţi opt, care s-au răzvrătit şi ei şi ne-au ajutat, vor mai sta o vreme la răcoare dar, pentru că au trecut din timp de partea legii, riscă doar pedepse mici. Mucea meu văd că a scăpat numai cu o amendă, că şi aşa prinsese drag de ele, nefiind trimis în judecată.

          Însă, cel mai greu dintre toţi a suporta situaţia Mariuşka pentru că, dintr-o dată, ea a rămas fără nici unul dintre cei trei bărbaţi cu care îşi mesteca aşternuturile. Acum stă acasă şi plânge că nu mai are nici bani, nici statut social, nici linguri şi nici polonic.

 Fedea aşteaptă să se termine procesul şi, după ce-o să-şi ispășească pedeapsa, se gândeşte foarte serios ca să o ia la dânsul, dar asta numai dacă va mai avea pe cine lua şi dacă nu va apărea, între timp, vreun alt doritor de-ai oferi alinare şi stare materială sărmanei Terezuşka ! Căci, ştii şi tu cum se zice: „Bărbaţii nu păcătuiesc cu femeile cuminţi”, iar „Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.”

          O-ho-ho, dar văd că s-a făcut baltă în odaie de la câtă transpiraţie a curs de pe fruntea lui Vasili care de-abia de mai suflă, săracul, aşa ca un gâscan din aceia prea îndopaţi, şi şade lat, ca o mâţă leşinată, cu greu mai putând scrie cuvintele pe hârtie, c-a devenit, se pare, prea greu pixul pentru putirințele lui! Noroc că am isprăvit cu povestea! Hai gâl … şi iar gâl!

          Multă stimă şi consideraţiune de la noi, multă sănătate de la bunul Dumnezeu, şi multă ţuică de la cazan!

Cu mare dragoste, te salută ai tăi prieteni:

Calistrat Danilovici, Vasili  Ilii, Marin Sacalin şi Maxim Evidovici

cunoscuţi însă mai bine, în lumea dintre nuferi, după numele lor de scenă:

Moş Canistrat, Prins, Şef Sandra şi Triplu Pix!

Epilog

Aceasta a fost, dragii mei, călătoria pe care v-am propus-o prin împărăţia apelor, a nuferilor şi a trestiilor.

După cum v-am spus, încă de la început, toate întâmplările povestite, precum şi toate personajele cu care v-aţi întâlnit pe parcursul acestor pagini, sunt doar simple rezultate ale ficţiunii, ele neavând nimic de-a face cu realitatea.

Dar totuşi, cele două lumi, atât cea dintre nuferi, imaginată de mine, cât şi lumea reală, cea în care trăim, au o serie de elemente comune: viciile şi tarele morale ale oamenilor, în particular, cât şi ale întregii societăţi, per ansamblu.

Omul este dator să lupte, atât în interiorul sufletului şi al conştiinţei sale, cu propriile lui slăbiciuni, păcate, patimi şi greşeli, cât şi în cadrul societăţii, în mod organizat, cu toţi cei care atentează, într-un fel sau altul, asupra naturii şi asupra bunului mers al vieţii. Desigur, dacă toţi oamenii ar fi capabili a lupta cu succes cu ei înșiși, dacă toţi oamenii ar acţiona mânaţi doar de bune şi nobile intenții, atunci, cu siguranţă, că cea de-a doua luptă, cea socială, nu ar mai exista, iar fiecare zi ar fi aidoma Zilei celei Mari, o zi în care binele ar fi mereu biruitor.

Dar luptele cer mari sacrificii, iar chemarea ispitei, sub orice formă s-ar prezenta ea, este adesea de nerefuzat.

Mereu trebuie să facem în viaţă alegeri, mereu trebuie să luăm hotărâri, dar depinde doar de fiecare dintre noi dacă ne vom alătura lui Moş Calistrat sau vom prefera a-l sluji pe Seseul! În oricare dintre multele aspecte şi nuanţe ale vieţii.

Un bun prilej de meditaţie şi, un şi mai bun, motiv de gândire!

Mulţumesc!

Economist prin pregătire, pescar din copilărie. Primele lecţii în domeniul pescuitul le-a primit de la tatăl său. Are două mari pasiuni: scrisul şi pescuitul. A crescut în spiritul pescarului de bologneză, acum fiind însă un împătimit al spinningului. Nu refuză totuşi nici partidele de pescuit la staţionar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.