CONCLUZII STRICT PESONALE DESPRE PESCUIT

“Să nu uităm nicicând de reversul medaliei!”

(Autorul)

I

NASA FISHING

Trăim vremuri tot mai supuse tehnicizării şi tehnologizării. Trăim vremuri tot mai supuse progresului, indiferent de domeniul de activitate.

Nici pescuitul nu face notă discordantă, mai cu seamă spinning-ul, lucru logic, şi de la sine înţeles, de altfel.

Lansetele din ce în ce mai specializate, mulinetele din ce în ce mai performante, firele care se subţiază mereu, dar care devin tot mai rezistente, nălucile tot mai realistice, etc. sunt lucruri la ordinea zilei acum.

Urmează apoi ambarcaţiunile, care mai de care mai …. şi mai… şi, dacă se poate, chiar şi…., cu herghelii întregi de armăsari sălbatici care frământă apele cu copitele lor nervoase. Dar, nu ne oprim aici. Sonarele s-au înmulţit, s-au mărit, au devenit tot mai clare, tot mai precise şi cu o rază de acţiune tot mai mare.

Toate acestea duc nemijlocit la uşurinţa depistării peştilor în ape şi implicit la tot mai multe capuri. Lucru lăudabil şi perfect normal a se întâmpla.

Dar… totuşi!

Am văzut zilele trecute pe YouTube un concurs de pescuit în care pentru una dintre echipele competitoare, în prima manşă, a pescuit doar un singur pescar, colegul al său stând tot timpul cu ochii pe diversele monitoare care acopereau aproape jumătate din barca, mai mult impozantă, din care pescuiau, urmărind prin intermediul lor străfundurile apelor şi ghidându-l pe cel cu lanseta în mână când, unde şi cum să lanseze. Şi rezultatele au venit, rezultate deloc de neglijat. Stătea pândaciul ca la NASA, cu ochii pe sticlă, căutând peştii-extratereştrii, iar cum zărea unul începea: “ … yards to …, in the … direction…Now… Easy…Stop…!” etc, etc, ş.a.m.d.. Toate bune şi frumoase, numai că în cea de a doua manşă s-a pescuit cu zero tehnologie. Aşa fuseseră concepute regulile concursului respectiv. Nemaiavând la ce căsca ochii, de data aceasta a pescuit şi pândaciul de serviciu din prima manşă. Dar … big problem! Cu toate că au pescuit amândoi, toată manşa, cu foarte mare greutate au reuşit să prindă doi peşti punctabili, doar doi, şi aceia fiind chiar la limita cea mai de jos a centimetrilor necesari pentru a intra în puncte. Trebuie menţionat şi faptul că o mare parte dintre pescarii din celelalte echipe au excelat chiar în privinţa numărului şi a mărimii capturilor realizate în manşa în care folosirea tehnologiei a fost interzisă. Revenind la cei doi pescari, pândaciul şi coechipierul său, vrând-nevrând se naşte o întrebare: cu talentul, priceperea, experienţa… cum rămâne?

Eu am tras o singură concluzie: “ Ce e prea mult, totuşi, strică.”

II

THE WINNER TAKES IT ALL

(strict ficţiune)

Vă salut!

Vă scriu în numele unui grup foarte numeros de prieteni cu interese comune.

Noi locuim la munte şi ne este foarte greu. Motivul este unul destul de simplu. Avem atât de mulţi bani, bani făcuţi extrem de uşor (căci lemnul pădurii şi ţigările care vin de dincolo de hat de patrie sunt mana noastă … pământească) şi totuşi nu avem apă curentă şi electricitate în toate vilele, vilişoarele şi cabanele noastre de pe toate coclaurile munţilor.

Noroc totuşi că banii rezolvă totul.

Vor muri, desigur, câteva pâraie, vor mai muri, poate, şi nişte lacuri montane, vreo două râuri … dar ce contează…!? Confortul nostru primează. În faţa naturii şi a tot ceea ce presupune ea. Nu ne mai aburiţi cu nimicuri din astea ecologiste şi existenţiale, că nu ţine la noi!

Vă pup, şi vă las, căci tocmai vine drona încărcată cu ţigări de dincolo de Carpaţi! (alţi euroi la buzunar!) Ciao!

                Eu am tras o singură concluzie:

I

Curgea frumosul râu cândva,

Cu gust de viu,

Cu păstrăvi în cascadă,

Prin brusturi unda-şi prăvălea,

Sub cerul vioriu,

Sub ulmi, molizi şi zadă.

II

Şi-apoi, cu toţii am evoluat,

Trăind într-una doar furând,

Fără regrete, inimă sau milă,

Iar rostul vieţii l-am uitat,

Natura-ntreagă distrugând,

Rupând din ea filă cu filă.

III

Acum, printre gunoaie şi-ambalaje,

Sub fum, cenușă şi tăciune,

În haine de grele beton şi jale,

Înghesuit între baraje,

Cu-n iz greoi, de mortăciune,

Un râu de mâl ne trage nemilos la vale.

III

THE NEW SEASON

                Ce a fost mult a trecut din prohibiţia piscicolă de anul acesta. Puţin a mai rămas, dar totuşi, atât de mult parcă. Mi-e dor de un mal de apă natural, mi-e dor de un peşte sălbatic sută la sută!

          Oare cum va fi anul acesta? Mai bun faţă de cel anterior? Mai rău? La fel? Cine ştie…?! Vom trăi şi vom vedea… sau …vom pescui şi vom vedea… dacă vom avea ce!

Am întrebat pe unii şi pe alţii care este părerea lor şi ce aşteptări au de la noul sezon de pescuit. Răspunsurile au fost, în marea lor majoritate, subiective şi foarte variate. Fiecare având punctul său de vedere, mai mult, sau mai puţin argumentat.

          Dar totuşi am tras o concluzie:

“ Lasă lumea să vorbească şi timpul să hotărască!”

FIR ÎNTINS TUTUROR!